Rezultatul sau munca din spatele lui?

Am făcut cafea, am şi ceva ronţăieli, fac şi ceai pentru cine nu vrea cafea, scaune am, covoare am, e deci loc pentru cine vrea să stea cu mine la o dezbatere. Ştiu că-i luni, dar facem şezătoare. Fără să muncim prea mult, n-am nimic de croşetat, n-am nici „… cu fuioooruuul”.
Ce vreau să vă întreb eu: pe ce ar trebui să punem accentul atunci când avem în faţă ceva, orice. Pe ceea ce vedem sau pe munca din spate? Ce ar trebui să primeze în ochii privitorului?
Vă spun şi ce mi-a venit să întreb asta. Am observat, şi spun din start că nu generalizez, o uşoară tendinţă de lamentare în rândul unora dintre cei care se cred, sunt deja sau doar sunt pe cale să fie influenceri. Pe youtube, zic, acolo am auzit mai des, dar şi-n scris s-a mai întâmplat.
Zic direct la ce mă refer şi pe urmă continuăm. Excludem din start valul de „hate”, că acolo e deja altceva şi oamenii care fac surf pe el merită categorie separată. Nu vorbim deci de asta. Fie că nu au „audienţa” la care au sperat, fie reacţiile nu sunt pe măsura aşteptărilor, fie cineva îndrăzneşte să spună că „e ok, dar…” şi se produce, în cazul unora, acel declic care duce la un filmuleţ în care protagonistul nu face decât să-i educe pe cei care este ei needucaţi şi care habar n-are ei de ce înseamnă să faci aşa ceva, cât efort, câtă sudoare, câtă muncă depun ei până să posteze. Şi ei, „fanii” nerecunoscători, fac nazuri.

Am spus-o de mai multe ori. Sunt genul care tace dacă nu are nimic bun de spus. Nu spun despre un text că mi se pare o prostie, mai ales când nu mi se cere părerea. Când mi se cere, dacă chiar mi se pare că s-ar putea face mici îmbunătăţiri, o spun. Evident, fără să jignesc. Că de la a nu fi de acord cu o idee dintr-un text sau a nu-ţi plăcea acel text până la a-i arunca autorului toate cuvintele negative pe care le-ai învăţat la şcoală, e cale atât de lungă cam ca de la locul în care eşti până la prima oglindă pe care o ai prin casă. Nu spun că e bine aşa cum fac eu, spun doar că şi o critică se poate face în termeni mai domestici.

Revenind la cei despre care vorbeam, am observat tendinţa de a răspunde oricărei reacţii mai puţin entuziaste cu: ştiţi voi cât am muncit eu pentru asta? Aveţi voi habar ce înseamnă să faci asta, că stres, că alergat, că lumini, că filmat, că editat, că tăiat, că echipă, că alea şi alea. Habar nu aveţi ce înseamnă deci gura! 🙄
Mna, cum e? Au dreptate?
Munca, cred eu, ar trebui să se reflecte-n rezultat, nu ar trebui ţipată cu orice ocazie, nu? Nu contestă nimeni asta, sigur că se munceşte. Dar dacă rezultatul nu-i chiar pe gustul tuturor, înseamnă că ăia care nu-l gustă sunt proşti că nu ştiu câtă muncă presupune asta?

Să o luăm altfel: dacă suntem la restaurant şi primim mâncarea arsă sau foarte sărată şi spunem frumos asta şi rugăm să ne aducă altceva, vine bucătarul şi ne ceartă că nu ştim cât a muncit el, câte cursuri a făcut, cât a învăţat, cât s-a străduit el în bucătărie şi noi, habarnişti, nu apreciem şi am face bine să… taci şi-nghite?
La teatru, la final de piesă, dacă aplauzele nu-s dintre cele mai puternice sau nu durează cât ar vrea „echipa”, vine scenaristul sau vreun actor să certe publicul că nu ştie cât se munceşte la o piesă de teatru?
Sau la începutul piesei, vine cineva să spună cât s-a muncit? Un fel de: ia vedeţi că noi ne-am rupt oasele 5 luni pentru ce urmează să vedeţi deci e clar că urmează ceva absolut fabulos, aveţi grijă cum apreciaţi asta?
Şi, dacă cumva aţi spus în gând că acolo plătim, e la fix, că aveam de gând să aduc şi asta în discuţie. Pe asta am văzut-o mai mult în zona scrisă: după ce că primiţi „content” gratis, mai şi comentaţi. Mi se pare mie sau aici, cumva, fără să vrea, cel care o spune îşi reduce singur conţinutul la un nivel inferior, pe modelul „e gratis deci primiţi după cum plătiţi?”, voi n-aţi plătit deci ce aşteptări să aveţi? Ce-i asta?
Sunt autori care-şi pun cărţile pe net. Înseamnă că sunt proaste cărţile din moment ce-s gratis sau, dacă nu sunt dintre cele mai bune, ar trebui totuşi ca toată lumea să spună că sunt, doar pentru că nu au dat bani pe ele? Deci automat tot ce costă înseamnă că e sigur de calitate şi ce nu e, nu trebuie decât lăudat că oricum e gratis?

V-am întrebat când ne schimbăm părerile, dacă gustul unui fel de mâncare se schimbă după ce aflăm că a fost gătit de un copil de 4 ani, dacă un tablou devine mai frumos după ce aflăm că a fost pictat de un om fără mâini şi tot aşa. Mulţi aţi spus că nu se schimbă nimic. Eventual, aţi fi mai indulgenţi la critică. Ei, de ce suntem obligaţi să apreciem ceva în funcţie de munca depusă şi nu de rezultat?
La un examen, de exemplu, nu se notează ce e pe foaie? Se ţine cont de câte nopţi n-a dormit candidatul şi cât a muncit el pentru examen? Şi dacă unul căruia pur şi simplu îi merge mintea a citit şi el ceva şi a reuşit să ia notă mai mare înseamnă că ăia din comisie sunt proşti care e ei proşti?

Sigur, trebuie şi muncă, trebuie şi talent. Dar e normal să se tot aducă vorba despre munca din spatele unui proiect, dacă acel proiect nu are rezultatul scontat?
Ce ştiţi voi cât am muncit eu pentru asta, habar nu aveţi câtă şcoală am făcut eu să ajung să fiu arhitect. Şi ce dacă s-a prăbuşit blocul, băi, habarniştilor, eu am făcut facultaţi, au muncit 30 de oameni zi şi noapte să construiască asta, prin ploi şi pe caniculă şi voi faceţi mofturi…

Foto