Sondaj, percepţii, răspunsuri…

V-am întrebat (mă rog, am încercat, că nu mi-a ieşit cum aş fi vrut) în postarea trecută, despre o melodie. Am vrut să-mi spuneţi la ce vă gândiţi ascultând melodia, ce sentiment vă trezeşte, în ce categorie aţi încadra-o. Aproape toţi mi-aţi răspuns şi vă mulţumesc mult de tot! Apreciez mai mult decât vă pot explica implicarea voastră, chiar şi atunci când pare pueril ceea ce vă rog, fără să puneţi întrebări, fără să vi se pară suspect, fără să aşteptaţi să vă aduc nu ştiu ce dovezi sau fără să deviaţi de la ideea principală. Mulţumesc încă o dată, chiar contează, să ştiţi!
Am vrut să ştiu de la voi, nu dacă vă place sau nu fata, vocea ei, interpretarea, melodia în sine. Astea ţin strict de gusturi şi e irelevant, oricum. Mă interesa spre ce vă duce gândul ascultând. Şi am primit răspunsul de la aproape toţi. Şi apoape toate, dacă nu chiar toate, au coincis cu ce aş fi spus eu, dacă aş fi fost întrebată. Şi probabil că ăsta ar fi răspunsul „universal valabil”, că răspuns corect, aşa cum am şi spus în discuţiile cu voi, nu există.
Nu era ghicitoare, nu era nici test de personalitate sau de orice altceva. Cum v-am spus, am auzit o variantă care m-a impresionat şi care m-a făcut să privesc puţin altfel ansamblul, să fac un pas în lateral, dacă vreţi, să văd şi din alt unghi şi să accept că se poate. Şi apoi să mă gândesc la alte variante şi variabile.

Rugămintea mea la voi e să lăsaţi deoparte, dacă se poate, măcar puţin, orice prejudecată, orice supărare pe un anume subiect, orice scut, orice armă albă care sigur că ne ajută zi de zi să luptăm cu… toate ale vieţii sau toate ale vremii. Dar măcar o clipă vă rog eu să le lăsaţi şi să trataţi totul relaxat şi cu indulgenţă.
Mă ştiţi, nu propovăduiesc pe aici nimic. Nici acum nu-i despre asta. Şi vă rog, nu daţi ochii peste cap, bine?
Melodia despre care v-am zis, ştiţi, e Ochii tăi – Ana Maria. Nu o mai pun, oricum am regretat că am lăsat-o şi în postarea trecută. Versurile contează şi nimic altceva. Deşi tind să cred că a contat şi linia melodică, şi modul de interpretare. Dacă era hard-rock, mă îndoiesc că ar fi fost la fel. Aşa că vă rog, faceţi un efort şi citiţi versurile:

Cât mi-e dor de ochii tăi!
Ochii tăi, ochii tăi,
Ce ard ca două văpăi,
Ochii tăi, ochii tăi.

Aşa multă lumină
Și-atât de cald,
Iar cerul prea albastru
Și prea înalt
Se ascunde-n în ochii tăi adânci
Ca și apa printre stânci.
Cu sclipiri de-argint curat,
Ei m-au fermecat.

Cât mi-e dor de ochii tăi!
Ochii tăi, ochii tăi,
Ce ard ca două văpăi,
Ochii tăi, ochii tăi

Alții nu voi mai afla
Și nu-i voi putea uita.
Cât aș vrea privirea ta
Să mă oglindesc în ea.

Și daca norii grei
Se lasă-nspre pământ,
Mii de fulgere
Furtuna semănând,
Iar în ochii tăi adânci
O ploaie rece s-a pornit,
Eu voi aștepta s-apară
Soarele ce m-a încălzit.

Eu am perceput-o ca pe o melodie de dragoste încă de pe vremea aia. Şi la fel o percep şi acum. Şi voi aţi spus la fel. Sunt sigură de faptul că aşa a şi fost scrisă. Ceva curat şi cuminţel, ca pentru o tinerică aflată probabil la prima iubire. Şi tot ansamblul duce spre aia. Ei…
M-a uitat la un podcast cu Lidia Buble ca invitată. Pentru cei care nu ştiu, tatăl Lidiei e pastor. Şi povestea ea, puţin amuzată, ca atunci când era mică şi cânta la biserica lor, tatăl ei, auzind această melodie, i-a sugerat să o cânte şi ea pentru că citez: „auzi ce frumos cântă despre ochii Domnului, să o cânţi şi tu că asta-i melodie de biserică”.
Prima dată am râs, recunosc. Nu cum râzi la un banc şi nu în bătaie de joc. Mi s-a părut… duios. După aia, când a început Lidia să fredoneze, mi-am zis… ia stai. Stai aşa că nu-i aşa. Şi am ascultat melodia. În fond, şi ce a spus el, tot legat de iubire e. O altfel de iubire.
Lăsând la o parte ceea ce creierul ne spune, unde scrie de iubit în versurile astea? Unde scrie de ţinut de mână sau de sărut sau de orice altceva care ar descrie iubirea dintre femeie şi bărbat? Nicăieri. Repet: sigur că toate datele duc spre asta, spre iubire. Fie ea împlinită sau nu. Dar ia uitaţi cum cineva a văzut şi simţit altceva ascultând. Aşa cum şi unii dintre voi aţi spus că:

Marina: Și totuși, mie îmi amintește de o fată. Nu am iubit-o (vezi afirmațiile de mai sus 😛 ), ci doar mi-a fost dragă personalitatea ei. Nici prietene apropiate nu am fost, doar colege de serie, la facultate, în grupe diferite. Dar ochii ei, de un albastru deosebit, m-au impresionat și mă binedispuneau întotdeauna.

X: Pe mine personal melodia mă duce cu gândul la bunica … poate și pentru faptul că dânsa avea ochii albaștri-argintii, așa cum se spune undeva în text.

Domnişorica Sofisticatei noastre dragi a spus că-i despre copilărie, dar ea a fost influenţată de imaginile din clip. Îi subliniez totuşi răspunsul, că versurile se pare că nu au făcut-o să se răzgândească.

Greşeşte cineva? Exagerează cineva? Eu zic că nu. Cred că aici se potrivesc două exemple despre care v-am mai tot zis şi în alte ocazii. Poate fi vorba şi de conexiunile pe care le face creierul în funcţie de un sistem propriu de valori, în funcţie de „background”-ul fiecăruia. Sigur, când lucrurile nu sunt evidente. La un vers ca „iubita mea, m-ai părăsit, tu pe altul ţi-ai găsit” nu e loc de interpretare.
Unul dintre exemple e acea celebră poză în care copiii văd delfini şi adulţii poziţii sexuale.
Şi al doilea exemplu, pe scurt, că pe larg v-am povestit: el şi ea duc cu maşina la o mănăstire o amică ataşată de biserică şi de tot ce înseamnă asta. Ajung în parcare, amica e prima care coboară şi când coboară ei, tipa e lângă maşină, în genunchi.
Ce-a gândit ea: oare de aici trebuie să ne punem în genunchi şi ne târâm până acolo?
El: vai de mine, i s-a făcut rău, sper că nu a leşinat!
Ce s-a întâmplat: când a coborât din maşină, femeii i-a zburat telefonul sub maşină şi încerca să-l recupereze.

Revenind, suntem intoxicaţi de „ce-a vrut să zică autorul” şi cumva încorsetaţi. Suntem şi mânaţi de o curiozitate care uneori ne dă impresia că un text nu are valoare sau substanţă dacă nu ştim exact cui i se adresează, la cine s-a gândit cel care l-a scris. E foarte posibil să nu aflăm niciodată. Şi asta nu-i ştirbeşte din sens. Cred că valoarea reală, şi cea care cântăreşte mai mult, e cea pe care noi i-o dăm, în funcţie de ceea ce trezeşte în noi ceea ce citim, vedem, ascultăm.
Şi dacă ceva ne trezeşte un sentiment negativ, chiar dacă nu suntem de condamnat pentru asta, nu înseamnă că asta a şi vrut autorul. De pildă, pe fb, la gândurile cu zăpezile, cineva m-a certat şi mi-a dat lecţii de morală cum că judec oamenii fără să am habar ce-i în sufletul fiecăruia. Voi aţi înţeles de acolo că fac asta? Şi atunci? Cine are dreptate? Dar poate fi vorba despre cine are sau nu? E vorba doar despre ce vrem, putem sau suntem dispuşi să înţelegem, să primim sau să simţim. Că ce-am vrut să zic… nu poate şti nici doamna care părea că ştie bine ce-am vrut să zic. Şi dacă asta a înţeles, sunt eu de vină? Totuşi, nu toţi au înţeles asta. Însemnă că nu asta transmite. Decât dacă…

Deci? E de vină o melodie că unii plâng, alţii o opresc, pe alţii îi enervează, alţii se gândesc la tot ce poate fi mai pur?
Dacă aceeaşi melodie pe cineva trimite cu gândul la Dumnezeu, pe altul la bunica, pe altul la o amică, la copilărie, înseamnă că aia e valoarea ei pentru fiecare-n parte. E foarte posibil şi deloc nepotrivit ca nouă să nu ne spună absolut nimic. Dar asta nu o face o mizerie. Nu o face proastă. Nu o face nici capodoperă, sigur. E foarte bine şi normal ca pentru noi să fie proastă, dar asta nu o face cu adevărat aşa. E valabil pentru absolut orice, inclusiv, sau mai ales, pentru oameni. Că prea uşor etichetăm tot: zile, feluri de mâncare, filme, tablouri, cărţi, melodii, oameni. Oh, da, oameni…
Ce simplu ar fi să spunem: mie nu-mi place. Ceva orice. Dar e mai mişto să spunem: e o prostie. Doar pentru că nu mi-a plăcut mie? Da. Ok… Dar ce facem cu cel de lângă noi căruia i-a plăcut? Eh, un prost şi el. Mda…

Poate că uneori, măcar uneori, un pas în lateral ne poate ajuta să vedem o problemă şi din alt unghi. Şi, cine ştie, în funcţie de cum cade lumina peste ea, i se poate schimba aspectul, sensul, înţelesul. Sau nu.

Foto

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

96 de răspunsuri la Sondaj, percepţii, răspunsuri…

  1. Am citit, am recitit și mă bucur nespus de acest text. Mai mult decât îți imaginezi.Am avut o dispută aproape asemănătoare cu unul dintre cititorii mei, nu de aici ci de pe Instagram. Mă mustra că nu-mi dezvălui adevăratele sentimente și că aleg să transpun în poezie ce simt și este total de neînțeles ce scriu eu acolo, drept urmare am avut o pornire de a reciti ce am scris în ultimul timp.
    Însă m-am lecuit repede.😄
    Așadar mulțumesc din suflet pentru acest eseu, mi-a fost oarecum un „probiotic”🤓

    Apreciat de 2 persoane

  2. Rux Copilarim zice:

    Eu nu stiu ce s-a intamplat (e drept nici nu citesc stiri sau ceva de genul, ce mai prind asa din mers)… dar cred ca fix acum o saptamana am scris despre alta piesa cantata de Ana Maria – 3 secunde. Si cand am scris despre ea, mi-am amintit si despre cantecul acesta. 🙂
    Cat despre ce ai scris mai sus – sunt de acord!! Eu oricum am o problema cu cei care stiu mai bine ce a vrut sa spuna autorul si iti baga pe gat …ca adevar absolut. Ca o mica paranteza, ma asteptam ca la universitate sa fie altfel – adica minti deschise, sa citim, sa povestim, schimbam impresii. Desigur, nu sunt chiar asa de rupta de realitate incat sa nu observ in atatia ani de scoala (cu mici exceptii) care e directia (comentarii memorate), dar probabil ca m-a incurajat faptul ca unii profesori chiar te incurajau sa citesti pentru ca sunt interesati de parerea ta si felul in care percepi opera (ca apoi iti cereau ce aveau ei in curs, nu toti, dar majoritatea, e partea a doua). Si probabil si faptul ca in 4 ani de liceu, am avut un profesor de romana genial!! Atata timp cat puteai sa iti argumentezi si sustii parerea, erai liber sa o faci – mie imi era de folos, pentru ca nu puteam invata pe de rost comentarii :)))).
    In fine, asta unul la mana.. si doi la mana – citind m-am bucurat savad ca nu sunt singura care simte bruiajul asta care parca ii viruseaza pe oameni in ultimul timp si le ofera o paleta restransa de stereotipuri, care (stereotipurile) ii fac sa traga concluzii rapide bazate pe etichete, fara sa isi acorde macar ragaz, sa se bucure de un lucru, sa il descopere… asta probabil si pentru ca totul se deruleaza cu o viteza ametitoare, impusa de ritmul alert al societatii….

    Daca a fost o problema iscata de ideea ca piesa ar putea fi cantata si ca un imn dedicat Creatorului, e trist.. e trist in general ca se poate ajunge la asa ceva. In fond, care ar fi problema? Ne certam pe cum ar trebui sa fie iubirea sau cui sa o dedicam? Poate am inteles eu gresit si totusi nu asta a fost problema.. Oricum,, nu ma gandisem la aceasta alternativa de a te raporta la text – foarte interesant, da :).

    Imbratisari! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu s-a întâmplat absolut nimic, Rux! Am văzut podcastul şi mi s-a părut tare interesantă perspectiva asta. Sigur, nu asta a fost discuţia acolo, dar s-a spus şi asta. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut şi iniţial am vrut să scriu direct despre asta, ca fapt divers. Apoi mi-a venit ideea să întreb în postarea trecută despre ce părere au cei care o ascultă. Şi nu m-am mirat că toţi cei care au răspuns au spus că e o melodie de dragoste. Aşa aş fi zis şi eu, încă de acum mulţi ani când am auzit-o prima dată. Tare interesantă mi s-a părut viziunea tatălui Lidiei. Adică ceva… altfel. La care, iată, noi nu ne-am gândit. Nu e rău că nu, e doar o constatare.

      Of! Da. Din păcate, asta e o mare problemă. Nu ştiu dacă e tot aşa şi acum, dar da, noi am învăţat ca papagalii pagini întregi de comentarii. Ştiu că-i voi călca pe mulţi pe bătătură acum, dar mă întreb, retoric, desigur: se spune, cu dovezi, statistici, că mulţi elevi se încadrează la analfabetism funcţional. Oare prin generaţiile noastre cum stă treaba? Că noi am memorat ce-a vrut să zică un text, am luat 10 a doua zi la lucrare sau teză şi a treia zi n-am mai ştiut nimic. Oare noi toţi am putea spune, prin cuvintele noastre, ce-a vrut să zică un anume autor? Hm…

      Îţi mulţumesc mult, mult! Te pup!

      Apreciat de 3 persoane

  3. Oana zice:

    Așteptam textul acesta ca pe o pâinică pufoasă și caldă! Și da, cunoaștem tăt ce zice Potecuța! 🙂
    Să vezi ce dialog am avut zilele astea cu colegul de blogosferă Sticri care aproape că m-a întrebat cu nume și prenume cine-i muza care mă face să scriu? O fi vreun muz? Musai interzis 🙂 Noroc că (acum cel puțin) știu de glumă… dar mărturisesc că, de când m-a întrebat explicit, muza a dispărut – și-a luat concediu. Chestia asta… că tot primind întrebări, parcă nu-ți mai lași sufletul liber să curgă-n literă, de teamă să nu fie nu-știu-cum interpretat e… tare păcătoasă.
    Frumoasă interpretare a melodiei, îți mulțumim că ne-ai spus despre ea… nu m-aș fi gândit niciodată. După cum nu mulți se gândesc că, adesea, celui cu care ‘vorbim’ e… copilul din noi.

    Apreciat de 3 persoane

    • Oana zice:

      (corectez: celui căruia îi vorbim) m-am grăbit, scuze..

      Apreciat de 2 persoane

    • Nici eu nu m-aş fi gândit la asta, Oana. De aia zic, m-a impresionat şi m-a făcut să ascult cu atenţie. Că nu înţelegeam unde a găsit tatăl ei ceva de biserică. Apoi, ascultând, m-am întrebat unde am găsit eu ceva de iubire? Vezi? E interpretabil 🙂
      Of, nu pot fi decât tare subiectivă când e vorba de Sticri. Şi cu tine e la fel. Că tare dragi îmi sunteţi amândoi.
      Mă laşi să glumesc? Te rog! Că nu pot altfel, cum spuneam sunt subiectivă cu amândoi: sunt geloasă acum. Pe mine nu m-a întrebat Sticri cui îi scriu… 🙄
      Vă iubesc pe amândoi, nu mă bag în discuţiile voastre, dar sunt convinsă că a glumit.
      Tu n-ai primit acum mulţi ani mailuri despre mine? Serios te întreb. 2013-2014-2015, pe acolo era. Că am auzit că eram sub lupă şi aproape dată pe la SRI 😀 😀
      Aşa că aş fi dat orice să fie un Sticri pe atunci, în locul ălora, că ce-a fost pe la nişte guri pline de metafore altfel… vălelei! 😀
      Te pup!

      Apreciat de 3 persoane

      • Oana zice:

        Să te uiți la Antidot (postarea mea) – acolo mă-ntreba de muză 🙂 Sigur că a glumit. Adică așa sper.
        Nu, n-am primit – nu știu dacă te căuta careva, pe mine nu m-a întrebat. Dar au fost multe ocazii în care, din anumite comentarii, se insinua că eu aș fi tu și scriu ascuns. Iar mai apoi că aș fi o altă doamnă de pe bloguri. Din păcate am șters tot ce a fost – dar asta e altă discuție în care nu intru. Adevărul e că te ia durerea de cap cu astea…
        Scuze încă o dată pentru greșelile din comentariu – acum am văzut că nici corectura nu-i ce trebuie :))) Așa o las – să mai aibă lumea încă un motiv de a cârcoti.
        Gânduri bune!

        Apreciat de 2 persoane

        • Vorbeşti serios??? Au fost unii care au crezut că eu sunt tu? Asta mă onorează! Să creadă cineva că eu pot scrie atât de delicat cum o faci tu… eheee, i-aş da o bere dacă aş şti cine e. Dar nu vreau să ştiu.
          Ia să fiu eu cum tu nu vei putea fi, adică din topor, să se calmeze: ce mama naibii îi freacă pe câte unii grija asta cu cine sunt eu, cine eşti tu, cine e x sau y, nu pricep, pe cuvânt. Frate, dacă le ceream bani, dacă ceream donaţii, dacă ceream voturi la primărie, pe bune, chiar înţelegeam. Acolo e musai să ai nume, prenume, faţă, să ştie omul cui şi de ce dă banii sau votul. Dar noi ce naiba le cerem? Doamne fereşte, ce vieţi plictisitoare trebuie să aibă cineva care are atâta timp să-l risipească pe astfel de cercetări… Brrr.
          Na, gata, acum am risipit misterul. Deci eu nu sunt tu, nici invers. Că tu eşti o delicată, nu ca mine 😀
          Numai bine, draga mea!
          Cine n-are loc de o greşeluţă de tastare să ne lase-n pace. 😉

          Apreciat de 4 persoane

    • sticri zice:

      Ce pot face sa-ti aduc muza inapoi 🙃🤣🤣🤣

      Apreciat de 3 persoane

  4. JoSePh zice:

    Dragostea adevarata, ideala, elevata, neconditionata, este surdo-muta si de multe ori chiar… oarba… 🙂

    „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
    nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
    acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

    O seara relaxanta si o saptamâna binecuvântata, de Lumina inspirata!

    Apreciază

  5. sticri zice:

    Tare articolul tau. Foarte tare!

    Ceea ce spui tu imi aminteste o despre un alt articol citit in alta parte care se referea la adevarul despre ceva anume si cum acesta variaza in functie de dezvoltarea constiintei personale.Dar nici macar o forma de adevar nu o contrazice pe cealalta, practic coexista. Cam asa se intampla si in situatia prezentata de tine.

    E o intreaga discutie aici…..

    Apreciat de 2 persoane

  6. Tatar Lau zice:

    Oamenii sunt diferiți, deci e normal să nu vadă lucrurile la fel. Ce-mi place mie s-ar putea să displacă altora.
    Acel pastor a filtrat melodia prin prisma trăirilor sale religioase. A descris sentimentele sale referitoare la piesă, ceea ce cred eu că e normal. Fiecare persoană ar trebui să încerce să-și susțină părerea. Bineînțeles, printr-un dialog civilizat.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Diana zice:

    Interesanta perceptie a avut tatal Lidiei. Nu mi-ar fi trecut prin minte / suflet o astfel de „interpretare” – semn, ar putea zice unii, ca-s departe de divinitate. 😀
    Citind doar versurile pe care le-ai postat aici numai la o iubire „de cuplu” m-as fi putut gandi… Ce chestiune interesanta perceptia aceasta! (nu ma mir de parca abia acum am descoperit asta!) 🙂 Cand doar aud/citesc (fara poze sau filmulete) poate fi una, iar cand apar imaginile se poate schimba radical perceptia…
    Fain articol!

    Pe buneeee?! (stiu ca, pe bune, sunt fel si fel de oameni, fiecare cu perceptia lui!) 🙂 a fost cineva care a spus despre „zapezi” ca faci judecati de valoare?! Fratemeleu! Persoana aceea o fi rasfoit doar carti cu poze! Sigur te refereai la cineva anume! 😂

    Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Să ştii că mi-ai dat idei. Poate de un alt „sondaj”? 😀 Nu zic mai multe, poate chiar îl fac cumva, cândva.
      M-am gândit la asta, Diana. Cred că totuşi întregul l-a făcut pe tatăl Lidiei să se ducă acolo cu gândul. Cum am scris în articol, aceleaşi versuri pe hard-rock oare tot aşa ar fi avut efect? Mă îndoiesc. Fără să spun că ar avea Ana Maria o voce nu ştiu cum, e totuşi o voce pură, nu te gândeşti că glasul ăla ar putea rosti vreo înjurătură. Şi linia melodică e la fel. Şi cred că asta a fost.
      Nu ştiu, dar e tare interesant ce spui şi tu cu acea percepţie care se schimbă. Hmm…

      Da, nu am înţeles ce-a vrut să zică, dar nici nu mă mai obosesc. Cert e că asta a înţeles, că judec oamenii care nu se bucură, că poate au ceva pe suflet şi de aia nu se bucură, că ceva de genul ăsta, nu mai ştiu. Na, aia e 😀
      Îţi mulţumesc mult! Să ai şi tu o săptămână frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  8. total mister! cine stie despre care ochi canta fata asta! anyway, Potecuta, astazi a fost blue monday. alt mister.
    sa mai faci sondaje, Potecuta! cum ti-am mai spus: esti o buna moderatoare. buna am zis? esti cool, tare, super tare!
    uite ce misto e piesa asta!!!


    hai, pupic!
    🤗

    Apreciază

    • Nu contează absolut deloc pentru cine cântă ea sau pentru cine-au fost scrise versurile. Că, fie vorba-ntre noi, ştiu eu pe cineva care scrie versuri pentru diverşi interpreţi. Şi scrie despre „mândruţa mea” deşi ea e femeie. Dar scrie pentru a fi cântată de un el. Deci…
      Conta ce transmite, la ce se gândeşte fiecare că ar fi.
      Îţi mulţumesc tare, tare, tare! Mai fac, cum să nu mai fac? Păi nu am văzut eu că am cu cine să mă joc? Păi nu sunteţi voi nişte minunaţi? Păi vezi? 😉
      Frumoasă tare melodia! Mulţumesc! Ti pup!

      Apreciat de 2 persoane

  9. pfff, imi zice ca nu poti vedea clipul.
    “ you to me are everything” anii ‘76
    ok?

    Apreciază

  10. Ileana zice:

    Tare frumos ai punctat Potecuță!
    Seară frumoasă! Pupicii! 🤗😘

    Apreciază

  11. Mugur zice:

    Nu știu ce vei credea despre mine.
    Ascultând melodia, am făcut abstracție de amintirile primelor audiții și am încercat să fie un fel de „primă ascultare”. Pentru niște fracțiuni de… timp, am fost cu percepția acelor ochi ce priveghează asupra noastră de undeva, din înalturi (dacă mă pot exprima așa). Apoi s-a produs o schimbare „ci 180 de grade” și s-a conturat/definitivat percepția descrisă de mine în comentariu, al dragostei adolescentine.
    Ambele percepții au în comun inocența „privitorului”. Și, cum parcă spunea cineva mai sus, cele două nu se exclud una pe cealaltă, ci pot coexista „împreună”. 😋 Pleonasmul este intenționat și vine ca urmare al unor discuții amuzante cu o profesoară de limba română.

    Apreciat de 2 persoane

  12. Mugur zice:

    Comentariul a plecat fără vrerea mea, așa că trebuie să completez.
    Cineva ar putea crede că „mă dau important”, dar tu cred că știi că nu este așa. Percepțiile chiar așa mi-au venit, fără să știu despre ce era vorba. Dar nu am amintit de prima imagine pentru că a fost mai mult o fluturare fără consistență și nici nu a mai revenit până la finalul melodiei.

    Și ai avut dreptate când ai spus că mă va interesa subiectul postării acesteia. Ca și tine, ca și mulți alți elevi, cel mai ades învățam ideile criticilor despre „ce a vrut să spună autorul”, chiar dacă eu înțelegeam altfel textul. Fiecare înțelege și percepe în funcție de experiențele trăite și/sau acumulate. Suntem diferiți. Din fericire.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce frumos ai spus, Mugur! Sigur că cele două pot coexista împreună 🙂 se completează şi cumva se susţin reciproc. tot împreună 🙂
      Ce cred despre tine s-a consolidat cu dovada asta. Că nu degeaba am zis ce-am zis în comentariul ăla. Iar ce cred alţii… o vor spune ei, dacă o vor spune. Oricum, cei care ar putea crede că te dai important nu-s pe aici. Ca şi într-o gaşcă de prieteni, cu timpul se cern cei care nu rezonează, nu se regăsesc, nu au nimic în comun. Iar cei care au rămas vor înţelege perfect. Vezi ce răspunsuri am primit şi ce discuţii sunt? Aia zic! Suntem în gaşcă 😉
      Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 2 persoane

  13. adrianport zice:

    Am ratat postul anterior – scuze! – deci voi comenta numai pe baza a ce am citit aici. Cred că provocările şi exerciţiile astea sunt excelente. Intri, între prieteni aş zice deci fiind în siguranţă, într-un labirint de oglinzi în care vezi lumea reflectată în foarte multe feluri diferite. În fine, dacă te vezi pe tine s-ar putea ca senzaţia să nu fie la fel, dar să ne gândim că ne uităm la ochii ăia din melodie. S-ar putea să râzi, să treci mai departe, să te sperii, să te şochezi, să te revolţi. Dar e imposibil să nu ajungi la concluzia că nu toţi vedem ochii ăia la fel, poate nici măcar aceeaşi culoare. Sigur, e clar că ceilalţi se înşeală, dar chiar şi aşa, ceva tot înveţi.
    Am vrut să mă abţin… dar nu pot, îmi pare rău! Offf… Pun şi eu o oglinjoară de-asta: poezia e de dragoste! Pentru că nu te uiţi niciodată în ochii Domnului, cum crede domnul pastor: ajungi la mânăstire te pui în genunchi şi te rogi, chiar dacă ai telefonul în buzunar. Nu e poziţia din care te uiţi în ochii cuiva… sau poate, dar mai bine să nu mergem în direcţia aia. Şi, oricum, ochii Domnului ar trebui să fie mereu aceeaşi culoare, cred, fără soare, ploi, furtună etc… Nu daţi cu pietre că sunt multe oglinzi şi-aduce ghinion!

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte frumos şi interesant ai spus! Da, putem învăţa, indiferent de ce spun alţii. Cu condiţia să acceptăm ca posibilă variantă, chiar dacă e foarte diferită de a noastră.
      Nu cred că-l putem contrazice pe acel pastor. Pentru că, aşa cum am zis de multe ori cu ocazia asta, nu există răspuns corect. În faţa unui tablou abstract sunt 5 persoane. Una vede răsărit, alta o floare, alta un animal, alta o groapă de gunoi, alta nişte cercuri. Cine are dreptate?
      Şi da, poate că tocmai asta e, că aşa cum el nu s-a gândit la un iubit, noi nu ne-am fi gândit la ochii Domnului.
      Tocmai în asta constă frumuseţea, cum ai spus, că vedem şi simţim diferit. Cât încă putem respecta asta, înseamnă că încă ştim să fim oameni 🙂
      Îţi mulţumesc mult, Adrian!

      Apreciat de 2 persoane

    • Jo zice:

      High five, Adrian! Și eu am rămas cu impresia că pastorul in cauză are o viziune diferită de a mea în privința Domnului. Dar e OK! Fiecare cu percepția lui. E loc pentru toată lumea. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  14. Știam eu că mă vei surprinde plăcut printr-un text pe care a meritat să-l aștept cu nerăbdare și curiozitate. Ce aș mai putea să adaug, dacă sunt perfect de acord cu concepția ta? Omul gândește diferit și, în funcție de percepțiile sale, își exprimă și impresiile. Psihologii cunosc acest sistem și în funcție de reacțiile subiecților pot să-și facă o idee despre caracterul subiectului. Una provizorie, pe care o completează cu alte investigații mentale pe care le-au studiat și implementat de-a lungul anilor. Dacă ai avea această profesie, m-aș lăsa cercetat cu plăcere pe canapeaua ta de terapeut, că ai har pentru asta. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  15. Jo zice:

    Tii, ce păcătoasă sunt! Nici prin gând nu mi-a trecut că ar putea fi vorba despre ochii Domnului. Wait! De fapt nu-i așa. Dumnezeu veghează întotdeauna, deci ”cât mi-e dor de ochii tăi” nu se aplică. Apoi, versurile finale: ”Iar în ochii tăi adânci / O ploaie rece s-a pornit, /Eu voi aștepta s-apară / Soarele ce m-a încălzit.” Din punctul meu de vedere… că așa m-a învățat bunica, na! 🙂 … Dumnezeu ne privește întotdeauna cu îngăduință. Nu există ploaie rece. Evident, pastorul are o viziune diferită asupra problemei, dar nu-l critic. Cum spuneai și tu, nu există răspuns corect. Fiecare interpretează prin prisma educației primite și a propriilor experiențe.

    Apreciază

    • Aşa-i, Jo. Nu e nimic de contrazis, cu atât mai puţin de criticat. Că nu se face analiză pe text, să extragem răspunsul corect ca la o ecuaţie.
      Şi sunt ferm convinsă că nu la ploile reci s-a gândit pastorul, din contră. Unde alţii au găsit iubirea unui om, el a găsit iubirea lui Dumnezeu. Deci e cu atât mai frumos.

      Apreciază

  16. Gabriela zice:

    Sincer, dacă aş fi desluşit liricele poate puteam avea o reactie.Vocal, indtrumental si linie melodica – nimicuțe. In afara de titlul ‘Ochii’ nu am avut ce reține, dar pot sa ma gandesc la ochi care unii mi-au ramas ininte, altii in suflet, unii ca organ al vederii, iar alții ca ferestre de privit prin ele, in afară sau ìnauntru, mai adânc sau doar fr I mos spre soare.
    Chiar era mai potrivit sa nu kntervkn pt ca eu nu an perceput vorbele de loc.imi cer iertare.! Ramãne doar intentiea mea de a participa asa cum a cazut sincer pt mine… un 0,0000 ceva pt a se ajunge la o medie cat mai apropiată de realitate.

    Apreciază

    • Nu am vrut să ajung la o medie, că nu am vrut să trag concluzii. Am vrut să adun prietenii la masă, la o cafea, să discutăm, să întoarcem „problema” pe toate părţile. Asta a fost invitaţia, pentru o discuţie lejeră, să ne jucăm. Şi deşi spuneţi că nu aţi perceput vorbele, aţi dat totuşi un răspuns şi asta mă bucură mult!
      Mulţumesc mult de tot, apreciez! Gând bun!

      Apreciază

  17. Vladen zice:

    Acum ca am citit doar textul mi se pare despre regret si pierdere, nu amor :). Deci ansamblul artistic contribuie si el (adica contextul si cum prezinti lucrurile). Un cantec cantat de o juna cu fata rotunda care zdrangane la chitara despre ochii cuiva va primi complet alte interpretari decat acelasi cantec cantat de ansamblul popilor de la guitza de sus :).
    Altfel nu-s total de acord cu tine ca valoarea actului artistic e data doar de privitor/consumator. Exista si o componenta obiectiva. Oricat de tare i-ar placea cuiva o melodie proasta din punct de vedere muzical, ea tot calitativ proasta ramane. Inversul e si el valabil, faptul ca cuiva nu-i place un anumit act artistic, de exemplu ca mie nu-mi place Sostakovici, nu-i face opera mai putin valoroasa sau mai proasta calitativ. Un consumator de arta are evident dreptul sa aleaga ce comsuma (aleg sa n-ascult Sostakovici si sa pun Rahmaninov), poata sa discearna (daca e cat de cat educat in domeniul ala) daca actul artistic e rezonabil calitativ (asa cum iti dai seama ca a ratat-o/falsat violonistul sau ca o piesa are defecte de contructie muzicala, cum e immul sovietelor/rusiei care mie imi place, dar muzical e o oroare) dar nu poate decide daca ceva e arta sau nu (ca n-are educatia formala sa decida asa ceva).
    Pe scurt o poezie tehnic proasta chiar e proasta iar o melodie monotona si cu defecte chiar e monotona si cu defecte daca nu indeplineste acel minim obiectiv de calitate.

    Apreciază

    • Tocmai ai zis ceva de educație. Cine decide ce e prost, urât, rău etc?
      Că uite, aici, cineva zice că s-a gândit la bunica, ascultând. Și atunci? Mai contează nu știu ce studii muzicale care ar putea aprecia “valoarea” ei pe portativ?

      Apreciază

      • JoSePh zice:

        Dintotdeauna mi-au placut si am apreciat ateii, sunt obiectivi, inteligenti, sireti, materialisti, cameleoni si tari ca…zmeii…

        Apreciază

      • Vladen zice:

        Pai aia din domeniul respectiv. Latura subiectiva apartine, evident, consumatorului de tara, Evident ca conteaza, faptul ca cineva s-a gandit la bunica nu transforma o chestie proasta calitativ in opera de arta (nu prea vad legatura intre calitatea intrindeca si cum e ce perceputa de diversi). Pe scurt unul ca mine sau ca tine n-avem caderea sa judecam cat de buna e muzica lui Bach ca nu ne pricepem, dar evident ca putem sa o ascultam sau nu in functie de cat de tare ne place :).

        Apreciază

        • Exaact! Păi despre asta şi vorbeam. Eu nu sunt în măsură să judec. Nici tu. Dar amândoi putem spune dacă ne place sau nu, ne emoţionează sau nu. Asta nu spune nimic despre muzica aia. Dar dacă vine un expert şi spune că-i proastă… ne face pe noi doi proşti?
          Are legătură în discuţie. Că dacă cineva spune asta, că se gândeşte la mama, la bunica, la Dumnezeu, şi vine unul din ăla care le ştie pe toate, că e expert în tot ce mişcă-n lumea asta, râuri-ramuri, şi de la înălţimea nasului lui decretează că aia e o mizerie DOAR pentru că lui nu-i place, mi se pare de porc.

          Apreciază

          • Vladen zice:

            Mai, nu tb sa canti in orchestra ca sa-ti dai seama cand cineva falseaza. Notiunea de arta e definita de experti, aia stabiliesc baremele obiective. Chiar daca nu esti expert poti sa-ti dai seama cand ceva nu le atinge.
            Acum sunt de acord ca chestia cu atrasul atentiei ca ceva nu e la standarde uneori e de neam prost. Mai ales daca cuiva ii place. Poti sa o gandesti, nu tb neaparat sa o si vorbesti (e un „tu” generic). Eu imi spun parerea doar daca mi-e ceruta (cum a fost in postul trecut), daca e o dezbatere (unde cumva by default se asteapta opinii) sau daca tine de atributiile mele profesionale, in celelalte cazuri mi se pare proasta crestere. Adica, da, fix cum spui, aia sunt marlani.

            Apreciat de 1 persoană

            • Da, Vladen, ai mare dreptate. Și până la urmă se poate exprima părerea și neîntrebat, de ce nu? Dar între: „mie nu-mi place”, „mie mi se pare o prostie, nu e pentru mine” și „e o prostie și numai proștilor le place”, mi se pare că e o mare diferență.

              Apreciază

  18. Suzana zice:

    Iarasi ajung tarziu. A venit un moment in care am realizat ca fiecare are adevarul lui functie de credintele lui. Din momentul in care am ‘functiona’ prin filtrele compasiunii, iubirii, intelegerii, aceste false judecati ar disparea ca un fum. Gandirea, opinia, sunt firescul uman, nu delicte! Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru un adevar, nu ar trebui uitata ideea niciodata.
    Energia merita consumata pentru ceva ce putem schimba cu adevarat.
    Daca nu putem, macar sa ne schimbam pe noi ca sa dam exemplu! 🙂

    O zi faina draga Potecuta! ❤

    Apreciază

    • Exact! Şi e cineva-n măsură să spună care adevăr e mai… adevărat, mai bun, mai valoros? Poate doar cei care nu acceptă sub nicio formă altceva. Pe altcineva…
      Altfel, ce bine ne-ar fi dacă ar fi cum spui…
      Îţi mulţumesc, Suzana!
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  19. anasylvi zice:

    Q.E.D. Arta e, prin esenta ei, subiectiva si asta ii e farmecul. Putem defini niste conventii care sa arate ce e de valoare si ce nu, dar totul e relativ, lucrurile se mai schimba de la un secol la altul, de la un deceniu la altul. De regula, ce e bun ramane bun, pe principiul clasicizarii – oldies, but goldies. Alteori, curente artistice care altadata ar fi fost primite cu reticenta in cel mai bun caz dicteaza moda momentului, inclusiv printre ‘cunoscatori’. Totusi, cat timp o lucrare artistica isi atinge scopul – de a ‘atinge’ inima omului, de a-i produce emotie, o stare, un moment de uitare de sine sau de delectare estetica, faptul de a fi apreciata de critici este tot o chestiune de conjunctura si, deci, subiectiva.
    Despre ce crede sau considera x,y sau z, e inutil sa iti bati capul. Nu ai cum sa ii multumesti pe toti, nu ai cum sa ajungi la toti. Ridici din umeri si treci mai departe. 🙂

    Apreciază

  20. Ideota69 zice:

    Ai dreptate! Dar pentru asta avem nevoie sa dam jos ochelarii de cal, operatie pentru unii foarte dureroasa, chiar inacceptabila, sa tragem afara umilitatea, de cele mai multe ori foarte adanc ascunsa in spatele unui Eu atat de barosan capabil sa umbreasca orice alt adevar in jurul sau, si sa acceptam diversitatea, faptul ca adevarul poate avea multe fete, ca etichetarea e gresita si tot asa… Profunde teme, sper ca n-am dat pe alaturi ca nu stiu despre ce melodie e vorba, eu doar controlam daca ti se poate comenta, intre timp am citit si materialul. Te imbratisez, Potecuto!

    Apreciază

    • Ohooooo, ce greu ne dai! Temă grea, cam ca o teză la mate, zău! Păi avem în ADN dreptatea asta unică și indestructibilă, ne naștem cu ideea că mai tare ca noi nu se există altă ființă. 😀
      Ce tare mă bucur că merge! Sper să se rezolve și la Aura!
      Te pup! Să te faci bine!

      Apreciat de 1 persoană

  21. voilastefi zice:

    Mă bucur mult că am reușit să trec pe aici…. Tare mult mi-a plăcut postarea ta – cred că fiecare are percepțiile lui și tocmai în asta stă frumusețea. Pe mine, această melodie mă duce cu gândul la copilărie, când eram la bunica și priveam apusul alături de câinele bunicii căruia îi spuneau Leul. Era mare și blând și dornic de tandrețe și mângăiere. Cumva simțeau amândoi un dor infinit – de nu știm ce – pe care doar noi doi îl înțelegeam. Aveam 9-10 ani. Îți mulțumesc pentru gândurile tale minunate pe care le împărtășești cu noi!

    Apreciază

  22. Ideota69 zice:

    Mie tezele la mate îmi plăceau, mai greu cu partea… umanistică 😂 că aia poate fi întotdeauna interpretată… O să mă fac, promit!♥️

    Apreciat de 1 persoană

  23. Vai, Potecuță!
    Dacă ai ști cât de dragă îmi este melodia asta! Am fredonat-o de foarte multe ori. Părerea mea este, că atâta timp cât o melodie transmite un mesaj care provoacă amintiri frumoase, emoții pozitive și ne aduce oameni dragi în minte, este perfectă! Iubirea sub toate formele ei merită cântată, dar eu totuși am perceput melodia că fiind adresată omului iubit.

    Apreciază

    • Așa e, Licurici! Poate transmite mesaje diferite, în funcție de foarte mulți factori.
      Și eu tot la asta m-am gândit, la o persoană iubită. Dar uite că se poate și altfel 😊
      Îți mulțumesc frumos! Te îmbrățișez!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s