„Cutia cu suveniruri” – o carte imposibil de uitat

Pe Issabela Cotelin o ştiam deja, credeam eu că destul de bine, de pe blogul ei, atunci când am început să citesc Macii sunt întotdeauna roşii. Şi a fost o mare surpriză să o descopăr pe Issa adolescentă, cu talent vizibil de atunci, cu putere de analiză a evenimentelor din jur, cu ironie fină şi cu o doză de maturitate „peste limita de vârstă”. Completările ulterioare, lămuritoare, venite peste timp, dau un farmec aparte, ca o legătură strânsă între un „atunci” şi un „acum” care ajută la înţelegerea mai clară a frânturilor din trecut, cernute de timpul scurs peste ele. A urmat Ehmeya care cucereşte din primele pagini când porneşti la drum cu Lara, prin poveste, prin viaţa ei, prin a ta, între căutări, dezamăgiri, întrebări şi tristeţi.
Deşi ştiam cât de bine ştie Issa să scrie versuri, Câmpul cu narcise a fost o bucurie. Exact cum îi spune titlul, ca într-un câmp cu flori, nuanţe diferite, stări diferite, acelaşi condei. A venit apoi În exil printre oameni care tulbură, răscoleşte şi iar tulbură. O carte care te scutură bine ca apoi să te repună pe picioare. Şi mi-am zis că asta e preferata mea. Aşa cum am spus şi la Ehmeya. Şi citind povestirile de pe blogul ei, unele apărute în antologii şi reviste, unele premiate, iar am spus că îi ştiu stilul Issei şi că, deşi parcă nou de fiecare dată, a acoperit cu toate astea aproape toată gama de „viziuni”. Aproape.

A apărut apoi Cutia cu suveniruri şi mi-am dat seama cât de tare m-am înşelat. Din tot ce-am citit până acum, romanul ăsta din două părţi mi-a demonstrat că Issa avea încă multe nespuse şi acum sunt convinsă că mai are aşi în mânecă şi că e în stare să surprindă de fiecare dată. Total diferit de tot ce-am citit până acum scris de ea, romanul mi-a intrat la inimă de la început, când am făcut cunoştinţă cu echipa de muncitori pe şantierul pe care se contruieşte un bloc.
Am înţeles de pe prima pagină că îi este dedicată lui Jo, Jo cea adevărată, Jo a noastră, de aici, cea de la care aflăm multe despre filme şi care, cel puţin mie, mi-a salvat mult timp cu căutări interminabile în zile sau seri în care aş fi vrut să văd un film. De la ea am „furat” idei şi nu am regretat niciodată alegerile făcute mergând pe mâna ei.
Şi în carte o găsim pe Jo, o altă Jo, care scrie pe un blog despre filme, personaj în jurul căruia se petrec şi dezvoltă evenimentele din carte.
După cum ne spune autoarea, Jo cea adevărată a contribuit mult la naşterea acestei cărţi aşa că eu îi mulţumesc aici, public, pentru asta. Issei îi mulţumesc mai târziu.

Avem deci un bloc nou, cu patru etaje, stingher cumva în peisajul urban, înconjurat de alte clădiri, dar de niciun alt bloc. Ca în fiecare bloc, lume pestriţă, oameni diferiţi care se acceptă reciproc, obligaţi de împrejurările traiului în comun.
Mi-a fost extrem de uşor să intru în peisaj, crescând într-un bloc cu patru etaje şi o singură scară, dar stilul lejer şi foarte amical al autoarei va face ca oricine deschide cartea să intre la fel de uşor în atmosfera de acolo. M-am pus deci în balconul de la etajul doi al apartamentului în care m-am născut şi crescut, am găsit foarte uşor corespondent pentru doamna Tache, doamna Marin, Moşu’, Marinela, adică locatarii blocului proaspăt construit, şi am lăsat povestea să curgă firesc.
În prima parte, cunoaştem personajele croite exemplar. A reuşit Issa să-şi construiască fiecare personaj în aşa fel încât, deşi cu câte o mare neîmplinire, o mare durere sau un mare secret, ruşinos sau revoltător, dureros sau de condamnat, îl ierţi pe loc şi-l mai şi îndrăgeşti, cu tot cu secretul ăla care stă la baza comportamentului lor printre alţii, pe care ceilalţi locatari nu prea par dispuşi să-l explice. Doar să-l judece. Ei văd doar suprafaţa, aşa cum vedem şi noi alţi oameni. Şi aşa cum ceilalţi ne văd pe noi. Şi se pun etichete.

Blocul ăla mic devine astfel macheta unei societăţi cu tot ce presupune asta. Oameni care în fond nu ştiu nimic despre alţi oameni, dar pe care îi leagă totuşi ceva, dincolo de traiul în comun din care nu putea lipsi nici bârfa, nici „telefonul fără fir”, nici uitatul pe gaura cheii. Şi nici adevărul aflat dincolo de toate astea. Şi care, ca de fiecare dată, e foarte departe de „scenariul” condimentat din plin cu presupuneri.
Aflăm, pe măsură ce ne sunt prezentate personajele, că îi leagă pe toţi o insomnie şi un ataşament pentru câte un obiect, presupus a fi talisman, care îi ajută în tratarea acelei insomnii. Şi apoi, îi mai leagă şi dispariţia treptată şi inexplicabilă. Dispariţii care nu alertează pe nimeni, ba din contră, alimentează alte şi alte bârfe, ceea ce iar ne face să ne întrebăm cât de bine cunoaştem noi oamenii pe care pretindem că-i cunoaştem şi cu care împărţim un palier de bloc, o stradă, un birou, un oarecare loc.
Singurul care se alertează e Administratorul blocului, dar şi pe el, mai mult îl neliniştesc restanţele care se tot adună, nu neaparat grija faţă de cei dispăruţi.
Şi singurul personaj care nu dispare e Jo. Dar finalul primei părţi îi aduce multe belele pe cap şi ne face pe toţi cei care am iubit-o din prima, că n-ai cum altfel, să ridicăm o sprânceană, să ne zicem un „hai, Jo, chiar aşa?”, aşa că o lăsăm puţin să-şi tragă sufletul.

Prima parte se încheie cu aceeaşi echipă de muncitori care dărâmă blocul pentru a construi o casă. Faptul că locuim în ţara asta unde se asfaltează azi, doar pentru ca mâine să aibă alţii ce sparge pentru că au uitat să bage nişte ţevi sau fire, sau în care se construieşte ceva doar ca să-şi amintească cineva că nu avea autorizaţie şi să dărâme, şi evident, stilul autoarei, fac ca totul să pară atât de firesc, încât nu pare deloc, dar deloc ciudat că acum se dărâmă ce abia s-a construit. Ne lămurim repede şi ne împăcăm cu ideea retrocedării, nimic ieşit din comun, îl acceptăm uşor şi pe americanul Mike, cu origini româneşti, Doctorul, care se instalează în casa construită în locul blocului, şi ne reîntâlnim cu fiecare personaj şi ne bucurăm să-i redescoperim pe toţi şi, mai ales, să aflăm chiar de la ei cum şi de ce au dispărut. Să asistăm la „confruntarea” dintre zvon şi realitate, să realizăm încă o dată, dacă mai era nevoie, ce mare diferenţă e între ce credem că e şi ce e de fapt şi să aflăm că mai e ceva ce-i leagă şi în această formă, în această parte: pe toţi îi bântuie ( 😀 😀 asta-i pentru cine ştie) o nelinişte: să o ajute pe Jo.
Aflăm, de la fiecare-n parte, cum şi de ce au dispărut şi credeţi-mă, deşi nu-s chiar cele mai feerice motive, nu ai cum, pur şi simplu nu ai cum să nu râzi sănătos şi culmea, fără să te simţi vreo secundă vinovat că râzi. E supradoză de umor cartea asta, se râde la fiecare pagină. Issa, te ştiam cu umor fin, de calitate, dar chiar aşa?
Avem şi intervenţii delicioase ale autoarei şi veţi vedea, sunt fabuloase!

Nu se putea să nu o regăsim şi pe Jo, diferită de cum era în prima parte, deşi aflăm asta mai mult din descrieri, lipsind replicile ei de care eu m-am îndrăgostit pe loc. Dar e Jo şi e aşa cum credeam că e. Sau speram. Sau cum trebuia să fie. Nu pot spune mai multe, nu stric surpriza nimănui. Aflăm şi povestea talismanelor, găsite la Jo, şi înţelegem toată povestea foarte clar, lămurindu-se tot misterul prin care ne plimbă firul poveştii.
Felul în care apar personajele m-a dat pe spate. Şi m-a vindecat de ceva. Issa, mulţumesc! Zău că nu mi-ar fi trecut aşa ceva prin cap, jos pălăria! N-am mansardă, nu mai am nici pod, dar sunt vindecată. Şi echipa aia de americani, cu aparatura lor cu tot, să facă bine să stea la ea acasă, să nu se atingă de nimeni de aici 😀
Un alt personaj extrem de important, care îi ajută pe toţi într-un mod neaşteptat, e Lăbuş. Da, câinele. Cum ajută, veţi afla singuri.

Şi la finalul celei de-a doua părţi, ca şi la început, apare, ca şi cum se închide cercul, ca şi cum istoria se repetă iar şi iar, ca un laitmotiv al cărţii, al lucrurilor, al vieţii care merge mai departe orice-ar fi, dincolo de micile sau marile bucurii sau drame personale, echipa de muncitori, oarecum în altă formă şi ea, putând fi vorba şi în cazul ei de o evoluţie, fizică sau spirituală, numai că în cazul echipei se schimbă ceva doar la suparafaţă, rămânând altfel cu metehnele Dorelului mioritic. Semn bun, e nevoie de puţină stabilitate, pentru echilibru. Faptul că revine echipa poate fi o uşă deschisă spre o continuare, aşa cum îşi doreşte oricine ajunge la finalul cărţii. Sau doar o invitaţie la a ne imagina povestea care se ţese în noua clădire.

Vă asigur că veţi iubi cartea asta! A fost o surpriză mare pentru mine şi o plăcere să o devorez. Şi da, oricând aş pune aceste două volume într-o cutie cu suveniruri şi da, poate fi şi un talisman. Dacă nu pentru noroc, măcar unul care te face să zâmbeşti în orice clipă.
Issa, felicitări! Şi mulţumersc pentru câteva ore, cât a durat lectura, pline de sens!

Găsiţi volumele AICI, la editura UP. Merită din plin, vă asigur!

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

78 de răspunsuri la „Cutia cu suveniruri” – o carte imposibil de uitat

  1. Jo zice:

    Dorelul mioritic. 😀 Hai că ai și tu umor cu carul! Dar nu pot să nu te critic în stilul lui Jo. 🙂 Am mâncat o pâine până am ajuns la ce mă interesa, de fapt, la Cutia cu suveniruri. Și la Lăbuș. Good boy! Mi-a plăcut mult concluzia, Potecuță. ❤️ (inimioara roșie e pentru tine) Chiar că romanele lui Issa sunt de pus într-o cutie cu suveniruri… pe raftul ”de recitit”, zâmbete pentru zile negre. Mă bucur că te-au entuziasmat atât de tare. Am zâmbit larg citind cele de mai sus, la fel cum am zâmbit tot timpul cât am citit Suvenirurile.

    Apreciat de 3 persoane

    • Eu n-am mâncat nimic cât am scris deci… aia e 😀
      Mulţumesc, Jo! Deşi am înţeles tare bine punctul Issei de vedere şi o cred, te susţin în demersul tău de a o convinge să mai fie. Dar să nu-i spui! 😀

      Apreciat de 2 persoane

    • Jo zice:

      Simt nevoia să fac o precizare. Critica de mai sus ți se trage de la paragraful al doilea, în care pierzi timpul cititorului cu adevărata Jo, care, de fapt, in afară de nume… care, stai așa, nici măcar nu-i al meu 🙂 , mare lucru nu are in comun cu Jo, personajul. Filmele. Atât! Ah, și Lăbuș. 🙂 Altfel, mi-a plăcut trecerea în revistă a celorlalte romane ale scriitoarei noastre dragi, din primul paragraf.

      Apreciat de 2 persoane

      • Jo, dedicaţia Issei e pentru tine sau pentru Jo din carte? De cine zice Issa că a contribuit? Vezi?
        Şi dacă eu am vrut să zic de tine, ce are cititorul cu asta? Eeeei. 😛 😀

        Apreciat de 2 persoane

        • Jo zice:

          Am contribuit cu personalitatea mea inconfundabilă. 😀 Așa că mari merite n-am. Yada, yada, yada, yada toată ziua… doar mă știi… Cred că mă auzea Issa și-n somn. A trebuit să mă exorcizeze cumva. 😀

          Apreciat de 1 persoană

          • 😀 😀 😀
            Așa exorcizare să tot avem! Eu am loc în bibliotecă de multe altele!

            Apreciat de 2 persoane

            • Jo zice:

              Poate ar trebui să te bântui și pe tine. 🙂 Aș avea loc în bibliotecă și pentru scrierile tale.

              Apreciat de 2 persoane

            • Jo, io mă sperii, să știi. Cu mine să fii mai blândă, bine? 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Issabela zice:

              Păi da, a trebuit să scriu, ca să scap… Baftă cu Potecuț, Jo!!!!

              Apreciat de 1 persoană

            • Issa, ce faaaaci? Mă lași singură la răzbel? 🙄
              Jo, steag alb, steag alb! Vine tigaia mâine, cruță-mă! 😯

              Apreciat de 1 persoană

            • Issabela zice:

              😂😂😂 nu numai! Daca te-apuci de lucru, începe cu Rodica (cea supărată foc pe consort, știi ce zic, nu?) :))

              Apreciat de 1 persoană

            • 😀 😀 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Jo zice:

              Stai liniștită că n-am murit încă. Ziceam că mă înșurubez în mintea oamenilor… de fapt nu în mintea tuturor oamenilor, ci numai în a celor cu multă imaginație, precum tu și Issa. Doar te bat la cap până iese din tine romanul acela. 🙂

              Apreciază

            • Păi fix la asta mă gândeam, nu la altfel de bântuit, Doamne fereşte! La asta cu intrat în mintea mea. Asta-i mai periculoasă. Că la asta nu mai poţi da vina pe temperaturi sau curenţi de aer şi de aia scârţâie mobila, pe lilieci rătăciţi în pod sau pe vecini care te miri ce fac de se mişcă lustra. Nu. Când e cineva-n mintea ta, apăi numai la aia te gândeşti.
              Şi de aia zic că mi-e frică, că ştiu că nu te laşi uşor când îţi propui ceva. Şi eu berbec de zodie… ce ne facem? 😀

              Apreciază

            • Jo zice:

              Ne batem cap în cap până cedează una din noi. Glumesc, Potecuță. Până-una alta nu vreau de la tine decât să omori pe cineva cu tigaia. 🙂 Până una-alta! După aceea mai vedem. 🙂

              Apreciază

            • Auzi? Acu’ întreb şi eu, că nu ne vede nimeni. Dacă nu-mi iese-n scris asta cu mazilitu’, o pot folosi în scop similar în my real life? Nu chiar să omor, n-am sânge pentru asta. Dar aşa, cât să nu provoc daune ireparabile. Când mă scoate din sărite câte un din ăsta născut cu fundu-n faţă. Se pune dacă fac asta? Io numa’ întreb, nu alerta încă pe nimeni 🙄

              Apreciază

            • Jo zice:

              Jesus! Ce întrebare! Asta nu-i Potecuța mea. Precis a fost contul „hacked”. 🙂 Nu, hacker-ule. În viața de zi cu zi, întorci și celălalt obraz. 🙂

              Apreciază

            • Am înţeles! Retrag cuvintele, n-am zis nimic. Gata, am aruncat gândul rău: ptiu, ptiu, ptiu, am scuipat şi-n sân.

              Apreciază

            • Jo zice:

              That’s my Potecuță! 🙂 Auzi, lasă-te de aiureli și postează petrecerea Adei part II. Acu se face ora 16:00. 🙂

              Apreciază

            • Asta voiam să zic. 😳
              Cu riscul să-mi iau eu o tigaie după cap, să ştii că nu încape tigaia azi. Că am scris de Doru, să aibă logică finalul pe care-l am în cap şi să aibă logică ce va face la Ada acasă. Şi s-a cam lungit. Mai am puţin şi termin. Şi, că tot ai cobit, va fi şi partea III. Joi. Joi sigur e cu petrecere sau mă rog, ce va fi.

              Apreciază

            • Jo zice:

              E perfect. Nu vreau să se termine repede. Aștept cumințică. Dacă între timp iese și de partea IV, cu atât mai bine. Apropo de tigaie (și scopul în care îmi doresc s-o folosești *wink*) să știi că și parastasul este un fel de petrecere. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • 😀 😀 😀
              Nu de data asta, Jo. Ada e păpădie, nu poate aşa. Va zice ceva de tigaie, vei vedea. Asta se poate 😀

              Apreciază

            • Jo zice:

              Aștept data viitoare, ce să fac? 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Ştiam că mă vei înţelege 🙂

              Apreciază

        • Marina Costa zice:

          Potecuță, pe tine te-aș bântui și eu, dacă aș ști că se lasă cu versuri publicate! (Și nu numai versuri…) ❤ (Am tehnica perfecționată, mă țin de capul omului… până publică!)

          Apreciat de 2 persoane

  2. Jo zice:

    PS Acum aștept continuarea poveștii Adei, cu tigaia aia pe care mi-ai promis-o. 🙂 Și – for crying out loud – publică și tu odată! E loc în cutia cu suveniruri de care ziceam mai sus și pentru tine. ❤️

    Apreciat de 2 persoane

  3. Issabela zice:

    Dragilor, acum sînt într-o biserică, la un eveniment literar aniversar, dar n-am putut să nu dau un ochi pe-aici…!!! ❤❤❤
    Revin cum sînt liberă, cu, sper, umorul caracteristi ❤❤ cu drag, gînd bun și pupic tuturor pîn-atunci 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. Drugwash zice:

    Mnoh, dacă mi-ai povestit cartea îţi mulţămesc, că n-aveam nici bani de cumpărat nici ochi de citit. 🙂
    Da’ tigaia… unde-i tigaia?!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Suzana zice:

    Ai facut o prezentare superba, la care cu greu poti sa-i rezisti!
    Multumesc, draga Potecuta si felicitari Issabela pentru noua creatie. Daca nu ar fi fost atat de speciala, nu am fi citit idei atat de frumoase aici, despre tine, despre Jo, despre alte lucruri speciale.
    O placere aperitiv, cumva, pentru care multumesc mult.
    Numai inspiratie tuturor, in tot ceea ce faceti! ❤

    Apreciat de 3 persoane

    • Suzana, draga mea, cum să îţi mulţumesc pentru cuvintele astea? Ştii ce emoţii mari am avut? Că na, mi-a plăcut atât de mult cartea asta şi nu ştiam dacă am reuşit să transmit asta!
      E gură de aer comentariul tău! Mulţumesc tare, tare mult!
      Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 3 persoane

  6. Issabela zice:

    Potecuță, ți-am mulțumit…? O să reiau comm, să văd, dar oricum o mai fac o dată ❤❤❤ Ți-a ieșit perfect și, drept răsplată, îți spun acum, că-s între noi: e un pdv din care ador să citesc ce scriu alții despre mine, fie ei critici veritabili, amici, blogări, necunoscuți. Acela că, de obicei, altul vede la mine ce nu văd eu sau ceva la care nu m-am gîndit nicicum :))) (bine, asta pentru că încă n-am primit cronici negative, probabil…) Deci mi-am luat ce-i al meu și mă ucur enorm că ți-a plăcut ❤❤
    Mulțumesc mult, și ție, și lui Jo (…), și Suzanei 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Nici n-ai idee cât mă bucur că spui asta! Cum i-am spus Suzanei, chiar am avut emoţii.
      Îţi mulţumesc mult, Issa!

      Apreciat de 2 persoane

    • condeiblog zice:

      Issa, te-am felicitat încă de când am auzit că ți-a ieșit o nouă carte, iar asta numai pentru reușita în sine. Acum mă bucur încă o dată să aflu cât este ea de minunată. Firește că mă așteptam la ceva bun, ne-ai obișnuit cu asta, dar a reușit cumva Potecuța să-mi suscite interesul la maxim acum, prin recenzia ei. Abia aștept să o citesc, ambele volume!

      Apreciat de 1 persoană

      • Issabela zice:

        Mulțumesc mult, Condei!
        Dacă, scoțînd cărți, te mai văd pe wp, apoi să mă apuc serios de lucru… 😃
        Ce n-a spus Potecuță, că n-are de unde să știe, e că, de data aceasta, nu mai sunt autor individual – adică nu mai am eu cărți acasă, să trimit, de aceea pun și linkul(îndeosebi pe fb) de fiecare dată, iar editura de acum, întîmplător, trimite în Anglia și Germania. Exclusiv. Dar, dacă te hotărăști și, cine știe cum, nu iese, zi-mi, că găsim o soluție.
        Pînă atunci, mulțumesc sincer și mă bucur de schimbul de vorbe ❤

        Apreciat de 2 persoane

        • condeiblog zice:

          De curând m-a întrebat cineva de ce nu mai „produc” nimic și ce se întâmplă cu mine. Sincer, nu știu ce să răspund. Idei îmi vin (să le zic totuși inspirații), iar amintiri cu duiumul, însă am o oboseală cumplită pe capul meu de la o vreme și de-abia stau în capul oaselor ca să vă citesc pe voi. Am lăsat multe proiecte neîncheiate și nu îmi vine să mai promit nimic pentru viitor. De jenă, desigur. Am suferit mereu de reverie, însă acum e ceva de speriat. Nu mă recunosc.
          Voi căuta acel link, din lectura parcursă până acum mi-a scăpat.

          Apreciat de 3 persoane

      • Condei… 😳
        Mulţumesc din toată inima! Mă bucură peste poate ce-am citit acum! Nu am vrut să stric vreo surpriză deci nu am dat amănuntele care, dincolo de talentul Issei de a descrie personajele, fac pe oricine să râdă sănătos şi să adore cartea asta.
        Sper să ajungă curând, să vă bucuraţi de ea!

        Apreciază

  7. Pingback: „Cutia cu suveniruri” – o carte imposibil de uitat — Poteci de dor – Se mai întâmplă

  8. anasylvi zice:

    Din punctul de vedere al celui care a citit cartea, nu pot sa spun decat „you nailed it” – adica ai punctat la fix toate cele. Sa nu aiba cineva impresia ca aici e povestit romanul – nici pe departe. Povestile fiecaruia dintre personaje sunt delicioase, la fel si umorul de situatie si toate celelalte. Foarte fain prezentata cartea, pe Issa nu o mai felicit, ca ma repet. 😛

    Apreciat de 3 persoane

  9. Ecoarta zice:

    Am citit cu sufletul la gurā ce-ai scris, Dorulet! Issa?! Issa este prin definitie un personaj, un personaj care mereu surprinde, dar la modul cel mai plācut. Jo!? Jo este si ea un personaj. Cum o „vād” eu pe Jo!? Zbârnāitoare! Efervescentā! Ea se caracterizeazā ca fiind „acidā”, dar mie mi se pare foarte caldā 🤗
    Dorulet, m-ai convins, dacā mai era nevoie, cā trebuie sā citesc cārtile, cum-necum, dar trebuie!
    Va multumesc: 🤗🤗🤗🥰🥰🥰🌹🌹🌹

    Apreciat de 3 persoane

    • Issabela zice:

      O să, Aura, nici nu mă gîndeam că nu. Editura la care le-am publicat nu trimite în America, dar lasă-mi nițel timp și se rezolvă, erai în gîndul meu 🙂
      Mulțumesc!!!

      Apreciat de 3 persoane

    • Am un zâmbet cât o lună plină şi asta datorită ţie! Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
      Îţi dau dreptate şi cu fetele astea ale noastre dragi. Aşa le văd şi eu. 😉
      Sper să ajungă cât mai repede la tine cărţile astea, va fi o plăcere să intri în lumea asta, vei vedea.
      Te îmbrăţişez cu drag şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 2 persoane

  10. Sâmbătă am primit și eu cartea, iar prezentarea făcută de tine, Potecuță, m-a făcut și mai curios să o citesc. Mai precis să savurez zilnic din ea, între două filme, pentru a-mi îndulci cât mai multe zile. Sunt sigur că o să mă dea și pe mine pe spate, fiind genul meu de lectură.

    Apreciat de 2 persoane

  11. Marina Costa zice:

    A republicat asta pe Corabia cu gânduri a Marinei Costa – Marina Costa s shipload of thoughts și a comentat:
    Despre Issabela Cotelin și Cutia ei cu suveniruri – mulțumesc, Poteci de Dor!

    Apreciat de 1 persoană

  12. eiiiii haaaa, Potecuta, fata frumoasa ce esti, lasa ca pun eu mana pe cartea asta, ca tare frumos vorbesti despre ea. ♥️
    pup pupic! Felicitari! 🤗♥️

    Apreciat de 1 persoană

  13. Issabela zice:

    Mulțumesc și eu tuturor! Nu mi-am permis să mă bag la fiecare în parte, că mai e și meritul și casa lui Potecuț la mijloc, dar mulțumesc ❤❤❤

    Apreciază

  14. Alex zice:

    O prezentare minunată, care te face să-ți dorești cu ardoare să citești această carte.
    Mulțumiri pentru recomandare și felicitări autoarei! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s