Tata mută munţii în satul fără oameni

În mod normal, pentru a fi foarte corect şi pentru a acorda toate drepturile, titlul ar fi trebuit să aibă două perechi de ghilimele, nu am făcut decât să aduc la un loc un titlu de film şi afirmaţia unui copil care, plimbându-se prin Muzeul Satului, a spus „noi suntem acum în satul fără oameni” (sau fără niciun om, nu mai ştiu exact cum a zis, ideea e tot aia), dar ar fi fost prea mult. Aşa că am lămurit din start şi pot lăsa titlul curat, fără să-l împopoţonez. Mi-a plăcut cum sună şi îl am în cap de când am ştiut că voi merge la film. Da, filmul se numeşte „Tata mută munţii” şi da, a fost sâmbătă seara în Muzeul Satului, mă rog, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, în cadrul TIFF, asta ştiţi ce-i, nu scriu pe lung. Aşa cum am spus în postarea trecută, supărarea mea a fost că la aceeaşi oră, într-o locaţie la mama naibii de asta, a fost un alt film pe care aş fi vrut să-l văd. Dar nu-i bai mare, îl voi vedea eu şi pe ăla cumva. Şi oricum, a trecut supărarea de cum am ajuns la locul cu pricina. Ecranul gonflabil a fost pus pe lac deci cine ştie zona înţelege cam de ce peisaj am avut parte încă înainte de începerea filmului, adică ora 22. Numai bine, a fost timp să-mi ridic ochii, să admir cerul aşa cum din balcon nu se vede. Şi, recunosc, am mai făcut-o de câteva ori şi în timpul filmului, nu am vrut să pierd seninul ăla mirific. Şi cu asta am spus şi că temerea mea de vineri nu s-a adeverit, nu a plouat deci.

Acum: o mare rugăminte. Cine are o problemă, de orice natură, cu filmele româneşti, e rugat să nu mai citească şi vorbesc serios. Pentru că voi vorbi despre mine şi s-ar putea crede că vorbesc şi despre ei. Nu e adevărat, nu mi-aş permite asta, mai ales în termenii pe care îi voi folosi, dar mai bine nu, nu am chef de dat explicaţii.
Am avut o perioadă nepermis de lungă, aş zice, în care am dus-o într-un fel de revoltă, credeam atunci, ipocrizie şi prostie zic acum, în care-mi mirosea tot ce era film românesc. Strâmbam din nas, dădeam ochii peste cap, refuzam să mă uit, fără niciun fel de motiv serios, fără măcar să ştiu despre ce-i vorba. Pierdeam vremea cu nişte tâmpenii de filme doar pentru că, ce să vezi, începeau cu leul ăla care rage frumos, dintr-o îngustare fără niciun sens. Am zis că vorbesc despre mine, da?
Nu-mi amintesc exact care a fost filmul care mi-a dat o palmă serioasă şi care mi-a zis că nu-s deloc, dar deloc departe de ăia care dau milioane pe nişte cârpe doar pentru că au etichetă cu un nume sonor. Oricum, a trebuit să fie apreciat un film pe la festivaluri „de dincolo”, să se întoarcă acasă cu un premiu foarte important, să mă gândesc şi eu că problema s-ar putea să nu fie la filme ci undeva mult mai aproape, adică fix la mine.
După ce am trecut de acel „hop”, nu am ratat prea multe filme apărute pe la noi. Şi nu regret deloc, din contră. Sigur, sigur, dacă vrem, găsim minusuri. Sigur, dacă ţinem morţiş să fim cârcotaşi, ridicăm în slăvi orice film ieftin de dincolo şi călcăm în picioare orice film „made în Ro”. Se găsesc motive de a arunca cu noroi, nu e problemă.
Eu nu o voi mai face. Nu la modul general. Că unul e prost, şi nu zic că nu e, e una. Dar asta nu le face pe toate aşa.

Revin la „Tata mută munţii” şi-l aplaud şi aici pe Daniel Sandu, regizorul filmului, deşi nu există nicio şansă să citească aici. Nu-i nimic, l-am aplaudat şi sâmbătă seara, că a fost şi el prezent.
E greu de vorbit despre filmul ăsta ca fiind frumos. Pleacă de la o poveste reală şi, chiar să nu fi fost aşa, tot ar fi fost greu de pus eticheta asta. Nu ştiu dacă voi vă amintiţi, eu nu mi-am amintit, am căutat pe net şi am găsit toate informaţiile, în 2008 s-a întâmplat. Nu vă stric surpriza, cu asta începe filmul, asta e povestea, deci pot spune: doi tineri pleacă pe munte şi sunt surprinşi de o avalanşă. Tatăl băiatului, fost ofiţer SRI, îşi aduce o echipă impresionantă pentru a ajuta la căutări. În primele două zile, sperând să-i găsească în viaţă. Apoi… sperând doar să le recupereze trupurile pentru înmormântare.

Nu vă puneţi în locul personajului. Dar cam cum e să te uiţi la TV, să auzi la ştiri că doi tineri au dispărut în munţi, pe un viscol teribil, să îi compătimeşti, să pleci la cumpărături cu soţia însărcinată, căutând lucruşoare pentru viitorul copil, şi cât eşti prin magazine, să primeşti un telefon şi să afli că unul dintre cei doi e chiar copilul tău din prima căsătorie? Vedeţi de ce mi-e greu să spun ceva legat de subiect? Că e realitatea pură, am căutat informaţii, am ascultat un interviu cu tatăl băiatului şi da, filmul respectă foarte mult faptele deşi Daniel Sandu a spus la final că nu s-a consultat cu familiile tinerilor când a făcut filmul.
Există în film cadre care-ţi taie respiraţia prin frumuseţea lor. Şi există altele în care nu e nevoie de cuvinte, se simte durerea, trece dincolo de ecran.
Dincolo de drama în sine, filmul dezvoltă extraordinar… nu ştiu să spun… devenirea personajului. Şi m-a cutremurat să aflu iar că aşa a şi fost. De la omul cu influenţă, la tatăl disperat rămas singur să sape aproape cu mâinile goale, căutându-şi copilul îngropat sub tone de zăpadă. De la omul care a adunat echipe serioase, inclusiv din alte ţări, până la omul simplu. Simplu şi singur, aşa cum suntem toţi în faţa sorţii, indiferent de statutul nostru.
Şi chiar şi aşa, singur, nu renunţă. Cum altfel? Cum să accepţi ce-ţi spun salvamontiştii şi toţi ceilalţi, că nu ai nicio şansă să-i găseşti şi că singura variantă e să se topească zăpada, adică să aştepţi câteva luni? Cum să accepţi când salvamontiştii spun că opresc căutările, pentru că nu pun în pericol alte vieţi pentru cei doi care oricum nu mai sunt în viaţă? Cum? Mai ales când eşti părintele unuia dintre ei. Nu poţi. Nici el n-a putut. Şi a tot săpat. Pentru că da, în astfel de situaţii, tata chiar mută munţii.

Ştiu ce veţi spune, poate. Că e trist şi că nu vreţi să-l vedeţi. E ok, nu insist. Deşi aş spune că trist e orice film bifat ca dramă, fie el ficţiune sau nu. Şi aş mai spune şi că avem actori şi regizori care merită două ore din timpul nostru. Dar iar nu insist, e doar o părere.
Am vrut doar să vă spun că, preţ de două ore, în satul fără oameni, tata a mutat munţii şi mi-a făcut seara perfectă. Atât. Mulţumesc!

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Tata mută munţii în satul fără oameni

  1. sticri zice:

    Multumesc Potecuto!
    M-ai facut curios, chiar o sa-l caut pe net si o sa-l vizionez.

    Un ecran pus pe un lac, nu era cam departe de spectatori?Nu stiu locatia dar asa ma gandesc …

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu e deocamdată, Sticri. Abia a fost prezentat la Tiff. Dar va urma, sigur! Sper să fie aşa 😉
      Nu, chiar nu. A fost pus cumva pe margine şi imediat sunt bănci, cam ca un amfiteatru la scară redusă. S-a văzut perfect, ecranul imens, sunetul perfect.
      Eu îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • sticri zice:

        Vezi tu, pe aici sunt o gramada de lacuri in jurul orasului, ca sa nu mai vorbesc despre mare, dar niciodata nu am vazut vreun ecran montat pe marginea apei.
        Imi imaginez ca atmosfera a fost fantastica
        PS: Il trimit pe primarul nostru pe la voi in excursie ca sa mai invete cate ceva ….😊

        Apreciază

  2. Cri zice:

    Am găsit pe net doar trailerul, fiindcă și eu mi-am dorit să-l văd, așa trist cum este, simt că merită… Nici nu-mi pot imagina ce era în sufletul acelui tată și mă întreb doar dacă i-a găsit… în viață? Dar nu aștept să-mi răspunzi, ci am răbdare până l-oi putea vedea. ❤️

    Apreciază

    • Cri dragă, filmul abia a fost prezentat la TIFF deci nu poate fi pe net, nu încă. E o şansă să-l pună pe site-ul TIFF, nu ştiu sigur. Eu oricum urmăresc pentru că vreau să văd filmul celălalt. Dacă apare, te anunţ negreşit. Acolo e cu abonament, dar am văzut că e gratis timp de o săptămână. Dacă îl văd, îţi spun sigur, merită văzut. Adrian Titieni e-n rolul tatălui, mie-mi place mult actorul 😉
      Nu-ţi spun nimic, tac mâlc 🙂

      Apreciază

  3. rofstef zice:

    Rulează și la noi la cinema. Nu l-am văzut..cine știe, acum am o motivație în plus să mă uit, mulțumesc mult pentru prezentare !
    😇

    Apreciază

  4. Issabela zice:

    Eu, recunosc, am avut o perioadă, după 89, în care am ocolit filmele românești deliberat – mă oripila vulgaritatea de care nu se lipsea nici un regizor. Măcar o scenă, acolo… Nu mai știu, nume, nu mă întreba. Mi-a trecut, oricum, le-a mai trecut și lor 🙂 dar, din păcate, fără motiv, chiar nu am mai văzut un film de-ale noastre în ultimul timp. Sper să recuperez, poate chiar cu acesta, la cât de frumos l-ai prezentat tu. Vorba lui Cristi, îl aștept pe net 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Uite, ăsta, în afară de înjurătura care se aude şi-n trailer şi care nici nu e înjurătură, altele nu are. Deloc. Scene de nuditate sau sex nici atât. E curat de la un capăt la altul. Şi mai sunt filme aşa. Octav îmi vine-n minte. Deci avem filme fără înjurături.
      Şi ştiu ce zici şi am zis şi eu cândva asta. Dar la cum se înjură prin unele filme americane… vai de ei. Numai că la noi nu prea sunt traduse, nici acum, exact aşa. Şi poate de aia ni se pare că la noi se înjură mai tare.
      Sper să-l găseşti! 😉
      Mulţumesc, Issa!

      Apreciat de 2 persoane

  5. Diana zice:

    Peisajul, inteleg, a fost superb si – per total – seara a fost minunata! 🙂
    Subiectul e tulburator… In general, evit filmele cu eticheta „drama”, indiferent in ce limba vorbesc actorii. Exceptie „dramele politiste”. 😊

    Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

  6. Ecoarta zice:

    Nu! Multumesc, nu! Chiar nu vreau să văd această dramă! Nu pentru că e românească, ci pentru că e sfâşietoare! Acum, în aceste zile n-aş putea, pentru că în ultimul timp am avut impresia că până şi astrele s-au pus de-a curmezişul în calea mea! Dar poate în alte vremuri….
    🤗

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mi-a plăcut mult felul cum ai prezentat filmul, chiar dacă s-a mai vorbit despre el în diferite interviuri televizate. Aștept ocazia să-l văd și eu, poate la HBO sau la CINEMARATON, unde am mai văzut filme românești bune și foarte bune.

    Apreciază

  8. Jo zice:

    Potecuț, aici tipa aia cu leul ăla care rage frumos 🙂 Mi-a plăcut pasiunea cu care ne-ai prezentat filmul de acum două seri. Cum apare la HBO cum îmi iau punga de popcorn și mă uit. Chiar îmi doresc să văd un film românesc ”altfel”. În ciuda subiectului, sună mai puțin deprimant decât cele inspirate din realitățile românești.

    Apreciază

    • Lasă, lasă, că tu nu eşti din genul la care am făcut aluzie, de la tine chiar am aflat de filme care merită văzute, nu eşti genul ăla cu „sclipici” gol de conţinut 😉
      Să ştii, Jo, că şi mie mi s-a părut altfel. Pe lângă unele cadre de poveste, filmul cu totul pare altfel. Şi nu avea ce-i face, e povestea reală, nu puteau schimba firul.

      Apreciază

      • Jo zice:

        Dar Potecuță, recunosc singură că sunt din grupul superficialilor fascinați de leul cu pricina. Nu m-am simțit deoc ”atinsă” de nici o aluzie. Ăsta-i adevărul. Și tot adevărat – și la Hollywood se produc câteva filme pe care mai apoi le urmărim din festival în festival, dintr-o festivitate de premiere într-alta. Dar majoritatea sunt făcute să producă bani și doar atât. Blogul meu este specializat. Cu părere de rău, filmele românești nu intră decât dacă primesc nu știu ce premiu. Dar atunci ne bucurăm cât pentru șapte premii. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  9. M-ai făcut mai mult decât curioasă, vreau să-l văd! Sper să apară curând pe net.

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Pe mine chiar m-ai convins sa vad filmul.
    Nu am idee de ce, dar rezumatul filmului facut de tine mai sus mi-a condus creierul sa isi aminteasca de alt film romanesc premiat la Berlin, cred…sper sa nu gresesc, si anume „Pozitia copilului”, cu regretata Luminita Gheorghiu, care a jucat rolul unui parinte disperat, asa cum este tatal din filmul relatat de tine. Ca da…asa sunt parintii: muta muntii! :))

    Apreciază

  11. Jo cred ca e tare mandra de tine:)

    Apreciază

  12. O sa incerc sa-l gasesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s