Sufletul petrecerii II

Doru era unul dintre cei doi bărbaţi din biroul în care Ada muncea alături de alte trei colege. Fiind în avantaj numeric, şi-a spus de mai multe ori că ăsta ar putea fi motivul răbufnirilor lui matinale la care ei erau spectatori nedumeriţi. Îi era la îndemână explicaţia şi trata fiecare ieşire nervoasă ca pe o încercare de apărare sau doar de intimidare, deşi i se păreau fără sens toate izbucnirile lui. Ele nu făceau în fond nimic deosebit, în afară de ceea ce fac toate femeile care îşi încep ziua de muncă în acelaşi birou, lângă acelaşi filtru de cafea. E drept, uneori, mai ales când Sanda se împăca iar cu iubitul, atmosfera era poate mai animată decât ar fi permis la prima oră a dimineţii şi poate şi ele vorbeau şi râdeau prea tare, dar nu se întâmpla asta chiar în fiecare dimineaţă şi oricum, el dădea cu uşa de perete de cum îşi făcea apariţia, nu puteau fi ele motivul supărării lui.
Venea gata nervos pe ceva şi le şi spunea asta de cum intra, dar tot bănuia că un lucru atât de banal nu ar avea cum să supere un om atât de tare, aşa că şi-a pus de câteva ori problema că poate totuşi ele sunt de vină. Că sunt mai multe şi mai gălăgioase. Altfel, cum să te superi pe tot ce e în jurul tău, doar pentru că ai călcat pe o piatră când ai coborât din maşină? Dar el se supăra. Şi încă foarte tare. Şi printre uşi şi dosare trântite, le spunea că aia nu a fost o simplă piatră, ci una pusă intenţionat acolo, ca el să calce pe ea şi să îşi nenorocească glezna. Sau să-şi deranjeze un tendon. Şi apoi să fie nevoit să meargă la spital şi de aici un întreg şir de nenorociri care îl pândesc la colţ clipă de clipă. Dacă i se spunea că el parchează de fiecare dată în alt loc, chiar şi pe cele rezervate, şi nu avea nimeni de unde să ştie unde va parca în ziua aia, ajungea imediat la concluzia că cel care încerca să-l liniştească e mână-n mână cu cei care-i vor răul. Aşa că preferau să tacă. Pentru liniştea întregului birou.

Ada nu l-a contrazis niciodată, dar nici nu i-a dat dreptate. Asculta liniştită, spunea doar câte un „îmi pare rău”, apoi îşi vedea de treabă. Sau se prefăcea foarte ocupată, încercând astfel să salveze ceva, în primul rând pe ea.
A învăţat repede să evite să îşi mai prezinte noile achiziţii în materie de haine, pantofi sau genţi, în faţa colegelor, deşi foarte rar reuşea asta. Dacă întârzia puţin şi Doru era deja acolo, ştia ca ziua îi era compromisă şi bucuria noilor pantofi lăudaţi de fete va păli în faţa criticilor aspre venite, precum nişte săgeţi, dinspre biroul lui. Oricum nu punea preţ pe astea, se bucura de ele şi singură, nu avea nevoie de aprecierile nimănui. Prefera să le poarte în afara biroului, până trecea puţin strălucirea pe care o are orice lucru nou, şi nu mai atrăgea atenţia.
Altfel, ştia deja că dacă ceva era roşu aprins, era indecent, albul însemna o mare prostie, că se murdăreşte prea repede, negrul e prea comun, dacă-i piele-i porcărie şi ar trebui să încetăm să mai cumpărăm ceva din piele naturală, dacă nu-i piele-i chinezărie şi se va strica repede, dacă e scump înseamnă bani aruncaţi degeaba, dacă e ieftin va ţine doar de banii ăia şi tot aşa. Toate astea, deşi nu lăsa să se vadă, de câteva ori au deranjat-o şi au indispus-o. Dar nici atunci nu i-a răspuns. Pentru că el îşi condimentează afirmaţiile astea cu menţiunea că e sincer şi spune numai ce gândeşte. Şi dacă e sinceritate, nu răutate, cum s-ar putea supăra?

Înalt, cu alură atletică, Doru nu era în sine un om rău. Sau nu aşa cum înţelegea el că poate fi un om rău şi aşa cum spunea despre oricine i se părea că ar face lucruri cu care el nu era de acord. În general, era de acord numai cu ce făcea el şi tot în general, le spunea răi sau proşti celor care nu erau ca el. Aici ar fi prea multe amănunte, mult prea complicate pentru Ada care prefera lucrurile simple şi concrete şi le sorta pe culori, aşa cum le-a învăţat încă din primii ani de viaţă: roşu, verde, albastru şi în fine, fără să fie culori, ştia şi asta, alb şi negru. Nu se încărca inutil cu nuanţe şi asta făcea şi cu întâmplările pe care nu avea chef să le analizeze. Le spunea că-s bune sau nu, amuzante sau nu, fără importanţă şi atât.
După ce-şi termina numărul şi scăpa de nervi, transferându-i spre ceilalţi, Doru devenea omul concentrat doar pe ceea ce avea de făcut, fără să se abată de la fişa postului. Când se râdea, râdea şi el, când se glumea, glumea şi el, de parcă era altă persoană.
I-a şi spus cândva un coleg: Dorule, ştiam că munca înnobilează, dar pe tine te transformă. În măicuţă, a completat Sanda. A râs, fără să aibă ceva de obiectat.
Colegii lui au inventat şi un joc pentru când ajungeau înaintea lui la birou. Spunea fiecare cam care-ar fi motivul pentru care Doru va veni nervos în acea dimineaţă. Cel care se apropia măcar puţin de adevăr, era scutit de aranjat dosarele în ziua aia, muncă de care ar fi făcut orice să scape. Era relativă oricum până şi apropierea, că de ghicit nu avea niciunul nicio şansă, motivele fiind diverse. Ada ar spune şi absurde, dar fiind ale lui, nu îşi permite să le vorbească de rău.

Când, într-o dimineaţă, a intrat bombănind despre nişte hoţi şi nenorociţi şi l-au întrebat toţi care-i motivul, nerăbdători ca omul care stă cu biletul la loto în mână şi urmăreşte extragerea, a zis că a auzit la radio că au ridicat nesimţiţii ăia riscul de avalanşă, de la 2 la 4, pe pârtia de la Azuga. Dar ce, aveai de gând să mergi acolo?, l-au întrebat în cor, uitând toţi pe moment că presupunerile lor nu erau nici pe departe în zona asta.
Nu avea, cum să aibă. El nu schiază. Dar l-a enervat. Pentru că ştie că motivul e altul. Că nu există niciun risc dar că, în alt colţ de ţară, unul dubios ar avea afaceri pe o altă pârtie. Şi de aia se alungă turiştii de acolo, să meargă dincolo.  Şi din cauza asta, ziua lui e stricată.

Deşi locuia singur, între relaţiile pasagere pe care le avea, nu era un singuratic. L-au văzut de mai multe ori la braţ cu câte o femeie, mereu alta, şi nu părea că ar avea o problemă cu asta, deci nu au reuşit să găsească motivul şi, în timp, au renunţat să-l mai caute. Pur şi simplu aşa era Doru.
Şi pentru că el a întârziat, şi-au permis să iniţieze jocul presupunerilor şi în taxiul care i-a adus în faţa blocului Adei, unde abia sosise şi cel care lipsea din gaşca de prieteni. Sanda a rămas cu întrebarea-n aer pentru că i-a recunoscut după flori şi pungile de cadouri, au făcut cunoştinţă pe fugă şi s-au împărţit, să încapă în lift.
Lift care a dus, pe rând, două mari nelinişti colective: dacă Ada s-a descurcat singură cu toate şi cum îşi va face Doru apariţia, de ce se va împiedica prima dată. Nici prietenii Adei, nici colegii lui Doru, nu puteau fi siguri de nimic.

                                                            – va urma –

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

67 de răspunsuri la Sufletul petrecerii II

  1. sticri zice:

    Trmite-l la mine pe Doru.
    Ti-l duc pe Doru in port 😂😂😂😂 si ti-l educa ăia de o sa taca din gura toata ziua. O sa zica „mercy” pt ce colege bune are la birou.

    Apreciat de 3 persoane

  2. tink3rbe11 zice:

    Doru ăsta…pare tipicul român care merge la servici „că trebuie” și nu cu drag…sau măcar puțin drag.
    Dar…aș cuteza să aspir la ideea de îndrăgostit din umbră…aștept mai departe !!!

    Apreciat de 3 persoane

  3. Jo zice:

    Și zici că Doru nu primește o tigaie în cap? 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  4. Suzana zice:

    De felul meu sunt un om pasnic, asa ca nu m-as fi gandit la tigai… 😀
    Din pacate astfel de oameni chiar exista, ca altfel nu s-ar povesti!
    Nu fac speculatii privind continuarea! Probabil va fi cam imbarligat totul…
    Multumesc pentru lectura, draga mea! Astept continuarea! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Ooo, sigur că există! Din realitate mi-am luat personajul. Bine, în realitate nu-l cheamă Doru şi nu-i bărbat, dar astea-s amănunte 😀
      Mulţumesc mult, Suzana!

      Apreciat de 3 persoane

      • condeiblog zice:

        Au și amănuntele importanță, sigur că au. Știi că mă gândisem la asta? 🙂 Când citeam cum se manifestă, îmi ziceam că toanele sale sunt cam de calibrul unei Dorine, de fapt. Dar ca să nu par sexist, voi completa afirmația mea adăugând că unui bărbat, dacă nu e însuși șeful biroului, nu-i tolerează nimeni o astfel de atitudine. Ca șef însă, de… te rabdă. Cel puțin, eu l-am răbdat pe al meu până ce i-a venit vremea de pensionare 🙂 De-asta până la urmă, caracterizarea personajului tău (chiar dacă tu îl descriai mult mai simpatic) a alunecat iute în mintea mea pe calapodul acelui șef ciufut. Uf! Și de-aia m-am și dat de partea lui Jo, așteptându-mă să-l pălească vreo tigaie… 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu e vorba de asta şi nu va fi. Nu sunt genul care acuză aşa uşor un bărbat pentru o afirmaţie.
          Da, am avut un astfel de exemplu, sub formă de femeie, care reuşea în fiecare dimineaţă să strice dispoziţia tuturor. Cumva, ea m-a inspirat când am descris atmosfera. Doar cumva. Pentru că, exact ca în exemplul din acest comentariu, am întâlnit şi domni cu care nu se putea găsi punct de mijloc sub nicio formă. Dacă un perete era verde, că aşa spuneau, 20 de oameni care-l vedeau alb erau proşti sau plătiţi să spună asta. Deci… nu e toana un atuu al femeilor. Nu genul ăsta de toană. Că în rest… ohooo, avem cu carul 😀
          Mulţumesc mult!
          Deci merită Doru o tigaie? 😀

          Apreciat de 1 persoană

  5. nu, inevitabil, nu se poate, trebuie sa-l…lipesti pe Doru de Ada!!!
    te rooooog! fa-l baiat bun si irezistibil!
    😂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Bucur zice:

    “ Dar s-a-ntors la săptămana, dorul
    Cu trei flori de gheață-n mâna, dorul
    Jumatate nins cu nea, jumatate viorea
    Parca leganat de-o stea, dorul…
    Partea jumatate ninsa, dorul
    S-a topit de steaua-ncinsa, dorul
    Si din dorul calator a ramas doar dorul dor
    Numai lacrima si zbor, dorul…”

    E doar ceea ce ai început acum o săptămână!
    Mi-a plăcut asocierea ta cu Dorul..!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Issabela zice:

    Mi-a luat-o Jo inainte cu tigaia… dar, la urma urmei, e tigaia ei! Dar un wok tot i-aș da pe ceafă 😀😀 numai de dragul de a-i strica vreo ținută. Nu pot să cred că Ada-i atît de naiva, dacă ar fi ceva…, încît sa credă că ar putea schimba asemenea comportament.
    Pe de altă parte, i-ai dat cam multă atenție, n-o făceai tu degeaba 🙂
    Dar să vedem ce are autorul de spus…

    Apreciat de 1 persoană

    • Autorul a vrut să integreze un astfel de om, de care ne-am convins că există, într-un grup, într-un anume punct, într-o întâmplare deloc ieşită din comun: o petrecere de casă nouă. Putea fi aniversare, revelion, tăiere de moţ, dar am vrut motiv care să-i dea ocazii de manifestare.
      Şi pentru a-l putea lăsa să se manifeste aşa, aveam nevoie de un „feedback”. Nu putea apărea, să facă ce va face, fără să ştim puţin despre el. Altfel ar avea dreptate Teo cu: „hai, mă Ado, dă-o naibii, chiar aşa?”.
      Deci atenţia era necesară, nu şi meritată, e drept 🙂
      Mulţumesc, Issa.!
      Wok? Ăla-i mai periculos, că-i încape tot capul în el 😀

      Apreciat de 2 persoane

  8. Drugwash zice:

    Pe undeva pe parcurs(ul vieţii) m-am pierdut şi nu mai ştiu unde stă Ada. Însă spiritul meu va fi acolo, cumva…

    Apreciat de 1 persoană

    • 🙄
      Na, am întors-o, am răsucit-o, n-am înţeles 😳

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Nici io n-am înţeles-o da’ mi-a plăcut cum suna atunci în mintea mea. 🙂
        Poate era Doru care-mi şoptea vibraţii de pe ceea lume…

        Apreciază

        • 😀 😀
          Mi-ai amintit de ceva: eram studentă, ieri deci, cu câţiva prieteni şi colegi. Unul din ei, încă necălit şi deci nerezistent la tărie, după ce a băut puţin din ceva în genul ăsta, s-a lansat într-un monolog pe o temă din asta filosofică.
          I se împleteau şi ideile şi gândurile, pe lângă limbă, aşa că, oricât am încercat toţi să prindem o idee, nimeni n-a priceput nimic din ce-a zis.
          El, foarte mirat, cu ochii mari: cum n-aţi înţeles, că eu am înţeles ce-am zis. 😀 😀 😀

          Apreciat de 2 persoane

          • Drugwash zice:

            Ha haaaa, asta-i bună! 😆 Îmi pot închipui că în mintea lui toate se legau absolut corect şi logic, numai că era altă logică: cea a haosului. 😀

            De unde tragem concluzia: să dăm tărie de băut pifanilor ca să avem cu ce ne distra! 😆
            (la mine nu merge, că-s „curvit” pe tărie de mic copil, da’ cu aiurelile de minte-s nativ, treaz-nebăut, aşa că mai abitir mi se leagă ideile cînd iau la bord ceva cu cifră octanică ridicată 😀 )

            Apreciază

  9. Iosif zice:

    No comment… 🙂
    Seara faina, relaxanta, binecuvântata, si multa inspiratie în imaginatie, draga Potecuta !

    Apreciază

  10. Diana zice:

    Io zic ca omu’ manifesta tendinte paranoide… 🙂
    Cred ca e „de cosmar” cu asa colegi… „dezarmant de sinceri” – cum zic ei – dar lipsiti de autocontrol (intre altele) – cum zic studiile clinice.
    Am sentimentul ca Doru va distruge sufletul petrecerii – daca nu-l „transforma” cineva in clovnul petrecerii. 🙂 Astept, cuminte, continuarea.
    Dincolo de „datu’ meu cu parerea”, imi place cum curge firul povestirii, conturarea personajului „Doru”.
    Spor la scris, Potecuta! ❤️ ‘Ca te pricepi!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulţumesc tare, tare, Diana! Mi-a venit sufletul la loc. Că mi-a fost puţin teamă, să ştii. Că am pierdut logica. Dar trebuia să-l descriu pe Doru.
      Mor după ăştia sinceri. Şi chiar sunt din ăştia cu: ce mănânci? Caşcaval cu piper. O mizerie, nu ştiu cum poţi înghiţi aşa ceva, e o porcărie, ce fel de oameni mănâncă aşa ceva?
      Măi, dacă ei îi place, nu e mizerie.
      Eu sunt sincer, spun ce cred, nu pup în fund ca alţii…
      Deci ăştia sunt ză best! 😀
      Mulţumesc încă o dată!
      Hmm… ce fler ai! Nu zic mai mult. Dar ai un fler… 😉

      Apreciat de 2 persoane

  11. Mai sa fie! Am intalnit si eu vreo doua specimene care la o prima vedere par frati gemeni cu Doru. Dar, nu stiu ce ma face sa cred ca, asa cum te stiu eu, e doar la prima vedere. Deci te-ai hotarat sa ne tii in suspans, Potecut, nu? :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Deci n-am exagerat. Ştiam eu că Doru există 😀
      Vai! Mi se face frică, serios. Că n-am nicio surpriză, niciun as în mânecă. Ştiu că-n lumea ideală, Doru avea o durere de măsea vreo doi ani, apoi brusc a trecut şi el a devenit îngeraş şi au trăit fericiţi. Din păcate, n-am aşa poveste pregătită.
      Adică, eu am vrut să fie doar o parte, cu ce e-n casa Adei. Dar m-am lungit şi am ajuns la două părţi şi acum uite cum am creat aşteptări şi eu n-am nimic fain de oferit 🙄 😳

      Apreciază

  12. Ecoarta zice:

    Deci, Doru este un pic „grumpy”! Sau doar se preface având prea „multe” fete în jur🤔

    Apreciază

  13. Constat că, de data asta, nu s-a intrat în jocul cu încercarea de a ghici care va fi motivul supărării lui Doru, când va sosi. Dacă nu există recompensă, ca la servici… 😉
    Eu aș presupune că va da vina pe șoferul de taxi, care l-a adus pe un traseu mai lung. 🙂

    Apreciază

  14. MNiko zice:

    De ce am impresia ca i-ai acordat mai multa atentie lui Doru? Mi-e dor de Ada si veselia ei. Astept petrecerea! PS: sa nu-mi spui ca morocanosul Doru va fi sufletul petrecerii!

    Apreciază

  15. Alex zice:

    Dificil om, acest Doru. Am cunoscut și eu asemenea specimene, pe care veselia celorlalți colegi în deranja și găsea mereu chef de ceartă și iritare. M-au amuzat propunerile de mai sus, cu… tigaia! 😀
    Unii cam merită asemenea „tratament”!
    Numai bine, dragă Potecuță! Fug acum la continuare! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s