Gânduri care-şi soptesc

Să ne imaginăm două priviri care se caută printre limpeziri în ochi străini. Se strigă şi nu se găsesc, se pierd şi se risipesc. Renasc apoi în tresăriri şi se întâlnesc la răscruce de dor.
Să ne gândim că vedem două mâini care se ating pentru prima dată. Se simt şi se înţeleg, se contopesc şi se recompun. Fac un pact şi se despart cu un tremur abia schiţat.
Imaginează-ţi două suflete care aleargă confuze. Se alungă şi rătăcesc în neuitare, se cheamă şi se rescriu din slove mimate de gânduri despre doi.
Unul e crenguţă mângâiată de adieri, altul e mugur ce-i oferă strălucire. Unul e nor stingher, altul se preface-n ploaie ca să-i aline drumul. Unul e suspin, altul renaşte-n lacrimă ca să îi ia povara. Unul aşteaptă-n nerostire, altul pluteşte-n versuri ample.
Două inimi ce s-au prefăcut în particule de praf în nebunia unei îmbrăţişări târzii. Au căutat apoi bucăţelele să se reîntregească, cum fac copiii cu jocul de puzzle, dar una a luat mai mult iar celalată încă îşi mai caută partea pierdută. Nu ştie că i-a fost luată.
Imaginează-ţi acum două clădiri, ambele la fel de mari. Peste una se pune o greutate mai mare decât greutatea ei iar celeilalte i se retează din fundaţie. Da, ambele clădiri se vor prăbuşi.
Aşa se întâmplă şi cu cele două inimi. Una se sfărâmă de preaplin, alta de preanimic….

Şiiiii am găsit, în sfârşit, o melodie printre „hituri”. Da, dintre toate câte se bălăcesc în topuri sterpe, asta e pe gustul meu. Şi pe sufleţelul meu 😉