La braţ cu dorul…

… am plecat la drum. Strâng la piept o carte veche care îmi va păstra amintirile între filele îngălbenite. Am luat cu mine şi un ulcior din care voi sorbi, la ceas de seară, stropi de nemărginire şi tot din el îmi voi picura pe tâmplele obosite dorinţa de a ajunge la destinaţie. În buzunar am ascuns câteva petale din macii începutului de vis care nu mă vor lăsa să uit…. Poposesc la umbre de iertări şi mă reculeg la adăpostul renunţărilor. Îmi stropesc buzele cu apă de izvor ca să poată şopti, în miez de noapte, cuvinte înţelese doar de adierile de vânt care le leagănă înainte de a le risipi peste întinderi. Luminile se sting rând pe rând să pot vedea mai bine stelele care se întrec în a-mi îndruma paşii.
Dorul mă va încălzi atunci când ploile reci îmi vor spăla neîncrederile şi voi culege cioburi din senin pe care le voi dărui trubadurilor întâlniţi în cale. Voi păstra în desagă frânturi de curcubeu pentru cei care nu mai au puterea să zâmbească. Eu am plecat la drum… dacă ne vom întâlni pe cărări, mă veţi recunoaşte cu siguranţă…. am dorul la braţ şi vânt cald în suflet….