Întoarcerea potecuţei

1Sau a fiicei risipitoare, dacă vreţi. Pfuaiii, ce greu îmi vine să scriu ceva. Adevărul e că îmi place să fac lucrurile ca la carte: munca e muncă dar şi lenea e lene. Şi dacă am zis că dezertez, apăi dezertare a fost şi nu am dat pe potecuţe până azi, pe cuvânt. Am mai intrat eu de pe scurtătură dar numai în fugă şi cât să trag cu urechea la ce aţi vorbit în lispsa mea şi acum parcă nu sunt ale mele potecuţele, era cât pe ce să îmi scape şi parola. Dar asta nu e de la bătrâneţe, nici pentru că mi-aş fi băut minţile în perioada asta 🙄 , e numai din cauza emoţiilor, parol!
Ia să aud : v-a fost dor di mine? 😳 Hai, spuneţi şi voi da că nu ne vede nimeni şi merit şi eu o primire călduroasă, aşa cum au avut şcolăreii azi.

Chiar, avem elevi printre noi? Dacă da, păi să fie un început cu dreptul, dragilor! Să aveţi un an plin cu împliniri. Părinţi de elevi ştiu că avem aşa că le urăm şi lor un an cu bucurii, răbdare şi nervi de oţel faţă de schimbările care se anunţă în sistem. Că se anunţă multe. Acelaşi lucru plus toată recunoştinţa noastră pentru dascălii noştri dragi!
Ce aţi făcut fără mine? Spuneţi tot, nu vă eschivaţi!
Eu, aşa cum am mai spus, nu am venit cu mâna goală şi v-am adus poezeaua. Pentru asta trebuie să vă mulţumesc din suflet, aţi contribuit cu versuri frumoase şi aţi ajutat la „clădirea” ei.
Cam aşa arată Poezeaua blogărească :

În curând vom uita c-ai trecut pe la noi…
Din surâsu-ți de soare am cules numai ploi
Și duioasă-ai trecut și prin dorul de doi,
Rătăcind, tu zăludă, spre un crâng, spre-un zăvoi.
Din zăvoi am cules o ciupercă-nflorată,
Pălărie de șarpe cu roșu pătată.
Când din frunze-ai foșnit alinându-ți tăcerea,
Că ne ești pe plecare și-asta-ți este durerea,
Va pleca şi ultima rază jucăuşă de soare
Lăsându-ne doar amintirea fierbinte, plăcerea
Din sărut de cafea, pastelând mângâierea.
* * *
În curând vom uita c-ai trecut pe la noi,
Pașii-ți vor șterge extravagantele ploi,
Vom uita de cerul senin al nopţilor tale, pline de stele
Şi de mângâierea-ţi caldă a soarelui, în palmele mele.
Doar roşul aprins al pantofilor cu toc,
Vor aminti de petalele macilor, furate cu…foc,
De vântul cu toane…jucăuş.
Mai bine-i puneam la gură…căluş!
Dar e bine că pleci, să nu prinzi rădăcină,
Ți-ai făcut datoria, ne-ai scăldat în lumină.
Deşi nu ţi-am simţit puterea de arşiţă plină,
Te voi aştepta la anul cu mai multă disciplină.
De nu te vei reeduca, să nu mai apari pe colină.
* * *
În curând vom uita c-ai trecut pe la noi…
Te-am găsit norocoasă, te-ascundeai în trifoi,
Prin inima ta, bătea vântul duios,
Vara, cu tine, îmi pare totul frumos !
Câte nopţi şi câte clipe, toate adunate-n pripă
S-au scurs repede, într-o clipă, şi m-au lăsat pustiită;
Pe când norii suri de toamnă de prin zări ni se adună
Te-nvelim drăgăstos şi-ţi urăm “noapte bună”

Eeee? Nu-i aşa că e tare frumoasă? Păi aşa e! Şi vă mai mulţumesc o dată! Dacă cumva am scăpat un vers, vă rog din suflet să mă trageţi de urechi, promit să remediez situaţia şi să îmi torn găleata cu cenuşă-n cap.
Hai să vă pupăcesc că mie mi-a fost dor de voi, bueii!! 😳

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

68 de răspunsuri la Întoarcerea potecuţei

  1. Bine ai revenit D. Te îmbrăţişez cu drag!

    Apreciază

  2. domnuio zice:

    E bine că bun venit trebuie să scriu și nu altă bazaconie 🙂 !!!

    Apreciază

  3. Mugur zice:

    Bun venit, Potecuță dragă! Sper că ți-a fost bine și frumos în concediul ăsta al tău! 🙂
    Și mai sper că ai venit cu forțe proaspete pentru noi. Că abia te așteptam să revii cu scrierile tle!

    Apreciază

  4. slowaholic zice:

    Bine ai revenit! Așa de scurtă vacanța? 🙂

    Apreciază

  5. alma nahe zice:

    Eu nu mai zic că plec, nici că vin. Plec și vin direct. Că dacă anunț că m-am întors și plec mai mult decât am fost plecată? 🙂 Bine-ai revenit! Frumușică poezeaua!

    Apreciază

  6. Ana zice:

    Ai fost plecata? N-am stiut…dar bine ai revenit ! 🙂
    Poezeaua-i faina…ca si potecile…

    Apreciază

  7. Oana zice:

    Bun revenit, Potecuta! Ne era dor de literele tale 🙂

    Apreciază

  8. Drugwash zice:

    Iaca s-a aprins iară felinaru’ pe potecă… Cam pîlpîie da-şi revine el repejor. Şezi molcom, cujetă şi… spune repede ce-ai făcut atîta amar de vreme departe de casă! 😀

    P.S. Cum se zice la noi la ţară: welcome back! 😀

    Apreciază

    • Mulţam fain, Dragoş!
      Mă adun eu mai greu dar mă adun până la urmă. Pâlpâie şi capul meu că am găsit nişte schimbări pe la setări şi mă enervează. Iar mă pierd în panoul de control… ufff, e rău când eşti mic şi inocent… 😀
      Sper să îşi revină. Dacă nu, vă trag de mânecă să mă scoateţi la lumină, daa?

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Schimbări, setări? N-am văzut, n-am auzit, nici pe-aicea n-am trecut! 🙄 😛 😀
        Ăştia n-au auzit de „if it ain’t broken, don’t fix it!”… Mama ei de treabă! 🙂

        Vezi ce faci pe-acolo. Eventual dă-l pe engleză dacă-i în română, că traducerile-s varză. Şi la nevoie, sună-mă. 🙂

        Apreciază

  9. GEGELUTZ zice:

    Bun venit, draga mea! O saptamana usoara si refacere lina! 🙂

    Apreciază

  10. Tare mă bucur că ai revenit, pentru că ți-am simțit lipsa! Nu ești „fiica risipitoare” doar pentru că ți-ai luat o vacanță, da’ poate ne povestești și nouă pe ce alte poteci ai umblat sau măcar dă-ne niște indicii. 🙂

    Apreciază

  11. R zice:

    Bine ai revenit Potecuta draga

    Apreciază

  12. papagigli zice:

    Nu stiu cum o fi sa te bucuri cind te intorci din vacanta. Mie nu mi s-a intimplat niciodata si tare-mi mai place sa fiu bucuros 😆
    OK, enough happiness, now back in wordpress business! 😉

    Apreciază

    • Adică nu mă crezi că mă bucur că v-am găsit pe toţi, că mi-a fost dor de voi? Nu crezi, aşa-i? Bineee….
      Mai greu cu wordpressul că s+au schimbat neşte chestii şi mă cam încurcă 😦

      Apreciază

  13. Irina zice:

    Bine ai revenit! 🙂

    Apreciază

  14. raluca zice:

    Bine ai revenit. Sa stii ca am intrat in fiecare zi, zau ca n-am crezut ca vei sta atata in vacanta. Acum astept sa dai tot din casa. Si da, mi-a fost dor de tine:)

    Apreciază

  15. illusion zice:

    Bine ai revenit, Potecuţă! 😀

    Apreciază

  16. july zice:

    Neata buna ! Hai, trezirea ! 😀

    Apreciază

  17. succesulpe zice:

    Bine ai revenit! >– 🙂 –<

    Apreciază

  18. Biiiiineeeee ai revenit!
    Începusem să mă rătăcesc! 😊

    Apreciază

  19. Pingback: “nu-mi este teama de dezamagiri” – a sophisticated woman

Lasă un comentariu