Un gând…

Azizi de sărbătoare. La mulţi ani celor care sunt azi sărbătoriţi! De „gerul Bobotezei” nu se aude nimic. Şi nici nu se mai ştie. Cine ştie prin ce colţ de lume s-o fi dus…

Afară… nu ştiu exact dacă e liniştea de după sărbători sau e tocmai invers, a reînceput agitaţia, am reînceput să alergăm după nimic, a revenit zgomotul ăla fără sens. Cred că puţin din fiecare. Sau sunt toate la un loc într-un ceva ce încă n-are nume.

Mă gândesc… nu am starea de a pune gândurile-n ordine. Am fost dată peste cap de dimineaţă de o veste despre o fată frumoasă şi finuţă care mi-a fost colegă în urmă cu mulţi ani. Şi apoi de un telefon pe fix cu o voce care se interesa dacă nu cumva a rămas liber locul ei şi dacă nu cumva se fac angajări.
E prima dată după mult timp când am rămas fără replică. De obicei, chiar dacă nu ştiu pe loc ce să răspund, trag cumva de timp până-mi vin ideile şi apoi cuvintele. Acum am muţit. A crezut că s-a întrerupt, a spus alo, alo de câteva ori şi eu tot nu reuşeam să mă adun.
Undeva, prin mine, era un război. Cumva, pe undeva, îmi venea să-i ţip. Dar nu o fac de obicei şi nu am făcut-o nici de data asta. Am reuşit să-i spun că ea nu mai muncea „la noi” de mulţi ani. S-a mirat. Apoi a spus: păi şi cine era-n locul ei, nu e liber postul? Şi chiar nu am mai ştiut ce să-i spun. I-am spus că nu, că pe locul ei oricum nu s-au mai făcut angajări. Nu a înţeles. Am cerut iertare că trebuie să închid şi aia a fost.
M-a ţinut revolta până când m-am gândit dacă nu cumva onestitatea omului, dincolo de orice, ar trebui luată-n considerare. Poate n-o ştia decât din auzite. De ce să mimeze tristeţea? Poate chiar era interesat de job, de ce să nu încerce? Ştiu. Şi simt. Poate că nu se face. Poate că nu e cea mai bună variantă să te interesezi de locul unui om la câteva ore după ce omul ăla a lăsat liber orice loc ar fi ocupat pe pământul ăsta. Dar oare între el şi cei care pun pe FB poze cu oameni plecaţi, că au auzit de ei sau nu (şi mă refer aici în cazul persoanelor publice), doar pentru că „dă bine”, cine-i mai cinstit?
Da, m-a întristat telefonul. Dar pe urmă mi-am dat seama că se aplică şi aici acel… viaţa merge mai departe. Cu toate ale ei.

AscultBade Ioane

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la Un gând…

  1. sticri zice:

    Eu zic ca tu ai fost oarecum implicata sentimental, nu o stiai doar ca un simplu nume, iar moartea ei te-a rascolit. Pt acea persoana care a sunat, fosta ta colega, nu reprezenta decat un simplu nume, care poate ca a lasat un loc de munca liber si atunci si-a incercat norocul.
    Eu cred ca atat tu cat si persoana care a sunat aveti dreptate, chiar daca pare straniu

    Apreciat de 2 persoane

    • Ai văzut, am lăsat loc de interpretare. Am și spus că poate tocmai el e cel onest. Nu noi, cei care deși o știam, ne-am luat cu viața și poate n-am mai vorbit de mult timp…
      Nu știu. Poate.

      Apreciat de 2 persoane

      • sticri zice:

        O sa-ti spun ceva si o sa-ti spun de ce pot intelege intr-o oarecare masura ceea ce simti tu acum. E vorba de o lectie pe care am primit-o in urma cu mai bine de 20 ani. In Santierul Naval Cta a avut loc o explozie la o nava petrolier care era in reparatie iar tatal meu era pe nava respectiva. Nava se numea Anopolis.
        Pe atunci eram un „ingineras” prin acel santier.
        Cand am auzit explozia si m-am uitat pe geam si am vazut fumul am iesit din birou si am fugit repede ca sa vad daca tatal meu e ok.
        Am asistat la toata operatiunea (stangace) de stingere a incendiului. Apoi am vazut oamenii (morti) carbonizati scosi de acolo. Erau rigizi si negri. Eu eram socat de aceasta experienta, din fericire tatal meu nu era printre ei.
        Cat a stat acolo a venit langa mine unul dintre sefii mei si cand mi-a vazut fata mi-a trantit un zambet si mi-a zis ceva de genul ca ” azi suntem si maine nu, iar cimitirele sunt pline de oameni care au fost de neinlocuit”. Am ramas socat a 2-a oara cand am vazut reactia acestui sef.
        Eu vedeam chestiunea dpdv uman/sentimental, pe cand acesta vedea acei oameni morti ca pe niste muncitori care o sa fie inlocuiti.

        Apreciat de 2 persoane

        • Da, Sticri. Cumva, avea şi el dreptate. Există oameni pentru care nu suntem decât nişte statistici, nişte simpli angajaţi, nişte simpli plătitori de taxe şi impozite şi pentru care nu însemnăm nimic.
          Totuşi, să suni să spui: am auzit că a murit colega dvs, îmi pare rău. Cum e cu postul ei, aş vrea să mă angajez eu,… mi se pare de porc. Ca şi reacţia celui de care ai povestit. Sigur, înţeleg, interesul lui era să aducă rapid alţi oameni în locul celor pe care, sub ochii lui, îi ducea-n saci. Dar e prea mult, totuşi.

          Apreciat de 1 persoană

  2. Iosif zice:

    Citindu-ti aceste triste gânduri, exprimate-n frumoase rânduri, ma gândeam ca uneori, e bine sa fii cu caul în nori, sau poate, undeva pe-o insula pustie, unde doar Dumnezeu sa ne mai stie.
    O seara relaxanta, binecuvântata, cu gândurile inimii la Potecuta vesela de altadata !

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    capul* sau… calul* 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Issabela zice:

    E infinit mai cinstit omul tău decît cel care jelește cu potopul lui Noe pe cineva pe fb, iar peste două ore postează o glumă, ca și cum nu s-a întîmplat nimic în ziua respectivă.
    Nu aprob lipsa de empatie prin asta, dar… faptul arată din nou și din nou cît de indiferenți și numai pentru noi sîntem cam toți. Cît de singur e, de fapt, fiecare om în toate cele.
    Cîntecul e tulburător. E de mult lipit de sufletul meu 🙂

    Apreciat de 4 persoane

    • Exact, Issa! Nu era cazul de o suferinţă falsă. Deci aici a fost cinstit. Dar lipsa aia de empatie nu e de acceptat. Şi… mă rog, nu pot şi nu vreau să descriu tot contextul. Dar a fost… gata, tac. 🙂
      Mă bucur tare că îţi place cânticelul!

      Apreciază

  5. Cred că e trist să realizezi cât de repede se ocupă „locul gol” sau, cu alte cuvinte, că oricine se poate înlocui.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ştii de ce mi-am amintit acum? De cât de tare ne-am revoltat când am citit că cineva care suferea cumplit când i-a murit animalul de companie a primit din partea cuiva replica: ce suferi atât? Îţi iei altul şi gata. Şi spuneam mulţi că numai cine nu e capabil de iubire poate spune o asemenea tâmpenie. Că numai cine n-a avut un animal poate crede că se poate asta.
      Sigur că nu suntem de neînlocuit. Pentru cei cărora nu le pasă de noi, pentru exterior, cu tot ce înseamnă el. Dar chiar suntem conştienţi de asta şi chiar credem în sinea noastră că absolut oricine ne va ţine locul din următoarea secundă după ce îl lăsăm liber? Da, teoretic, suntem. Dar nu cred că toţi ne împăcăm cu asta. E trist, da.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    De Boboteaza, undeva in sudul țării, s-a stat la plaja. Nu in costum de baie, dar soarele ardea destul de puternic pentru a imbujora tenul… Deh! O zi „normala” de Boboteaza in Ro. 🙂 Vezi cum fug de vestile triste?!

    Ce straniu sentiment trebuie sa te fi cuprins auzind intrebarea aceea…
    Mi-e greu sa scriu/vorbesc despre moarte altfel decat filosofic, iar cand moartea loveste toata filosofia se duce naibii. 😦
    De fiecare data ma simt ipocrita atunci cand aflu despre moartea cuiva pe care stiam mai mult sau mai putin bine, dar imi vad de viata, imi vad de scris pe blog, imi vad de munca… Stiu ca nu sunt ipocrita – e doar viata care nu asteapta. Ma doare sufletul, oh da, ma doare tare chiar si pentru cei pe care i-am cunoscut putin (pentru cei dragi ai lui care au ramas ma doare sufletul, mai ales) dar… nici macar nu stiu ce as putea scrie/spune in astfel de situatii.

    Apreciat de 3 persoane

    • Da, am văzut… ce diferenţă între cum a fost acum şi cum erau apele când se aruncau tinerii după cruce…
      E normal să fie aşa, Diana. Nu eşti deloc ipocrită. E natural. Pentru că da, aşa cum ai zis, e viaţa care îşi croieşte drumul ei.
      Weekend frumos îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  7. Cri zice:

    Nu știam melodia și-i tare frumoasă… în principal, datorită vocii, desigur. Îmi pare tare rău, Potecuță, pentru colega ta și nu-i de mirare că rămăsesei fără cuvinte. Știi că există oameni ce nu simt deloc empatie? Și mai sunt alții care se gândesc doar la propria durere… sau nevoie. Sunt tentată să îți povestesc acum ceva, dar m-aș lungi prea mult cu comentariul. Așa că te îmbrățișez doar, cu drag!! ❤

    Apreciază

    • Mă bucur că ţi-a plăcut melodia, Cri. Şi mie îmi e tare dragă!
      Nu ştiu, pe de-o parte sunt conştientă de asta, pe de alta parcă nu pot înţelege cum să fie unii aşa. Dar uite că sunt…
      Te îmbrăţişez şi eu cu drag!

      Apreciat de 2 persoane

  8. Lady zice:

    Imi pare rau sa aud despre trecerea in nefiinta a colegei tale. Eu sunt foarte empatica si intr-adevar ma uimesc cand vad oameni din astia care isi vad doar de propriul interes. Te îmbrățișez cu mult drag.

    Apreciază

  9. Drugwash zice:

    Fiecare cu percepţiile, experienţele şi sentimentele sale. E o situaţie care nu poate fi judecată – nici măcar din punct de vedere filosofic – dacă nu se cunosc toate informaţiile, şi în cazul de faţă chiar nu se cunosc – despre „celălalt”. Punctele de vedere pot fi diferite dar simultan valide, cum spunea şi Cristi. Realitatea rămîne aceeaşi: o persoană a plecat din viaţă, o alta îşi caută un alt drum, şi toate astea dau subiect de meditaţie altora.

    Fie-i ţărîna uşoară fostei colege, baftă la găsirea unui job bun apelantului, iar ţie… suflet uşor şi împăcat!

    Apreciat de 1 persoană

  10. E dură viața, oamenii pot fi la fel, iar asta ne afectează adesea, ne pune pe gânduri. Și eu cred că-i mai bine să fii direct, decât ipocrit.
    Melodia mi-a adus aminte de vremea când era la modă și i-o cântam unui bade Ion care lucra cu noi, cei mai tineri. I se potrivea perfect.

    Apreciază

  11. Tocmai de asta ar trebui să trăim știind că oricine poate fi rapid înlocuit, așa că trebuie să trăim fără a ne păsa ce zic cei din jurul nostru.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, ca mod de inspiraţie pentru zile ploioase, da. Dar dacă chiar ajungem la profunzime, cred că sunt prea puţini cei care o cred cu adevărat şi o acceptă. Să trăim aşa e foarte bine, ba chiar indicat. Dar nu ştiu câţi dintre noi chiar cred că oricine poate face mult mai bine tot ce facem noi deci de mâine locul va străluci ocupat fiind de oricare altul. Nu se pupă asta cu încrederea-n sine. 🙂
      Să ai o zi bună şi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Ecoarta zice:

    „Nu cerceta aceste legi,
    Că eşti nebun când le-nţelegi!
    Din codru rupi o rămurea,
    Ce-i pasă codrului de ea
    Ce-i pasă unei lumi întregi
    De moartea mea!”

    Aceste versuri mi-au venit în minte acum…e sâmbātā dimineata, early morning, very early si eu n-am stiut ce altceva sā spun…
    Inegalabilul, genialul Cosbuc!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Jo zice:

    Ouch! Trebuie să fi fost șocant. Îmi pare rău că tocmai tu ai preluat apelul… deși bănuiesc că ai fi fost la fel de dată peste cap și dacă ți se povestea. Dacă eram eu cea care răspundea la telefon, însă, îi spuneam individului: „„sigur, vă rog să trimiteți un CV la adresa de e-mail…” Să vedem și noi cine-i insensibilu’. 🙂 Ai zâmbit? Zâmbește. Nu-mi place să te știu tristă. ❤️

    Apreciază

  14. Suzana zice:

    Au fost multe cazuri cand nu am avut cuvintele la mine. SI mereu mi le imaginam post factum. Si ma intrebam cum sa fiu mai reactiva cand ar trebui. Nu prea am gasit solutia. Apoi am renuntat. Ma las purtata de moment sau respir adanc cateva secunde pana trece emotia!
    Socant intr-adevar acest moment. Si sper ca tristetea sa nu te intunece. Pentru ca oricum nu putem controla evenimentele, dar reactia noastra ne-o putem dresa in cele din urma! Multa liniste, draga Potecuta. ❤

    Apreciază

    • Şi eu, Suzana! De multe ori mă enervează la mine faptul că în multe situaţii rămân fără replică sau fără reacţie. După moment, multe aş avea de spus. Şi da, mi-aş dori să pot controla altfel asta.
      Îţi mulţumesc mult! Zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  15. Floare de mai zice:

    Potecuță…un gând de Amintire prietenei tale și ție o îmbrățișare mare de tot.Era să spun ce chestii”de dulce”i-aș fi spus eu ăluia care nici nu a aflat bine de dispariția fetei și voia să îi ia locul,dar eu vorbesc ?. În seara aceleiași zile în care a murit,tata ar fi trebuit să fie ofițer de serviciu pe uzină.El a murit dimineața,iar seara cu siguranță că au găsit pe cineva să îi ia locul.Nu știu nici azi cine,dar pe principiul”viața merge înainte”,”noi să trăim”,cum ar zice ăștia cărora nu le pasă decât că s-a mai eliberat un loc undeva și vor să îl ocupe ei,nu contează durerea celor rămași în urma celui/celei care a plecat…Cei plecați,definitiv mai ales,plecați rămân…😢😢

    Apreciază

  16. Omul e o nebuloasă de contradicții… nu știu dacă e un termen corect, dar ăsta a fost primul gând. 🤔 De cele mai multe ori nu ar trebui să ne batem capul pentru a-l înțelege, dacă am putea.
    La mulți și frumoși ani, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  17. Alex zice:

    Greu să mai zici ceva, după o asemenea întâmplare! Și mai greu e să-i înțelegi pe oameni, în general. Când te aștepți mai puțin, oamenii reacționează atât de imprevizibil și deseori chiar cinic. Unii cu jalea, cu durerea… alții cu socotelile și planurile lor….
    Numai bine, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s