Arhive etichetă: canta
Când ultima frunză cântă…
O ultimă frunză, ca un ultim cuvânt, Rătăcită pe drumul dintre cer şi pământ, S-a oprit pentru-o clipă într-un colţ de pian, Să îşi cânte plecarea chiar în actul final Să nu mai suspine, să nu ne mai doară Nici … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat amortire, ca un ultim cuvânt, canta, clape, pian, ploi, portativ, ratacita, toamna, ultima frunză
83 comentarii
Toamnă pe clape de pian
E ceasul când toamna îşi scrie discursul patetic din actul final câte-un nostalgic c-un vers o îmbie E vântul ce strigă sau cânt-un pian? Noiembrie ăsta îmi pare un clovn părăsit de propriul surâs se-mpiedică tâmp între lacrimi şi soare Te … Continuă lectura
Constantine, Constantine…
Bucură-te, Constantine, toţi cei dragi îţi bat în poartă, dă-le vin, dă-le şi pâine, uită de-amarul din soartă, să te bucuri, Constantine! Hai şi cântă, Constantine, ţi-au venit copiii-acasă, toţi ai tăi sunt lângă tine, hai, aşează-te la masă, râzi … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat bucura-te, canta, casa, Constantin, copiii, departe, dragi, masa, poarta
32 comentarii
Fata şi strada pustie
Îi plac dimineţile care-i ţin pe oameni în case şi care-i lasă străzile pustii, numai pentru ea şi paşii ei. Da, da. Fata asta iubeşte oraşele goale în dimineţile reci, alea în care îşi aude respiraţia şi mirările şi îşi … Continuă lectura
Publicat în Suflet pe poteci
Etichetat canta, case, fata, iarna, oameni, oameni zapada, pustii, strada
21 comentarii
„Să nu știe că m-am dus…”
În nopțile fără de vise, după ce pictezi și ultima stea pe pânza care te apără de neșoptire și te întrebi dacă ochii care-ar putea număra sclipirile din întuneric sunt acoperiți de pleoape obosite sau înecați de neputințe, te iei … Continuă lectura
Poteci de dor 