Încercăm să reaprindem un vis?

Stau cu pagina asta deschisă de ceva vreme şi nu ştiu cum să încep, cum să continui, cum să închei. Subiectul nu e greu, nu. Aş scrie dintr-o suflare tot ce ştiu pentru că, fără să-i cunosc, mi-au devenit extrem de dragi cei despre care scriu. Dar în acelaşi timp, îmi vine doar să scriu: hei, dragilor, cineva are nevoie de ajutor, încercăm şi noi puţin să arătăm că nu sunt singuri? Aş lăsa contul şi gata. Ştiu că aveţi încredere în mine şi ştiu că nu aţi avea nevoie de prea multe detalii. Detalii care nu ar trebui cântărite atunci când cineva spune că e nevoie. Dar e şi o lecţie de viaţă pentru noi toţi. Şi pentru că ei merită să ştim despre ei, despre cât de puternici şi despre cât de demni sunt.
Le-am aflat povestea de la Mona noastră dragă şi vă rog din toată inima să citiţi articolul „Pentru ei” şi să le vedeţi privirea care pe mine m-a făcut atunci să mă îndrăgostesc de lumina care răzbate din ea. Şi pe care tare aş vrea să o putem întreţine puţin câte puţin!
S-a reuşit atunci, printr-o campanie de strângere de fonduri, o mică sau o mai mare minune. Marina, mama din povestea asta, singura mamă din România care are trei copii cu tulburări din spectrul autist, a vorbit în mai multe articole despre familia ei, despre paşii zilnici pe care îi face alături de copiii ei. Dar nu a cerut niciodată nimic. Pentru că, spunea, ar fi mulţi alţii care ar avea nevoie mai mare de ajutor. Au aflat însă alţii cu inimă mare şi au scris despre problema pe care o aveau cu acoperişul. Mona e una dintre cei care au scris.
Campania despre care vă spuneam s-a făcut în mai 2020 şi s-a reuşit strângerea unei sume care a ajutat la repararea acoperişului, la mansardarea căsuţei de 40 de mp şi, mai mult decât atât, l-a ajutat pe băiatul cel mare ca la cei 14 ani ai lui, să viseze la o cameră numai a lui. Însă deocamdată, doar deocamdată, visul ăsta a luat o pauză. Sper eu, una foarte scurtă.

Anul trecut, în luna august, când încă nu era pusă toată tabla sus, şi pentru că nu au vrut să cheme oameni să muncească în zi de Sfântă Maria, după două zile de ploi torenţiale, apa s-a inflitrat peste tot şi a început să apară mucegaiul. Nu a mai lipsit decât puţină neatenţie din partea muncitorilor şi, acolo unde au călcat mai apăsat, a început să se vadă. A căzut tencuială şi deşi a fost fixat, provizoriu, cu plăci MDF, fiecare săritură a copiilor înseamnă emoţii mari pentru părinţi.
E nevoie de lucrări serioase şi la podele şi nu numai. Deocamdată, locuiesc toţi într-o cameră, nu e încă posibilă mutarea sus.
Vă rog iar, mult de tot, să citiţi articolul lui Groparu, spune el foarte clar tot ce e nevoie.

Marina munceşte şi deloc puţin. Pentru asta, tatăl copiilor e angajat de primărie, ca însoţitor. Face tot ce e omeneşte posibil, şi mai mult decât atât, pentru casă, după ce face şi mai mult pentru copii. Dar cât ar putea un singur om să muncească la o casă? Iar pentru a chema pe cineva să ajute la mutat diverse, e nevoie de bani.
Cei mai mulţi bani se duc pentru drumul Gilău-Cluj, spre locul în care copiii fac terapie.
E nevoie să spunem că statul nu ajută cu nimic? Ştiu că ştiţi deja asta. Deci vorbim despre un salariu minim şi un altul aproape de asta care merg înspre copii, pentru terapii.

Spuneam că David visează la o cameră numai a lui. Şi nu e doar vis, e nevoie. Şi pentru că el are de susţinut examene despre care frăţiorii lui, de 6 şi 5 ani, încă nu prea pot înţelege mare lucru şi nu înţeleg nici că fratele lor are nevoie de linişte pentru a se putea concentra la lecţii.
Facem cumva să nu se stingă visul ăsta? Vă rog mult!

Câte o scânteie mică putem lăsa aici:
RON RO66BTRL01301201398873XX
EUR: RO21BTRLEURCRT0039887301

Beneficiar: Marina Neciu

Revolut: @marina9url

Vă mulţumesc! Şi dacă se poate, cât se poate, facem cazul cât mai cunoscut? Pe unde se poate, desigur.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Încercăm să reaprindem un vis?

  1. Mona zice:

    Îți mulțumesc din suflet, Potecuţă! Te îmbrățișez ❤

    Apreciază

  2. Drugwash zice:

    Ce-aş mai putea eu spune acum? 😦 Sper să se găsească ajutorul necesar în timp util. Ştiu cum e să-ţi plouă în casă, să-ţi cadă tencuiala din tavan în farfurie sau pe aiurea, să nu găseşti meseriaşi sau să fie gen „Dorel” traşi la indigo, să nu ai prieteni care să te ajute fără să ceară bani… Ştiu şi cum e să ai copil autist cu care te poţi înţelege puţin spre mai deloc… Ei da, lumea asta chiar trebuie schimbată, trebuie resetată – dar nu în sensul curent dorit de „ei”, ci înspre bunătate, înţelegere şi cooperare inclusiv cu cei mai bătuţi de soartă.
    Multă baftă!

    Apreciază

  3. Ileana zice:

    Am lucrat cu copii ce suferă de autist, e greu, însă sunt inteligenți și eu țin să-ți mulțumesc din suflet pentru acest articol! Măcar acum de sărbători să ajutăm fiecare cu cât poate! Doamne ajută!🙏
    Seară frumoasă draga mea ❤️🤗😘

    Apreciază

  4. Issabela zice:

    Triste și grele povești mai sînt lîngă noi. Și e bine să le știm și, dacă putem, să și ajutăm cu ceva…

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    Cea mai profitabila si sigura investitie de/pentru suflet, pe termen nelimitat ! Merci !
    O saptamâna minunata,în toate binecuvântata, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. Suzana zice:

    Un vis trebuie musai reaprins!
    Multumesc, Potecuta! Seara buna! ❤

    Apreciază

  7. Emoționant și generos gestul tău, Potecuță! Nădăjduiesc și eu să aibă ecoul necesar pentru a readuce bucuria vieții în această familie.

    Apreciază

  8. Diana zice:

    Am citit aseara randurile tale… dar n-am fost capabila sa scriu ceva, doar m-am infuriat. Pe politicieni, desigur! Ei sunt capul imputit al peștelui. 😦 Stiu ca nu e vorba despre asta aici, dar e si despre asta. :((
    Sper sa primeasca in timp util ajutorul necesar pentru a rezolva casuta…
    E atat de trist incat… ma infurii iar. Ma infurii si pe neputinta mea de a fi de ajutor in mod total (sa zic asa).
    Te imbratisez, Potecuta! ❤️

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Diana!
      Ai perfectă dreptate, nu ai cum să rămâi indiferent şi nu ai cum să nu te superi tare pe cei care ar putea face ceva şi totuşi nu o fac…
      Să sperăm că reuşim noi, cei mici, puţin cu puţin.
      Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  9. psi zice:

    vom ajuta, sigur. mulțumesc că ne-ai spus! :*

    Apreciază

  10. rofstef zice:

    Am citit cu multă emoție povestea din articolul tău, mai ales narațiunea cu care ai scris despre acest caz, m-a terminat cu totul, așa că n-am putut efectiv să mă duc mai departe fără să nu mă alătur și eu.
    Zilele viitoare sper să reușesc să mă conformez, dacă nu cu siguranță săptămâna viitoare va fi.
    Îți mulțumesc mult, Po, pentru implicare !

    Apreciază

  11. Alex zice:

    Of, ce poveste dramatică! O familie atât de încercată! Da, trebuie ajutați acești oameni care nu se lasă învinși, care luptă din greu pentru binele copiilor lor, crezând cu tărie în șansa lor, în ciuda problemelor medicale grele…Un copil autist cu care se lucrează serios din primii săi ani, se poate recupera cu succes. M-am bucurat când am citit că băiatul cel mare este bine și că mai e și premiant.
    Mi-a venit așa o… idee. N-ar strica dacă cineva ar face o încercare la celebra emisiune Tv „Visuri la cheie”! Au ajutat multe familii cu probleme grave. Eu cred că merită încercat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s