Fulgi mari peste tăceri adânci

Dragă…,

Ai văzut? Ninge iar. Cu fulgi mari, prea mari, neobişnuit de mari. Şi de neliniştiţi. Aş fi vrut să le spun jucăuşi, dar nu sunt sigură că e cel mai potrivit cuvânt. De fapt, nu mai sunt sigură de nimic. Rătăcesc între certitudini pline de incertitudini. Şi invers. Dar e bine şi aşa. Aşa cum tot bine ar fi fost şi altfel. Nu ştiu cum altfel, aşa cum nu mai ştiu aproape nimic. Şi ce ştiu, ţin pentru mine. Până când uit că am ştiut. Şi ce am ştiut.
Ai observat că tot mai mulţi oameni aleg să tacă? Tac despre vreme, tac despre vremuri, tac despre prezent şi trecut, tac despre simţiri şi, în fine, tac despre tăcerile astea toate. Poate pentru că e prea mult zgomot de fond. Zgomot în ei şi în afara lor, zgomot care acoperă gânduri încă înainte de a fi îmbrăcate-n cuvânt şi lăsate libere printre alte gânduri. Şi în toată gălăgia asta, oricum nu-i ascultă nimeni. Nimeni nu mai ascultă pe nimeni. Nici noi pe noi nu ne mai ascultăm. Şi câte am avea a ne mai spune!
Se vorbeşte adânc şi se tace intens despre orice. Şi invers. Şi de multe ori, în niciunul dintre cazuri, nu se spune de fapt nimic. Şi când se spune, de multe ori, mai mult se strigă. Atât de tare, încât se uită ce s-a vrut a fi spus şi tot la nimic se ajunge. Sau la asta se reduce. Sau poate că asta şi era încă de la început. Un nimic mai mult strigat decât înţeles.

Oare se bucură cineva că a început din nou să ningă? Ştiu, e martie. Ar fi trebuit să fie altfel. Cum altfel? Şi ce ar fi trebuit? De ce oare, noi, oamenii, când credem că avem un rău mic, îl punem în balanţă cu un bine mare? Ar fi trebuit să fie pomii-n floare? Poate. Dar dacă am fi avut temperaturi care să-i pârjolească? Dar dacă ar fi fost nămeţii şi mai mari? Dar dacă n-am mai fi avut nimic? Dar dacă… nu mai contează?
Nu ştiu de ce avem tot mai des şi mai acut sentimentul inutilităţii spuselor noastre. Poate că tot gălăgia asta generală e de vină. Şi nu mai putem nici auzi, nici asculta, nici înţelege. E greu să distingem muzica de zgomot, suspinul de urlet, emoţia de nebunie şi în fine, zâmbetul de rânjet.

Nu ştiu dacă vor ajunge la tine rândurile astea. Nu spun nici ele nimic. Dar acest nimic a întrerupt pentru o clipă tăcerea apăsătoare în care ne ascundem tot mai des. Poştaşul a început să şchiopăteze sub greutatea propriilor gânduri, nu le mai poate duce şi pe ale altora. Cred însă că le ştiai oricum. Le ştii şi le simţi şi tu. De asta le-am şi înşirat aici, pentru tine. Pentru că le ştii şi, mai ales, le înţelegi. Mi-e teamă însă de toţi ceilalţi.
Dar ce mai contează asta când a început iar să ningă, cu fulgi mari, neobişnuit de mari şi de… aş spune jucăuşi. Şi chiar o spun, fără să-mi pese dacă e sau nu cel mai potrivit cuvânt. Neliniştea lor s-a transformat între timp în joacă. Aşa cum multe alte neliniştiti s-au transformat în zgomot. Şi altele… în tăceri adânci.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

54 de răspunsuri la Fulgi mari peste tăceri adânci

  1. Issabela zice:

    E o stare care cred că ajunge în cele din urmă pe oricine… și, vorba ta, n-am cuvine s-o comentez. Dar știi la ce mă gîndeam, citindu-te…? Sper să nu ajungem să urîm, din principiu, și fulgii de zăpadă. Fulgi, iarnă, frig, Siberia… Deși e un context în care nu prea mai poți să judeci nici o reacție umană 😦

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mona zice:

    Eu singurul lucru pe care pot să îl fac e să continui să sper, să fiu, să supraviețuiesc. Mi se pare uneori că ultima perioadă nu a fost doar rea și a adus răul, ci a și stors răul din oameni. Poate vom ieși cu o imagine mai clară și mai curată despre noi și cei care ne înconjoară (mai ales cei care contează) din toate astea. Sunt naivă, poate, dar eu chiar am speranța că va fi bine. Mă rog din tot sufletul să fie 🤍🕊
    Te îmbrățișez, Potecuţă și orice ar fi, tu scrie! Cât poți, dar scrie! Că îmi ești balsam ❤

    Apreciat de 2 persoane

    • Suntem două naive, Mona. Dar e aşa de bine! Recunosc, am ieşit puţin şifonată, doar puţin. Oameni cu care se discuta foarte mişto şi calm şi ok, au început să scoată colţii din nimic, fără să fie provocaţi. Şi deşi mi-am zis de un milion de ori că nu putem fi toţi la fel şi că e bine şi frumos că nu suntem la fel, parcă tot mi se pune direct pe suflet o astfel de reacţie şi rămân şocată.
      Dar va fi bine. Nu se poate să fie altfel. Şi da! Dacă tot nu putem face nimic, nu putem schimba nimic, poate învăţăm ceva din asta: despre noi, despre alţii…
      Te îmbrăţişez! Ne scriem da. Şi ne citim, pentru a ne putea simţi! 😉
      Te pup! şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Diana zice:

    Eu ma bucur de fulgii de nea care se cern din cer – nu-s mari si jucausi, ca la tine, sunt mici, dar in asternerea lor molcoma am sentimentul ca-mi zâmbesc, si-si râd de cei care dau marunt din buze la vederea lor in martie. 🙂
    Cumva, la nivel global, se intampla ca la o „sedinta de blocatari”: toata lumea vorbeste si nimeni nu asculta, dar „comitetul” isi vede de-ale lui si-si indeplineste dezideratele. Mda. 😊
    Senin in suflet iti doresc, Potecuta! ❤

    Apreciat de 5 persoane

    • Incredibilă comparaţia! Exact! Fix aşa e! Şi locatarii se spurcă între ei, că atât înţeleg ei să facă…
      Ai vorbit atât de frumos despre fulgii ăia că acum îmi pare rău că nu ninge, să ies, să-i văd aşa, prin ochii tăi! 🙂
      Mulţumesc mult, Diana! Bucurie şi linişte multă să ai!

      Apreciat de 2 persoane

  4. Suzana zice:

    Eu zic ca e bine ca a nins inainte sa inmugureasca prea mult pomii. Tot am urmarit magnolia de la piata si mugurii ei care deja zvacneau. Si sper ca a fost bine si pentru pamant, ca la seceta asta, oricum nu e deajuns. Poate ca mai si ploua. Oamenii tac intr-adevar pentru ca nu avem suficienta imaginatie si date pentru a intelege cu adevarat ceea ce vedem in fata ochilor. Sper sa intelegem in timp util. Pentru ca daca nu inteleg ceva nu stiu ce sa spun oricum. Imi propun insa sa inteleg, chiar daca intelegerea este bruiata in spatiul public de o plasa de minciuni. Mult prea evidenta. Si asta ma sperie mai tare decat orice altceva. Cand se minte la vedere lucrurile sunt putrezite rau de tot…
    Eu asa cred.
    Numai bine, draga Potecuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Pe mine mai tare mă sperie răutatea, Suzana. În numele unor „adevăruri” imposibil de demonstrat şi dincolo de ele. Când un om întinde mâna spre tine, ai două opţiuni: ajuţi sau întorci capul. Am descoperit o a treia categorie extrem de periculoasă: a celor care scuipă omul şi-i flutură pasaje din cărţi de istorie. Dacă necăjitul ăla are ghinionul să aibă un strămoş care cândva i-a făcut un rău strămoşului celuilalt, va fi şi pus la colţ.
      Cu astfel de oameni nu-i de plecat la drum. Nicăieri. Nici până la ghena de gunoi, în faţa blocului.
      Au mai fost in istoria noastră recentă multe evenimente despre care se va afla peste câteva generaţii. Răul care mocneşte însă stă la pândă.
      Dar încă sper că se latră, cum spunea Dragoş, numai online. E o amăgire care-mi face bine.
      Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 2 persoane

      • Suzana zice:

        La Multi Ani, draga Potecuta, pentru ziua noastra!
        Oamenii sunt cum sunt, insa recunosc ca nu mi-am putut imagina vreodata un calup de idiotenii si rautati asa cum s-au devoalat in ultimii ani, mai cu sarg in ultimii. Insa raul deja s-a revarsat si este greu de oprit, pentru ca prin preajma noastra avem intermediarii dintre noi si sursa, dupa parerea mea. Dar sunt si oameni care lupta neobosit. Altfel ar fi fost si mai naspa. Sa fim optimisti si vigilenti. Sa ne pastram sanatatea si mintea intreaga, ca sa putem gandi. Si om gasi si calea! )

        Apreciază

  5. tink3rbe11 zice:

    Ninge ,ninge și la noi ,dar nu cu fulgi mari și jucăuși…doar ninge.
    Nu cred că acești fulgi ,acest frig cu gust sumbru este dorit de cineva dar…abia este martie. Avem câțiva ani de când anotimpurile nu mai arată, comportă sau sunt la fel cum le știu copii din noi. Căci nouă, ăstora mari nu ne mai plac anotimpurile oricum ar fi ele ,tot nu sunt cum ar trebui…
    Despre tăceri, zău că eu mereu înțeleg pe dos !
    Tare mi se pare mie că se vorbește prea mult dar nu ce si cum trebuie. Adică eu una…așa aud,văd, citesc.
    Dar tăcerile așa de bune sunt câteodată….măcar să nu știu.
    Ce nu știi, nu te omoară!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mai sunt două babe, au şi ele dreptul lor să fie şi pe dos, şi nehotărâte, şi bosumflate. Deci le lăsăm în pace să ne ningă dacă aşa vor 😀
      E foarte adevărat că anotimpurile nu mai sunt anotimpuri, şi deloc aşa cum le ştiam. Şi la fel de adevărat e că nici noi nu mai putem fi mulţumiţi decât foarte greu. Am devenit cam ca babele… 🙂
      Exact despre zgomotul de fond, fără fond, spuneam. Nu-i aşa că parcă se vorbeşte mult şi… degeaba? Despre nimic şi din nimic ne luăm la harţă cu toată lumea.
      Tocmai de asta prefer tăcerile. E mai sănătos. Măcar aşa ne putem păstra fărâma de bine pe care-o mai avem prin noi.
      Îţi mulţumesc! Zi bună îţi doresc cu mare drag!

      Apreciază

  6. Drugwash zice:

    Unii tac de ruşine.
    Unii tac de frică.
    Unii tac din bun-simţ.
    Omul înţelept tace atunci cînd nu înţelege pe deplin şi atunci cînd înţelege că grozăvia îl depăşeşte.
    „Dacă tăceai, filosof rămîneai”, spune o vorbă din popor.

    Tăcerea e mai bună decît lătratul la ursul care oricum trece. Cu sau fără tanc. „Cîinele care latră, nu muşcă” e o altă vorbă din popor.

    Aş mai putea bate cîmpii dar cred că deja s-a dovedit că nu sînt nici filosof nici înţelept. Şi nici nu contează, pînă la urmă – afară tot ninge. Sănătoşi să fim!

    Apreciat de 1 persoană

  7. „Cred însă că le ştiai oricum. Le ştii şi le simţi şi tu. De asta le-am şi înşirat aici, pentru tine. Pentru că le ştii şi, mai ales, le înţelegi. ”
    Mulțumesc, cu drag tot eu!
    Foarte frumos, admirabil!

    Apreciază

  8. Iosif zice:

    Draga…
    Poti sa te consideri binecuvântata
    de cerul care generos ti se arata.
    La noi, desi acum temperatura este 0°,
    în iarna doar de ploi si soare am avut parte…
    …cu drag,
    tot (999)Noi unA.

    Apreciază

  9. Ca să parafrazez un banc – că și în ele putem găsi înțelepciune -, aș zice că de ce să nu ne bucurăm de ninsoare, din moment ce oricum nu o putem opri. Tot așa și cu alte fenomene, mai mult sau mai puțin naturale.
    Eu mă mai bucur și că e 8 Martie, pentru ocazia plăcută de a-ți ura un călduros și sincer La mulți ani, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  10. imaginarycoffee zice:

    Nu-mi place în mod deosebit frigul iernii, dar mă bucur de ninsoarea asta! Doar că aseară părea că e adusă de un suflu rece… de la nord! O ninsoare care ne lasă fără cuvinte! Poate de aici, tăcerea!

    Apreciază

  11. Jo zice:

    Potecuță, îmi datorezi o postare optimistă. Să nu zici că nu ți-am spus. Sus și tare. Chiar dacă te faci că nu m-auzi. 🙂 Pupici de 8 Martie! 🌿

    Apreciază

    • La mulţi ani, Jo! Şi îţi mulţumesc!
      Eu sunt foarte optimistă. Doar că am învăţat să fiu puţin mai rezervată, atât. Îmi va trece, nu-i problemă. Dar îmi face bine să mă mai şi abţin 🙂

      Apreciază

  12. anasylvi zice:

    Unele taceri vorbesc, altele doar exista, nu in toate este un gol. Nu orice gol e pustiu. Iar dansul fulgilor nebunatici ne aminteste ca e nevoie si de un strop de nebunie. If we want to survive, we’ve got to be a little crazy, sau cam asa ceva spunea un cantec. ❤

    Apreciază

  13. La mulți ani Potecuță!Și la mine ningea…acum miraculos e soare!Ca de 8 Martie primăvara surprinde!

    Apreciază

  14. Cri zice:

    „Nici noi pe noi nu ne mai ascultăm. Şi câte am avea a ne mai spune!”
    Chiar stau lucrurile, Potecuță dragă… suntem prinși cu toții în vâltoarea vieții, printre tăceri asurzitoare, sau zgomote pline de nonsens, încât nu mai știm nici cine am fi, ori uităm să ne mai fim…. Dar e ziua noastră astăzi, așa că îți propun să căutăm a renaște din gândurile bune împărtășite cu prietenii, să ne zâmbim cu inima unii altora, urându-ne noi, doamnele, nouă înșine, La mulți ani și soare în suflete, în gânduri, că poate va apărea și pe cer o rază, două..! Te îmbrățișez cu mare drag, Potecuță…!! 💖🌞

    Apreciază

  15. Ileana zice:

    La mine nu prea ninge, doar foarte putin, oricum ma bucur chiar daca timpul a trecut pentru ninsoare…
    Nici noi oamenii nu avem un parcurs corespunzator, asa deci…e si vremea dupa noi!
    Tacerile din bun simt sunt bune, insa uneori ne fac rau, noua personal. In general, ma contrazic si imi spun ca e mai bine sa tac de multe ori, pentru ca si tacere vorbeste!
    La multi ani draga mea! O primavara frumoasa! ☕🤗🥰💐

    Apreciază

  16. rofstef zice:

    Mi-a plăcut cum te-ai jucat așternând cuvintele, așa cum s-a așternut stratul de zăpadă.
    Sincer, mi-a plăcut și parcă îmi mai doream măcar o dată să văd atmosfera asta de iarnă adevărată.

    La mulți ani, Po ! 😇

    Apreciază

  17. daurel zice:

    La mulți ani!

    Apreciază

  18. adrianport zice:

    Este exact sentimentul meu, la ce bun sa spun ceva cand e atat de mult zgomot? As zice, dar adeseori prefer sa tac. La ce bun, cand oamenii se grabesc sa creada lucruri atat de fantasmagorice? Dar sa stii ca imi place cum spui tu lucrurile, asta daca cumva ai avea si tu aceeasi problema. Sa nu taci! 🙂

    Apreciază

  19. Ecoarta zice:

    Bine, bine, speranta moare ultima, dar oare n-am strivit-o cu vârful bocancului ca pe o plosnitā puturoasā?! Ce urât am scris, dar mā supārā lipsa de omenie din noi, din lume…
    🙈😔😫

    Apreciază

    • Poate că am putea sau ar fi bine să facem ceva, cumva, ca lipsa aia de omenie să fie inhibată de gesturi pline de omenie.
      Mă supără, mă doare şi mă îngrijorează inclusiv unele replici tăioase, chiar şi pe aici, din jurul nostru, pe care nu le pot înţelege. Nu pot şi gata. Una e să fim supăraţi, nervoşi, obosiţi, să spunem ceva la repezeală şi apoi să regretăm, alta e să facem asta în scris. Când se presupune că avem acele câteva secunde în care să respirăm, să ne gândim de două ori. Dar nu, ne place parcă să „plesnim”, să se vadă că putem…
      Şi da, de asta am şi fost întoarsă pe dos astea câteva zile. Pentru că mă doare când văd că şi câţiva oameni găsesc motive să se rănească prin cuvinte. Deci ce să mai vorbim despre popoare sau continente?
      Dar ne revenim când găsim oameni care nu-s aşa. Şi putem spera.

      Apreciat de 1 persoană

  20. m-am luat cu viata, cu timpul, cu veniri, cu plecari, si am uitat sa las un gand aici, fata mea frumoasa. mai ning babele? au trecut? 😊
    La multi ani pentru ieri! of, nici pentru mine nu am avut timp de la multi ani.
    pup, pupici, frumoasa mea! azi scrii alte taceri, da?
    ♥️

    Apreciază

  21. 1lauralaly zice:

    Cind in jur e atat de urit si asurzitor zgomotul tacerile sunt poate singurul refugiu, desi uneori amplifica si mai mult vacarmul din noi sau din afara noastra.
    Sunt perioade in care nu stim sa potolim nelinistile noastre si mici sa le amutim. Atunci ies la suprafata si.. apar conflicte intre noi. Aveai dreptate in postarea precedenta purtam razboaie inutile in si cu noi si restul lumii.
    Fulgii de nea, desi nu au fost la timpul lor, m-au incantat. Asa mari si jucausi m-au rupt un pic de ceea ce inseamna acum si mi-au dat o speranta. Nu stiu cum sa explic.
    Te pup, suflet drag😘

    Apreciază

    • Şi pe mine m-a încântat joaca lor. Şi ai văzut ce puţin a durat? Abia dacă se mai văd urmele trecerii lor. Şi totuşi au lăsat în suflet o bucurie.
      Putem învăţa de la ei, apropo de neliniştile noastre 🙂
      Îţi mulţumesc, draga mea! Ca de obicei, m-a încântat tare comentariul tău!
      Te îmbrăţişez!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s