Jurnalul unei femei simple. Şi întârziate

Afară …  frig şi mohorât. Vreme perfectă pentru stat lângă calorifer cu o cană de ceai şi muzică bună. Pentru că nu am avut ceai, am venit la muncă 😦

Mă gândesc … nu mă mai gândesc la nimic. Ba da, mă gândesc să nu mă mai gândesc. Am asistat la disperarea unor străini, la durere şi la groaza lor în faţa morţii.  Am înţeles încă o dată că se poate ca, indiferent de câte ai făcut în viaţă, de câţi copii ai crescut, de câţi prieteni ai avut, de cât de mult ai visat sau la câte ai renunţat, să mori singur în casă şi timp de o săptămână să nu îţi simtă nimeni lipsa. Ştiu, e nepotrivit pentru o zi de duminică dar asta e. Sec, dur şi fără sens…

Din locurile de unde învățăm … strângem, filă cu filă, ceea ce, în final,  va fi povestea vieţii noastre. 

Sunt recunoscătoare pentru … că nu îi judec pe alţii în funcţie de alegerile pe care le fac în viaţă sau de felul în care înţeleg ei să trăiască. Când mă uit în ochii cuiva, privesc omul aşa cum se prezintă el şi îl tratez în funcţie de comportamentul lui faţă de mine, fără să-mi pese de ceea ce e este în „exterior”. 

Din bucătărie … doar cafea…. Am o scuză : sunt la muncă. De acasă aş fi scris cafea şi tigări 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … ….. ….. …..

Citesc … prognoza meteo. Nu sunt veşti bune aşa că nu vă spun mai multe. Cert e că trebuie palton. Şi da, autorităţile vor fi luate, din nou, prin surprindere. Nu se dezmint nici anul ăsta.

Ceea ce aștept (sper) … să simt şi eu „Spiritul Crăciunului” în ciuda faptului că, onor primarul, de dragul de a strânge cât mai mulţi bani de la cei dispuşi să pună sub brad cât mai multe kitschuri, a apăsat deja butonul care a aprins în oraş luminiţele şi s-au deschis căsuţele cu „daruri”. Nu m-a prins atmosfera, ceva îmi scapă… 

În rest… am puţine aşteptări de la cei din jur şi atât de mici încât posibil să nu conteze pentru ei. Pentru mine însă contează enorm şi mă bucură nespus. Aştept…. Nu cer, nu ştiu să cer. Şi la cât de puţin e nevoie ca să zâmbesc, m-aş simţi ciudat să cer. Dacă ceri o îngheţată şi o primeşti, eşti fericit. Dacă aştepţi o vorbă bună şi o primeşti numai când ceri, ar putea să doară…

Ce mai meșteresc … era cât pe ce să-mi dau blogul peste cap în încercarea de a pune emoticoane. Dacă ştiţi ceva în legătură cu asta, vă rog să mă ajutaţi. Se pot sau nu se pot pune sub căsuţa de comentarii? 🙄

Ascult … independent de voiţa mea ascult o colindă 👿 . Şi de data asta primarul n-are nicio vină. Deşi îl bănuiesc de ceva „sfori” trase, încerc să alung gândurile astea şi să las totuşi loc pentru „spiritu'” lui leru-i ler. Mă consolez cu gândul că nu e Fuego. 😀

Unul dintre lucrurile mele preferate … să îi văd pe cei de lângă mine fericiţi. Dacă asta depinde de mine şi o fac fără să dau greş, nu mai contează nimic. Mă încarc cu energia generată de zâmbetul lor şi mi-e suficient.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … întârziată cum sunt, nu mai e timp de planuri. Aştept noua săptămână cu speranţa că o să fie cel puţin la fel de bună ca asta care se pregăteşte de ducă.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc: