Jurnal de Blue Monday

Azi… încă luni, încă ianuarie, încă iarnă. Aflu cu surprindere, ca în fiecare an de-o vreme-ncoace, că azi e Blue Monday. Adică cea mai deprimantă zi din an. Mă ia cu fiori numai când citesc asta. Îmi revin însă repede. Se pare că ideea asta a apărut în 2005, într-un comunicat al unei companii britanice de turism. Şi asta, în cadrul unei acţiuni de PR. Dar cum avem şi alte exemple celebre de mituri sau sărbători sau „tradiţii” pornite de la simple campanii făcute de companii la fel de celebre, şi aici s-a dus mai departe ideea şi a apărut un psiholog care-a făcut nişte calcule plecând de la nişte formule care indică asta. Am înţeles că, printre altele, şi vremea a fost luată-n calcul. Nu ştiu dacă pentru că e frig, ceea ce ne-ar duce la întrebarea „cum ar putea fi în mijloc de ianuarie?” sau, din contră, că-i prea cald pentru mijloc de ianuarie. Şi faptul că se renunţă la „rezoluţii”. Şi asta e discutabil. De ce-ar fi trist să fii sincer cu tine şi să accepţi că ceri prea mult de la tine şi că tot tu eşti şi-n anul ăsta, că nu te-ai transformat în vreun erou Marvel la 12 trecute fix în noaptea dintre ani? Dar nu contrazicem specialiştii şi nici nu le luăm bucuria celor care sărbătoresc pe FB cu haştag blue monday feel good. Sau ce se poartă în materie de haştaguri într-o astfel de zi. Nu! Sub nicio formă nu bagatelizez tristeţile de moment sau de-o zi. Cum spuneam, în fiecare an când aflu că aia-i cea mai cumva zi din an, mă mir.

Afară… aproape iarnă. Râd tot mai des de mine şi de cum reacţionez în diverse situaţii. Ieri mi-am băut cafeaua în balcon, în pijama, adică tricou şi pantaloni subţirei. Ştiu că nu interesează pe nimeni ţinuta mea, ştiu că nu-i blog de fashion şi ştiu că niciodată-n viaţa mea nu am încercat să vrăjesc pe nimeni descriind ţinutele mele şi ştiu că nu a fost şi nu va fi niciodată cazul nici aici, şi mai ştiu că pijamaua mea cu unicorni şi curcubeu oricum nu ar trezi nicio fantezie, deci d’aia-mi şi permit să vă zic de ea, că suntem relaxaţi, dar e important în ce vreau să zic. Menţionez că era ora 13, să nu avem discuţii că e imposibil ca la ora aia să fie aşa cald. Adică la ora de cafea. Duminica, ora mea de cafea e cam 13. Că pân’ la 12 dorm. No, aia zic.
Şi ziceam: băi, ce anormal de cald e pentru 16 ianuarie. Şi azi, că-s fix 2 grade acum, zic că mvai, ce frig e. Nu-s io ca neoamenii? Nici aşa, nici aşa. Ba sunt.
Deci e aproape iarnă şi aş zice că-i frig. Dar nu zic.

Mă gândesc… să vă întreb ceva. Voi cum vedeţi treaba asta cu a spune despre tine că eşti cel mai bun, cel mai tare, cel mai puternic din câţi oameni există-n lume? Am văzut secvenţe dintr-un podcast în care cineva spunea asta despre sine. Nu, nu contează cine. Sau de ce ar conta? Dacă are pe ce se baza? Hm. Prunariu poate spune că e primul român care-a zburat în spaţiu, clar. Dar când spui cel mai tare, cel mai bun, cel mai cel în orice… e stimă de sine, e treaba aia cu să te iubeşti pe tine, sau se aplică vorba veche cu lauda de sine? Vă întreb, nu ştiu.

Ascult… deci. Îmi place cu deci. Eu abia recent am descoperit-o pe Theo Rose. Na, acum ştiu că unii aţi zis în gând: cine? Şi ştiu că alţii aţi zis: abia acum? Ce să fac, ata e, ata sunt. Nu m-am uitat la SuperStar, am văzut o dată când am butonat că-i prezentatoare, ştiam că e cântăreaţă, habar nu aveam ce cântă, nu ştiu de ce am plasat-o în gaşca fetiţelor care scot un hit de-o vară şi gata. Dar când am văzut-o recent într-o emisiune, m-am pus pe căutat, să aflu şi eu ce-i cu fata. Şi am văzut-o într-un podcast. Mna, tot podcast. Dar altul, nu ăla de mai sus. Şi m-a vrăjit copiluţa asta. E o nebună şi-o zuză şi mi-e dragă tare. Şi am auzit-o cântând live în acel podcast şi am zis că woooow. Şi am căutat mai multe melodii.
Mna, nu fac pe mironosiţa, am zis aici că în gaşcă, la chefuri, se cântă şi dansează pe absolut orice. Aşa că multe dintre melodiile ei sunt puse la păstrare pentru chefuri şi atât. Dar, dragilor, are fata asta o voce… mămicuţa mea! Vă rog eu să ascultaţi ce ascult eu acu. Şi să vedeţi ce scumpică e. Am o nouă plăcere vinovată 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Jurnal de Blue Monday

  1. sticri zice:

    Nu stiu sigur dar banuiesc ca cercetatorii britanici care sunt „celebri” au descoperit aceasta Blue Monday 😊.

    Eu zic ca acela care se considera cel mai tare, cel mai bun, de neegalat, ori are probleme la „mansarda” ori il cheama Putin 😊.

    Recunosc ca nu ma omor dupa genul acesta de muzica, dar asta nu inseamna ca nu e ceva frumos.

    Apreciat de 1 persoană

  2. miniaturile zice:

    Ups, n-am știut că e Blue Monday și am râs… 😀

    Apreciază

  3. imaginarycoffee zice:

    Blue Monday? Astăzi? Nu reușesc niciodată să mă sincronizez!. E făinuță melodia, nu am mai auzit-o până acum! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Iosif zice:

    La mine toate zilele din saptamâna sunt la fel,
    indiferent de sarbatorile impuse de sisteme.
    Deschid fereastra sufletului si privesc spre cer,
    si savurez din plin Viata prin Cuvânt în orice vreme… 🙂
    Simpatic duetul acestor copii, iar pentru mine, esential este mesajul ce-l transmit prin text.
    O seara relaxanta, binecuvântata, în ce culoare vrei tu, colorata, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Anul ăsta am ratat Blue Monday. Am aflat prea târziu de el, după prânz, când dispoziția mea era prea bună ca să mai pot face ceva. Soarele de afară a fost vinovat.

    Apreciază

  6. eiiiii, Potecuta, aici, in Britania, se simte rau blue monday. a fost un pic poc 😊 de soare pe la amiaza si apoi cloudy, blue, so blue…
    dar cand nu e blue in regat?
    ce mai ziceai? unicorni?
    am si eu unicorni!!!
    ce mai ziceai?
    hai la masa, Potecuta! am facut paste! hai!
    🤗♥️💯

    Apreciat de 3 persoane

  7. Diana zice:

    Eh, lasă că a trecut și Blue Monday ăsta… și noi tot vii și dând din coadă! Te îmbrățișez, draga mea 🤗 P.S. Și mie îmi place Theo Rose.❤️

    Apreciază

  8. Diana zice:

    Iar n-am aflat la timp, sa ma deprim! 😀
    De cateva zile e tare frig aici, dar azi a… a… a nins!!! Iiiupiiii! Bate vantul de ma zboara – cu zapada cu tot – dar fain mai e peisajul! E un strat subtire de alb, dar este! ❤️

    La faze cu „cel mai tare, cel mai cel” imi amintesc poantele din tinerete: tare ca fularul de mohair; cel mai tare din parcare – si esti singur in parcare etc. 🙂

    Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nici eu nu m-am deprimat. Asta e, ce să fac? 😀
      Aseară am ieşit în balcon la o ţigară. Să fi fost 20:15. Bătea vântul de-mi trântea geamurile. Am închis tot şi am intrat în casă. După 20 de minute când m-am uitat pe geam, ningea ca-n poveşti şi deja era un strat alb pe jos. În 15 minute s-a dus tot. Deci am avut iarnă 20 de minute 😀
      Acum e soare tare.
      Daaaa, am uitat de asta: cel mai tare din parcare şi parcarea-i goală 😀
      Zi frumoasă, Diana! Îţi mulţumesc! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Drugwash zice:

    Dac-ai şti ce blue se vedeau geamurile holului dimineaţă de la soarele ăla…! 🙂

    Despre „cei mai” nu mă avînt să comentez, că nu-i cunosc – nu i-am văzut, nu i-am auzit. Bine, am avut cîndva un amic care pica în faze de-astea că el ştie, că face, că a fost şi-a văzut şi-a făcut… Pe jumătate era la harneală şi pe jumătate din disperare că poate pune cineva botu’ şi-i iese ceva „să mănîncă şi gura lui”. 🙂

    Fătuca din clip are ceva, cu siguranţă e mai bună decît eroina din CODA (2021), dar nu e suficient de deosebită într-un anume fel încît să iasă în evidenţă detaşat. Depinde cît şi cum e populat peisajul muzical de la noi, cu care nu mai am de foarte mult timp contact, ca să aibă „deschidere”. Dacă lucrează şi pe alt gen muzical cu seriozitate s-ar putea să se ridice.

    Apreciat de 1 persoană

    • Crede-mă, sunt fetiţe care-s în topuri şi e din butoane totul 😉
      Deci ba da, fata asta chiar are cu ce. Nu spun că străluceşte. Dar… ohooo…

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        O, multe-s din butoane, în lumea asta. Nu m-apuc să enumăr ce – mai simplu ar fi ce nu. 😉

        Asta am zis şi eu de fătucă: are, dar îi mai trebuie. 🙂

        Stai să apuc să mă loghez din comentariul ăsta şi-ţi pun şi o poză de mai devreme, să vezi albăstrimea „dezastrului”. 😀

        Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Uite ce „frumos” e la mine pe hol… dar ce albastru e în geamuri! 😀

        Apreciază

        • Wooooo, albastrul ăla e de la cer? Adică aşa-i la voi? Adică de ce? La mine pe geam zici că-i început de iunie. Vreau şi eu. Facem schimb de vreme?

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Hahaha, albăstreala nu-i de la cer, că n-avea cum; mai degrabă e refracţia luminii prin jegul adunat cu sîrg în ani de zile pe geamuri. 😆

            Aş face schimb de vreme cu cineva de prin Africa centrală, că mai bine mă tai în feliuţe cu lama şi mă tăvăleşti prin sare fină decît să stau în frigul iernii, indiferent cît de „blîndă” ar părea ea. 😉
            Totuşi momentan aici e soare şi cald, cam ca la tine. Un cald relativ pentru perioada asta a anului, avînd în vedere că la noapte (sau mîine noapte?) se prognozează iar vreo -8°C. Noroc că a venit niscai „antibiotic lichid” – Ruxandra să trăiască ani mulţi sănătoşi! 🙂

            Apreciat de 1 persoană

  10. tink3rbe11 zice:

    Chiar acum o oră să fie,am ascultat piesa care ai postat-o. Da,cânta bine fata!
    Cât despre ziua de azi…
    „La Britanici plouă des
    La noi soarele străluce
    Ei sunt monotoni de fel
    Noi veseli ,oriunde te-ai duce.”

    Apreciat de 2 persoane

  11. Suzana zice:

    Si anul trecut am zis ca nu stiam de aceasta zi si acum recidivez. O si uitasem… Nu-mi place ideea.
    Nu ca as fi carcotasa, insa mereu ma intreb la ce folosesc astfel de studii. Adica unii iau bani pentru ele, deci lor le foloseste, evident 🙂 Insa subiectul este bizar rau. Ar fi interesant de investigat daca te simti deprimat dupa ce ai aflat ca e ziua aia! Noi pandim apa calda (zilnic) asa ca e… perfect!
    Abia astept sa vad intretinerea! 😀 Atunci probabil va fi un ‘blue’ electric!
    Vocea este frumoasa, intr-adevar, dar melodia pe ansamblu nu m-a ‘euforizat’, ca sa spun asa.
    Cred ca a fost in ton cu ziua de azi!
    Noapte buna, draga Potecuta si o saptamana frumoasa! Astept ziua entuziasmului! Oare o exista?

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ştiu de ce şi la ce foloseşte, dar am fost pe fază şi am aflat cumva la timp, să vă spun şi vouă. Că altfel, nu mi-a folosit nici mie deloc informaţia asta 😀
      Curios că apare asta cu banii la motive. Păi noi rămânem fără bani înainte de sărbători, după vin salariile şi e boierie 😀 😀 😀
      Vai! Acum serios: de câte ori văd ştirile cu asta mă gândesc la voi cu apa caldă şi căldura. Of!
      Facem noi în fiecare zi o astfel de zi? 😉
      Zi frumoasă, Suzana!

      Apreciat de 1 persoană

  12. MNiko zice:

    Acum ca am aflat de blue monday as putea da vina pe asta, ca din cauza asta am avut eu o zi naspa? adevarul insa e ca ziua mea naspa e consecint[ la evenimentul nefericit de ieri, care am sperat eu sa nu fie prea nefericit.

    Cum zicea cineva mai sus, pentru motivarea ta interioara poti sa vorbestu tu cu ala din oglinga si sa-i zic : sunt cel mai tare, cel ami bun, etc… Tot niste specialist au zis ca asa e bine. Dar daca depasesti auditoriul din oglinda, deja e lauda de sine.

    Noapte buna si o saptamana ..not blue!

    Apreciază

    • Îmi pare rău! Sper că eşti bine!
      Da, sunt de acord! Sunt convinsă că face bine să îţi spui ţie şi să o şi crezi, că eşti bun în aia, că eşti pe drumul cel pun, că poţi, că… dar, cum tare bine ai zis, dacă nu rămâne la oglindă şi o spui constant în faţa altora, cred că de fapt abia atunci ai nevoie să o auzi. Cred că cei care fac asta strigă după validare.
      Săptămână frumoasă şi numai bine!

      Apreciază

  13. Tatar Lau zice:

    În general, nu am răbdare să ascult cum se laudă cineva. Dacă sunt în ziua mea bună, doar plec de acolo. Altfel îi tai macaroana imediat. 😜

    Apreciat de 1 persoană

  14. Issabela zice:

    Blue spanac. Tot cercetătorii au descoperit și de ziua de miercuri, că bla, bla, deci ar trebui să fie săptămînal Blue Wednesday 🙂
    Cît despre ăla de e cel mai tare… prostul, pînă nu-i fudul, parcă nu e prost destul 😀Mi-ai înveselit ziua :))) Ăștia ar trebui spuși cu nume și prenume, să ne bucurăm și noi…!

    Apreciat de 2 persoane

    • Issa, stai că m-am lămurit. E numai o dată pe an blue. Că cică e depresie după sărbători, că se termină banii (care bani? 😀 ) şi că e frig şi că se renunţă la planurile alea spectaculoase făcute la final de an. Şi au făcut n luate câte k şi au zis că gata, toată lumea la bocit. 😀
      Nu zic. Cum am zis, nu am rezistat mult. E o tanti care spune că-i cea mai ever dintre toate. E foarte cunoscută. Şi se laudă că e foarte bogată. Şi da, spunea că e „number one” şi că toată viaţa a fost aşa şi că are… a zis o maşină care cred că-i scumpă, că altfel de ce ar fi zis. Dar dacă n-a zis culoarea, eu nu am înţeles nimic. Că la mine e pe culori asta cu maşinile, mărcile mă lasă rece. Nici la genţi scumpe nu mă pricep. Nici la pantofi. Ăăăă, nici la parfumuri. Nici la ceasuri. La ce naiba mă pricep? 🙄
      Că zicea tipul cu care vorbea că numai cu ce are pe mâini ar putea… ceva. Eu am văzut un ceas şi brăţări. Şi io am brăţări. Îmi iau o pâine şi-o cafea cu brăţările pe care le am azi pe mână. Dar cred că ea-şi putea lua mai mult, din ce lăsa să se înţeleagă. 😀
      Mno, din astea.

      Apreciat de 2 persoane

  15. Ecoarta zice:

    Blue Monday!? Nu a avut nimic special/ nespecial aceastā Monday!
    Am vrut sā te întreb cine este aceastā fatā, dar nu mai întreb. Da, are voce bunā!
    Sunt total de acord cu Sticri legat de „cel mai cel dintre cei mai cei”…
    Si mai era una: „sā vedeti voi cum vine prāpādul dupā ce eu n-oi mai fi”! Serious!?

    Apreciază

    • Voi nu aveţi Blue Monday? Mno, trebuie să fie-n fiecare zi câte ceva 😀
      Pe lângă vocea bună, am descoperit şi o fată tare faină şi simplă şi zăpăcită, aşa cum îmi plac mie oamenii. Asta doar să fac o legătură cu ce-ai zis mai jos. Nu face parte din categoria oamenilor care cred că fără ei cade vreun meteorit pe undeva, din contră, mi se pare că nici nu-i conştientă de talentul pe care-l are. Dacă n-ar strica-o mai târziu tot succesul, ar fi bine.

      Apreciat de 1 persoană

      • Ecoarta zice:

        Avem darā! Da’ cum eu sunt un pic paralelā cu lumea în care trāiesc, abia anul trecut am aflat de existenta ei. Insā aici fiecare o „slāveste” cam în fiecare zi de luni, ceea ce mi se pare mai mult mai corect, zic eu, cā mie nu-mi place lumea. Chiar în fiecare zi este ceva de sārbātorit, cā uneori mā apucā râsul, auzi tu „ziua internationalā a popcorn”! Serious!?
        Fata aceea îsi are soarta în propriile mâini si în…gât!

        Apreciază

        • Sunt de acord că fiecare zi e motiv de sărbătoare şi din fiecare zi putem face ceva în sensul ăsta. Dar pe asta cu deprimarea aş sărbători-o cumva pe dos, că parcă aşa mi se pare corect 😀
          Azi e cu popcorn? Mmm. Dacă nu-i din ăla făcut pe sobă, în oală, nu prea mă tentează. 😀

          Apreciază

  16. Și eu care nu am știut asta și am fost fericită.🤣🤣 Nu știu cine scot toate zilele astea, dar ar fi cazul să se oprească.
    Săptămână frumoasă să ai!😘

    Apreciază

    • Şi tu? Vaaai, câţi ignoranţi pe aici, cu mine cu tot 😀
      Nu se vor opri, sunt prea prinşi în caruselul ăsta al „hai să mai aruncăm ceva pe piaţă”. Dar asta nu înseamnă că noi nu putem rămâne la ale noastre, aşa ca ieri, când am râs în ciuda lor 😉
      Îţi mulţumesc! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  17. Oamenii încearcă să calculeze orice, să stabilească granițe și să eticheteze până și starea oamenilor. Dar sun doar iluzii, pentru că dispoziția fiecăruia poate să fie afectată de prea mulți factori, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Blue Monday rămâne, după mine, doar un mit născut tot din publicitate.
    Narcisiștii sunt cei care se laudă singuri, iar asta nu miroase-a bine, cum ziceam noi când eram mici. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  18. anasylvi zice:

    Ieri chiar am avut o zi mai naspa, o stare de spirit bleh, nici fizic nu am prea fost in forma, abia apoi am aflat ca e blue monday si cumva chiar m-a facut sa ma simt mai bine chestia asta. Adica la modul „bey, e normal sa fii blue azi, nu te-ai dilit char de tot”. Mda. Nu stiu daca e indicat sa zici treaba cu „cel mai cel”. Cred ca e suficient sa spui ca esti. Asa, ca sa nu uiti. Cine mai stie? O zi frumoasa! Incerc sa aduc niste rosu in acest albastru, barem sa iasa un violet fain, pentru marti. Un lila poate.

    Apreciază

    • Sper că a trecut cu toate ale ei ziua de ieri! Şi azi e lila, da. Că e frumos aşa. 😉
      Nu ştiu, mi se pare, dincolo de laudă, că ceva parcă nu-i ok prin interiorul omului care spune oricui, pe oriunde merge, că el e cel mai tare, cel mai bun. Nu am studii de psihologie, dar parcă ceva nu-i în regulă. Repet: una e să ţi-o spui ţie, să te motivezi, alta să o strigi în public.
      Mulţumesc, Ana! Să ai o zi veselă şi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Jo zice:

    Cred că ai prea mult timp, Potecuță. 🙂 Acum, când citesc postarea ta, e deja Pink Tuesday. Că după Blue Monday ce să urmeze? 🙂 Tipul ăla cel mai mare și mai tare nu se laudă, ci încearcă să-și îndrepte stima de sine. Cică e bine să faci asta. Eu sunt cel mai aspru critic al meu, așa că n-ai să auzi superlative pozitive de la mine. 🙂 Iar pijamaua ta cu unicorni cred că ar avea potențial sexy la cei care se joacă de-a Game of Thrones sau Merlin… you know, se imbracă la costum de epocă și se dau mari cavaleri. Așa că din punctul meu de vedere ești o temptress… sună mai bine în engleză, dar echivalentul este seducătoare. 🙂 Nu mai face atâta pe nevinovata. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • De ce spui asta cu timpul? Aş zice poate că sunt mult prea informată, dacă e vorba că am avut timp să aflu de Blue Monday. 😉
      E chineză ce-mi spui aici, Jo. Există fetişuri din alea? No, nu, merci. Prefer oameni normali prin preajmă, seducătoare sau nu 😀 😀 😀

      Apreciază

      • Jo zice:

        Eu aș zice să nu fii atât de categorică. Pijamaua cu unicorni se asortează cu armura unui cavaler. 😀

        Apreciază

        • Habar n-am, Jo. Nu am pasiuni din astea. Mă costumez în toate drăciile numai la Halloween, când petrec cu gaşca mea de oameni la fel de trancalanca. Atât. Nu din pasiuni ascunse. Îmi place pijamaua mea cu unicorn, şi aia cu Tweety şi aia cu Bugs Bunny, dar nu ştiu de Games of… şi nici nu am de gând să aflu prea curând.
          Deci nu-mi pasă de nicio armură, nu-i cazul, chiar deloc, if you know what… 😉
          Mă gândesc serios ce voi fi anul ăsta la chef. Anul trecut n-am făcut, am fost cuminţi. Dar am fost Scufiţa Roşie, Iulia Albu şi am mai fost ceva… nu mai ştiu, cred că vrăjitoare.

          Apreciază

  20. Parcă am scris și eu ceva, cândva, despre ziua asta. O să caut. Melodia chiar o voi asculta, imediat. Despre „lauda de sine…” mai cunoaștem, dar nu i-ar sta mai bine unui Om să fie măcar puțin modest? Întreb și eu… 😁

    Apreciază

  21. adrianport zice:

    Habar n-aveam ce e cu Blue Monday, credeam că e o Black Friday mai naşpa, ca orice zi de luni, indiferent de culoare. Legătura cu finalul trist al rezoluţiilor de an nou e un pic surprinzătoare, statistic vorbind majoritatea nu durează atât de mult.
    Ca să-mi dau cu părerea despre întrebarea ta eu cred că sunt, din păcate, prea mulţi care se cred buricul pământului aşa cum sunt mulţi care ar putea mult, mult mai mult decât cred ei că pot. Prăpastia dintre extremele astea două ar trebui umplută de educaţie, dar nu e.
    Şi ca să închei cu ceva plăcut… şi eu sunt mare fan Theo Rose. I-am descoperit întâi ultimele melodii cu Damian Drăghici şi-am tot căutat. Îmi place totul la ea 🙂 – şi nu mă refer, superficial, doar la voce şi aspectul fizic, cum ar putea să creadă unii răutăcioşi, nu spun cine.

    Apreciază

  22. Cri zice:

    Nici eu n-am știut de Blue Monday, Potecuță, așa că mi-am dat voie să fiu binedispusă, ca de obicei. 😉
    Referitor la întrebarea ta, cunosc o mamă și o fiică, de 63 respectiv 40 de ani, amândouă având sentimentul că sunt cele mai și numai despre asta vorbesc. Bineînțeles că nici nu se iubesc între ele, iar viața lor și a celor ce le sunt alături seamănă mult cu un coșmar. Povestea este prea tristă ca s-o spun mai mult decât în rezumat…
    Nu o știam pe Theo. Îți mulțumesc că mi-ai prezentat-o! 🙂 Ce arhaic sună „prezentat-o”, nu-i așa? Te îmbrățișez și îți doresc să ai o zi cu zâmbete multe! 🙂🤗

    Apreciază

    • Foarte bine, aşa să fii în fiecare zi! 😉
      Tristă poveste. Şi, din păcate, cred că şi în cazul altora nu e decât un fel de scut lauda asta permanentă.
      Uite, abia acum, că ai spus, parcă da, parcă nu mai folosim atât de des termenul ăsta. Să facem prezentările…. 😀
      Te pup, draga mea! Zi frumoasă îţi doresc şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  23. Aura B. Lupu zice:

    Am citit și io despre cea mai tristă zi din an, mie mi-a părut bine c-a fost fain afară și-am văzut cerul. Apoi cu cel mai tare din parcare… daaa, e motivaționala la modă, acum.

    Apreciază

  24. daurel zice:

    Eu mă laud că sunt tradiționalist: am explicații pentru marți 13.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s