Arhive etichetă: filme
Când tot ce mai știi dintr-un film e muzica…
Sigur, puțin exagerez, doar puțin. Am acum două exemple care se încadrează totuși perfect și la care voi reveni mai târziu, dar nu se aplică peste tot, e drept. Și tot sigur, nu vorbim despre musicaluri. Nu de puține ori … Continuă lectura
Rânduri la început de an
Dragă… La mulţi ani! Nu ţi-am urat la final de an, nu am ştiut ce să-ţi spun mai mult decât atât. Poate ţi-ar fi fost suficient, nu ştiu. Dar tu ştii oricum că gândul a fost trimis. Şi dacă tu … Continuă lectura
Ce-i în guşă-i şi-n… părere?
Am tot vrut să abordez subiectul ăsta cu voi, am tot amânat, n-am ştiut cum să fac să-l pot aduna, să nu fie cât un roman, şi nu l-am mai scris. Acum încerc, sper să reuşesc să mă încadrez într-o … Continuă lectura
Ce vremuri, maică…
Vă amintiţi de vremurile-n care vedeaţi un film care se termina când era mai interesant şi scria „finalul primei părţi”, fără să scrie şi când va fi partea a doua? În cele mai fericite cazuri, era dată cam la o … Continuă lectura
Cel puţin recunosc
Am citit în treacăt ceva legat de o plăcere vinovată a cuiva şi m-am întrebat ce plăceri vinovate am eu. Cred, nu-s sigură, doar cred, că am mai scris cândva, cumva, ceva legat de asta. Dar de atunci a trecut … Continuă lectura
And the winner is… căscata de je
Azi… luni. Până aici e bine, sunt validă. Mai ştiu şi că-i prima zi de luni din luna asta, martie pe numele ei, care mie una mi-e tare dragă. Şi eu ei, but of course. Şi de aici se rupe … Continuă lectura
Vă mărturisesc la ceas de seară
Nu ştiu exact ce va urma după ce vă voi spune ce am de gând să vă spun, dacă va fi sau nu nevoie să-mi iau badigarzi sau pelerină rezistentă la ouă şi la sucul tâşnit din roşiile terşite, dar … Continuă lectura
Voi aţi băgat capu’ la cutie?
Dacă tot am dat ieri drumul robinetului cu amintiri, cam tot de prin perioada aia, ba chiar şi mai de dinainte, mi-au bătut în geam alte şi alte episoade pe care aş vrea să le las aici, la păstrare. Şi … Continuă lectura