Flutur steagul alb…

… şi îmi văd de ale mele. Am obosit şi nu vreau să conving pe nimeni de nimic. De absolut nimic. Nici măcar că azi e 5 iulie. De ce aş face asta? Nu m-a supărat nimeni, dacă vreţi să întrebaţi asta. Sau şi dacă a făcut-o, nu voi spune, că locul ăsta ascuns printre pixeli nu e ring de pârât. Şi am rămas din copilărie cu ideea că e urât să pârăşti. Asta ne spunea la grădiniţă, când mai prindeam elan şi mergeam, cu genunchii juliţi şi lacrimi în ochi, să spunem că Delia ne-a împins, că Mihai ne-a ciupit, niciodată invers, că Simona nu ne lasă pe leagăn sau că Ionuţ nu ne dă şi nouă mingea, uneori şi invers. Credeam că ne strigăm nedreptatea, că se va face dreptate, că vom fi consolaţi şi alintaţi, că cei pe care îi consideram vinovaţi vor fi aspru pedepsiţi. Dar imediat veneau şi ei cu propria dreptate şi se ţesea început de mic război întrerupt fără milă de vreţi să vă pun pe toţi la colţ? În primul rând, e foarte urât să vă pârâţi între voi… şi cu asta se încheia totul. Curios, nu aveam sentimente de ură. Nici faţă de persoana care, aparent, nu ne făcea dreptate, în cazul ăsta educatoarea, nici faţă de cel care nu era pedepsit aşa cum speram. Scăpam de toată furia acumulată cu un scos de limbă spre cel vinovat sau, în cel mai rău caz, cu un urâtule, aruncat mai mult în şoaptă. Şi în ziua aia nu ne mai jucam cu el. Era răzbunarea maximă pe atunci.

Nu ştiu dacă asta era metoda cea mai bună, nu e cazul acum să pun şi eu la colţ, nu sunt în măsură să o fac. Aş face-o, dacă aş avea şi curajul sau demnitatea de a spune că sunt aşa din cauza… ori eu nu fac asta. Pentru că nu cred în ea. Că unii ar spune că aia era lecţia umilinţei, nu ştiu, o fi fost. Eu am extras de acolo metoda de a încerca să îl fac pe celălalt să mă lase pe leagăn cu frumosul. Dacă şi unde nu s-a putut, am mai împins şi eu. Nu prea des, e adevărat. De cele mai multe ori, îmi găseam altceva ce făcut până se elibera leagănul ăla. Sau se găsea altă minge. Sau pur şi simplu nu era cazul de dus şi pârât. Aveam cui spune dacă mi se întâmpla ceva şi găseam înţelegere şi primeam explicaţii. Nu cu mers cu scandal la uşa părinţilor acelui copil sau, şi mai grav, cu mers direct la copil şi tras de urechi. Asta mi se pare de-a dreptul periculos şi din păcate aud că se întâmplă tot mai des. Am deviat mult. Şi bine că am făcut-o, între timp s-a diluat de tot subiectul aşa că pot scrie mai pe scurt ce vreau. Sper să fie mai scurt decât era scris în minte 🙂

Viaţa, în sine, e la fel pentru toţi. Şi mă refer la cursul ei, la punctele cheie: toţi ne naştem, toţi trăim un timp, toţi ne mutăm apoi prin alte galaxii sau dispărem cu totul, în funcţie de ce şi în ce credem. Ce e între punctele astea diferă de la caz la caz. Şi depinde de fiecare caz în parte. Fără să vorbim de cele care-s excepţii şi de cele cu adevărat de condamnat, nimeni nu e vinovat de felul în care îşi trăieşte viaţa, nu? Şi nici nu are vreun merit dacă s-a născut… cumva. Cu talent în afaceri şi acum e milionar, fără să fi furat, cu talent la fotbal şi e la fel, cu talent la cântat şi are milioane din concerte etc. Meritul stă-n munca depusă, nu în darul cu care a apărut prin lume. La polul opus, nu e nimeni de condamnat dacă viaţa i-a fost un şir nesfârşit de ghinioane sau piedici.
Sincer vă spun, nu cred în zodii, nu mă pricep deloc, niciodată nu am căutat compatibilităţi nici în relaţia de cuplu, cu atât mai puţin în prietenii, dar să zicem că e ceva pe acolo, caracteristic unor zodii anume, habar nu am. Deci unii se nasc sub zodii mai optimiste, alţii se nasc mai serioşi, mai puţin înclinaţi spre asta. Şi, evident, viaţa cu toate ale ei te transformă. Poate face asta, uneori radical.

Există un parcurs pentru fiecare. Şi cei care au trecut prin el pot da sfaturi, pot întinde o mână, pot face cumva ca cei care vin din urmă să nu calce în aceleaşi gropi, să nu-şi rupă şi ei piciorul, da. Dar cam atât.
Dacă credem că ajută să mergem să-i spunem unui copil care bate mingea sau sare coarda şi râde cu poftă că noi n-am râde-n locul lui, că habar n-are ce-l aşteaptă, că ce va fi la şcoală, cât de învăţat, cât de luptat, cât de tras pe la teze şi examene, câţi colegi răi, câţi profesori la fel, câtă foame prin facultate şi degeaba, câte emoţii la examene degeaba, câtă nedreptate cu angajarea şi degeaba, câte eşecuri pe la job, câte dezamăgiri în dragoste, câte ţepe de la prieteni, câte ţepe de la neprieteni, câte renunţări, câte amânări, cât timp risipit, câte risipiri, cât degeaba în tot şi, în fine, câtă viaţă aiurea deci ce-i cu atâta râs, că nu prea e de râs. Pare aiurea ce-am scris, nu? Hmm. Asta zic.

Nu m-am născut cu talent deosebit în nimic. Nu m-am născut nici în familie bogată, dar e foarte adevărat că nu am cunoscut nici foamea, nici frigul. Şi nici nu m-am îmbogăţit între timp. M-am născut însă, şi mi-am cultivat asta şi în familie şi pe parcurs, cu o doză foarte mare de optimism. Şi dacă nu e simplă întâmplare ziua-n care venim pe lume, faptul că a mea e prima zi de primăvară, nu aia calendaristică, atunci poate că e ceva şi acolo, am furat şi din start nişte bucurie, cine ştie.
Nu ştiu, eu sper că nu am sfidat niciodată pe nimeni cu asta. Aşa sunt şi dincolo de rânduri. Râd mult, foarte mult. De mine cel mai mult. Şi-mi dau motive des, că sunt o ameţită.
Şi da, pentru mine, viaţa e frumoasă şi merită trăită. Nu neg însă că există dureri de nesuportat. Poate chiar lângă noi. Şi nu le râd în faţă celor care le poartă. Doamne fereşte! Şi nici nu le spun că trebuie să râdă sau că nu îi înţeleg de ce nu râd. Niciodată!
Dar, pe de altă parte, de ce să mă simt vinovată că pot râde şi că mă pot bucura dimineaţa de o rază de soare? Şi de ce să renunţ la felul meu de-a fi doar pentru că s-ar putea ca-ntr-o zi…?
Poate că sunt bună de judecat, dar nu pot duce pe umeri durerile întregii lumi. Nu pot. E egoism? Dacă mă bucur de clipă înseamnă că nu-mi pasă de ce e în jurul meu? Şi dacă nu mai râd şi cad în extrema cealaltă, fac să dispară răul din lume? Şi dacă până acum m-a ferit viaţa de multe, că nu m-a ferit de tot, am cunoscut şi eu pierderi şi dureri, înseamnă că trebuie să fiu tristă preventiv? Eu gândesc altfel. Sunt de pus la colţ pentru asta?

Îmi pare rău, nu pot fi altfel. Şi dacă asta înseamnă că am probleme la căpuţ, aşa să fie. Oricum, nu am pretins niciodată că sunt normală. Şi deşi nu-s consumatoare de alcool decât la chefuri şi în doze mici, ascult pe repeat Nebun după tine, că admit că nebună sunt şi eu de mai multe ori pe zi. Şi după viaţă, şi la modul general, fără un motiv anume. Piticul din capul meu e beat-mort dar nu se lasă, mai vrea melodia deci aia e. 😀
Nu, nu m-a supărat nimeni. Oricum n-ar mai fi contat, deja am şi uitat de ce m-am apucat de scris asta. Fac ca-n copilărie, scot limba fără să mă vadă nimeni, şi-mi văd de viaţă…

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

85 de răspunsuri la Flutur steagul alb…

  1. Tatar Lau zice:

    Câtă dreptate ai! Așa simt și eu, că în viață trebuie să râzi, fără să-ți fie ciudă atunci când faci vreo gafă și alții râd de tine, ba mai mult, trebuie să râzi alături de ei de ceea ce ai făcut!
    Lumea ar fi prea tristă, prea gri, fără râsete. Un om care nu știe să râdă în viață, fără să-l fi lovit problemele de sănătate, pe el sau familia, este un om urât, pe care nu l-aș vrea în preajma mea.

    Apreciat de 3 persoane

    • Mulțumesc foarte mult!
      Sunt multe motivele pentru care unii nu mai pot râde sau nu mai vor să o facă. Și e dreptul lor. E de neînțeles însă când ei fac tot ce pot să îi oprească pe alții din a face asta, scoțând în evidență părțile negative și insistând că e aproape vulgar să râzi.
      Asta nu o înțeleg, refuz să o fac.
      Și da, și eu m-am înconjurat de oameni ca mine: simpli, cu joburi sau fără, cu rate sau chirii de plătit, cu facturi de achitat, cu concedii o dată pe an, cu șefi mișto sau ciufuți, unii cu copii deci cu problemele sau grijile aferente, alții fără, dar cu alte griji. Deci niciunul nu trăiește în puf sau în globuri de cristal. Dar știm să ne bucurăm de viață, așa cum e ea. Și prețuim clipa. Tocmai pentru că știm că e al naibii de important faptul că putem munci, că putem merge pe unde mergem, că avem motive de râs.

      Apreciat de 5 persoane

  2. Aura B. Lupu zice:

    Și bine faci, Potecuță! Fii așa cum ai tu chef, dacă ținem cont de toți și uităm de noi, ce sens mai are viața? Te pup!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Câtă dreptate: ”Niciunul nu trăiește în puf sau în globuri de cristal. Dar știm să ne bucurăm de viață, așa cum e ea. Și prețuim clipa. Tocmai pentru că știm că e al naibii de important faptul că putem munci, că putem merge pe unde mergem, că avem motive de râs.” Fii tu, în viața ta, nimeni nu are dreptul să te critice, să te… umple cu vorbe sau fapte care te-ar putea afecta. Urât obicei au unii oameni, se uită peste gardul vecinului și-l critică că și-a tăiat iarba-n cuburi iar a lui e uscată și plină de buruieni. Seară frumoasă! Să fii iubită! Restul… apă de ploaie răcoroasă pe timp de caniculă. 😉

    Apreciat de 2 persoane

  4. tink3rbe11 zice:

    Ha! Niciodată nu am declarat că asfi normală, sau cu toți piticii orin curte…cât de bine semănăm aici…eu încă mai am momente cand scot limba dacă mă simt nedreptățită …și ce dacă mă vede cineva…
    Eu cred că fiind așa, avem momente în care putem trece altfel peste anumite piedici ,momente mai dificile, etc.
    Nu trebuie să fii talentat să iubești viața!

    Apreciat de 3 persoane

  5. condeiblog zice:

    Să nu amintim acum și de strămoșii noștri daci, care în înțelepciunea lor râdeau chiar și în fața morții? Iar mai aproape de zilele noastre, hai să pomenim de ruda (poate în neamul fiecăruia se află câte o persoană așa, mai ghidușă) care se găsește să facă glume chiar lângă catafalcul unei persoane foarte dragi. Și măcar din când în când, să fim foarte sinceri… Chiar dacă l-am fi apostrofat ori nu pentru „neseriozitate”, într-un ungher ascuns din inima noastră i-am mulțumit acelui om că ne-a scos, preț de o respirație măcar, din înecul durerii sufletești. Poți să fii serios fără de a fi neapărat acru. Sunt oameni încercați de multe greutăți, ori lipsuri sau chiar umilințe, care cu toate astea nu și-au pierdut zâmbetul sau simțul umorului. Că și vremea, cât ar fi ea de proastă, tot se mai întoarce câteodată și se înseninează. Zâmbetul ne înflorește chipul și ne face mai frumoși. Să îi iubim așadar, pe cei care ne ajută să ni-l așternem pe față. Tu, Potecuța!… Recunosc că uneori îmi mai storci și câte o lacrimă. Dar zău că și atunci, tot cu un zâmbet. Ca și acum!

    Apreciat de 5 persoane

    • Ce ne-am face fără umor? Aşa cum foarte bine spuneţi, de multe ori i-a salvat pe mulţi din multe situaţii. Şi da, cum de nu m-am gândit la asta, un om acru nu e întodeauna şi serios!
      Ohooo, cei doi buni aveau cele mai savuroase poveşti adunate de pe la înmormântări sau de la vreun priveghi 🙂
      Mulţumesc mult de tot! De fiecare dată mă faceţi să-mi simt inima plină de bucurie şi rămân fără cuvinte de mulţumire.

      Apreciat de 2 persoane

  6. Diana zice:

    Am vazut ca fluturi steagul alb si-am dat fuga sa aflu ce s-a intamplat. 😊 Si daca fluturai steagul piratilor tot veneam.
    Cred ca-i cam nebunut (nu dupa viata!) unul care-i spune unui copil sa nu se mai bucure de copilarie pentru ca vor urma grijile! La fel si unul care-i spune unui adult ca prea se amuza, cand in lume sunt copii care mor de foame; ceea ce e foarte trist dar – vorba ta – la ce-i ajuta ca nu mai râdem cand e ceva amuzant (sau nu!)?! 😊 Cine vrea sa schimbe lumea – daca-i pana acolo – poate incerca si râzând.
    Ai dreptate: nu putem fi tristi doar pentru ca lucrurile in lume nu sunt cum vrem noi. Sa râdem cand si cat putem, pentru ca de momente de cumpana nimeni nu duce lipsa – vin, fie ca vrem, fie ca nu, dar cum a scris @condeiblog: o gluma intr-un moment de cumpana poate salva situatia (si suflete) – si asta chiar printr-o eventuala enervare produsa, nu doar printr-un zambet smuls. 😊
    Zi frumoasa iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 3 persoane

    • Am scris o tonă în postare şi tot n-am surprins esenţialul, aşa cum ai făcut-o tu în câteva rânduri. Bine, nu e prima dată când faci asta şi tare mult îţi mulţumesc! Aş face o săgeată spre comentariul tău, în genul: lăsaţi postarea, ciţiti ce-a zis Diana, e mai simplu şi mai bine 😀
      Aşa cred şi simt şi eu. Aşa ajuta. Aş face ceva să schimb răul în bine. Pot? Pe tot, deodată, sigur că nu. Pot însă face ceva în „bula” mea. Să dau mâncare unui copil de pe strada mea. Dar dacă stau bosumflată că e naşpa-n lume, se face frumos? Şi atunci?
      Mulţumesc mult, mult, draga mea!
      Zi frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  7. Issabela zice:

    Sînt multe dileme „atacate” de tine aici… dar ai dreptate, asta cu limita dintre empatie și hipersensibilitate m-a stors mult timp de multă energie, pînă tot semenii m-au învățat că ultima-i boală pură și nu face.
    Cît despre pîrît, nu mai pîrăsc demult. Decît vreun dobitoc de interes public, dar și ăla îmbrăcat în rime sau în figuri (de stil!), că alrfel nu merită consumul de energie.
    Sînt prea puțini cărora chiar le pasă de tine (oricine-ai fi), ca să merite risipa cu drăgălășeniile sau împunsăturile restului lumii interesate. Astea, ultimele, sînt bune de umor, vorba ta 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Issa, prea puţini sunt cei afectaţi cu adevărat de dezastrele din lume. Afectaţi emoţional, zic. Nu râd ca tembela dacă mă uit la ştiri şi văd imagini cu clădirea prăbuşită-n Florida, auzind că sunt zeci de morţi şi răniţi şi peste 120 de dispăruţi. Dar nici ipocrită nu-s aşa că recunosc că zic în gând un Doamne fereşte şi mă gândesc la cât de norocoşi suntem noi, eu şi toţi vecinii mei, că nu am fost noi. Hai serios că sunt singura de pe planetă care se gândeşte la asta. Serios că nimeni nu se gândeşte că Doamne, mulţumesc că n-am fost eu şi-şi rupe hainele de pe el plângând de durerea acelor oameni. Ok, îmi torn cenuşă-n cap, sunt o persoană odioasă şi voi arde-n Iad că eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că şi azi m-am putut ridica din pat să vin la muncă, că sunt sănătoasă, că ai mei sunt sănătoşi şi că am ce mânca, am unde dormi şi că mă pot mişca să scriu acest mesaj şi că am râs şi azi de dimineaţă din tot sufletul la o glumă a cuiva. Şi asta-n timp ce milioane de oameni suferă de pe urma războaielor şi a dezastrelor naturale.
      Cam despre asta spun. Că am mai auzit: cum să te mai bucuri de viaţă când vezi câte sunt în lume? Măi, e drept, se întâmplă. Şi nu e vorba că nu-mi pasă de ei. Dar ce să vezi, îmi pasă şi de mine. Şi dacă acum am motive de râs, o fac. Pentru că mâine nu se ştie.
      Înţeleg perfect că sunt mulţi, prea mulţi oameni care nu mai au motive să o facă. E trist şi e dureros. Dar de aici până să-i tragi pe alţii de urechi că nu mai e nimic de râs şi să dai motive să nu o mai facă… e nişte ceva la mijloc. Ceva ce prefer să nu spun.
      Şi da, ai mare dreptate, nu merită risipa… 🙂
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 4 persoane

      • Issabela zice:

        mă speriasem, credeam că, scriind azi noapte prea tîrziu, am scris eu ceva aiurea…
        așa este, trăim într-o lume de rahat, cu toate legile și instituțiile praf în orice epocă și nu putem să facem nimic – o spun și eu mereu, uneori îmi vine chiar să urlu.
        dar cel mai rău, în context, ar fi să ne punem ștreangul de gît sau fermoar la rîs – atunci chiar am claca de la rostul de om și, totuși, poate că nu ni s-a dat degeaba 🙂

        Apreciat de 2 persoane

  8. După cum sigur ți-am mai spus, sunt bucuros să știu că ești mereu optimistă și mă regăsesc în celelalte ”nebunii” la care te îndeamnă piticii de pe creier. Cea mai suportabilă și eficientă critică este, și după părerea mea, cea care ți-o faci singur, iar în această treabă sunt și eu neîndurător. Rămâi cum ești și sper să molipsești și pe alții! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  9. Cri zice:

    Optimistă sunt și eu, Potecuță, chiar dacă mai cad și în butoiul cu melancolie, ca tot omul… sau oama sensibilă și romanțioasă 🥰 iar atitudinea ta de la final, aceea de copil care scoate limba și apoi își vede înainte de viață, mi se pare cea mai înțeleaptă, așa că… de azi, me too!! 😀
    Până la urmă, viața este sau poate fi atât de frumoasă..! Te îmbrățișez cu drag!! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, draga mea!
      Problema e că au scos ăştia măştile pe stradă şi nu-mi mai pot face de cap cum vreau. Era simplu înainte, scoteam limba fără griji. Acum trebuie să fiu atentă 😀 😀
      Te îmbrăţişez! Să ai o zi frumoasă! Şi da, viaţa chiar poate fi frumoasă. Mai depinde şi de noi cumva…

      Apreciat de 3 persoane

  10. rofstef zice:

    Astăzi, așa fără un motiv oarecare, m-am trezit cu entuziasmul la mine, însă citind articolul tău, a început să-mi crească andrenalina încă de la primele rânduri.
    Acum îmi trebuie pe careva din zodie de apă să mă potolească un pic, dar Domne feri să facă valuri pe lângă mine și să-mi ajungă apa pe la spirale 🤣🤣🤣

    Au fost totală !
    Zi superbă îți doresc Potecuțule ! 😇

    Apreciat de 1 persoană

    • Care-s zodiile de apă, Ştef? Peştii şi mai care? Io-s berbec, dar zic ăia de se pricep că aş avea şi ceva din peşti, că-s în prima zi din berbec deci aş fi luat de la zodia de lângă mai multe. Tu ai înţeles ceva de aici? Că eu nu 😀
      Hai să-ţi fie ziua veselă şi frumoasă şi lasă valurile pentru când mergi la mare!
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 3 persoane

      • rofstef zice:

        Cu peștii mereu am avut probleme.. Cu masculii din Scorpion am relații și prietenii faine, însă scorpiuțele mereu se dau mari cu coada aia a lor înveninată, deși le-am spus să stea departe de coarnele mele că sunt prea tari și nu intră 🤣🤣🤣
        Iar cu racii ăștia ce să fac? Ei sunt în lumea lor imaginară; totuși, dacă îi convingi să iasă puțin la soare de sub cochilia lor, apoi s-ar putea să nu te mai scapi de ei. 😅😅😅

        Da, ai dreptate..vine vremea valurilor cât de curând. 😇

        Apreciat de 1 persoană

  11. I zice:

    Subscriu, si da, poti rade si cand sanatatea ti-e in pioneze. Mi-aduce aminte de o poveste orientala cu trei calugari care radeau tot timpul si molipseau pe toti din jur cu rasul lor. E mishto cand piticii de pe creier sunt transmisibili.
    Cum era si finalul din Life of Brian: Always look at the bright side of life – chiar si atunci cand te pregatesti sa pleci spre alte galaxii sau sa dispari cu totul :)).

    E usor sa te superi, motive primim suficiente. Putem sa o facem si in avans, caci sigur viata nu ne va proteja in continuare.
    Pot sa pun la colt? DA! Post sa pun si la zid? Cu usurinta! Dar vreau sa o fac? .. pai de ce as vea?
    Poate ca-i stupid, dar prefer sa-i inteleg si pe cei care au incercat sa ma puna gratuit la colt/zid. Asta inclusiv cand am facut efort si am lasat de la mine pentru a fi ok cu ei. Stiu ca fiecare are propriul lui context, si mai stiu ca nu toti piticii din caput sunt de treaba. :)) Dar mai ales stiu ca noi oamenii avem un talent fantastic sa ne intelegem gresit intre noi. E teatrul de la gradinita, dar dus la un alt nivel.
    Cum spunea cineva demult: „We’re all going to die, all of us; what a circus! That alone should make us love each other, but it doesn’t. We are terrorized and flattened by trivialities. We are eaten up by nothing.”

    Si e in regula, mai mult motiv de ras cu ocazia asta :)). I will „always look at the bright side of life”, like we all should.
    Ajuta si Potecuta, mai cu un ras, mai cu o rima, multumim frumos :))

    Apreciat de 2 persoane

    • Sigur că e foarte uşor să te superi. Dar de ce să alegem calea uşoară? Mai ales când nu prea contează. Şi… astea chiar nu contează.
      E liber fiecare să se supere în avans, să fie practic supărat o viaţă-ntreagă, nu-mi permit să judec, nu-mi permit să le spun să nu mai fie. Dar eu nu vreau, nu am chef să mă supăr în avans. Şi aş aprecia dacă aş fi şi eu lăsată-n pace, să fiu aşa cum simt.
      Nu e stupid deloc că alegi să încerci să-i înţelegi pe cei care, dintr-un motiv sau altul, te pun la colţ. Ba chiar cred că e indicat. Numai că dacă le găsim scuze de fiecare dată, e foarte posibil să ajungem să le dăm dreptate chiar şi când nu e cazul. Şi atunci vor câştiga. Nu ar fi nici asta o problemă. Dar s-ar putea să ajungem ca ei deşi noi nu avem motive să o facem.
      Mulţumesc! Aş spune bun venit pe potecuţe, aşa cum le spun celor care vin pentru prima dată aici, aşa cum pare şi acest comentariu. Dar ceva-mi spune că nu e aşa. Respect alegerea de nu comenta cu id-ul obişnuit, dacă e aşa, şi zic doar că îţi doresc o zi cu multe motive de râs!

      Apreciat de 1 persoană

      • I zice:

        Scuze nu-i frumos sa gasim de fiecare data, nu celorlalti si nu noua. Scuzele trebuie sa le gasim doar daca sunt.
        Imi place rasul si hazul de necaz/bucurie, la fel de mult cum imi place sa fiu cat de obiectiv posibil, chiar daca uneori e in detrimentul egoului meu. Ca toti, am patit si sa nu fiu eu cel care avea dreptate, si e important pentru mine sa fiu constient de asta. E un pitic din capul meu daca vrei..
        Nu ca vreau sa nu ajung ca ei, motive as gasi instant, poate mai multe decat ale lor, ci pentru ca e misto sa nu te opresti din crescut, atat de banal si simplu.
        Iar de castigat.. sa castige, cine sunt eu sa-i opresc :))). Viata e prea scurta, si catigurile intotdeauna relative.

        Multumes pentru urare, o returnez cu drag. Ma tem ca nu am mai comentat cu vreun alt id, iar daca voi reveni, I am just a man :D, nu pot prezice toate viitorurile posibile .. am folosit pluralul corect?. Dar, e o varianta, temele-s faine.

        Apreciat de 2 persoane

  12. Ana zice:

    Bravo, Potecuto! Eu n-as fi stiut sa strivesc punctul pe i asa cum ai facut mai sus…Mi-a mers la corazon aceasta poveste! Si eu m-am intrebat, in diferite momente ale vietii, de ce trebuie eu sa ma simt vinovata ca am o bucata de carne in farfurie , pe cand altii nici apa de baut nu au?!
    Tin minte (si chiar n-am sa uit asta) cand am scris prima mea postare de blogger 😜, mi-a comentat un „dinozaur” in ale bloggaritului (iti dai seama cata inima aveam in piept?), ca in sfarsit un om optimist, care iubeste viata…se referea la mine,da? 😁
    Mdeci, revenind la oile de mai sus, ale tale, crezi ca pe Rockeffeler il doare la bascheti de tine ca nu ai bani de un sejur la Herculane?! 😁😁😁😁😁
    Te pup, optimisto! Asa sa ramai! 😘

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că asta cu mâncarea din farfurie a rămas de pe vremea aia cu „mănâncă tot, tu ştii câţi copii din Africa mor de foame?”. Mie nu mi s-a spus, dar ştiu că mulţi au auzit-o şi cred că vor să o dea mai departe cumva, e un fel de moştenire genetică 😀
      Eheeee, cred şi eu că ţi-a mers la suflet comentariul ăla. Şi avea dreptate! Ştiu eu că aşa eşti! 😉
      Te pup, draga mea şi-ţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  13. anasylvi zice:

    Toata treaba e cu atitudinea, dar si cu simtul practic. Sunt, intr-adevar, situatii extrem de dificile in viata, dureri si lovituri de tot felul, dar sunt si miracole si lucruri extraordinare. Daca stai tot timpul apasat de suferinta lumii, fara sa faci nimic concret, e degeaba. Cel care rade, daruieste ceva celor din jur, ridica nivelul, ridica moralul. Cine nu crede, sa urmareasca filmul La vita e bella. Guido i-a daruit baiatului unul dintre darurile cele mai de pret, a transformat o experienta teribila intr-un joc.
    Am cunoscut, pentru relativ scurt timp, e drept, si foamea, si frigul, si alte lucruri neplacute. Am stat si printre oameni care dadeau petrecere doar cu o sticla de apa minerala pe masa si se distrau de minune, am vazut oameni incruntati cu frigiderul plin, cu masa plina si care schimbau priviri pline de dispret cu comesenii.
    Cat timp esti in viata, exista sansa, exista solutie. Daca adaugi putin umor, atunci te ajuti pe tine, dar si pe altii. Cine vrea sa stea numai cu acrituri? Iti strica si ceea ce ai si iti piere cheful, pe cand un spirit care inalta te face sa vezi dincolo de toate acestea.
    Cui nu-i convine, sa isi vada de treaba lui. Titlul articolului m-a dus cu gandul la White Flag, a lui Dido, o piesa care imi place foarte mult.

    Apreciat de 3 persoane

  14. Marina Costa zice:

    Ai văzut filmul Zorba grecul? Dacă nu, urmărește-l într-o seară. Și dansează cu Zorba și șef-su! Dansul lor e vindecător! Contează mai mult decât să scoți limba… De la berbec la berbec!

    Apreciat de 2 persoane

    • L-am văzut de nici nu mai ştiu câţi ani. Şi da, e un dans special ăla. Dar chiar să dansez pe stradă, încă nu prea pot. Nu oricând. Deci după mască, e mai la îndemână asta. Şi, în general, e mai uşor să nu-ţi pese pur şi simplu de cei care ştiu ei mai bine cum să-ţi trăieşti viaţa 😉
      Dar chiar mi-ai făcut dor de film aşa că-l voi căuta. Oricum dansul nu am reuşit să-l învăţ. Noi, la chefuri, când vine zorba, că vine de fiecare dată, facem horă de 10-15-20, depinde dacă ne adunăm toţi şi dăm din picioare cum apucăm. E perfeeect aşa! 😀
      Mulţumesc, Marina!

      Apreciat de 2 persoane

  15. Drugwash zice:

    Fluturi steagu’, zici…? Apoi flutură-l, că şi mie mi se fîlfîie. 😆

    Apreciat de 2 persoane

  16. Ești genul acela de om pe care cu siguranță și-l dorește fiecare în preajmă să-i amintească să zâmbească atunci când uită să o facă 😊
    Trebuie să ne păstrăm o doză de umor, până la urmă probleme, griji, nedreptăți, nevoi sunt și mereu vor fi, dar viața trece, când ne mai și bucurăm de ea?!

    Apreciat de 2 persoane

    • Acum tu m-ai făcut să zâmbesc larg şi să mă bucur din toată inima! Îţi mulţumesc mult de tot, Licurici!
      Chiar aşa, când să ne mai bucurăm? 🙂
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  17. Suzana zice:

    Potecuta! Cum poti scrie chestia asta: „Nu m-am născut cu talent deosebit în nimic”?
    Cu fiecare postare dovedesti contrariul, ca ai un talent innascut din care izvorasc cuvintele…
    Si normal ca viata e frumoasa cu toate provocarile ei! Si e musai sa o traim cu bucurie, ca la ce foloseste sa fim bosumflati? Tot timpul ala il pierdem… 🙂 Si da, sunt dureri coplesitoare care ne ametesc si ne amutesc, pe noi sau pe altii, lectiile noastre sau lectiile lor. Insa acesta este suvoiul vietii. Si cum se spune, mergem pe flux si inaintam. Intre cele doua extreme ale existentei, daca tot suntem pe aici!

    Seara buna sa ai cu bucurii! ❤

    Apreciază

    • Mulţumesc tare, tare mult, Suzana!
      Ai perfectă dreptate! Între cele două extreme e viaţă. A noastră, singura. Ce facem cu ea?
      Eu sunt convinsă că nu foloseşte la nimic bosumflarea asta continuă, ba din contră. 🙂
      Zi frumoasă îţi doresc, draga mea!

      Apreciază

  18. silviubogan zice:

    Bună, Potecuța! Îți mulțumesc pentru articol.

    Mă întreb ce a provocat scrierea acestei poteci, pardon, postări. 🙂

    Ar fi indiscret să întreb mai multe despre piticul tău din minte? 🙂 Și eu am câțiva.

    Mă bucur că ai scris așa frumos și sincer.

    Nu pot să te înțeleg, ar fi exagerat să afirm asta, dar parcă trebuie să spun și eu câteva detalii. Eu eram genul de om care purta lumea pe umeri dar am ajuns și eu la unele concluzii exprimate în acest frumos mesaj al tău. Și, oricât de amuzant ar fi, tot o mai port cumva. Poate mai ales de dragul avântului pe care-l aveam în trecut înspre a schimba lumea. Și sunt mulțumit… Sigur sunt limitat mult în viața nevirtuală, mai ales că visez la… sănătate sufletească… ce poate se obține în 2, sau nicicum, dar sunt bine.

    Eu tind să trăiesc atât de multe conflicte în minte, de exemplu pentru a propriului meu caracter integritate încerc să răspund la întrebări precum „Eu cât aș putea rezista sub tortură înainte de a accepta ca X-ulescu să pățească lucrul rău Y.” Nu puteam prelungi pragmatic această confruntare infinită. Deci nu am caracterul 100% integru, chiar cu toată ignoranța despre propriile-mi vicii evidente în trecut.

    Eu ă, mă bucur că m-am, mi-am deschis gura, chiar mai strâng, strig, singur, uneori, Exprimări imperfecte, mai bine decât nimic.

    Toate gândurile bune! Îți urmăresc blogul cu interes și îți mulțumesc încă o dată pentru articole.

    Apreciat de 1 persoană

    • silviubogan zice:

      Mi-a plăcut mult și ideea că meritul nu stă-n rezultat.

      Toate gândurile bune, Potecuța! Și mult râs bun!

      Apreciază

    • Mulţumesc frumos, Silviu!
      Nu a fost un ceva anume, un declanşator. Cred că am strâns în minte mai multe episoade în care am auzit, fie spuse mie, fie altora, tot felul de afirmaţii în sensul ăsta: că lumea e urâtă, că viaţa e la fel, că e nasol, că nu există motive de râs, de optimism, de speranţă. Şi poate că a fost o scânteie, una-n care, nu aici, cineva a sugerat că o minte… într-un anume fel, poate vedea frumuseţe în rău. Evident, nici n-a fost vorba de asta. Când spun că lumea e frumoasă şi altcineva vine şi zice: ce e frumos în sărăcie, în violuri şi mizerie?, eu depun armele şi închei discuţia. E clar că nu poate exista dialog acolo şi nici nu vreau. Adică e timp pierdut. Şi al meu, şi al acelei persoane. Când sunt judecată pentru felul în care văd viaţa, nu am ce discuta. Cam asta e pe scurt.

      Piticul meu? Cred că toţi avem cel puţin unul. Eu dau vina pe el când fac năzbâtii şi nu vreau să recunosc că eu am fost. Nu-mi vorbeşte, nu la modul ăla serios, deci nu aud voci. E doar partea mea cea mai jucăuşă şi nebunatică. Şi-mi place să zic că am o turmă de pitici, dar de fapt nu e nimic serios 🙂

      Nu e nimic rău în a dori să schimbi lumea şi a crede că poţi. Dar nu te abandona pe tine încercând să faci asta. Că schimbarea lumii începe cu fiecare individ în parte. Când noi pentru noi încetăm să mai contăm, deja războiul cu lumea e pierdut.

      Îţi mulţumesc frumos! Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Ecoarta zice:

    Viața are de toate şi mai bune şi mai puțin bune! Şi încă din copilărie simțim că uneori „nu ni s-a făcut „dreptate” cum am fi vrut, deşi acum înțelegem că adultul-judecător a procedat corect! Eu aveam prostul obicei să-mi fac singură dreptate! Şi ştii de ce!? Pentru că adultul-judecător mă pedepsea amarnic pe mine chiar dacă nu întotdeauna eram vinovată!
    🤗🤗🤗

    Apreciază

  20. Eu sunt mai mult prietenă cu realismul decât cu optimismul 🙂 Mai bine mă pregătesc de mai rău și când colo e bine, decât să tot cred că 100% va fi bine și hop dezamăgirea și durerea au căzut în cap. Pentru mine e mai simplu așa, dacă sunt pregătită păi durerea nu e atât de acută, iar de e bine, fericirea e și mai mare.
    În fine, cred că acest ,,realism” e un fel de autoapărare a psihicului pe care am dobândit -o cu anii.
    Cât despre faptul că putem zâmbi când la alt colț de lume unii plâng… înțeleg eu empatia, ba chiar de multe ori sunt prea empatica, însă cel mai bine e să mai filtrăm din motivele de tristețe. Se mai întâmplă că X și Y plâng, noi devenim empatici și plângem cu ei, apoi hop și au ieșit din starea aceasta, dar noi trebuie să ne luptăm cu propriile gânduri și stări neîncetat până ne vedem la mal.
    ,,Aurea mediocritas” e cel mai bun remediu în toate.

    Apreciază

    • Nu am încercat niciodată să-mi propun să fiu altfel, nici nu cred că se poate. Ar merge punctual, nu de tot. Ţine de felul în care suntem construiţi, de experienţele prin care am trecut şi poate, da, de vârstă, dar şi asta la pachet cu ceea ce am trăit. Altfel de ce se tot bate moneda pe diferenţele dintre pensionarii de la noi şi cei din alte ţări care par ca nişte adolescenţi? Deci depinde de foarte multe.
      Da, e mai bine să ai parte de surprize plăcute acolo unde aşteptai dezamăgiri, decât să fie invers, dar, cum am spus, nu mă pot seta să gândesc şi să simt altfel.
      Dar da, e mai bine aşa când finalul e fericit.
      Exact, Emilia, şi eu m-am gândit la asta. Dacă ne lăsăm afectaţi de tot ce-i în exterior, când ne mai bucurăm totuşi? Şi când vin şi peste noi griji sau dureri… ce mai facem?
      Îţi mulţumesc frumos!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Iosif zice:

    07*07*20*21*06*20************
    “Daca ramâneti în cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei: Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi .” – Cuvântul –
    O zi senina cu pace deplina în inima, draga Potecuta !

    Apreciază

  22. Alex zice:

    Sărut mâna, dragă Potecuță și mulțumesc mult pentru frumosul tău articol. Ne-ai pus pe gânduri pe toți. Și asta e bine, căci prea lesne ne lăsăm furați de tot felul de deșertăciuni cotidiene și uităm să ne mai gândim și la noi. Sau…. cum frumos ai zis mai sus. „câte renunţări, câte amânări, cât timp risipit, câte risipiri…”Așa suntem toți, mai mult sau mai puțin.Într-un fel sau altul… Iar dacă tu ne spui că reușești să îți menții veselia și umorul, asta e minunat Și ne dă tuturor un imbold să nu uităm să și râdem, să fim asemeni copiilor, veseli și optimiști. Altfel… nu știu ce ar mai fi cu noi, de-atâta „seriozitate”. Mi-am amintit de câteva persoane dragi, oameni veseli, alături de care ne tăvăleam de râs, la ce umor și poftă de viață răspândeau în jur. Au râs până în ultima clipă și cred că și în momentul „marii plecări” au râs și au scos limba în fața morții, până-au făcut-o și pe ea să râdă! 😀 O zi fără râs și veselie, este o zi pierdută și tristă. Necazuri și încercări… toți avem. Unii le strigă în gura mare, să fie auziți de lume, alții le pun undeva la spate și încearcă să nu se lase doborâți de ele. Fiecare cum poate, cum știe…
    Îți doresc numai bine și o zi minunată! 🙂

    Apreciază

    • Eu îţi mulţumesc mult, Alex, pentru cuvintele frumoase!
      Cred că trebuie să fim recunoscători pentru clipa pe care o avem. Şi dacă ea ne dă răgazul de a râde, nu o putem ocupa strâmbând din nas. Dacă suntem în concediu, la o terasă, cu cei dragi sau o parte din ei pe lângă noi, şi în loc să ne bucurăm, ne enervăm că nu e berea suficient de rece… Dumnezeu sau legea atracţiei, în funcţie de ce vrem să credem, vor avea grijă ca într-un fel sau altul să nu mai prea avem aşa ocazii. Cred cu tărie că dacă nu suntem în stare să ne bucurăm de dar ne va fi luat repede. Deci de ce să fim veşnic nemulţumiţi?
      Toate cele bune şi ţie şi o zi plină de bucurie!

      Apreciat de 1 persoană

  23. daurel zice:

    Pe o parte dintre bloggerii optimisti i-am identificat dupa reactiile la bancurile saptamanale selectate de maramuresanul Petru Racolta.
    Felicitari pentru interesanta dezbatere!

    Apreciat de 1 persoană

  24. e faina rau melodia
    PS si eu foloseam acea „razbunare maxima” in copilarie:)))

    Apreciază

  25. Floare de mai zice:

    Fii TU aşa cum eşti,mie îmi eşti dragă tare !❤❤

    Apreciază

  26. ♥️ mi-ai facut seara frumoasa cu “ nebun dupa tine” si cu gandurile lasate aici. of, nu mai reusesc sa tin pasul cu articolele scrise de oamenii WordPress pe care-i am in suflet! dau scroll sa citesc la ce nu am ajuns. multumesc, Potecuta, copil drag si dulce ce-mi esti! ♥️

    Apreciază

  27. Fiecare își trăiește viaţa lui, nu poți să o trăiești pe-a altora. Deci…râzi cât poți și când ai chef!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s