… chiar dacă te cred nebun? Nu la modul general, deşi nici acolo nu-s multe de pierdut. Dar de data asta vreau să mă refer la un singur caz, o singură situaţie. Nu ştiu dacă aţi auzit de asta, nu ştiu dacă aţi probat-o vreodată, nu ştiu dacă o credeţi sau nu, dar eu zic că, şi dacă ar fi ultimul lucru la care v-aţi gândi într-o astfel de situaţie, şi doar aşa, ca o ultimă încercare, de ce nu?
Acum ceva ani, nu mai ştiu câţi, o amică şi-a pierdut câinele. Era din ăla mic-mic şi nebunel rău. Ea stătea la casă, dar poarta nu era din aia prin care ar fi putut ieşi. Singura variantă era că a deschis cineva poarta şi câinele a ieşit şi dus a fost. Sau cineva a deschis-o cât să poată lua câinele. Disperare mare, mai ales în cazul fetiţei ei care plângea tot timpul. Anunţuri pe unde s-a putut, recompense, cam tot ce se putea face. Cineva i-a spus aşa: du-te pe stradă şi dacă vezi un câine, îi spui cu voce tare: spune-i lui x să se întoarcă acasă, că îl aşteptăm. Cât era de supărată amica mea, a răbufnit în râs şi a zis că chiar nebună încă nu e. Eu sunt convinsă însă că a făcut şi asta. Dar după un timp, nu ştiu cum, a găsit câinele. A fost furat şi ţinut în casă. Deci nu umbla lela pe străzi, nu ar fi putut reveni singur.
Am uitat de treaba asta, sincer. Dar recent, răsfoind prin FB, am găsit o postare a cuiva pe care-l urmăresc, că i-a dispărut pisica. Şi că soţia îi plânge toată ziua. Poze cu pisica pe FB, poze puse pe stâlpi, recompense. Curgeau comentariile, ba că cineva ar fi văzut-o pe nu ştiu unde, ba că parcă era pe nu ştiu unde, nu ştiu cum. Dar erau mulţi cei care îi spuneau şi de asta: du-te pe străzi şi unde vezi pisici, spune-le să-i spună pisicii tale să vină acasă. Evident, şi multe miştouri la adresa lor.
Şi povesteşte cel în cauză că îi era atât de milă de soţia lui, dar era şi el disperat să îşi găsească pisica, că ar fi făcut orice. Chiar a făcut, că s-a dus pe toate pistele pe care le-a primit de la cei care spuneau că ar fi văzut o pisică ce semăna cu ea.
Şi, la un moment dat, fiind cu soţia, au văzut câteva pisici pe stradă. Şi povesteşte el, tare simpatic, că i-a fost cumva şi ruşine, şi teamă de soţie, să nu-l creadă dus cu pluta. Dar le-a zis acelor pisici, mai în şoaptă, „dacă-l vedeţi pe… să-i spuneţi să vină acasă”. Şi, simpatic cum am spus, povestea că s-a uitat cu ruşine spre soţia care i-a zis: dar spune-le mai tare, că nu te-au auzit. 😀
Şi cine credeţi voi că i-a trezit în noaptea aia, mieunând la uşă? Exact.
Na bun. Acum vreo trei săptămâni, povesteam cu cineva despre animale, despre cât de inteligente sunt, am zis în treacăt şi despre asta, am trecut la ale noastre. Şi ieri îmi poveşte că acum trei zile, un amic era tare supărat că una dintre pisici i-a dispărut şi ea i-a spus de treaba asta. El s-a uitat puţin ciudăţel la ea, a trecut. A doua zi, omul tare fericit, îi spune că i-a revenit acasă pisica. I-auzi, bravo ei. Pe unde o fi fost?
El: nu ştiu, dar să ştii că am făcut ce-ai zis şi când am văzut o pisică pe stradă i-am zis, după ce m-am asigurat că nu mă vede nimeni, să-i zică la a mea să vină acasă. Şi venit. 😀 😀
Acu: evident, pot fi simple coincidenţe. Să presupunem că toţi cei care au spus că au păţit asta au spus adevărul. Deci coincidenţe în toate cazurile. Şi dacă cei din comentarii au minţit că au păţit, tot rămân cel cu postarea şi cel din cazul ăsta din urmă. Ei doi nu au minţit. Deci două coincidenţe.
Nu ştiu dacă e ceva cu universul, ştiţi că se zice că dacă ai o dorinţă, să o spui clar, să ştie universul ce vrei. O fi, habar nu am.
Nu ştiu dacă animalele alea chiar te înţeleg. Sunt mai deştepte ca noi oricum. Rectific: ca mine sigur sunt. Că nu-mi permit să vorbesc în numele altcuiva.
Orice-ar fi, nu merită încercat, oare? Adică, na, şi să fie o nebunie, dacă e ultimul lucru de făcut, voi l-aţi face? Că eu sigur da.
Voi ştiaţi de asta? Cum spuneam, mie mi-a ieşit din cap de la întâmplarea cu amica mea. Dar mi-am amintit recent, când am văzut postarea.
Deci ce ar fi de pierdut dacă ne-ar auzi unii şi ar spune că suntem nebuni?
Eu cred că avem multe concepții limitate, că foarte multe persoane se simt confortabil în convențional și nu acceptă nimic ce le-ar putea schimba convingerile. Cred de asemenea că trebuie să ne păstrăm raționalul, dar că tot ce ne înconjoară e minune. Și uneori apare și în viața noastră.
Da, aș încerca. Aș vorbi cu animăluțele și le-aș spune să ducă vorba mai departe. Și pentru că eu cred în mai multe (…), dar și pentru că am iubit 101 dalmațieni 😃❤️ Mereu îmi imaginez că exact așa se duce vorba în lumea celor care nu cuvântă ❤️
Te îmbrățișez 🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eeeei, ce comparaţie dulce şi frumoasă! Daa, fix aşa trebuie să fie şi aşa cred şi eu că e! 😉
Să facem deci să meargă vorba mai departe! 😉
Te pup, draga mea! Şi îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Personal cred ca, într-o mai mica sau mai mare masura, toti trecem uneori prin momente de “nebunie” ! 🙂 Ideea este, ca aceasta stare sa nu dauneze celor din jur, iar etichete vei primi oricum, fie esti bun, fie (ne)bun.
O seara minunata, relaxanta, binecuvântata, draga Potecuta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc, Iosif! Zi frumoasă şi numai bine îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
….dar când te strigă cățelul și latră la tine ca disperatul, pentru că vrea să te salveze de la o primejdie, iar tu nu-l înțelegi, cum ar fi ?
Am pățit și asta, și mi-au povestit și alții.
Și animăluțelor le pasă de noi.
M-a emoționat articolul tău.
Seară frumoasă, Po !
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Of, Ştef, da… cred că ei ne pot şi salva din multe. Numai că noi nu îi înţelegem…
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da! Cu siguranța DA!!! Eu cred deoarece am trecut prin astfel de caz, doar că a fost vorba despre papagal. Da, am avut cușca pe balcon și a dispărut! am căutat, deoarece nu putea să zboare mult, am plâns și am vorbit cu mine ca și cum aș vorbi cu el, a doua zi a venit o vecină la mine, apoi băiatul ei cu un papagal găsit pe capota unei mașini în fața blocului, când mi-am văzut pe fifi a mea, am izbucnit în plâns, am povestit vecinei și uite așa se pot întâmpla minuni! Am emoții și acum când scriu, doar cei ce au animăluțe, păsărici, poate înțelege!
Seară frumoasă draga mea! 🌷🌷🌷🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Toţi cei care iubesc animalele pot înţelege asta, Ileana! Mă bucur mult că ţi-ai regăsit atunci papagalul!
Te îmbrăţişez şi îţi doresc o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Nu, habar n-aveam, e prima oară cînd aud, dar e o poveste superbă… merită să devină legendă 🙂 Și chiar am s-o fac, dacă-mi mai cade pisica pe geam și se plimbă pe-afară cîteva zile, deși s-a întors singură pîn-acum. Am să le zic amicilor ei să-i spună să vină mai repede acasă ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ieeee, ce mă bucur! Să nu fie nevoie de asta, bine? Dar da, merită să facem ceva să devină legendă! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestile astea sunt chiar pe gustul meu. Noi oricum nu stim prea multe despre ce inteleg animalutele cand ‘vorbim’ cu ele. Chiar daca iti suna truli eu cred ca ele inteleg cam tot. Uneori ma gandesc la modul cum o fac. Am cumva o parere. Linkul cred ca sunt emotiile. Emotiile genereaza ceva in inimioara noastra. Iar campul nostru se ‘racordeaza’ la campul lor. E doar o idee! 😀
Seara buna, draga Potecuta!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Foarte frumoasă idee! Şi eu cred în ea, să ştii. Aşa că tare-ţi mulţumesc pentru ce-ai zis!
Zi frumoasă, Suzana dragă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De o mie de ori: da! Las’ sa zica lumea ca-s dusa daca asta-i „pretul” pentru ca vietatea indragita sa revina acasa. In fond, cine poate afirma ca-i normal suta la suta? 😀 In fond, cine se poate lauda ca a inteles – total – cum „functioneaza” Universul? N-am stiut – si nu mi-ar fi dat prin minte! – acest mod de a regasi „necuvantatoarele”. De-acum voi „da mai departe” de cate ori se iveste ocazia si fiecare (nu-i doresc sa fie nevoie) va face ce crede.
Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să ştii că de aia am povestit, Diana! După ce şi amicul celei cu care am vorbit şi-a văzut pisica acasă după ce-a făcut asta, cum am zis, şi să fie doar coincidenţă şi atât, las să fie numai coincidenţe din astea când şi dacă e nevoie. Şi eu sper să nu fie, dar de ce să nu încercăm?
Cum ai zis, cine e normal în lumea asta? Eu sigur nu 😀
Îţi mulţumesc mult! Săptămână cu bucurii să ai!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am făcut asta de multe ori fără să mă fi sfătuit cineva sau să aud/citesc ceva de gen. Pur şi simplu instinctual. Oricum am vorbit şi vorbesc cu „copiii” mei ca de la suflet la suflet nu ca de la animal superior (ha!) la animal inferior.
Din păcate, prea mulţi nu s-au mai întors acasă, cu toate „apelurile” mele. Şi poate e mai bine aşa, că aici am fi murit cu toţii de foame.
Omul are aroganţa de a se crede superior tuturor. Unii mai mult decît restul. Aici e buba.
Poate ar trebui ca planeta asta să fie condusă de pisici. În loc de „şerpi”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, ne cam credem de multe ori fix ceea ce nu suntem şi nici nu putem fi. Şi ne amăgim că alţii ne sunt inferiori… Eh, cine ştie, o fi şi asta o formă de supravieţuire, cine mai ştie. Dacă judec asta, nu-s cu nimic mai bună decât ceea ce judec.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A judeca ceva sau pe cineva n-ar fi o problemă în sine, doar că verdictul ar trebui să fie de cele mai multe ori: să ne vedem lungul nasului. 😉 În rest, ceva tot ar trebui să învăţăm şi din procedura asta de judecată, care să ne fie de folos pe viitor.
Apropo de pisici şi comportamentul lor, e un serial documentar pe BBC care rulează de prin anii ’60 şi care relativ de curînd a prezentat o serie de vreo trei episoade despre pisicile de casă dintr-o localitate britanică mică: BBC Cat watch: The new Horizon experiment (2014). Le-au montat GPS-uri şi camere şi le-au urmărit plimbările zilnice, după care au reconstituit grafic traseele. Interesant de văzut cum fiecare avea traseul propriu, cum îşi potriveau orarul zilnic astfel încît să nu dea nas în nas cu altă felină pe un traseu intersectat, cum uneori vizitau case vecine şi mîncau mîncarea altora sau dormeau în locurile altora…
Nici măcar familia „umană” a felinelor nu bănuia măcar ce comportament au ele în afara casei atunci cînd nu le puteau observa. Mulţi au rămas uimiţi pe unde umblau şi ce făceau „febleţele” lor. 🙂
ApreciazăApreciază
Îmi amintesc vag ceva, nu ştiu dacă e ce spui tu sau ceva similar. Ştiu că în prima fază, animalele erau filmate în casă, după ce plecau oamenii pe la muncă sau şcoală. Apoi, cum spui, cu o cameră mică prinsă de zgardă. Şi la final, oamenii urmăreau montajul şi unele faze erau efectiv de film. Ce trăznăi făceau animalele, incredibil. Şi da, unele plecau destul de departe de casă, în multe cazuri. Fain.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, foarte probabil să fie acelaşi. BBC Horizon e seria, astea sînt mini-serii „speciale” din cadrul seriei mari. Unele rezultate sînt într-adevăr interesante şi surprinzătoare.
Hm, surprinzător e că mai sînt încă treaz la ora asta, dar voi rectifica imediat „eroarea”. 😀
ApreciazăApreciază
😀 😀
Somn uşor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce comica esti, Potecuto.
Am si eu doua intamplari de pus aici, la scena deschisa. In copilarie am avut o catelusa, maidaneza ea, dar sufletul meu… A disparut, a aparut si apoi scandat cu cel la care a fost, cum ca e a lui, ca a cumparat-o. Mai dragule, tu nu vezi ca orice ai face, ea tot la mine vine? Ce s-a intamplat? Un copil din vecini a furat-o si a vandut-o, stiind ca daca patrupeda prinde ocazia, revine la mine.
A doua intamplare e cu o pisica, a mamei mele. Dar aici cred ca poate fi a multora. O gasise mama. Stiti pisicile alea portocalii (ruginii, dar e mai fain sa te gandesti la o pisica de culoare portocalie). Pisica a tot crescut si apoi a disparut. Tristete, suferinta si cele mai sus mentionate. Nimic, nicio pisica asemanatoare macar. Pana intr-o zi. Si opreste-o pe mama de la suduit si certat ca i s-a furat pisica. Pisica nimic nu spunea. Tacea. Nici macar nu torcea. Pana la urma a luat-o acasa. Eu am aflat dupa partea cu suduiala… si i-am spus mamei ca acea pisica poate are mai multe astfel de mame, si ca fuge si ea din casa in casa doar asa, ca sa starneasca certuri intre presupusii proprietari. ii joaca pisica pe toti ca pe un soricel. Eu nu prea cred in rapirea de pisici… 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Hehehe, ce simpatic e scenariul ăsta în care o pisică fuge de la unii la alţii şi apoi savurează scandalul: îmi imaginez cam cât de tare se amuză pe limba lor, când le povesteşte celorlalte ce-a făcut 😀 😀
Îţi mulţumesc pentru poveştile astea!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O si vad pe alee, cu mintea plina de aventuri si drag de povestit, ca il vede pe baietel cautand cu disperare un pui unic de pisica, pierdut din neatentie: pisi, pisi, pisi… sa nu intervina ea si sa il ajute pe bietul baiat sa isi gaseasca pisicul? Ba cum sa nu…
ApreciazăApreciază
Păi normal. Şi merge la ăla micu’ şi-i miaună: bă, nu te mai prosti, du-te repede acasă, că te caută disperat bietul copil, hai, valea de aici! 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
motanica nea frumoasa, tu, mâțo, fata hai, stai ca-ti spune baba ceva si mai si:
mi-au adus copiii, acum un an, un motan. nu se pierde, umbla zapacit prin cladire, are nume, adresa si nr. de telefon pe zgardita de la gat. are si gagici doua apartamente mai la stanga.
stai sa-ti spun poveste…
acum vreo doua saptamani m-am simtit rau. rau si rau, vai si chin, nesomn cat cuprinde.
stii ce a facut motanul? Pilo il cheama, s-a urcat pe pat, eu nu-i dau voie nici in ruptul capului sa se urce pe pat, a venit la mine fortat obligat, si-a asezat labutele pe partea care ma durea, si da-i masaj ( apasa cu labutele cu gherutele) vreo douazeci de minute. ca mi-a trecut, ca nu mi-a trecut durerea, parca nu, parca da, dar stiu ca am adormit. am adormit linistita. daca il mai fugaream, mai strambam din nas, il mai certam, ei bine, de atunci l-am declarat “pisoi drag si frumos vin’ la mama sa te alinte!”
valeu daca l-as pierde! as rasturna tot blocu’.
hai, te pup!
uite ce serioasa am stat pana la sfarsit!
gata, pun un zambet si-un pupic, pic, pup, poc
🤗😊♥️
ApreciazăApreciat de 7 persoane
Vezi? Merită iubit şi drăgălit. Am auzit că în special pisicile simt ceva, pe unde ar durea. Na, nu ştiu. Deci să-l pupi din partea mea, că te-a ajutat să dormi! 😉
Deci are şi gagici acolo? Bravooo! 😀
Ti pup, ti pup!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
n-a stat la pupat nici cand i-am spus ca pupicii sunt din partea ta. 🤗 mofturos s-a mai facut! are gagici, doua mâțe alintate. m-oi trezi cu Pilo mici pe la usa. 😂
mai incerc o data cu pupatul. 😂
da, Potecuta, animalutele astea mici simt tristetea si necazul. a stat, cand era mai micut, o ora lipit de mine sa-mi treaca plansul.
te imbratisez, Potecuta mea frumoasa!
🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu-i nimic, înţeleg şi eu că nu mă pot compara cu gagicuţele lui, aia e, rabd 😀 😀
Şi eu te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
♥️♥️♥️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Întâmplător am citit ceea ce ai citit și tu. Spun întâmplător, pentru că nu citesc chiar tot ce scrie. Chiar cred că este adevărat…acum, no, fiecare cum înțelege situația. Dacă aș face și eu așa?! Clar!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu tot. Că nici nu-mi apare tot timpul, nici eu nu stau pe acolo decât aşa, în pauze, rapid.
Să ştii că şi eu cred, cum am zis. Şi, cum iar am zis, şi doar coincidenţă să fie, tot e faină treaba asta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La câte alte nebunii facem, cum ar fi vorbitul de unul singur, ce ar mai conta încă una în care ne-am pune și niște speranțe? Credința e cea care ne poate ajuta. Fratele meu mai mare mă punea să am grijă de porumbeii lui, ca să nu-și ia zborul spre locul de unde au fost cumpărați. Doar că eu nu știam cum i-aș putea opri, așa că înaripatele au plecat. M-a certat fratele, iar eu i-am replicat că nu puteam să zbor după ele. Mi-a răspuns că trebuia doar să le vorbesc cu convingere și m-ar fi ascultat. Poate avea dreptate.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Probabil ştia el ceva. Poate că şi porumbeilor le plac poveştile 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce treabă interesantă!!
Nu am auzit nimic de genul până la tine!
Bine…nici nu am avut nevoie. Bichonica noastră a mers doar cu lesă cât a fost mică și cât am locuit la oraș. Acum nu mai este nevoie de lesă și nici nu pleacă singură iar din curte nu are cum ieși decât însoțită.
Dar ,una peste alta,chestia asta seamănă cu faza aia…pierzi un cercel ,un inel…pune o cană cu gura în jos și-l vei găsi!
Cât despre inteligența animalelor…indiscutabilă !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ioi, da, exact! Am mai auzit de asta şi nu ştiu cum se face că uit de treaba asta cu cana când răscolesc casa după câte ceva. Gata, acum sper să nu mai uit 😀
Da, şi eu zic la fel legat de inteligenţa lor! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pot să zic că nu mi-ar păsa dacă m-ar crede nebună? Eu oricum vorbesc cu animăluțele pe stradă, deci… Uite, pe asta cu transmisul prin alte animăluțe nu o știam, omul cât trăiește, învață. ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că poţi, Ana! Şi nici nu cred că ar trebui să ne pese de ce cred alţii… 😉
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Ce as avea de pierdut? Nimic. Dar chiar as incerca, si daca as stii ca sansa de a-mi recupera animalutul ar fi undeva spre zero. Si-apoi, Potecut, stii tu, gura lumii…
ApreciazăApreciază
Exact, exact! Fix aşa zic şi eu! 😉
ApreciazăApreciază
Nu am auzit până acum de această posibilitate, dar sunt convins că funcționează.
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Şi eu mulţumesc!
Zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Eu da, Potecuță, aș face fix așa, pentru că -până la urmă- coincidențele reprezintă modul prin care Dumnezeu își face simțită prezența. Nu am spus-o eu prima, ci am citit-o pe undeva, dar cred cu tărie că-i exact așa. Și nu întâmplător ne-ai povestit tu toate acestea, ci pentru a se duce vestea despre comunicarea dintre necuvântătoare… cât mai departe. 🙂 Fiecare om care citește se duce imediat cu gândul la un animăluț, fie acesta și dintr-un desen animat, ca mine, la cum comunicau personajele din Pisicile Aristocrate. 😀 A mai observat cineva cum se contactează sau conectează între ele ființele ce n-au fost înzestrate cu grai, i-adevărat, dar au primit în schimb ceva oarecum similar și chiar mai minunat. 🙂 Voi povesti, la rându-mi, despre comunicarea aceasta magică a prietenilor noștri cu blăniță. Îți mulțumesc mult, mult pentru gândul bun!! 💚
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc tare mult, Cri! Tare, tare frumos ai spus, ca de obicei!
Cred foarte mult în faptul că nimic nu e întâmplător. Sigur, acum sper să nu fie nevoie de această informaţie. Dar cine ştie de ce tocmai acum am scris asta şi pe cine ar putea ajuta 🙂
Te pup şi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu oricum vorbesc cu pisica, si cu alte pisici de pe strada uneori, deci n-ar fi nicio treaba la mine. 😀 daca ar fugi pisica, sigur as incerca si aceasta varianta. M-am speriat oricum acum cateva zile ca nu o mai gaseam, si nu e o pisicuta mica, e ditamai felina, un adevarat tanc, nu alta. Ma miram fiindca totul fusese inchis, geamul doar rabatat, plasele erau la locul lor, numai mata nu se ivea de nicaieri. A aparut pana la urma, dintr-un loc unde verificasem, dar e cam balamuc acolo si s-ar fi putut fofila.
Asa ca ii inteleg deplin pe cei care au vorbit cu matele, cat despre univers, am avut multe dovezi ca exista niste fapte si legaturi inexplicabile si ca sunt mult mai multe lucruri intre pamant si cer decat credem noi.
ApreciazăApreciază
Pisicul meu sub cadă avea loc de ascuns. Cadă model vechi, zidită, lăsată o gaură, cât o placă din aia de faianţă mică. Acolo intra 😀
Da, sunt sigură că sunt multe astfel de lucruri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am si eu cada din aia… inca… 😀 Sper sa ma modernizez.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu una ma numesc singura nebuna in anumite ocazii 😂 De exemplu: conduc ca nebuna, nebuna de mine a facut accident cu masina de neatenta ce e, nu va puneti cu nebuna ca va bate etc. 😂
ApreciazăApreciază
Măcar nu te fac alții. Asta e bine 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-au facut si altii, dar am recunoscut ca sunt :)) Din asta au putut sa-si dea seama ca nu am probleme la cap de fapt, daca au avut ei destula minte.
ApreciazăApreciază
Ce întâmplări faine! Și care ne pun pe gânduri la modul cel mai serios. Știm atât de puține lucruri despre abilitățile pe care le au animalele. E mai simplu să le numim „necuvântătoare” și… gata! Dar sunt convins că știu și că pricep mai multe decât credem noi.
Părinții mei au avut mulți ani un cățel frumos, pe nume Țuchi. Am scris mai demult despre el, pe blog. Era un suflețel minunat, blând și iubitor. Într-o zi stăteam pe un scaun și mă văicăream din cauza unui deget de la picior, unde mi se infectase unghia. Se umflase cât un cartof și mă gândeam că trebuie musai să ajung la doctor cu el. Și cum mă jeleam eu singur, căci mă durea foarte tare, mă trezesc cu Țuchi apropiidu-se de mine și privindu-mă în ochi cu multă atenție, de parcă mă asculta ce zic. Și cred că așa făcea! A mirosit degetul bolnav, după care l-a lins aproape o jumătate de oră. Era așa de bine, că mi-a trecut durerea. A doua zi… degetul nu mai avea nimic! Trecuse și infecția și umflătura! Atâta l-am mai pupat pe Țuchi și i-am zis cu recunoștință… „doctor Țuchi”! Nu mai zic că de multe ori venea la mine când mă vedea supărat și așa ce mai mă privea în ochi, de parcă voia să mă liniștească. Un câine ca el nu am mai avut. A plecat în raiul câinilor de câțiva ani, dar tare multe ne mai lipsește la toți. Îi ducem dorul și-l pomenim cu drag.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Of, ce poveste impresionantă, Alex! Mulțumesc pentru ea, m-am emotionat tare mult!
Da, e dincolo de ce putem noi înțelege…
ApreciazăApreciat de 1 persoană