Arhive etichetă: postas
Fulgi mari peste tăceri adânci
Dragă…, Ai văzut? Ninge iar. Cu fulgi mari, prea mari, neobişnuit de mari. Şi de neliniştiţi. Aş fi vrut să le spun jucăuşi, dar nu sunt sigură că e cel mai potrivit cuvânt. De fapt, nu mai sunt sigură de … Continuă lectura
Gând pasager între etaje
Zgomotul liftului pus în mişcare e primul care sparge liniştea dintre prea noapte şi aproape zi. Fără să te uiţi la ceas, ştii exact cât e şi ştii şi că în lift e domnul acela înalt care niciodată nu-şi ridică … Continuă lectura
Întâlnindu-mă
Dragă . . . , ştii la ce mă gândeam de dimineaţă, cât încă era fierbinte cafeaua? Îmi imaginam cum ar arăta o primă întâlnire a mea cu mine. Stai, nu intra în zone alunecoase, nu e aşa de rău … Continuă lectura
Resemnare
M-ascund în noiembre cu frunze cu tot ş-acopăr cu gândul că ţie ţi-e bine şi tâmpla, şi noaptea, şi visul necopt, ce am, ce mai sunt sau mai ştiu despre mine. Pe-aici, câmp de luptă-ntre oameni şi ploi, sunt stări … Continuă lectura
Ilustrare…
Am încercat să desenez un gând şi am întins cu grijă pânza subţire şi firavă lângă fereastră, ca să nu-i strivesc conturul în colţul noduros al întunericului. Am înşirat apoi acuarelele pe partea pe care soarele îşi întindea cel mai … Continuă lectura