Vinovăţia sensibilităţii

Gata, m-am hotărât. Mă agit şi mă spetesc aici de ceva vreme, acum mi-am făcut curaj, scriu şi fug. De fapt, nu, nu fug, că n-am de ce. Că eu doar vă întreb. Ce vreau eu foarte mult să vă rog de la început: nu-mi spuneţi să nu mai pun la suflet, nu-mi spuneţi că-s sensibilă, nu-mi spuneţi din astea. Ştiu că sunt şi-mi place tare că-s aşa, cu toată modestia de care sunt capabilă. Nu mă pot schimba cum îmi schimb o eşarfă că nu se asortează cu husa de la telefon şi sincer nici n-aş prea vrea. Accept şi respect că sunt oameni pentru care ceva ce pe altul îl poate face să nu mai doarmă noaptea de griji reprezintă o prostie. Nu e cazul acum, nu vă speriaţi, e doar un exemplu. Aş vrea, dacă nu e prea mult, să fie valabilă şi reciproca şi să nu se mai pună sensibiliatea unora la colţul ruşinii, ca şi cum e o crimă să te afecteze o reacţie, un răspuns în doi peri, o jignire sau ceva în genul ăsta. Sau să fie considerată un soi de dizabilitate, pe genul: lăsaţi-l, săracu’, ştiţi, e cam sensibil, aşa, deci nu prea e de luat în seamă, dar lăsaţi-l totuşi să vorbească, să nu se simtă exclus.

Nu mi-e ruşine să spun că ieri, de exemplu, m-a amărât tare o reacţie: eram într-un magazin, mai departe de casă, mă întorceam din punctul A. La casă, am constatat că telefonul meu s-a hotărât brusc să nu mai facă plăţi. Cred că vrea să pun banii la ciorap şi eu nu mă prind. Aşa a vrut el, să nu plătească. Bani pe cardul din el aveam, net era, semnal era, n-a vrut nicicum. Şi cum m-am învăţat prost, nici bani mulţi nu mai car după mine, nici cardul fizic nu-l aveam. Mda, ştiu, eu sunt de vină. Mi-au ajuns banii să plătesc ce-am cumpărat, dar am rămas cu 10 lei. Cum nu mai ajungeau de taxi, m-am dus în staţie, să iau autobuzul. M-a dus capul că dacă n-a mers în magazin, e foarte posibil să nu meargă nici la jucăria din autobuz, aia de la care cumperi bilete, şi nu puteam risca deci hai să iau bilet de la automat. Na, ăla nu dă rest, biletul e 2 lei. Aveam trei opţiuni: să cumpăr 5 bilete deşi nu merg cu autobuzul decât rar, să las 8 lei societăţii de transport, din partea casei, sau să încerc să schimb ăia 10 lei măcar în două de 5.

M-am zgârcit, sunt o chitră, ştiu, iar e vina mea, accept şi asta. În staţie erau 4 fete vesele şi gălăgioase, cam de clasa a 8-a, am zis că nu le deranjez, prea povesteau cu patos şi râdeau de mă apuca şi pe mine, şi o doamnă. M-am dus puţin lângă ea, nu m-am apropiat, să nu îi invadez prea mult intimitatea, şi am întrebat, cu banii în mână, cu scuze, cu bună seara, nu vă supăraţi, dacă poate cumva să mă ajute să îi schimb.
Măi, dragilor, cred că dacă o trăgeam de geantă nu reacţiona aşa. Nici nu s-a uitat la mine, a dat din mână de parcă a vrut să alunge muşte şi a ridicat tonul cu „n-am, n-am bani, n-am”. Am rămas fără reacţie. Am crezut că a înţeles că i-am cerut bani, aşa că am repetat: să îi schimbaţi v-am întrebat, nu să-mi daţi. A înţeles de prima dată. „N-am, v-am zis”, şi dădea în continuare din mână, să mă alunge.
Nu, n-am pus la suflet, nu, nu m-a afectat. Dar nici nu pot vreodată să înţeleg un astfel de comportament în faţa unui om care nu ţi-a făcut nimic. Nu că eram eu, oricine ar fi fost. Şi nu pot să nu recunosc că mi-a lăsat o senzaţie de gol în stomac. Da, da, ştiu, e placa aia cu cine ştie ce probleme o fi avut, cine o fi enervat-o, cine o fi amărât-o şi pe ea.
Şi ce facem, dăm mai departe? Eu ar fi trebuit, la rândul meu, să zbier la fătuţele alea că râd prea tare, apoi ele să se certe în autobuz cu cineva că le-a luat locul şi tot aşa, nu?
Pot înţelege că dacă ai avut o zi sau mai multe naşpa, nu-ţi vine să râzi. Dar ce vină aveam eu în situaţia aia? E greu să fim oameni, ştiu… o văd destul de des. Tineri cărora le e aruncat în faţă un fluturaş cu te miri ce ofertă, că nu-i convine ăluia care a întins mâna după el că nu primeşte nimic moca şi-şi varsă furia pe studentul sau elevul care-şi adună bănuţi de ceva, orice, făcând câte o muncă din asta potrivită lor. Chelneri care-ţi trântesc meniul şi răspund nervoşi pentru că înaintea ta, la aceeaşi masă, a fost un client care l-a tratat urât pentru că el, clientul, a fost şifonat de un şef stresat de soţie sau amantă sau parteneri de afaceri care la rândul lor… şi tot aşa.
Un efect de domino perfect valabil şi, se pare, perfect acceptat şi tolerat. Dacă, în schimb, vorbim de fapte bune cu acelaşi efect, ţi se spune că eşti naiv, ba chiar prost, că vorbeşti din filme. Dar la cele rele le găsim scuze şi explicaţii cu o uşurinţă care pe mine mă sperie, sincer. Şi da, mă lasă cu gust amar.
Sunt prea sensibilă? Las’ să fiu.

Ce vreau să vă întreb? Voi cum vedeţi „relaţiile” de aici, cu oameni cu care vă citiţi de ani de zile? E una indiferentă sau se leagă un soi de ceva care v-ar face la o adică să vă întrebaţi ce s-a întâmplat dacă dintr-o dată nu vi se mai răspunde comentariilor sau se răspunde ca şi cum e prima dată când comentaţi acolo şi vă simţi ca un străin după ce mult timp discuţia era ca şi cum v-aţi întâlnit de cel puţin zece ori?
Contează? Şi dacă da, ce faceţi? Întrebaţi dacă şi ce s-a întâmplat sau reacţionaţi la fel şi vă retrageţi uşor? Dacă nu ştiţi să fi făcut ceva, continuaţi să comentaţi, deşi e clar că vi se răspunde parcă din obligaţie, sau vă opriţi?
Dar dacă cineva face sau zice ceva ce nu vi se pare tocmai ok, şi da, e din grupul celor cu care aţi discutat ani de zile pe aici, spuneţi că ceva v-a deranjat sau e o relaţie care nu contează nici după ani de zile şi pur şi simplu plecaţi şi dacă el sau ea vine la voi îi răspundeţi ca şi cum n-ar exista?
Vă întreb ce aţi face voi, nu că aş vrea să-mi spuneţi ce să fac eu deşi e posibil să trag cu ochiul la răspunsuri 😀 😀

E vineri azi? Văleu! Să aveţi un weekend frumos!
Am sunat la bancă, normal că e tot vina mea, au zis că nu e de la ei, dar pot declara cardul din telefon furat sau pierdut (adică mi-au furat o aplicaţie din telefon fără telefon 😀 ) şi activez altul pe loc.  Hai că e bine!

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Vinovăţia sensibilităţii

  1. Issabela zice:

    Cu tipa din stație – eu cred că așa e ea, nu că pățise ceva, așa-mi sună citindu-te 🙂
    Cu ceilalți… e greu de zis en-gros. Începusem și eu de curînd un articol personal, la care am renunțat. Dar am constatat că omul te bagă în seamă cît poate să-și tragă ceva în folos personal de la tine și apoi, cînd nu mai are ce, pa. În general vorbid, evident. Și asta fie că ți-e intim, fie doar amic virtual. Personal, da, cînd percep răceală mă retrag acum – de obicei, definitiv. Înainte voiam să știu, să primesc explicații, să dau, să etc. Am renunțat, – mă consumam prea mult pentru un fapt exterior, pe care nu-l puteam schimba oricum 🙂
    Nu știu dacă și cît ți-am fost de folos… )

    Apreciat de 6 persoane

    • Întotdeauna îmi sunt de folos rândurile tale! Nu folos din ăla, de care ai zis, dar tot folos e 🙂
      Nu știu ce să zic, e ciudat. Adică na, nu comentez eu de pus în vitrină, bu aștept covor roșu. Dar, uite, ca să înțelegi, e ca și cum acum eu aș fi răspuns: ms.
      Mâine: mulțumesc, la fel! Ieri: da, ai dreptate.
      Adică na, n-ai timp, n-ai chef, n-ai ce să răspunzi la prostiile mele de comentarii. Dar așa, dintr-o dată? 🙄
      Cu cei cu care mă văd, dacă simt ceva, întreb. Sau fac cumva să mă conving, forțez o întâlnire, sun, dau mesaj.
      Dar aici mă gândesc că pentru unii e o relație care nu contează și ar fi ciudat. Pentru mine contează, dar na, nu pot forța.
      Mulțumesc, Issa!

      Apreciat de 5 persoane

  2. Tatar Lau zice:

    Dacă zici că era seară, poate femeia s-a temut să arate că are bani in portofel, crezând că urmărești ceva. La câte se întâmplă în ziua de azi, lumea e foarte suspicioasă, mai ales pe înserat, într-o stație de autobuz. De multe ori, oamenii sensibili reacționează agresiv în încercarea de a se proteja…
    Referitor la comunitatea de pe internet, anonimatul eliberează din subconștient porniri reprimate prin educație. Așa se ajunge la aceste răutăți nejustificate. Am observat că răspunsurile decente la aceste provocări nu le oferă satisfacție. Ar prefera să le arunci și tu răutăți. După câteva provocări te lasă în pace…

    Apreciat de 5 persoane

    • Era ora 20 deci lumină. Şi pot înţelege ce spui, cu teama de a arăta că are bani. Dar dacă spunea simplu: nu, nu am, ce păţea? Aproape m-a certat, a fost reacţie de om care alungă cerşetorii, să înţelegi mai bine. De aia am repetat, am crezut că a înţeles că îi cer bani.
      Eu din 2013 scriu aşa, fără nume, fără poză, perfect anonim, perfect imperfect 😀 şi nu cred că am scos colţii. Nu în faţa cuiva, nu aruncând răutăţi în faţa cuiva. Sper din suflet că nu am făcut-o!
      Deci se poate şi fără astea deşi tot anonim.
      Ohooo, da, ştiu. Dacă sunt ignoraţi cedează repede 🙂

      Apreciat de 2 persoane

      • Tatar Lau zice:

        Ca și tine, dar nu de așa multă vreme, și eu scriu sub pseudonim din două motive: mulți consideră că a fi sensibil reprezintă o slăbiciune și doresc ca reacțiile la ceea ce scriu să fie obiective, să nu fie influențate de cine sunt în viața reală.
        Dar aici nu e vorba numai de anonimat, ci și despre frustrări, așa cum ziceam, care în societate sunt ținute în frâu, însă în mediul virtual scapă de sub control…

        Apreciat de 2 persoane

        • Recunosc, am mari probleme cu încrederea-n mine. Și da, mi-a fost de foarte mare ajutor asta, în sensul că dacă îmi zice un cunoscut că nu e rău de tot ce scriu, îl bănuiesc de subiectivism. Aici, cum nimeni nu mă știa, a fost parcă un fel de terapie. Chiar m-a ajutat. Bine, nu-s vindecată de tot și mulți de aici știu asta, de exemplu eu încă nu mă văd cu o carte. Dar am curajul de a posta ce-mi trece prin cap.
          Altfel sunt fix așa cum sunt. Diferența dacă aș pune poză sau aș scrie meseria sau vârsta, ar consta în unele reacții în genul: „cam pueril scrii pentru vârsta ta” sau din contră, „băi, credeam că ai 89 de ani, părăsită de copii, nepoți, strănepoți, pisici și câini”, că prea deprimant scrii. Cam atât. Nu-s vedetă deci numele nu ar spune nimănui nimic. Anonimatul mă ajută să nu mă cenzurez deloc, atât. Nu mă ascund altfel, nu am de cine sau de ce. Așa că da, înțeleg perfect alegerea ta.

          Apreciat de 4 persoane

  3. scântei zice:

    Iau oamenii așa cum sunt, dacă-mi sunt necunoscuți. Când se întâmplă să fie oameni dragi mie, întreb dacă sunt eu de vină sau are un alt necaz și dacă pot să-l ajut. Asta mai mult în viața reală, în cea virtuală am câțiva oameni dragi mie, pe care-i știu de mult timp, chiar dacă nu i-am întâlnit niciodată, da, mi-ar păsa la fel de mult dacă i-aș supăra sau dacă ar avea necazuri.

    Apreciază

    • Exact! Perfect, simţim la fel deci mă înţelegi. Că şi mie-mi pasă de mulţi dintre voi. Mno, dacă eu aş răspunde la tine numai aşa, să nu tac, sau n-aş mai răspunde, m-ai întreba dacă sunt supărată sau n-ai mai comenta?
      Să ştii că am zis aşa doar să avem subiect concret, să nu cumva să crezi că aşa e la tine!! 😀

      Apreciază

      • scântei zice:

        Te-aș întreba să înțeleg ce s-a întâmplat. Asta pentru că mi-ar păsa, pentru că ne pasă de cei care ne sunt dragi. În rest nu-mi pasă. Sunt rea, nu-i așa?😄

        Apreciază

        • Nu ești deloc. Sau hai, puțin 😂😂😂

          Apreciază

          • scântei zice:

            😄😄😄, cred că e bine uneori. De fapt funcționează ca un scut, altfel dacă ești un om sensibil așa cum ești tu, riști să te îmbolnăvești punând la inimă răutățile lumii🙂 Să ai o seară frumoasă, potecuțo🙂

            Apreciază

            • Apăi știi cum e? E un paradox. Sunt o pozitivă de n-ai văzut. Dar da, răutatea o înghit greu, spre deloc. Și de obicei, cred că tot ca scut, o ocolesc.
              Și pe aici fac la fel. Dacă o simt, plec. Până acum nu am regretat.
              Dar când e cu cineva la care țin, chiar și de aici, mă supăr pe mine cumva, ca și cum am făcut eu ceva și de aia…
              Seară bună și ție, draga mea!

              Apreciază

  4. silviubogan zice:

    Foarte frumos articol, Potecuța. Chiar acum, spre deosebire de alte dăți, îmi venea cumva să nu îți răspund la articol și mă întrebam puțin de ce și dacă ar fi produs același rezultat. Cred că ceva ne trage în jos uneori, sper la mai bine. 🙂

    Apreciază

    • Îți mulțumesc mult, Silviu!
      Să știi că nu țin evidența deci să nu te simți dator cumva. Mă bucură fiecare comentariu, da. Dar și eu am momente când nu știu ce să spun și deși citesc, aleg să tac.
      Bine că te-am prins. Să știi că cel mai recent comentariu la tine a fost scris greu de tot. Nu mergea cu click din căsuța de nume în aia de mail și apoi pe căsuța de comentat și dat pe nu sunt robot și apoi sent. Știi cum am reușit? Vrei să râzi? Cu tasta tab. Serios. Deci nu știu ce să zic.
      Mai e cineva care ți-a zis că nu poate comenta sau întâmpină greutăți?

      Apreciat de 1 persoană

  5. Drugwash zice:

    Constat de ceva vreme că nu mai sînt capabil de un răspuns simplu şi scurt, fiindcă toate sînt legate între ele şi ca să înţeleagă omul răspunsul trebuie să explic condiţiile care au dus la el, iar pentru asta trebuie explicate multe altele, de la facerea lumii încoace. Cine are timp de asta?

    Cucoana din staţie era pur şi simplu speriată de moarte, şi la propriu şi la figurat. În mintea ei vedea colcăind viruşi, bacterii, toate relele pămîntului pe foiţa aia de plastic numită „bani” pe care i-o întindeai. De acolo teama şi repulsia. Prea mult timp cu ochii şi urechile în teveu, şi prea puţină minte.

    Despre cei de aici… lăsînd deoparte testele Turing pe care unii producători de I.A. le mai fac uneori, restul sînt fiinţe umane. N-am făcut niciodată vreo diferenţă între online şi offline fiindcă mi se pare absurd. Din păcate, uneori cei din spatele ecranului se dovedesc a nu fi ce păreau pînă atunci, ceea ce declanşează schimbări în modul de abordare a „relaţiei”. Dar aici trebuie să fim atenţi ca nu cumva să ne lăsăm influenţaţi/păcăliţi de elemente negative care caută să discrediteze persoane de bună-credinţă din diverse motive. De asta am căutat mereu să mă apropii cît se poate de mult de realitatea celor din virtual, pentru a avea metode de verificare în caz că ceva mi se pare suspect. Spre exemplu, în cazul răspunsului primit recent pe e-mail la un mesaj trimis de mine în… 2014 unei persoane „virtuale” care a dispărut de mult din peisaj, dacă aş fi avut un număr de telefon aş fi apelat să întreb „răspunsul ăla e de la tine sau ţi-a fost ‘spart’ contul de e-mail?”. Sau dacă cineva brusc nu mai apare prin locuri comune. Dacă ştii adresa fizică şi îţi poţi permite să călătoreşti, poate chiar faci un drum pînă acolo. Dacă îţi pasă cu adevărat atît de mult.

    Mai trist e cînd chiar celor apropiaţi, cunoscuţi direct în real – rude, colegi, amici, prieteni vechi – nu le mai pasă de tine, cînd unii trec poate de două ori pe zi prin faţa porţii tale dar nu se mai opresc nici măcar cînd îi suni disperat să te ajute cu un mic serviciu care ţi-ar mai prelungi agonia existenţei într-o lume defectă timp de o lună-două, poate. Parşivitatea „distanţării sociale” şi-a atins scopul, am devenit cu toţii gladiatori pe arena mondială, luptîndu-ne între noi pentru plăcerea unei şlehte de impotenţi autodeclaraţi drept stăpîni ai lumii.

    Ce spuneam în primul paragraf. Nu-i bai, o să tac cît de curînd. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu m-am gândit la chestia asta, Dragoș. Și chiar și așa, crezi că dacă nu era asta, doamna, în general, ar fi fost mai amabilă? Posibil, nu știu ce să zic.
      Ce-mi place când nu poți răspunde scurt! 😀
      Serios. Ai tu un fel aparte și-mi place să citesc. Gata laudele, că ie scumpe 😛
      Îmi place cum ai pus problema.
      Știi că eu, la început, vreo 3 ani, cred, îmi deschideam mailul doar pentru a șterge notificările de blog? Se mai întâmpla să vorbesc cu tine sau Cosmin sau Mugur la comentarii și să îmi spuneți că îmi scrieți pe mail ce să fac pe la setări când ceva nu mergea și vă zăpăceam și vă cer iertare și vă mulțumesc. Apoi, am început să vorbesc cu o dragă mie care mi-a devenit prietenă deși e departe, apoi cu o alta, apoi cu o alta. Dar vorbeam despre ale fetelor. Și credeam că asta e lumea toată, că ce e pe blog e pe blog și nu în altă parte. Eu nu vorbeam cu ele despre blog.
      Ei, s-a întâmplat și să primesc semnale că x a zis cuiva în privat de mine, că y zice la mai mulți tot de mine. Nu am știut ce să fac. Și am ales să nu fac. Ce era sa fac? Să nu cred? Pe ce bază? Să cred și să reacționez? Cu ce drept? Cine mi-a zis a avut intenții bune, de ce să las eu să se nască un mic război?
      Am ales deci să tac și să mă comport ca și cum nu s-a întâmplat. Și da, și azi, citesc acel blog, comentez normal și nu mai contează.
      Aș face la fel dacă ar fi fost cu oamenii din jurul meu? A fost și am făcut la fel. O dată. Altădată, pentru că a fost grav ce a fost, fără să spun “x mi-a zis că ai zis”, dar având certitudinea că așa a fost, am ales să mă îndepărtez ușor. Dar de tot. Sunt vreo 12 ani de atunci și dacă mă întâlnesc și acum cu acea persoană, zice că mă așteaptă la ea la cafea. Că nu a vrut să se prindă că știu.
      Dar aici nu aveam certitudinea și poate e mai bine așa.
      Dar da, și eu mă lipesc de oameni, de voi, și de aia uneori poate sunt enervantă când mai întreb “am zis ceva greșit, mi se pare că ești supărat, supărată?”. Că de chiar că îmi pasă. Nu vorbesc în privat decât cu puțini, foarte puțini, și nu că nu vreau, așa a fost. Dar și numai din comentarii, am impresia că vă știu de-o viață.
      Mno, hai că m-am întins.
      Bun. Acel serviciu de care spui nu poate fi făcut de cei care nu pot bate-n poartă? Întreb doar, nu țip deci să nu te înfoi 😛 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        E greu să ghicim „cum ar fi dacă ar fi” sau „cum ar fi fost dacă n-ar fi fost”, mai ales cînd e vorba de persoane pe care nu le cunoaştem absolut deloc. Şi aici mă refer la femeia din staţie. Dar uneori nu putem şti nici cînd e vorba de persoane cunoscute, apropiate. Unii sînt reci/irascibili/etc din naştere sau ca urmare a unor experienţe neplăcute, alţii sînt buni şi amabili de fel însă pot avea asemenea izbucniri din cauza unui cumul de condiţii nefaste de moment. Aşa că nu, nu pot spune cum s-ar fi comportat acea persoană în acel moment dacă n-ar fi fost cine-ştie-ce factor(i) în joc. Poate cîndva curînd o vei reîntîlni şi o vei putea întreba, dar mă îndoiesc că ai avea curajul – sau nebunia 🙂 – pentru a face asta.

        Ca o mică paranteză, faptul că încă de pe la începuturile anilor 2000 am fost în contact direct cu indivizi şi comunităţi – forumuri pe diverse teme, programare şi testare, platforme sociale etc – m-a ajutat să menţin o atmosferă deschisă, amicală pe blog, chiar înainte de WP. Ai să rîzi dar la un moment dat aveam numărul de telefon afişat la vedere pe blogul Yahoo360° şi nu, n-am primit apeluri „ciudate” dar am intrat în legătură cu cîteva persoane şi am menţinut legătura, fie şi sporadic, timp de mulţi ani.

        Revenind… „Telefonul fără fir” poate fi uneori un mic ghid, un beculeţ care aprinzîndu-se să trezească „ceva”, permanent sau doar pe moment, însă nu poate fi unicul reper pe baza căruia să judecăm poziţia uneia sau mai multor persoane în privat faţă de noi. La fel ca şi în situaţia de mai sus, un cumul de factori negativi poate îndemna o persoană să spună ceva neplăcut despre o alta, ceva care să fie exagerat, parţial adevărat sau doar o neînţelegere care se rezolvă în timp. Sau e posibil ca persoana să fie rea de fel şi să se prefacă în jurul celeilalte doar atît cît să obţină rezultatele dorite – oricare ar fi acelea. Doar în timp şi ajungînd să cunoaştem mai bine pe cei din jur ne putem da seama care este realitatea, sau măcar parte din ea.
        Pot spune că am fost şi de-o parte şi de cealaltă a situaţiei – nu că m-aş mîndri cu partea negativă – şi cel mai important lucru e că din asta am învăţat ce să fac şi ce nu.

        Şi nu, din păcate acel serviciu nu poate fi făcut la distanţă fiindcă implică obiecte fizice şi deplasări. Şi o chestiune de principiu la care nu renunţ chiar dacă e vorba efectiv de supravieţuire.

        Apreciat de 2 persoane

  6. Cri zice:

    Doamna din stație, Potecuță, mi-a amintit de o colegă de serviciu, care-i copleșită de necazuri. A aflat, de curând, că fiica ei de 24 de ani este foarte bolnavă și că nu se poate vindeca, ci va fi din ce în ce mai rău… de acum înainte. Mai mult, tratamentul pentru afecțiunea sa e o dată pe săptămână, dureros și cu stări ulterioare extrem de proaste. Având în vedere asta, mi se pare cumva firesc faptul că ea reacționează cu agresivitate, jignind chiar prin atitudine și cuvinte. E adevărat că e și în firea ei să aibă „gură rea”, sau așa o definesc aceia care o știu mai demult. Cu toate acestea, este un om bun, ca fond, mie mi-a reparat laptopul gratis, ca să-ți dau un exemplu. Așa că și doamna ta din stație poate fi prinsă într-un vârtej din acesta emoțional.

    Cum văd eu „relațiile” de pe aici? Mi s-a întâmplat și nu numai o dată să nu mă mai simt binevenită pe câte un blog, iar atunci -după ce s-a repetat de încă vreo două ori reacția aceea (pasiv-agresivă aș numi-o), am înțeles că omul/oama 🙂 nu mă vrea pe acolo și m-am retras atunci, fiind un picuț cam prea sensibilă de felul meu… Mi s-a întâmplat și ca oameni cu care povesteam pe blogul propriu să nu mă mai citească, ci să mă viziteze după un timp mai îndelungat și să primesc multe aprecieri atunci… dar eu nu asta caut, nu aprecieri gratuite, nefiind un astfel de colecționar, nu! Și de la aceste bloguri m-am retras, deși îmi plăceau, dar… doare atunci când cineva te ignoră, iar tu ai ajuns să îl consideri (cumva) prieten pe acel om, chiar dacă nu l-ai cunoscut real.

    Acum, dragă Potecuță, chiar nu am crezut că ți s-ar putea întâmpla așa ceva și ție… fiindcă în „imperfecțiunea” ta, tu ești un om de-o bunătate perfectă. 🙂 Te îmbrățișez cu drag și nu-ți spun să nu mai pui la suflet, fiindcă știu că -la fel ca mine- n-o să prea poți!

    Un weekend cât mai frumos îți doresc și eu!! 💕

    Apreciat de 1 persoană

    • Of, imposibil de cuantificat durerea acelei doamne. Doamne fereste de o așa povară!
      Da, Cri dragă, eu înțeleg perfect ce spui și ai dreptate. Și eu, de multe ori, mă gândesc la faptul că poate omul duce-n suflet o mare durere, că are o problemă. Și cumva, îmi face bine să caut explicații. Adică mă conving pe mine că nu e răutate. Dar nu e tot timpul valabil. Și poate că și cel căruia i se vorbește așa are, la rândul lui, o altă problemă și nu are nevoie decât de un zâmbet sau o vorbă bună. E un lanț, cumva.
      Exaaact! E ciudat când te simți în plus, nu? Adică na, nici nu țin morțiș să deranjez prin prezență. Știu că tu înțelegi perfect: nu vreau covor roșu, nici pâine cu sare. Dar când cu toți se vorbește prietenește și tu primești un ok sau un comentariu în care ești cumva luat peste picior, e ciudățel. Și zău că nu pot insista. Că nu intru pe geam când ușa e închisă.
      Nu pot să nu pun, nu. Dar important e că vrem, Cri. Noi ne propunem 😀 😀
      Îți mulțumesc mult, draga mea! Te îmbrățișez!

      Apreciază

      • Cri zice:

        Da, e un lanț, cumva. Și nu e cu poate, fiindcă noi toți avem problemele noastre care, din perspectiva personală, sunt grele și deși empatizăm cu alte dureri, ale noastre proprii sunt acelea care ne doboară. Și când ai avea nevoie de un zâmbet, sau de o vorbă politicoasă măcar, dacă nu și bună, însă, primești o reacție ca tine de la doamna cea din stație, pe moment, îți pare ca e ceva în neregulă cu tine și gândul acesta îți blochează mintea. Sau așa mi se întâmplă mie. Mai bine zis, așa simțeam, gândeam. Da, la trecut, fiindcă am reușit să n-o mai iau personal, atunci când am înțeles că fiecare om judecă și reacționează în funcție de propria sa experiență, de propriile sale neliniști, iar eu nu sunt nici măcar o necunoscută în acea ecuație, altele ar fi… 🙂 Nu știu dacă are sens ce scriu, dar pentru mine, are. 😀😀
        Și am avut o cunoștință care era dată afară pe ușă și ea intra pe fereastră. Perseverența aceasta a ajutat-o să-și împlinească visurile toate. 🙂
        O zi frumoasă îți doresc, Potecuță! 🤗😘

        Apreciază

        • Are mult sens, cri. Eu am înţeles 😀
          Da, ştiu că intratul pe fereastră te poate ajuta mult. Dar pentru asta e nevoie de ceva ce eu nu am. Încerc să fac cumva să pot, dar mai e până… departe 🙂
          Zi frumoasă îţi doresc şi eu!

          Apreciat de 1 persoană

  7. Aura B. Lupu zice:

    Doamna din stație a reacționat ciudat, din punctul meu de vedere. Nu ne costă nimic să fim amabili, chiar cu un refuz. Dar o altă amară constatare de când sunt în România, tocmai asta e, majoritatea oamenilor sunt încruntați. Cât despre relațiile virtuale, io am câteva la care țin, am cunoscut și-n realitate oameni de pe Facebook și-s bucuroasă pentru asta, sunt oameni faini, deosebiți. Dar io mai am o problemă cu WordPress-ul, chiar dacă dau follow și mă înscriu pentru notificări, unele bloguri dispar pur și simplu, dacă am noroc și-mi amintesc numele, le caut, și-apoi citesc articolele unul după altul, comentez atunci, la articole care poate-s vechi, de ani de zile… Sau sunt perioade aglomerate în care chiar nu pot să fac asta și-apoi când lucrurile se calmează, încerc să recuperez. Te pup! 😘

    Apreciat de 1 persoană

    • Uf, Aura, să ştii că şi mie mi s-a întâmplat şi e foarte posibil să se întâmple fără să ştiu. Mă refer la faptul că-mi dispar şi mie bloguri din reader. Şi deşi nu merg pe reciprocitate, eu din reader intru pe bloguri. Şi dacă omul a dispărut şi nici nu comentează la mine… uneori pur şi simplu uit. Doar aşa, când îmi amintesc că era un blog de care nu am mai auzit, şi să-l caut eu. Altfel şi mie mi-au scăpat articole întregi.
      Te pup şi eu şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    Reactia femeii a fost exagerata. Asa cum ai observat si tu, putea sa spuna simplu „nu” si, eventual, „imi pare rau”. Ai avut parte de-o situatie pe care s-o treci in contul experientei de viata si sa mergi mai departe linistita. Stii vorba ‘ceea: „ai incredere in oameni si asteapta-te la orice de la ei”. 😊
    Celor ca aceasta femeie spune-le – macar in gand! – „hooo, joiana!” N-ai cum sa nu râzi. Un zambet, si tot se contureaza.

    Imi pasa de cei cu care ma intalnesc des online si ma ingrijorez cand „dispar brusc”, mi-e dor de cei care au abandonat blogul s.a.m.d.. In caz ca simt o „racire” astept vreo trei eventuale comentarii (respectiv trei postari ale celuilalt/ale mele) si tind sa ma retrag. Sunt tentata sa intreb „de ce?” pentru ca asa fac in „realitate”. Mi-ar placea sa stiu daca sunt „cauza”. 😊 La un moment dat probabil ca as intreba – daca n-as reusi sa-mi dau seama singura. Sau poate ca n-as intreba… si-as accepta situatia fara sa ma mai gandesc la. 😊 Hm. Ce hotarata sunt!

    Multumesc, Potecuta! Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Hahahaha, e clar, funcţionează! Numai m-am gândit la cum ar fi fost să spun asta-n gând şi am râs, apăi să o fi ştiut atunci 😀 😀 Ţin minte şi aplic cu prima ocazie. Mulţumesc pentru pont!
      La fel de hotărâtă ca mine, da. 😀 Şi eu simt la fel, Diana! Dar pentru unii, noi nu suntem decât cititori sau fani (am auzit asta, nu râde), indiferent de cât timp ne citim şi ne vorbim şi atunci n-aş face decât să obţin o reacţie care de chiar m-ar afecta. Mai bine mă amăgesc şi tac. Da, şi mie îmi pasă şi mă îngrijorez, aşa cum se întâmplă şi offline. Dar, cum am zis, dacă eu nu sunt decât o fană înfocată, ce motiv ar avea să se supere? Doar nu te superi pe ce nu contează, nu? Da, voi face ca tine.
      Îţi mulţumesc! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 2 persoane

  9. Iosif zice:

    Personal cred, ca orice om normal, rational-sentimental de pe Terra, traieste prin credinta, speranta si dragoste, iar aceste trei elemente caracteristice, îi determina nivelul valorilor în dimensiunea spatio-temporala în care-si desfasoara activitatea, relationând sau nu cu semenii sai în functie de evolutia si compatibilitatea perceptiilor intuitiv-senzorial-sentimentale, filozofico-chimice & cultural-educative, acumulate în timpul viatii, iar în toata aceasta diversitate de perceptii si caractere, socializarea (partasia) pozitiva, armonioasa si constructiva, devine din ce în ce mai greu de realizat datorita competitiilor dintre EGO urile adeseori incontrolabile, zic si eu. 🙂
    O seara faina, relaxanta, binecuvântata,draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  10. rofstef zice:

    Se pare că în zilele noastre predomină extremele. Cel puțin asta am observat.
    Sunt oameni deosebit de nervoși și agitați de care trebuie să păstrezi distanțarea socială, la propriu, dar sunt și oameni foarte generoși, care îți vine, nu doar să le faci plecăciuni, ci să îi bagi cu totul în inimă. 😇
    Seară frumoasă îți doresc, PO !

    Apreciat de 5 persoane

    • Drugwash zice:

      Lumea e o centrifugă, Ştef, şi viteza de rotaţie creşte clipă de clipă. Nici o şansă de a rămîne la centru. Uneori, doar uneori, avem şansa de a alege extrema către care sîntem împinşi. Dar de cele mai multe ori ne trezim acolo unde vrea Hazardul. Sau Puterea care alimentează mişcarea centrifugală a Lumii. 😉

      Apreciat de 3 persoane

      • rofstef zice:

        Serios ? Centrifuga noastră planetară are o turație de 24 de ore, suficient cât să-ți de-a timp de gândire: să fii mai bun, sau să alegi să rămâi în starea pe care o ai.
        No, la noi în ardeal centrifuga se mai și oprește din când în când, și permite oamenilor să coboare din ea, să mai ia câte-o gură de aer și să mai stea la taifasuri unul cu celălalt.

        Apreciat de 3 persoane

    • Da, Ştef, ai dreptate. Dar când omul ăla era până ieri în a doua categorie şi dintr-o dată ţi se pare că s-a mutat în prima, în relaţia cu tine, ce mai faci? 🙄
      Zi frumoasă îţi doresc şi îţi mulţumesc frumos!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Diana zice:

    Doamna din statie cred că avea vreo fobie, nu sunt expert, dar eu așa cred 🤣 Cât despre relația cu cei care mă citesc, sunt persoane cu care am o relație frumoasă, chiar de prietenie

    Apreciază

    • Diana zice:

      (scuze, degetele mele cârnăcior au apăsat pe „send”, continui) și încerc să o întrețin (deși poate uneori sunt obosită ori nu am timp și recunosc, îmi mai scapă comentarii cum,de exemplu, ieri nu am văzut pe grup că îmi comentarii, scuze! Am un program atât de încărcat uneori că nu pot fi peste tot, dar eu știu (sau cred) că oamenii mei înțeleg asta, ieri am lucrat de la 8 până la 21 de exemplu 😟). Dar sunt și persoane care mă citesc, uneori și comentează, dar într-un mod glacial, lăsând impresia că nici nu au citit textul, lor le răspund la fel.

      Apreciază

      • Și Dragoș a zis de fobie deci e posibil să aveți dreptate. Totuși, oricât aș vrea să înțeleg, mi se pare că a cam exagerat.
        Stai că și eu am plecat de acasă la 6:40 și am ajuns la 21 și sunt în ceață. Tu îmi ceri scuze? Pentru ce? Ce grup? Sau nu mie, și ziceai la general? 🙄 😀
        Sunt dusă, clar.
        E absolut normal să scape comentarii, nu e nimeni robot. Încă 😀
        Dar eu ziceam de cazurile în care devine obișnuință. Ce facem atunci?
        Fac cum am făcut și mai jos, sau mai sus, nu mai știu, dacă eu nu ți-aș mai răspunde deloc numai ție sau aș răspunde sec și cu restul m-aș întinde mereu la vorbă, nu ai simți că ceva nu ar fi ok?
        Cu prieteniile știu, m-am întâlnit deja cu câțiva, prea puțini față de cum aș vrea eu, și bucuria de a descoperi că-s fix așa cum îi știi e tare mare. Și faină. Și sper să mai fie și alte întâlniri, mai ales cu cei lângă care am crescut. Că indiferent de vârstă, meserie, statut social, am fost toți mici de tot pe aici și am evoluat practic unii lângă alții.
        Îți mulțumesc!
        Să nu te superi, dar sunt pe telefon și nu aș risca să lipesc cele două comentarii, mi-e frică să nu fac o nefăcută și să șterg ceva, mai bine stau în loc. 😳

        Apreciază

        • Diana zice:

          Poate era o fobie de oameni, eu știu… Oricum, exagerată reacție. Eh, era un comentariu pe grupul meu de Facebook, la o poză, nah pe toți ne ia treaba uneori. La un moment dat cineva mi-a spus că sunt expeditivă, dar nu știa că eu răspundeam la comentarii la 7 dimineața în timp ce eram în autobuz spre muncă în acea vreme și, na, uneori, oboseala se simte, iar mersul la „scârbici” nu-i cel mai plăcut lucru și poate nu răspundeam foarte elaborat. Dar făceam tot posibilul să răspund tuturor și nici în doi peri nu răspundeam… 🤷🏻‍♀️ Și eu m-aș bucura tare să te văd, vorba ta, am evoluat aici, împreună, ne știm de hăăăt când, eu eram pe la inceputul facultății când ne-am găsit 😳 (maaaaamă, chiar e mult timp!). P.S. Lasă comentariile așa, e mai natural, mai ca noi 🤗

          Apreciază

          • Nu mai zice că a trecut hăhăăă de când ne ştim, că doar noi avem 18 ani, care hăhăă? Lasă aşa, ne ştim de ieri şi e perfect 😀 😀
            Ştiu că şi eu am zis-o aici, dar când o citesc scrisă de altcineva parcă ustură cam tare 😀
            Mamăă, mi-a ieşit din minte total FB-ul. Aaaa, grupul de pe FB. Am citit comentariul aseară de vreo 3 ori să încerc să înţeleg dacă mie-mi zici şi care grup, dar FB-ul nu era deloc în horă, că e gheaţă la mal . Îmi va trebui un an sabatic să reuşesc să umblu la setări, să-mi apară ce vreau eu când intru. Că stau puţin şi de multe ori nu vă văd deloc. Aşa că atunci când totuşi apare ceva de la voi, citesc, uneori scriu ceva şi ies şi uit complet. Aşa că scuzeee, nu mi-a trecut prin cap că zici de fb. 😳
            Şi eu m-aş bucura să ne vedem! Sibiul te aşteaptă deci… când ai drum, dă un bip 😉
            Bine, aşa las! 😉
            Zi faină să ai! Ti pup!

            Apreciază

  12. Despre doamna acră din stație nu putem decât să facem presupuneri. Că o avea un caracter răutăcios, că a avut și ea o zi grea sau a lovit-o insolația.
    Când vine vorba de prietenii virtuali, e firesc că și eu am fost afectat de unele schimbări spontane în comportamentul unora, dar am simțit mereu o compensație prin căldura constantă a majorității, iar asta m-a făcut să trec mai ușor peste dezamăgiri. Sunt convins că ”e-o lume minunată” în blogosferă, iar excepțiile nu-mi pot schimba părerea.

    Apreciază

    • Sigur, Petru! Lumea blogosferei e aşa cum spui tu şi nu, nu se schimbă părerea, voi rămâneţi dragii mei şi datorită vouă nu m-am plctisit şi nu am renunţat la blog. Dar nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă când se întâmplă.
      Zi frumoasă să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Jo zice:

    Wow! Văd o grămadă de răspunsuri pentru tine, majoritatea cu încurajări îmi închipui. Adaug și eu un cuvânt de bine: cucoana aceea precis te-a respins pe motiv de pandemie. În caz că nu eram cu toții duși cu capul înainte, pandemia asta ne-a tâmpit și mai rău. Îmi închipui că te-ai apropiat de ea fără mască. Probabil nici ea nu purta mască. În plus, s-o fi gândit că sub nici o formă nu pune mâna pe bani (și ai ei și ai tăi), prin definiție, plini de microbi. E adevărat că putea să te respingă civilizat, dar asta spune mai multe despre educația ei decât despre tine. Așa că n-o lua personal. Sunt oameni și oameni. Sper că ai ajuns cu bine acasă. ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, încep să fiu convinsă că teama de oameni şi de bani a fost factorul declanţator. Dar nu principala cauză. Mi-e greu să cred că altfel ea e zână. Nu, un om care e bine cu el nu reacţionează aşa.
      Am ajuns, da, a fost o plimbare relativ ok. Plăcută, dar puţin chinuită de plasă. Că deh, dacă ştiam că voi merge pe jos, nu cumpăram nimic 😀

      Apreciat de 1 persoană

  14. oamenii pun bariere in jurul lor. intre doamna aceea si restul lumii sigur exista o bariera.
    despre aici, draga Potecuta, uneori e despre banca de favoruri.
    dar din fericire de cele mai multe ori e despre viata in cel mai simplu fel. atunci cand simti caldura din ganduri si cuvinte e usor sa te apropii si sa lasi si tu un gand gandului scris.
    am atat de putini oameni carora le las un gand! oameni pretiosi! asa cum esti tu!
    imbratisari, Potecuta!
    ♥️🤗

    Apreciază

    • Te asigur că eşti printre cei de care m-am lipit cel mai uşor şi asta nu mi se datorează. Şi pentru asta îţi mulţumesc mult de tot!
      Da, e mai uşor să laşi gânduri acolo unde simţi că sunt primite cu seninătate.
      Te îmbrăţişez, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Jo zice:

    PS Sunt impresionată că plătești cumpărăturile cu telefonul. Eu mi-am anulat până și acei 100 de lei de la contactless. 🙂 Am fost furioasă de-a binelea când banca m-a obligat să am un astfel de card. Last time I’ve checked, biletul de autobuz la București era de 1,3 lei. 🙂 E viața mai scumpă în orașul tău? Hmm… În plus, noi avem niște cartele pe care poți să le încarci cu o anumită sumă și achiți călătoria chiar dacă următoarea dată când iei autobuzul este peste un an. Altfel, dă-mi voie să te cert: te plimbi cam des cu taxiul. Ce-i destrăbălarea asta!?!! 🙂 😀 Eu am oroare de taxiuri. Ultima oară când am luat un taxi (în interes de serviciu), șoferul a profitat de faptul că habar n-aveam unde-i adresa respectivă și mi-a făcut turul Bucureștiului… pe banii firmei, nu ai mei, but still… Mai bine merg pe jos!!!!

    Apreciază

    • Pentru mine e mult mai comod aşa. Telefonul e mereu la îndemână, portmoneul se mai ascunde la fundul genţii. Plus că e mai uşor, doar pun telefonul pe POS şi gata. Altfel, scoate portmoneul, deschide, scoate cardul, bagă cardul, închide, pune portmoneul în geantă. Deci nu mai, ăla e sport, nu-l mai vreau. 🙂
      Nu ştiu dacă viaţa e mai scumpă, dar biletul se pare că da. Şi de cartele nu ştiu, o fi şi la noi. Sau nu? Habar nu am, Jo.

      Apreciat de 1 persoană

  16. anasylvi zice:

    Despre femeie, nu stiu ce sa iti zic: poate avusese o zi proasta, poate asa era ea. Nu prea am mari asteptari de la necunoscuti, nici macar de la cunostinte, iar daca e sa fiu surprinsa, mai bine sa fiu surprinsa placut, tocmai din lipsa de asteptari, Revenind la partea a doua a situatiei, da, ma deranjeaza daca simt ca cineva pe care l-am perceput pana atunci ca apropiat deodata se indeparteaza fara motiv. Pe de alta parte, trebuie sa fie o atiudine de durata, oarecum, nu o senzatie de moment. Poate mi se intampla si mie sa dau un raspuns mai scurt, daca situatia e de asa natura sau timpul nu imi permite. Totusi, daca vad ca e o atitudine de durata si ceva e clar in neregula, mi-ar placea sa stiu ce se petrece.

    Apreciază

    • Sigur, Ana, de atitudinea aia bruscă şi de durată vorbim. Sau de un răspuns tranşant, să zic. Altfel, nu e nimeni absurd. Sunt momente şi momente sau cazuri şi cazuri. Nu poţi răspunde elaborat de fiecare dată sau nu ai ce. Dar când se întâmplă dintr-o dată şi cam de fiecare dată, se ridică semnele de întrebare.
      Îţi mulţumesc! Să-ţi fie frumoasă ziua!

      Apreciat de 1 persoană

  17. tink3rbe11 zice:

    Nu o să dau vina pe starea de fapt care a pus stăpânire oe mintea omului ,ci pe starea de fapt a omului. Oricât de urâtă, rea sau grea a fost ziua ,până și unui cerșetor poți să îi răspunzi frumos, ca un om cu școala vieții, cu niscai câteva studii acolo(fie ele și numai 8 clase), cu bun simț și nu mai înșir că nu vreu!
    Eu una,condamn( sunt mai rea…recunosc….) acest fel de comportament….cum ai spus și tu…ce vină am eu că astrele tale nu s-au aliniat azi ,sau zen-ul s-a hotărât să plece….dar,trist este că astfel de comportamente sunt tot mai dese și explicația dată este de actualitate „distanțarea ” deși realitatea este că devenim haini.
    Cât despre „relația” din mediul WP…sincer…nu citesc prea multe bloguri,sunt dintre ele care au tăcut în timp și nuba mai răspuns nimeni ,sunt care su dispărut în timp ,dar cum fiecare are tempo-ul său…unde nu mă simt binevenită, nu poposesc ,unde pot …intru ,căci o carte cu file trebuie rasfoită.
    Nu fac săpături în general, dar uite…dacă într-o săptămână nu ai mai răspunde, clar aș intra în cercetări.
    Cum spunea cineva intr-o seară pe un radio pe care îl ascult ” Veronica numai pe cer nu a scris că radio nu mai emite,că în rest a scris peste tot „.

    Apreciază

    • Suntem gând la gând, exact asta simt şi eu şi o cred cu tărie. Deci nu prea pot găsi scuze pentru un astfel de comportament. Oricât de stresat sau nervos sau supărat ai fi, nu îţi verşi nervii pe un om care nu a făcut decât să te întrebe frumos ceva. Da, din păcate ai dreptate. Ne facem parcă tot mai răi…
      Da, şi eu am obiceiul să caut după semne dacă pe un blog nu se mai scrie brusc şi trece mai mult timp fără nimic.
      Îţi mulţumesc! Zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  18. Ecoarta zice:

    O să împart „problema”-n două!
    1. Un blogger destul de activ comenta promt, de bun simț şi plăcut la tot ce postam. Răspundea comentariilor în aceeaşi notă. În aceeaşi manieră am procedat şi eu! De la un timp, nimic! Nu mă deranjează şi nici nu mă obosesc să întreb! Autostrada „blog” are multe benzi pe sens! Avem toți loc!
    2. Comentarii răutăcioase am avut de la două persoane, dar acum câțiva ani. Una a apărut parcă din neant, m-a făcut „troacă de porci” pentru o poezie şi a dispărut. Cealaltă a fost un fel de „miştocăreală” pe care nici nu o gust şi nici nu o practic.
    Vai, ce nu-mi place plata cu telefonul! Dar, na!
    Numai bine

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că nici nu e cazul să ne obosim. Cred. Numai că eu nu mă pot abţine, când e vorba despre persoane cu care vorbesc de ani de zile, să nu mă întreb dacă nu cumva e vina mea. Aici e buba 🙄
      Era cât pe ce să nu-mi mai placă nici mie. 😀 acum s-a rezolvat. Sper să nu mă facă de râs vreodată, să nu am nici bani la mine, nici aplicaţie funcţională.
      Zi frumoasă, draga mea!

      Apreciază

      • Ecoarta zice:

        Adevărul e că nici eu nu mă simt confortabil! Adică până ieri erai „lapte şi miere” şi apoi…nimic! Eu am mai trecut prin blogul respectiv, am lăsat un semn şi nimic! Ştii ce înseamnă nimic!? Nimic! Eu sunt mai înceată în gândire, no, ardeleancă, ce vrei, dar…nu contează! Doruleț, noi ne „ştim” de mulți ani, te citesc cu drag, îți las cel puțin un „like” dacă nu am ce comenta şi nu comentez la postările acelea cu „fără cuvinte”(!?). Adică chiar nu mai ai ce spune! Uneori comentez/ răspund târziu, dar tot o fac! Dar dacă într-o zi nu mai m-ai băga în seamă aş fi tristă, dar nu te-aş întreba de ce….
        O zi minunată!🤗

        Apreciază

        • Nimic cu nimeni sau nimic doar cu tine? Asta e ciudat, da. Nici eu nu ştiu ce-aş face în cazul ăsta. 🙄
          Nuuuu, te rog eu ceva: uite, sunteţi aici câţiva cu care mă simt ca acasă, oriunde aş merge. Şi cu care sunt convinsă că atunci când m-aş vedea, m-aş comporta aşa cum mă comport eu cu prietenii mei cu care mă văd. Adică aş avea impresia că ne ştim cu adevărat de mult timp şi aş trece uşor peste „partea introductivă”. Eşti printre ei. Aşa că eu, cu voi, chiar mi-aş face griji dacă aş simţi ceva în neregulă şi aş întreba.
          Am făcut asta, şi nu o dată. Ultima dată când am întrebat, am primit un răspuns care m-a afectat mai tare decât gândul că aş fi supărat cu ceva acea persoană. Ei, da, abia atunci m-am îndepărtat. Că deşi o consideram apropiată, nu pot oferi afecţiune unde nu se vrea şi nu e cazul.
          Dar pe voi nu mă pot supăra şi dacă e ceva, cu voi îndrăznesc să întreb, să lămurim. Deci te rog eu mult de tot, dacă se întâmplă să rămână un comentariu scris de tine fără răspuns, spune-mi. Pe lângă faptul că face wp-ul fiţe, mai sunt şi eu ameţită şi dacă-s pe telefon şi apăs pe notificarea de comenatriu, când revin la PC, nu o mai văd şi e foarte posibil să uit şi să-mi scape.
          Deci vreau să îmi spui, te asigur că nu te-aş ignora! 😉
          Te îmbrăţişez şi îţi doresc şi eu o zi frumoasă!

          Apreciază

          • Ecoarta zice:

            Ştiu cum „se joacă” wp-ul cu noi, cu mine cel puțin! Ți-am spus de fiecare dată tocmai pentru ştiu/sunt convinsă că eşti dincolo de orice bănuială!
            Poate că eu sunt de vină; poate am aşteptări prea mari şi multe de la oameni; sau poate eu nu mă ridic la nivelul aşteptărilor lor! Azi este o zi plină de aduceri-aminte! Chiar am plâns cu gândul departe…undeva într-un timp nedefinit când totul era altfel…ce ciudată e viața, câtă zbatere, cât chin şi pentru ce!?
            Iartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat…🙈🙏❤🤗

            Apreciază

  19. Ideota69 zice:

    Potecuto, eu cred ca tu ai fost omul potrivit la locul nepotrivit sau invers ca in dimineata asta sunt cam obosita si mi se invart sensurile si nonsensurile in cap! Evident, ma refer la acritura din statie, situatie pe care n-o sa-ti zic sa n-o pui la suflet pentru ca natura ta e alta, apoi sa fii sensibil, emotiv si inca vreo cateva caracteristici din astea sunt ceea ce ne mentine umani intr-o lume care devine din ce in ce mai inumana… Cat despre raporturile stabilite aici, pentru mine e ca si in cealalta realitate, citesc un text, il comentez in functie de ceea ce mi-a trasmis, de multe ori ma uit cine l-a scris abia dupa ce zic ce gandesc. Dar intotdeauna in mod educat si de bun simt, la fel cum mi-ar placea sa fie si comentariile la materialele mele. La inceput sufeream mult la reactiile de prost gust care sincer erau destul de dese date subiectele despre care scriu, apoi m-am prins ca nu prea aveau treaba cu mine ci mai mult cu reactiile pe care acestea le starneau in cititor in functie de viata, caracterul si frustrarile acestuia, spre norocul meu m-am prins si ca atunci cand decizi sa faci publica o parte din sufletul, din viata ta trebuie sa te astepti si la reactii negative. Dar nu pentru ca tu ai gresit cu ceva ori pentru ca vreunul nu te suporta, ci pentru ca suntem diferiti si reactiile noastre la lucruri, scriituri ecc e absolut normal sa fie diferite. Si sa nu-l uitam pe domnul Gica Contra, care bantuie peste tot si cand te astepti mai putin apare sa-ti spuna ca habar n-ai despre ce scrii, despre viata si lucruri si oameni si asa mai departe…. Au trecut niste ani de cand m-am aventurat pe aceste taramuri, scriu cand pot si cand simt, dar citesc multe materiale, la unele comentez, la cele mai multe nu, de obicei din lipsa de timp ori pentru ca nu stapanesc bine argumentul si nu-i genul meu sa dau cu muci-n fasole, asa ca las specialistii sa-si spuna parerea. De multe ori mi-am luat-o peste bot, la inceput ma retrageam pt ca nu stiu cum sa raspund in situatii de acest tip, cu timpul am invatat sa replic, dar nu ca o victorie ci doar pentru ca am inteles ca parerile noastre, chiar daca sunt diferite, au aceeasi greutate. Aici am cunoscut oameni superbi si cu unii am legat prietenii minunate chiar daca nu ne-am cunoscut afara niciodata, iar acest lucru e o mare bogatie, cu atat mai mult cu cat consider ca aici ne prezentam celorlalti intr-un mod in care suntem foarte putin in viata de toate zilele, mai profunzi, mai sinceri, mai noi! Iar ti-a scris un roman, susciti aceasta reactie in mine! Nu mai cer scuze dar doar pentru ca data trecuta m-ai certat! Duminica minunata la toata lumea!

    Apreciază

    • Ai expus atât de bine realitatea asta a reacţiilor, încât nu ştiu ce ar mai fi de spus.
      Am suferit mult, în timp, din cauza unor reacţii pe care nu am ştiut să le gestionez. Şi nu mă refer la ceea ce acum se numeşte „hate” deşi au fost şi din alea. Şi deşi vedeam cam pe la toţi cei pe care îi citeam acelaşi gen de comentarii de la aceeaşi persoană, tot mă supăram şi aveam tendinţa să le şi cred. Până când, ajutată de toţi cei care-mi scriau, am zis că gata, e cazul să mai închid şi poarta, că prea se exagera.
      Dar cel mai tare m-a supărat o reacţie din partea cuiva pe care-l consideram un fel de „membru de familie”. Vedeam în persoana aia genul care zice franc ce are de spus, nu laudă gratuit, nu alintă aiurea. Ei, şi cum pe mine mă alinta şi îmi vorbea cu blândeţe, am crezut, ca prostu’, că există aşa un soi de simpatie şi de apropiere. Nu era un el, să nu fie neînţelegeri. Deci nu vorbesc despre simpatia aia. Şi într-o bună zi, mi-a trântit la comentarii o replică, fără nicio legătură cu subiectul postării, legată de faptul că-s anonimă deci nu prezint nicio încredere. Nu vrei să ştii cât am suferit atunci. Sincer, deşi acum râd de mine, atunci a fost un şoc. Şi mi-a trebuit mult până să-mi revin. Am înţeles atunci însă că deşi nu am nume şi poză, am fost mereu sinceră în relaţia cu toţi cei care mi-au scris şi am răspuns şi am comentat sincer. E drept, nu am spus şi nu voi zice niciodată că nu mi-a plăcut ceva la o postare, dar dacă nu-s de acord sau nu-mi place, nici nu laud. Şi cred că sinceritatea nu stă-n datele personale pe care le ai afişate.
      Îţi mulţumesc tare mult, draga mea! Săptămână frumoasă să ai! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

  20. condeiblog zice:

    Ca să mă limitez, mă folosesc uneori de emoticoane. Să-i dea Dumnezeu sănătate cui le-a inventat! Pun un zâmbet, sau o inimioară (atâta știu 🙂 ) și gata, am terminat comentariul! Mi-aș dori tare mult să nu fie considerate ca ceva în dorul lelii. Sunt acolo multe idei care nu se lasă împachetate în vorbe scurte și limpezi, impresii și stări adânci care se vor decantate în liniște, gânduri…

    Apreciază

  21. Sincer și eu mai ma sperii de oameni care se apropie prea mult de mine, dar dacă au nevoie de indicații, îmi dau căștile jos și ii ajut… ca nah bani nu am niciodată la mine … nici măcar sa schimb

    Apreciat de 1 persoană

  22. Zina zice:

    Nu mi s-a întâmplat încă ce ai zis tu. Dar, dacă mi s-ar întâmpla, eu aș întreba direct persoana care nu mai comentează cum comenta și nici atât de des ca înainte, ce i s-a întâmplat și dacă eu i-am greșit cumva cu ceva. Indiferent de răspuns, aș fi mulțumită că am încercat să lămuresc lucrurile. Asta nu înseamnă că nu există comentatori care au încetat să comenteze, la un moment dat. Numai că aceștia au motivat retragerea sau reducerea activității din blogosferă. O căsătorie, un copil, o boală sau pur și simplu alte preocupări.
    Îmi place că ne pui asemenea probleme. ☺

    Să ai o săptămână excelentă, dragă Potecuță! ♥

    Apreciază

    • Aşa mi se pare cel mai sănătos mod de a rezolva o astfel de dilemă! Aş vrea să pot, încerc să urmez exemplul!
      Şi mie-mi place mult modul în care răspunzi acestor probleme şi îţi mulţumesc mult pentru asta!
      Săptămână plină de bucurii, Zina!

      Apreciat de 1 persoană

  23. Ana May zice:

    Distanțarea socială s-a multiplicat, a luat formă de distanțare familială, colegială, amicală, prieteneasca, sufletească.
    Și ne dor toate aceste distanțări (pa, cum spune bine Issa), constatăm că majoritatea sunt doar relații din interes.
    A dispărut liantul dintre suflete…

    Apreciază

  24. Ana May zice:

    Suntem de aceeași baricadă și mai sunt mulți (așa sper)😊

    Apreciază

  25. Suzana zice:

    Ai comentat anterior la postarea mea despre simtul umorului. Cred ca este metoda care ne poate salva din anumite situatii de genul celor despre care vorbesti. Sunt atatea lucruri bizare in reactiile umane si recunosc ca incerc sa nu le adancesc, pentru ca ar insemna sa trec prin judecata proprie lucruri pe care nu le cunosc. Si mi s-a inoculat cumva in mentalul meu ideea: „nimic nu trebuie”, al carei autor nu-l cunosc, insa e de prin vechime… Dar uneori este bine sa o reiau.
    Daca pot sa ajut pe cineva o fac, daca trebuie sa inteleg un fuior de ganduri al altor oameni, ma abtin! 🙂 Posibil ca fiecare sa faca ce este bine pentru ei insisi. Sperand ca stiu cu adevarat ce este bine pentru ei.

    Seara buna, draga Potecuta! ❤

    Apreciază

    • Cât de înţelepte şi calde sunt gândurile tale, Suzana! Şi câtă dreptate ai! Da, simţul umorului ajută, poate uneori e singurul care ajută. Şi mă agăţ de multe ori de el, dar mai cad uneori şi eu în capcana aia în care-l uit agăţat de încheietura mâinii…
      Zi frumoasă, draga mea! Şi îţi mulţumesc frumos!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s