Liste care nu se lasă scrise

Mi-am dorit cândva o agendă. Mi-o imaginam cu coperţi negre şi moi, plăcute la atingere, şi cu foi albe. Cred că la un moment dat aş fi preferat ca fiecare foaie să aibă undeva-n colţ, nu conta care, ceva care să o scoată în evidenţă. O floare, un fluture, o mămăruţă, o frunză. Dar am trecut repede peste amănuntul ăsta şi m-am întors la paginile albe pe care să le umplu eu. Îmi spuneam că prima pagină va conţine un gând. Simplu, scurt, un fel de motto, un fel de deviză, un fel de citat care să mă definească, un fel de… eu. Pe următoarea, ar fi fost scrisă o listă cu lucruri de făcut în anul abia început. Listă care ar fi trebuit scrisă-n 1 ianuarie. În acel 1 ianuarie, mi-am dat seama că nu am agenda şi nu am pe ce scrie acea listă. Cum să mă ţin de promisiuni şi dorinţe dacă nici măcar la acel loc care să le păstreze nu m-am gândit şi nu m-am preocupat să-l achiziţionez la timp? Nu-i nimic, mi-am zis. Nu-i nimic. Le spui în gând şi le ţii minte. Şi te preocupi să le bifezi. Am râs, plină de încredere că aşa va fi.

Anul următor, când oamenii din jur ţipau numerele de la 10-n jos, am zâmbit gândului că nici de data asta nu am luat o agendă şi mi-am spus că voi scrie pe o foaie simplă. Sau pe una dintre agendele vechi care stau uitate prin sertare. Dar ce să scriu?, m-am întrebat. Ce-mi doresc sau ce-mi propun să fac sau să nu mai fac? Ce-mi propun să fac şi nu voi face?
M-a prins deci miezul nopţii cu gând jucăuş despre ce ştiu despre mine. Şi mai ales, despre ce ştiam despre anul încheiat. Că şi-a trecut zilele fără să-l programez şi fără să bifez. Şi că uite, cu toate astea, mi-a dat. Destule mi-a dat dacă la miez de noapte, la finalul lui, pot avea zâmbet pe buze. Şi iar mi-am propus să scriu totuşi o listă. De care să mă ţin. Cum altfel? Că voi dormi mai mult, că voi citi mai mult, că mă voi vedea cu prietenii mai des, că voi călători, că voi vorbi mai mult cu oamenii despre ce simt eu, ce simt ei, că voi, că voi şi că voi.
A doua zi, am pierdut vremea răspunzând unor mesaje trimise la grămadă. Am răspuns fiecăruia-n parte, că aşa cred eu că se face deşi mi-am zis de zeci de ori că nu e bine cum cred eu că se face. Am răspuns sincer, inclusiv pozelor care-mi urau în locul omului.
În 2 ianuarie, m-am trezit după vreo 4 ore de somn, am mers la muncă, am revenit acasă şi am râs. Era abia a doua zi din an şi una dintre liniuţele din lista pe care mi-am scris-o-n minte era deja încălcată. Nu-i nimic, mi-am spus. Nu-i nimic. E timp. Mai e timp. Şi am uitat apoi de listă.

Nu fac liste. Nici de cumpărături, nici de dorinţe, nici de planuri, nici de oameni. Nu le ştiu organiza şi ştiu că de alea de planuri şi dorinţe nu mă voi ţine. Ştiu că vor fi nopţi în care „mai citesc pagina asta şi gata” va însemna încă o oră de citit şi încă o oră tăiată din somnul oricum insuficient. Şi ştiu că vor fi zile de duminică, singura zi-n care teoretic aş putea dormi cât vreau, sacrificate de dragul prietenilor care se anunţă-n vizită sau, din contră, voi sacrifica unele întâlniri dintr-o nevoie acută de odihnă. Ştiu asta foarte bine. Şi asta poate însemna că timp de odihnă şi timp pentru prieteni se vor ciocni la un moment dat şi la final de an voi trişa bifând sau voi regreta lăsând nerezolvat.

Nu fac liste. Ca să nu regret. Mi le spun în minte, zâmbesc jucăuş planurilor îndrăzneţe şi mă cert puţin la prima abatere. Doar ca să uit apoi şi să revin la ale mele. Care se scurg după un alt plan.
Şi la final de an, la miez de noapte, să nu cert anul pentru ce nu am făcut. Să nu cert timpul pentru că nu s-a vrut dilatat. Să zâmbesc gândului că uite, pot zâmbi.
Că oricât de multe aş vrea eu, noaptea dintre ani nu mă transformă. Tot eu voi fi, tot cu ale mele, bunele şi relele care se duc şi revin. Nu va fi alta-n locul meu. Una care să mute munţi pentru că scrie pe o foaie albă că trebuie să facă asta. Sigur, au fost momente-n care m-aş fi vrut mai curajoasă. Şi mi-am plănuit asta. Şi m-am supărat pe mine că nu a fost aşa. Dar a trebuit să mă iert apoi. Sigur, sunt oameni pe care poate i-am neglijat. Pe asta mi-o iert mai greu. Dar tot cu mine, aşa cum sunt, începe anul, nu devin alta pe măsură ce se umple cerul de lumini colorate, în uralele celor din jur.

Mi-am dorit cândva o agendă. Mi-o imaginam cu coperţi negre şi moi, plăcute la atingere, şi cu foi albe. N-o am nici acum. Dar acum nu mi-o mai doresc. Pentru gânduri, am foi mai preţioase. Pe una dintre ele scriu chiar acum. Şi să pot râde cu încredere şi recunoştinţă la miez de noapte la final de an, e ca şi cum aş fi respectat o agendă-ntreagă de planuri. Şi e tot ce-mi doresc şi de la anul următor. E tot ce-aş pune pe acea listă dacă ar fi scriu una.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Liste care nu se lasă scrise

  1. illusion zice:

    Și eu voiam o agendă, dar am renunțat la idee imediat ce am avut-o (sau mai bine spus am uitat de ea câteva zile la rând apoi am zis „pas”)

    Apreciat de 3 persoane

  2. Ana zice:

    Bine faci ca nu faci liste!
    Io am facut o data, mai demult si a fost frustrant. Mie una nu mi se pare haios sa dac lista cu „ce vreau/ce-am facut/ce-o sa fac” ,cica visatul e gratis…si sa nu respect. Asa sunt eu: daca ceva imi pun in gand fac, ce stiu ca nu este posibil, sterg definitiv din creier, sa nu umplu degeaba hardul.
    Si acum ma apuca dracii amintindu-mi ce fraiera am fost sa fac lista aia…un rahat!
    Asa ca o agenda e binevenita pentru insirat ganduri frumoase, nu lista cu „de facut” si obiective pe noul an.
    Hai ca m-am ‘nervat…si nu merita sa ma ‘nervez nici cat am eu negru sub unghie…
    Deci, ai agenda sau n-ai?! 😁😁😁
    Pentru ce vrei tu…

    Apreciat de 1 persoană

    • Ana dragă, sper că nu eu te-am enervat! 😯
      N-am nicio agendă. Adică am. Dar nu am scris liste pe ea, e pe undeva prin casă, goală. Am avut una, în loc de blog, în studenţie. Cp nu ştiam de bloguri pe atunci. Pe aia o mai am.
      Nu scriu, că nu mă ţin de ele şi ăsta e motiv de supărări şi nervi şi… ce folos?
      Te pup, nu te mai enerva! 😉

      Apreciat de 2 persoane

      • Ana zice:

        Nuuuuuu….Doamne fereste! Nu tu m-ai enervat…Scuzeeee! Amintirea aia m-a enervat, ca am facut si eu atunci ceva ce nu as face vreodata, deh, sa fiu in trend si am facut un mare partz. 😁
        Clar: ce folos?! Nici unul, oare dintr-un sir de 10 obiective, cate vor fi atinse?! Poate una, doua, caci oamenii au tendinta de a scrie chestii mai putin realizabile, de parca ar veni Arabella si ar invarti inelul sa se implineasca rezolutia…

        Apreciat de 1 persoană

  3. 1lauralaly zice:

    Sa razi cu pofta si jucaus. Sa nu uiti sa fii copil. Viata e o lista de a fost dar mai ales de este. Acum e clipa cea mai de pret..Zilele anului sunt filele de agenda..
    Pune pe marginea lor un zambet, o raza din sufletul tau. 2019 sa iti fie prietenos, frumos si senin. Te imbratisez!

    Apreciază

  4. Iosif zice:

    Inima ta este o agenda, o sursa de energie libera, din care izvorasc si curg, pe foile albe ale agendei sufletesti, particule elementare, alb – stralucitoare de lumina si caldura mângâietoare, sentimente de empatie si iubire sacrificatoare.
    Un Weekend si un nou an, cu împlinirea dorintelor si viselor, mai plin de odihna, liniste si pace sufleteasca, pe toate planurile si în toate aspectele existentei, draga Potecuta.

    Apreciat de 1 persoană

  5. ane zice:

    Agende am avut, nu mai am. Înainte de a-mi construi blogul, am avut un caiet studențesc plin cu de toate, pe care ~ de toate~ mi-am propus atunci…. sa le scriu pe blog. Nici o bobita, n-am scris. Prin urmare agenda mea este memoria, care îmi face surprize, uneori, nu-și amintește ce vreau eu, doar ce vrea ea, dar, nu ma las păcălită.😊
    Seara faina, Potecuta!
    P.S. Poate, o agenda rosie te-ar ajuta❤

    Apreciat de 2 persoane

  6. Endorfinul zice:

    Potecuță, ceea ce e cu adevărat important pentru tine, cu siguranță nu va avea nevoie să aparțină unei liste. E deja parte din tine, va deveni parte din real, atunci când vei decide. Îți doresc un nou an cu numai vise împlinite !

    Apreciat de 2 persoane

  7. Adriana zice:

    Potecuta, de te rasfoieste omul, iți completeaza lista, aia de nu ai scris-o anul trecut, dar care ne e la vedere, luminoasa si transparenta, si stralucitoare cu fiecare cuvant. Tu esti o implinire și un exemplu, o foaie moale si caldă dar scrisă mereu cu litere-poteci. Eu imi doresc lucruri la inceput de an, dar din ultimii ani, observ ca mai nimic din ce imi doresc nu se adevereste, asa ca, exact cum spui, sa le aseze Dumnezeu cum stie ca e mai bine pentru noi, dar sanatate sa fie, ca foi albe sunt. Moi și calde, cu litere poteci la tine, pe care le sorbim cu totii din ochi.

    Sa avem un 2019 bun și frumos. Multumesc pentru tot, potecuta! La multi ani!

    Apreciat de 2 persoane

    • Vezi, Adriana? Dacă aş fi făcut o listă la-nceput de an, deşi mi-aş fi dorit, n-aş fi îndrăznit să scriu pe ea „să am oamenii frumoşi şi buni aproape pe poteci, să adun cuvinte care să mă lase fără cuvinte”. Pe de-o parte, pentru că nu aş fi fost convinsă că merit asta şi n-aş fi putut cere. Pe de alta, din egoism. Pentru că ştiam că asta presuspune să şi muncesc, să şi ofer. Şi, cum spuneam, am primit fără să o scriu pe listă. Şi îţi mulţumesc din suflet!
      Să dea Dumnezeu să ne fie bun 2019!
      Să-i zâmbeşti şi să-ţi zâmbească!
      La mulţi ani, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Amalia zice:

    Eu am o mulțime de agende în care scriu tot felul, fiindcă uit foarte repede.
    Obişnuiesc să îmi fac planuri pentru anul următor, dar nu prea mă simt pregătită pentru ele. Le păstrez undeva aproape, într-o agendă, ca să ne găsim când suntem în rezonanță.
    Potecuta, ce îți doreşti cu adevărat se întâmplă. Este probat.

    Apreciat de 2 persoane

    • Amalia, pentru lucrurile alea „de neuitat”, am memento pe telefon 😀 N-aş fi vrut să se înţeleagă faptul că aş avea ceva-n comun cu elefanţii. Nuuu. Chiar dau greş cu talent câteodată. Dar las în grija telefonuli să mă anunţe când am de mers pe la dentist, pe la manichiură, pe la… diverse.
      Dar planurile alea cu mai mult sport, mai mult citit, mai … le ţin minte până le uit şi apoi pot da vina pe memorie 🙂
      Îţi doresc să poţi face lucrurile care contează pentru tine!
      Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Mona zice:

    Să fie anul care vine cu „să-uri” la care orice agendă neagră să zâmbească de încântare! Doar să-ți fie și să-i fii! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  10. Vezi de ce atunci când te-am zărit mi-am spus uite, fata asta parca as fi eu, doar ca e mult mai tânără și mai frumoasa?
    Merge și fără liste și agende, Potecut! Oricum ar ramane uitate prin sertare. Și pe urma, cei ca tine pot și știu zâmbi oricărui gand, și asta e important. Uite, eu o sa îmi fac lista anul acesta. O voi nota undeva în minte sa nu o pierd(cred ca mi-a rămas chestia asta cu ținutul minte din vremea claselor primare, ca mai aud și acum glasul învățătoarei „8+5 fac 13, scriem 3 și 1 îl ținem minte… 😁) și voi scrie pe ea doar atât: fă-ți timp pentru prieteni, fie și preț de un zâmbet.
    Noapte liniștită, Potecut!

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc, draga mea! Eşti o scumpă! Da, şi eu am simţit dincolo de cuvinte şi a fost ca şi cum s-ar fi oprit timpul.
      Am învăţat şi eu că merge şi aşa, cu câte un „1” ţinut minte. Dacă poate fi zâmbet, nu mai contează o foaie cu lucrurie de făcut…
      Te îmbrăţişez cu drag! Şi îţi doresc timp pentru tine, pentru sufletul tău. Şi asta-i include şi pe cei care ţi-s dragi şi cărora vei vrea să le dai din timpul tău.

      Apreciat de 1 persoană

  11. condeiblog zice:

    Am fost tot numai un zâmbet, cât am citit articolul… Și mi-l voi păstra întorcându-mi gândul și de acum încolo spre Potecuța. Fată dragă! Nu cumva ești un vârcolac din acela care fură gândurile? De la un cap la altul aș fi crezut că eu am scris aceste rânduri. Toate trăirile în prag de An Nou…ale mele sunt. Grija de a mulțumi pe fiecare, spaima că ratez asta, zău, mă identific cu toate…Și câte agende îmi tot cumpăr, dar nu le scriu…Sau le mâzgălesc alandala… Nicicum nu mi se potrivesc planurile și listele. Gata! Îmi schimb numele. În loc de „Condei” îmi voi zice „Poate-că”, după tine.
    Ca să nu mă dezic, vârcolac a sunat cam urât și nu vreau să te superi. Îmi era în cap de la un banc pe care l-am citit azi și m-a amuzat, poate îl știi…„-M-am angajat vârcolac la o brutărie! -Aoleo! Ce te pun ăia să faci?…-Să vâr colacii! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Am un defect. Mno, nu-i bine, rectific: printre defectele pe care le am, e unul de care eu sunt mândră. Că nu mi-a creat probleme până acum aşa că eu l-aş ridica la rangul de calitate dacă unii specialişti în dezvoltare personală n-ar insista, în rarele ocazii-n care ne intersectăm, că parcă nu-i chiar bine să fim aşa. E vorba despre faptul că dacă cineva-mi zice ceva ce poate fi citit în chei diferite, cum ar fi glumă, jignire, ironie etc, eu din prima înţeleg că-i glumă. Asta la modul general. Că-n particular, există oameni despre care n-aş putea nici bănui că ar spune ceva care să mă supere aşa că tratez din start spusele lor ca pe o mare încântare. Sunteţi unul dintre ei.

      Faptul că v-aţi identificat cu rândurile-gândurile mele nu face decât să mă bucure mult, chiar dacă, trebuie să recunoaştem, nu-i tocmai ceva cu care să ne lăudăm. Că şi agendele alea au un suflet pe undeva, printre file, nu-i prea frumos că le tot abandonăm. 😀

      Bancul e genial, nu-l ştiam.
      Mulţumesc frumos!

      Apreciat de 2 persoane

  12. Listele sunt făcute pentru a fi încălcate, aș putea parafraza o altă expresie. Mai bine nu le faci și nu vei avea nici regrete că nu le-ai respectat. Eu zic că sunt suficiente planurile de zi cu zi, făcute mental, prin care poți duce la capăt multe, pas cu pas. Recunosc că pentru cumpărături trebuie să recurg la liste, mai ales când se adună peste o duzină.

    Apreciat de 2 persoane

  13. Un nou an fericit, încărcat de realizări multe, multe, pe care nicio listă/agendă nu ar putea să le cuprindă!

    Apreciază

  14. Eu am multe agende și lista de obiective stă pe o foaie A4. Mi-am făcut multe liste pe care nu le-am respectat, fiindcă erau nerealiste și grăbite, obiectivele având nevoie de răbdare și un timp mai mare de 1 an. Anul ăsta am făcut lista într-o zi oarecare, fără să aștept noul an. Ceva voi învăța și din asta.
    Toate cele bune!

    Apreciază

  15. Beta zice:

    Nu-i nevoie de liste, doar uneori la cumparaturi pentru persoane ca mine cu o varsta dar de regula eu merg la cumparaturi si pe loc mintal intocmesc lista cu ce doresc sa prepar asa ca nu ma mai obosesc sa fac liste. Pupici draga mea minunata ❤

    Clip

    Apreciază

  16. Îți doresc sa razi cu încredere şi recunoştinţă la miez de noapte la final de an… și in fiecare miez de noapte

    Apreciază

  17. CARMEN zice:

    nici eu nu fac liste decat pentru luna decembrie. Activitatile în luna decembrie sunt atat de numeroase, incat mereu mi-e teama ca pot scapa ceva din vedere si in niciun caz nu vreau. Pentru mine, Adventul este cea mai frumoasa luna din an, asa ca lista de Advent este singura lista pe care o fac. Ah, ba nu, mai exista o lista pe care o fac special pentru fiecare concediu. Ne-am facut obiceiul de a petrece concediile de vara mereu in locuri ne-mai-vazute de noi si pentru ca cele 15-20 de zile sa fie folosite la maxim, caut din timp informatii cu cele mai interesante locuri de vizitat in zona respectiva si intocmesc o lista, incluzand alaturi de activitatile de relaxare si de distractie si activitati culturale. In ultimii ani am reusit sa facem concedii cu zile de plaja, cu zile de drumetii pe munti, cu vizitare de muzee, expozitii, cu concerte si multe altele. Timpul este atat de pretios in vreme de concediu, incat imi pare rau sa-l pierd doar prin decizii spontane. Las loc bineinteles si pentru improvizatie si visare 🙂 Altfel nu ar fi concediu de vara.
    Ce voi face în Noul An?! Nu, nici eu nu pot sa scriu o lista… Ma voi bucura de fiecare zi si voi incerca mereu sa fac ce se poate mai bine în cele 24 de ore. Si… de cate ori voi avea timp de blog, voi intra pe pagina ta Potecuta, pentru ca imi place foarte mult cum scrii, cum gandesti, cum simti.
    Nici mie nu-mi plac acele mesaje gata preparate (fotografie cu text, gif. sau videoclip) trimise la gramada, fara nimic personalizat. Le sterg imediat si nu raspund acelor persoane.
    Acum, la sfarsit de an, doresc sa-ti multumesc pentru clipele minunate pe care mi le-ai daruit, sa iti urez sanatate, bucurii, mult noroc si multa inspiratie pentru urmatoarele articole pentru blog. Un An Nou fericit! La multi ani Potecuta!

    Apreciază

    • Ei, da! Listele alea de care spui tu sunt din altã categorie și sunt chiar indicate. Așa cum ai spus, e chiar păcat să lași totul la voia întâmplării când timpul e atât de scurt și locul e unul pe care nu-l vizitezi decât poate o singură dată.
      Ar trebui să învăț și eu să ignor acele fotografii trimise unei liste întregi de oameni cu care nu vorbesc un an întreg dar care au rămas cumva prin agenda telefonică. Îmi tot spun că ei oricum nici nu știu că am fost și eu printre cei care s-au nimerit pe acolo, dar cedez și scriu un răspuns. Nu voi înțelege de ce lăsăm cuvintele simple să piară atât de ușor…
      Îți mulțumesc și eu, Carmen! Pentru toate cuvintele frumoase și pentru ce ne oferi în căsuța ta cu generozitate!
      Îți doresc un an cu multe bucurii, împliniri și numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Eu iti doresc, draga Potecuta, ca in anul nou sa dai gata orice ar putea fi pe listele nescrise! Imbratisari 🙂 !

    Apreciază

  19. Katherine zice:

    Draga Potecuta!
    Mi-as dori sa iti pot face cadou o agenda, precum cea pe care ti-o doresti.
    Si eu obisnuiam sa fac multe liste… insa m-am lasat de acest sport :-)).
    Am impresia ca tai copacei inutil, si in plus… le arunc tot timpul.
    Un an nou fericit iti doresc si multa implinire!

    Apreciază

  20. adrianport zice:

    Nici eu nu fac liste dar dac-aș face ar avea oarecum aceleasi linii ca cele din lista pe care nu o faci tu. Si aproape in aceeasi ordine… Asa ca iti doresc sa ai parte, si anul care vine, de prieteni, chestii de facut si carti de citit pentru care sa renunti voluntar la un pic din somn, oricum ce pierzi e din partea aia in care nu visezi…

    Apreciază

  21. anuska zice:

    LA MULTI ANI!

    Anii trec și-așa mereu vor trece,
    Dar nimic nu este în zadar,
    Fiecare clipă o petrecem
    Rupând filele ușor din calendar.

    Când ajungi încet la o etate,
    Viața-ți amintește cum a trecut,
    Are totul mare-nsemnătate
    Chiar de nu-i așa cum tu ai vrut.

    Cea mai mare realizare-a vieții,
    Sunt copiii buni și iubitori
    Bucuria o-nmulțesc nepoții
    Ce sunt harnici, bravi și silitori.

    Și prietenii, ce au rămas o mână,
    Dar mereu la bine și la rău
    O urare astăzi vin să spună:
    Să vă aibă-n pază Dumnezeu!

    Să fiți fericit intreaga viață,
    Cu cei scumpi alaturi la un loc,
    Orice zi, trăită cu dulceață,
    Sănătate multă și noroc.

    Să simțiți și-acum încă iubirea,
    Vă urăm gând vesel și curat
    Să trăiți cât mai senine zile,
    Și să fiți cu sufletu-mpăcat!
    LA MULTI ANI 2019!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  22. Alex zice:

    Eeeee, ce frumos ai spus despre liste și agende, dragă Potecuță. De câte ori am zis la fel și eu, convins că dacă voi așterne pe hârtie acea listă cu dorințe/obiective/planuri… musai le voi și realiza. Dar nu a fost deloc așa. Am ajuns să colecționez o grămadă de agende, una mai frumoasă ca alta, dar pe care nu am mai scris nimic… Ba da! Am ales una superbă, cu coperți roșii și pagini galbene pe care am apucat să scriu doar un rând. Motto-ul de care pomeneai și tu. Iar celelalte pagini… ma privesc și acum sfioase și atât de goale…
    Până la urmă cred că singuri evităm să scriem aceste liste, tocmai pentru că ne dăm seama că nu le vom împlini, că viața noastră este mult mai complexă, decât am crede noi că o putem circumscrie în niște liste pe care oricum le întocmim greșit, doar după ce ni se năzare nouă că ar fi interesant să ne propunem. Adevărata listă este însăși viața, cu clipele ei, cu orele, cu zilele, cu săptămânile, lunile și apoi anii. Și în fiecare trebuie să bifăm ceva ce am făcut, chiar dacă nu a fost ceva planificat și listat cu mult înainte.
    Îți doresc din suflet numai bine și un An Nou minunat, cu sănătate, bucurii și împliniri, alături de toți cei dragi! 🙂

    Apreciază

    • Ai sintetizat totul minunat şi mi-e greu să mai adaug ceva. Da, viaţa e lista pe care o întocmim pas cu pas, clipă de clipă. Şi asta nu se poate scrie pe o simplă foaie de agendă.
      Îţi mulţumesc mult, Alex! Îţi doresc şi eu un an cu tot ce-i mai frumos şi bun!
      La mulţi ani!

      Apreciază

  23. Veselă să fii mereu și să-ți împlinește toate dorințele, chiar de nu se găsesc pe o listă anume! 😊

    Apreciază

  24. Uite ca eu am inceput cu pasi mici, din anii trecuti, iar acum am inteles cum e cu obiectivele astea si cu plannurile si cu listele. eu agende am mereu si chiar notez in ele, dar anul asta parca simt sa fac lucrurile mai organizat, mai asezat, mai cu cap si cu scop.
    dar, cum zici si tu, ajuta la fel de bine si foaia virtuala. eu mai rasfoiesc peste an ce am scris si ce mi am propus la sfarsitdean, mai fac un bilant, mai vad ce am de lucrat si ce am de taiat de pe lista. ca asa i cu listele, se mai pot si modifica :))).
    anul sa fie cu zambete si inspiratie, cu sanatate si oameni dragi si restul se implineste dupa cum ii e menirea.

    Apreciază

    • Acum m-am întors din căsuţa ta şi îţi doresc din toată inima să îţi vezi împlinite toate acele obiective!
      Aşa cum zici, aşezat, cu scop!
      Să fie aşa, draga mea! Sănătate multă îţi doresc şi împliniri!
      Îţi mulţumesc!

      Apreciază

  25. EgoVsSoul zice:

    Imi place mult cum scrii!
    Un an cu multe zambete sa ai!☺

    Apreciază

Lasă un comentariu