Rătăcire-n timp

Dragă…,

Ştiu. Ştiu că şi scrisoarea asta te găseşte grăbit, repezit, cu gânduri care dau năvală şi-ţi încurcă rândurile, te fac să le citeşti pe sărite, din trei în trei, ocolind ce nu consideri a fi important, sărind cuvinte, sărind pasaje, căutând esenţialul. Nu cred că-l vei găsi. Şi să ştii că ele n-au nicio vină că se încurcă, ele sunt aşezate în linie, stau cuminţi şi-şi aşteaptă rândul la privire. Şi la înţelegere. Nu se vor supăra dacă nu le veni rândul acum. Sau poate niciodată. Şi nici că, la repezeală, tocmai ele au fost cele care-au fost omise. Ştiu, nu e timp. O ştiu şi ele, o cred şi eu.
Îţi aminteşti când, până nu demult, citeam pe nerăsuflate, cu sete sufocantă şi foame care ne hipnotiza? Încercam parcă să fotografiem cu o singură privire toate spusele şi toate cele simţite despre care ştiam că se ascund la umbra fiecărui cuvânt. Ştiam că acel „dragă” leagănă pe braţe suflet şi dor, iluzie şi tresărire.
Reveneam asupra fiecărui cuvânt şi poposeam cu privirea ca şi cum încercam să-l mângâiem, încercând să prelungim dulceaţa momentului, să amânăm punctul P.S-ului jucăuş, nostalgic, plin de promisiuni sau de visuri care învaţă să zboare. O lăsam deoparte preţ de câteva minute şi o reciteam ca şi cum atunci ar fi fost prima dată.
Nu mai e timp de asta. Ce simplu e să dăm vina pe timp. Aşa cum ştim deja că dăm pe toamnă sau pe ploi, pe iarnă şi pe frig, pe alţii şi pe viaţă. Pe noi… niciodată. De ce am face-o? E imposibil de dus povara unei oglinzi care nu se abureşte niciodată şi ne priveşte încruntat şi meschin, obosit şi nepăsător, la fiecare pas, ceas după ceas, zi după zi. Nu, mai bine să nu o facem. Ar deveni imposibil drumul nostru cu noi, prin noi.

Nu e timp. Ştiu. Nici măcar timpul nu se mai are pe sine. S-a înstrăinat de el, s-a rătăcit, s-a sălbăticit, nu se mai recunoaşte. Oare pe noi ne mai are?
A fost o vreme-n care oamenii-şi scriau despre bucurii sau dureri şi, deşi pe atunci poştaşii ştiau să se grăbească, până când trăirile lor ajungeau lângă sufletul căruia le era destinată povestea lor, nu mai contau. Treceau, se dizolvau sau se amplificau. Uneori, o bucurie, în timpul în care călătorea sub formă de scrisoare, era înlocuită cu o alta, sau poate cu o furtună pe termen scurt.
Şi cu toate astea, oamenii ştiau. Şi rezonau. Şi aveau timp. De citit şi simţit trăiri, de răspuns cu alte bucurii. De oferit răgaz de-a plânge sau de-a râde cu poftă. De dat de înţeles că-s acolo deşi poate erau la un alt capăt de pământ.
Ştiu, nu e timp. Nu-i nimic. Poate mâine. Sau poate altădată. Aşa că acum mă opresc aici.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

46 de răspunsuri la Rătăcire-n timp

  1. ecaleopi zice:

    Da, pana nu demult, ,,citeam pe nerasuflate si cu sete sufocanta…”. Asa citesc si acum cuvintele care ma determina sa o fac, asa cum o fac acestea, pe care le asterni. Le am citit, chiar pe toate!

    Apreciat de 3 persoane

  2. rofstef zice:

    Timpul nu există, eu așa îmi zic mereu. Timpul e iluzia noastră de care ne speriem. Noi l-am creat: l-am pus pe mână, pe perete sub formă de ceas, în calendar, numărându-ne zilele și pe turla bisericii, ca să ne putem număra toamnele vieții.

    Mi-a plăcut acestă frază: „Nici măcar timpul nu se mai are pe sine.😄

    O seară cu liniște în suflet îți doresc, Po !

    Apreciat de 3 persoane

    • Ştef, ce frumos ai scris!! E poezie comentariul tău, serios. Am pus timpul pe mână şi-n turla bisericii. Doamne, ce-mi place! Frumos tare!
      Îţi mulţumesc mult de tot!
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Îți mulțumesc mult pentru apreciere, Po ! N-am stat anume ca să compun, ci pur și simplu uneori se mai întâmplă. Face mult și starea, și ambientul atunci când scrii chiar și un mesaj.
        Mă bucur că a fost bine, o seară bună îți doresc ! 😇

        Apreciat de 1 persoană

  3. Issabela zice:

    … Și, mergînde pe ideea ta, cît de puțin ne supăram cîndva dacă poșta rătăcea vreo scrisoare, în comparație cu azi (apropo și de alte discuții în domeniul poștei romăne…).
    Cred că timpu-i același dintotdeauna, relativ și personal. Iar pentru „dragă…”, ne facem timp, orice-ar fi, că altfel facem umbră degeaba 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Excat, azi suntem şi mai puţin iertători, deşi e adevărat că-n anumite momente nici nu e de iertat, mai puţin răbdători, mai puţin orice.
      Măcar pentru „dragă” să ne facem, da, bine-ai spus 🙂
      Mulţumesc mult, Issa!

      Apreciat de 2 persoane

  4. Cri zice:

    Despre „Nu am timp” eu am descoperit -mai nou- că înseamnă întotdeauna altceva, dar niciodată, înțelesul nu-i un sinonim de-al său… Uneori avem nevoie de timp pentru a ne lăsa gândurile să se așeze înainte de a răspunde altor gânduri și apoi zicem „N-am avut timp” în loc de „Mi-am dat timp”. 🙂 Alteori, mai apare câte o urgență care ne înghite tot timpul și iarăși spunem „Nu am timp” în loc de „Aproape nu mai fac față, evenimentele m-au copleșit!” …Și câte altele!! Însă, tot mai nou, am descoperit că am avea întotdeauna timp dacă ni l-am crea, cumva. 🙂 În ce mă privește, dragă Potecuță, am adăugat câte o oră de timp fiecărei dimineți, furând-o orelor serii. Și dacă ai ști cât de multe pot face în ora aceea! Citesc, scriu, visez cu ochii deschiși… plus altele doar pentru bucuria sufletului și liniștirea minții, cum se spune. 🙂
    Te îmbrățișez cu drag și îți doresc o seară binecuvântată cu multe gânduri bune de la prieteni!! 💖

    Apreciat de 4 persoane

    • Merită analizate şi adoptate rândurile tale, e foarte adevărat şi plin de semnificaţii tot ce ai spus!
      Şi da, să ne acordăm timp pentru noi, din timpul nostru pentru altele să facem timp pentru noi, e poate un pas foarte important spre vindecarea de timp. 🙂
      Ce frumos că ai reuşit să faci din ora aia una doar a ta! Să îţi fie mereu plină de sens!
      Te pup, draga mea! Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  5. imi este drag acel “draga…”
    intotdeauna vine cu o poveste de suflet.
    “ E imposibil de dus povara unei oglinzi care nu se abureşte niciodată”
    ❤️❤️❤️

    Apreciat de 2 persoane

  6. Mă bucur că mi-am făcut timp pentru această lectură, o lecție pe care ar trebui să ne-o însușim toți (să ne oprim din timpul acesta grăbit, dar numai pentru cei și ceea ce contează cu adevărat)..
    Ne-ai servit o lecție a privitului atent in oglindă, dar cu puterea și sinceritatea de a analiza ce vedem…

    Apreciat de 2 persoane

  7. Suzana zice:

    Mi-am propus sa nu mai rostesc sau sa gandesc ca ‘nu am timp’. Cand e ceva important, impreuna cu cineva important, notiunea de timp dispare cumva negandind-o. Nu stiu cum suna ideea, poate ciudat insa… e solutia mea! 🙂
    Multumesc pentru minunea de text, Potecuta!
    Un final de saptamana pe placul sufletului tau! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu sună deloc ciudat, din contră, e ceea ce cred şi eu. Când spui că nu ai timp să îi acorzi timp celui de lângă tine, spui de fapt că nu îţi pasă.
      Îţi mulţumesc mult de tot!
      Weekend frumos şi cald îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Floare de mai zice:

    Ar trebui să ascundem ceasul,telefonul, tehnologia,să nu mai fim obsedați de timp și să avem o oglindă care să reflecte și ce avem în suflet,să stăm noi cu noi pentru a ne(re) descoperi,apoi să scriem cuiva drag o scrisoare,măcar pentru a simți emoția,bucuria,uimirea destinatarului de a primi prin poștă o scrisoare,nu pe e-mailul sau messengerul tel.Și a trăi și noi bucuria primirii unui răspuns la fel de”clasic”.Am retrăi vremuri de care poate ne e dor,care încep să fie uitate…

    Apreciat de 1 persoană

    • Ar fi frumos să facem cum spui, cu scrisoarea clasică. Numai că, vezi tu, deşi acum putem afla în timp real ce mai fac alţii sau chiar aflăm, suntem mai puţin dispuşi să… ne şi pese. Şi să o arătăm. Spunem că nu avem timp să răspundem unui mesaj, unui mail, unui telefon. Oare? Cred că nu e lipsă de timp asta…
      Te îmbrăţişez! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

  9. Iosif zice:

    Draga “Draga…,” stim si noi,
    ca în lume e razboi,
    iar Cuvântul scris pe foi,
    ce facea din noi eroi,
    e strapuns de un priboi,
    provocând mult taraboi.
    Si la noi precum la voi,
    numarând din doi în doi,
    ticalosi, saraci si goi,
    orbiti si plini de nevoi,
    ne ratacim prin zavoi,
    fantome, stafii…strigoi…
    Un weekend relaxant, în toate binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  10. Ecoarta zice:

    Dăm vina pe…tot şi toate, dar nu şi pe noi! Cu timpul înveți că şi tu sau mai ales „tu” eşti de vină! Iar atunci eşti deja câştigător: ai devenit înțelept!

    Apreciază

  11. Timpul e același ca înainte, doar noi ne-am schimbat și vrem să facem prea multe. E bine dacă putem să mai reducem din sarcini și să ne aplecăm cu temeinicie asupra celor rămase. Iar astfel de ”scrisori” venite din inimă merită citite cuvânt cu cuvânt, punct cu punct.

    Apreciază

  12. Jo zice:

    Dar oglinda mea nu-i aburită. Mă văd exact așa cum sunt și-mi place – în mare – ce văd. 🙂

    Apreciază

  13. Jo zice:

    Altfel, sunt o mare maestră a genului epistolar. Mi-am făcut mâna în copilărie când mă punea bunica să-i scriu fiicei ei, care locuia în alt oraș. Ea îmi spunea ideile generale, eu le înfloream. 🙂 Exact ca în postarea ta, e greu până te apuci. După aceea curg cuvintele ca… nu ca un robinet defect, pentru că nu-i nimic defect – ca un robinet pe care-l gâdilă apa și-i place așa.

    Apreciază

  14. tink3rbe11 zice:

    Eu încă citesc pe nerăsuflate, grabindu-ma să ajung la esență…dar chiar parcă nu mai e timp…noi suntem de vină, asta este cert.
    Dar …stau și mă întreb uneori…părinții noștri aveau mai mult timp? Oare ei nu se plângeau la fel…uneori?
    Vag,îmi aduc aminte că parcă totuși ,înainte, timpul avea altă măsură ,alt mers…sau fiind doar copil mi se părea…!
    Stau uneori în loc ,în speranța să prind acea clipă ,dar,de fiecare dată îmi scapă și apoi mă mustru aspru că am pierdut vremea pe nimic…dar nu e chiar nimic, sau cel puțin asta cred atunci…în acea clipă…
    Hai că am luat-o la vale ,dar îmi plăcea…cred că preț de o secundă ,am prins clipă.. aici cu tine.
    Interesant…trebuie doar putin timp…să ne acordăm putin timp…
    Am luat-o tare la vale ..
    Seară frumoasă să ai!

    Apreciază

    • Şi eu mă gândesc de multe ori la asta: e percepţia noastră sau chiar s-a comprimat timpul, cumva, pe undeva, aşa cum o spun mulţi?
      Altfel, să ne oprim doar la Preda, să nu mergem şi mai mult în timp, şi observăm că „timpul nu mai avea răbdare” nici atunci.
      Nu ştiu ce să zic. Cred că părinţii noştri nu aveau mijloacele de acum să-l umple şi să pară atât de scurt. Deşi mă gândesc şi la faptul că fără aspirator, maşină de spălat, robot de bucătărie, curăţenia şi mâncarea durau mai mult. Şi totuşi, era timp de o cafea cu vecina, de un film cu prietenii…
      Poate că tocmai asta e, tehnologia ocupă timpul pe care în trecut îl umpleau altele…
      Îţi mulţumesc! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  15. anasylvi zice:

    Din pacate, uneori chiar apar momente mai dificile, mai aglomerate, care ne iau din timpul pe care cu drag l-am acorda acestor lucruri simple si minunate, de care insa nu trebuie sa uitam si trebuie sa ne gasim timp pentru momente pretioase. ❤ Weekend placut!

    Apreciază

  16. Ana May zice:

    Poate sunt mult mai multe lucruri pe care vrem să le facem, poate suntem noi mai lenți în acțiuni, poate o parte din timp se risipește, poate sufletul nostru îi dă altă măsură, sau, poate, câte un pic din toate astea…

    Apreciat de 1 persoană

  17. doar verde zice:

    Timpul s-a retras în oglindă. Nimeni nu se mai privește în ea (din lipsă de timp) . Uneori însă, în timp ce oamenii dorm, fantomele poștașilor se apropie și ne aduc scrisori vechi, neprimite (și nescrise) vreodată. Pe acestea ni le dorim acum , sau măcar expresii, PS -uri , AMR -uri.
    Acum timpul „curge” altfel : se scurge!
    Iar noi, l-am pierdut..

    Apreciat de 1 persoană

    • Aaah, cât de frumos! Da, cele nescrise stau cumva în aşteptare, suspendate între ieri şi mâine. Poate între amânările noastre. Vor ajunge cumva la noi, ne face bine să credem asta…
      Mulţumesc mult! M-a bucurat revenirea pe poteci!

      Apreciat de 1 persoană

  18. adrianport zice:

    Probabil că o să sun ca bunică-meu, dar eu chiar am apucat vremea când se scriau scrisori. Pe vremea mea… am scris poate sute de scrisori. Corespondam cu prieteni, cu fete, cu rude… Copiii
    mei au descoperit, într-o vară la bunici, scrisorile pe care le-am primit şi chiar multe pe care le-am trimis şi mi-au fost returnate (nu spun de ce, poveste complicată), într-o valiză de lemn de sub un pat din casa veche. Au fost fascinate, au citit cu nesaţ, au fost atât de curioase încât şi-au cerut scuze şi-au pus întrebări despre sfârşitul poveştilor, în lumea reală. Genul de chestii care nu se pot scrie pe whatsapp. Sau poate se pot, nu ştiu, dar altfel. Curând, nimeni nu va mai şti că se poate şi altfel.

    Apreciază

    • Şi eu am o cutie cu scrisori personale, nu-s chiar de o valiză, dar sunt. Şi le păstrez cu mare grijă. Şi da, una dintre pasiunile din vacanţele de la bunici, pe lângă cutia mare cu poze, era şi sertarul cu scrisori. Pe unele le ştiam pe dinafară, dar le reciteam cu mare plăcere de fiecare dată. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  19. Alex zice:

    Câtă dreptate ai! Oare ce s-a întâmplat cu oamenii… cu noi? Nu mai avem timp pentru mai nimic… Ori… ne risipim aiurea, în tot felul de deșertăciuni…
    Mi-e dor de vreurile când scriam scrisori…. multe scrisori… Și cu câtă nerăbdare așteptam răspunsurile aduse de poștaș din toate colțurile țării…
    Ne-ai dat o temă bună de meditat, dragă Potecuță.
    Numai bine, cu drag! 🙂

    Apreciază

  20. Zina zice:

    … Și uite-așa, m-ai făcut să mi-l amintesc pe Octavian Paler, cu al său ”Avem timp

    Apreciat de 2 persoane

  21. daurel zice:

    Foarte adevărat și cu mult talent prezentat!
    Felicitări!

    Apreciază

  22. Ai dreptate în ceea ce priveşte lectura. Am observat şi eu acest lucru. De asta citesc mai rar pentru că eu vreau să imi aloc timpul necesar să mă bucur de fiecare rând, de fiecare cuvânt să caut înţelesurile în colţuri de pagină şi în spatele cuvintelor. E drept că nu mai avem timp, sau poate că avem prea multe îngrămădite de făcut, sau poate utilizarea noilor tehnologiii mănâncă mai mult din timpul nostru decât am vrea să admitem. Dar sunt cele tarele sufleteşti care ne limitează şi ne schimbă percepţia. Eu una nu am putut vreo câţiva ani să scriu şi nici de citit nu aveam poftă. Sufletul mi-a fost răvăşit. Dar totul trece cu timpul şi durerea se estompează. Amintirile sunt cele care rămân şi cu timpul ajungem sperăm din nou în bine.

    Apreciază

    • Îmi pare rău că ai trecut printr-o astfel de perioadă! Putere multă şi linişte în suflet să fie de acum înainte!
      Da, ceva s-a schimbat. Şi poate e şi abundenţa asta de lucruri de făcut, de informaţii, de lucruri de citit. Şi cum am vrea să facem mai multe în timp scurt, devenim superficiali şi le facem pe toate doar să fie făcute, fără să mai aprofundăm nimic…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s