Arhive etichetă: autocar
Jurnal de bord de firmă
Nu e genul de jurnal obişnuit cu azi, afară, mă gândesc, ascult. Şi e de bord, pentru că povestea-i de la bord. Bord de autocar. Că da, am fost pe drum sâmbătă şi ieri şi de obicei sunt pe modelul … Continuă lectura
Iar am păţât-o. Sau, mai simplu, eu şi Dacos
Clopoţico (tink3rbe11), treci la raport, că tu ai vrut-o 😀 Bine, tu n-ai zis că vrei să o păţăsc, ai zis că vrei să râzi. Ştii că mi-ai zis asta, nu mai pun link, e la postarea aia despre care … Continuă lectura
Drumul de-ntoarcere la sine
Călători grăbiţi, cu bagaje multe şi voluminoase, genţi mari şi colorate, cu ochii plimbaţi din telefoane pe ceasuri şi de pe ceasuri spre strada de pe care ar trebui să vină autocarul care să-i ducă spre sau să-i aducă dinspre, … Continuă lectura
Am gafat-o, cum mă scot?
Am aflat de pe un blog de o campanie care mi-a amintit de câteva situaţii în care aş fi dat orice să se facă o gaură mare în pământ şi să dispar ca o frunză-n vânt. Şi pentru că tot … Continuă lectura