Gânduri prin fumul de ţigară X

Mi-s gândurile împrăştiate. Mi-au fugit, m-au abandonat până şi ele. Cumplit e să te lase singur până şi ceea ce credeai că te bântuie şi că-ţi face rău. Nici răul ăla nu-mi mai e pe aproape. Sunt prizonier între un nimic şi-un alt nimic, ca între două ziduri care par a se apropia unul de altul, cu fiecare secundă, cu fiecare pas, şi eu, singurul obstacol între ele, nu pot face nimic să le împiedic să se atingă la un moment dat. Sau, din contră, să le grăbesc apropierea.
E toamnă iar. Şi plouă iar. Şi ploaia asta nebună mă răneşte mai mult decât de obicei. Îmi aminteşte iar nu doar de cât de mult am iubit-o, ci şi de cât de tare m-a zdrobit plecarea ei. Sau moartea ei, că e totuna. Deşi uneori aş fi vrut să ştiu, chiar dacă amândouă mi-ar fi făcut, în acelaşi mod, la fel de mult rău. Când iubeşti aşa cum am iubit-o eu, şi pleacă fără explicaţii, respiri doar pentru că nu poţi altfel, că nu ai de ales. Când dispare pur şi simplu şi nu mai ştii nimic de ea, ajungi să lupţi pentru o gură de aer. Te obişnuieşti apoi şi cu asta. Şi trăieşti din inerţie. Devine trist când ajungi să nu-ţi mai pese şi când pare normal să fie aşa. Şi din punctul ăla încolo, numai câte o toamnă te va mai face să tresari.

E toamnă iar. Şi sunt la fel de singur şi-n toamna asta, cum am fost în toate câte-au fost. Şi nu-mi pasă de asta. Sunt golit şi de gânduri. Cine ştie, poate s-au dus s-o caute şi nu s-au mai întors. Poate că n-au găsit-o nici ele. Sau poate că lângă ea e de fapt locul lor. Ce să facă lângă mine când şi eu mi-am devenit străin? Când nici eu nu mai am ce să-mi spun. Când mi-am pierdut răspunsurile înainte de a le fi născute întrebările.
Şi aşa, singur, fără de gânduri şi fără de mine, ce-mi rămâne de făcut? Număr stropii de ploaie şi-mi imaginez că-s şoapte. Ale ei. Ca un fel de semn că ştie. Că înţelege. Că e.
Şi ascult, de undeva de departe, o voce puţin răguşită, I don’t want to talk about it, how you broke my heart.
Şi totuşi e toamnă. Plină toamnă. Plină de mine, golit de mine.

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

75 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară X

  1. Cri zice:

    Au plecat gândurile și nu s-au mai întors…? Păi dacă lor le e bine acolo unde au ajuns, nu mai există motiv de tristețe. Și asta mai înseamnă, cred eu, că e timpul pentru alte gânduri, cărora să le fie bine aici, visând frumos „prin fumul de țigară”. 🙂 Numărând stropii de ploaie și ascultându-le șoaptele… pe notele și prin culorile fascinante ale toamnei.
    Mi-era dor de această poveste, Potecuță! Și tare m-am bucurat când am citit titlul…🍁🍂🌹

    Apreciat de 1 persoană

  2. Issabela zice:

    Îi dăruiesc și eu o piesă, primită cadou la rândul meu… Altfel nu-l pit alina, decît ascultînd gîndurile ce i-au rămas.

    Apreciat de 4 persoane

  3. Tatar Lau zice:

    În general, fumul de țigară e nociv, însă în cazul tău e o eliberare. E ca și cum ai aprinde o țigară în care ai împachetat gânduri, tăceri, vise neîmplinite, doruri, și, aprinzând-o, le vezi cum se ridică la cer, iar sufletul îți este mai ușor. E felul tău de a face poverile să dispară…

    Apreciază

    • E felul meu de a-l învălui pe tipul din „poveste”. În fum şi între pahare sau sticle.
      Că între scaunele-rânduri ale cârciumii se mai ascund şi trări proprii… eheei, asta e altă poveste pe care încă nu m-am apucat să o scriu. Ar fi camuflajul perfect, da. Oricum puţin e, că doar eu îi pun tipului „în gură” cuvintele pe care pare că le spune numai pentru sine. Dar o fac prudent. Nu ştiu cum e să iubeşti o femeie aşa cum iubeşte un bărbat o femeie, aşa că umblu pe vârfuri aici, că e teren alunecos. În schimb, gândurile despre viaţă şi lume pot fi universale şi acolo nu mi-e frică să zburd prin poveste 🙂
      Mulţumesc! Zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Doamne cum sună asta…sunt prizonier între un nimic şi-un alt nimic..
    Cât de cunoscut mi se pare sentimentul ăsta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Of, îmi pare rău. N-aş fi vrut să se regăsească cineva aici. Dar, nu pot minţi, dacă totuşi se regăseşte, înseamnă că nu am fabulat prea mult. Îmi doresc să rămân pe pământ cu povestea.
      Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Iosif zice:

    Frumos capitol si profund. Merci !
    Când gândurile se înalta prin fumul de tigara,
    afara-i întuneric, ceata, frig, si molima în tara,
    o iarna lunga, rece, pregateste cernerea afara,
    speranta ne ramâne doar… caldura-n primavara.
    Un Weekend magic, minunat, în toate aspectele binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. Drugwash zice:

    Nimicurile ne mănîncă zilele… şi uneori nopţile, ba şi gîndurile ni le nasc, ni le frămîntă şi apoi le aruncă înspre cer ca pe porumbeii voiajori… care uneori nu se mai întorc niciodată acasă.

    Prizonierii nimicurilor – poate cineva, cîndva o să scrie o trilogie de succes cu titlul ăsta. Dacă nu s-a scris deja.

    Apreciază

  7. Rod Stewart, Potecutaaaaa! ♥️ Doamne, ce mi-ai rupt sufletul in doua! Te iubesc! Multumesc!

    Apreciază

  8. Suzana zice:

    Mi-e neclar ce as vrea sa spun. Asa ca poate voi fi putin incalcita. Nu mi-a placut niciodata prizonieratul. In fond nu cred ca cineva il ‘place’ pur si simplu. Dar daca este sa fiu sincera cu mine insami uneori am fost nevoita sa-l accept dar spre stupefactia mea am inteles ca anumite experiente de acest gen sunt necesare si am iesit din ele mai intarita si cu o alta perspectiva.
    Sper sa fie si cazul acestui personaj, nu pot sti, doar tu, eventual pentru a continua povestea unei metamorfoze. 🙂
    Noapte buna, draga Potecuta! Si un weekend placut! ❤

    Apreciază

    • Nu ştiu, Suzana. Nu mi-am propus absolut nimic. Ce ştiu sigur e că nu scriu roman deci nu va exista „şi el s-a transformat în cel mai realizat om şi a întâlnit-o pe ea…” astea-s basme şi nu mi-am propus asta.
      Şi nu am nici responsabilitatea de a le preda celor mici lecţii de viaţă. Aşa că scriu numai când am inspiraţia. Şi l-am conturat în aşa fel pe om, încât să fie loc de nişte viaţă, aşa cum e ea, pe aici. Şi nici măcar eu nu ştiu multe despre el, n-am decât prezentul lui. Din el vorbeşte uneori şi despre trecut. Atât. Nu vreau să-l fac influencer. E doar un om care vorbeşte despre lume. Şi aşa-mi va rămâne. Deci roman nu va fi, sunt doar frânturi din gândurile lui.
      Că sunt mulţi cei demni de a le fi urmat exemplul. L-am adoptat eu pe ăsta la care nu s-ar uita nimeni. Că nah, toţi avem demonii noştri, când îi vedem în alţii ne cam ferim… 😀
      Îţi mulţumesc frumos! Weekend frumos şi ţie! Cu soare cât se poate. Şi cu căldură! 😀
      Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • Suzana zice:

        Niciodata sa nu spui niciodata! Vezi, nu la ceea ce ai spus ma gandeam cand am scris despre metamorfoza. Ci la o transformare interioara pe care intr-un fel o consider un fel de destinatie a sufletului. Ai creat un personaj care devine un pretext si un mijloc de a (te) descatusa de adevaruri, tristeti, bucurii care altfel ar fi imposibil de redat firesc, intr-un text obisnuit. Si cred ca este metoda perfecta pentru exprimari si metafore!

        Apreciază

  9. Din nimicul acela rămas și simțit atât de intens se nasc gânduri multe și diferite, după cum vezi în fiecare comentariu. Iar ele călătoresc și se încrucișează cu altele și apoi poposesc în ”cuiburile” disponibile să le primească.

    Apreciază

  10. anasylvi zice:

    Greu de citit acest text, nici nu voi comenta prea mult, te rog sa ma ierti. Dar da, sunt momente si momente si momente. Totul trece, dupa ploaie vine soare. And on, and on, and on… Si piesa… Da, puternica piesa.

    Apreciază

  11. Jo zice:

    Tre’ să zic și eu ceva să marchez trecerea mea pe aici, deși știi că trec de fiecare dată. E gălăgie când ajung. Dar gălăgie din aia veselă. Scandal maxim, dar în sensul bun al cuvântului, if I may say so myself. Mă bucur, însă, că sunt printre ultimii care comentez, deci prietenii tăi poeți și sensibil nu vor citi ce am de gând să scriu. Așa că numai tu o să ai reacția aia… „face palm”. 🙂 Sorry, Potecuță, te-aș scuti de ea, dar nu pot. Am scandalul în sânge… Gică-contrismul adică. Ce voiam să spun este că n-am trăit niciodată așa ceva. Nu pot să mă identific cu personajul tău. Eu sunt genul „his loss” și merg mai departe. Dar dacă tot e discotecă aici… sau karaoke, nu-mi dau exact seama (mă refer la comentariile de la postul ăsta, nu la blogul tău). Hai să-i zicem discotecă pentru că la dans mă pricep – oricine poate să dea din fund, nu? 🙂 – , dar de cântat mai bine nu. Cum ziceam, comentez și eu cu un cântec. Asta pentru că sunt feministă și mi se pare cinstit să auzim și vocea celui care a plecat. Că doar n-a plecat de bine ce-i era. Nimeni nu pleacă de la bine, doar dacă n-are o boală mintală. Și atunci cel care rămâne spune: good riddance, nu plânge mai tare ca toamna. 🙂 Mă gândesc! Știu că am tendința să simplific lucrurile, de aceea sunt veselă tot timpul. Cei care complică lucrurile, ca personajul tău – scuză-mă că-l critic, dar eu critic pe toată lumea (Gică-contra, remember?), n-am nimic în mod special cu el – sunt nefericiți. Dar să ne întoarcem la cea care a plecat și ale cărei motive le-am putea găsi în versurile melodiei de mai jos – sper să-mi reușească link-ul, altfel am bătut apa în piuă degeaba – nu că aș vrea să dau timpul înapoi și să scriu doar: n-am trăit niciodată așa ceva. Știi că mie îmi plac cuvintele. Inclusiv cele pe care nu le citește nimeni. Trebuie să le iubească cineva și pe acelea. Dar ne îndepărtăm de la subiect. Ziceam că-mi plac cuvintele, inclusiv cele din limbi străine. Așa că aș vrea să te învăț ceva azi, să rămâi totuși cu ceva dacă ai ajuns până aici. Dacă n-ai ajuns, nu-i bai. Știi cum se zice: ce-am avut și ce-am pierdut. 🙂 ”Bar fly” înseamnă ”a drinker who frequents bars”. Așa că atunci când interpreta spune: ”bar full of flies”, nu pune mâna pe telefon să anunți Sanepidul. Se referă la bețivi. Iar bețivii sunt normali într-un bar, altfel dă faliment stabilimentul și nu vrem asta. 🙂 Cred! Mie mi-e indiferent că nu prea beau. Băuturi alcoolice, that is. Ceai beau. Trebuie să mă hidratez și eu cumva. Și de data asta nu critic pe nimeni. Fiecare e liber să bea ce vrea. Așa că barul rămâne. În plus, dacă eliminăm cârciuma, juma din cântec se duce și este unul din cântecele acelea care ai vrea să nu se termine niciodată – de inimă albastră, știi – deși când se termină se termină cu bine. Vorba aia: rău cu rău, dar mai rău fără rău. Așa că există speranță pentru personajul tău. Deși nu încurajez viciile – n-ai zice asta după ce votam pro-cârciumă mai devreme 🙂 – îmi plac gândurile tale prin fumul de țigară. N-aș vrea să se termine prea curând, dar ai putea să iei ca punct de referință finalul cântecului de mai jos – ajungem și acolo, n-ai grijă, că eu când promit ceva e bătut în cuie 🙂 – și să le termini cu bine. Stingem țigara în scrumieră și zâmbim. A ieșit soarele și pe strada personajului tău:

    Apreciat de 1 persoană

    • Ca analiză, e perfect punctul de vedere al celei care pleacă. Şi poate aşa şi e. Numai că nu-l ştim. Îl putem bănui dar, orice am face, tot bănuială rămâne. Certitudine e doar omul învăluit în fum. Şi, aşa cum i-am spus Suzanei, nu va renunţa la vicii. Pentru că nu e influencer să dea bine, să nu înveţe de rău. Aşa e el, asta e viaţa lui, tot în cârciumă rămâne, printre beţivii ăia fără sanepid 😀 😀
      Nu se va termina, Jo. Că nu e roman. Când am inspiraţie, scriu. Şi nu va exista final. Pot renunţa la categoria asta de pe blog acum, nu e ca şi cum am întrerupt o poveste. Sau, la fel de bine, aş putea scrie încă vreo 10 ani. Că oamenii au gânduri în fiecare zi, nu? Deci nu va fi un final. Pentru finalurile alea fericite, avem Netflix şi HBoGo 😉
      Să mai scrii. Că-mi place!
      Mulţumesc, Jo!

      Apreciază

      • Jo zice:

        Oamenii au gânduri în fiecare zi? Acum te contrazici. Nu ziceai că l-au părăsit gândurile? S-au dus după cea care a plecat. 🙂 Da, am citit cu atenție. Și glumesc, înțeleg ce vrei să spui. OK! Ne mai afumăm și altă dată. Tii, ce ți-e și cu cuvintele astea. Întâmplător am folosit ”afumăm” gândindu-mă la fumul de țigară din titlu, dar merge și pentru băut. Deh, ca la cârciumă. Te afumi din toate punctele de vedere. 🙂

        Apreciază

    • Drugwash zice:

      […] prietenii tăi poeți și sensibili nu vor citi ce am de gând să scriu.

      Poate nu-s poet, poate nu-s sensibil, dar întotdeauna citesc toate comentariile. Prea puţine zile de trăit, prea mult timp liber în fiecare zi.
      Living vicariously through other people’s thoughts, emotions, stories, lives when you ain’t got a life of your own.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mulțumesc, Dragoș!
        Știam că sunt mulți cei care citesc comentariile. Dar nu era credibil dacă o ziceam eu 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Jo zice:

        I aim to please. Deși tot cred că citirea comentariului meu se înscrie la „pierdere de timp”. Dar nu te cert. Era duminică, zi de pierdut timpul. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Drugwash zice:

          Apoi de cînd a început sfîrşitul lumii nu fac altceva decît să pierd timpul. Se pare că şi el mă pierde pe mine, ca răzbunare. Niciodată n-am ştiut şi n-am ţinut cont ce zi, ce dată, ce an trece prin mine, fiindcă nu mi-a păsat – în lumea mea totul era şi este… altfel. Totul sau aproape totul.

          Apreciază

          • Jo zice:

            Asta nu poate să însemne decât că ești artist. Noi ăștia cu condică nu ne putem permite luxul ăsta. Deh! Fiecare cu norocul lui în viață. 🙂 Pierdere de timp plăcută îți urez.

            Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Da, sînt „artist” în toate sensurile negative. 🙂 Mai sus, parafrazînd Filantropica, spuneam c-aş fi „poetul Gării de Nord”. Adică un nimeni în bătaia vîntului ce urăşte sistemul global şi-şi oferă – în loc să le vîndă, aşa cum ar vrea acel sistem blestemat – puţinele şi limitatele talente spre beneficiul oricui, pentru „un ‘bună-seara’; atît şi-o cană cu vin”. Mai rar vinul. Că în ce priveşte norocul în viaţă… apoi cînd s-o-mpărţit norocu’, măi dorule, eu nu eram nici măcar la lucru cum zice cîntecul ci dormeam ori aveam febră şi deliram, aşa că… pas parol şi în ele din urmă fold. Da’ mulţumesc pentru urare, intenţia e nobilă. 🙂

              Apreciază

    • Ecoarta zice:

      Ei, Jo, eşti ghinionistă! Am dat de tine şi „neam” să trec făr’ să citesc! Serios, nimeni nu pleacă de la bine!? Sau cum zice vară-mea „câinele nu pleacă de la măcelărie”. Se întâmplă uneori să plece. Poate pentru că chiozvârta de carne i-a fost trântită în cap sau poate că i-a aruncat-o şi s-a înnămolit! Despre câine era vorba! Şi dacă în locul câinelui este o „ea”?!?! Ea a plecat şi el o plânge-n crâşmă! Poate că uneori iubirea este mai amară ca fierea. Mă opresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Jo zice:

        Mi-a sărit inima din loc când am citit că sunt ghinionistă. 🙂 Dar așa ghinioane să mai vină… și la blogul meu. 😀 Altfel nu te contrazic prea tare. Se satură omul și de prea mult bine (nu că aș înțelege chestia asta, dar se mai întâmplă). Și pleacă, iar apoi își dă seama că a greșit și vrea să se întoarcă. Din orice parte ai privi, sunt șanse de bucurie pentru personajul lui Potecuță. Dar să vedem… 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Io n-am zis nimic, ştiam că va primi Jo răspunsuri fix aşa cum le-aş fi dat eu. Îţi mulţumesc tare, draga mea!
        Jo, ai văzut? Ai văzut! Deci nu rămâi necitită la mine. Aşa!
        Dai o cafea? Că ai văzut că dorm 😀

        Apreciat de 1 persoană

  12. Mugur zice:

    Îmi pare mie că plecarea gândurilor este factor declanșator pentru sosirea ideilor sortite să dezvolte tema fumului de țigară.

    Apreciază

  13. Ecoarta zice:

    E toamnă iar
    Şi iar şi iară
    Va veni şi-o primăvară…dar el tot singur şi golit până şi de esența lui…de plecarea ei!? Dar oare merită o EA sau un EL supliciul suprem?! Nu-mi răspunde că oricare ar fi răspunsul, tot mă doare! Mi-a plăcut mult de tot chiar dacă m-a întristat…

    Apreciază

  14. David M zice:

    Personajul face puțin parte din ceea ce feminismul numește masculinitate toxica. Poate ca se confunda cu dragostea, cu trăirea. Dar da, viața e diversa și nu doar ce e sănătos și funcționează poate trece literatura. Dar și umbrele, toxicitatea, ratările. Frumos

    Apreciază

    • Chiar? Nu mi-am propus asta. De fapt, nu mi-am propus nimic. Scriu așa cum vin gândurile. Nu vreau să demonstrez nimic și cu astea cu feminismul, sincer, nu prea știu ce să zic. Sigur că îmi apăr „genul”, dar nu cred că suntem noi mai cu moț prin simplul fapt că ne-am născut femei. 🙄
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciază

  15. tink3rbe11 zice:

    De când ai postat până în această clipă am citit,recitit,rerecitit și nu pot scrie un comentariu deoarece simt cum vrei să se termine .
    Poate mă înșel, poate este doar iluzia mea de duminică….dar …nu am nici un cuvânt pe cate să îl leg de un altul ,astfel încât să te fac să mergi mai departe.
    Ori,poate nu mă pot eu concentra datorita unor factori…deși…în intuiția mea se aprinde un singur bec….al întunericului!
    Faptul că gândurile l-au părăsit..singurele lui temeri care îl legau de trecut ,precum niște coarde elastice…faptul că nici ele nu au regăsit…regăsirea lui ,chiar dacă amintirea „plecării ei” într-un fel sau altul este încă vie pentru. el( ceea ce este încă o legătură palpabilă-durerea- )…cred că m-am pierdut și eu pe undeva pe aici…deci,deși legătura lui cu realitate nu este încă o cauză pierdută, el încă nu vrea să pășească pe teren sigur…pe mine mă nedumerește puțin.
    Nu cred că am reușit să scriu corect tot,nu cred că am reușit să să scriu tot ceea ce îmi propusesem…a venit ca un tumult și s-au precipitat în așa fel cuvintele…încât, m-am pierdut undeva în idee.

    Apreciază

    • Of, nu! Chiar nu. Nu am nicio idee despre final, am tot spus-o. De când am scris prima filă din categoria asta, am știut că nu va fi roman. Cum nu are început, nu va fi nici final. Adică nu unul normal. Cel mai probabil, mă voi plictisi și voi renunța la rubrică. Deci nu va exista un punct. Și sub nicio formă nu va fi unul definitiv. Deși nu e despre mine, la cât sunt eu de iubitoare de viață, nu-l voi lăsa nici pe el să aleagă un astfel de final, chiar și așa, personaj fiind.
      Deci nu am un final în cap. Când voi mai avea inspirație, voi mai scrie. Când nu… nu 🙂

      Apreciază

  16. Alex zice:

    Ganduri melancolice, parcă izvorâte din atmosfera mohorâtă a lui noiembrie și învăluite în fumul de țigară… Iar melodia lui Gary Moore, propusă de Dragoș…e tare potrivită cu această atmosferă și aceste gânduri….
    Tare frumos ai scris, dragă Potecuță! Mulțumesc mult pentru acest minunat moment literar.
    Multă sănătate și numai bine! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s