Retorică

Hei, ce faci? Da, tu. Nu, nu te uita în spatele tău, ştii că nu e nimeni. Şi de-ar fi, cu tine vorbesc, deşi nici nu ştiu cine eşti. Sau ce eşti tu, dincolo de om, dincoace de suflet. Şi nici nu am nevoie să ştiu pentru a te putea întreba. În fond, asta e tot ce contează, ce faci tu cu tot ce eşti sau cu tot ce te face să fii cine eşti.
Ce faci? Nu, nu în raport cu ce se întâmplă dincolo de fereastră. Nu vremea e de vină. Ai fost bine în fiecare zi de vară? De primăvară? De toamnă? Atunci? Ce vină are tot ce-i dincolo de asta, dincolo de tine? Tot ce urmează după ai fi bine dacă… se reduce la grade Celsius cu plus? Atunci… mai e puţin. Câteva luni. Şi vei fi cel mai fericit dintre pământeni. Nu chiar aşa? Atunci ce? Atunci cum? Atunci ce va mai fi?
Da, ştiu. De piatră să fim, şi tot ne tulbură ce se întâmplă azi prin lume. Ieri nu era aşa. Deci ieri ai fost bine? Ah, era, dar în altă parte şi sub altă formă. Înainte de aia, erai bine? Ah, nu, era altceva, ceva ce-a cuprins toată lumea, pe tot globul. Înainte de asta? Nu-ţi mai aminteşti, dar sigur a fost ceva, da, ştiu.

Dacă s-ar şterge, ca prin minune, toate astea trei mari tragedii şi ar fi dintr-o dată vară, ai fi bine? Binele ăsta al tău depinde în totalitate de factorii ăştia externi? Nu, nu despre empatie vorbesc. Nu are cum să nu-ţi pese.
Dar dacă elimini asta, dacă te întreb despre tine, dincolo de tot ce-i pe-afară, tu… ce faci?
Dacă te imaginezi într-o cameră întunecată, doar tu cu tine, fără să ştii ce-i pe-afară, cum ai fi, ce ai simţi? Frică de întuneric, singurătate? Deschide ochii. E lumină în jur? Atunci elimină frica aia. Nu eşti nici singur? Atunci elimină şi al doilea motiv.
Deci? Ce faci tu, tu, când ceea ce simţi tu nu depinde de factori externi?
Da, ştiu, e greu să nu depindă. Şi totuşi… dacă factorii ăia ar dispărea ca prin minune, eşti sigur că ai fi bine? Atunci… poate chiar ai motiv să te întrebi ce faci.
Nu-mi răspunde mie, spune-ţi ţie. E suficient.

Foto

Publicitate