Să mă duc unde-am fost invitată?

Am vrut să încep postarea cu „pe nisipul de la mare punct eu am scris numele tău punct a venit valul cel mare punct şi l-a şters punct îmi pare rău taaa-daaa”. Dar nu nisipul e subiectul. Totuşi, ca o paranteză, că ceva legătură are şi nisipul, pe nisipul ăla, la mal de mare, Marea Neagră, se cântă vers de Potecuţă. Vă voi dovedi cândva. Până atunci, dacă sunteţi acolo sau ajungeţi pe acolo şi auziţi o chitară, şi se vor auzi multe în perioada asta, ştiu eu sigur că sunt evenimente de gen, poate mă veţi auzi şi pe mine. Nu cântând. Respirând şi visând prin versul meu cântat de altcineva. Dacă recunoaşteţi ceva, nu întrebaţi de Potecuţa. Nu ştie de ea, ştie doar de nume şi prenume. Sau poate vă voi arăta chiar filmat de mine, dacă onorez una dintre invitaţii. Şi aşa, intru uşor în subiect. Dar mai fac o paranteză 😀
Când eram acasă, acasă-acasă, zic, aveam un vecinuţ, o dulceaţă de copil. 3-4 ani avea şi la noi era lumea lui. Şi cred că era la fel şi-n cazul părinţilor lui. Că ei veneau, eu îl preluam pe Alex, ei îşi vedeau în linişte de film, cărţi sau remi sau poveşti cu ai mei.
Seara, când plecau la casa lor, două etaje mai jos, mama îl întreba pe ăla mic: Alex, când mai vii la noi? Şi spre deliciu nostru, se întorcea pe călcâie, zicea „acum vin iar” şi se strecura înapoi în casă, printre picioarele noastre. 😀

Am primit în decurs de trei-patru săptămâni, invitaţii diverse, din genul ăsta, şi la toate îmi venea să zic: acum vin.
Dar cum e totuşi cu astfel de invitaţii? Nu vorbesc de cele adresate amicilor, prietenilor, care locuiesc în oraş şi le zici că îi aştepţi la tine. Nici de cele adresate prietenilor care locuiesc în altă parte şi le zici la fel. Vorbesc de oameni cu care te vezi o dată la… câţiva ani, poate nu vorbeşti cu ei în tot timpul ăsta şi care, înainte să plece, zic un vă aşteptăm la noi. Sau dacă aveţi drum, veniţi la noi. Sau dacă vreţi, veniţi la noi, staţi la noi, dormiţi la noi.
Sunt pe bune, ştiu asta. Dar oare chiar ar fi frumos să zic: ah, super, gata, azi e iunie, vin în august, stau 10 zile? Nu ştiu ce să zic, parcă mi-ar fi ruşine.

Am primit deci invitaţie aşa: în Franţa, în Spania, la Brăila, la Constanţa, la Bucureşti. Asta, ultima, din partea unui om pe care ultima dată l-am văzut acum vreo 12 ani. Şi de atunci n-am mai vorbit. Ştiu că a fost sincer când a lansat invitaţia. Vineri s-a întâmplat. Dar cum ar fi să-l sun azi şi să-i zic că gata, e planificat concediul, o săptămână la el acasă. La ei, că-s mai mulţi. Familie, adică.
Aplic des chestia aia cu „ce ţie nu-ţi place…” şi mă gândesc des că dacă eu invit şi oamenii vin şi mă bucur tare, ar fi posibil ca şi invers să fie la fel. Dar chiar aşa? Zice omul în treacăt şi o iau de bună şi o pun în aplicare aşa pac-ţac ţac-pac? Parcă mi-e jenă, zău.
Daaa, sigur, depinde de ce relaţii ai cu oamenii ăia. Tocmai am zis. Cu unii n-am vorbit de ani. Sigur, şi asta e drept, bucuria revederii a fost imensă şi a fost ca şi cum cu o zi înainte ne-am văzut, dar parcă n-aş forţa aşa mâna omului.
Că altfel, cu un prieten, mi-aş permite să zic: ce-ai zis? Ai zis să trec cândva pe la tine? Acum e cândva, pune ceva la rece că acu vin. Dar când e vorba de stat aşa pe capul omului, mi-e ruşine să fac ca Alexandru mic, oricât de irezistibil era el când făcea asta.

Cum e la voi?

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

47 de răspunsuri la Să mă duc unde-am fost invitată?

  1. Mugur zice:

    Mă bucur să aud că versurile tale și-au găsit un compozitor/interpret!
    De rest nu zic nimic, pentru că totul depinde de om, de reacții individuale, de formalisme (existente sau nu) etc.

    Apreciază

  2. Ileana zice:

    Mă bucur tare mult pentru tine! Să ne arăți și nouă!!!
    Felicitări cu tot dragul!!!
    Oamenii, uneori sunt oamenii, alți ori ocolesc a fi sau a nu fi, ori așa sunt ei. De noi înșine ca oameni depinde ce și cum…
    O seară minunată, te îmbrățișez cu drag!🤗❤️

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif zice:

    Eu voi astepta poezia cântata si filmata de tine, daca vei onora una dintre invitatiile propuse.:)
    Cât despre zona geografica în care ai primit invitatie, cred ca Franta este mult mai sigura decât Bucurestiul, însa, tinând cont de intuitia feminina, sunt convins ca vei face alegerea cea mai rezonabila care sa te avantajeze din toate punctele de vedere si în toate aspectele.:)
    O seara si o vara minunata, în toate binecuvântata, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. sticri zice:

    Eu zic ca atunci cand cineva accepta invitatia de a merge si a locui cateva zile la o persoana cunoscuta, isi pierde din independenta personala in zilele in care locuieste acolo. Trebuie sa respecti tot felul de reguli ale casei si „mofturi” ale gazdei. 😂😂😂
    Eu prefer sa-mi respect „mofturile” mele in concediu si-mi place sa-mi fac singur programul, asa ca …

    M-ai facut curios cu versurile si muzica de chitara. Eu am o slabiciune pt chitara si in special pt live. Mi-ai amintit de Vama Veche, doar pe acolo mai auzi cate o chitara.

    PS: Cum sa te duci vara in Buc cand toti abia asteapta sa plece de acolo? 😂😂😂

    Apreciat de 3 persoane

    • Exaaaact! Asta e. Plus sentimentul de deranj care nu mă lasă-n pace.
      Păi asta e, Sticri: se golește orașul și profit de situație. Când toți merg la munte sau la mare, eu mă duc de unde fug ei 😂
      Nu doar acolo. Au fost vreo trei, din ce știu eu, chiar în Constanța. Unul pe lângă Cazino. Și alte două, nu știu exact, dar se vedea marea-n zare deci tot pe acolo, cred. La cât cunosc eu orașul…nicio nădejde 😁
      Dar sigur-sigur în CT au fost, măcar atât știu.

      Apreciat de 2 persoane

      • sticri zice:

        Daca ajungi la Cta incerca sa renunti sa vezi marea de la fereastra. Te rog eu sa mergi pe nisip si sa vezi un rasarit, sau pe digurile din zona. O sa vezi diferenta. Iar daca ai ocazia si curaj, poti vedea rasaritul sau apusul de pe apa.
        Se fac excursii pana in Bulgaria la Bacic (la castel) pe apa cu yahtul. Dormi si maninci pe yaht si vizitezi si castelul. Nu sunt preturi de speriat, dar nici mici nu sunt.

        Apreciat de 4 persoane

        • Păi nici nu mă gândesc la asta. Numai că eu cu făcut de plajă nu mă împac deloc. E tortură să mă pui să stau leșinată la soare, și unde-i nebunie și om în om. Nu merge cu citit, cu ascultat de valuri sau de muzică. Creierul meu percepe nebunia aia și intru în alertă. Nu am probleme cu aglomerația, nu e… fobie din aia, că îmi scapă denumirea, dar nu pot cu plaja.
          Deci da, pentru mine, „la mare”, asta ar însemna și la asta s-ar reduce totul: răsărit și apus și plimbat pe mal de mare, seara.
          Cred că aș avea curaj, da. Mi-e frică de apă doar așa, să fiu în ea, să nu am control. Că nu știu să înot și mă panichez și mă înec singură din cauza asta. Dar cred că așa, pe apă, cum spui, aș merge fără probleme. Nu știu dacă am rău de mare, nu am avut ocazia să testez. Dar da, aș merge.
          Dacă ajung, țin cont de sfatul tău, mă interesez. Și-ți mulțumesc!

          Apreciat de 1 persoană

          • sticri zice:

            Oooo, pai cum sa nu faci plaja la Cta 😂😂😂 adica la Mamaia 😂😂
            Pai acolo inchiriatul unui sezlong pe zi costa mai mult decat unul nou de la Dedeman 😊
            Bine, daca ajungi, imi spui si iti spun eu unde sa mergi la plaja ca sa nu ai prea multa lume in jur. In principiu locurile astea sunt in oras si nu in Mamaia, acolo unde se duc toti turistii.

            Vezi ca acum au inceput sa circule autobuzele etajate (alea in care dansa Mazare) si au rute prin port, asta daca doresti sa vezi silozul lui Saligny care inca e functional, poti vedea cuibul reginei Maria, nave, etc….

            Marea nu face vreo diferenta intre cei care stiu sa inoate sau nu, atat timp cat o respecta 😊. Marea trebuie respectata, ascultata, simtita si ea nu-ti face rau.

            Daca ai si mai mult curaj se fac si scufundari, unele chiar langa Casino, dar altele mai in larg unde sunt epave.

            Apreciat de 2 persoane

            • Chiar așa, cum să nu mă rup în figuri printre vedete și vedeți la Mamaia? Fără asta, viața e pustiu 😀 😀
              Am fost acum mulți ani și am ajuns cumva pe o bucată de plajă din oraș, mai sălbatică puțin, am coborât printre mărăcini, dar numai noi eram. Nu mai știu unde și cum, dar a fost fain. A fost chiar de Sf.Maria și am evitat elegant călcatul în picioare.
              Uaai, vreau în autobuz din ăla!!! Serios că vreau. Că din liceu vreau, de când am văzut eu în manualele despre Anglia și SUA și deși au trecut… trei luni de atunci 😀 și am fost și-n Anglia, nu m-am dat cu din alea. Asta era, mă așteaptă ăsta a lu’ nenea Radu. 😀
              Da, știu și cred. Dar na, îmi e frică de apă, ori în bazin, ori în mare. În aia foarte sărată am reușit să mă liniștesc, să nu mă agit, și să plutesc. Dar atât, ăla a fost maximul meu.
              Mulțumesc încă o dată!

              Apreciat de 2 persoane

            • sticri zice:

              Mai zic una si gata, asta apropo de Anglia. Cred ca daca s-ar intoarce acum Henric al „ț-lea”si ar vedea ca prin Londra sunt mai multi indieni, pakistanezi si altii de prin colonii cred ca s-ar autoexila in Australia unde-i duceau pe toti borfasii 😂

              Apreciat de 1 persoană

            • Hahahaha, nu te pot contrazice 😀 😀

              Apreciat de 1 persoană

          • Ecoarta zice:

            Aștept cu nerăbdare să aud melodia, să văd filmulețul!
            Cu plaja, eu sunt de aceeași părere cu tine: nu stau „leșinată” pe nisip, cel mult pe șezlong cu umbrelă, dar ador să mă plimb desculță cât să-mi ud picioarele…la apus!
            Nu știu să înot și n-am nici o șansă să învăț pentru că nu văd de ce-aș face-o!🫣
            🏖️🌊

            Apreciat de 1 persoană

  5. ©Cri zice:

    Potecuță, de-abia aștept să îți ascult versurile cântate, așa că sper să onorezi cel puțin o invitație… sau pe toate. 😊 Cine te-a invitat, cu siguranță, a făcut-o din tot sufletul și cu speranța că vei veni. Deși îți înțeleg și reținerea, fiindcă la fel sunt și eu…, tot așa, nu pot să nu mă întreb dacă nu aș deranja. Dar știu că prietenul la prieten se duce ca la el acasă, își ia singur berea din frigider, altfel nu s-ar mai chema prieten. Am o prietenă în Grecia, nu ne-am văzut de vreo 15 ani și încă nu am ajuns pe la ea și nici ea pe la mine, așa că sunt bună doar de sfaturi 😀, însă, întrebarea ta m-a determinat să îmi schimb perspectiva. Revin: abia aștept să ne arăți…și mă bucur mult și eu pentru tine!! 🤗❤

    Apreciat de 2 persoane

  6. rofstef zice:

    La mine e simplu cu vizitele: am câțiva prieteni care ne avem ca frații. Am și prieteni mai departe de mine, dar (măcar) o dată pe an tot facem cumva și ne dăm întâlnire.
    De-a lungul timpului și eu am avut invitații spontane, dar mi se par cele mai reușite și memorabile. Îmi pare tare rău că relațiile de prietenie cu unii dintre prietenii mei vechi s-au răcit.

    Scuze că n-am prea fost pe subiectul tău.
    Seară frumoasă îți doresc, Po !

    Apreciat de 1 persoană

    • Ba cum nu? Fix pe subiect ai fost, Ștef!
      Da, eu înțeleg perfect ce zici și astea spontane-s faine rău. Dar eu am blocajul ăla cu deranjatul. Una e să stau la pensiune și să merg la om acasă, să mă plimbe el pe unde știe, să facem un grătar, să alea, alta să stau la el acasă tot concediul. Dacă el nici nu are concediu în perioada aia, și mai nașpa.
      Mulțumesc, Ștef! Seară bună îți doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  7. rofstef zice:

    Eeeei, nu trebuie să te simți deranjată, pentru că e un disconfort și o încordare care nu sunt plăcute pentru tine, mai ales în astfel de situații în care ar trebui să te bucuri și să te simți ca la ei acasă.
    Dacă ei te-au invitat, cu siguranță și-au asumat și pregătit acest lucru din timp. Eventual dacă te simți tensionată, fă-te utilă și vei găsi ceva de lucru, sau să le faci mici surprize, și cu siguranță te vor ține minte.

    Țin pumnii să iasă bine piesa muzicală, dar mai ales chitaristul să-și facă bine treaba. 😇👍👍

    Apreciat de 2 persoane

  8. tink3rbe11 zice:

    Abia aștept filmarea!
    Cât despre vizite de genul…este mai greu când în peisaj este și familie.
    Acu…depinde! Dacă familia te știe și vă placeți,apoi cu un telefon de curtoazie faci intrarea ( ca să fii sigură că invitația este pe plăcerea ambelor părți).
    Dar de multe ori ,o vizită doar de zi este mai ok ,oricât de rar v-ati vedea, o săptămână tot nu ați avea de povestit.
    Sau…poate mă înșel!

    Apreciat de 1 persoană

  9. MNiko zice:

    Felicitari pentru versurile cantate. Asteptam filmarea.

    Eu am prieteni cu care nu vorbesc luni de zile, dar cand ajung in zona lor, mereu tragem la ei. Nu am stat mai mult de o noapte niciodata, dar mereu ne zic sa ramanem la ei.
    Am primit astfel de invitatii, sa veniti sa stati la noi, dar sincer nu stiu cat de pe bune au fost. Nu am „onorat: niciuna pana acum, mai mult din cauza ca nu ne-am planificat concediii prin zona gazdelor, dar nici nu cred ca as merge asa la cineva cu care nu ma cunosc foarte bine.

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc tare mult!
      La asta mă gândesc şi eu. O noapte-două e ok, fără probleme. Dar chiar nu aş putea profita de nimeni aşa, să stau o săptămână la om în casă. Mai ales că na, concediu fiind, vreau şi eu să vizitez, să lenevesc, să mă plimb. Nu pot face omul să stea după… fundul meu. Zic şi eu 🙂
      Zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  10. Suzana zice:

    Cate pareri aici! 🙂
    Probabil ca te vei duce unde simti chemarea sufletelului…
    Si oricum presimt ca voi citi lucruri minunate dupa!
    Zile minunate, draga Potecuta! ❤

    Apreciază

  11. Diana zice:

    Felicitari, felicitari, felicitari! ❤ ❤ ❤ Sa stii ca m-a emotionat vestea ca versuri scrise de tine vor fi cantate! Imi cam caut cuvintele, sa nu scriu doar iooooiiii ce fain si super excelent! 🙂
    Potecuta, invitatia de-a asculta "pe viu" cum sunt cantate versurile ar fi fain sa o accepti, sa fii acolo, in miezul lucrurilor! E un sentiment pe care merita sa-l traiesti, dar tu stii cel mai bine. Cineva a pus pe note muzicale versurile tale si pot urma alte versuri sau pot urma alti interpreti pentru versurile tale, dar prima data e prima data! 🙂 Sunt un pic fericita! si te imbratisez virtual 🙂 Mi-ar placea sa ascult melodia si abia astept sa o pot asculta cumva, mai ales ca-mi plac si acordurile de chitara.
    *
    Cu vizitele de gen… la mine, ca si la tine (cred) – as prefera o pensiune daca n-am mai vorbit de n ani pana la momentul invitatiei si nici nu cunosc ceilalti membri ai familiei (de fapt, cred ca n-as merge – dar daca e invitatia de la persoana care va canta versurile asa alege sa ma cazez la o pensiune) 🙂
    Mi-ar placea sa fiu un Alex mic! Terminator raspuns! ❤ Cum sa nu-i iubesti pe astia mititei?! 🙂
    Zile senine iti doresc, si alegerea sa vina, cumva, "de la sine"! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc din suflet, Diana dragă! Mă bucură mult de tot bucuria ta!
      Şi da, e un sentiment aparte şi da, ar şi mai intens dacă aş fi acolo, să aud pe viu, pe lângă valuri, mai ales că-i şi cu val de mare melodia 🙂
      Şi eu prefer pensiunea şi pentru că pe de-o parte ştiu că şi alţii au, cum am şi eu, tabieturi şi stoluri în căpuţ şi cumva respect asta de ambele părţi.
      Dar mai văd ce şi cum. Cu invitaţia la mare nu aş avea probleme. Deşi, pentru că vreau să văd răsărit, poate ar fi mai bine să nu trezesc oamenii, ei sigur au văzut destule.
      Te îmbrăţişez şi-ţi doresc şi eu zile pline de soare!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Pe mine nu mă miră deloc că versurile tale sunt cântate, de la mare până la munte. Doar ți-am spus că sunt foarte apreciate.
    Poți să adaugi, la orașele unde ești invitată, și Seiniul. Unde te invit de zilele seinenilor, în data de 16 iulie. Va fi frumos, cu concurs de șah, lansare de carte și muzică bună. Poate și cu versuri de-ale tale! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. condeiblog zice:

    Înțeleg ce zici, mă simt la fel. Sunt atât de preocupat de deranj, încât nu mă simt bine. Când te citeam, mi-am adus aminte de un vers din Anton Pann (era despre o invitație a unui țigan către nașă-său, boierul, atât doar mai țin minte)… „Dacă nu vii joi la mine, ține minte, nu uita/ Eu marți dis de dimineață, sunt aici la dumneata!” 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. Ecoarta zice:

    E tare complicat cu invitațiile de felul acesta, mai ales dacă este o familie, cu spațiu exact cât au ei nevoie! Dacă este o singură persoană, este acceptabil. Dar depinde, în primul rând, de relațiile pe care le ai cu persoana respectivă! Am acceptat astfel de invitații, dar am și invitat persoane cu care am fost/sunt în relații de prietenie. Zona mea este una foarte căutată pentru plajă. Am câțiva prieteni din nord care vin în fiecare an câteva zile la plajă. Îi aștept cu drag dacă vor să vină.

    Apreciat de 2 persoane

  15. Marina Costa zice:

    Ar trebui să accepți și invitația de la Brăila, să vezi cu ochii tăi locurile din Echipajul și A doua cursă 😛 Am fost acasă la mai multe persoane și a fost frumos. Când eram domnișoară, au mai venit și pe la noi, și de la Brăila, și din alte colțuri de țară. La garsonieră, mai puțină lume, dar au mai venit și aici, inclusiv o americancă din Florida, Sarah! 😛

    Apreciat de 1 persoană

  16. Tatar Lau zice:

    Și eu primesc multe invitații de la cunoscuți, unele chiar mi-aș dori să le onorez, însă am o experiență dezamăgitoare cu o invitație la Marsilia, care mi-a ridicat un semnal de alarmă și mi-a deschis ochii asupra faptului că lumea vorbește și doar pentru a se afla în treabă.
    În cazul de față, fiind în zonă, am sunat persoana să o întreb ce mai face. Mi-a răspuns politicos, dar nici vorba să repete invitația. Desi nu aveam de gând să stau mai mult de o noapte acolo, as fi fost fericit să vizitez orașul.
    Astfel am reușit să înțeleg diferența dintre felul în care se aruncă cu invitații la întâlnirile obișnuite și de invitațiile primite de la prieteni de suflet…

    Apreciază

  17. anasylvi zice:

    Eu vreau sa ascult piesa! Cat despre invitatie, depinde. Din motive obiective si independente de vointa mea, trebuie sa imi planific calatoriile in general din timp si nici prea lungi nu pot fi, deci doar daca intr-adevar cine ma invita se poate mula pe aceste ‘neajunsuri’ am putea cadea la o intelegere – la modul sa poata ei cand pot eu si vitavercea. Eu cred ca poate fi frumos si interesant sa accepti o astfel de invitatie, din cand in cand, dar doar daca simti chemarea. 🙂

    Apreciază

    • Ah, da, sigur, asta e prima discuţie, cred, asta cu „potriveala” de program.
      Ştiu, Ana. Ar fi. Dar ştii cum e, mai ales cei care locuiesc la mare, vara cam au parte de oaspeţi. Şi mă gândesc că aşa cum am zis, eu mă bucur mult când am oameni dragi în vizită, dar parcă să-mi fie casa vizitată trei luni pe an… na, nu ştiu. Mă gândesc, analizez şi fac eu cumva. Cred că dacă e, tot la pensiune ajung şi la ei aşa, ca musafir de-o zi 😀

      Apreciat de 1 persoană

  18. Issabela zice:

    Eu zic s-o onorezi pe aia din București 😀😀
    În fine 🙂 Treaba e că, de exemplu, în 12 ani (și chiar mult mai puțin) se pot întâmpla atâtea, (in)dependent de voința invitatorului, încât… Poate-a sărăcit, s-a îmbogățit, s-a despărțit sau mutat, s-a îmbolnăvit sau plecat din țară între timp… Dar, dacă e cineva pe care poți (puteai) conta, cum spui, și vrei s-o faci, poți întreba direct. Evident nu „vezi că vin la tine”, eventual „aș vrea să trec prin…” 🙂

    Apreciază

    • Aşa a fost, Issa. Nu contează deloc de ce. Că aşa, puteam eu să fac ceva-n sensul ăsta. Nu a existat motiv, nu am fost supăraţi, doar că fiecare cu viaţa lui, atât. Dar ştii cum e, nu te vezi cu anii, nu vorbeşti, şi când te revezi, după câteva minute, e ca şi cum n-a fost distanţa asta de spaţiu şi timp.

      Apreciază

  19. Alex zice:

    Felicitări, dragă Potecuță, pentru versurile tale puse pe muzică. Abia aștept să aud cântec de Potecuță!
    Tare simpatic trebuie să fi fost micul Alex! E clar că se simțea minunat la voi. Și… unde te simți bine, nu-ți mai vine să pleci, nu?
    Cu invitațiile… nu cred că este chiar așa de… foarte complicat. Te înțeleg perfect când îți faci griji, să nu deranjezi. Și eu mă frământ la fel, pentru că așa am fost crescut și așa am văzut la ai mei.
    – „Cum să stai așa, pe capul omului”? – zicea mama, când primeam o invitație să rămânem la prieteni peste noapte. Noi, copiii, chiuiam de bucurie, la gândul că vom mai rămâne. Eu mă amuzam de vorba aceea: cum o fi să stai „pe capul omului”, căci el te-a poftit să stai în casă la el, nu pe cap? 😀 Dar când este vorba de o prietenie frumoasă, nu se mai pune problema de deranj. Este doar bucuria de a petrece mai mult timp împreună. Că la cât suntem de zăpăciți de programul încărcat… tare greu mai reușim să ne vedem cu prietenii dragi. Nu? De făcut, facem invitații celor dragi, dar ce greu reușim să le și vedem împlinite! 🙂
    Numai bine, cu drag! 🙂

    Apreciază

    • Hehe, chiar aşa, cum să-i stai pe cap? 😀
      Da, Alex, zici foarte bine ce zici. Dar invitaţiile de la prieteni sunt pe o listă separată, una pe care nu încape nicio grijă, niciun dubiu, alea sunt venite clar din suflet şi ştiu, la fel de clar, că nu e vorba despre urmă de deranj.
      Numai că atunci când nu vorbeşti cu un om 12 ani şi înainte să plece zice: vă aşteptăm pe la noi, nu ştiu dacă e ok ca după o săptămână să-l suni să spui că gata, în concediu venim şi stăm o săptămână. Despre asta zic.
      Îţi mulţumesc mult! Numai bine îţi doresc şi eu!
      P.S. Da, Alex era un dulce. Noi la etajul 2, ei la parter. Şi când plecau, îşi lua cât putea lua cu două mâini din ce aveam: bomboane, biscuiţi, şi zicea: iau să am pe drum spre casă 😀 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s