Arhive etichetă: iarna
Ninsori peste visare
Îmi ninge-absurd prin vise cu vuiet şi cu noapte şi gânduri nerostite mi-au troienit sub pleoape. Haotic se destramă cuvintele pe buze şi-n fulgii de zăpadă se pierd tot mai confuze.
Mai e o fărâmă…
Mai e o fărâmă de toamnă -un rest rătăcit prin sertare- şi crud ne condamnă la iarnă în loc de un semn la plecare. Nu mai e timp de reproşuri, nu mai e loc de cuvinte când fumul înalţă prin … Continuă lectura
E timpul să mergem…
Nu-i timp de reproşuri, e seară, Se pierde de frunză bătrânul salcâm, Din tot ce ne-am spus demult într-o vară Am luat o fărâmă, s-avem pentru drum. Nu ştiu spre unde, nu-mi pasă, Prin lume oricum e tot mai pustiu … Continuă lectura
Gând pe filă de jurnal
Azi… vineri. Mda, am început cu stângul. Dar ce-ar fi atât de rău în asta? La o adică, în dansul în doi sau doar la un simplu pas în doi, chiar e indicat să fie şi-un prim pas făcut cu … Continuă lectura
Toate primăverile din mine
Toate primăverile adunate pe rând, an după an, pe raftul de sus al sufletului au ieşit la porţi şi pe la colţuri de privire să-ntâmpine nou venita cu sfaturi şi reguli de ordine interioară şi aproape niciuna nu s-a abţinut … Continuă lectura
Gânduri împletite-n şnur
Afară: noaptea s-a aşezat comod în straie vaporoase, şi-a acoperit umerii să-şi ferească gândurile de adieri, să nu-i fie împrăştiate intenţiile. Norii dau de înţeles că ştiu ce zi urmează şi par nerăbdători aşa că se împletesc dar n-au găsit … Continuă lectura
Pierdut aderenţă, caut echilibru
A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg şi-apoi potop. De vis! Feerie, magie, basme şi poezie. Parcă ar mai putea veni Crăciunul o dată că acum de chiar că aş crede că-i Crăciun. Dar nu asta am vrut să zic. … Continuă lectura
Fapt divers
A nins dezordonat aseară, copacii parcă se fereau să nu-i atingă şi să-i doară fulgii ce-n alb se camuflau Pe-afară doar un trecător plecat de spate, schiopătând ducea povara unui dor şi-l învelea matern la sân Am vrut să-ţi strig, să te … Continuă lectura
Calendar anatomic
Când cutele-aşteptării brăzdate pe fruntea-ţi aplecată îţi zgârie mângâierea, cu ce le pansezi să nu mai sângereze-n arşiţa dimineţilor de vară care-ţi oglindesc tăcerile-n aceeaşi cană de cafea? Dar când buzele ţi s-au uscat în nerostire şi fiecare început de … Continuă lectura
Gând în apus
Mă leagănă amurgul pe braţe amorţite Ce-mi amintesc în treacăt de-o clipă de demult Când nu ştiam ce-i vina, regretul, renunţarea Şi m-agăţam cu viaţa de-un început de gând Mi-ai spus atunci că cerul e singura ta vamă Şi pân’ … Continuă lectura