Cu gura plină de necuvinte

Mmdeci: asta va fi orice, nu postare. Şi o scriu aşa, să fie, să-mi aduc aminte atunci când voi zice că-s vai de inspiraţia mea, că am fost şi mai rău. Adică acum. Ăsta e momentul meu de graţie, e maxim, e momentul de aur cum ar veni, şi vreau să-l savurez şi să mă bucur de el din plin. Că eu mă bucur de realizările mele, să fie clar. Mai ales de astea din categoria „zmeura de aur”. Ce, astea nu-s tot ale mele? Păi vedeţi? Ştiţi bancul cu „no, pe ăsta tetea l-o făcut”? Fix aşa şi eu. Şi cum îmi plac lucrurile făcute bine, apăi la mine şi lenea, şi etapele de prostie, şi alea-n care nu fac nimic, tot perfecte trebuie să fie. Alealalte merg şi aşa cum ies, dar astea trebuie să fie perfecte, cum am zis.
De azi dimineaţă, plină de energie, am deschis pagina cu avânt mare. Eram convinsă că voi scrie azi cel puţin o capodoperă. N-aveam idei, nu. Dar eram convinsă că azi se va scrie o postare care, peste vreo 170 de ani, va primi un premiu, ce va fi pe atunci, nu ştiu, dar clar nu Nobel. Că prea-i cunoscut ăsta. Se va inventa unul special pentru mine. Aşa ar fi fost normal să fie, aşa ar fi fost drept

şi am lăsat pagina-n jos, că na, trebuia să beau cafea şi să gândesc. Nu mi-a ieşit, nu mai pot face două lucruri deodată. Aşa că doar am băut cafea. Şi atât. Şi m-am apucat de muncă şi iar n-am putut gândi în timpul ăsta. Şi hai să ascult şi o melodie, şi hai să văd ce scrie acolo, şi hai să mai ascult ceva, şi iar să muncesc, şi hai la a doua cafea şi gata, acum de chiar că gândesc, şi n-ai să vezi gândit şi hai că mă apuc de scris şi mi-am amintit că mâine merg la film şi vreau să vă scriu luni despre film, am titlul postării deja şi-i tare fain titlul în capul meu şi sper ca până luni să nu-l uit şi nici să nu mi se pară prost luni, adică să devină prost, şi mai sper să-mi placă filmul să vă pot spune despre el, şi partea proastă e că tot mâine, la aceeaşi oră, e alt film pe care vreau să-l văd şi nu pot fi în două locuri în acelaşi timp, aşa cum nu pot bea cafea în timp ce gândesc şi nu pot gândi în timp ce beau cafea şi da, e acelaşi lucru deşi parcă nu e, şi tot aşa şi mă enervează ăştia care pun două filme la aceeaşi oră şi totuşi ar fi bine să mă bucur că pot vedea măcar unul, să nu plouă, că dacă plouă cum a plouat aseară, nu cred că va vedea nimeni niciun film, furtună a fost aseară, deci mai bine să… lasă, e bine şi numai unul, numai să nu plouă, să am ce să vă povestesc luni sub titlul ăla de ziceam că-mi place şi pe care nu, nu îl spun acum, că poate mă răzgândesc

şi acum îmi dau seama ce mult îmi place să scriu aşa, fără oprire, fără semne de punctuaţie prea multe, scriu aşa cum mai vorbeam în copilărie, cu gura plină de cireşe sau de bomboane, de parcă aş fi vrut să spun toată povestea lumii într-o singură propoziţie, dintr-o răsuflare, de teamă să nu rămân fără cuvinte, ce știam eu atunci era că ce-i pasă poveştii despre lume de semnele de punctuaţie, nu-i pasă, şi se amestecau cuvintele cu gustul dulce-acrişor şi povestea prindea contur şi se umplea de farmec, până când un adult, oricare, zicea că nu se vorbeşte cu gura plină şi atunci înghiţeam lumea cu tot cu poveste şi cu tot cu gust, uneori cu tot cu sâmburi, şi aveam impresia că se făcea o linişte de mormânt, de parcă tăcea pământul cu totul, că asta fac uneori adulţii cu regulile lor, astupă gura lumii şi pun capăt oricărei poveşti cu un punct aproape vulgar

cu gura plină de necuvinte, fără semne de punctuaţie, că ce le pasă nespuselor de ele, nu le pasă, n-au nevoie, înşir nonsensuri şi nu-mi pasă de adulţii care mi-ar spune că nu se vorbeşte aşa, că nu e frumos, că nu e corect, că nu se încadrează în norme, care norme, ce norme, nu de norme avem nevoie, de suflete avem nevoie, şi sufletele nu au puncte, nici măcar de suspensie, deşi uneori mai stau agăţate-n suspendare, de poveşti avem nevoie şi poveştilor nu le este destinat punctul, punctul le face rău, le răneşte, şi când o poveste este rănită, se face linişte şi tace şi pământul şi gata, am înghiţit sensul cu tot cu punct şi am simţit gust de cireşe şi bomboane şi de început de lume

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

46 de răspunsuri la Cu gura plină de necuvinte

  1. Iosif zice:

    Un tablou, minunat, admirabil, fascinant ! Îmi place cu adevarat ! 🙂
    Un weekend binecuvântat !

    Apreciat de 1 persoană

  2. De cele mai multe ori toate nonsensurile, de fapt, sunt cele mai pline de sensuri.
    Cât despre gustul de bomboane, de-ar avea și viața de adult același gust ca viața în copilărie… 🙂😌

    Apreciat de 2 persoane

  3. ecaleopi zice:

    Esti demna de invidiat!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Issabela zice:

    Ne-punctuația ta mi-a adus aminte de o fază haioasă (de care am rîs singură, evident…). La o lansare oarecare, cineva citește din poezia altcuiva (din aia, fără majuscule, virgule, nimic – niște șiruri de cuvinte). La un moment dat se poticnește 😀 și, ca să salveze momentul, zice ceva de genul: iată cum și lipsa punctuației ne poate ajuta uneori, că putem da propria interpretare… 😀 Mai rîd și-acum, cînd îmi aduc aminte…

    Apreciat de 3 persoane

  5. Ecoarta zice:

    No, ni tu la ea, că o scris ceva şod de tăt!😂🤗

    Apreciat de 2 persoane

  6. Câte necuvinte adevărate ai lansat într-un univers de nonsensuri!☺️❤️

    Apreciază

  7. Au și necuvintele un gust al lor, al tău e dulce-acrișor și eu chiar l-aș propune pentru un premiu. Poate Cireașa de Aur. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Cri zice:

    Adevărat, Potecuță, avem nevoie de povești, care uite că pot fi frumoase și scrise fără de semne de punctuație, sau de oricare alte reguli de scriere, ce poate că doar ar îngrădi povestea aceea, sau chiar ar răni-o, cum bine ai spus 🙂
    Când ne place ceea ce citim, punctul ajunge să ne mai și doară, daaa, așa că hai -mai bine- să uităm de acest punct, pentru a putea visa, spera, la o continuare ❤

    Apreciază

  9. Diana zice:

    Bravo, un adevărat tur de forță! P.S. eu te-am citit bând cafea 🤗

    Apreciază

  10. tink3rbe11 zice:

    Și mie îmi place să bat câmpii așa fără sens,fără regulă, fără puncte și virgule .
    Dar nu o fac public ,o fac în mintea mea de cele mai multe ori.
    E ca o poveste nesfârșită.

    Apreciază

  11. Camelia zice:

    La mine cafeaua merge mână-n-mână cu scrisul.Iar când povestea-i minunată nu mai contează un punct, o virgulă. Chiar azi am ascultat o pățanie de a lui fie-mea fără pauzā fărā punct, fără virgulă, spusa cu „gura plină”.Mai contează ceva cand ea m-a amuzat teribil.?!🤩🤩

    Apreciază

  12. Jo zice:

    Până nu-mi uit ideea: trimite furtuna aia la București dacă ție nu-ți trebuie. Dar să fie cu ploaie răcoroasă. De fulgere uscate n-am nevoie. 🙂 Altfel, exact cum ți-ai dat singură seama, important este să scrii primul cuvânt; restul urmează de la sine. Și mie mi se întâmplă la fel în rarele ocazii când scriu ceva original. Iar finalurile deschise, să înțeleagă toată lumea ce vrea – sunt și preferatele mele. Dacă se întâmplă să aibă gust de ciocolată, cu atât mai bine… dar nu în post, Potecuță!!! Credeam că ne-am înțeles în privința asta. 😀

    Apreciază

  13. Diana zice:

    Mmdeci! 🙂 Nu-mi plac adultii care vorbesc in timp ce mananca! Ma „enerveaza” de schimb canalul cand ii vad pe actori facand asta in flime!! :)) Pe bune! In realitate, imi pierd concentrarea cand ii vad cum dau din falci mestecand si trecand cuvintele prin mancare. La copii e altfel! Sunt atat de dulci! Oare de ce e asa mare diferenta?! 😊
    Mie-mi plac cele trei puncte: „…” Se poate broda la infinit in baza lor. Punctul e prea categoric, dar are rostul lui.
    Distractie frumoasa la film! Ia umbrela cu tine si-atunci sigur n-o sa ploua! 🙂

    Apreciază

    • Ei, sigur, Sigur că nu e deloc plăcută o astfel de imagine. Şi nici nu o fac. Vorbeam de copii, altfel aş fi stricat şi mai rău postarea cu un „peisaj” din ăsta 😀
      Mulţumesc, Diana! Am pelerină în geantă. Iau şi umbrelă, să fiu sigură 😀 😀
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Postarea aceasta nu e „stricata”! 🙂 E dulce! Citind, aveam senzatia ca sunt pe o banca in parc si ajung la urechile mele fragmente disparate din conversatiile celorlalti, si formeaza o poveste inedita.
        Multumesc.
        P.S. N-o sa ploua. 🙂

        Apreciază

        • Aaaaa, ce frumos! Tare-mi place analogia ta! Şi să ştii că uneori, doar uneori, îmi place când aud frânturi din astea de la alţii 😳
          Mulţumesc tare mult, Diana!
          N-a plouat! 😉

          Apreciază

  14. Ideota69 zice:

    Aveam un coleg fotoreporter care nu punea niciodata virgule ori alte semne. Textele lui erau un fel de râu care curgea fara intrerupere pana la destinatia finala. Mie, care trebuia sa trimit la tipografie un text corect de forma si de sens, acest lucru imi crea ceva probleme, asa ca intr-o zi l-am intrebat: „Nea Petre, de ce nu pui nicioadata semne, de ce trebuie sa ghicesc mereu ce ai vrut sa zici?!” Atunci el mi-a dat un raspuns la care n-am avut replica: „Pentru ca nu-mi plac despartirile!”
    Conclud, zicand ca mie felul acesta al tau de a scrie mi.a placut un sac, poate pentru ca nici eu nu prea sunt terminata, mi e dificil sa-mi gasesc capatul uneori, ori poate pentru ca sa lasam loc de interpretare nu numai ca nu-i rau, dar si aduce un plus de intelegere, de deschidere la altceva, de imbogatire, de libertate de gandire si nu numai… Te imbratisez!

    Apreciază

  15. anasylvi zice:

    Dar e foarte frumos asa, doar cu virgule… Chiar e, uite nici eu nu o sa pun puncte, doar cele de suspensie, fiindca mi-e drag de ele cum se insira asa, trei la numar, unul dupa altul, parca e un sirag, iar mie imi place, deci mergem asa in continuare, cel putin deocamdata, ce zici? Semne de intrebare insa, cu ele ce facem? mai bine sa le punem, totusi, ca sa nu existe dubii cu ele, te pup si te imbratisez! cu un semn mare de exclamare!

    Apreciază

    • Delicioasă această completare a ta şi da, sunt de acord să lăsăm doar punctele de suspensie, ai dreptate, chiar sunt de preferat, îmi plac şi mie, şi semne de întrebare lăsăm, şi ele-s bune, şi ele ajută şi te îmbrăţişez şi eu şi îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Să mai scrii cu gura plină de cireșe ori bomboane metaforice, pentru că e delicios ce iese.

    Apreciază

  17. Zina zice:

    O poveste fără sfârșit, la care simți nevoia să te reîntorci și să o recitești. Felicitări!

    Apreciază

  18. Cu gura plina de necuvinte sau cum poti scrie o poveste nepoveste ce se citeste pe nerasuflate, fara sa ai nevoie de toate semnele alea de punctuatie (si nu, nu spun nici macar in gluma ca nu trebuie sa le cunosti, dimpotriva).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s