Sufletul petrecerii I

Pentru a sărbători faptul că a terminat în sfârşit cu toată bătaia de cap dată de achiziţionarea noului apartament, cu tot ce presupune asta: rate la bancă, discuţii interminabile, urmărit lucrările la finisaje, căutat mobilă pe gustul ei, că doar n-o cumpăr să o schimb după o lună, electrocasnice, rafturi şi perdele, obiecte sanitare şi covoraşe, şi cam tot ce ţine de o casă nouă,  Ada şi-a invitat câţiva colegi şi gaşca de prieteni, într-o seară de sâmbătă, pentru „a uda” noua ei căsuţă, aşa cum ştia că se face şi aşa cum îşi dorea să o facă, să poată împărţi cu ei bucuria de a-şi vedea împlinit şi visul ăsta.
Nu mai depindea acum de mofturile unui proprietar care o făcea să stea fără căldură sau apă şi câte două sau trei săptămâni, doar pentru că se tot strica ceva şi el nu accepta ca altcineva, în afară de el, să se bage să-i repare lui, în casa lui, lucrurile lui. Numai că el uita des şi-l ţinea mult, şi se tot amânau zilele de „mâine” în care-i spunea că va veni să rezolve.
Iar când venea, nu făcea decât să-i sugereze, prin tot felul de pilde mai mult sau mai puţin inspirate, că n-ar fi rău să fie mai atentă, că aşa-i omu’, când nu-i lucrul lui, n-are grijă, că doar n-a dat el bani pe lucrul ăla.
Asta i-a spus şi când a plesnit o ţeavă-n baie, mâncată de rugină. Foarte subţire şi lipită de faianţă, în spatele vasului de toaletă, era practic inaccesibilă, abia de o putea şterge de praf. Dar a înţeles perfect aluzia bărbatului care pufăia nervos în baie, cu mâinile-n şold. A fost momentul în care nu s-a mai putut preface că nu ştie că el practic dă vina pe ea pentru toată delăsarea lui, aşa cum a făcut de fiecare dată. Acum n-a mai putut. A pus capul în pământ, să nu-i vadă privirea, să nu explodeze-n râs, şi a spus abia şoptit: ştiţi, eu n-am avut ţevi acasă şi dacă nu pot pretinde că-i bară, să mă unduiesc pe ea, m-am gândit măcar să o transform în bârnă şi să fiu ca Nadia, aşa cum visam când eram mică.

Foarte rar făcea asta. De cele mai multe ori, ţinea replicile astea doar pentru ea, se amuza singură şi lăsa oamenii să creadă că au câştigat. Nu a ţinut niciodată să i se dea dreptate şi prefera să nu intre în conflict cu oameni care se hrănesc cu astfel de victorii iluzorii. Lua de fiecare dată partea frumoasă din cei cu care discuta şi căuta cele mai apropiate căi de mijloc atunci când i se părea că, pe o parte sau alta a drumului, sunt nisipuri mişcătoare.
Avea prieteni buni. Se simţea cu ei exact ca acasă, oricât de departe ar fi plecat împreună în scurtele excursii de la final de săptămână. Era exuberantă când o bucura ceva. Şi o bucurau multe, în special să le dea prietenilor vestea că emoţiile şi nerăbdarea n-au lăsat-o să închidă un ochi toată noaptea dinaintea excursiei. Ei toţi ştiau asta, o cunoşteau bine, dar era plăcerea ei să anunţe asta de cum ieşea din bloc, aproape sărind într-un picior. Şi la fel de bine ştiau toţi că, pe drum, va fi nevoie de multe opriri, pe măsură ce-şi amintea de lucruri rămase acasă şi de care ar avea mare nevoie acolo unde mergeau.

Toate astea, poate pe bună dreptate, i-au făcut pe unii dintre cei care deja erau în faţa blocului ei, aşteptându-i şi pe ceilalţi, să se întrebe dacă a reuşit să facă tot ce le-a zis că va face. Nu pentru ei, ei nu ar fi avut nevoie de nimic, pentru colegii care ar fi meritat totuşi ca ea să nu uite să cumpere bere sau apă minerală, pâine sau zahăr pentru cafea. Şi cafea.
Oare o fi luat ceşti şi farfurii?, a întrebat Ralu, cu o privire care, deşi glumea, chiar ascundea un soi de îngrijorare nemimată, ceea ce i-a făcut pe toţi să râdă zgomotos.
Ştiau din poveştile ei că are colegi de treabă, dar şi că unii sunt mai pretenţioşi deci ar fi indicat să nu fi uitat lucruri esenţiale.
Şi erau nerăbdători să-l cunoască în sfârşit pe Doru, omul despre care Ada le povestea de fiecare dată, şi ei, tot de fiecare dată, o bănuiau că exagerează deşi ştiau că nu are obiceiul ăsta. Dar niciunul nu putea crede că lucrurile pot sta chiar aşa.
Hai, mă Ado, las-o-ncolo, cum naiba să fie chiar aşa?, răbufnea Teo de fiecare dată.
A venit momentul să se convingă…

                                                  -va urma- 😛

Nu-i roman şi nu va fi. Dacă pot spune tot ce-am de zis fără să fie prea lung, în următoarea parte-i gata. Dacă nu, nu 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

64 de răspunsuri la Sufletul petrecerii I

  1. imaginarycoffee zice:

    Abia așteptăm să-l cunoaștem și noi pe misteriosul Doru! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. MNiko zice:

    Serios, ne lasi asa in coada de peste? Chiar mi-o inchipuiam pe eroina cum ii raspunde ea proprieteraului, cum coboara vesela topaind si abia asteptam sa vad ce a patit cu petrecerea.
    Povestesti foarte frumos. Abia astept urmarea.

    Apreciat de 2 persoane

    • Capitolul cu Doru va fi lung, că îmi stă în gât. Și nu mă puteam întinde prea mult. Dar vineeeee 😉
      Mulțumesc tare mult!
      Nu, Ada e cuminte. E acidă doar când nu mai poate și doar în răspunsuri. Cu vasele nu are nimic 😀 😀
      Mulțumesc încă o dată!

      Apreciat de 3 persoane

      • MNiko zice:

        mama llor de diacritice, dar nici acum nu le caut, sunt prea obosita. Nu ziceam ca are ceva cu vasele ci ca e vesela cand coboara sa plece cu prietenii in excursie. Mi-o imaginam facand exact ceea ce scriai, asa tare m-ai transpus in poveste de parca eram unul din prietenii aia care o astepta sa coboare sa plecam in excursie. Daca nu ar fi fost cuminte n-am fi fost prietene.
        vrem continuarea, cu sau fara Doru. Eu am indragit-o pe Ada.

        Apreciat de 2 persoane

        • Iooooi, stai că e vina mea! Am înţeles că e vorba de veselă, treabă de accent, nu de diacritice, adică toate vasele la un loc, pe scări cu ele! 😀
          Eu nebună! Cred că dacă exista-n capul meu varianta asta, înseamnă că aş fi fost în stare să fac asta? 😀 😀
          Îţi mulţumesc! Tare mult mă bucur că ai intrat în poveste şi în gaşca Adei!

          Apreciat de 2 persoane

  3. Issabela zice:

    Stai puțin, deci eu înțeleg că întîi merg în excursie și apoi urmează petrecerea, nu? Anyway, să vină Doru… 🙂
    Dincolo de asta, ai descris perfect sentimentul trecerii de la starea de chiriaș la cea de proprietar… cine-a fost pe-acolo, se recunoaște în fiecare cuvînt ❤ Aștept și eu, ce să fac 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. sticri zice:

    Vreau sa apara Doru
    Vreau sa apara Doooruuu
    Vreau sa apara Doooruuu
    😊😊😊😊😊

    Apreciat de 2 persoane

  5. Jo zice:

    Sper că nu!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Drugwash zice:

    Mnoh, să-l vedem pe Doru cum face ca Nadia pe ţevile noului apartament! 😆

    Apreciat de 1 persoană

  7. Jo zice:

    ”Oare o fi luat ceşti şi farfurii?” se întreabă una din prietenele Adei. Dar TIGAIE o fi luat? mă întreb eu. 😀

    Apreciat de 2 persoane

    • Vaaaaaai! Jo, uite: deși nu aveam de gând, îți promit solemn că va fi vorba de tigaie cumva. Am ceva flashuri cu ce se întâmplă la petrecere și undeva va fi loc. Modific ceva ce am în gând, să aibă logică și va exista o propoziție cu asta. Special pentru tine! 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Jo zice:

        OMG! Rectific! Lasă somnul. Scrie și postează!!! Glumesc. Somn ușor! ❤️ Sunt cuminte până apare următorul calup.

        Apreciat de 1 persoană

        • Eu am mai zis că somnul e fratele meu, prietenul meu, iubitul meu, amantul meu, aerul meu. Cum să-l las? Nu se poate aşa oroare pe faţa pământului! 😀 😀
          Mulţumesc, Jo! Vine tigaia, acum ştiu unde-o pun. Vezi dacă m-ai lăsat să dorm? 😀

          Apreciat de 1 persoană

          • Jo zice:

            Dar trebuie să moară cineva, altfel nu se pune. 🙂 Îmi închipui, însă, că nu-i genul acela de povestire. Eh! Data viitoare. Acum scrie ce ți-ai propus; chiar dacă nu moare nimeni e un început bun cu tigaia. Și la ”gătit” 🙂 și în orice alt domeniu practica e de bază. 🙂

            Apreciază

  8. Diana zice:

    Acel „… cum naiba sa fie chiar asa” imi da o idee despre cam cum ar putea fi Doru.
    Imi place Ada. 🙂
    Ma asez in randul doi – primul rand e deja ocupat – si astept continuarea.
    Weekend frumos, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

  9. eiii haaaa, pune povestea acolo pe hartie, pardon, tastatura, fata draga ce-mi esti! cum? mai am de asteptat inca o vineri??
    bine, pup! astept!
    ♥️♥️♥️
    🤗

    Apreciat de 1 persoană

  10. Ecoarta zice:

    Ce-o fi, o fi! Desi, dacā mā gândesc la zicala cu „pomul lāudat…” parcā am emotii! Ceva tot a uitat Ada cā altfel nu se poate! Astept cu (ne)rābdare!

    Apreciat de 2 persoane

  11. Mie îmi place când văd și la tine promisiunea că ”va urma”. Până atunci pot să-mi închipui orice despre cum va ieși petrecerea, cum va arăta Doru și alte detalii despre locuință. Aștept cu răbdare și curiozitate.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, Petru! Şi eu sunt curioasă. S-a vrut doar un episod rupt dintr-o realitate a zilelor noastre. Dar am văzut că s-a făcut mare episodul înainte să ajung la miez şi am decis să-l împart… 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  12. tink3rbe11 zice:

    Waw! Ceva nou…sună destul de captivant!
    O poveste cu multă lumină,veselie și parcă ruptă cumva din viața reală.
    Abia aștept „the next episod”
    Nu-i roman…nici nu va fi…

    Apreciat de 1 persoană

    • E exact din viaţa reală. Nu din a mea, nu din a ta, nu din viaţa lui x. Dar din toate vieţile câte un pic, din auzite, citite, trăite… 🙂
      Şi dacă ai simţit asta, înseamnă că măcar la început am reuşit să fac cumva credibil, nu am exagerat cu nimic.
      Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 1 persoană

  13. castanman zice:

    Po, în cărtile bune Doru nu apare. Te-ai gândit să-l faci un Godot? Pe care Gogo si Didi (la tine ar fi invitații) îl asteaptă și discută despre el? Spațiul lui Beckett, copacul și banca, ar fi la tine o canapea Ikea și apartamentul… Scrii bine și ar ieși ceva super…

    Apreciat de 1 persoană

  14. Iosif zice:

    No comment…!
    Omul pădurii
    Un excelent weekend, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Hai cu continuarea! Abia aștept să vizitez apartamentul Adei. Ce fain ai scris!

    Apreciază

  16. Suzana zice:

    Mi-a placut textul, mi-a placut visul de copil si perfectul sincron cu imaginea.
    Multumesc frumos pentru lectura si imi pare bine ca va avea o continuare!
    Un weekend minunat, draga Potecuta! ❤

    Apreciază

  17. filmchillnet zice:

    Un articol foarte bun, parere mea!
    Postarile de genul imi fac ziua mai buna.
    Mai astept cu mare interes!

    Apreciază

  18. condeiblog zice:

    „În următoarea parte-i gata”… Eu sper că nu! 🙂

    Apreciază

  19. Pingback: Sufletul petrecerii II | Poteci de dor

  20. Mno, cum zice cineva, stii tu cine, Ada m-a cucerit. Acum il astept pe Doru 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s