Jurnal cu ferestre deschise

Azi… mi-am amintit de geamurile deschise la aproape toate apartamentele blocurilor din cartierul în care m-am născut şi crescut. Vedeam din balcon sau de afară, pe unde, pe vremea asta, ne întreceam în oameni de zăpadă sau bulgări aruncaţi dincolo sau dincoace de o linie trasată cu pietre, femei cu capul acoperit şi cârpe-n mâni, ştergând de zor geamurile şi pervazul şi iar geamurile şi iar pervazul. Ştiam că urmează sărbătoarea şi numai prin spectacolul ăsta. Afară era un haos de nedescris, făcut de noi, copiii, şi de ei, taţii care băteau covoarele şi apoi le curăţau cu zăpadă. Sus, la geamuri, era tot un haos, dar unul care prevestea acea curăţenie-lună care urma să domnească în fiecare casă până… până la primii colindători, dacă „se înmuia” vremea şi se topea puţin zăpada.
Dincolo de toate astea, un alt spectacol, al brazilor care aşteaptau cuminţi în balcoane, era prilej de dispută între copiii mici şi copiii puţin mai mari. Unii spuneau că Moşul aduce bradul gata împodobit, alţii că nu-i adevărat, că noi îl împodobim şi el doar aduce darurile sub el. Pentru a ne împăca, se ajungea la concluzia că numai la cei foarte mici îl aduce gata împodobit iar la cei mai mari, pentru că el e bătrân şi ei destul de mari să îl ajute, îl aduce aşa, simplu, sau îl cumpără părinţii şi el doar aduce darurile.
Erau însă unii care deţineau marele secret care ne-a dărămat pe rând universul şi care, în funcţie de stare, spuneau dintr-o răsuflare ce nu vrea niciun copil să audă. Eu dintr-o răzbunare am auzit asta. Mi s-a spus că n-am vrut să-i dau unui băiat nu ştiu ce sau n-am vrut să mă joc nu ştiu ce, s-a supărat pe mine şi, drept pedeapsă, mi-a spus. Am suferit atunci. Dar între timp mi-am dat seama că m-a minţit şi l-am iertat. Sper că şi el, adult fiind acum, a aflat că nu era şi nu e aşa cum mi-a spus. Dar atunci, când eşti mic şi te visezi mare, să ştii asta înseamnă ceva. E un prim pas înspre a fi şi tu om mare, fără să ştii ce trist e pasul ăsta şi cât de mult îţi vei dori cândva să-l poţi face înapoi.

Afară… seară. Şi a nins uşor. Liniştit. E frumos, da. E decembrie şi aproape Crăciun.

Mă gândesc… să-i las un gând celui care mă vizitează mult, din umbră. Nu ştiu cine e, nu ştiu de unde e, nici nu caut să ştiu, ştiu doar că intră foarte des, uneori la ore foarte mici. Cred că nu mi-a spus niciodată nimic, aşa pare. Nu-i nimic. Dacă vine şi pleacă şi iar vine, înseamnă că-s accesibile potecile şi sufletului lui sau al ei. Te salut, străinule! Şi mulţumesc că vii pe aici atât de des! Atât. Am vrut s-o spun de ceva vreme, am găsit acum prilejul.

Ascult… azi, acum, ascult ASTA. Şi tac. Pentru că da, That’s Christmas.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Jurnal cu ferestre deschise

  1. Issabela zice:

    Bună, Potecuț, la noi, vorba lui Tatar Lau, nige cu fulgi direct gri… Mă uitam azi la primii (s-au dus deja) și-i vedeam ce frumoși sînt ei în aer, fiecare cu lumea și cu forma lui…
    Eu nu mai țin minte nimic din treaba cu moșul. Dar o știu de la copii. Ce i-am mai ținut calea unuia, într-un an, să nu-i spună „adevărul” celuilalt, că era supărată pe el… Pînă la urmă au aflat, după ce aveau deja bănuieli, de pe la colegi, în aceleași circumstanțe 😀 Atunci cred c-ar trebui să fie primul majorat, cînd afli cine-i Moșu ❤
    P.S. Mi-ai dat o idee. Poate-i scriu și eu chinezului meu de pe baidu.com într-o zi, e singurul de care mă tot întreb cine e 🙂

    Apreciază

  2. Diana zice:

    Citind despre amintirile tale s-a desferecat si cufarul cu amintirile mele. 🙂 Cam asa era si pe la noi, cand eram copii. Noi, copiii, ne suparam foarte cand adultii ajungeau primii la zapada abia cernuta si o murdareau cu praful covoarelor. :))
    Nici n-am idee daca mi s-a spus vreun „secret” cu privire la Mos Craciun – oricum, ideea de Mos Craciun nu mi-o scoate nimeni din suflet. 🙂 Dar nu-i mai spun poezii! Acum stie ca stiu poezii.
    Imi place si cantecul. Unele scene din videoclip m-au intristat putin pentru ca… in realitate nu e chiar asa de usor. O picatura de bunatate, insa, face mult. 🙂
    Zile senine iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Daaaa, exact aşa şi eu. Acum nimeni, absolut nimeni, nu-mi mai poate dărâma universul mic legat de magia asta 🙂
      Acum eu sunt adultul care, pe la 7 fără, adică înainte să plece micuţii spre şcoli sau grădiniţe, strică imaculatul ăla. Dar doar cu urme de tălpi, nu cu praf de pe covoare. Şi tare-mi place că e aşa 😳
      Mulţumesc, draga mea! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Drugwash zice:

    Pe aici e pustiu ca-ntr-o poezie relativ recentă de-a mea. Nici cîinii nu mai latră, nici oamenii nu mai cîntă… şi nici nu ninge. Doar e frig, un frig ciudat de afară şi înăuntru deopotrivă.
    Nici Moşu’ nu mai e ce-a fost. Culmea, pentru mine e de bine. Poate şi pentru alţii ca mine. Sper, cel puţin. Ah, cîte-aş putea spune despre bomboanele dulci cu miez amar ale vieţii! Dar să nu stric farmecul sărbătorii cît încă mai e dulce unora şi altora. Tac, să nu se mînjească zăpada visurilor.
    Şi, uneori, străinii din oglindă* sînt mai aproape decît par.

    Apreciat de 1 persoană

  4. tink3rbe11 zice:

    A nins…5 minute, nici un fulg în plus.
    Nu e nici foarte rece dar nici nu cască mâțele!
    E o nebunie generală peste tot și în orice mod,loc.
    L-am pândit de atâtea ori pe Moșul ăsta în copilărie până am adormit chiar lângă ușă și în timp am descoperit cadourile încât am realizat singuri(eu și fratele) care este de fapt șmecheria.
    Vizitatorul tău don umbră…o fi din cârciuma din capătul drumului? Unde fumul se taie cu un cuțit și tot nu vezi?!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Iosif zice:

    Paradoxul consta în faptul ca de milenii suntem alimentati cu minciuni (mai mici sau mai mari) frumos ambalate în cuvinte elevate si lumini de artificii colorate. Minciunile sunt administrate chiar bebelusilor, de catre mamele care âbia asteapta sa-si înterce copilul nou nascut, dându-i suzeta în loc de laptele de la propriul sân, apoi, minciunile se dezvolta si cresc direct proportional cu spatiul si timpul în care noul nascut îsi formeaza caracterul si fiinta rational-sentimentala inteligenta, bipeda.numita “homo sapiens sapiens”.
    Daaa, Cuvântul AAAE, este dureros, însa înalta fiinta pamânteasca si Sufletul, atunci când este, doborâta de durere, ranita si cazuta jos ! 😉
    Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul , şi adevărul vă va face slobozi.”
    O seara magica, sublima, binecuvântata cu liniste, pace în Suflet si Lumina, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. Tatar Lau zice:

    Moșul ca Moșul, dar cu gospodinele cocoțate în geamurile blocurilor mi-ai amintit o întâmplare trăită demult, în Brașov. Eram pe balcon, la etajul 10 al unui bloc, când privirea mi-a fost atrasă de o imagine care mi-a oprit inima. În blocul de vis-a-vis, la același etaj, aproape de nori, o gospodină făcea echilibristică pe marginea unui balcon închis cu sticlă, încercând să termine cât mai rapid curățenia, să nu rămână în urma suratelor de la etajele inferioare. O priveam cu sentimente amestecate, de curiozitate și teamă. Așteptam ca ceva rău să se întâmple și, totuși, nu reușeam să mă dezlipesc de scena din fața mea. Am stat cu ochii pironiți pe acea femeie până și-a terminat exercițiul și, după o respirație profundă, m-am întors în cameră. Câte eroine au dat acele vremuri! 😊

    Apreciat de 2 persoane

  7. Alex zice:

    Ce frumos că la voi a nins! Tot se apropie Crăciunul, e frumos să fie și zăpadă… Numai eu mă întreb, asemeni poetului de odinioară: „unde sunt zăpezile de altădat`?” Aveam în Bărăganul meu natal niște ierni grele, cu nămeți uriași și zile cu viscole cumplite. Dar noi, copiii, abia așteptam să ne bucurăm de omătul bogat. Era strada plină de chiote și veselie. Cine să le mai vadă pe gospodinele ocupate cu atâtea treburi? Și ce frumos era…. Cum au trecut anii ăștia de repede….
    Numai bine, dragă Potecuță și zile cu bucurii! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  8. Suzana zice:

    Eu nu stiu de ce, dar doar l-am asteptat, stiind ca vine, dar i-am respectat discretia…
    Mi s-a parut o idee frumoasa chiar daca timpul a reformulat-o. Insa este important spiritul Sarbatorii. Si faptul ca fiecare putem face parte din el pentru cineva. Cred ca asta este cel mai important.
    Noapte buna si numai frumos, draga Potecuta! ❤

    Apreciat de 2 persoane

  9. Ecoarta zice:

    In copilăria mea, venea Crăciunul şi atât. Bunicul dinspre tată se ducea undeva prin munți, departe, şi aducea nepoților câte un brad alb. Cu cel împodobeam!? Mama vopsea cu bronz auriu câteva nuci. Într-un capăt puneam o țintă de care legam o ață. Apoi câteva mere, legate de codiță cu ață, ajungeau şi ele pe crengi. Câțiva biscuiți…târziu, după ani, aveam în brad şi bomboane de…salon! Nu, în copilăria mea nu era moşul acela…nu era pentru mine şi pentru copiii din satul meu…precis era pentru alții…
    Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • Anul trecut am avut nevoie de o fotografie cu un brad împodobit aşa cum spui tu: cu nuci şi mere. Cât mai simplu, cât mai rustic. Am zăpăcit netul şi nu am găsit. Sigur că nu-mi imaginam că voi găsi unul din vremurile alea, ştiu şi eu că pe atunci oamenii nu-şi puneau brazii pe FB că… nici n-aveau cu ce, nici n-aveau unde şi (deşi îmi voi atrage antipatii cu ce spun) nici nu aveau prin interior acel minus care acum îi face pe mulţi să afişeze tot felul de lucruri din nevoia acută de a primi validări şi astfel de a acoperi goluri mari de care poate nici nu sunt conştienţi.
      Speram însă să fi fost cineva care, din dor de simplitate, să-şi fi făcut bradul astfel. Sau ceva de design, orice. N-am găsit. Am rămas la un brad de afară, plin de zăpadă şi luminat de lună.
      Toate cele bune, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Zilele trecute am avut bucuria să văd și eu primii fulgi de nea diurni. Erau firavi,dar vioi și sclipitori, precum sunt beculețele aprinse în orășel de cu seară.
    Faptul că am avut un frate cu opt ani mai mare, a fost un dezavantaj în ce privește ”marele secret” de Crăciun. El mi-a spulberat acele emoții pe care le simt copiii în așteptarea Moșului. Prea devreme.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Jo zice:

    Uraaaaaa! Ce mult mi-a plăcut postarea ta, Potecuță! Și eu simt la fel. Băiatul ăla doar a vrut să te necăjească. Și eu îl aștept în fiecare an și vine în fiecare an. Doar că s-a sclerozat un pic. Lasă și cadouri pentru copiii din familie la mine, să am ce căra când mă duc în vizită la ei. 🙂 Dar e OK! Nu mă supăr să ajut. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  12. anasylvi zice:

    Eu am fost genul acela de copil care nu credea in Mos Craciun asa, la propriu. Imi placea insa ideea. Asta nu inseamna ca nu credeam in nimic magic. 🙂 Fiecare e asa cum e, n-ai ce sa faci.

    Apreciază

  13. Floare de mai zice:

    Eu și fratele meu mereu voiam să stăm să-l prindem pe Moșul,dar adormeam până la urmă,în jur de 12 noaptea,spre disperarea mamei care trebuia să meargă la serviciu a doua zi,că era pe timpul lui Ceaușescu,nu era liber🤣.Și cum atunci când eram noi foarte mici ea și tata împodobeau bradul,lua ceva timp.Plus cadourile de rigoare.Când aveam vreo 7 ani l-am”prins”pe tata venind de la serviciu cu o sacoșă cu daruri din care deasupra scotea capul o cutie mare colorată,era cu figuri geometrice din plastic,cu magnet.N-a apucat să se ascundă.Așa că a urmat un dialog,cam așa:
    „-Ce ai acolo ?
    -Păi…niște cadouri pentru voi…
    -Dar de când vii tu de la serviciu cu daruri,că acolo nu se dau ?!?
    -Ba,uite,că m-am întâlnit eu cu Moș Crăciun și mi le-a dat mie să vi le aduc
    -Cummmm ???.Te-ai întâlnit tu cu Moș Crăciun și NU l-ai adus să îl văd și eu ???.Nu vreau nimic,eu îl vreau pe Moșul !!!
    -Da,dar,știi….Moșul e tare ocupat,trebuie să dea cadouri la toți copiii,nu are timp de vizite,dacă vine să-l vezi,vine cu mâna goală.Vrei să-l vezi dar fără cadou sau vrei să primești ceva ?
    -Mmm….nu vreau să nu primesc nimic…
    -Păi vezi ?. Atunci uite cadoul și lasă-l pe săracul Moș că are treabă”🤣.
    Și a trebuit să mă mulțumesc cu explicațiile date și cu darurile.
    Păcat că doar vreo doi ani mai târziu s-a mutat în Cer,cu Moșul cu tot,pentru că de atunci toate Sărbătorile sunt mai pustii….Amintirile au devenit amare…de atâta dor…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s