Prietenii ţi-i alegi, cu vecinii te descurci

Eheeei, dragii moşului, pe vremea mea… dar să nu începem chiar atât de pesimist, zic. Deşi a fost o vreme când, în blocul în care am crescut, din cauză, datorită nu ştiu cum e mai bine deci pentru că… nenea şef de scară, nu mişca nimeni şi nimic. Se făcea curăţenie cu sfinţenie, se dădea cu var primăvara, fără să-l înjure nimeni pe agentul sanitar, nici măcar de dragul versurilor, şi toată lumea era liniştită, măcar din acest punct de vedere. Tot pentru că… nenea şef de scară, gălăgia maximă însemna o uşă trântită de la curent, că altfel era la uşa ta. Bine, nici nu era încă la mare modă să-ţi dărâmi pereţii-n casă, că vrei tu open-space şi te doare-n bormaşină de pereţi de rezistenţă sau alte nimicuri din astea care nici nu contează, dacă e să fim serioşi. Ce treabă să aibă cineva cu ce face omul în casa lui, nu? Nu contează nici că casa lui e peste alte două sau sub a lui sunt alte două. Nu contează nimic, el e prop’etar deci face ce vrea. Bravo. Şi tot bine, datorită faptului că, în afară de foarte mici excepţii, vreo 2-3, cine s-a stabilit acolo după finalizarea blocului, acolo şi-a crescut copiii, blocul ăla e un fel de familie în care se spălau şi rufe, se împărţea şi câte o plăcintă, se împrumuta câte o cană de ulei sau de zahăr. Nu au fost scandaluri sau discuţii, unde nu se putea chiar cu vorbă bună, se mergea pe tolerăm, că nu se ştie când avem şi noi nevoie să fim toleraţi. Şi au zburat anii, unii s-au mutat la ţară, după ce şi-au văzut copiii la casa lor, alţii în altă ţară, alţii în alte universuri, s-a mai schimbat puţin faţa(da) blocului, că s-a  izolat în anii trecuţi şi are altă culoare. 😀

De vreo 4 ani, a început un el să se facă remarcat. E acolo de mulţi ani, dar nu i s-a simţit prezenţa chiar ca acum. De vreo 4 ani, cum zic, ceva s-a întâmplat brusc. A început cu maşini nefolosite lăsate aiurea, ok, hai, lăsăm omul în pace, are maşini. Dar dacă cineva îndrăznea să pună maşina pe un loc pe care nu se plăteşte nimic, dar pe locul ăla punea el una dintre ele, sărea la bătaie fără pardon. Apoi a tăiat doi brazi din faţa blocului, că nu vedea până-n fundu’ cartierului. După momentele astea, a început marea renovare. Şi de cu zori şi până-n miez de noapte, blocul ăla n-a mai avut linişte. Nu ştiu cum au suportat oamenii ăia, zău, că eu am prins numai câteva zile, pe sărite, în weekenduri, şi mi-a zdruncinat interiorul, dar iar hai, cum să renoveze-n linişte? Tăcem, că bietul om chiar nu are ce face. S-a tăcut şi când a spart un zid de susţinere, că şi-a făcut dormitor în balcon, deci a spart zidul de ieşire şi a crăpat bine de tot balconul de deasupra lui, de la bubuiturile alea şi de la cât a vibrat blocul. Nu-i nimic, lasă, n-a vrut, nu s-a gândit, reparăm, muncim, facem. A spart zidul de la bucătărie, s-a crăpat zidul de deasupra, tăcem, că e blocul de vină, e făcut prost, scoatem bănuţi, chemăm, reparăm, nu-i nimic.

Dar acum omul a întins coarda. Că dacă betonul fisurat se repară şi nu-i problemă, acum omul atentează la un pom. Al meu. Şi am inima-n gât şi nu ştiu cum se procedează şi vă întreb şi pe voi. Vă zic. Când am fost eu mică, adică anul trecut, am adus cu tata o scobitoare cu trei frunze pe ea, găsită undeva mai departe, pe unde-am hoinărit. Era aruncată crenguţa aia pe lângă un râu. Am plantat-o eu, după ce tata a făcut o gropiţă, că de groapă nu era nevoie. Şi acum puteţi râde, coboram în fiecare zi, dacă nu ploua, cu o sticlă, să-mi ud pomul. Îmi amintesc, de parcă chiar a fost ieri, că un vecin, văzând jordiţa aia amărâtă, a zis: nu vă chinuiţi, ce să se prindă aia? Şi tata, ignorând omul, mi-a zis mie: te uiţi în sus, la etajul 4? Când va ajunge copacul ăsta acolo, să-l chemi pe vecinu’ să-i arăţi.
Da, tata, mă uit. Şi ai avut dreptate. Copacul meu pare că vrea să ajungă la tine, acolo foarte sus, nu doar la etajul patru…
Dar asta, dragilor, sigur, e pentru că e copac ca Făt-Frumos, nu pentru că au trecut ani de când am fost eu mică. E copacul magic, nu timpul bătrân, să ne înţelegem.
A fost toaletat, altfel era şi mai mare. E pus la colţul blocului, nu atinge geamuri, balcoane, bloc. Tot ce face, păcătosul, e că strânge praful, ţine nişte umbră şi, din păcate, nu-i lasă pe curioşi să vadă cine merge să arunce gunoiul. Şi asta pare că supără rău, pentru că acum, când am fost la mama, am auzit că ar cam vrea să-l taie. Că poate atinge firele de curent. Of, dar vai, pentru asta există toaletare. Ah, nu, dar parcă nu vedem colţul blocului. Şi cu asta m-a băgat în priză.

Ce mare păcat am făcut eu c-am pus în pământ ceva din care cu siguranţă nici tata nu credea atunci că poate ieşi ceva, dar a ştiut să nu arate asta şi, când s-au prins toţi că ăla chiar creşte, nimeni n-a zis nimic, n-a deranjat pe nimeni, şi acum s-a trezit domnul că el nu vede aleea de lângă bloc? Am intrat în panică, am sunat o amică ce lucrează la primăria din oraşul în care locuiesc şi ea mi-a zis, relaxată, că anul ăsta, în Sibiu, s-a dat o amendă de 20.000 de lei pentru aşa ceva. Păi, alooo, primăria, pe mine nu mă va încălzi că omul îşi va vinde o maşină din alea multe să plătească amenda, eu nu vreau răzbunare, nu-i vreau răul, eu vreau să nu aibă voie să-l taie. Că după ce-l taie, amenda nu-mi aduce pomul înapoi, nu repară cu nimic răul făcut, degeaba se dau amenzi.
Mi-a mai zis să intru în registrul spaţiilor verzi, să-mi caut pomul acolo. Hă? Neam de neamul meu n-a avut treburi din astea de făcut. După nume să-l caut? Nu-l chema nicicum, dar de azi îi pot zice Gicuţu, dacă e musai. Asta, dincolo de glumă, ar fi o variantă. Să-l introducă ei, dacă nu l-au introdus deja, în acel registru. De asta mă ocup mâine. Dar asta garantează că nu-l taie? Devine prin asta un fel de bun public sau cum se procedează, ştiţi ceva?

Ştiu, cum viaţa m-a adus în alt oraş care mi-a devenit casă, poate că nu aş avea dreptul la pretenţii, dacă nu mai locuiesc acolo, deşi acolo e acasă, şi acolo merg doar în vizită. Dar chiar cer prea mult dacă rog să nu fie tăiat? Se pare că da. Atunci, nu vreau decât o soluţie legală, că nu vreau să se ajungă la amendă, nu-i doresc răul absolut deloc.
Nu sunt decât un om pe nişte scări care cândva a plantat un pom cu tata. Pot planta altul şi lângă casa asta, dar tata nu mai poate face o groapă pentru asta.

Foto