Dragostea virtuală-i de când lumea

Ar fi trebuit să pun ghilimele la „dragoste virtuală”. Şi pentru că-i titlu de roman, şi pentru că aşa facem noi când ceea ce zicem nu are de fapt înţelesul pe care-l zicem. Apropo, îi ştiţi pe cei care vorbesc cu tot cu coregrafia inclusă şi fac de zici că-s din Gaşca Zurli şi o cântă pe aia cu „am o căsuţă mică şi fumul se ridică şi bat la uşa casei şi-mi lustruiesc pantofii”? No, aşa fac şi ăştia de zici că joacă mima. Mor după fazele alea când pun ghilimele-n aer, de obicei în dreptul urechilor, parcă-şi pun capul între ghilimele. Gestul ăsta se face cu ambele mâini şi patru degete, două arătătoare şi două mijlocii, care se apleacă şi se ridică de câteva ori, cu mişcări scurte şi rapide. Nu ştiu de ce, chiar nu ştiu, dar pentru mine sunt cam tot ăia care explică poanta după ce tocmai au spus o glumă şi strică tot farmecul şi-ţi taie toată pofta de râs. În fine.
Ce-am vrut să zic? Staţi aşa că aveam o logică de-am zis de ghilimele. Ah, da! Cu dragostea virtuală. Eu aici nu fac decât să-mi spun părerea, nu dau niciun verdict, nu-s specialist şi nu, spre deosebire de cei care se cred îndreptăţiţi să generalizeze, eu chiar nu i-am încercat pe toţi. Ştiţi bancul cu: „toţi bărbaţii sunt porci! Cine te-a pus să-i încerci pe toţi”? Nu cred că-i banc.

Mă miră şi mă amuză teribil cei care spun cu mare avânt că tot ce-i virtual e fals sau minciună sau nasol sau… şi atenţie, să vedeţi voi aci paradoxul paradoxului paradoxal, unde credeţi că fac afirmaţiile astea? Iegzact! În online. Adică virtual. Facem aşa:

El minteo ilustro face afirmaţia:
„Tot ce-i virtual e fals”
Notăm premisa asta asta cu A de la adevărat, că cine suntem noi să contrazicem.
„Afirmaţia e făcută virtual”
Şi asta e notată cu A, că e adevărată, că avem dovada scrisă.
Avem P1 şi P2, ambele adevărate. Şi atunci, tot după schema logicii, concluzia nu poate fi altfel decât adevărată şi nu poate fi decât: enunţul primei premise e fals. Restul concluziilor le trageţi singuri.

Am văzut recent un nene, parcă italian, care-a venit în România după ce-a fost stors de zeci de mii (sau erau sute, nu mai ştiu) de euro, de o tânără domniţă de pe plaiuri mioritice, după ce l-a făcut să se îndrăgostească de ea sau doar să viseze că la aproape sau peste 70 de ani, o prospătură ajută la stima de sine. Vorbind pe net, l-a ameţit, şi i-a vândut multe gogoşi cu tragedii închipuite din familia ei.
Omul, leşinat de iubire dar puţin şi-n gândire (dar să zicem că era doar om bun), i-a trimis ba 10.000, ba 2.000, ba nu ştiu cât, până când parcă s-a prins. Restul e poveste. Deci avem varianta feminină şi mioritică a generalilor de armată milionari în euro care vor să doneze pe FB sau mailuri sume imense şi tu şi numai tu eşti fericita aleasă, doar aşa, că i-au plăcut „ocii” tăi irezistibili.

Facem o întoarcere-n timp, pe când eu eram mică şi pe când nici Zuchi nu ştia de internet şi mai ales de reţele şi aplicaţii şi ajungem la mine-n sufragerie. Nu, măi, nu e Zuchi acolo, staţi cuminţi. Şi nici nu mă vedeţi acolo, că eu sunt expulzată-n bucătărie şi trag cu urechea. Şşşşt, lăsaţi de la voi şi concentraţi-vă pe ce se întâmplă la mine-n casă. O femeie din cartier plânge cu suspine în faţa tatălui meu care o asculta cu milă şi cu ureche de om care-şi făcea meseria şi acasă, că deh, aşa a fost el.
Îi povesteşte printre suspine că a fost plecată cu copilul undeva la o soră sau o mamă sau ceva, mai departe de oraş, o săptămănă. Soţul ei, rămas acasă, a adus „pe una” acasă. O zi, două, poate trei. Aia a făcut ceva, cumva, şi într-o seară, l-a îmbătat, el a adormit epuizat de atâta iubire şi ea, tot din iubire, cu ceva ajutoare care au aşteptat în faţa blocului un semn, i-au golit omului casa. Nu multe, că pe atunci casele nu aveau multe. Dar ce aveau era scump la vremea aia: televizor, video, casetofon şi ceva bijuterii.

Pe aia cu „a plecat după ţigări şi s-a întors după 7 luni” o ştiţi? Ori a devenit legendă că s-a întâmplat de multe ori, în multe zone din ţară, ori cei care au făcut asta n-au vrut decât să experimenteze zicerea, dar da, un vecin din blocul de lângă al meu a ieşit din bloc în papuci de casă şi-n pantaloni scurţi, să ia pâine. Un an jumate n-a mai dat pe acasă. A stat la o mândruţă. Normal că, după ce-a revenit, deşi între timp s-a aflat că n-a fost răpit de omuleţi verzi, nici n-a murit, din contră, e bine-merci, care cum îl vedea, îl întreba: şi, ia spune, măi V, măcar ai adus pâinea aia?
Una şi gata. Petrecută-n tinereţea bunicilor deci vorbim de timpuri sănătoase şi frumoase. Tânărul mire, în timp ce unii încă dormeau cu capul pe masă după atâta horă jucată la nuntă, a luat un porc, nişte prosoape, nişte bani, nişte „plăpumi” şi nişte perne, şi, cu naşa de mână, a plecat peste dealuri şi au trăit fericiţi. Probabil şi tânăra mireasă dormea lângă cei de mai sus, că nu se zice nimic de ea-n poveste.

Revin la timpurile noastre. Atenţie: nu vorbesc despre infractorii care se ocupă de fraude pe net, nici de ăştia cu frustrări care bântuie pe bloguri şi FB şi-şi spun hateri, că au şi ei dreptul să se alinte şi să se creadă zmei. Nu. Aici e o categorie separată.
Exemplele de mai sus au legătură strict cu mieluşeii ăia de le spun unii „escroci sentimentali” (ce frumos! Elegant, n-ai ce zice) şi dau vina pe virtual. Cum că dacă el n-ar fi, nici ei n-ar exista.
Mă mămică. Exemplarele astea au suferit o traumă la înţărcare. Că e şi asta o etapă extrem de dificilă-n viaţa oricărui sugar. Na, ca orice etapă, pe unii-i zdruncină-n aşa hal că, nu ştiu cum să spun, că efectiv aşa rămân. Zdruncinaţi, vreau să zic.
Cine crede că fără virtual n-ar fi fix, dar fix, la fel şi că n-ar face fix, dar fix, aşa, oriunde, oricum, cu oricine, să vină să-i strâng mâna. E mai tare ca mine la capitolul visat cu ochii deschişi şi elefănţei roz.

Încă o dată spun: nu vorbim de ăia de aruncă noroi sub anonimat şi care, fără anonimat, sunt speriaţi de umbra lor. Nu vorbim de ţepe pe net. Şi nu, nu vorbim de real vs. virtual. Asta, în secolul ăsta, mi se pare o tâmpenie. De ce să facem, încă să mai facem, paralela asta? Ca şi cum dacă scrii ceva pe net înseamnă că fugi de real. E o aberaţie asta. Şi dacă cineva nu mai are viaţă că stă toată ziua cu nasu-n facebook şi insta şi tik-tok şi altele, nu înseamnă că online-ul are o vină. Şi dacă acum, la un comentariu, cineva-mi scrie că mă iubeşte şi vrea să-mi lase averea şi eu cred, serios, cu toată dragostea, vina nu-i nici la online, nici la cel care îşi încearcă şi el norocul. Şi vorba aia… unde nu-i cap…
Ah, ok. Că sub anonimat unii se dau altceva, e altceva. Nici despre asta nu vorbim. Că una-i să stai la o cafea cu cineva pe care-l priveşti în ochi, alta să-i scrii pe blog sau pe mail sau să-i dai un like, da, e adevărat. Dar vedeţi voi, până şi aici e cu virgulă.
Că cine pupă-n… în viaţa lui excesiv de reală, o face şi pe net de obicei. Cine e sincer cu prietenii lui şi e pe genul: băi, eu asta sunt, nu mă pricep la aia, nu ştiu aia, nu am citit Freud, habar n-am de asta, apăi vă garantez eu că ăla nu caută pe google răspunsuri când cineva face un concurs mic pe net, fără miză, numai să pară el că-i cel mai… minte luminată dintre toţi ăia de habar n-au ei de micro şi macro nu ştiu ce. Înţelegeţi ce zic? Cine mai zice că virtualul minte, să se analizeze puţin mai mult. E foarte posibil să ştie el ceva ce noi, cei care nu o credem, să nu ştim. Cum ar fi să minţi pe net…
Nu ştiu, zic şi eu. Dar nu despre asta vorbim.

Vorbim de „Luţă”. Şi dacă e plin de Luţă pe net, nu înseamnă decât că e plin de Luţă prin lume. Cine-i Luţă? Motivul pentru care am scris asta şi pe care îl las mai jos.
Uitaţi-vă la an. Deci despre ce vorbim?

M-am uitat de 7 ori la filmuleţ şi abia apoi am ascultat cu adevărat. Sunt îndrăgostită de mimică, de interpretare, de dulceaţa Stelei. Vă rog eu mult să şi vedeţi, nu doar să ascultaţi.
Că de fapt, asta-am vrut să vă arăt. Dar m-am luat cu vorba.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

63 de răspunsuri la Dragostea virtuală-i de când lumea

  1. Issabela zice:

    Doamne, ce tînără era…! De fapt, nici nu mi-o amintesc așa tînără… mă rog, aveam 4 ani atunci 🙂
    De Luță mă abțin, am tunat și fulgerat alte dăți destul 😀 Dar știu și eu pe cineva care-a ieșit seara pîn-la colț și-a ajuns în Canada, revenind peste 20 de ani. De fapt, nu pe el, ci pe nevastă-sa și pe cei doi baieți, care-ntre timp (unul dintre ei) au făcut copii…

    Apreciat de 1 persoană

  2. tink3rbe11 zice:

    Eu am ascultat și reversul bogătașului stors de româncă,o fraiera stoarsă de un isteț.
    Dar nu despre asta e vorba.
    Am ascultat, vizionat acum vreo 3 zile videoclipul cu Stela…minunată interpretarea, povestea nu mai vorbim
    Dar pe atunci erau alte vremuri. Deși…naivitate încă mai găsim.
    Drăgosteală pe net există și culmea cei care o fac pun mai mult decât ar pune într-o relație adevărată.
    Internetul nu minte Dar ca să nu căutam adevăratul vinovat ,ne mințim noi pe noi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Și eu sunt fermecată de interpretare!
      Pfuaaai, ce bine le-ai zis! Asta e. Despre asta e vorba. Craii ăștia și crăițele, că numai craii merită atenție, sunt așa prin definiție, nu sunt așa din cauză de net.
      Mulțumesc, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Suzana zice:

    Minunata interpretarea, ai dreptate. Nici nu stiu daca am vazut-o vreodata asa!
    Cat priveste virtualul, cam departe de mine. Eu sunt uimita de cate aud, dar sunt uimita de cate ori merg cu metroul, cam 90% dintre pasageri stau si butoneaza. Si ma intreb daca acele personaje mai si gandesc. Mai sinistru a fost cand am vazut parinti cu pici, ei cu telefoanele si copilasii nelinistiti ca nu inteleg ce fac ei. Oricum e atata virtual tintit in ultimul timp, ca ma apuca asa, o tristete iremediabila…
    Un weekend placut, draga Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, Suzana, e era în care telefonul e prelungirea noastră. Dar uite, vezi, dacă acum mă vede cineva (sunt acasă, nu e cazul, dar zicem că sunt la metrou) butonând, poate spune că sunt pe fb și mă uit la poze cu pisici care fac balet sau că fac check-in sau ceva și să mă judece? Da. Și eu nu fac decât să port o discuție reală, despre ceva real, pe un blog, cu o persoană reală care are ceva inteligent de spus.
      Eu am înțeles ce ai vrut să spui. Și da, mulți nu se pot despărți de net. Dar generalizările nu se potrivesc pe nicăieri și mulți asociază onlineul cu falsul, cu acel rău care înghite realul.
      Asta facem noi acum? Ne prefacem?
      Noi nu. Deci ca noi sunt și alții.
      Încă o dată spun: da, știu ce ai vrut să subliniezi. Dar e ca și cu… un cuțit. Un exemplu mai prost nici că puteam găsi, știu. Dar e pe acolo.
      În mâini de om normal, e ustensilă în bucătărie. În mâini de neîndemânatici, e puțin periculos, că se taie singuri pe la degete. În mâini de copil, e și mai periculos, că se rănesc din joacă, fără să conștientizeze pericolul. În mâini de psihopați, devine letal. Și în minți luminate, cel care a inventat cuțitul devine astfel de pus la zid.
      Așa e și cu netul.
      Weekend frumos, draga mea! Mulțumesc!

      Apreciat de 5 persoane

      • MNiko zice:

        Chiar nu cred ca analogia cu cutitul e proasta. Ba din contra. Exemplifica foarte bine ceea ce vrei sa spui.

        Apreciat de 1 persoană

      • Suzana zice:

        Da, ai dreptate, nu am de unde sti. Doar ca vad anumite gesturi. Sau mai mai sa ma impiedic pe scara rulanta pentru ca tocmai atunci se citea ceva palpitant. Sau nu pot iesi pentru ca s-au blocat in usa citind niste lucruri. Mi s-a intamplat. Vrem, nu vrem, virtualul a schimbat personalitatea oamenilor. Si raman la parerea ca nu in bine. Este util evident in masura in care il folosesti cu adevarat in mod util. Adica sa genereze o versiune mai buna a noastra. Daca nu, consecintele se vor vedea mai tarziu. Este un alt fel de dependenta, chiar daca poate nu o vedem in felul acesta. Din pacate subiectul e si mai complicat, dar poate cu alta ocazie. Nu vreau sa supar mai mult! 🙂

        Apreciat de 3 persoane

        • Suzana, stai, dar nu ai supărat! Pe cine? Eu am spus că am înțeles ce ai scos în evidență și da, așa e. Sunt celebre cazurile de tineri care se dau cu capul de stâlpi că stau cu capul în telefoane. Și asta să nu intrăm în zona dark, să vorbim de accidente. Și da, deja parcă e recunoscută ca boală dependența asta.
          Dar eu nu despre aspectele astea spuneam, ci de cei care acuză virtualul în virtual. Despre cei care scriu pe net: eu am o viață reală, băi, triștilor, nu trăiesc pe net, că netul e câh, numai ăia singuri și frustrați stau pe net. Ce să-i zici unui astfel de om? N-ai ce, atât poate, atât duce. 😀
          Deci sunt multe subiecte-n unul singur. Și multe, foarte multe de spus. De aia am și scris că mă axez doar pe unul, că altfel câteva luni tot scriam la postarea asta.

          Apreciat de 2 persoane

  4. MNiko zice:

    Cred că acum mai bine de un an am vazut prima data melodia și filmuletul. Prima dată m-au cucerit versurile. Le-am aratat-o si fetelor tocmai pentru versuri.
    Despre virtual se pot spune multe, dar cazurile de care spui au existat de cand lumea si pamantul. Diferante e ca fara radio/tv/virtual nu circulau vestile asa de repede.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu am văzut recent un documentar despre Stela Popescu. Și acolo a fost și asta și m-a cucerit instant. Da, evident, și versurile sunt faine tare. Dar interpretarea mi se pare tare, tare dulcică. 🙂
      Daaaaaaa! Excelent punctat! Nu erau scoase în evidență ca acum, nu că nu existau! Da, foarte bine spus! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  5. Iosif zice:

    “Dragostea virtuală-i de când lumea”
    Iar lumea-i divizata-n milioane de bucati.
    Toti cei care-o gusta-i simt amaraciunea,
    Daca îti lipseste, degeaba mai traiesti…
    Un Weekend magic, minunat, în toate binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    E hazliu sa vezi pe cate cineva pe net – zi de zi, pentru cei care au interes, timp sau chef sa urmareasca – si care spune ca „are viata in real”. 😉
    Stela Popescu e mortala in aceasta sceneta! Acum imi amitesc ca auzisem de Luță, dar nu stiu daca in interpretarea Stelei – nu conteaza! M-am distrat, si-ti multumesc! 🙂 Cati „Luta” – femei si barbati – exista „in real”… sa fie sanatosi cei care cred ca „tot ce-i virtual e fals”. Sigur, daca nu s-or referi la „realitatea virtuala” in sensul de simulare (informatica) a unui mediu imaginar sau real – realul din simulare e „in alta parte” nu in „holograma” (nu e potrivit cuvantul, dar sa n-o lungesc si mai mult) 🙂
    La varsta de 16 ani – chiar si la 25 – mai putem vorbi de naivitate, dar mai incolo… altfel se numeste naivitatea. 😊 Escrocii – sentimentali sau nu – stiu exact ce „butoane” sa apese, si la cine. Ar fi niste „profileri” perfecti. Cand e vorba despre vanitate, dorinta de imbogatire rapida (altele de gen) multi nu mai reusesc sa vada padurea din cauza copacilor.

    Weekend frumos, Potecuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • E discutabilă asta cu „viaţa în real”. Ce înseamnă asta de fapt? Să înţelegem că cei care nu stau pe net acum sunt într-o croazieră pe mare? Sau îmbrăţişaţi cu familia? Sau la un chef cu prietenii? Sau admiră un peisaj montan, în faţa unui foc de tabără? Poate dorm. E bine, nu zic. Dar asta înseamnă că ei au viaţă şi noi nu? Poate se uită la o comedie. E bun şi aşa. Dar sunt ei mai căştigaţi decât noi care acum citim o postare pe un blog şi o facem tot de plăcere sau distracţie?
      Eu nu înţeleg deloc-deloc „ruptura” asta. Eu, de exemplu, acum sunt la muncă. Unii dintre prietenii mei la fel, alţii, ca sâmbăta, aspiră, şterg praful, fac mâncare sau sunt la cumpărături. Deci oricum, şi dacă n-ar fi existat netul, la ora asta nu ne-am fi putut vedea, dacă asta înţeleg unii prin viaţă reală: să te plimbi, să te vezi cu prietenii, să chefuieşti. Deci eu nu am renunţat la ora asta la viaţă, să stau pe net.
      Pe de altă parte, după ora 16 când voi termina munca şi nu voi fi pe net, voi face cumpărături, voi aspira, voi şterge praful, voi face ceva de mâncare, voi face o baie, mă voi pune la citit şi la filme. Deci, după logica lor, voi avea viaţa reală. Alţii însă vor spune: da’ ce, asta-i viaţă? Poate că nu e, nu ştiu ce să zic, dar aşa s-a nimerit azi şi mai trebuie aspirată şi casa, că doar n-o să stau în mizerie, nu?
      Deci pentru mine e ceaţă la capitolul ăsta. Şi ştii cum e, n-am timp de viaţa mea, apăi să stau s-o judec pe-a altora.
      Da, e foarte adevărat, din păcate, unii trăiesc o altă realitate, făcută de ei pe net şi ajung să sufere crunt. Pentru că îşi inventează viaţa, pun poze din vacanţe trecute, pun filtre din alea care-i întineresc cu 20 de ani, şi ei ajung să creadă că aia e viaţă. E vorba de dureri acolo, de neîmpliniri, de negare, şi n-aş intra în zona aia. Cred că dincolo de laude, e ceva ce-i doare.
      Dar de aici până la a trage linie şi-a decreta că dacă stai pe net, n-ai viaţă… la mine e tare complicat de înţeles. Şi când cei care o spun o spun fix pe net, râd tare. Adică eu n-am viaţă că scriu pe un blog, şi „tu” vii la mine pe blog şi pierzi timp să-mi spui că tu ai viaţă reală, nu ca mine care stau pe net. Deştept moment! Şi da, mie chiar mi-a scris cineva asta de mai multe ori. Într-o perioadă de glorie când „hateraşii” umblau liberi. Până am zis ei, gata, mergeţi voi la viaţa voastră, nu vă mai iau eu din timpul preţios.
      Mă bucur tare, tare mult că ţi-a plăcut interpretarea, Diana!
      Daaa, uite că de asta cu realitatea virtuală am uitat. Ei, da, acolo-i altceva. Şi o hologramă din aia aş vrea şi eu. Ca bibelou 😀 😀
      Să ai un weekend frumos! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Am pus ghilimele la „viata in real” – doar faptul de a fi in fatza computerului, telefonului etc. este viata reala 🙂 dar cei care-i acuza pe altii ca nu au „viata in real” vad (probabil) lucrurile intr-un mod in care eu nu-l pot intelege – sau doar vor sa para interesanti.
        Viata este si sa faci cumparaturi, sa stergi praful. 🙂 Viata e si sa ai un blog si sa te ocupi de el… Apoi, exista – chiar exista! – oameni care au ajuns sa aiba o viata mai interesanta (un fel de a spune) tocmai datorita tehnologiei – sunt oameni care pot fi sociabili doar in acest mod (fiind timizi, de exemplu, in viata „reala”) si interactiunea online ii ajuta in mod real in relatiile cu cei din jurul lor 🙂 Unii nu se pot deplasa, din cine stie ce motive, altii locuiesc in locuri izolate si tot asa.

        Haha! Bine le-ai facut ca te-ai gandit la ei, sa nu le mai iei din timpul lor pretios! 🙂

        Iti multumesc, Potecuta! Imbratisari! ❤

        Apreciază

  7. Drugwash zice:

    Ce să spun despre subiect? Nu ştiu, n-am avut experienţe de gen. Doar că de cînd mă ştiu Stela nu prea mi-a fost simpatică – poate din cauza vocii, poate din cauza numelui… Aşa că sar peste clip şi-ţi urez week-end plăcut, fără escrocherii sentimentale. 🙂

    Apreciază

    • Mulţumesc, Dragoş! Cine, io? Păi nu scot eu furcile şi topoarele? Ia să îndrăznească cineva să facă asta cu mine! 😀 😀 😀
      Acum vorbind serios şi din experienţele trecute şi nu strict despre relaţii de iubire: ştii cum sufăr? Vai! Mă topesc pe picioare. O vreme. Dacă un prieten face ceva să mă rănească, există-n mine sentimentul ăla păcătos de vină. Că eu am făcut ceva şi l-am determinat să spună aia, să facă aia sau să dispară, să nu-mi mai răspundă la telefon, să nu mă mai sune, să nimic. Şi sufăr rău şi încerc să înţeleg şi mă cert şi mă îngrijorez. Aia e perioada critică. După asta, se ridică perdeaua de fum din cerebelul meu mic, şi începe etapa lui „de ce?”. Şi când realizez că nu ştiu de ce, oricât de sinceră sunt cu mine, deci nu există motiv deci nu sunt eu vinovată, şi dacă el sau ea n-a avut intenţia nici măcar de-a depune un minim efort de a-mi spune: băi, ai fost naşpa, ai făcut aia, ai zis aia, nu înseamnă decât că pentru el sau ea nu contez şi n-am contat niciodată.
      Eu, dacă ţin la o prietenie sau la o relaţie sau la un coleg, la un amic, o amică, şi mi se pare că ceva din ce-a zis sau a făcut în ceea ce mă priveşte nu-i ok, ori tac, dar tăcerea aia e legată numai de asta deci persoana aia habar n-are că m-a durut şi totul decurge fix ca înainte, ori întreb şi lămuresc şi se închide capitolul ori cu totul ca înainte, ori, dacă e cazul, cu o strângere de mână şi mi-a părut bine, drum bun!

      Inclusiv aici mi s-a întâmplat de câteva ori să mi se pară dintr-un răspuns că am supărat cu ceva şi am întrebat. Pentru că îmi pasă. Ah, ok, deşi nu pare, chiar proastă bâtă nu-s, nu cred că dacă rămân pe marginea drumului, noaptea, pot suna pe oricine de pe blog, că doar suntem prieteni. Nu. Dar îmi pasă mult de voi, cei pe care-i ştiu de atât timp. Ei, mi s-a spus că-s prea sensibilă. De ce, că-mi pasă de oameni, să nu-i supăr fără să vreau? Ok, mulţumesc, rămân sensibilă, ne vedem de drum separat, nu mai vreau să deranjez cu sensibiltatea mea.
      Deci dacă ajung la etapa lui „de ce”, imediat după ce realizez că acea persoană, fie ea şi împăratul broaştelor, dispare din raza mea. Nu pot uita, e normal, că nu mă pot şterge pe creier. Dar nu mai există. Ştii că am scris eu în gânduri prin fumul de ţigară aia cu „a plecat. Sau a murit. E totuna.” Fix aşa. Nu mai e.

      Sincer spun, eu chiar nu pot spune că am o părere bună despre mine. Am destul de puţină încredere-n mine şi nu e modestie asta. Nu am curajul de a scoate o carte cu versuri pentru că nu cred cu tărie că am talent în asta deşi m-au certat mulţi pe aici şi-mi spun mulţi asta. Aşa sunt eu, nu am excelat niciodată la asta. Dar! Cred că se activează instinctul matern şi, dacă nu am un copil, îl apăr cu flăcări pe copilul care-am fost şi care e rănit de cineva din exterior. Nu-s răzbunătoare. Accept multe, iert multe, tac mult. Dar şi dacă durează ani de zile în care rabd, când vine picătura aia, e gata. Nu mai există explicaţii, nu mai există nimic, nu mai există persoana. O fi asta un fetiş, nu ştiu, nu-l am, dar cât de masochistă să şi fiu să tooooot las săgeţi să mă lovească? Că nu-s nici io un sfânt din ăla care, pentru o cauză nobilă, se lasă biciuit.
      Vai, cât am scris. Deci: dacă cineva va îndrăzni să mă fraierească în weekendul ăsta, stai pe aproape, vei auzi la ştiri de asta 😀 😀 😀
      Weekend frumos să ai!
      Scuze pentru roman, am energie că abia m-am trezit 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        No, bună dimineaţa şi vai de cin’ te-o supăra zilele astea! 😆
        Io-s pe picioare de pe la 2-3 dimineaţa (nu mai ştiu, că fiecare ceas arată ce vrea el) aşa că deja-s puţin într-o haripă şi-am mai întins şi pîine-n uleiu’ din tigaie, ceea ce m-a înmuiat şi mai mult.
        Să ştii că semănăm oarecum destul de bine dar nu chiar exact perfect la fix. Eu de obicei stau mai mult şi cuget dacă ce s-a zis a fost minciună, răutate, neştiinţă etc. şi abia tîrziu acţionez în consecinţă; şi atunci dacă e cazul întreb direct, ca să ne lămurim, să nu pierdem timpul în jocuri inutile.

        Nu mai ştiu dacă erai prin zonă atunci sau dacă ai trecut să citeşti, mai ales că n-am povestit direct totul, dar cu ani în urmă am scris ceva, o povestire numită P, inspirată dintr-o asemenea relaţie de amiciţie la distanţă care s-a dovedit a fi falsă. Povestea e o fantezie dar mise pare că numele sînt reale; am uitat, de atîta vreme şi sincer parcă nici nu vreau să-mi amintesc. A fost dureros la vremea aceea. Apoi am mai întărit şoriciul şi nu m-am mai lăsat prins la înghesuială; „copilul” a îmbătrînit şi el cu cîţiva anişori, că nu se putea altfel. 😉

        Cu versurile nu ştiu ce să zic, am avut şi eu o încercare disperată în ideea să nu mai depind complet de voi (tu, Mugur, Cristi, Suzana etc) cu supravieţuirea şi mi s-a tăiat din start: că nu se vinde poezie, că… diverse. Poate tu ai mai mult noroc, cine ştie. În lumea actuală nimic nu mai e sigur. Din partea mea îţi urez cît mai multă baftă! 🙂

        No, gata că ocupăm tot spaţiul, nu mai e loc şi pentru ceilalţi să dea bineţe. 😛 😀

        Apreciază

        • Mulţumesc mult, mult, Dragoş!
          Oooof, nu de vândut e vorba. Că asta nu cred că ar ajuta. Nu ştiu, chiar nu ştiu cum se vinde şi cât se câştigă, nu m-am gândit o secundă la asta.

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Păi ca să scoţi un tiraj super-limitat, să zicem doar pentru familie şi cîţiva prieteni, sub formă de cadou, ar trebui să plăteşti tu tot deranjul şi atunci se poate, sigur. Unii fac asta pentru unicul motiv de a se „vedea” autori publicaţi (how lame is that!?) şi pînă la urmă e dreptul lor. La mine, după cum ştii, e chestia cu „ce pap, nene, mîine? cu ce plătesc facturile şi impozitul la casă? mă culc pe-o ureche că-mi dă Potecuţa şi Mugur şi Cristi şi… Moş Crăciun şi Zîna Măseluţă în vecii vecilor amin?”. Mnah, dacă nu merge nu merge, ata ete, da’ măcar am încercat.

            Apreciat de 1 persoană

            • Da, Dragoş, ştiu ce zici. Dar se poate să scoţi ceva aşa… cum? Că scoţi tiraj mare, dar ăla nu se plăteşte? Sunt habarnistă de tot, pe bune. Asta-i dovada că nici nu m-am interesat cum e cu banii. Ce zic editurile, nu trebuie să dai tu bani înainte şi pe urmă se apucă de treabă şi pe urmă, în funcţie de vânzări, primeşti procent sau le primeşti tu şi le vinzi singur? Cum e cu astea? Că dacă e vreo editură care le face aşa, e ok. Şi tu le vinzi, nu se ocupă ele şi de reclamă sau vânzare. Dar să le vinzi tu, presupune să mergi tu la poştă sau să chemi curieri. Să le iei de pe site-ul editurii, cred că e cu banii înainte.
              Avem aici pe Issa şi pe Marina, până vin celelalte fete cu cărţi scoase, dacă văd ele, poate ne lămuresc cum e.

              Dar auzi? Tu pe partea de IT ai încercat? Te pricepi să faci un site sau să-l întreţii? Ştiu firme care iau camioane, nu căruţe, de bani pentru un site. Nu vorbesc de găzduire, cum au trecut unii şi plătesc lunar sau pe an, zic de siteuri pentru firme. E o firmă în SB care fără mii de euro nu se uită la tine.
              Să pui un anunţ pe siteuri online de la tine din oraş că întreţii site-uri sau că repari nu ştiu ce şi să iei şi jumate din cât iau alţii, ce are? Zic şi eu, nu ştiu altceva ce să zic.

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              În problemele de editură, publicare, vînzare nu mă pricep, n-am avut niciodată tangenţe; am încercat cu cineva din cerc şi mi-a spus pe scurt ce şi cum, atît. Poate fetele deja publicate să ştie mai multe.

              Cu site-urile e complicat rău. Nu zic că n-am experienţă cu limbajele folosite, că aia mai apare pe parcurs, dar e nevoie de nişte trucuri pe care doar avansaţii le ştiu, apoi e nevoie de tot felul de „maşini” (computere, tablete, telefoane) şi sisteme de operare plus diversele browsere mai populare pentru fiecare în parte – toate astea pentru teste. Altfel faci ceva care merge numai pe sistemul tău de operare şi browserul tău, iar la 95% dintre ceilalţi utilizatori crapă cu spume. Cînd e pe gratis, amatoriceşte – cum am făcut script-urile alea AHK sau applet-ul pentru Mint Cinnamon – mai ai o scuză, dar ca să iei bani cu căruţa şi să livrezi ceva defect şi/sau incomplet, pentru asta trebuie să fii Micro$oft sau Canonical sau… înţelegi ce vreau să spun. 😉

              Pe lîngă asta, lucrurile nu merg aşa simplu şi cinstit cum ai crede. Sînt firme specializate care sînt „agreate” by default de către cei care contează, fiindcă acolo sus la conducere e cineva care spune că alţii n-au loc. Aşa că şi prin absurd dacă aş fi eu capabil să creez produse de calitate, competitive şi comparabile ca preţ, clienţii potenţiali au deja „oamenii” lor şi nu se uită la mine nici cu turul pantalonilor. Iar dacă, din nou prin absurd, aş reuşi să intru în cercul acela prin intermediul cuiva cu „putere” care întîmplător mă cunoaşte, cel mai probabil mi se va cere curînd să introduc în cod ceva care ar fi împotriva principiilor mele, şi atunci apare dilema: îmi încalc principiile ca să mă umplu de bani (şi de eventualele blesteme ale utilizatorilor) sau refuz şi mă întorc la sărăcie cu bonus un renume „aranjat” bine de „băieţi”.

              Ştiu că pare doar o paranoia dar la nivelul de care vorbim e realitate, poate doar cu mici diferenţe. Nici nu mai aduc în discuţie aspectele legale care adaugă situaţiei complicaţii şi mai mari.

              Banii mulţi nu sînt niciodată curaţi. 😉

              Apreciază

            • Dragoş, ascultă-mă, nu vorbim de clienţi mari şi de un câştig de mii de euro pe zi. Firmele mari au angajaţi IT-işti şi e foarte normal să fie aşa. Vorbim de mine, să zic, e doar un exemplu, care nu am oricum şi nu aş da mii de euro unei firme să aibă grijă de blogul meu, să nu crape şi să pierd tot, ci aş da mai bine nişte sute de lei unei persoane fizice care ştie să facă asta şi care vrea să o facă. Vorbim de o tanti care face ceva hand-made şi vrea şi ea un site mic unde să pună poze cu ce face şi să le vândă de pe site, vorbim de un nene care are o firmuliţă de reparat ceva, el e director, el e administrator, el repară, nevasta-i secretară, femeia de serviciu şi contabila. Şi nu se pricep, săracii, şi la promovarea serviciilor pe site.
              Tu te-ai dus direct la companii. Păi nu despre asta vorbim. Şi tanti Violeta care face icoane pe sticlă sau lumănâri parfumate, sigur-sigur nu te pune să-ţi încalci niciun principiu să-i faci un site. Şi deşi n-are mii de euro, e cinstită şi îţi plăteşte munca. Eu despre asta vorbeam.

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Indiferent cine-i clientul, cerinţele în ce mă priveşte sînt aceleaşi şi nu le pot satisface. Nu am Windows 10/11 cum e la modă acum, nu am browserele cele mai noi, nu am tabletă şi telefon ca să fac versiunile mobile de site – care diferă total de cele clasice de PC – şi cît de curînd n-o să mai am nici notebook-ul ăsta, că deja astăzi mi s-a oprit mouse-ul de vreo 3-4 ori brusc, fără motiv şi linia de 5V e constant pe la 4,35-4,45V şi uneori mai jos, ceea ce face ca unele echipamente să funcţioneze uneori incorect. Display-ul poate l-ai văzut că e lovit şi am pată neagră. Tastatura „scapă” atîtea caractere încît îmi vine s-o rup în bucăţi, nici nu se compară cu aia butucănoasă fabricată la sfîrşitul anilor ’80 care nu greşea nici măcar o dată; dar aia e pe PS/2, ăsta n-are aşa ceva, e prea „nou”.

              Ca să te angajezi la o treabă de durată trebuie să ai cu ce s-o faci. Tanti Violeta o să facă cîte 2-3-5 icoane pe zi şi eu ar trebui să actualizez site-ul în timp real, să ţin legătura cu ea despre ce s-a vîndut, să modific preţuri etc. Dacă-mi pică ceva definitiv sau pentru o vreme mai îndelungată rămîne biata fără pîine, că de pe vechiul Pentium III – dacă o mai porni – nu mai am nici o şansă de a accesa web-ul. Şi dacă-i cer bani de display ori de tastatură ori de altceva neapărat necesar şi urgent face amărîta infarct şi o am pe conştiinţă. Sau mă spurcă de-a dreptul de nu mă mai spală nici toată apa Iordanului. 🙂

              Apoi un site comercial, oricît de mic, necesită un domeniu propriu care trebuie cumpărat şi întreţinut, făcute backup-uri la intervale constante şi eventual reparaţii de urgenţă, verificări şi actualizări de securitate şi softuri la nevoie – o grămadă de chichiţe pe care le ştiu doar teoretic din cîte am auzit pe la alţii. Cu mintea mea varză n-aş fi niciodată în stare să păstrez rutina necesară, plus programul ăsta ciudat de nici eu nu ştiu cînd e noapte şi cînd zi. Mă sună biata tanti în disperare şi eu dorm; mă trezesc (ca azi) la 2-3 dimineaţa – s-o sun atunci să văd ce voia?

              Or mai fi şi alte mărunţişuri, deja am ameţit de cap. Ştiu cît de simplu şi uşor pare „să faci ceva mic-micuţ”, dar nu trăim în lumea în care să putem chiar face aşa simplu după cum credem. Altfel aş fi încercat poate cîte ceva pînă acum. Crede-mă, nu vrei să fii în „papucii” mei.

              Apreciat de 2 persoane

  8. Aerul și fraierul există și în viața virtuală ca și în cea de zi de zi. Dacă nu intri în prima, dar ești o fire prea credulă, se găsește cine să te păcălească prin telefon sau chiar la ușa casei tale, după cum s-a văzut în prea multe cazuri. Care vor continua mereu, că are balta pește.

    Apreciat de 1 persoană

    • Bineînţeles, Petru! Şi pe net, şi pe stradă, tot oameni umblă. Bine, pe net sunt şi viruşi, dar asta e altceva, că şi pe stradă sunt 😀
      Ce ne tot dăm cu capul de pereţi cu netul ăsta, nu pricep. Cine-i nemernic în viaţă, e nemernic şi pe net, că n-are cum altfel. Şi invers. Da, pe net e mai uşor să te dai sfânt şi pe urmă să oboseşti şi să-ţi pice masca. Dar în viaţă nu-i aşa? Chiar nimeni, niciodată, nu a fost rănit de iubit, de prieten, de frate, de soră? Păi eu ce tot spun? Omorâm netul ăsta şi când colo duşmanul e cu noi în pat, vorba filmului. Dar na…
      Zi faină, Petru!

      Apreciat de 2 persoane

  9. Cri zice:

    Omul crede ceea ce-și dorește să creadă spunea o vorbă veche. Mai ales romantica neimplinită sentimental… și unii oameni se distrează pe seama naivității sale, ce-i sinonimă cu buna credință. Zice Stela „sunt prostuță”, dar -repet- nu-i decât dorința mare a omului, chiar și deștept, de a crede în iubire. După ce se frige mai tare așa, înțelege că pe lume mai există și astfel de „jocuri” și că e foarte important să-și scoată capul dintre nori, să nu mai viseze la cai verzi pe pereți.
    Te pup, Potecuță! Zi frumoasă să ai!! 💖

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt de acord, Cri. Şi cred că nu e uşor să recapeţi încrederea după ce te-ai ars, aşa cum spui. Însă nu e deloc o variantă să se piardă total încrederea-n oameni. Deloc. Un hoţ rămâne un hoţ. Nu-i face însă pe ceilalţi hoţi. Şi-un zdruncinat din ăsta, de care-am zis, nu-i face pe toţi aşa.
      Eu sunt visătoare şi optimistă şi copil prin definiţie. Aşa sunt, asta simt. Nu mi-e bine-n haine de adult serios şi încruntat şi concentrat numai pe partea dreaptă a drumului. Nu pot. Ei. Dacă las un astfel de om să mă facă să-mi pierd toate astea, nu înseamnă decât că pe lângă faptul că m-a rănit, i-am permis şi să-mi fure toate lucrurile astea care mă definesc. Şi prin asta i-am permis să câştige. De ce? Nu. Aş avea de pierdut infinit mai mult dacă aş da voie serioşilor lumii să mă coopteze-n gaşca lor. Nu vreau acolo.
      La fel e şi cu încrederea-n oameni. Că poate sunt mai atentă, da, poate asta e şi scutul care se activează singur, fără să conştientizez. Dar să mă închid într-o carapace doar pentru că realizez că un băieţel din ăsta neterminat m-a luat de fraieră doar pentru că sunt aşa cum sunt, nope!
      Ştii, sunt nişte bipezi care vor să te schimbe cu orice preţ. O mai şi zic pe aia cu: spre binele tău, pentru tine, e mai bine aşa. De parcă eşti păpuşă de cârpă în mâinile lor. Şi dacă te laşi schimbată, vor ajunge inevitabil să se plictisească, ca orice copil răzgâiat care-şi aruncă jucăria şi vrea alta. Şi tu rămâi pierdută, e normal. Că nu mai eşti tu, că nu te mai recunoşti. Şi ei se duc la altă păpuşică din asta. Şi nu vorbesc doar de relaţii. De oamenii care au impresia că s-au născut cu menirea de a-i face pe toţi după chipul şi asemănarea lor, ei, perfecţii pământului.
      Dar dacă după unul din ăsta aş sta departe de alţi oameni, aş avea de pierdut extrem de mult.
      Să ai o zi frumoasă! Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  10. Marina Costa zice:

    Și totuși, virtualul există! Nu neg că există destui escroci pe lume, dar există și destule cupluri care s-au căsătorit (și o duc bine) după ce s-au cunoscut pe internet. Nu neapărat la Matrimoniale…

    Unii pe site-uri de jocuri, să omoare dragoni împreună sau să spună povești interactive împreună, și din discuțiile legate de alianța din joc, au trecut la ce le place să citească, să asculte… și au descoperit pasiuni comune, ori s-au cunoscut pe alte grupuri pentru cei care au pasiuni comune – fie ele grădinărit, excursii, modelaj. Sau alții s-au cunoscut personal (pentru scurt timp, că nu locuiau aproape), s-au plăcut și au continuat relația în mediul virtual, la distanță, că nu aveau încotro, rostul omului de peste mări și țări (sau numai râuri, dintr-un capăt în altul al țării) nu poate fi schimbat cu una, cu două…

    Cât despre povestea ta cu mirele care a fugit cu nașa (de obicei fuge nașul cu banii, când e să se întâmple o istorie! 😛 ) știu una și mai și, dar petrecută în Argentina, pe la început de secol XX, pe vremea când mirele trebuia să aibă deja bani și o situație materială, să poată întreține familia, iar mireasa trebuia să fie o debutantă de 16-18 ani, că la 20 era deja fată bătrână și trebuiau să crească părinții zestrea, doar-doar o mai ia cineva. Așa că dacă ea avea 17 ani, să zicem, și maică-sa avea vreo 35… Așa că la nunta de pomină, a fugit ginerele cu soacra mică! Diferența de vârstă dintre ei fiind mai mică decât dintre el și mireasă, dacă avea și el în jur de 30 de ani, cam cât aveau atunci de obicei mirii mai cu stare…

    Apreciat de 2 persoane

    • Sigur că da, Marina! Păi uite la noi. Nu e vorba de relaţii de iubire aici. Dar ne-am „întâlnit” pe bloguri, am rezonat, am intrat în discuţie, ne-am înţeles, ne citim în continuare. Eu oricând, în orice clipă aş zice da cu mare bucurie să-mi spui că eşti în SB şi vrei să bem o cafea împreună. Sunt convinsă că discuţia va fi la fel, ba chiar mai plăcută, că va fi „în direct”.
      M-am întâlnit cu oameni de aici. Că au au avut ei drum prin oraş, că eu sunt comoditatea-n persoană, n-am maşină şi mai am şi un program nasol de muncă deci mă deplasez numai în concedii sau în weekenduri, dar în weekend nu departe, că şi astea-s scurte.
      Na, cum ne citeam de ani deja, deşi era prima dată când ne priveam în ochi, am simţit că-i ştiu de-o viaţă şi am vorbit fix aşa, cum vorbeşti cu un prieten vechi.
      Unde-i falsul aici, unde-i virtualul, unde-i minciuna? Mie cumva îmi pare rău de cei care discreditează totul cu uşurinţă. Nu înseamnă decât că nu au avut şansa sau deschiderea să cunoască omul cu adevărat. Au pus instant eticheta de fals oricui şi gata. Mă întreb însă, în cazul ăsta, ce-i adevărat din ce prezintă ei? Adică, dacă toţi din virtual se prefac, cine sunt de fapt ei?

      Uaaai, cum e asta cu soacra!!! Şi nu s-a întâmplat „ieri”, era totuşi o perioadă critică din punctul ăsta de vedere. Uai! Ce să zic, mişto oamenii! 😀 😀
      Mulţumesc, Marina!

      Apreciat de 2 persoane

      • Marina Costa zice:

        Fii sigură că om ajunge să ne vedem și față în față! Același lucru dacă ți se întâmplă să treci prin București, pentru tine găsesc timp oricând! M-am întâlnit și eu cu destule persoane de pe internet – tot așa, fără povești de iubire, de obicei povești cu cărți. 😛 Ca să nu mai amintesc și grupurile de donații…

        Apreciază

        • Aşa facem! Chiar cu mare bucurie! Şi îţi mulţumesc mult!
          Dacă ai timp şi poţi, te rog mult, te uiţi puţin aici, la comentarii, pe discuţia mea cu Dragoş despre cărţi? Poate ai o idee şi i-o vinzi şi lui Dragoş. Şi plătesc eu ideea, îi fac cinste 😀

          Apreciat de 1 persoană

  11. Jo zice:

    Ah, Stela! E o stea nemuritoare. ❤️ De când lumea și pământul au fost și vor fi escroci și fraieri. Măcar de-ar învăța fraierii din greșeli. Din păcate istoria se repetă…

    Apreciat de 1 persoană

  12. Marina Costa zice:

    Pentru Potecuță și Dragoș:
    1) Mi-aș dori și eu un site de scriitor, simplu. Știu că există domenii gratuite, dar neavând cunoștințe informatice și bani de aruncat… trebuie să meargă și fără! 😦
    2) Eu fac parte dintre cei care se tot roagă de tine să publici un volum de poezii, fiindcă tu ai talent! Într-adevăr, toată lumea scrie poezie, dar nu prea se vinde. De publicat, cu plata cheltuielilor, nu e greu, dacă ai talent (și dacă nu ai, dar edituri din acelea, cunoscute ca vanity publishing, nu recomand 😛 ). Majoritatea editurilor mici nu au capacitatea financiară de a suporta riscurile unei piețe de carte foarte volatile și… aproape inexistentă, așa că și dacă ai talent, tot trebuie să plătești cheltuielile de publicare și să te descurci (din moment ce tu le distribui singură, nu se pune

    Apreciat de 2 persoane

    • Marina Costa zice:

      … și fiindcă m-a sabotat WP și a publicat când eu doar voiam să inserez ceva… continui aici. Chestia cu 20% din vânzări este valabilă pentru editurile mijlocii și mari, care te publică pe gratis (și numai cărți care au șansa să se vândă bine, adică poezii nu prea). Dacă le vinzi singură, sau le dăruiești, ce recuperezi astfel din costuri, îți aparține.
      Eu sunt de principiul că o carte rămâne după tine. Se cunoaște că ai trăit și ai lăsat o umbră pământului. Nu scriu să mă îmbogățesc, ci să fiu citită de cât mai mulți oameni, iar dacă unora le înseninez ziua, îi fac să se plimbe pentru un week-end pe alte meleaguri, în alte timpuri, să afle lucruri pe care nu le știau, sunt mulțumită.

      Discuția se poate continua pe FB messenger, când ai timp, cu recomandări concrete. Cred că ne-am împrietenit și pe noul meu cont, Lelia Elena Vasilescu, pentru că Marina Costa e hackerit și dacă nu l-ai blocat încă, fă-o, că e una care trimite mesaje aiurea și garantez că nu sunt eu aceea…

      Apreciat de 1 persoană

      • Îţi mulţumesc din toată inima pentru aprecieri şi încurajări! Informaţiile legate de edituri şi costuri le ceream pentru Dragoş, el ar fi fost interesat. Eu, deocamdată, nu m-am hotărât să scot o carte. Dar cu Dragoş vorbind aici mi-am dat seama că habar nu am cum se procedează. Mulţumesc şi pentru asta!
        Şi da, dacă mă hotărăsc, apelez la tine să îmi dai ceva idei! 😉
        Mie sigur mi-ai făcut multe, multe seri frumoase cu cărţile tale şi m-ai făcut să visez şi să învăţ şi să călătoresc pe unde, altfel, nici cu gândul n-aş fi ajuns! Deci cărţile tale toate chiar produc multe bucurii, garantez asta!

        Apreciat de 1 persoană

      • P.S. rezolvat cu FB-ul 😉

        Apreciat de 1 persoană

    • Drugwash zice:

      Domeniile aşa-zis gratuite sînt pe perioadă limitată şi apoi îţi iei adio de la tot ce e acolo. Am păţit asta cu ani în urmă cînd am şters blogul, aveam backup şi l-am urcat temporar pe un domeniu de-ăsta „gratis” după care l-am adus înapoi aici; unele link-uri de aici (către imagini) au rămas pe celălalt domeniu, care la scurt timp s-a volatilizat cu tot cu backup. De fapt s-a volatilizat doar accesul meu, fiindcă imaginile sînt tot acolo, fiind accesibile şi la ora actuală din articolele respective (asta pentru cine nu crede că „a şterge” un cont sau ceva înseamnă doar ascunderea accesului nu ştergerea efectivă a datelor).

      Altfel, un blog aici poate servi foarte bine pentru scopul propus atîta vreme cît nu se face reclamă comercială la ceva. WP nu permite reclame pe blogurile de domeniu comun. Un site dedicat cu reclamă e prea complicat de întreţinut (cel puţin pentru mine), după cum am explicat deja.

      Apreciat de 1 persoană

  13. taci, Potecuta, ca eu am facut un studiu, da? doua miliarde de oameni traiesc in virtual!!! si, auzi? tu stii ca baba Vanga a prezis ca incepand cu anul asta nu o sa mai facem diferenta dintre virtual si real? vai, Potecuta! dragostea-i virtuala!
    nu ma baga in seama, nu stiu ce-am zis!
    pip, pup, poc!
    🤗

    Apreciază

  14. daurel zice:

    Nu stiu la alte popoare ce se înțelege prin virtual, dar la noi în școli la lecțiile de optica era o vorba de ”focar virtual” explicat prin focar nereal. Mai corect trebuia sa se explice ca e vorba de ceva intangibil / imaterial . Cred ca de aici ni se trage în RO…
    Felicitări pentru articol!

    Apreciază

  15. Apai, Potecut, creduli sunt si in real si in virtual, asa ca nu as da vina pe virtual pentru asemenea povesti. Stiau batranii nostri ce stiau cand au spus ca dragostea e oarba.
    Uitasem de Luta, m-am amuzat reascultand-o pe Stela, dar in acelasi timp nu am putut sa nu ma gandesc cat de actuala poate fi povestea cu Luta
    Cat despre talentul tau, nu mai spun nimic deocamdata, dar stii ca nu renunt usor, picatura chinezesca pot fi :))
    O imbratisare si pupici…virtuali, ca se poarta :)))

    Apreciază

    • Asta zic şi eu. Că nu virtualul te face deştept sau nu, cu bun simţ sau nu şi tot aşa… Ori eşti, ori nu eşti, e simplu 😀
      Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc! Da, ştiu. Sau da, am înţeles 🙂
      Te pup cu tot dragul!

      Apreciază

  16. Alex zice:

    Felicitări pentru tema abordată așa de bine, dragă Potecuță! Un subiect… inepuizabil! Ai mare dreptate când spui că „escrocheria sentimentală” e veche rău, de când nici nu visa lumea la…. virtual și net! Mereu au fost șmecherași care au profitat de naivitatea unor „gâsculițe”, după cum au fost și „zâne” fermecate, ce au sucit mințile unor „veterani”, care ar fi făcut bine să se joace cu nepoții sau table în parc cu colegii lor de generație, decât să alerge după „cadâne” topite după purtători de baston și proteze dentare!!! 😀 Binențeles că în „epoca internetului” lucrurile s-au simplificat, iar viteza și eficiența abordărilor au crescut foarte tare. Nu mai vorbesc de „instrumentarul” informatic foarte eficient. Poți să te dai frumos și bogat precum… Cristiano Ronaldo (asta mi-a venit acum în minte!), chit că ești „suplu” precum un butoi și ai trecut de a 6-a decadă. Dacă se găsește cineva să „pună botul” la minciuni… sănătate! Unii chiar fac cu plăcere aceste „exerciții de seducție virtuală”, doar pentru a verifica dacă nu cumva „și-au ieșit din mână”! Alții merg și mai departe, după un plan bine pus la punct. Exact ca în exemplele pe care le-ai amintit atât de bine.
    Mulțumesc mult pentru momentul umoristic cu Stela Popescu. Nici nu se putea cineva mai potrivit pentru acest rol de „gâsculiță”! 😀
    Numai bine și o săptămână minunată! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Alex! Excelentă sinteza ta! Pe cât de mult m-a amuzat, pe atât de adevărat e tot ce-ai spus. Şi da, au fost toate de când lumea, nu am fost în stare nici măcar pe escrocii să-i inventăm noi! 😀
      Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  17. anasylvi zice:

    Foarte de acord.

    Apreciază

  18. Aura B. Lupu zice:

    Ce tânără era Stela! M-am amuzat bine ascultând-o, mulțumesc, Potecuță! Ai dreptate, escrocii sentimentali sunt de când lumea, n-au apărut „brusc și dintr-o dată” în virtual.

    Apreciază

  19. Ileana zice:

    Mulțumiri pentru Stela și articol!
    Stela e unică, Dumnezeu să o, odihnească în pace!
    Răutate este oriunde, hoție, înșelat…peste tot! Nu aș face diferență deoarece și în virtual se întâmplă lucruri frumoase, urâte, depinde de cum gestionăm situația în sine!😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s