Aveam soarele pe masă

M-am întors azi în acel timp în care cel mai mare rău care se putea întâmpla era ca dimineaţa să nu găsesc ouă în cuibar. Nu puteam păţi nimic şi ştiam asta. Poate tocmai siguranţa asta îmi dădea curajul nebănuit de a explora nuci şi cireşi, pruni şi vişini, deşi nu puteam urca prea mult, nici prea sus. Curtea şi grădina bunicilor erau însă ca un univers rupt de restul lumii în care, orice aş fi făcut, nu puteam păţi nimic şi deci nici juliturile din genunchi parcă nu dureau atât de tare ca alea culese de pe asfaltul din faţa blocului. Joaca de la bunici avea alt gust, alte dimensiuni şi alte urmări. Care nu prea aveau timp să doară. Că tot ce durea în urma unei căzături trecea parcă mai repede când nu voiam să vadă bunica, decât atunci când pupa mama şi mai punea şi rivanol şi apă oxigenată şi leucoplast.
M-am oprit însă la un moment anume al zilelor petrecute acolo. Unul banal şi totuşi atât de măreţ prin felul în care se desfăşura. Aproape ca un ritual era.
Mămăliga. Exista o oală specială care nu se folosea la nimic altceva, niciodată. Verde închis la exterior, cu uşoare urme de arsură, albă la interior. Bunica se ocupa de tot până când începea să clocotească apa pe soba în care pocneau lemnele ca într-un război nevăzut. Aducea mălaiul din cămară, ăla din şopru era pentru găini sau porci, deşi eu nu vedeam nicio diferenţă. Nu-i zicea mălai. Făină de mămăligă îi zicea. Şi aşa-i zic şi eu şi acum. Aducea şi sâta, aducea şi sarea. Intra apoi bunicul în scena asta parcă ruptă de timp şi din timp, ruptă şi ea de lume deşi era mai din lume decât puteam înţelege atunci.
Cu gesturi vechi de secole, învârtea hotărât în oala adusă de pe sobă şi pusă jos, pe podea. Manevra meştecăul din lemn, puternic şi rotund, de parcă îşi amesteca acolo toţi anii trecuţi, la un loc cu tot ce i-au luat şi adus anii ăia ce s-au scurs. Se oprea numai cât să-şi şteargă de pe frunte, cu podul palmei, urme nevăzute de sudoare, ca şi cum voia să alunge orice urmă de regret.
Îşi trăgea sufletul şi timpul se oprea în loc, să nu-i tulbure clipa de odihnă, şi o lua apoi de la început, tot puternic şi rotund, până când rotund se făcea şi tot amestecul ăla.

Erau două feluri de mămăligă la care nu ştiam să le spun altfel decât aşa: moale şi din aia care se taie cu aţa. Pe aia moale, pe care o mâncam cu covăsât sau brânză, prea rar cu lapte, o făcea bunica de fiecare dată. Asta care urma să fie tăiată cu aţa era doar a lui. Şi se străduia să fie aşa cum trebuie să fie. Şi de dragul meu, ştiu acum sigur. Deşi mai ştiu acum şi că, dacă nu ar fi ieşit aşa, nu aş fi fost dezamăgită. Era o joacă asta, nu era o poftă.
Aducea bunica bucata aia mare de lemn şi bunicul, ţinând oala de toarte şi ştiind că a ieşit bine şi că va cădea rotundă şi aburindă, tot ca un ritual doar al lui, spunea de fiecare dată no, acu’-i acu’, ia să vedem dacă îi ce trăbă sau îi bună de aruncat. Nu a fost de aruncat niciodată. Ca intrată în joc, se rostogolea perfectă pe lemnul ăla, lângă aţa albă, tăiată din timp şi pusă pe un colţ de masă.
Eram lăsată să tai eu prima şi tăiam ca pe pâine, prima dată din capăt, ca pe colţ, ca o felie subţire. Lua apoi bunicul aţa aia şi-mi spunea: lasă pe moşu să îţi arate. Şi băga aţa sub mămăliga fierbinte, ridica hotărât, apoi întorcea şi tăia de sus în jos. El făcea din tăieturi o cruce, mămăliga se făcea-n patru bucăţi mari şi pufoase.
Aveam soarele pe masă şi din el ieşeau, aburind, gesturi vechi de secole ale celor ce-au trudit până când, făcând o cruce, au putut să-l împartă-n raze-bucăţi.

Am mâncat azi mămăligă. Moale, nu din aia tăiată cu aţa. Nu ştiu la ce s-a gândit bucătarul care-a făcut-o, ştiu că eu, mâncând, m-am întors în vremea aia-n care simţeam că totul e rupt de lume, într-o altă lume. Şi mi s-a făcut rotund şi cald.

foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

94 de răspunsuri la Aveam soarele pe masă

  1. Issabela zice:

    Doamne, în ce câmp de nostalgii m-arunci… N-am reușit să refac niciodată mămăliga copilăriei – culoare, consistență, gust. Proust ar țopăi într-un picior :))
    Ai evocat-o perfect și iată și expresia mea favorită, ca la pozele de miercuri: „ca intrată în joc”… ❤
    I’m in și-mi… palce maxim 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult de tot, Issa! Mă bucur mult că eşti „in”! 🙂
      Nu te gândi că eu pot face mămăliga aşa. De fapt, nu ştiu dacă pot face cumva să se numească aşa 😀

      Apreciază

  2. Mugur zice:

    M-ai dus într-un trecut de aproape 60 de ani. Pe atunci am văzut și eu prima dată mămăliga tăiată cu ața, dar și oul fiert după timpul scurs printr-o clepsidră micuță, la rândul ei fiind prima clepsidră văzută. Cum bine ai spus, timp și timpuri.
    Minunată povestea ta!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cri zice:

    Frumoasă și delicioasă călătoria ta în timp, Potecuță! Spun asta din perspectiva cuiva căreia îi place mult mămăliga… cu brânză, cu sarmale, cu unt… mmmm, deja îmi plouă în gură. Nu mi-a ieșit niciodată așa perfectă, de s-o pot tăia cu ața, dar e bună și mai către terci, cum o fac eu 😀 …În copilăria mea, bunica făcea mămăliga aceea extraordinară și îmi aduc aminte cât muncea și dumneaei la ea. Ei, e cam târziu să pun acum de mămăligă, mai ales că am luat deja cina, dar știu ce voi păpa mâine! 🤗❤

    Apreciat de 1 persoană

  4. silviubogan zice:

    Mulțumesc pentru postare, Potecuța! Eu n-am asemenea amintiri dar sunt uimit de cât de clar se văd lucrurile prin cuvintele tale. Cred că lumea satului are o eleganță aparte. Sper ca într-o bună zi lumea orașului și lumea satului să fie sănătoase și să se susțină reciproc. Toate gândurile bune!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos, Silviu!
      Pentru mine a fost de poveste lumea aia a satului. Şi-n copilărie, când eram parcă într-un colţ de rai, ca la bunici, de altfel, şi-n adolescenţă cu vacanţe de vis. Ne adunam, de prin toate colţurile ţării şi de prin alte ţări, vreo 30 cam de aceeaşi vârstă. În fiecare seară ne strângeam şi ori stăteam până spre dimineaţă, undeva pe iarbă, şi râdeam şi jucam flori, fete şi băieţi, ori în cămin sau la şcoală, la chefuri. Acolo au fost şi primele iubiri, şi primele drame în septembrie, la despărţire, cu promisiuni de scrisori, unele încălcate de a doua zi… 🙂
      Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Un sole tutto mio! Cam asta este mămăliga pentru mine. 🙂 Bunicul Filip făcea mămăliga, după același proces tehnologic descris, doar că folosea un ceaun, din care rezulta, cum bine spui un soare aburind. Ador mămăliga, mi-o prepar și o mănânc singură, că soțul meu e alergic la porumb. 🙂 Îmi place să o asociez cu puiul cu smântână. 🙂 Tu cu ce ai mâncat mămăliga de azi? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. rofstef zice:

    Serios ? M-ai lăsat așa cu mămăliga pe masă, fără să zâci și tu de-o tocană de găină cu pătrujel.
    Până te conformezi, pune un borcan de dulceață pe masă, că de restul mă ocup eu: tai două strujele de mămăligă, le pun pe plită să se coacă, apoi dulceață.
    No, așe !

    Hai că mi-a plăcut tare mult cum ai împletit povestea soarelui de pe masă. 🤗
    O săptămână superbă îți doresc, PO !

    Apreciat de 1 persoană

  7. anasylvi zice:

    Ce frumos ai evocat acele momente! Mie nu-mi placea mamaliga cand eram copil mai deloc, i-am dat de gust ceva mai tarziu, dar si acum mananc rar si-mi place numai aia moale. Bunicul meu din Oltenia facea din aia tare, ca o roata de dat de-a dura. Imi place mult cu saramura sau cu tocanita cu mult sos si usturoi. merge si cu tochitura, cu un ou peste si branza rasa.

    Apreciază

  8. Suzana zice:

    Chiar daca nu am astfel de amintiri rotunde si calde, mamaliguta imi place tare mult. Uneori mai pun in ea mirodenii. Uneori o fac moale, alteori tare, dar niciodata pe aragaz nu se poate face ca pe vatra. A, uneori la final sparg un ou. Chiar nu stiu de unde stiu asta… 🙂
    Multumesc pentru culori si amintiri, draga Potecuta!
    O saptamana frumoasa! ❤

    Apreciază

    • Mmmm, ce bine sună ce spui tu. Nu contează de unde asta, sunt sigură că e bun tare. Eu ou pun numai la aia-n straturi, adică la cuptor, cu un strat mămăligă, bacon, caşcaval… fiţe din astea 😀
      Îţi mulţumesc mult, Suzana! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  9. ecaleopi zice:

    Eu mai fac mamaliga, destul de rar. Dupa ce o ,,mesteci” suficent cu facaletul, o asezi din nou ,,pe foc”, pret de cateva minute , sa ,,rasufle”, pentru a se desprinde cum trebuie, atunci cand o rastorni…
    Povestea ta este minunata!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Am învățat de la mama să fac un singur fel de mămăligă, cred că-i zice ”pripită”. Adică moale, care merge cu lapte, cu brânză și cârnați, cu pește sau măruntaie de pasăre. E drept că o prepar mai rar, doar când văd că am rămas fără pâine, dar îmi provoacă și mie amintiri dulci, de demult. Așa cum ai făcut-o și tu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Merge cu orice dacă are aromă de amintire 🙂
      Îţi mulţumesc, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

    • Jo zice:

      Tii, cât pe ce să zic că te iau de bărbat. M-ai pierdut la măruntaie de pasăre. Yuck! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • condeiblog zice:

      E o variantă de cină la repezeală, când nu sunt alte bucate. Și din nimic, devine spectaculos. Pun două ouă fierte și fărâmițate cu furculița într-un castron, adaug unt, sare și îmbrac totul în mămăligă. O minunăție! Mai poate fi adăugată de asemenea puțină brânză, ori smântână, după gust. Apropo de gust, se folosește lingura, pentru a bucura toate papilele. Nu mi-a ieșit niciodată ca la mama, dar… Atunci cumpăram unt din sat, preparat în casă de oamenii care creșteau vite. Ouăle erau desigur bio, mămăliga era vârtoasă, era altfel… Și era mama care ne îmbia la masă și toate erau mult mai bune atunci 😦

      Apreciat de 1 persoană

      • Vaaaai! Trebuie să fac şi eu reţeta asta, pare irezistibilă. Sigur, nu va avea acelaşi gust ca cel din vremurile-n care toate erau de casă, dar măcar vizual să pară „de acolo” 🙂

        Apreciază

  11. Jo zice:

    Eu am căzut o dată din vișin, la mătușa mea la țară. Nici eu n-am declarat întâmplarea 🙂 , deși m-am lovit destul de rău. Mă mir că nu mi-am rupt nici un os. Și mă mir că vișinele sunt, în continuare, unele din fructele mele preferate. 🙂

    Apreciază

    • Auch!
      Cel mai rău şi mai rău am căzut din vârful toboganului, din faţa blocului. Evident, din fier, cu scări solide. Noi urcam tot pe invers. Ori pe scări, dar nu cu faţa, ori în picioare, de jos în sus, direct pe el. Aşa am vrut să fac, mi-au alunecat mâinile şi, din vărf, adică de unde te pui în fund, am căzut direct pe spate, pe asfalt. Am râmas fără aer, Jo. M-am speriat rău, nu puteam respira. N-am zic nimic-nimic, mi-am revenit şi aia a fost. Dar nici toboganul nu m-a mai văzut urcând aşa 😀
      Şi din vişin, zici? Vai, vai.

      Apreciază

    • condeiblog zice:

      Cred că aș fi putut spune și eu, dacă m-ai fi pus să ghicesc. Și corcodușele, și merele încă verzi…Nu, Jo?

      Apreciat de 1 persoană

      • Aici mă încadrez şi eu, da. Orice era verde şi acru era perfect. Mai ales agrişele 😀

        Apreciază

      • Jo zice:

        Umm, nope! Imi place ciocolata cu lapte, dulce-dulce. Vișinele sunt o mică excepție, deși recunosc că imi plac merele verzi. Corcodușele doar coapte. Nu jumulesc copacii când fructul este mic și verde. Dar îmi place latura asta Robinson Crusoe pe care mi-ai atribuit-o și regret că sunt o simandicoasă, de fapt. 😀

        Apreciază

        • condeiblog zice:

          Uite că am nimerit pe lângă!… Maria era deci, nu Mirabela 🙂 Potecuța așadar era cea cu fructele acrișoare. Numai când pronunț cuvântul agrișe și mi se și face o poftăă! Eu mâncam și porumbe, le știți? Acele boabe albăstrii care îți fac gura pungă de acre ce sunt. Țineau foarte bine de sete și de foame. Și niciodată n-am să obosesc a lăuda frăguțele. Acele bobițe minunate mă țineau o zi întreagă fără să mănânc, ori să beau apă.

          Apreciază

          • Le ştiu, dar cred că le ziceam porumbele. Cred. În schimb frăguţele… ah, cât mai umblam după ele. Le puneam pe un pai, ca pe frigărui. Delicioase!
            Lângă casa bunicilor e un deal şi era plin şi de mure acolo. Deşi erau doar câţiva paşi, hai 50, până la casă, de câte ori urcam să culeg, speram să vină şi ursul. În mintea mea, era Moş Martin, blând şi simpatic. Bine că nu mi s-a împlinit dorinţa. 😀

            Apreciază

          • Jo zice:

            Dar măline ați mâncat? De porumbe n-am auzit. S-ar putea să le fi mâncat sub altă denumire. 🙂

            Apreciază

  12. Jo zice:

    În altă ordine de idei… Tii, ce poftă mi-ai făcut de mămăligă. Cea mai bună mămăligă din viața mea am mâncat-o la Petroșani, undeva la poalele munților pe care făcusem drumeții timp de 10 zile parcă. După atâtea zile de mâncat merinde reci, mămăliga aia caldă, moale și cu brânză sărată a mers ca unsă. Yum!

    Apreciază

  13. Jo zice:

    Știu acum că n-a fost cazul, dar să știi că am avut un moment de tresărire când ai descris ceaunul ăla de mămăligă, cu smalț verde. Adicătălea ce mi-e o tigaie de fontă, ce mi-e un ceaun… 😀 *wink*

    Apreciat de 1 persoană

    • Hahahaha, nu te laşi. Bunicul a fost cel mai blând om pe care cunoscut vreodată, Jo. Deci nu se putea transforma în armă oala aia nici dacă aş avea eu talent la scris SF-uri 😀

      Apreciază

      • Jo zice:

        Dar nici n-am zis să manevreze bunicul ceaunul. Oricum, când ai început să-l descrii, bunicul nici măcar nu intrase în peisaj. Așa că… nu, nu l-am bănuit. 🙂 Și oricum, bunicul ar fi putut să folosească ceaunul drept armă albă să vă apere pe voi – pe bunica și pe tine. Nu? 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  14. condeiblog zice:

    O evocare emoționantă, care m-a copleșit! Eu știu mămăliga în trei feluri: Este foarte moale, de-i ziceam noi terci și o puteam mânca așa, eventual cu puțină untură, al doilea tip este cel clasic, de sta tare să o poți tăia cu ața și ultimul este cel așa zis „de restaurant”, molicie și cum din păcate îmi iese întotdeauna mie. Nu se încheagă niciodată ca odinioară, la casa părintească

    Apreciază

  15. tink3rbe11 zice:

    Tot ceea ce făcea bunicul sau bunica ,avea cumpăt,liniște și deosebit.Totul era parcă știut dinainte ,nu se opinteau,nu păreau vreodată încurcați sau a nu ști ce și cum se face acel lucru.
    Tot ce ține de bunici cred că este…aparte!

    Apreciază

  16. Alex zice:

    Ce frumos ai evocat aceste amintiri neprețuite, din copilărie, dragă Potecuță! Frumoasă era viața la bunici, cu obiceiurile lor, din moși-strămoși. Și cât ne lipsesc acum….
    Mi-am amintit de bunicile mele, de mămăliga aceea cu o aromă inconfundabilă, făcută la plită, în ceaunul care era doar pentru mămăligă. După ce răsturna mămăliga pe fundul de lemn, în mijlocul mesei, punea și niște lapte la încălzit în ceaun. Era o nebunie! Toți nepoții în jurul mesei… Amintiri frumoase. Ce dor îmi e de bunicii dragi și buni!
    Numai bine și zile frumoase, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi bunica punea lapte după ce răsturna mămăliga. Numai eu cu laptele nu m-am prea împăcat niciodată aşa că nu mă grăbeam să ajung la el 🙂
      Mă bucur că am trezit amintiri aşa frumoase!
      Îţi mulţumesc mult, Alex! Toate cele bune îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  17. Ecoarta zice:

    Mămăliga! Sfânta mămăligă, hrana țăranului! În copilăria mea, mămăliga a fost de bază. Pâine se găsea greu şi târziu de tot mama a început să facă pâine în cuptor. Aveam un ceaun destul de mic, eram doar noi trei, şi am învățat de mică să fac mămăligă. Bunica mea, mama tatei, mi-a zis că dacă ştiu să fac mămăliga, pot să mă mărit. 😂Ceaunul nu se lua de pe sobă (se scoteau roțile!) până nu era gata mămăliga, adică se desprindea bine de tot de pe margini şi fund. Se răsturna pe un fund de lemn şi cel mai adesea o mâncam cu brânză. Când am ajuns pe câmpie, am văzut că mămăliga se făcea în oală şi că se lua de pe sobă şi se mesteca aşa. A fost puțin ciudat, dar , vorba ceea: câte bordeie atâtea obiceie.
    Obiceiul de a mânca mămăliga îl am şi azi, spre „disperarea” 😂 cuiva, dar cel puțin de 2-3 ori pe săptămână mănânc. Fac „topşă” sau ciulama de pui/ciuperci sau fasole verde cu usturoi din greu sau omletă.
    Amintirile acestea par din vremuri apuse şi pentru unii chiar sunt, însă pentru noi sunt daruri de preț…
    🤗🤗

    Apreciat de 1 persoană

    • condeiblog zice:

      Și pe la noi era vorba asta, care condiționa o fată să știe a face mămăligă înainte de măritiș 🙂 M-am tot întrebat cum e cu roțile la ceaun, că și pe la noi se făcea tot în tuci (ceaun) și nu îmi puteam imagina roțile la un astfel de vas. Apoi, mai citind (cu mult drag) restul comentariilor, că Potecuța are darul ăsta de a provoca la discuție (și a face poftă de mâncare), m-a străfulgerat și ideea. Cred că te-ai referit la dure, așa se zice pe la noi acelor discuri de mărimi diferite cu care este prevăzută plita, partea din față a unei sobe, pe unde se și face focul. Spun bine? Vezi, de-asta e așa de frumos cu România noastră, că avem atâtea lucruri în comun și cu toate astea uneori ne sună ca și cum n-am avea habar despre ce auzim. Îmi place și mie foarte mult ciulamaua, dar nu știu ce-aș fi răspuns dacă mă îmbiai cu o topșă 🙂 Oare ghiceam că e ceva de mâncare? :)) Și unde găsești mălai în America? Eu până nu am ajuns aici, unde sunt și magazine cu produse românești, n-aș fi crezut că voi mai putea mânca prea curând mămăligă, adică înainte de întoarcerea acasă.

      Apreciat de 1 persoană

      • Câte fete ar rămâne azi nemăritate după criteriul ăla… 😀 😀

        Apreciază

        • condeiblog zice:

          Azi nu mai contează absolut deloc, pentru că s-au mai apucat și băieții de treabă 🙂 Am văzut că și Petru își pune șorțul de bucătărie, Cât despre mine, poate nu aș fi atât de mândru de aceste, hai să le spun realizări ale mele, dacă nu m-aș raporta la cel care am fost odată. Preferam să mănânc rece decât să fac „efortul” de a încălzi o mâncare gata preparată 🙂 Acum mă bag în vorbă cu fetele și discutăm despre ce ne-am gândit să mai gătim, împrumut idei, rețete și sunt extrem de încântat nu numai când îmi reușește mâncarea, dar chiar și procesul în sine îmi place, atunci când o prepar. Din discuția de aici, am „furat” de la Aurora chestia aia de-i zice topșă. Am să pregătesc pentru data viitoare ciulama, că mi-a făcut poftă. Cu mămăligă bineînțeles. Abia aștept!

          Apreciază

      • Ecoarta zice:

        Hai să o luăm de la capăt! In US găseşti absolut tot ce-ți doreşti (chiar şi ce nu vrei!😊) Da, este făină de mălai, din porumb nemodificat genetic! Nu am nici un magazin românesc în zonă, dar am auzit că există prin apropiere unul care vinde ceea ce şi eu pot prepara: sarmale, cozonaci, prăjituri etc. Cumpăr cârnați, tobă şi altele de la un magazin polonezo-unguresc.
        Roțile de la sobă! Soba are pe plită două orificii, care orificii se acoperă cu acele „roți”, de obicei trei, care sunt ca nişte inele. Ele se înlătură cu un vătrai şi pui ceaunul pentru mămăligă. Până se „coace” mămăliga, pregăteşti brânza sau brânzeturile, slănina/ costița, opțional şi ouă. Iei frumuşel un castron/tigaie, pui unt, da’ pui nu te zgârceşti şi întinzi un strat de mămăligă. Peste presari slănina uşor călită şi brânza. Pui un nou strat de mămăligă şi repeți cu cele puse anterior. Numărul straturilor depinde de cât îs de flămânzi ai tăi. Opțional poți face adâncituri într-un strat şi pune tot atâtea ouă câți sunteți la masă. Aceasta este o topşă. Stratul final se poate face dintr-un amestec de ouă, smântână şi brânză. Se dă la cuptor până se topeşte brânza sau se coagulează ouăle.
        Ştiu să fac şi balmoş…
        Vă îmbrățişez🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗

        Apreciază

        • Deci eu făceam topşă fără să ştiu ce e? 😀
          Bine, nu puneam slănină, puneam kaiser, dar cam tot aşa. Şi nu făceam găuri pentru ouă, că nu m-a dus capul, acum ştiu şi voi face.
          Mulţumesc pentru reţeta completă, abia aştept să o fac iar, a trecut ceva timp de când n-am mai făcut aşa ceva.
          Te pup!

          Apreciat de 1 persoană

    • Nu a insistat bunica să mă înveţe, cred că ar fi trebuit să fur eu din mers. Dar eu aveam altă treabă, nu-mi stătea capul la asta. 😀
      Deci topşa e ciulama? E preferata mea. Şi eu, cum a zis şi Condei, aş fi stat pe gânduri înainte să zic că vreau, neştiind ce e.
      Da, chiar sunt de preţ. Şi-s şi foarte aromate 🙂

      Apreciază

  18. Floare de mai zice:

    Mie mi-ai stârnit amintiri mai ales cu prima parte a postării,cea cu juliturile din genunchi:am alergat prin curte,am căzut şi mi-am julit genunchiul,plus că mi-am făcut o gaură în pijamaua mea cu ursuleți la care țineam foarte mult😊.Aveam 4 ani,era vară,seară….senin,nu-mi venea să merg la culcare.Când am început să plâng de la căzătură,a venit tata,care
    stătea cu mine la joacă,m-a”cules”de pe jos,m-a dus în brațe în casă,m-a spălat,dezinfectat,pansat,sărutat,şters lacrimi….Până au văzut mama şi bunica eram”reparată”.Plus că eu mă văitam mai mult că mi-am stricat ursuleții de pe pijama,decât de genunchiul meu.Iar el mi-a promis că îmi ia alta,ca să nu mă mai necăjesc.Oricum nu mi-a promis niciodată nimic fără să se țină de cuvânt…Mi-ai făcut dor de el….Acum l-aş ruga să îmi repare şi durerea din suflet….Doar că din Cer nu mai poate veni înapoi…😢😢😢😢

    Apreciază

    • Oh, ce amintire frumoasă şi caldă! Sărăcuţa de tine, mă gândesc cât ai suferit tu după ursuleţii ăia găuriţi…
      Te îmbrăţişez cu drag!
      Nu poate, nu. Dar cred că vede şi aude…

      Apreciază

  19. Aila zice:

    Neavand bunici am invatat singura sa fac mamaliga fiindca mamei nu ii placea. O fac tare cand am pregatit peste prajit, sarmale, ciulama, piftie, iahnie de fasole, ostropel, uneori merge si friptura cu mujdei si mamaliga, cu branza,unt,smantana sau cu lapte si mai moale doar cand suntem raciti si infrigurati si atunci fac o mamaliga putin mai moale si pun in ea branza, unt, ou fiert si taiat marunt si mancam fierbinte.

    Apreciază

  20. daurel zice:

    M-au impresionat si denumirile identice cu cele folosite si pe la mine in nord-vest: şopru, sâtă,
    mestecău…
    Felicitari pentru minunatul text!

    Apreciază

  21. Iosif zice:

    Faine amintirile din copilarie !
    E bine totusi, ca “soarele de pe masa”, niciodata nu erupe si nici nu explodeaza. 😉
    Seara relaxanta, magnifica, sublima, cu tot ce-i mai frumos si viata ti-o anima, draga Potecuta !

    Apreciază

  22. Si pe mine m-a invatat bunica sa fac mamaliga aia de o tai cu ata. Nu o mai fac de mult(din lipsa de timp, spun eu, incrucisand pe ascuns doua degete, ca stiu ca timpul e doar vinovatul de serviciu, munca aia de invartit pana curg apele pe tine e adevaratul vinovat), dar cine stie…
    Zi buna, Potecut!

    Apreciază

  23. elenamarinalexe zice:

    Mămăliguța ta m-a purtat în timp….Ce frumos o tăia mămică cu ața!

    Apreciază

  24. Oo Doamne, ce pofta mi-ai făcut!!! De niște mămăliga mai tare, tăiată cu ața si niște oua fierte, cleioase așa, sa întingi cu mămăliga in ele… yummy … a și cu sare din aia mare, cum era pe timpuri, mai gri așa

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s