Jurnal din capul meu 56

Bucuria săptămânii: care este două sau care poate fi fără număr, dacă vreau eu, este că unu: fie să fie sănătos domn’ Chiriac, că a zis că anul ăsta vor fi mai multe piese online, puse la dispoziţia celor care nu pot fi prezenţi live la FITS. Bine, omul a vorbit despre cei din alte oraşe sau din alte ţări, dar ştiu sigur că nu va bloca accesul celor de pe strada lui, aşa că nu pot decât să mă bucur decât.
Nu mă pot duce unde vreau eu. Primul motiv e ăla că eu, deşi ştiu că suntem în iunie şi Festivalul începe-n iunie,  am impresia că din 1 până-n 21 iunie sunt cel puţin trei luni, timp suficient să iau bilete. Mno. Şi adevărul e că unele piese chiar sunt puse la ore la care nu pot ca să pot să merg. Aşa că voi urmări de după cortină, că-i mai simplu. Nu-i frumos, ştiu, dar nimic e bun? Asta zic.
O altă bucurie peste care nu pot trece se numeşte Kiss the Future şi aş vrea să o împart cu voi. Eu pe Hbo Max am văzut, e însă foarte posibil să fie şi „peste gard”. Dacă îl găsiţi, faceţi cumva să vă luaţi o pauză şi să îl vedeţi. M-am gândit la ce se spune spre final şi deşi da, cred că avem mare nevoie, cred totuşi că nici nu am şti ce să facem dacă am avea. Un astfel de concert, că despre asta e vorba, dar cu tot contextul din documentar, altfel se simte întrebarea.

Mirarea săptămânii: cum a escaladat asta cu „rasismul”, ceva de speriat. Rachetă s-a dus. Genial cel care a lansat-o. Nu ştiu cine-a fost primul cu ideea, e greu de ajuns la rădăcină, dar omul ăla e genial. Nu m-aş mira să fi fost şi el printre cei care, dacă e să fim serioşi, nu au avut un comportament chiar de lăudat. Dacă n-a fost şi a vorbit totuşi serios când a zis că a fost rasism ce-a fost acolo, fără să vrea i-a spălat cu asta pe ăia-n care-a vrut să dea de toate boacănele şi le-a ridicat mingea la fileu cu graţie şi talent. Că acum totul se reduce la rasişti vs. manelişti. Şi gata, asta a fost, faptele nu mai contează.
Normal să se inflameze omuleţii şi să spună că: na, ia uite cine ne ceartă pe noi. Un manelist prost care zice că suntem rasişti. Ce rost are să mai discutăm?
Sigur că nu din rasism s-au comportat aşa, e exagerată şi nedreaptă eticheta. Dar asta nu scuză momentul penibil. Acum ei se cred îndreptăţiţi să-i facă manelişti pe toţi cei care îi fac rasişti. Şi asta e o etichetă la fel de exagerată şi de nedreaptă. Şi ăştia se inflamează şi urlă iar şi ceilalţi se inflamează şi tot aşa.
A devenit subcultură băgată cu forţa pe gât sau o mişcare ocultă care vrea să ne vândă tradiţiile. În termenii ăştia se discută, atât de departe s-a ajuns. Deci cine-a aruncat bombiţa asta cu rasismul a ştiut ce face. Şi i-a ieşit. Sau nu, dar tot i-a ieşit.
Că aşa-i în tenis. Nu mai e despre ce s-a întâmplat, e despre manelişti şi rasişti. Dacă nu fluieri la o manea eşti manelist (adică analfabet, „jmecher”, ţepuitor, infractor, trântor, bădăran, în mintea celor din gaşca adversă), dacă fluieri eşti rasist. Atât de simplu. Dar atât de greşit. Şi atât de trist.

S-a uitat deja de la ce s-au luat. Şi de la ce s-au luat e parte a unui comportament care nu poate fi „taxat” nici măcar cu vorbe. Nu e indicat să spui că nu ţi se pare normal un astfel de comportament. E libertate de exprimare. Şi dacă încerci să o corectezi înseamnă ori că eşti comunisto-securist, ori eşti plătit de partid şi e directivă asta cu atras de atenţie că parcă nu-i în regulă să scuipi în autobuz, să te iei de oameni pe stradă, să jigneşti gratuit oameni care nici nu s-au uitat înspre tine deci nu aveau cum să te supere cu ceva, să loveşti doar pentru că poţi, să-ţi arăţi muşchii doar pentru că îi ai. Nu poţi spune nimic. Că e pumn băgat în gură. E cenzură şi eşti plătit de ocultă să o faci.
E libertatea lui de exprimare. Libertatea ta nu există. Tu nu ai dreptul să nu încasezi. Nici libertatea de exprimare care poate însemna să nu îi spui nimic. Partidul te-a plătit să o faci, orice ai face. El e drept, orice ar face sau ar spune, tu eşti pus de acel partid pe care-l invocă mulţi în discursul ăsta, orice ai spune sau ai face.

Melodia săptămânii: