Niciun titlu n-ar fi bun

Mi-a dat Erika temă de casă, adică m-a pus pe gândit, nu pe gânduri, m-a forţat să gândesc, zic, deşi e luni şi e-nceput de an şcolar deci moment numa’ bun de oftat în barbă, chiar dacă n-am nicio treabă cu începutul de şcoală. Dar e prea faină tema şi mi s-a deschis apetitul de vorbă. Erika, mulţumesc!
Ştiu sigur că am mai vorbit despre asta, dar nu în articol la mine. Eu îmi amintesc că am scris într-un comentariu câte ceva legat de ce urmează să scriu. Dar dacă a fost articol, aia e, bani pe lecitină tot nu dau, că degeaba dau, e de la vârstă, maică. 😀
Am citit şi la voi, în diverse articole, am citit şi-n alte părţi, chiar cu statistici pe care le-am uitat deci nici măcar nu voi aproxima în exemple, să nu gafez, despre cât de importantă e alegerea unui titlu de carte şi cum titlul şi coperta au un rol extrem de important atunci când stăm în librărie, în faţa unui raft plin cu cărţi despre care nu ştim prea multe, nu avem recomandări, nu le ştim autorii şi nu avem date despre subiectul lor. Deci suntem de acord că titlul vinde, da?
V-aş ruga mult să nu cumva să citiţi articolul ăsta ca o pe lecţie dată vouă! Sub nicio formă nu am luat poziţie de superioritate, nu cred că voi nu ştiţi toate astea, nu cred că voi faceţi parte din categoria celor care cad în plasa clickului, le spun doar aşa, să scap de cheful de vorbă. Deci acel „tu” pe care-l veţi întâlni va fi generic.

Revenind la subiect, de ce nu acceptăm că şi în cazul ziarelor e fix la fel? Chiar şi în cazul celor pe hârtie, din ce în ce mai puţine, dar mai ales în cazul celor online, titlul e vital. Şi poate face diferenţa. Dacă în cazul celor pe hârtie, numărul de exemplare vândute era cel mai bun feedback, în cazul celor din online, evident, accesările dau tonul. Şi cum lupta e mare şi crâncenă, cum banii vin din asta, trebuie să existe trucuri pentru a atrage clickurile alea, că e greu să stai în top când toate dau aceeaşi informaţie, la secundă, şi toate din aceeaşi sursă. Deci ori spui mai mult, ori o spui mai altfel, ori, pentru a aduce oamenii la ce ai de spus, spui înainte un mare nimic ambalat însă în cel mai fin şi scump staniol.
Nu aşa fac toţi producătorii şi se bat întâi în ambalaje, nu în calitatea produselor? Mâncăm mai întâi cu ochii, cumpărăm cu ochii. Ne revoltăm vreodată-n faţa raionului cu produse lactate că iaurtul x e ambalat extraordinar şi înăuntru e un simplu iaurt? E vina producătorului că punem mâna pe iaurtul ăla, nu pe altul, care-i tot iaurt, dar ambalajul ăluia nu ne spune nimic?
Şi, în funcţie de public, titlul poate spune ce găseşti în articol, adică îţi dă informaţia, o prinzi din zbor şi treaba ta dacă vrei şi amănunte, titlul ţi-a spus esenţialul. Că asta face un titlu de articol de presă: informează. De exemplu, azi, Agerpres spune că „Preţul gazelor în Europa creşte după oprirea livrărilor prin Nord Stream”. Gata, ştii, poţi ieşi de acolo. Dacă vrei amănunte, articolul îţi spune şi cu cât creşte şi altele. Dar despre aia e vorba, articolul nu zice ce-a gătit aseară Jean de la Craiova la Chefi la cuţite.

Şi tot în funcţie de public, titlul te trage sau nu de mânecă, ştiindu-ţi slăbiciunile şi profitând de ele, aruncându-ţi în ochi sclipici ieftin, dar căruia nu-i rezişti. Şi el, „titlul” ştie despre tine că nu-i rezişti. Că te-a studiat. I-a studiat pe cei ca tine, te-a testat de nenumărate ori şi de fiecare dată ai procedat la fel, aşa că ştie cum să te facă să îi faci lui, nu altora, vizualizări. Astfel, aceeaşi informaţie, într-un ziar cu public de genul ăla, va avea titlul: „Şoc! Incredibil! Află ce se va întâmpla curând în Europa! Va fi dezastru”. Şi găseşti aceeaşi informaţie. E minciună? Unde? Putem spune că nu ar fi un şoc când vor veni facturile? Nu.
Problema nu e cum e titlul alcătuit ci de ce e alcătuit aşa.

Înainte de orice, vă împlor, nu vă rog, vă împlor, nu-mi spuneţi că nu mai e presa cum era. Nu vă contrazic, dar nu despre asta e discuţia. Vorbim de apetitul unora la şocuri în diverse forme şi la uitatul pe gaura cheii în casele altora. Şi nu-mi spuneţi nici de oameni, că TV-ul i-a tâmpit, că presa i-a prostit. Mă iertaţi, dar un om deştept nu se transformă-n prost peste noapte. Şi dacă-mi ziceţi că nu, dar e vorba de un proces mai lung, atunci surpriză: acceptăm că suntem toţi proşti, da? Sau că mai avem puţin şi vom fi cu toţii. Prostul e deja prost, el poate fi doar manipulat. Şi aici e de fapt subiectul.
Deci nu vorbim despre asta, că ar fi mult prea complicat de gestionat o discuţie în zece direcţii. Şi dacă e aşa, vorbim de anii de dinainte de revoluţie? Atunci era presa adevărată şi curată? Dacă da, ok, iar nu vă contrazic.
Dacă nu, vă întreb: aţi văzut vreodată, în viaţa voastră, în casa vecinilor, rudelor, colegilor, amicilor, ziarul V.I.P? L-aţi făcut bucăţi, le-aţi zis că e o mizerie, că aia nu e informaţie, că să ştii cu cine a înşelat-o x pe nevastă-sa nu-i nicio chestie, nu te face mai deştept, nici mai mişto? Ziarul a apărut în 1992 şi se dădea mai mult pe sub mână, atât de cerut a fost. Deci cât de înapoi în timp să mergem până dăm de presa aia curată şi oamenii ăia curaţi la suflet şi străluciţi la minte care citeau numai Descartes? Şi cam câţi ani aveam fiecare dintre noi în 1992? Ups. Păi nu cam de unii dintre noi ar fi depins făcutul de curăţenie?
Că acum toate televiziunile duc tradiţia OTV-ului mai departe a cui o fi vina? Nu a milioanelor de oameni care stăteau până dimineaţă să vadă emisiunea? Păi, şi? Ce vină a avut Diaconescu? Vorbim de moralitate în era privaţilor? Haideţi să fim raţionali, altfel ajungem la Zâna Măseluţă.

Revin la titluri. Există, cum spuneam, în funcţie de segmentul căruia se adresează publicaţia respectivă, titluri făcute numai şi numai pentru click. Şi care ascund un articol care nu spune nimic. Sau nimic care să aibă legătură cu titlul: „Şoc! Dramă teribilă în familia lui x. Află în exlusivitate ce s-a întâmplat, te va cutremura!”
Şoc, nu e nicio dramă. Sau a fost acum 30 de ani ceva ce a afectat pe cineva din familia lui x. Sau poate chiar pe x, dar nu a fost el implicat direct.
Absolut orice înseamnă publicaţie pe lumea asta, inclusiv blogurile de profil, se luptă pentru exclusivitate. E mama lor, e aerul lor, exclusivitatea. De televiziuni nu mai vorbesc. Revin la una dintre ele imediat.
E vorba de secundă. Vine pe flux informaţia că a murit x sau că a avut un accident, te arunci pe burtă, în zbor, să ajungi la tastatură, să scrii „A murit x. Revenim cu amănunte”, dai publică şi pe urmă scrii amănuntele alea. Dar scrii că a murit x, să fii tu primul care anunţă. Nu există vreodată să o dai în poveşti, nu ai timp de titluri cu şoc, dramă, cutremurător, află ce-a păţit x. A păţit pe dracu. Dacă asta scrie-n titlu, n-a păţit nimic. Dacă titlul nu zice ce a păţit sau cine, e un mare nimic ce vei afla. Mai sigur, nu vei afla. Dacă titlul zice că „Doliu în lumea muzicii, a murit un mare cântăreţ” omul ăla era un cântăreţ la nunţi în comuna bârsăceştii de munte, judeţul popândăul de pădure, avea 98 de ani şi a murit de moarte bună. O fi fost mare pentru cei 3 oameni cărora le-a cântat la nuntă în toată cariera lui şi, desigur, pentru familie, dar nu îl ştia nimeni în afară de ei. Dacă ar fi fost cunoscut, titlul ţi-ar fi zis „A murit X” cu nume şi prenume.

Ok, nu toată lumea ştie că există nişte dedesubturi, să le zic, deşi-s evidente. Dar dacă o dată te-ai păcălit, a doua oară te-ai păcălit, ce mai cauţi a treia oară să dai click? Şi dacă l-ai dat, de ce te mai superi? Tu l-ai dat, alţi 5000 au dat, e foarte, dar chiar foarte normal ca practica asta să nu se oprească. Pentru că ăla care scrie aşa titlurile ştie că asta te face să dai click, nu „Hoţopan Muţupan, cântăreţ la nunţi în comuna bârsăceştii de munte, a murit la 98 de ani”. Tu dai pentru că te aştepţi să cunoşti omul, să simţi emoţia, adrenalina, să asişti la drama unui cunoscut. Şi îi mai şi pătezi apoi bietului om memoria, zicând în gând un „cine naiba a mai fost şi ăla?”. Ce vină are bietul om că tu eşti flâmând după drame? Ce vină are ăla care-a scris aşa că ştie că tu eşti flâmând şi profită de asta, să câştige bani din foamea ta?
Ah, bun, iar zicem de moralitate. Mno bine. Dar ce faci tu e moral? Că mori de curiozitate să afli ce-a păţit x şi care e drama lui? Dacă scria-n titlu că „X a fost premiat la Festivalul Bănuţul de Aur pentru întreaga carieră”, dădeai click să afli pentru ce? Cu cine a concurat? Dacă scria a scos un album nou, dădeai click pe „cumpără de AICI”? Atunci, te rog, nu vorbi de moralitate!

Spuneam de televiziuni. O televiziune care nu anunţă ACUM ce s-a întâmplat acum, moare repede. Sigur, iar fără să fie ăsta subiectul, aici deja vorbim de susţineri politice. Şi informaţia diferă în funcţie de asta. Nu despre asta e vorba, rămânem la titlurile alea aiuristice. România TV are obiceiul de a scrie pe burtieră „Dramă în familia Irinei Loghin. Află în câteva momente, în exclusivitate, ce-a păţit”. Repet, n-a păţit nimic. În alea câteva momente, toate celelalte televiziuni vor spune ce-a păţit înaintea ta, deci tu nu-ţi permiţi să spui după pauză sau, în cazul lor, după două ore.
Că aşa fac. Rămâneţi cu noi, imediat veţi afla. Veţi afla, cum am zis, după două ore, că atunci când era ea mică, bunicul ei a fost prizonier de război.
Nu e o dramă asta? Ba da. Deci au minţit? Nu. E vina lor că ai stat tu două ore, te-ai chinuit să nu adormi, pentru că ai vrut să afli despre o dramă şi să fii ăla de pe margine care se simte norocos că nu-i despre el?

Înainte de a da cu noroi în astfel de practici (nu zic că sunt bune şi frumoase) poate că nu ar fi rău să ne întrebăm de ce există. Ele există şi vor exista cât timp oamenii vor da clickuri pe astfel de titluri sau vor sta nopţi la tv, să afle ce ascunde drama din titlu. Şi înainte a ne supăra că există, poate n-ar fi rău să facem cumva, cât putem, să nu mai existe. Să le spunem şi altora că un click înseamnă o validare. Cu cât mai puţine, cu atât mai tare sună clopoţelul în redacţie că lumea nu mai vrea asta, nu mai e interesată de asta, nu-i mai pasă de asta.
Zic şi eu, nu dau cu parul.

Foto

Publicitate