Rezultatul sau munca din spatele lui?

Am făcut cafea, am şi ceva ronţăieli, fac şi ceai pentru cine nu vrea cafea, scaune am, covoare am, e deci loc pentru cine vrea să stea cu mine la o dezbatere. Ştiu că-i luni, dar facem şezătoare. Fără să muncim prea mult, n-am nimic de croşetat, n-am nici „… cu fuioooruuul”.
Ce vreau să vă întreb eu: pe ce ar trebui să punem accentul atunci când avem în faţă ceva, orice. Pe ceea ce vedem sau pe munca din spate? Ce ar trebui să primeze în ochii privitorului?
Vă spun şi ce mi-a venit să întreb asta. Am observat, şi spun din start că nu generalizez, o uşoară tendinţă de lamentare în rândul unora dintre cei care se cred, sunt deja sau doar sunt pe cale să fie influenceri. Pe youtube, zic, acolo am auzit mai des, dar şi-n scris s-a mai întâmplat.
Zic direct la ce mă refer şi pe urmă continuăm. Excludem din start valul de „hate”, că acolo e deja altceva şi oamenii care fac surf pe el merită categorie separată. Nu vorbim deci de asta. Fie că nu au „audienţa” la care au sperat, fie reacţiile nu sunt pe măsura aşteptărilor, fie cineva îndrăzneşte să spună că „e ok, dar…” şi se produce, în cazul unora, acel declic care duce la un filmuleţ în care protagonistul nu face decât să-i educe pe cei care este ei needucaţi şi care habar n-are ei de ce înseamnă să faci aşa ceva, cât efort, câtă sudoare, câtă muncă depun ei până să posteze. Şi ei, „fanii” nerecunoscători, fac nazuri.

Am spus-o de mai multe ori. Sunt genul care tace dacă nu are nimic bun de spus. Nu spun despre un text că mi se pare o prostie, mai ales când nu mi se cere părerea. Când mi se cere, dacă chiar mi se pare că s-ar putea face mici îmbunătăţiri, o spun. Evident, fără să jignesc. Că de la a nu fi de acord cu o idee dintr-un text sau a nu-ţi plăcea acel text până la a-i arunca autorului toate cuvintele negative pe care le-ai învăţat la şcoală, e cale atât de lungă cam ca de la locul în care eşti până la prima oglindă pe care o ai prin casă. Nu spun că e bine aşa cum fac eu, spun doar că şi o critică se poate face în termeni mai domestici.

Revenind la cei despre care vorbeam, am observat tendinţa de a răspunde oricărei reacţii mai puţin entuziaste cu: ştiţi voi cât am muncit eu pentru asta? Aveţi voi habar ce înseamnă să faci asta, că stres, că alergat, că lumini, că filmat, că editat, că tăiat, că echipă, că alea şi alea. Habar nu aveţi ce înseamnă deci gura! 🙄
Mna, cum e? Au dreptate?
Munca, cred eu, ar trebui să se reflecte-n rezultat, nu ar trebui ţipată cu orice ocazie, nu? Nu contestă nimeni asta, sigur că se munceşte. Dar dacă rezultatul nu-i chiar pe gustul tuturor, înseamnă că ăia care nu-l gustă sunt proşti că nu ştiu câtă muncă presupune asta?

Să o luăm altfel: dacă suntem la restaurant şi primim mâncarea arsă sau foarte sărată şi spunem frumos asta şi rugăm să ne aducă altceva, vine bucătarul şi ne ceartă că nu ştim cât a muncit el, câte cursuri a făcut, cât a învăţat, cât s-a străduit el în bucătărie şi noi, habarnişti, nu apreciem şi am face bine să… taci şi-nghite?
La teatru, la final de piesă, dacă aplauzele nu-s dintre cele mai puternice sau nu durează cât ar vrea „echipa”, vine scenaristul sau vreun actor să certe publicul că nu ştie cât se munceşte la o piesă de teatru?
Sau la începutul piesei, vine cineva să spună cât s-a muncit? Un fel de: ia vedeţi că noi ne-am rupt oasele 5 luni pentru ce urmează să vedeţi deci e clar că urmează ceva absolut fabulos, aveţi grijă cum apreciaţi asta?
Şi, dacă cumva aţi spus în gând că acolo plătim, e la fix, că aveam de gând să aduc şi asta în discuţie. Pe asta am văzut-o mai mult în zona scrisă: după ce că primiţi „content” gratis, mai şi comentaţi. Mi se pare mie sau aici, cumva, fără să vrea, cel care o spune îşi reduce singur conţinutul la un nivel inferior, pe modelul „e gratis deci primiţi după cum plătiţi?”, voi n-aţi plătit deci ce aşteptări să aveţi? Ce-i asta?
Sunt autori care-şi pun cărţile pe net. Înseamnă că sunt proaste cărţile din moment ce-s gratis sau, dacă nu sunt dintre cele mai bune, ar trebui totuşi ca toată lumea să spună că sunt, doar pentru că nu au dat bani pe ele? Deci automat tot ce costă înseamnă că e sigur de calitate şi ce nu e, nu trebuie decât lăudat că oricum e gratis?

V-am întrebat când ne schimbăm părerile, dacă gustul unui fel de mâncare se schimbă după ce aflăm că a fost gătit de un copil de 4 ani, dacă un tablou devine mai frumos după ce aflăm că a fost pictat de un om fără mâini şi tot aşa. Mulţi aţi spus că nu se schimbă nimic. Eventual, aţi fi mai indulgenţi la critică. Ei, de ce suntem obligaţi să apreciem ceva în funcţie de munca depusă şi nu de rezultat?
La un examen, de exemplu, nu se notează ce e pe foaie? Se ţine cont de câte nopţi n-a dormit candidatul şi cât a muncit el pentru examen? Şi dacă unul căruia pur şi simplu îi merge mintea a citit şi el ceva şi a reuşit să ia notă mai mare înseamnă că ăia din comisie sunt proşti care e ei proşti?

Sigur, trebuie şi muncă, trebuie şi talent. Dar e normal să se tot aducă vorba despre munca din spatele unui proiect, dacă acel proiect nu are rezultatul scontat?
Ce ştiţi voi cât am muncit eu pentru asta, habar nu aveţi câtă şcoală am făcut eu să ajung să fiu arhitect. Şi ce dacă s-a prăbuşit blocul, băi, habarniştilor, eu am făcut facultaţi, au muncit 30 de oameni zi şi noapte să construiască asta, prin ploi şi pe caniculă şi voi faceţi mofturi…

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

86 de răspunsuri la Rezultatul sau munca din spatele lui?

  1. Ivy zice:

    În general, ceea ce ,,este muncit”, că e text, că e melodie sau mâncare, are un public țintă. Acela este cel care hotărăște dacă ai muncit degeaba sau nu. Lista de școli contează într-o selecție, dar mai departe, doar cel care se adaptează mediului se va descurca. Concluzia mea ar fi că dacă îți place ce faci și ești eficient, nu prea îți pasă nici de cât timp ți-a luat ,,proiectul”, nici de hateri, este acea ,,plăcere vinovată” care doar ție îți dă satisfacție.

    Apreciat de 4 persoane

    • E aproape o modă să fie etalate diplome de doctor, dacă cineva spune că o poezie parcă-parcă nu sună atât de bine. Sau să se înşire procedee de a scrie poezia aia. N-am înţeles niciodată de ce să simţi nevoia să spui cât ai trudit tu, de parcă asta face rezultatul mai bun decât e.
      Dar… ce ştiu eu?

      Apreciat de 3 persoane

  2. Jo zice:

    La o chestie gen „ştiţi voi cât am muncit eu pentru asta?” aș fi tentată să răspund cu: ”Serios? Și asta-i tot ce-ai putut să faci?!!! Hmm…” 😀

    Apreciat de 7 persoane

  3. sticri zice:

    Eu nu as baga totul intr-o oala. Cand e vorba de piese muzicale bloguri, articole, yt si altele asemenea eu cred ca ai dreptate.Sa spunem ca o echipa medicala face o operatie foarte grea, care dureaza foarte multe ore dar dupa terminarea operatiei pacientul moare. Oare acei medici nu trebuiesc apreciati pt munca depusa, chiar daca rezultatul nu e cel scontat?

    Un alt exemplu ar putea sa fie faptul ca o echipa de la NASA trimite o sonda spatiala pe Marte, dar misiunea esueaza. Eu sunt primul care-i felicit, chiar si pt misiunea esuata deoarece e o munca enorma in spate.

    Apreciat de 4 persoane

    • Sticri, unde am băgat eu totul în oală? Am spus că e vorba de vlog şi blog. Despre articole şi video. Am dat acele exemple cu bucătarul şi constructorii şi teatrul pentru că sunt cam din aceeaşi zonă.
      Altfel, dacă un pacient care merge să se opereze de varice moare după ce un medic încurcă oalele şi-i taie piciorul, ar trebui să aprecieze cât a muncit medicul până să ajungă medic, nu?

      Apreciat de 4 persoane

      • sticri zice:

        Tu stii ce ai vrut sa spui, dar eu asa am perceput, ca fiind totul intr-o oala, bucatari, actori, vlogeri, etc…

        Eu zic ca e o oarecare diferenta intre medicul care taie piciorul si exemplul meu..

        Apreciat de 2 persoane

        • Păi tocmai, Sticri. Exemplul tău e din altă categorie, nu ce am vrut eu să evidenţiez cu ce am scris. S-a întâmplat şi ce am zis eu şi nu de puţine ori. De ce nu ar fi fix acelaşi lucru?

          Apreciat de 2 persoane

          • sticri zice:

            Eu zic ca-s 2 chestiuni diferite. Eu vad o chestiunea in ansamblu, dar tu ai particularizat chestiunea si dupa cum am spus mai sus, iti dau dreptate daca te referi la bloguri, yt, fb, etc.
            PS: Daca cade blocul nu-i de vina arhitectul, sunt ingineri structuristi care calculeaza si ofera solutiile tehnice arhitectului. Aaaa, faptul ca arhitectul poate sa fie si structurist, asta-i alta poveste, dar e o exceptie.😊

            Apreciat de 1 persoană

  4. Jo zice:

    „după ce că primiţi „content“ gratis, mai şi comentaţi”. Sunt de-a dreptul haioși ăștia. Replica mea: Timpul costă bani! Cine imi dă mie înapoi timpul pierdut cu cititul „contentului”? 😀

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu dai meditaţii? Că eu stau prost la replicile astea. Adică nu prea îndrăznesc să le spun…

      Apreciat de 2 persoane

      • Jo zice:

        😀 Nici mie nu-mi ies întotdeauna, dar dacă mă provoacă cineva să-l ferească sfântul. Critica constructivă ar trebui primită cu brațele deschise după părerea mea. Numai așa evoluezi. Dacă ți se spune de fiecare dată: ”Superb!” ”Cât de frumos!” ”Genial!”… știi tu, cuvinte aruncate doar să nu zică lumea că n-ai zis ceva, te culci pe-o ureche și-ți spui: „Mamă, ce deștept sunt!”

        Apreciat de 4 persoane

        • Depinde foarte mult şi aici de multe aspecte. Dacă omul vrea să participe la un concurs, vrea să publice ceva, vrea să urmeze o carieră într-un sens anume, da, sigur că îl ajuţi mult dacă eşti sincer. Asta în cazul te şi pricepi, tu ca cel care îşi expune părerea, nu tu-Jo.
          Pe bloguri însă, dacă omul ăla pur şi simplu, în timpul liber, în loc să joace Solitaire, scrie trei rânduri, fără să pretindă că-i mare scriitor, fără să aştepte laude, fără să ceară păreri, nu cred că ar trebui să-i pese prea mult.
          Sigur, e foarte important de cum e primită o critică constructivă. Dar nici să creadă cineva că dacă-l critică îi face cel mai mare bine ever şi să aştepte stauie de erou nu-i tocmai în normele „normalului”. Şi, aşa cum am spus, nici să îl faci pe cel care te critică prost, pentru că în loc să stai să analizezi, te dai victimă.
          Undeva la mijloc 😀
          Că am văzut şi partea celalaltă cu unii care se cred salvatorii omenirii şi taie şi spânzură şi pe urmă se dau loviţi că „bă, eu am vrut să-l ajut să devină romancier, de aia i-am scris la fiecare postare că-i praf la scris, să se lase, şi el mi-a dat block”…

          Apreciat de 3 persoane

  5. rofstef zice:

    Eu cred că noi ca popor, suntem prea indulgenți când vine vorba despre calitate.
    Știi.. ? No, lasă că mere și așe; lasă că îi mai dau eu două cuie; lasă că-i bine și așa rău; lasă că nici alții nu fac mai bine. Și ne complacem în acest rău.
    Nu mai vorbesc despre on line, că aici nu mai termin.

    E foarte bine să lăsăm feedback-uri constructive..nu cu atac, nu din invidie, răutate sau mândrie.
    Mie dacă mia plăcut, sau nu un produs, eu las un comentariu..în general spun exact ce mi-a plăcut, sau nu, dar întotdeauna cu gânduri bune 😇

    Foarte bună tema ! Săptămână frumoasă, Po !

    Apreciat de 4 persoane

  6. tink3rbe11 zice:

    Aceeași părere o am și eu,atunci când faci ceva ,pentru a obține acel ceva trebuie să și muncești (mai mult sau mai puțin) .Dacă îți dorești să fie catalogat,notat,premiat de către un anumit public atunci clar nu mai contează decât ca acel public să fie mulțumit, încântat și atunci munca depusă nu trebuie să eclipseze rezultatul.
    Dacă vrei să faci doar impresie cum că tu faci,dregi …atunci munca i-a primul loc si nu mai contează rezultatul.
    Este doar părerea mea…deși am înțeles că ar fi o vorbă veche ,o zicală prin nu știu exact care parte a țării…”și munca mea?” Care pleacă de la o povestioara cu o bătrână și o sarcină de lemne.

    Apreciat de 2 persoane

  7. Ideota69 zice:

    Eu recunosc fara probleme cand ceva imi place la fel cum recunosc si faptul ca parerea mea e relativa exact pentru ca e subiectiva, pentru ca ceea ce vrea autorul, oricine ar fi el si in oricare context, sa arate lumii, lumea are moduri diferite de percepere a lucrurilor. Exista opere pentru care se munceste mult si care ies de tot cacatul si exista opere la care se munceste putin si care ies spectaculare pentru ca artistul are talent ori a fost fulgerat de un moment unic de inspiratie. In acelasi timp, o astfel de creatie, chiar daca spectaculara pentru majoritatea, ar putea ca mie sa nu-mi comunice nimic. Vreau sa spun ca, in momentul in care ai decis sa faci public o munca a ta, ai decis sa accepti si parerile celorlalti. Ca-ti plac ori nu. Chiar si pe acelea despre care iti dai seama ca n-au nicio treaba cu munca ta. Notorietatea, chiar si cea de 2 minute, intr-un fel sau altul se plateste…
    Subiectul atins de tine in acest material imi aminteste de o situtie pe care am intalnit-o cand facea scoala in Italia: clasa era impartita vesnic in doua tabere, italienii si stranii, si profesorul la mijloc. Italienii spuneau: „strainii nu trabuie sa primeasca note mai mari ca italienii penrtu ca ei n-au de unde sa stie mai multe lucruri in limba italiana”. Strainii replicau cu: „noi ar trebui sa fim avantajati pentru ca depunem un efort dublu pentru a studia intr-o limba diferita”. Existau profesori care nu reuseau sa ramana impartiali, dar rapunsul unuia mi-a placut foarte mult: „pe mine nu ma intereseaza cine sunteti si de unde veniti, pentru mine sunteti egali aici in clasa si va voi nota exact asa cum voi crede de cuviinta. Daca veti considera ca ati fost nedreptatiti, aveti dreptul sa denuntati acest lucru la Prezide. Unii vor muncii mai mult, altii mai putin, dar examenul final e acelasi pentru toti. In plus, sunteti adulti si decizia a fost a voastra!” Potecuto, draga, cred ca, intr-un fel, intrebarea ta, profunda si complicata, ca de obicei cand e vorba de oameni, si exact asa cum ne-ai obisnuit, isi gaseste raspunsul cam in aceeasi maniera!

    Apreciat de 4 persoane

  8. Issabela zice:

    Mi se pare evident că un blogger sau un vlogger care se lamentează că nu-i apreciat cum se cuvine n-a făcut ce trebuie sau ce și-a propus. Nu i-a ieșit și caută atenția în scandal, chestie care atrage, în ulimă instanță, doar alți scandalagii și pîn-la urmă piere tot pe limba lui 🙂
    Or, cine permite mai mult văicărelile, decît virtualul…? Fie el youtube sau oricare altă platformă.
    E drept că tot netul permite și o trolare masivă și fără rost uneori, dar, ca în orice, se alege pînă la urmă bobul bun de neghină pentru cine îl caută.

    Apreciat de 2 persoane

  9. Tatar Lau zice:

    Când publici pe internet, fiind un spațiu public, e normal să te aștepți și la critici. Dar critica nu face rău. Consider că mai periculoasă e lingușeala. Tocmai de aceea am preferat folosirea unui pseudonim la ceea ce scriu, pentru că aștept o reacție corectă din partea celor care îmi citesc textele.
    Referitor la efortul depus pentru scrierea unui text, acesta chiar nu contează, important e rezultatul, produsul finalul al muncii. Unii scriu mai ușor, găsesc inspirație în orice și gândurile lor doar așteaptă să fie puse pe hârtie. Alții nu sunt atât de productivi, muncesc mai mult la a da o nouă viață gândurilor. Cu toate aceste diferențe, important e doar rezultatul, dacă oferă sau nu emoție cititorilor, pentru că asta așteaptă cineva care se oprește să citească ceea ce ai produs cu mai puțină sau mai multă muncă. Și dacă te citește, are și dreptul să te critice.
    Pe mine puteți să mă criticați oricât, nu o să mă supăr, ba chiar voi ține cont de ceea ce îmi spuneți.🙃😉

    Apreciat de 3 persoane

    • O singură întebare am și te rog să nu înțelegi prin asta că te contrazic. Dar nu înțeleg ceva: lipsa unei critici la o postare înseamnă lingușeală?
      Așa cum i-am spus lui Jo, voi spune și aici, dar vin cu exemplu concret. Acum vreo 7 ani, citeam blogul unei fătuțe, a scris că e elevă în a 11-a și că scrie de plăcere, blogul ei era un fel de jurnal, poezioare, povești de la școală, din vacanțe. Nu a pretins niciodată că e poetă sau scriitoare, nu a avut niciodată atitudine de superioritate față de nimeni, din contră, de multe ori scria că nu are talent, dar îi face mare plăcere să scrie și să citească, e un hobby.
      Ei, nu vrei să știi cum îi scriau unii. Era o gașcă de supărați care din „asta e o mizerie, lasă-te de scris, ești paralelă cu poezia” nu o scoteau. A închis blogul la un moment dat.
      Chiar avem dreptul să criticăm doar pentru că am citit ceva? Și chiar avem dreptul să spunem orice, oricui? De fapt, da, îl avem. Că drepturi avem multe…
      Nu e vorba de supărare. Nimeni nu se supără. Dar eu susțin în continuare că una e critica, alta e… cuvântul ăla cu n, care se termină cu simțirea. Mai ales când cel care o lasă are toate porțile închise spre el. N-are blog, n-are fb, n-are mail, dar știe să lovească.
      Că o critică face bine, da. Dar de ce să nu putem trăi fără ea? 🙄
      Un sfat, poate. Daa, parcă e altceva.

      Apreciat de 4 persoane

      • Tatar Lau zice:

        Categoric, lipsa unei critici nu e lingușeală, dar e lipsa unei atitudini. Textul nu te-a impresionat, dar n-ai vrea ca prin cuvintele tale să jignești autorul.
        Așa că dai doar clic pe „Apreciază”, semn că ai citit, dar subiectul nu te interesează. E ca un „Bună ziua!” spus vecinilor din cartier. Nu e neapărat o greșeală, dar dacă ai o părere, chiar și una critică, trebuie să te exprimi. Bineînțeles, felul în care te exprimi reflectă caracterul tău. Poți să critici și fără să jignești, iar critica ta ar putea fi o șansă pentru autor…

        Apreciat de 3 persoane

        • Vorbim de autor ca cel care a scris acel text, da? Nu de autori cu cărți publicate.
          Sunt de acord. Pe de-o parte. Dar repet: de ce să criticăm? Ok, nu mi-a plăcut o poezie. Nu cumva sunt subiectivă?
          Pot eu să fac o analiză pertinentă, să arăt puncte slabe? În calitate de ce? De simplu cititor, da, pot. Dar aia e părere, nu e analiză.
          Nu, un like nu înseamnă că nu am nimic bun de spus deci pa. Dar nu despre asta e vorba.
          Dar dacă mi-a plăcut și o spun, și sub comentariul meu e unul care zice că e un text slab, al doilea e atitudine? Nu vorbim de gusturi aici?

          Apreciat de 3 persoane

          • Tatar Lau zice:

            Tocmai, e vorba și de gusturi! Dar autorul textului nu are decât de câștigat dacă află și părerile celor care-l critică. Poate nici nu realizează unde greșește, nu reușește să surprindă toate sensurilor propriilor cuvinte. De exemplu, la versuri îmi plac cuvintele care lasă loc de interpretări. Dacă ar apărea și interpretări pe care nu le doresc, critica m-ar ajuta să le identific și să le corectez.
            Dar, ca să fiu foarte corect, eu sunt doar un amator. Părerile mele nu trebuie luate neapărat de bune.

            Apreciat de 1 persoană

            • Ba da, trebuie. Amator sau nu, deși eu nu aș zice asta, din contră, contează părerea. Dar e părere. Ei, asta e cheia.
              Când un om scrie ceva cum a simțit, cum a venit inspirația, cum i s-a părut că sună bine, între „la versul doi mi se pare că ar suna mai bine așa” și „ești un tâmpit și un prost, asta e o porcărie, nu e poezie”, unde e atitudine, unde e ajutor și unde e… orice altceva, dar nu critică?
              Sper că nu se înțelege că eu contrazic. Eu tot spun pe aici, eu mă cred cu prietenii, la o cafea, și eu tot zic, ei tot zic și ne apucă dimineața vorbind. Deci eu nu insist acum să mi se dea dreptate, da? Dar îmi place dialogul de aia nu tac 😀

              Apreciat de 3 persoane

            • Tatar Lau zice:

              Un limbaj asemenea celui pomenit de tine presupune că persoana respectivă nu e interesată neapărat de textul comentat, ci doar de scandal. În astfel de cazuri nu poți decât să ignori acele persoane.
              Deși nu ne cunoaștem decât virtual, sper să consideri cu adevărat această discuție ca fiind între prieteni sau, cel puțin, între persoane care împărtășesc aceleași valori.

              Apreciază

            • Evident că asta am considerat, tocmai de asta am insistat cumva. Pentru că am văzut că se poate discuta fără să se impună un punct de vedere, cum se mai întâmplă în anumite momente.
              Mulţumesc frumos!

              Apreciat de 1 persoană

      • Ideota69 zice:

        Nu, Potecuto, sub nicio forma lipsa unei critici, nu inseamna linguseala! Inseamna ca ai dreptul sa citesti la fel cum ai dreptul sa te abtii de la comentarii ori critici. Exista multe texte care-mi plac dar care nu ma inspira sa comentez si exista texte la care as comenta dar nu-mi place cum autorul primeste opinia mea si atunci ma abtin dar doar pentru ca experiente trecute mi-au demonstrat ca chiar si comentariile mele pozitive ar avea o rezonanta negativa si nu acesta e obiectivul meu, ba dimpotriva. In acelasi timp, cum bine stii, exista texte la care nu pot sa ma opresc din comentat si din opinii personale! Ori exista scriituri care nu-mi plac, dar consider ca daca mie nu-mi plac, nu inseamna ca nu sunt texte bune si asa mai departe… Eu nu sunt tipul gicacontra si cred ca toti avem o sansa, chiar mai multe, nu-mi plac nici rautaciosii, cu atat mai putin raii, uneori devin vehementa si poate destul de dura in exprimare dar chiar si atunci e pentru ca cer mai mult de la mine decat de la ceilalti… In fond, cand eu las o critica la un text, sunt constienta ca acea critica zice mai mult despre perceptia mea in momentul citirii textului si mai putin despre text in sine…. Si, nu in ultimul rand, exista texte, multe, care nu-mi transmit nimic, la fel ca si autorii acestor texte, dar stiu ca asa trebuie sa fie si sa trec mai departe e o actiune absolut normala care sub nicio forma nu include linguseala. Conclud, zicand ca eu connsider ca nu exista reguli decat acelea de bun simt si ca omul ar trebui sa se simta liber sa zica in egala masura cum ar trebui sa se simta liber sa nu zica!

        Apreciat de 2 persoane

        • Este fix, dar fix, cum gândesc şi simt şi eu. Nu mă mir că e aşa 😀
          Am întrebat asta pentru că numai la postarea asta au fost două păreri care, deşi nu asta au indicat, m-au făcut să mă gândesc la varianta asta: decât linguşeală, mai bine critică constructivă. Ok, de acord, aşa e. Dar de ce să ne gândim că o apreciere e falsă şi de fapt omului nu i-a plăcut dar spune că i-a plăcut şi de ce să punem problema aşa? De ce să fie ori ori? De ce să ne gândim că dacă nu există critică omul ăla nu va evolua? Sau că dacă există numai aprecieri, cineva minte: ori cei care le-au scris, ori cel care are blogul, că şterge comentariile negative, cum mi s-a spus mie şi nu doar o dată. Că şterg comentariile negative.
          Dacă, de exemplu, cineva scrie o postare despre toată nebunia asta cu pandemia, e absolut normal să fie păreri diferite, să fie chiar scandaluri mici sau mari stârnite de cei care deţin adevărul absolut şi nu acceptă nicio altă părere, că ei sunt guru, pardon, guri 😀
          Dar acolo se combate ideea, nu se critică textul în sine, construcţie, metafore, diftongi, triftongi. Na bun.
          Altcineva postează un text. Despre iubire. Iar se poate discuta, şi în contradictoriu, că fiecare o înţelege şi simte diferit. Dar de ce să se apuce cineva să critice felul în care acea persoană a simţit să îl scrie şi să ignore total ideea textului şi să disece doar textul sau, din contră, să disece ideea şi, dacă el nu a trăit o poveste din asta, să calce textul în picioare pe motiv că nu există iubire, că el nu crede-n iubire, că e o prostie.
          Adică, cel care a scris, doar pe ideea că dacă a postat la vedere trebuie să-şi asume şi să accepte, e obligat să accepte că alţii nu acceptă o altă idee? Dap, sună tare interesant asta. 😀 😀
          Na, eu sunt mai egoistă din fire, dacă aşa stă treaba, adică nu vreau să ajut forţat dacă omul nu cere păreri. Că s-a întâmplat să se ceară şi am spus. Dar dacă văd o poezie sau un text, le iau ca atare, comentez în funcţie de ce simt, spun dacă e o greşeală undeva, un typo, o scăpare, dar nu mă apuc să descompun şi să extrag radicalul, că nu mai ştiu teoria din şcoală şi cum ai spus tu, ce simt eu nu e o regulă că e ceea ce ar trebui să fie.
          Mulţumesc, draga mea!

          Apreciat de 3 persoane

      • Jo zice:

        Gașca cu: asta e o mizerie, lasă-te de scris, ești paralelă cu poezia… era formată din colegii ei, invidioși că nu sunt în stare să lege două vorbe coerente. În locul fetei le dădeam block și mergeam mai departe atâta timp cât imi făcea plăcere să scriu. Problema cu poeții este că sunt mai sensibili decât jemanfișista Jo. Aici e singura mea reținere când mă abțin – în rarele ocazii 🙂 – să-mi dau cu părerea. Dar altceva voiam să te întreb. Care era părerea ta despre creațiile fetei aceleia? Considerai și tu – în termeni mai blânzi, firește – că nu-i nimic de capul ei?

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu, Jo, nu erau colegi. A fost cândva o gașcă de culți și semizei.
          Jo, cum am zis, fata a scris din start despre ea că are 16 ani deci știam cine scrie, spre deosebire de alte bloguri pe care nu știi cum să le iei. Da, chiar, iete alt subiect de discuție, asemănător celui la care am pus link.
          Nu, din contră, fata scria fain. Pentru vârsta ei, chiar mișto. De ce spun asta cu vârsta? Păi ar fi drept să iei o poezie scrisă de ea cu una scrisă de un poet consacrat și să spui, prin comparație, că a ei e praf? Asta ar fi o tâmpenie. Deci da, fata scria bine.
          Și revin, că mă obsedează asta: și dacă nu era așa, pâinea cui o mânca ea cu blogul ei? Dacă cineva nu scrie cum ne place nouă, ce rău ne face nouă omul ăla să avem dreptul să îi spunem că e prost?

          Apreciază

          • Jo zice:

            Adică cunoșteai persoanele din gașca de culți și semizei?!!! Că la felul cum se exprimau eu aș fi zis că-i vorba de o gașcă de fraieri îndeajuns de perfizi să se ascundă sub pseudonim, când aruncă astfel de considerente. Dar nu asta voiam să te întreb, ci dacă i-ai spus fetei că este talentată, de fapt.

            Apreciază

            • Mult spus cunoşteam. Jo, există nişte oameni care, pentru că au avut marea şansă de a se naşte înaintea altora, au descoperit internetul şi implicit blogurile înaintea altora, aveau şi poate încă au impresia că ei sunt tătucii şi mămucile blogului, cu tot ce înseamnă asta. Şi tot ce a venit după ei era considerat un gunoi pe care se străduiau să-l elimine, că numai ale lor erau demne de respect. Deci nu-i ştiam personal, dar bântuiau cam pe… peste tot.
              Da, i-am zis. De mai multe ori.

              Apreciază

            • Jo zice:

              Atunci nu pot să sper decât că s-a reinventat sub forma unui alt blog. Sau strânge material la sertar până se va ivi șansa publicării… Și mai sper că talentul adevărat e imposibil de ucis și că iese la suprafață precum bobul firav, îngropat sub tone de pământ.

              Apreciat de 1 persoană

            • Cine ştie… sper şi eu. Sau şi-a găsit alte preocupări. Na, a venit BAC-ul, facultatea, cine ştie ce drum a urmat.

              Apreciază

  10. Diana zice:

    Eu, la fel ca tine, cred că munca se reflectă în rezultat. Și da, trebuie și talent… doar că aici unii sunt mai subiectivi când vine vorba de cantitatea cu care au fost înzestrați și, de asemenea, cu privire la rezultat… Și unii mai sunt și exhibiționiști.

    Apreciază

    • Unii se raportează la cei care îi citesc sau urmăresc pe youtube, ca la fanii lor, automat plasându-se mult deasupra muritorilor de rând. Și de aici tot restul.
      Asta cu eu am muncit să fac videoul asta și voi nu apreciați mi se pare… dar tac. E foarte important să crezi în tine, să crezi în talentul tău. Dar de aici până la a crede că ești cel mai bun, că ești un star și restul leșină de plăcere când le arunci un os, adică un filmuleț sau o postare… eheeei. Și nu vorbesc despre copii sau adolescenți. La ei ar fi normală cumva atitudinea. Nu, sunt oameni care spun despre ei că sunt responsabili.

      Apreciat de 4 persoane

  11. Florin zice:

    Chestia asta cu „munca” trebuia publicată de 1 Mai. Au folosit-o comuniștii, o găsiți deasupra porților lagărelor de concentrare, … Este un rahat – „Noi muncim, nu gândim”. Adevărul este că deși munca reprezintă mult în orice produs, orice text, orice cântec, …, munca nu inseamnă nimic. Valoarea este conferită de altceva.

    Apreciază

  12. Iosif zice:

    Genial articol ! Ai pus din nou punctul pe (i) ! 🙂 Dintre blogurile pe care le citesc întotdeauna cu placere, pe Poteci de dor, aproape întotdeauna gasesc “cafea cu lapte si faguri de miere”, chiar daca, iar în contextul mentionat, personal consider ca nimeni (indiferent cum s-a exprimat) nu ar trebui criticat, ci mai degraba indemnat, ajutat si încurajat sa-si exprime sentimentele fara teama de critici rautaciosi, care în general (zic eu) sunt persoane cu probleme psihice, sufletesti sau fizice, care daca nu pot face zilnic un rau, nu pot dormii, framântati de insomnii.
    Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.
    Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu.
    O seara si o saptamâna sublima, învesmântata în bucurii, pace si Lumina, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  13. silviubogan zice:

    Eu cred că cine visează, își imaginează și gândește vizual e de 10+ ori mai inteligent. Îmi place poza de la începutul articolului. Încă este un mister pentru mine acel ceva ce mi-a deschis ochii. Poate aș face și o trimitere la credință. Cred că și efortul face parte din criteriul de selecție naturală, dar suntem oameni și, vorba aceea, imaginația învinge voința când le pui la bătaie.

    Toate gândurile bune, Potecuța!

    Apreciat de 1 persoană

  14. Ecoarta zice:

    Eu, personal, am o problemă cu „influensării”…adică ei „muncesc” de se rup să ce!? Să mă influențeze!? Rezultatul unei munci prestate ar trebui să fie direct proporțional cu efortul depus! Şi prețul pe măsură! Spun ar trebui pentru că nu întotdeauna îți iese. De exemplu: mi se cere o compoziție cu o temă fantezistă, de dimensiuni mari. Clientului îi plac anumite patterns şi eu încep. Suprafață mare, muncă multă şi migăloasă. Spre final, zice că un model îi inspiră prea mult „zgomot”😂! N-am cum să elimin „zgomotul” şi mă apuc de altă lucrare, pentru aceiaşi bani!
    Am mai spus asta cândva: o lucrarea de artă de valoare, rămâne de valoare indiferent cine a executat-o. Cunosc, din virtual, o pictoriță excepțională! După un timp, am descoperit că nu are…mâini! Nici o clipă nu am contestat valoarea lucrărilor ei! Ca om, are câteva bile albe în plus: a devenit mamă şi se descurcă bine!

    Apreciat de 2 persoane

    • Or munci, nu zic nu. Că multă lume munceşte. Dar văicăreala asta cu mvai, habar nu aveţi voi ce înseamnă asta, că mvai, cât mă străduiesc eu, că mvai câtă muncă e în spatele unui filmuleţ de 5 minute sau a unei postări de 10 rânduri şi pentru voi muncesc, să aveţi voi ce citi sau ce urmări…. Serios?
      Adică e un fel de: şi dacă e un mare nimic, voi trebuie să-mi mulŢumiţi că am muncit şi asta trebuie apreciat, vreţi autografe? Penibil.
      Altfel, online-ul va fi în scurt timp principala sursă de orice. În primul rând, de informare. Şi unii fac o treabă foarte bună. Dar sunt şi alţii care se cred staruri doar pentru că postează şi ei ceva şi se comportă fix ca un star.
      Sigur că da, valoarea e valoare. Şi da, preţul trebuie să fie pe măsură. Însă munca din spate se vede în rezultat. Că dacă îi dai unui client o coală albă şi un punct mare negru cu verde desenat în centru, pe el nu cred că-l impresionează că ai muncit 3 nopţi până a ieşit rotundul ăla perfect. Nu? 🙄
      Revin: pre mult zgomot?? Şi ai făcut altul? Vaaai!

      Apreciat de 1 persoană

      • Ecoarta zice:

        Doruleț, ştii ceva!? Părerea mea despre influencerii este că n-au nici un Dumnezeu. E o nouă meserie!? Cred că de vreo două ori am intrat pe „nu-ş ce” să văd despre ce e vorba. Şi era una care ne învăța să ne spălăm, să ne epilăm… serios!? Noroc că am dat peste ea că nu ştiam de existența săpunului! Duminică a fost groaznic de cald, dar nu căldura a fost cea mai rea, ci umezeala. Spre seară am ieşit puțin, dar din parcare până pe „pier” am fost leoarcă! Ei, şi mă întâlnesc cu o fătucă de-a noastră (ştiu că nu aşa se zice…). Purta o rochiță vaporoasă, foarte faină şi în picioare nişte bocanci „kombat”. Văzând că mi-au căzut ochii de mirare, îmi spune că aşa a văzut ea că se poartă. Cine poartă?, întreb. Xulescu! Da’ cine-i asta? Influencer!😶 Tu, fată, îți opăreşti picioarele…
        Da, prea mult zgomot! Îți dai seama!? Cum nu s-a inventat o radieră pentru tuş, am luat-o de la capăt. Lucrările pe care le expun pe blog sunt personale şi de dimensiuni mici, rar vând din ele. Eu lucrez printre picături pentru relaxare la ele. Acum, tu ai văzut câte linii şi liniuțe aleargă de colo-colo (se mai ciocnesc şi fac gălăgie!😂). Cele comandate sunt de dimensiuni mari, cam de patru ori pe-atât. Lucrarea era cam 75% executată, dar am abandobat-o! Am făcut alta să cânte! Evident că nu i-am reproşat că…şi că…şi că…
        🤗🤗🤗

        Apreciat de 1 persoană

        • Of! Na vezi, abia asta e foarte trist. Îmi amintesc când eram copii şi mai făceam câte o prostioară pe afară, ne întrebau părinţii ce ne-a venit: păi a zis x să facem asta şi am făcut. Şi dacă x vă zice să vă aruncaţi în fântănă, voi vă aruncaţi? Voi de ce aveţi cap, nu să gândiţi?
          Ei, asta e problema: ei nu au cap, fac ce văd pe la pseudo vedetele astea?
          Cum am spus, unii vloggeri, că nu le zic influenceri, sunt chiar faini. Au mintea la ei şi nu fac fiţe de staruri internaţionale.
          Altfel, da, am observat că avem nevoie de cineva care să ne înveţe cum să iubim, ce să iubim, cât să iubim, cum să respirăm şi în general cum să trăim. În 10 paşi 😀
          Foarte bine ai spus, chiar asta faci: faci liniile să cânte. Şi o fac cum numai ele ştiu! 😉

          Apreciat de 2 persoane

  15. anasylvi zice:

    N-am rabdare sa citesc ce a mai comentat lumea, asa ca o sa spun direct: rezultatul , efectele, acestea sunt cele care pot fi, de fapt, apreciate. Subiectiv sau obiectiv, desigur, gusturile nu se discuta, alea-alea, stiti voi. Efortul facut pentru obtinerea rezultatului trebuie si el respectat. Exact ce spuneam atunci, cu potentialul.
    Uite, la echipa mea preferata de fotbal a venit in aceasta vara un jucator de 16 ani care se misca excelent in teren, asta nu inseamna ca e titular inca. Ideea e ca Messi sau Ronaldo la 16 ani nu erau fa fel de buni ca Messi si Ronaldo la 26 de ani, nu aveau cum sa fie, tehnic vorbind. Lucrurile nu pot fi judecate intotdeauna la modul general, uneori trebuie privit si la parametri. Pe mine ma bucura enorm sa vad potentialul din oameni, la orice varsta. Depinde mult de ei sa se imbunatateasca apoi.
    La bloggeri gasesc ca e simplu: nu poti sa placi tuturor, nu are rost sa gasesti motive, pretexte etc. Cuiva nu ii place ce scriu? Sa fie sanatos. Daca vine insa cu sugestii constructive, ceva ce mi-ar putea folosi ca sa ma imbunatatesc, intr-o maniera discreta si fara infatuare, ii voi fi recunoascatoare si ma voi gandi la acel lucru.

    Apreciat de 2 persoane

    • Efortul, strădania etc nu au legătură cu asta, Ana. Alea ar trebui să se vadă în rezultat. Dacă nu se văd, pa şi pusi, degeaba vine protagonistul şi mâţâie în faţa camerei că el a muncit şi restul nu apreciază. Ce să apreciezi? Că ai dat exemplul cu fotbalul: dacă o echipă ia bătaie cu 5-0 că joacă precum păpuşile din cârpă, vin şi spun: hei, am fost eliminaţi, am luat bătaie, dar voi ştiţi cât ne-am antrenat noi? Serios, băbăieţi?
      Da, s-a vorbit mai sus şi despre critica aia constructivă. Aia e bună, dacă e făcută cu măsură, nu aşa cu „ia hai să te învăţ eu cum se scrie”
      Mulţumesc, Ana!

      Apreciat de 2 persoane

      • anasylvi zice:

        Corect, exact ce am zis – rezultatul primeaza pentru apreciere. Efortul e relativ, ceea ce unuia i se pare mare efort, altuia poate sa nu i se para. Daca iei bataie cu 5-0, inseamna ca ceva nu a fost suficient si e nevoie de mai mult. Eu am insistat pe aprtea cu potentialul – nu efortul – din celalalt articol, mai vechi, de care mi-am amintit.
        Uite, eu am facut o data pasca. M-am straduit si am facut un mare efort, dar nu a iesit cum trebuia. Era prea cruda inauntru si prea arsa pe dinafara. Evident, nu puteam sa zic ca e buna, iar faptul ca m-am straduit nu avea mare importanta cand venea vorba sa mancam. Oamenii au apreciat incercarea in sine, nu rezultatul, la care nu aveai ce aprecia. Eu am inteles ca va trebui sa insist mult pentru a reusi sa fac o pasca oarecum comestibila si am socotit ca nu e de mine, puteam sa fac lucruri mult mai gustoase cu un efort mai mic.
        Cred ca si aici e treaba, ca fiecare sa fie onest si sa se traga anumite concluzii. Sigur, puteam sa ma incapatanez si sa demonstrez tuturor ce gospodina desavarsita sunt (sau pot deveni), ar am inteles ca omul trebuie sa faca lucruri din pasiune si nu doar din orgoliu.

        Apreciat de 1 persoană

      • silviubogan zice:

        Acest mesaj poate sună diferit de celălalt. Pe mine mă întristează că în momentul de față sunt mulți/e care nu pot să-și valorifice potențialul, fie din cauze interioare, fie din cauze exterioare. Și sper că eu într-adevăr îmi voi deschide ochii bine și îmi voi folosi imaginația pentru a nu cădea în „mlaștina rataților” și pentru a-i ajuta și pe alții să nu cadă. Știu că sună ca un politician, dar gândesc sincer asta. Mă simt ruinat când mă gândesc la câte șanse am pierdut din cauze interioare dar nu pot mereu să renunț la apărare.

        O săptămână frumoasă!

        Apreciat de 1 persoană

  16. Mugur zice:

    Cred că trbuie păstrată o măsură în toate, fie critică fie laudă, iar măsura trebuie „asezonată” cu bun-simț.
    Dar s-a mai spus asta, chiar dacă într-o altă formă. Însă am vrut să mă pronunț și eu, nu doar printr-o apreciere cu steluță (care, apropo, ar trebui să însemne apreciere, iar nu doar semnul că am citit textul).

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc mult, Mugur!
      Da, şi eu cred că măsura e singura soluţie şi cumva şi cea mai sănătoasă în toate.
      Am dat şi eu steluţă comentariului tău din toate motivele pentru care dau, de obicei, like unei postări 😉

      Apreciază

  17. adrianport zice:

    Fiecare cu stilul lui. Eu, de exemplu, rar critic în mod direct ceva şi atunci când o fac nu e vorba de calitate ci de conţinut, de onestitate, de caracter. Dar, pe de altă parte, sunt un mincinos lamentabil şi pentru (aproape) oricine este evident că minciuna e, de fapt, o nevinovată şi transparentă convenţie socială. Pentru cine nu e prea decis să-şi fure singur căciula. Cred că oamenii înţeleg, de fapt simt, mult mai mult decât lasă să se vadă sau chiar recunosc faţă de ei înşişi. Şi lamentarea cu munca vine din frustrarea că de multe ori munca nu e de ajuns, deşi aşa sperau.

    Apreciază

  18. Alex zice:

    Ai propus o temă grozavă, dragă Potecuță. De mare actualitate și o temă complexă. Din multitudinea de comentarii, pe care le-am citit cu interes, vedem că se pot desprinde multe direcții și puncte de vedere.Tu te-ai referit la niște situații anume, din lumea virtuală. Și ai precizat de mai multe ori că nu se poate generaliza subiectul, căci fiecare domeniu este cu specificul lui.
    Totuși, orice ar face cineva și oricât de diferită ar fi valoarea acelor realizări, nu cred (părerea mea!) că munca ce se găsește în spate trebuie să fie trâmbițată, ca și cum autorul ar „cerși” niște aprecieri pe care el consideră că le merită. Fiecare își asumă singur propria-i muncă și fiecare o face cum știe el mai bine. Sau cum poate sau cum reușește la un moment dat și așa mai departe. Asta nu înseamnă că trebuie să mi se dea „Oscarul” pentru meritele mele „fabuloase”! Dacă munca mea este apreciată, mă bucur din suflet. Iar dacă nu este după cum poate am sperat… ce pot să fac? Au fost ei oameni de geniu care au primit aprecieri doar după moarte, iar în timpul vieții au fost doar criticați sau ignorați pe nedrept. Așa că la ce aș veni eu cu pretenții de primadonă afectată?
    Când aud chestia asta cu „influencerii”… mă apucă bâzdâcii. Nu știu cine a mai inventat și chestia asta, dar „vedetele” care se îngrămădesc la Tv sau pe YT să-și dea cu părerea în absolut toate domeniile în care nu au nicio competență, mă fac să cred că nu mai există cu adevărat un sistem de selecție a valorilor în această societate. Adevăratele valori, nu „tinichelele” care se cred bijuterii din tezaurul umanității.
    Testul timpului este o probă imbatabilă. Puțini trec cu adevărat acest prag. Iar timpul dovedește cine a meritat cu adevărat aprecieri pentru munca și talentul cu care au venit înaintea oamenilor.
    Să fim sănătoși! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte frumos spus, Alex!
      Şi eu cred că timpul va filtra aşa cum ştie el mai bine. Sper să fie aşa. Pentru că da, toată lumea e mare specialist în ceva, toată lumea e vedetă pe undeva şi e un haos total. Mai ales când încep toţi să strige cât de buni sunt ei.
      Îţi mulţumesc tare mult, mă bucur mult că ţi s-a părut interesantă tema!
      Şi da, am tooot spus-o, că na, altfel nu mai descâlceam variantele 😀
      Toate cele bune, Alex!

      Apreciat de 1 persoană

    • silviubogan zice:

      Foarte interesant comentariu! Părerea mea este că, cel puțin într-o vreme în care trăiam eu, era și o criză a admirației – nu admiram pe nimeni, nu doar o criză a selecției corecte a valorilor. Toate gândurile bune!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Aura B. Lupu zice:

    Munca nu o neg, dar rezultatul e concludent, degeaba învăț (sau pretind c-o fac) de-mi pușcă creierii la mate, iar io am examen la română, sau am examen la mate, dar uit tot (sau mă rog, așa mă scot în fața lui mama și-a lui tata când rămân repetent 😜) Interesant articolul, Potecuță. Dă de gândit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s