Dacă iubeşti, accepţi şi plecarea?

Titlul are ca punct de pornire o melodie care va încheia postarea, revin la el. Greu subiectul de azi şi nu ştiu exact de unde să-l apuc. Totul a pornit de la o discuţie pe care am avut-o cu Jo, care devenit reperul meu când e vorba de filme. Când Jo recomandă, mai ales când o face personal, nici nu mai stau pe gânduri. Am mers o dată pe mâna ei şi am devenit fan, acum am încredere mare în ce-mi recomandă. Gata cu laudele, au fost sincere, nu m-a plătit Jo să scriu aşa 😀
Asta s-a întâmplat şi de data asta, am văzut ieri Me Before You, pentru că mi-a zis că are o temă de articol pentru mine. Acum: cine are de gând să citească romanul după care a fost făcut filmul sau are de gând să vadă filmul, să ştiţi că deşi nu intenţionez să povestesc filmul cu toate amănuntele, dau spoilere că n-am cum altfel, că asta e tema articolului. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Serios. Deci de aici îmcepe să vi se strice surpriza aşa că mai bine lăsaţi pe altădată dacă vreţi să aflaţi singuri ce-i acolo.
Ştiu că unii dintre voi aţi citit cartea, am văzut pe la voi recenzii. Eu n-am citit-o şi nu mă laud cu asta, doar spun. Şi mă gândesc că deşi nu se compară între ele, filmul a respectat totuşi cartea deci nu cred că-n carte se căsătoresc şi au copii mulţi şi sănătoşi, nu?

Înainte de filmul ăsta, adică acum vreo 3 săptămâni, cred, am văzut şi „Cu inima împăcată” şi dacă nu zicea Jo, n-aş fi făcut paralelă între ele deşi e cam acelaşi subiect: sinucidere asistată. În al doilea. Şi în primul ar fi, dacă n-ar fi. Ideea-i tot aia.
Pe foarte scurt, un el foarte tânăr, bogat şi activ din toate punctele de vedere, sportiv în timpul liber, e implicat într-un accident stupid care se lasă cu fractură de coloană care ştiţi ce-nseamnă, teoretic. E-n scaun rulant, cu dureri de nesuportat şi cu risc ridicat de infecţii şi pneumonii. Practic, ajunge de multe ori la un pas de moarte. Părăsit de iubita care se căsătoreşte cu cel mai bun prieten al lui, izolat între pereţii casei, nu mai găseşte nicio motivaţie pentru a trăi. Le promite părinţilor 6 luni până când îşi va pune-n aplicare planul de a pleca din lume, decent, asistat, cu testament, cu avocaţi, cu tot ce trebuie.
Să fie şi frumos, apare o fâşneaţă de fată, angajată să aibă grijă de el, se îndrăgostesc şi, evident, ea speră, ca toţi ceilalţi, inclusiv cel care vede filmul, că iubirea pentru ea îl va face să se răzgândească, mai ales că ea face tot ce-i stă-n putere să-i arate părţile frumoase din viaţă.

Când află că nu are de gând să o facă, îi reproşează că e egoist, că nu se gândeşte la cei apropiaţi. Şi stop, aici e cheia.
Deşi sinuciderea asistată e permisă, nu peste tot şi nu în orice condiţii, eu nu vă pot cere să vă imaginaţi vreo clipă în nicio situaţie. Nici în cea în care e el, nici în cea a apropiaţilor. Pentru că mie mi-ar fi imposibil să o fac deci nu vă cer asta. Ne limităm la film.
E egoism? Şi dacă da, din partea cui?
Aş vrea să evităm, deşi ar spune unii şi ar avea dreptate, e cea mai importantă, partea cu religia. Că acolo e clar. Dar e o discuţie care n-aş vrea să se încheie cu „e mare păcat, va arde-n Iad”. Şi sub nicio formă prin asta nu se încurajează vreo intenţie sau vreun gând, Doamne fereşte! Sper că nu-i nevoie să pun avertisment pentru nimeni.
Nu facem decât să discutăm pe baza unui film.
Deci e egoist el? De ce? Dar cei apropiaţi, că vor să-l aibă lângă ei cu orice preţ, nu sunt la fel?

Să presupunem că mergem pe munte cu un apropiat şi pe la jumătatea drumului el spune că nu mai poate. Îl încurajăm şi mai poate cinci paşi. Apoi cade şi iar zice că nu mai poate. Îi luăm din bagaje şi îl tragem de mână şi iar mai poate. Apoi îi luăm tot bagajul, numai să fie cu noi până sus, în vârf.
Dar cu durerile fizice cum facem? Le putem lua unui apropiat? Şi când zice că nu mai poate, că nu mai vrea, că e inuman să trăiască aşa, cum facem?
E inuman, cum am zis, să vă pun să vă imaginaţi. Deci durerea pentru apropiaţi nu cred că poate fi contorizată. Dar oare nu-i la fel de mare şi durerea de a-l vedea suferind aşa?
Ştiu, există afurisita aia de speranţă. Dar când e clar că nu mai există şanse de refacere, nici măcar de îmbunătăţire a stării acelui om, nu e doar un lung şir de suferinţe?
E de judecat alegerea lui?

Imediat după ce s-a terminat filmul ăsta, am văzut un titlu care mi-a atras atenţia şi am dat play: Dreamseller. Coincidenţă, cu un tip care vrea să se sinucidă. E la 180 de grade diferenţa de viziune. Dar sinucigaşul de aici de fapt nu avea nicio problemă. Sau nu una de nedăpăşit. M-a topit filmul. Cu idei fix pe sufletul meu. Vă spun doar că vânzătorul de vise spune că vinde curaj celor nesiguri, îndrăzneală celor care suferă de fobii, iar sinucigaşilor le vinde o virgulă, să poată continua să-şi scrie povestea. E o bucurie de film, îl recomand cu drag!

Revin la titlu, cum am promis. E de la melodia Dacă o iubeşti – Adrian Berinde. Oare prin iubire n-o fi tot aşa? Când credem că nu putem trăi fără cel de lângă noi şi facem tot ce putem să nu-i redăm libertatea deşi el nu mai e fericit cu noi, cât e iubire şi cât e orice altceva? Întreb şi eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

74 de răspunsuri la Dacă iubeşti, accepţi şi plecarea?

  1. scântei zice:

    Am văzut filmul și m-a întristat. Am încercat să mă pun în ,,pielea” personajelor. M-a revoltat ideea de a nu lupta până la capăt a lui, dar n-am suferit niciodată atât de mult fizic, încât să-mi doresc să mor. Dar bunica mea a suferit atât de mult încât mă rugam cerului să-i curme suferința pentru că o iubeam, chiar dacă știam că asta înseamnă să nu mai fie. Cât despre plecări ce-ar fi de spus? Dacă celălalt își dorește să plece îl lași, zic eu. Nu poți ține pe nimeni cu forța lângă tine, chiar dacă asta înseamnă că-ți sfărâmă sufletul.

    Apreciat de 3 persoane

    • E peste firea umană să ne putem imagina măcar o astfel de suferinţă. Însă cu lupta aia, din film, nu ştiu. Îmbunătăţire nu mai exista. Numai aşa. Dar da, eu am sperat până la capăt că se va răzgândi. Părea că sunt şanse.
      Îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

    • Floare de mai zice:

      scântei… când bunica mea în ultimele zile de viață suferea cumplit de o ciudată durere de cap,apărută”din senin”și nu din cauza,credeam noi,a bolii de”fiere”,calculi biliari,de care fusese operată,și când tot din cauza acelei dureri de cap a și murit,cred că era un atac cerebral ceva,deși a fost conștientă până în ultima clipă, chiar dacă tot ce mai putea spune era”capul”,iar la urmă rămăseseră doar urletele de durere,eu mă rugam să i se curme suferința, două zile cel puțin a suferit așa,fără ca nici un medicament să o mai poată ajuta,iar mie mi se rupea sufletul văzând cât suferă,deși la fel de groaznic mi se părea iminentul moment de a o pierde…Care moment a și venit,cel în care s-a”liniștit”definitiv,pentru că altfel nu a mai scăpat de acea durere de cap,decât murind 😢.Și ziua respectivă a fost să fie ziua mea de naștere,14 august,în 2003,când am împlinit 23 de ani.Bunica mea abia pe 24 octombrie ar fi împlinit 78 de ani 😢.M-a durut cumplit că am pierdut-o,a fost cea care m-a crescut,mama mamei mele,dar modul în care a suferit cred că mi-a tăiat din”egoism”,am fost nevoită să accept că a scăpat de suferință,probabil că și dacă ar mai fi trăit,tot suferind,ar fi fost mai rău.Uneori,tot iubire e și să îi lași să plece pe cei pe care îi iubești 😢😢😢😢.

      Apreciat de 2 persoane

  2. Issabela zice:

    La ultimul alineat e incredibil de ușor de răspuns.
    La restul… nu pot și nici nu vreau să mă gîndesc. E una dintre cele cîteva, foarte puține, împrejurări (de orice parte ar fi) pe care nu le doresc nimănui și refuz să le filosofez, judec, gîndesc, orice de genul ăsta. E prea greu de vorbit la rece… 🙂
    Doar atît, că speranța chiar piere ultima și ne-agățăm orbește de ea. Cam întotdeauna.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Cri zice:

    Răspunsul meu la întrebarea din titlu e Da. Și versurile melodiei sunt ca o poveste, ce ne prezintă realitatea așa cum este ea… În privința filmului, l-am văzut și eu, Potecuță, și mi-a plăcut mult de tot și nu mi s-a părut că sinuciderea lui a fost un gest egoist, fiindcă am empatizat cu eroul și l-am înțeles bine. Cred că, până la urmă, toți ai lui l-au înțeles. Și ea. A trecut ceva timp de când am văzut filmul acesta, dar -dacă nu mă înșală memoria- la final, ea zâmbește… 🙂 Pe Dreamseller nu-l știu, dar îl voi vedea și revin cu impresii. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, îţi aminteşti bine, ea pare cumva împăcată la final, e clar că a înţeles. De fapt, ea a înţeles de atunci. Numai că na, îl cam iubea 🙂
      Îţi mulţumesc, Cri!
      Sper să îţi placă! Abia aştept să-mi spui 😉

      Apreciat de 2 persoane

  4. Iosif zice:

    Când cu-adevarat iubesti,
    poti chiar moartea s-o accepti,
    sa-ti sacrifici propriul sine,
    celor dragi de lânga tine…
    O vara magica, minunata, relaxanta, în toate aspectele binecuvântata, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Drugwash zice:

    Mi-s ideile clare, n-am umbră de dubiu. Înţelepciunea populară spune: „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”. Şi, aş adăuga eu, pe cine nu laşi să plece îl ucizi încet, pe dinăuntru.

    Despre The dreamseller (2016) nu ştiu ce să spun, recenzia ce mi-a fost servită pe IMBd e negativă – nu că m-aş lăsa influenţat exclusiv de asta – dar nici nu mai am mult timp la dispoziţie. Interesantă e coincidenţa, faptul că e un film brazilian şi tocmai am urmărit ieri un altul, tot brazilian, dar mai apropiat de starea mea de spirit curentă: O doutrinador (2018). Din păcate nu am găsit nicăieri seria ce-l urmează.

    Apreciat de 2 persoane

    • Aşa-i, îl cam ucizi dacă nu-i dai voie să plece când asta simte şi vrea. Deci îi faci un rău mai mare.
      Nu zic nimic, nu ţin să-mi luate-n seamă părerile legate de un film. Fiecare ţine cont de ce clasament vrea, de ce premii şi distincţii vrea 😉

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        Clasamentele şi distincţiile n-au nici o legătură, e vorba doar de priorităţle din mintea mea ţinînd cont de timpul extrem de scurt rămas.

        Nu se poate vedea din cîteva cuvinte ici-colo toată experienţa de-o viaţă a unui om, prin ce-a trecut, cît a suferit etc. Adrian(port) a adus în discuţie, tnagent, subiectul animalelor de companie. Am avut-o pe Negruţa, cuminte şi frumoasă foc leit bunică-sa Lily, care de la un moment dat a început să se simtă rău; am dus-o la cabinet şi verdictul a fost peritonită infecţioasă felină. Incurabil. Părea bine pînă ce mînca ceva; la un minut după începea să se dea cu capul de pereţii cuştii, făcea spume la gură şi cînd se potolea avea privirea pierdută. Şi am tot sperat în vreo minune pînă ce mi-am dat seama că dorinţa mea de-a o ţine alături îi provoacă chinuri imense, aşa că într-un final am acceptat „soluţia” injecţiei. Ştie cineva cu adevărat ce-i în sufletul meu de atunci, sau dinainte şi după, cu fiecare „copilaş” dispărut sau găsit mort, sau care mi-a murit în braţe fără să-l pot ajuta…?

        Să vorbim despre iubire…? Mai bine nu. Nu ştiu dacă cineva de aici chiar a cunoscut iubirea adevărată, nu fazele alea copilăreşti care pot duce la gelozie şi/sau gesturi necugetate. Am trecut şi prin asta, am înţeles perfect ce era de înţeles. De aceea mi-s ideile clare.

        Ar mai fi multe, multe de spus dar aşa cum am menţionat mai sus, nu mai e timp. Mai am filme de văzut, că altceva chiar nu mai pot – sau nu mai vreau – a face. Poate c-am să văd şi O vendedor de sonhos (AKA The dreamseller) printre altele.

        Apreciat de 1 persoană

        • Faptul că ai adus în discuţie punctajul pe siteul ăla m-a făcut să cred că alegerea filmelor depinde de aia. Niciodată nu mi-a păsat nici de premiile Oscar, nici de altele când am decis că-mi place sau nu un film sau când am decis să-l văd. De asta am spus de asta.
          M-ai făcut să mă duc iar la comentarii 😀 😀 Eu am spus de chestia aia cu animale, e drept, la Adrian, la răspuns. Dar când am citit la tine am rămas blocată: oare el a zis, nu eu? E clar. 😀
          Nu poate şti nimeni, Dragoş, ce e în sufletul celuilalt. Tocmai de aia, e foarte posibil ca unii chiar să fi cunoscut iubirea aia de care spui. Ce motive am avea să ne îndoim de asta? Că n-am cunoscut-o noi, sau am cunoscut-o, e altceva. Noi nu suntem toţi. Deci nu are nimeni de unde să ştie asta.
          Mulţumesc pentru traducere. Pe Netflix nu-l va găsi nimeni cu titlul original, de aia am scris aşa. Dar e util şi titlul original.

          Apreciat de 2 persoane

          • Drugwash zice:

            Mai mult ca sigur sînt zăpăcit zilele astea. Mi-e greu să mai ţin evidenţa cine cînd ce-a zis, mi-e totul cam de-a valma.
            Cînd am fost pe IMDb pentru detalii am găsit ca de fiecare dată şi o recenzie (nu punctaj). Nu ştiu după ce criterii sînt alese respectivele recenzii dar am senzaţia că nu sînt deloc aleatorii ci urmează un algoritm destul de complex în care localizarea geografică a vizitatorului joacă un rol important. De prea multe ori mi s-au servit recenzii proaste la filme bune şi invers. Sigur, toate sînt păreri personale ale vizitatorilor ce au cont acolo.

            Cît despre titlu, întotdeauna am preferat titlul original fiindcă sursele de informaţii sînt diverse şi uneori traducerea e complet inutilă şi chiar frustrantă. Spre exemplu eu nu am nici o gară cu Netflix. Apoi unii pot avea diverse afinităţi la fel de bine ca şi aversităţi; dacă li se prezintă ceva cu un titlu şi apoi află că originalul e cu totul altceva ar putea avea surprize – şi nu întotdeauna din cele plăcute. Ca să citez din The giver (filmul sau cartea): „precision of language, please!” 😉 Am mai discutat noi despre amănunte de gen, n-are rost să le reluăm.

            Cred că problema mea principală e hipersensibilitatea. Din păcate pentru mine sînt capabil să mă pun cam în pielea oricui şi de cele mai multe ori o fac, mai ales cînd e vorba de fiinţe de care-mi pasă, dar nu numai. Pînă şi la filme resimt uneori o senzaţie fizică de durere atunci cînd un personaj suferă (spre exemplu cînd cade rău), aşa că-ţi dai seama cum e cînd o fiinţă reală, apropiată suferă într-un fel sau altul. Am spus „fiinţă” fiindcă nu mă limitez doar la oameni.
            Şi mă opresc înainte de a depăşi limita pentru care unii mi-ar recomanda un psihiatru – nu de alta, dar n-aş avea cu ce să-l plătesc avînd în vedere că banii s-au terminat de o săptămînă deja. 🙂

            Apreciat de 2 persoane

  6. Mugur zice:

    Am văzut fimul chiar zilele trecute și pot spune că m-a impresionat.

    Mi-ai amintit de Olivia, dar nu numai.
    Am avut două cazuri în familie, nu de sinucidere, asistată sau nu, ci de boală și durere, fizică și nu numai. În astfel de cazuri, iubirea te îndeamnă să accepți plecarea, care vine ca o izbăvire pentru cel ce este în suferință. Sigur că și tu, cel ce rămâi, ai suferința ta, dar nu avem un cântar pentru intensitatea suferinței.
    Egoism? Poate, dar eu spun că este de înțeles și de iertat.

    Apreciat de 3 persoane

    • Hm, da, chiar. Era şi acolo, la Olivia, un strigăt. Nu ştiu dacă a găsit vindecarea sau nu, la un moment dat parcă s-au găsit nişte semne care duceau spre ideea că ar fi în regulă. Sper să fie aşa.
      Da, şi eu mă gândesc la asta. Când nu mai există nicio şansă de mai bine şi e vorba numai de dureri îngrozitoare… da, cred că nu mai e egoism acolo.
      Mulţumesc, Mugur!

      Apreciat de 2 persoane

  7. Ecoarta zice:

    Chiar mi-e greu să dau un verdict, să mă aşez de o parte sau alta a celor două şiruri cel cu Da sau cel cu Nu. Mai bine inițiez al treilea şir „nu ştiu” şi stau acolo. Sunt momente în viață atât de dramatice încât…ajungi să cazi în genunchi şi să te rogi pentru eliberare…
    Nu am văzut filmul…
    😊

    Apreciat de 1 persoană

    • Ooo, da, nici nu vreau să mă gândesc. Tocmai de aia am şi scris că ne limităm la film, vorbind ca despre ceva ce nu există în realitate. Ca şi cum povestim, nicidecum să ne punem în locul lor. Am şi zis că mie mi-e imposibil deci nu.

      Apreciat de 2 persoane

  8. adrianport zice:

    Cred ca am vazut filmul acum ceva vreme. Povestea e frumoasa dar, dupa parerea mea, foarte improbabila si as zice nesincera pe alocuri. Adica eu accept ideea de sinucidere asistata (desi cazul din film nu era legal si nici macar rezonabil). Dar sinuciderea e pana la urma un act suprem de egoism, indiferent de cate motive cred cei care recurg la el ca ar avea. Iar egoismul este incompatibil cu iubirea. Deci a fost ori una, ori alta, cel putin in cazul lui.

    Apreciat de 2 persoane

    • Trebuia să fie puţin exagerat, altfel n-ar fi fost ficţiune, nu? 😀
      Sigur că aparent, cazul lui nu pare deloc din zona aia. Şi poate că în realitate nimeni nu ar fi aprobat vreodată asta, aşa cum se întâmplă prin lume în anumite cazuri. Că pare bine, vorbeşte, râde, mănâncă, pare plin de viaţă.
      Mie mi-e greu de spus. Nu cred că asta e soluţia, la modul general vorbind.
      Hai să vorbim de alte cazuri, că ar putea fi mai uşor: ştiu oameni care au avut animale de companie care sufereau îngrozitor şi cărora medicii le-au spus că suferă şi că nu există şanse să se mai recupereze, dar că ar mai trăi câteva luni, în chinuri. Şi oamenii au ales injecţia aia, din iubire, să nu mai sufere. E crimă, e iubire sau e egoism? Egoism să nu mai sufere ei, văzând cât suferă animăluţul ăla? Dar animalul nu le-a putut spune cât suferă. Un om poate. Şi dacă spun şi medicii că omul ăla suferă îngrozitor şi nu mai există şanse, nu-i cam în aceeaşi direcţie totul?
      Eu nu încerc acum să te contrazic, nu înţelege asta. Respect fiecare punct de vedere, fiecare părere. Eu acum încerc să-mi pun eu ordine-n gânduri 😀
      Mulţumesc!

      Apreciat de 4 persoane

  9. Diana zice:

    La intrebarea din ultimul paragraf este simplu: da. Sa te agati de cineva care vrea sa te paraseasca pentru ca nu te mai iubeste este egoism. E si penibil, in unele situatii.
    La plecarea „din lume”, depinde… de multe. Nu stiu daca este vorba doar despre egoism din vreo parte sau alta, dar nu e „implicat” doar sentimentul de iubire.
    Nu am vazut filmul.

    Apreciat de 2 persoane

  10. dragifemei zice:

    Eu nu sunt de acord cu sinuciderea, fie ea chiar si asistata. Adica, dupa ce ca tu faci cea mai mare prostie, trebuie sa mai bagi si pe altcineva in mizeria ta, sa il tragi dupa tine si sa il faci partas la crima… Eu cred in Dumnezeu, in faptul ca am venit aici si inca suntem aici cu un sens! Unii s-au vindecat miraculos din boli grave. Cine spune ca, dupa un an, nu si-ar fi revenit si personajul? Eu cred ca trebuie sa ne ducem crucea, asa cum e, si sa asteptam fiecare zi cu emotie sa vedem prin ce aventuri ne mai duce. 🙂 In timp ce noi traim cinstit si frumos, bineinteles…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ştiu ce să zic, n-aş judeca o astfel de alegere. Că eu n-aş putea asista la aşa ceva, e altceva. Dar mi-e imposibil să-mi imaginez durerea simţită şi atunci nu pot.
      Dacă ne limităm la film, avem toate datele: verdictul e clar: starea lui nu se va îmbunătăţi niciodată. De înrăutăţit, da.
      Mulţumesc pentru răspuns!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Se întâmplă ca și eu să fi văzut filmul, după care să-mi pun cam aceleași întrebări. Răspunsuri clare nu am găsit, pentru că e greu fără să fii implicat direct și să percepi ce ai simți într-un caz real. Dar poate tocmai ăsta-i farmecul, dacă se poate spune așa. Povești similare pot sfârși diferit, în funcție de concepțiile eroilor, instinctele lor sau doar un mic amănunt, care pare insignifiant.

    Apreciat de 3 persoane

  12. imaginarycoffee zice:

    În general, alegerile celorlalți nu sunt de judecat. De amândouă părțile există o luptă tristă și dureroasă, iar niciuna dintre decizii nu e perfectă. Pentru a înțelege însă, avem nevoie să ne punem, cu adevărat, în „papucii” celuilalt, să ne desprindem de propriile dorințe și prejudecăți și să fim alături doar atât cât este nevoie.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Jo zice:

    Ai văzut!? Știam eu că o să iasă un articol pe cinste. 🙂 Aveam și un oareșce răspuns pregătit, dar văd că l-ai abordat în articol. Pe mine m-a educat religios bunica, evident ferm anti-sinucidere, dar nu mi-a spus că sinucigașii ajung în iad, focurile gheenei și alte alea. Bunica era o femeie simplă, fără prea multă carte, dar cu un bun simț rar întâlnit. Toate învățăturile religioase erau luminoase și calde. Nu mi-a zis de PEDEAPSA pentru sinucidere, ci de RASPLATA pe care o primești dacă strângi din dinți și înduri toate suferințele pe care ți le dă Dumnezeu. La învățăturile bunicii se adaugă optimismul meu exacerbat: dacă se descoperă fix a doua zi după ce te sinucizi leacul minune? 🙂 Deci, da, fără îndoială sunt anti-sinucidere, dar dacă ar face-o fără să mă consulte, în mod clar le-aș înțelege motivele și i-aș ierta că m-au lăsat în urmă.

    Apreciat de 4 persoane

    • Şi eu sunt la fel, Jo. Doar mi s-a şi pus pe aici eticheta de naivă şi chiar cam proastă, datorită (şi subliniez datorită, nu din cauza, cum ar spune ei) optimismului meu. Şi ştii unde mă doare de părerea asta a lor? Mda, fix acolo 😀
      Şi da, şi eu cred în Dumnezeu şi cred că ştie mai bine decât noi cât putem duce pe umeri. Am scris în postare că aş vrea să evităm partea religioasă pentru că există şi atei în lumea asta. Au şi ei dreptul să trăiască? Evident. Şi atunci, cât ar valora pentru ei să le spui despre răsplată şi cruci de dus? Şi totuşi, ceva trebuie să le spui, dacă eşti în situaţia de a face asta.
      Şi chiar şi unui om care crede şi a ajuns cumva într-o situaţie în care nu mai vede nicio scăpare, nicio soluţie, nicio vindecare, dacă îi spui numai despre asta, când el nu se mai preţuieşte deloc, nu-şi mai doreşte nicio clipă-n plus, nu ştiu în ce măsură poate percepe cu adevărat importanţa credinţei.
      Îţi mulţumesc! Nu am crezut că-l pot scrie 😀

      Apreciat de 2 persoane

  14. Jo zice:

    PS Le mulțumesc cititorilor tăi care m-au vizitat. De regulă mențiunile blogului meu pe alte siteuri nu duc nicăieri. Dar probabil orice scriitor are cititorii pe care-i merită. Tu ai suflet bun, sunt și follower-ii tăi pe măsură. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  15. Marina Costa zice:

    1) Sunt de acord ca mai bine traiesti mai putin si bine, decat mult si o povara pentru tine ai ceilalti. Animalelor care sufera si nu au leac, li se curma suferinta. Sunt de aceeasi parere si la oameni.

    2) Daca iubesti pe cineva, accepti si despartirea, daca inseamna ca este mai bine pentru celalalt. Nu spun numai Casablanca si Strada Hanovra, care ofera o singura circumstanta pentru situatia respectiva. Mai sunt si altele…

    Apreciat de 2 persoane

  16. Suzana zice:

    S-au spus multe, nu cred ca pot adauga ceva nou aici si nici nu am vazut filmul. Oricum, nimic si nimeni nu ne apartine, asa ca orice am face pentru a nu pierde ceva sau pe cineva, adauga un fir de egoism, inevitabil. Insa pentru o situatie disperata as incerca din rasputeri sa caut o solutie ce tine mai mult de minte si inspiratie divina. Si m-as ruga pentru a mi se permite sa o gasesc…

    Cum ti-am mai spus, nu prea urmaresc filme si cu atat mai putin filme triste, oricate replici special-geniale ar avea. Insa mai invat si eu de la voi. Una peste alta este bine… 🙂
    O seara placuta, draga Potecuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că nouă, celor din afară, e oricum tot ce ne rămâne. Să ne rugăm.
      Îţi mulţumesc, Suzana! Mi-a plăcut ideea că există un strop de egoism în încercarea de a nu pierde… da, aşa şi e.
      Seară frumoasă îţi doresc şi eu, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  17. Tatar Lau zice:

    Fără să fi văzut filmul, cu câteva experiențe tragice în familie, nu pot să spun decât că am văzut persoane aflate în apropierea morții, cu dureri mari, cărora le părea rău că părăsesc această lume. Să dorești să te sinucizi când spui că iubești, e o mare minciun, e doar o dragoste unilaterală, șchioapă, vorbe aruncate să impresionezi asistența Dragostea adevărată aduce cu ea nenumărate motive să trăiești, să fii alături de persoana iubită!
    Despre cineva care vrea să iasă dintr-o relație, nu pot să spun decât că nu are rost să-l ții în lanțuri alături de tine. Mai bine îi dai drumul, suferi o vreme și apoi te vindeci( chiar dacă nu complet). Chiar dacă ciorba s-ar reîncălzi, tot ar avea un gust de fum de la oala arsă pe foc!😜

    Apreciat de 1 persoană

    • Bun, sunt de acord, dar stai să ne limităm la film, că dacă vorbim la modul general e greu. Avem un el care nu e-n pragul morţii dar are-n faţă un timp, limitat oricum, cu certitudinea că durerile îngrozitoare nu vor înceta, că va fi hrănit cu linguriţa şi că orice adiere de vânt îl poate doborî. El e dator să trăiască atât de chinuit pentru cei pe care-i iubeşte. Dar cei care pretind că-l iubesc ce fac pentru el dacă-i reproşează că nu se gândeşte la ei şi la suferinţa lor? Hopa. Suferinţa lor. Dar a lui?
      Nu te contrazic, da? Dar vreau să înţeleg, cum i-am spus şi lui Adrian. Oare chiar suntem sută la sută sinceri când spunem că ne gândim la viaţa lor şi nu la a noastră, fără ei, deci tot la noi?
      Mulţumesc!
      Şi P.S. niciodată şi sub nicio formă nu aş încuraja sinuciderea! Aici e vorba de aia asistată care se practică oricum, dincolo de filme. Deci cu diagnostic clar, fără nicio şansă de amelioare, nu aşa că cineva crede că o problemă în viaţă nu mai are rezolvare. Nu. Acolo e nevoie de ajutor specializat şi de luptă, da, susţin asta şi o cred cu tărie.

      Apreciat de 2 persoane

      • Tatar Lau zice:

        În primul rând, de ce spui că trăiește pentru alții? Atâta timp cât iubești pe cineva, îți dorești cu disperare să trăiești, să-i fii alături persoanei iubite.
        Dragostea e un stimul pentru a trăi, are un egoism lăuntric în care nici măcar nu te interesează dacă cealaltă parte te iubește. Îți ajunge speranța că s-ar putea îndrăgosti de tine într-o zi.
        Fără să recunoască, prin sinucidere, de fapt, își dorește să iasă cât mai rapid din acea relație, iar declarațiile de iubire nu sunt decât un comportament „politically correct” față de persoana care îi dovedește dragostea sa.
        Altfel, privește în jurul tău după exemple pe care le-ai întâlnit. Dragostea te poate face să înduri lucruri pe care nu credeai că cineva le-ar putea îndura..

        Apreciat de 2 persoane

        • Ah, ok, deci în orice condiții, chiar și când pentru tine fiecare secundă e un chin de nedescris?
          Nu vreau să privesc în jur. Cum am spus, vreau să ne desprindem de realitate. Altfel, sigur, noi toți am îndura chinuri de nedescris din iubirea pentru ceilalți.

          Apreciat de 2 persoane

          • Tatar Lau zice:

            Nu te lua după mine, câteodată, când e vorba de sentimente, am o abordare exagerată, care nu mă ajută deloc în viața reală. Probabil mi se trage din cărțile copilăriei, cu domnițe și cavaleri, cu sacrificii maxime când e vorba de dragoste și principii. Dar când mă încing prea tare, beau un pahar cu apă rece și-mi trece😜

            Apreciat de 1 persoană

  18. Cireș de Mai zice:

    Acum sa vin eu si sa spun ca nu e 100% fictiune, ci e inspirat dintr-un caz real? :))))) Nu-i frumos, dar o fac, pt ca m-a contrariat foarte mult cand l-am vazut, in urma cu multi ani, atat de mult incat am citit cartea (iar autoarea – jurnalista la baza- da mai multe detalii acolo), si nu doar pe aceasta, ci pe toate care au urmat (e o trilogie). Am scris si pe blog despre el, dar, cum nu mai activez acolo, nu va mai las si link catre el.
    Oricum ar fi si orice am putea crede, despre sinuciderea asistata, sau despre a lasa pe cineva sa plece cand nu mai e fericit langa noi (sau noi langa), cert e ca suntem diferiti, simtim si credem diferit, iar asta ar trebui respectat. Doar atat! Pupici, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

  19. rofstef zice:

    Anul trecut mi-a recomandat cineva filmul. Finalul mi-a produs un gust amar, ceea ce mă determină să spun că nu mi-a plăcut filmul și nici nu-l recomand la nimeni.

    Cât despre subiect, s-a scris și încă se vor mai scrie multe în această direcție, iar un articol ar fi prea mic pentru o temă atât de mare, sau poate chiar să se rezume la câteva fraze rezumatul acestei teme.

    Părerea mea personală este: când iubești profund pe cineva, faci corp comun cu el. Nu poți să-i spui: aaaa, vrei să pleci ? Bine, pa și la revedere ! Acolo în sufletul ăla ai investit sentimente puternice, unice pe care poate n-ai mai fi capabil să le mai oferi poate niciodată, nimănui.
    Plecările, despărțirile astea trebuie făcute înțelept, de comun acord, maleabil, astfel încât daunele psihice și emoționale să fie cât mai reduse.
    Scuză-mă c-am dat-o pe psihologisme !
    Zi frumoasă îți doresc, PO ! 😇

    Apreciat de 2 persoane

    • Ştef, e frumos ce spui tu. Dar asta se întâmplă rar în realitate. Că de multe ori, unul nu mai iubeşte. E drept să rămână? Pentru ce? Şi unde nu mai e iubire, nu cred că poate fi fi nici fericire, nici bine. E o chinuială fără rost de ambele părţi.
      Îţi mulţumesc! Zi frumoasă şi ţie!

      Apreciat de 3 persoane

      • rofstef zice:

        Sau poate n-a iubit niciodată.
        Așa este din păcate pentru cel care iubește prea mult, atunci și atașamentul este profund și durerea despărțirii prea intensă. Și cum iubirea nu are miros, gust, culoare, grad, greutate, șablon..fiecare are puterea sa de a iubi; fiecare iubește în felul sau.. Cred, și sper să nu greșesc, dar nimeni nu poate iubi pe cineva la infinit, fără să primească și el la randul său doza de iubire, pentru că nu suntem făuritori de sentimente, și nimeni nu deține o fântână nesecată de iubire necondiționată, fără ca să nu-i ploaie și lui ceva în „pânza lui freatică”, pentru a avea de unde scoate.

        Așa înțeleg eu această Karma, numită iubire.

        Apreciat de 1 persoană

        • Nici eu nu cred asta. Vorbim de iubirea dintre doi oameni. Şi excludem iubirea părinţilor faţă de copii. Acolo cred că se poate.
          Dar altfel, nici eu nu cred că e posibil ca cineva să iubească la infinit aşa, de unul singur.

          Apreciat de 1 persoană

  20. Ideota69 zice:

    Potecuto, grele teme, fata! Eu am vazut amandoua filmele, si la amandoua am plans! Fii-miu zice ca eu sunt capabila sa plang si la comedii, dar eu nu sunt de acord cu el, plang la teme profunde, iar mai profunde decat acestea pe care le-ai abordat tu aici e dificil de gasit multe. La fel cum e dificil de judecat deciziile celor aflati in situatii care conduc la astfel de decizii. De fapt cred ca e gresit sa judecam deciziile altora in general, atata vreme cat noi insine nu am trecut prin situatii simile, si sa ne rugam la viata, la Dumnezeu ori la orice altceva in care credem, sa nu ne pună in situatia de a lua astfel de decizii. La teorie ori in limbaj fluid, la curul altuia, ca sa dezamorsez un pic tensiunea momentului, suntem toti zmei, dar imi urez să nu vad pe niciunul dintre noi nevoit să pună în practică astfel de decizii si situatii! Amandoua temele includ moartea ca forma de eliberare, chiar daca sunt foarte diferite. Dar e suferinta de fapt cea care duce la o asemenea decizie. Biserica, credinta, au rolul lor in deciziile noastre, dar nu su ultimul cuvânt. Eu cred ca in ultima instanta e chiar suferinta cea care decide…. Buna echipa faceti tu si Jo, bravo fetelor! Va imbratisez pe amandoua!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cât de frumos şi la subiect ai pus un punct pe I. Acela, cel mai important. Mi se pare că nu mai e absolut nimic de spus.
      Da, de aia am spus şi prin comentarii, că aş vrea să vorbim cumva doar despre film. Pentru că ştiu că e-n natura umană să ne credem noi ăia cei mai cei. E uşor tare de arătat cu degetul de pe margine. Cel mai uşor.
      Îţi mulţumesc, draga mea! Te pup cu drag!
      P.S. Dacă ne vom uita amândouă la filme, va trebui să facem rost de şerveţele multe 😀

      Apreciat de 1 persoană

  21. Eii, e o întrebare de baraj, Potecutze!

    Apreciază

  22. Dacă ti-a plăcut filmul, cu siguranța ai fi plâns și când citeai cartea… e puțin mai intensa.. continuarea așa și așa

    Apreciază

  23. Ana May zice:

    Nici suferințele nu sunt la fel, nici puterea fiecaruia de-a suferi nu e aceeași. Of, mi se blochează mintea la atata durere…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s