Câteodată, când mă plictisesc numai să stau şi mă fortez să şi gândesc, îmi vin tot felul de idei. Azi, de exemplu, mi-a venit ideea să mă minunez şi să mă întreb cum naiba am reuşit să ieşim la liman din perioada aia şi cum se face că suntem relativ bine, mulţumesc de întrebare. Aia-n propoziţia de mai sus nu e perioada despre care nu se vorbeşte sau nu se gândeşte, deci nu e vorba de răposatu‘ aici. Că suntem totuşi în 2016, anul de graţie în care poţi spune sau scrie perioada comunistă şi Nicolae Ceauşescu, fără să-ţi fie teamă că în secunda imediat următoare nu-ţi vei mai aminti ce te-a lovit. Aşa că dacă despre aia aş fi vrut să scriu, scriam cu litere mari sau mici că acum altele-s denumirile care le ridică unora părul pe ceafă şi oricum, şi dacă nu spunem sau nu scriem, ei tot „ştie” ce gândim.
Revenind deci la perioada aia şi având habar despre cât de nenorocită poate fi şi o durere la degetul mic de la picior când nu calculezi bine distanţa între membru şi dulap, ca să nu vorbim de altele şi mai grele de atât, mă tot mir că am supravieţuit perioadei în care toate boalele se lipeau de noi ca guma de mestecat în păr.
Măi, dacă e celebră aia cu „generaţia cu cheia de gât” sau „generaţia folk” sau „generaţia facebook” sau „generaţia flower-power”, musai trebuie sau se facă o categorie specială pentru generaţia boalelor aproape cronice şi aproape letale.
Nu aş putea încadra în ere şi nici măcar în ani de suferinţă adâncă această generaţie. Că nu ştiu cât a domnit ea. Ştiu doar că eu şi foarte mulţi alţii ne luptam aproape săptămânal cu câte o boală din asta cruntă. Atât de cruntă încât nu ne puteam scrie nici măcar tema la mate, de exemplu. Ca să nu mai spun că era exclus din start să dăm probele la sport când nici nu ne puteam ridica de pe băncile din sala de sport, aşa de tare ne perpeleam. Când ne lovea câte-o durere de „apendicită” era jale. Era echivalentul de azi al coborârii drapelelor în bernă. Sigur, nu nimeream întotdeauna partea corespunzătoare dar nu conta, durerea deja era atât de acută încât se ducea din dreapta-n stânga şi invers de nici noi nu mai ştiam de capul nostru. „Nu, doamna profesoară, nu trebuie să chemaţi medicul dar doare peste tot, nu ştiu exact unde dar apendicita mă doare, ştiu eu sigur. Şi durerea a început ieri, exact când aveam de gând să mă apuc de învăţat”.
Când ne lăsa durerea de apendicită, ne apuca alta şi mai răvăşitoare şi mult mai inteligentă pentru că ştia exact când să ne izbească. Ştia că nu avem notă la istorie şi e musai să fim ascultaţi din isprăvile bravilor ostaşi, aşa că oricât de mult ne-am fi dorit să recităm din ele era practic imposibil. Pentru că, nu-i aşa?, când te doare amigdalita nu te joci. Sau poate aveam chef să ne doară polipii. Habar n-aveam unde stau polipii ăia, în ce poziţie stau ei undeva… prin cap sau gât dar ştiam că aia e o scuză care sensibilizează orice suflet.
Mai târziu, după câteva reprize de X şi O pe manualele de anatomie, am aflat şi noi cum stă treaba cu amigdalele şi cu durerile alea şi ne-am prins că eram într-o gravă eroare dar ne-am dat seama şi că, la o adică, nici nu-i aşa mare brânză. Că nu e deloc „mişto”, de la o vârstă-ncolo, să o arzi cu din astea comune. Aşa că am predat ştafeta bolilor fără pretenţii celor mai mici iar noi am început să fim interesaţi să ne doară stomacul de la o indigestie dacă nu cumva ne mai păştea câte o toxiinfecţie înainte de ora de chimie sau păţeam câte o cădere de calciu exact când aveam lucrare de control la geografie. Astea erau mai sofisticate, mai fine.
Dacă se-ntâmpla ca unul dintre fraţii noştri să treacă prin ceva real şi lipsea câteva zile pe motiv de boală cu acte, era clar că ăluia i se conferea titlul de mare cavaler în grad de mare ofiţer. Ne adunam în jurul eroului şcolii ca la moaşte să-i vedem gipsul de pe mână iar faptul că s-a urcat în prun şi şi-a dat drumul să vadă ce simt prunele când cad era ceva absolut măreţ, ceva ce nu s-a mai văzut. Aproape că ne era ruşine că noi n-am fost în stare de ceva mai mult decât un pojar sau un vărsat de vânt.
Şi ca să înţelegeţi de ce mi-e greu să încadrez generaţia lovită de toate boalili în istorie, vă dau şi un exemplu. Recent, o doamnă învăţătoare primeşte un telefon de la mămica unui elev: „Ştiţi, noi am vrea să plecăm de joi seara să nu prindem aglomeraţie pe drum aşa că vineri nu va veni la şcoală dar lui nu i-am spus că vă sun, i-am spus să se descurce, să se învoiască singur. Şi i-am mai spus că doar de data asta facem aşa că o excursie nu e motiv de lipsit de la şcoală”. Învăţătoarea ştia de mai mult timp de plecare, era totul ok, oricum în vinerea aia nu se făceau ore ca de obicei aşa că totul era rezolvat. A doua zi, joi, vine copilul, clasa a II-a. „Doamna, vă rog să mă învoiţi mâine că nu voi putea veni la şcoală”. De ce? „Păi presimt că îmi va fi tare rău…” 😉
Mno. Şi mă gândesc că nu e chiar uşor să scapi din toate astea…
Frăierici am fost , frăierici suntem, încă. Şi acum avem tendinţa să spunem că ne doare când nu ne doare. Şi apoi vedem cum e când doare.
ApreciazăApreciază
Da, dar atunci eram cei mai tari când stăteam în ultima bancă şi ne uitam cum colegii se speteau să dea lucrarea. Că noi o dădeam ora următoare şi era la fel de naşpa, nici că mai conta… 😀
ApreciazăApreciază
Presupun că sentimentul de superioritate era …superior. Nu l-am încercat.
Ca, de altfel, multe alte lucruri…
ora de sport însemna, pentru mine handbal, eram portarul echipei şcolii. Amintiri…
ApreciazăApreciază
Ohoo, bravo ţie!
Pe mine m-au terorizat capra aia din lemn şi groapa de nisip. Orice dar nu alea. Şi când miroseam că-i pericol de din astea, cu asta defilam. Cu apendicita. Mai târziu, noi fetele, dădeam vina pe ciclu. Chiar dacă riscam ca ora următoare, când chiar eram în perioada aia, să dăm proba de rezistentă, două ture de teren. Şi atunci era musai să o dăm că profu’ avea caiet în care ne nota. 😀
ApreciazăApreciază
Ce să-i faci. Fiecare meserie are riscurile ei. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am fost copil conștiincios, nu m-a durut niciodată nimic. Eu doar îmi făceam tema, pe care mi-o măzgălea soră-mea, că… știți, domn profesor, nu am avut cum vi-o aduc la corectat că mama m-a lăsat să am grijă de ea și nu am avut când să mai rescriu. Dar data viitoare … 😀
ApreciazăApreciază
Ahaa, deci surioara ta ţinea loc de orice durere, nu? 😀 😀 Ce norocoşi aţi fost voi, cei cu fraţi mai mici sau cu câini mâncători de teme. Io n-am avut aşa că a trebuit să mă adaptez 😀
ApreciazăApreciază
Eeeeh, s-o dus…. acum mi-e dor de câte o scuză d-asta. 🙂 E bine și cu durerea. La liceu o mai ziceam pe aia cu perioada. Până s-a învățat proful și își nota :)) Și ne mai prindea pe câte unele că ne vine de 3 ori într-o lună :))
ApreciazăApreciază
Şi al nostru nota. Cum i-am scris şi lui Lucillette, o păţeam rău că ne scutea la ora aia şi ora următoare ne alerga de ne ieşeau ochii. Şi atunci chiar eram. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am lipsit foarte rar, dar totuși dacă voiam să lipsesc, lipseam toată ziua, presimțteam că mă voi îmbolnăvi subit :))
ApreciazăApreciază
Noi nu lipseam. Noi nu voiam absenţe, nici măcar motivate. Noi doar ne asiguram că scăpăm de ascultat sau de o lucrare de control 😀
ApreciazăApreciază
Da am văzut, deci stăteați în spatele clasei? :))
ApreciazăApreciază
Da. Când nu dădeam lucrare, da. Cei „bolnavi”, să nu-i deranjeze pe cei care scriau de zor, stăteau în spate şi „citeau”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De zor :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce-ți veni fată dragă? După ce că-i luni toată ziua tu povestești de boli și boale? 😀
Să ai săptămână frumoasă. Glumeam. Ești haioasă. 😀
ApreciazăApreciază
Mi s-a făcut dor de-o durere de amigdalită ca-n clasa a VI-a 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo, nu, nu-ti dori, noi o tinem asa de vreo 3 saptamani, scapam de una, dam de alta. E groaznic! Vreau cateva raze de soare sa ma mai incalzesc putin! 😀
ApreciazăApreciază
Sănătate multă şi îmi pare rău că e aşa.
Eu îmi doream una din aia ca-n şcoală, adică doar ca scuză pentru profi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stiu, alea erau tare bine venite din cand in cand 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😉
Ssstt, să nu mai dăm idei celor mici 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lasă-le-n durere de dureri… dacă ai poftă să chiulești fii un pic actriță și fă-ți moftul. La brrr-ul de afară e pefect un pic de cheating. 😀
ApreciazăApreciază
Nu vreau să mă laud dar aşa cum am scris cândva într-o postare că nu am avut absenţe-n şcoală, de când m-am angajat (şi sunt ceva ani), nu am avut o zi de concediu medical. O singură zi! Mulţumesc lui Dumnezeu, nu a fost nevoie. Şi decât să stau în medical fiind perfect sănătoasă, mai bine muncesc până pic deşi nu prea e cazul de picat, oricum.
Aşa că nu e nevoie de actorie că şi dacă mă plâng, tot nu scap de muncă.
În şcoală, inventam boli ca să scăpăm de ascultat. De aia am şi subliniat că ne durea apendicita, ca să se înţeleagă că noi de fapt habar n-aveam ce spunem. Că la naiba, am aflat la anatomie cât de greşit e să spui aşa.
Aşadar: mi-e dor de o boală din asta, pe la ora de istorie. Nu de o durere reală.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, știu. Apedicita e boala… No! Io am încercat să te ispitesc la rele… Conștiincioaso! 😀
ApreciazăApreciază
Nieee, la răle din astea nu mă bag că mi-e frică. Nu cred în basme dar cu din astea mi-e frică. Că dacă pe urmă chiar o păţăsc? 🙄
Sweety, ştiam că ştii. Dar am scris aşa ca să evidenţiez în ce eroare eram noi pe atunci 😀
ApreciazăApreciază
Și eu pățesc la fel. Dacă mint că mă doare-n cot, cad în cot și chiar mă doare. 😀
ApreciazăApreciază
😀 😀 😀
Eşti mortalăăăă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In scoala generala ma imbolnavea gindul ca sunt sanatos. Si pe acest considerent imi trageam cite-o scutire medicala, fara stirea maica-mi. 😆
Dar dupa ce am intrat la liceu si mai ales in facultate, nici macar boala aia nu s-a mai prins de mine. 😉
ApreciazăApreciază
Ştii ce nu ştiu? Se dădeau uşor scutirile alea? Sau erau „photoşopate” adică nu erau de la medic? Că mă tot întrebam atunci cum doamne iartă-mă primeau colegii mei atâtea scutiri când ei n-aveau nicio boală în afara de aia a chiulitului 🙄
ApreciazăApreciază
Nu stiu sa-ti raspund, ca dupa cum spuneam, eu le luam pe bune, fiind bolnav 😆 😆
ApreciazăApreciază
Tztzt… şi când te gândeşti că tu ai fi vrut să fii prezent, cu mâna pe sus, la tablă… 😀
ApreciazăApreciază
Exact! dar nu la tabla, la table 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vrei si tu o scutire, Potecut? Asa de vreo 2-3 zile? Eu am avut pentru ultimii 2 ani de liceu o scutire permanenta la orele de sport cu un prof mega nesuferit. Noroc ca aveam un amic medic. Nici acum nu uit diagnosticul care m-a scos din belea. In schimb ma feresc ca de nu stiu ce sa nu fac vreo rinosinuzita acută de-a lungul vieții. :)) Asta asa, ca o prozaica ironie…
ApreciazăApreciază
Pfuaii, am uitat de scutirile alea de sport. La un moment dat, mama a cedat şi m-a întrebat dacă vreau scutire. Am spus că nu, că dacă se poate vreau numai la orele cu probe la groapa de nisip. Aşa că mă scuteam singură când aveam chef cu câte o boală din asta despre care habar n-aveam. 😀
Am făcut rost de una în facultate. Nu mai ştiu cum şi pe ce motiv dar eram scutită de sport.
Auch! Asta nu-i de bine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În ce priveşte Generala am conştiinţa curată. Sau aproape, că poate-oi fi uitat ceva. N-aveam nevoie de boli inventate că alea reale erau atît de dese încît nici nu ştiu cum am trecut clasa în ăia opt ani. 🙂 Cît despre sport, recomandarea medicului după externarea de la vîrsta de trei ani a fost „să nu facă efort”. Aşa că am scăpat şi de ăsta, în mare, deşi uneori a trebuit să particip cu chiu-cu vai, doar ca să se convingă doamna profesoară/comandant de detaşament că e chiar pe bune şi nu-mi prieşte efortul. Adicătelea „ia să văd, chiar mori dacă faci cutare chestie?” şi bineînţeles că după o alergare cu sufletul la gură în două zile eram cu gîlcile cît oul de raţă.
A naibii coincidenţă, că tocmai ce-am avut vineri o reuniune ad-hoc cu cîţiva (prea puţini) foşti colegi de clasă din Generală, după… 36 de ani. Şi am vizitat şi şcoala, cu ocazia asta. 🙂
ApreciazăApreciază
36 de ani? Şi când aţi intrat în şcoală nu ţi s-a părut că aţi plecat… ieri?
Ţi-aş ura să vă revedeţi şi la 46 dar ştiu că îmi vei spune că nu-ţi doreşti asta că tac, nu vreau să-mi spui că îţi urez de rău 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hm, nu prea a fost aşa, fiindcă localul şcolii nu mai era deloc ca atunci demult. Acum e modernizat, dar cumva… impersonal. Mi s-a părut că, de fapt, mă aflu într-o realitatea alternativă, o altă linie temporală.
Există planuri pentru o reîntîlnire la vară, timp în care sperăm să mai dăm de urma altora, aşa că nu-i problemă cu urările. Pînă la urmă, nu e după cum vrem noi… dacă nu ne străduim din răsputeri să rupem aţa vieţii. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
No, atunci îţi urez să îţi găseşti foştii colegi şi să vă vedeţi sănătoşi! 😀
ApreciazăApreciază
Mulţam, aşa să fie! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fara sa-mi strofoc neuronii, recunosteam ca nu am invatat. Si luam un 3, la istorie se intampla. Ok, pentru ora urmatoare nu invatam pentru ca aveam deja nota :). Mai luam un 3. Dupa doi de trei (adica 6, nu?) stiam toti domnitorii, toti anii, toate bataliile. Cumva scoteam media… O singura data am ragusit atat de rau ca nu se auzea niciun sunet cand spuneam ceva. Deci, n-am invatat, logic. Doamna de mate mi-a dat lucrare, doar mie. Am luat un minunat 3. Ma gandesc acum ce la moda era nota asta prin scoala mea!
ApreciazăApreciază
Da, cafeluţo, dar era 3 cinstit, vorba aia. Că mai bine un 3 din ăsta decât un doi pe copiat. 😀
Era la modă peste tot şi era şi unisex, nu ţinea cont de nimic 😀
ApreciazăApreciază
Noi aveam un prof de sport bătrân, care, după a patra oră la rând când aceeași fată nu făcea sport că era „indispusă”, începea să se îngrijoreze și îi spunea cu un fel de grijă părintească „măi, fată, mergi la doctor, că nu e bine”. Nu știam ce să credem: ori profu e incredibil de naiv, ori incredibil de ironic. Cert e că fata respectivă nu mai era indispusă o perioadă nefiresc de lungă dup-aia.
ApreciazăApreciază
Ooooo, dragul de el. Acum ni se pare şi ironic dar şi finuţ. Şi acum am pune capul în pământ. Dar atunci sunt convinsă că nu se punea problema aşa. Că şi noi ziceam „haha, iar l-am fraierit, se vede că-i bărbat şi habar n-are…”. Copii zăpăciţi, ce mai 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Înseamnă că meritam titlul de cavaler cu grad de ofițer. Pentru că eu chiar am avut pojar, scarlatină și fracturi, cu acte în regulă. Doar că nimeni nu m-a felicitat măcar. 😦
ApreciazăApreciază
Ohoo, dă-mi voie să-ţi strâng mâna, stimate domn! Umilă îţi spun că eu am avut numai pojărel, vărsat de vânt şi păduchi. Atât am putut, atât am făcut 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Draga mea Potecuţă, faci tu ce faci şi pui un zâmbet pe buzele mele aşa de dimineaţă. Acum îmi dau seama ce generaţie de sacrificiu am fost;)). Câte am avut de îndurat:). Cred că puteau scoate un manual numai cu bolile de care suferea generaţia noastra:) Să ai ozi faină ca sufletul tău.
ApreciazăApreciază
Pfuaii, enciclopedie ar fi ieşit. Ne-am sacrificat, am dat tot ce-am putut tot, am suferit şi… ce s-a ales de noi? 😀
Mulţumesc, Laura! Mă bucur că te-ai amuzat!
O zi bună să ai!
ApreciazăApreciază
Nu ştiu ce s-a ales de toată generaţia dar noi încă mai ştim să ne jucăm. Ceea ce e bine di tăt vorba cântecului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar aşa, important e că n-am uitat… 😉
ApreciazăApreciază
Buburuza mică trage chiulul de la ora de sport, e luni dimineaţă la prima oră. Fac afară, nu în sala de sport, când sunt de la 10 grade în sus. În fine, la a doua oră, doamna învăţătoare o întreabă de ce a lipsit. Iar ea nonşalant: Că n-a vrut mami să se trezească! Doamna zâmbeşte şi îi spune: Ia-ţi un ceas deşteptător şi trezeste-te tu, apoi pe mami! Copilul a fost sincer, cum să spună ea că e răcită, are bube, febră sau… o doare-n cot. 😀 😀
ApreciazăApreciază
Vaai, maimi, din astea faci? La trei absenţe, trei ture de teren. Tu, nu buburuza 😀 😀
Nu ştiu cine-a fost cu ideea strălucită să pună ora aia luni dimineaţă dar nici eu nu m-aş fi trezit. Cred că asta e şi ideea, să stea învăţătoarea liniştită 😉
Noi în liceu aveam vinerea, ultima oră. Îţi imaginezi că eram toţi prezenţi, nu? 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, altceva. Da’ văd că nicio minte strălucită n-a modificat orarul, e al doilea an consecutiv când LUNI PRIMA ORĂ este sportul. Iar practica asta cu chiulul e cu… antrenament. Șșștt, să nu spui la nimeni. 😀
ApreciazăApreciază
Nu spuuun, Fabi! Parol. Oricum, la ora aia dorm. Dacă nu dorm înseamnă că-l la muncă deci tot dorm 😀
E chiar foarte aiurea orarul ăsta, serios acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De-aia-s eu ingenioasă. E inuman la 8 dimineața, la 10-13 grade să pui un copil să facă oră de sport. Vara da, jos pălăria. Plus că trebuie să se schimbe, unii uită, alții nu… mă rog, cine-s io să stabilesc alte reguli…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi după o oră de alergat mai au ei chef de mate sau de orice altceva?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Închipuie-ți că au. Duracell e minciună pe lângă ei. Am fost în primăvara cu ei (toată clasa) într-o excursie de-o zi la București, ei, câteva mămici și Doamna. I-aș ridica statuie Doamnei, io nu mai vreau așa ceva. Știi că are un fluier? Știi cât de bine se auzea în Casa Poporului?
ApreciazăApreciază
Ştiuuuu!! Şi învăţătoarea din povestea de final are fluerice. Vai, vai, de câţi decibeli e în stare… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi asta e soluția salvatoare. Că alta nu mai văd. 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O vuvuzelă, poate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))))))) asta ar fi….. demențială!! :)))))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
presmit că îmi va fi tare rău? 😀 😀 😀
nepotul meu, ca să chiulească de la înot ori să se eschiveze de la cine știe ce chestie, presimte dureri de burtă. e deja antologic cum îi crizează pe ai lui! și-i merge de fiecare dată.
ApreciazăApreciază
😀 😀
Îţi dai seama că nu-i deloc uşor să trăieşti cu presimţirea asta. Săracul de el…
Bine că-i merge. Când nu va mai fi aşa, va presimţi el altele că are de unde alege. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Materiile mele preferate la scoala au fost,ed. fizica,muzica si desen la care am excelat continuu,restul materiilor (exceptând filozofia din liceu) erau precum pietrele-n pantofi !:)
ApreciazăApreciază
😀
Tot e bine. Că şi alea au rolul lor. Ba mai mult, la unii chiar le cam stricau mediile. Mai ales desenul 👿
ApreciazăApreciază