Mă scutur de un rest de vară

Mi-a mai rămas un rest dintr-o vară târzie, din alte timpuri. Îmbătrânită deja, învechită, înmărmurită între toate anotimpurile care i-au trecut prin braţe sau i-au scăpat printre degete. Era ajunsă aproape de final, dar s-a recompus, s-a remodelat şi s-a transformat într-una dintre cele mai calde. Şi mai pline. A rămas mult timp suspendată între un vis şi-un poate mâine care n-a existat de fapt niciodată. Dar în care-a crezut mai mult decât i-ar fi permis întâmplarea unui septembrie tânăr, abia iţit dintre file de calendar. S-a ascuns prin colţ de suflet, să-i fie cald, să-i fie adăpost, să-i fie leac în aşteptare, să-i fie leagăn în speranţă. A început să atârne, să roadă, să doară, să strige şi să se-ntrebe. Ce folos?

A fost apoi purtată-n buzunare, să umple goluri, să fie tovarăş pe drumuri spre niciunde, să-i amintească secundei să nu mai alerge, să-şi tragă sufletul, că e timp de visat, timp de crezut, timp de făcut palma căuş, să-ncapă acolo amintirea. Dar i s-a făcut frig. Şi frică. Şi a-nceput să-ngreuneze paşi, să le împiedice alunecarea spre înainte, să-i facă să-şi uite drumul spre casă. I-a ţinut pe loc ca-ntr-o încleştare în care nu-şi mai aparţineau. Şi i-a ţinut departe, învăluindu-i în cuvinte calde despre un aproape nicicând atins, nicicând cunoscut.
A fost pusă şi pe umeri, să-i ocrotească-n faţa ploii, să fie început de zbor, să le fie felinar nopţilor reci. A început să apese, să gârbovească, să fie povară care striveşte.

Mi-a rămas un rest dintr-o vară târzie şi îmbătrânită. Îl voi presăra, ca în poveste, pe cărare, să-i fie uşor amintirii, dacă va vrea să se-ntoarcă, să-şi regăsescă drumul spre sine. Şi plec la drum, înspre alte veri care vor vrea să-mbătrânească la umbră de a fost, spre alte anotimpuri care-şi fac loc prin colţ de suflet, de buzunar, pe margine de umăr.
Îmi scutur degetele de-un rest de vară şi ascult în tăcere cum i se face linişte amăgirii.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Mă scutur de un rest de vară

  1. Iosif zice:

    Superba elegia trecerii prin vremuri !
    Pastreaza vara-n suflet, închide-o-n odaita,
    n-o scutura pe toata, din inima-ti frumoasa.
    caci vine Doamna Iarna, cu ei alba rochita,
    iar tu, vei sta cu Vara, la adapost în casa… 🙂
    Un week end linistit, relaxant, în toate aspectele si anotimpurile binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciază

  2. Ana G. zice:

    N-o scutura! Poate mai are puțină căldură, puțin soare…

    Apreciat de 1 persoană

  3. Tatar Lau zice:

    Când peisajul se umple de sângeriul frunzelor, e o ultimă zvâcnire a unui anotimp cu care nu mă împac deosebit de bine. Ce urmează după ce stolurile de frunze și-au luat zborul, ploi care nu mai știi când se termină, frig, haine groase și plimbări în natură mai puține, limitate de fițele toamnei, asta-i partea despre care nu greșesc spunând că o urăsc…

    Apreciat de 1 persoană

  4. O.R. zice:

    Mai vin cateva zile caldute saptamana viitoare Potecut, asa ca inca nu te scutura…..

    Apreciat de 1 persoană

  5. Monika_eu zice:

    Frumos!👏

    Apreciază

  6. Așa se întâmplă toamna, se coc și amintirile verilor care tind să se scurgă spre inimi. Nu trebuie să ne doară, ci să-i gustăm nostalgia ca pe o promisiune de revenire, după ce se înfiripă sămânța unor noi anotimpuri călduroase. Le simțim în noi și trăim prin ele.

    Apreciat de 2 persoane

  7. tink3rbe11 zice:

    Doamne că frumos mai știi a scrie!
    Îți mulțumesc pentru colțul de vară…

    Apreciază

  8. Jo zice:

    Măi Potecuță, tu ești poetă în proză. Bravo! Mi-a plăcut mult textul tău. Mă bucur că ai presărat raze de soare ici-colo, să recunoaștem și să ne bucurăm mai bine de zilele senine ce urmează să vină. 🌞 (m-am uitat eu la Meteo. Cică weekend-ul următor vor fi 24 de grade Celsius 🙂 ). 🌻

    Apreciat de 4 persoane

  9. anasylvi zice:

    Ploaia este cam elegiaca, n-ai ce-i face, dar are si ea farmecul ei… Intr-adevar, am auzit si eu de gradele mai multe si cerul mai senin si de-abia il astept. Nu ma deranjeaza foarte tare norii si ploaia, dar toamna e un anotimp splendid sub cerul albastru… Regret doar ca sub norii acestia grei nu se vede luna, sper ca pana miercur cand e luna plina sa se mai risipeasca si ei… Weekend minunat! ❤

    Apreciază

  10. Issabela zice:

    Potecuț tu ai scris așa frumos restului de vară 🙂
    Dar atât am detestat canicula de anul ăsta, că mi se părea că nu mai vine odată toamna. Sînt dispusă să-ngheț oricît, numa’ fără gradele de astă vară 😀

    Apreciat de 1 persoană

  11. Admin zice:

    Cat de frumos! Sensibil, transmiti emotii!
    Weekend placut draga mea! 🤗😘🌸

    Apreciază

  12. Suzana zice:

    Faina muzica, ca cireasa pe minunea ta de text!
    Multumesc, draga Potecuta! Ai un har aparte cu aceste texte!
    Seara buna si o duminica pe sufletuul tau! ❤

    Apreciază

  13. Cri zice:

    Sunt de acord cu Suzana că ai un har, dragă Potecuță, și sufletele noastre încep ușor a fredona o melodie născută din cuvintele tale… sau acesta e sentimentul, că sufletu-mi cântă – ori de câte ori citesc poeziile pe care le scrii, fie acestea și în proză, cum spune și Jo. 😘
    Cât de frumos ai descris emoția trecerii prin viață privind spre înainte! 🤗🌺

    Apreciază

  14. Cred ca ti-am mai spus pe undeva ce mult imi place restul tau de vara! Spun cred, pentru ca in ultima vreme nu mai acord credit prea mare neuronilor mei…

    Apreciază

  15. “spre alte anotimpuri care-şi fac loc prin colţ de suflet, de buzunar, pe margine de umăr.”
    doamne, cat de frumos s-au asezat cuvintele, aici, in sufletul meu!
    nah, nici nu mai vorbesc cu tine! 🤗
    doamne, cat de frumoasa esti!
    ♥️

    Apreciază

  16. Ecoarta zice:

    Cred că mi-ar plăcea, cândva, să mai simt acest rest de vară, căzut printre frunze ruginii…într-o vară fără sfârşit nu pot decât să-mi imaginez cum este…şi ce cald şi blând ai scris…🤗

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s