În ce cheie citim poeziile?

Sunt într-un mic impas. Foarte mic. Minuscul. Bine, hai, aproape inexistent. De fapt, de când am început să scriu despre el, s-a dus. Deci nu-i impas, e aşa, o mirare. E mai bine? Normal că nu-mi puteţi răspunde din moment ce nu ştiţi ce vreau de la voi. Ştiu că în ultimul timp am tot vrut ceva de la voi. Şi cum aia recunoscută e pe jumătate…, ştiu sigur că m-aţi iertat de tot. Pentru că voi sunteţi mişto şi buni, nu vă lăsaţi afectaţi de nimicurile astea.
Şi gata, vă spun acum, staţi uşor că-s ardeleancă şi nouă graba ne aduce vertiju’n prag şi nu mai ştim de capul nostru, ne pierdem ideile şi o luăm prin cucuruz în loc să trecem duios, precum Anastasia, pe câmpuri pline de margarete şi muşeţel.
Vă zic acum ce vreau: vreau să vă întreb ceva. Voi cum citiţi poeziile? Le excludem pe cele scrise de oameni pe care nu-i mai putem întreba ce-au vrut să spună şi nu i-am putut întreba nici când ne-am mâncat timp preţios de ţopăit pe-afară încercând să aflăm singuri asta şi tot nu ne-a ieşit. Ne limităm la cele postate pe bloguri, pe FB, pe… pe unde se mai postează ele.
Le luaţi ca pe mărturisiri, ca şi cum ar fi jurnal? Dar de scris, le scrieţi aşa?
Par picată de pe o coadă de cometă, ştiu. Dar nu pot scrie cu subiect şi predicat ce vreau aşa că o dau pe ocolite, bazându-mă pe perspicacitatea (sunt toate literele?) voastră. Ne citim de atâţia ani şi normal că ştiu cum trataţi voi un text, o poezie, o filă de jurnal sau un text în care vă cer sjutorul pentru a ieşi din încurcăturile în care intru singură cu blogul şi setările lui. Şi ştiu şi cum le scrieţi. Sau cred că ştiu.

Şi acum, că am trecut de partea vizuală a chestiunii şi mă gândesc că nu va apăsa toată lumea pe „continuă lectura”, o iau altfel. Cum reacţionaţi când cineva ia dintr-o poezie o chestiune, scrisă negru pe alb, n-ai ce spune, şi dă sfaturi sau te ceartă că nu bun, e na-na, e bau-bau? Şi nu o dată. Aproape de fiecare dată. De exemplu, să zicem că la       Aprinde-ţi o tigară şi hai să povestim,
să nu lăsăm tăcerea pe buze să răsară,
să presărăm surâsuri, aşa ca-n Fraţii Grimm,
să nu băgăm de seamă că-i frig şi că e seară

primeşti ca reacţie: „nu-i ok să îndemni oamenii să fumeze, chiar nu e ok”. Ce faci? Ce şi cum explici? Explici? Ignori? Dar dacă vrei să le răspunzi tuturor, cum faci? Te amuză, te supără, te face să te simţi cumva? Ce, poţi spune că nu e acolo un fel de îndemn? Şi atunci? Cum te scoţi? 😀
Nu-s pe blog acele reacţii şi nu la poezia asta, asta a fost doar ca exemplu.

Unde începe şi unde se termină imaginaţia sau pura inspiraţie când vorbim de o poezie, un text, o poveste, o nuvelă?
Cum le tratăm şi cum le interpretăm? Am mai scris despre asta când am vorbit despre postările pe bloguri, în special despre cele care te duc cu gândul că există acolo, undeva, o intenţie de a face un pas care poate fi definitiv. Şi discutam cu voi despre când şi cum e cazul să intervenim cu un gând sau un sfat. Că poate fi vorba despre pură ficţiune. Dar dacă nu e? Nu mai caut postarea. Oricum, acum e despre altceva. Despre a lua cuvânt cu cuvânt un vers şi a înţelege că cel care a scris a făcut sau face aia, poate chiar atunci, când scrie.

Adică la poezia cu ploaia se poate înţelege că eu chiar eram în ploaie, cu apa până la brâu? Şi dacă nu eram, se cheamă că v-am minţit când am zis că-s cu apa pân’ la os? 😯
Şi dacă ţi se spune că ar fi bine să iei un paracetamol, să nu răceşti, ce faci? Ştiu, mulţumeşti frumos şi bei o bere rece. Eu nu beau bere. Deci un suc şi mai rece.

Voi primiţi reacţii din care nu ştiţi ce să înţelegeţi? Să le citiţi de cinci ori înainte de a răspunde, să nu cumva să greşiţi? Că poate omul chiar are intenţii bune, vrea să vă înveţe de bine. Dar… dar.
Deci?

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

80 de răspunsuri la În ce cheie citim poeziile?

  1. Issabela zice:

    O avea omul intenții bune, dar dacă n-are simț artistic…
    Cît despre poezia ilustrată de tine, deși aduce a Păunescu, o scurtă analiză îmi arată rimă și ritm corecte, deci da, e bună. Să fim serioși, hai să fumăm nu e ca hai să ne tăiem gîtul… Fumul de țigară e muză, parabolă, hiperbolă etc…
    Eu citesc poeziile estetic – e principalul pdv, ca să fie poezie. Apoi – emoțional, să îmi și spună ceva. Și… pnm… poezii despre soare și natură, pasteluri adică, numai Alecsandri a scris 😀😀 și mie nu-mi place Alecsandri!

    Apreciat de 5 persoane

    • Na, unii nu suportă fumul, aia e. Mulțumesc, Issa!
      Sigur că și pentru mine e la fel, am mult fum și multe țigări pe blog 😀
      Nici după atâta timp de la poezia aia nu pot compara cu Păunescu. E… nu e 😀
      Bine, fără pastel. Nu că aș putea eu. Alții pot, eu nu.

      Apreciat de 2 persoane

  2. Issabela zice:

    deci încep să mă enervez singură… cît de sec tre să fii, ca să iei versurile alea drept un îndemn la fumat?!? :)))

    Apreciat de 5 persoane

  3. Aila zice:

    Eu nu sunt critic asa ca citesc o poezie sau un text si il apreciez ca pe o creatia in ansamblu fara a face asocieri. Apreciez mesajul care il transmite per general, nu despic firul in 4 analizand cuvinte. Cred ca in mare parte cel care scrie se poate inspira din orice il inconjoara inclusiv din evenimentele din propria viata dar asta nu inseamna ca sursa de inspiratie nu poate fi doar fictiune. Nici nu prea conteaza muza, important este sa transmita o emotie si sa surprinda placut.

    Apreciat de 4 persoane

    • Îţi mulţumesc tare mult, Aila! Exact pe sufletul meu răspunsul tău. De fapt, ca toate comentariile tale!
      Nici eu nu caut sensurile ascunse sau ceva-ul ăla din spatele rândurilor. Nu răscolesc după muză, iau ca atare şi simt ca atare 🙂

      Apreciază

  4. tink3rbe11 zice:

    Bai, o poezie e o poezie și o tratezi ca atare.
    Dar,sunt ce-i drept și mulți alți naratori cărora nu le priesc pieziile. Nu poți fi pe placul tuturor,n-ai cum!
    Cândva demult, am primit câteva…”critici”,corecturi…nu știu exact cum să spun…Ce-i drept nu mi-au picat la suflet dar am ținut cont de ele.Veneau din partea cuiva care scria demult poeme. În rest…nu am avut parte de ceea ce descrii tu ,deși, poezia ta despre ploaie a fost ca un pamflet așa…a fost haioasă și plăcută.
    Eu zic să nu te schimbi pentru un „critic de ocazie ” .
    Mai nou,sunt mulți „freelanceri” care trăiesc din așa ceva.
    Nu am răspuns exact ,dar oricum…eu nu aș lua în seamă anumite comentarii…le-aș da cu pas.

    Apreciat de 4 persoane

    • Sigur, o corectură, o critică spusă omeneşte, o sugestie, poate, e cu totul altceva. Şi ca tine, o iau ca atare şi învăţ. Că ajută.
      Dar pe astea nu ştiu de unde să le apuc. 😀
      A, nu, că nu le pun la suflet. Era mai degrabă o curiozitate. E de analizat şi o încercare de a înţelege percepţia altora.
      Îţi mulţumesc frumos! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  5. anasylvi zice:

    Bai, dar nu! Clar nu! Ce e asta, sa iei ad literam chestiunile din poezie si sa le trantesti, hodoronc-tronc? mamma mia! Chiar m-ai facut sa ma gandesc la asta din perspectiva poeziilor mele, cum ar fi? Deci in ultimele cinci poezii am, pe rand, o inima de zeu, un urs ucis care vorbeste, o mare de poeti, un beep si, atentie:
    „Dintr-un univers paralel și probabil
    Din care se revărsau călători
    Aspirați de un flux viu, palpabil.”

    😀

    Apreciat de 2 persoane

  6. Jo zice:

    Citesc poeziile cu invidia omului care nu-i în stare să emită o imagine poetică nici dacă viața i-ar depinde de asta. 🙂 Apoi spun prima aiureală care-mi trece prin cap. Chesita aia cu fumatul dăunează grav sănătății chiar sună a ceva ce aș putea spune. 😀 N-am spus-o eu, dar o rețin pentru o viitoare poezie vicioasă. *wink*

    Apreciat de 2 persoane

    • 😀 😀
      Na, înseamnă că după acea poezie, dacă voi mai scrie o postare în genul ăsta, va fi despre tine? 😀
      Depinde mult de tot de stare. Şi normal, cel care citeşte habar n-are, şi nici nu trebuie să aibă, ce stare are sau a avut cel care-a scris. El vede doar produsul finit şi-l simte sau nu, şi pricepe cât poate sau cât vrea.
      Dar uneori, în cel mai ascuns sertăraş din suflet, cel care a scris aşteaptă o reacţie legată de emoţia aia pusă-n rânduri. Nu laude, nu. Sau nu numai sau nu neapărat. Nu aşteaptă reacţii de vai, ce frumos, vai ce superb, vai ce minunat. Nu-l ajută, deşi îl bucură mult. Şi îl încurajează. Dar mai tare îl ajută să primească reacţii legate de ce-a simţit sau văzut sau înţeles cel care a citit. Ce i-a transmis lui ceea ce-a citit. Ce sentimente i-a trezit, dacă i-a trezit.
      Când, apropo de poezia aia, ţigara aia apare acolo doar de decor, nu e odă închinată fumatului, şi primeşti ca reacţie doar asta, te simţi naşpa, trebuie să o recunosc. Dacă vine de la tine, e puţin altceva, că ştiu că glumeşti, că ştiu că e cumva stilul tău. Dar altfel o iei ca pe o ironie ieftină sau ca pe un fel de încercare de reducere la zero a tot ce-ai scris. Nu că ar fi vreo capodoperă, că nu e. Dar aia ai simţit sau ai gândit, aia ai vrut să scrii, fără să ai pretenţia că eşti mare scriitor, poet. Nu eşti, nu vrei asta. Dar e sufletul sau un gând al tău acolo. Şi nu e întotdeauna o mare plăcere să fie intenţionat redus la… nimic.
      Când nu e intenţionat şi doar atât a priceput cel care-a citit… nu ştii ce să faci. Că nu ştii 😀
      Nu ştiu să explic mai bine de atât.
      Oricum, de aiureli nu te cred în stare. Adică tu nu scrii aiureli, nu am văzut 😉

      Apreciat de 2 persoane

      • Jo zice:

        Mă bucur ca am ajuns să ne cunoaștem îndeajuns de bine să-mi înțelegi glumițele inofensive. Adesea comentariile mele ca nuca in perete vin ca replică la acele ”superb” ”minunat”, care, sincer, mă zgârie și pe mine la ureche, deși nu eu sunt autoarea. Înțeleg că aceste aprecieri vin de la colegele unite în cuget și-n simțiri la capitolul sensibilitate – adică sunt ele însele capabile să scrie poezii, nu ca mine. 🙂 Chiar nu sunt in stare să emită alceva decât un banal ”superb”? Cred că invidia de care râdeam că m-ar roade pe mine, de fapt aici este. 🙂 Dar incearcă să n-o iei personal. Imi inchipui că o parte a acelui ”superb” vine din lipsa de timp. Poate nici măcar n-au citit poezia respectivă. Poate au citit odinioară o poezie superbă de-a ta și le etichetează pe toate automat: poezie scrisă de Potecuță = superb. Poate, de fapt, ar trebui să te impresioneze comentariul ca nuca in perete dpdv emoțional, dar la subiect – semn că persoana respectivă măcar a citit!!!!! Sunt multe de spus pe marginea subiectului, dar părerea mea sinceră este că n-ar trebui să te intereseze prea mult comentariile. Important este să-ți placă ție poezia, să-ți curgă frumos la ureche și să exprime exact ce ai simțit la vremea când ai scris-o. Tu să fii cel mai aspru critic al tău.

        Apreciat de 1 persoană

        • Ah, nu, Jo. Alea nu mă supără deloc. Ba chiar şi eu am mai scris ici colo câte un minunat… înainte de alte cuvinte. Mai tare decât orice e, cum am spus, când văd sau simt că cineva vrea să-şi bată joc. Pe aia nu o înţeleg.
          Dar da, foarte bine ai spus, eu trebuie să mă critic cel mai aspru. Restul…
          Mulţumesc mult! E soare la mine. Şi la tine?

          Apreciază

          • Jo zice:

            E soare și la mine, dar nu schimba subiectul. Deci să înțeleg că preferi ”superb”? OK! Am notat. *wink*

            Apreciază

            • Jo, nu. Spuneam că nu mă supără, nu are cum. Între superb şi un comentariu scris ca bătaie de joc, tu ce ai prefera? Nu, nu vreau acel superb aşa, aruncat din pod. Doar am şi scris despre astea. Nu vreau laude gratuite sau, şi mai rău, reacţii fără a fi citit textul. Spun doar că sunt momente când nu e loc de „bahuleală”. Sau pur şi simplu starea nu te lasă să le înghiţi uşor. Adică una e o glumă, alta e o critică, alta e când omul, oricare-ar fi el, scrie ceva serios şi tot ce are cineva de spus e: băi, ce-aş mânca o ceafă de porc.
              Se ajunge aici de multe ori de la ploaie la brânză cu roşii, e adevărat. Dar asta e altceva.
              Uite, ca exemplu concret: eu aici chiar am vrut să mă ajutaţi să înţeleg modul în care funcţionează treaba asta. Cum şi de ce cineva ar putea înţelege dintr-o poezie că faci reclamă la ţigări, de exemplu, sau că dacă scrii „aş fugi departe, în mare” vrei să te sinucizi?
              Sincer, sincer, că nu mă vede nimeni, m-ar deranja puţin dacă în loc de răspunsuri cu legătură la ce-am întrebat, aş primi un: n-ai ce face cu timpul tău hahaha, ce glumă bună am făcut.
              Nu e despre ce prefer eu, că blogul ăsta nu are aparate de sortare a comentariilor sau de scanare, ca la aeroport. Şi n-ar fi nimic autentic dacă v-aş spune că vreau să primesc numai comentarii aşa sau aşa. De câţiva ani nu am şters niciun comentariu aici în afară de spamuri. S-a întâmplat acum mai mulţi ani când s-a ajuns la înjurături şi chiar şi atunci, am primit mailuri de la câţiva de aici în care mi se spunea că nu mai e cazul să accept şi să le şterg. că după capul meu acolo le lăsam. Deci nu fac selecţii de ce-mi convine mie. Astea sunt.
              Dar uneori simţi, chiar simţi nevoia să primeşti reacţii legate de subiect. Şi na, sunt deci de dorit. Deci dacă am de ales între superb, că e superbă poezia şi „apăi na, eu nu fumez deci nu am mai citit”… mă rog.

              Apreciază

            • Jo zice:

              Înțeleg ce vrei să zici, Potecuță. Eu glumesc tot timpul. Nu mă băga in seamă. Iar înjurături n-ai să vezi de la mine. Așa că, în final, totul e bine. Mă întorc la ce spuneam mai devreme. Important este să-ți placă ție ce-ai scris. ❤️

              Apreciază

            • Știu că nu voi primi înjurături de la tine! Sunt convinsă de asta.
              Am primit în trecut de la o gașcă, a fost botezat blogul, gata, nu mai e cazul, s-a dus și vremea aia, am îmbătrânit 😀 😀

              Apreciază

  7. Cri zice:

    În ce mă privește, Potecuță, le citesc și mă bucur de emoția din poezia aceea …iar dacă e ca Ploaia ta (pe care tocmai am recitit-o), îmi mai aduc aminte cu plăcere și de cântecele pe care le-ai citat prin versuri. Și nu, nu m-am gândit nicio clipă că te-ai afla într-o vijelie, ci doar că plouă la tine și că… te-a vizitat o Muză, a Ploii 🙂 , iar versurile pe care ți le-a inspirat îți sunau prea bine în minte ca să nu le așterni și pe hârtie.
    Când eu scriu, am observat că nu pot compune ceva în contradicție cu starea mea din acel moment. Ieri, am încercat o poezie inspirată dintr-o melodie de inimă albastră 😀 și îmi suna… alambicată, așa că am șters-o, în zori. Muzele mele mi se asortează în spirit, din câte văd. 😉
    P.S.: Nu-mi aprind o țigară, dar vin să povestim… 🤗

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulţumesc frumos, Cri dragă!
      Mă bucur tare că ai recitit şi mai ales că ai fredonat cântecele alea!
      Hm, da, să ştii că dacă sunt melancolică sau am eu ceva, nu pot scrie vesel. Dar invers pot. De fapt de cele mai multe ori, invers pot. Nu ştiu de ce, aşa mi-o fi călimara, mai pe melancolie. 😀
      Aştept cu drag să vii la o poveste. 😉

      Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    Chiar si mie-mi suna cam aiurea ce-o sa scriu! :)) Poeziile le simt… Daca-mi place ce simt scriu („comentez”), eventual, „ce faina e!”, „imi place” – de-astea, pentru ca mai mult nu prea ma duce mintea sa exprim ce simt („cronica literara” chiar nu stiu a scrie!). Le citesc in „cheia sufletului”, imi place sa cred.
    Nu as comenta despre „indemnuri nepotrivite”. :))

    In orice creatie exista „ceva” din autor (chiar si intr-un reportaj) dar asta nu inseamna ca „tristetea frunzelor cazute” o voi asimila „tristetii de moment a autorului” – de exemplu. Sigur, in unele cazuri „suna” un clopotel care-mi spune ca undeva ar putea fi mai mult decat „tristetea frunzelor” (dar trec in alta sfera, n-are rost aici). 😊
    Edgar Allan Poe a scris eseuri despre poezie, proza si forta creatoare, despre imbinarea a doua sau mai multe planuri… Nu stiu daca sunt de gasit pe net, dar tare interesante mi-au parut pentru ca – deh! – sunt parerile unui expert. 😉 (chiar daca altii nu sunt de acord cu el).

    Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta draga! ❤️

    Apreciat de 3 persoane

    • N-a sunat absolut deloc ciudat, din contră. Am înţeles perfect ce-ai vrut să spui şi cred şi simt ca tine când citesc ceva, orice.
      Da, sunt şi cazuri în care se poate simţi acel ceva în spatele unei metafore. Dar nu e cazul întotdeauna să ne oprim acolo. Sau, şi mai rău, să ne şi legăm de acel ceva şi să batem moneda pe ce credem că a vrut să fie transmis.
      Voi căuta şi eu ce-ai zis, tare curioasă sunt! Îţi mulţumesc mult, Diana! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  9. Tatar Lau zice:

    Dacă o poezie e scrisă astfel încât trebuie să iau de bun tot ce citesc, cuvânt cu cuvânt, fără să mă trimită la altceva pe care doar să-l bănuiesc, mă opresc pur și simplu din citit. Nici ceea ce pun eu pe hârtie nu e întotdeauna trăirea mea directă, ci un impuls interior, parcă de la un alt „eu”, pe care îl percep sub forma cuvintelor.
    Asta caut și în ceea ce citesc la alții, o lume altfel decât cea pe care o percep cu ochii larg deschiși…

    Apreciat de 2 persoane

  10. Suzana zice:

    Mereu ma surprinde cuvantul ‘dar’ cu sensurile lui atat de diferite! Poate ca astepti de la reactiile cititorilor o revelatie. Nu prea cred ca voi produce vreuna. Insa cu siguranta sunt reactii care se doresc scrise doar pentru a provoca o surpriza si a vedea contrareactia. Sau textul este peste un anumit nivel de perceptie – intelegere si este o modalitate de a iesi din impasul dorintei de a scrie ceva in locul tacerii. 🙂 Habar nu am care poate fi realitatea. Am intalnit pe cateva bloguri texte atat de personale si triste incat am preferat sa tac, oricum neavand nicio obligatie in a scrie ceva, cuiva.
    O fac daca simt ca … pot sa destind un pic atmosfera. Recunosc ca uneori am acest impuls cand vad tristeti imprastiate, chiar daca uneori pot fi false.

    Ma opresc aici si spun o saptamana frumoasa, draga Potecuta. Continui sa cred ca numai intuitia ne da gandul cel bun pentru orice…

    Apreciază

    • Nu ştiu ce se aşteaptă la modul general, sincer. Nici nu ştiu dacă se aşteaptă ceva, orice. Dar da, sunt uneori surprinsă să văd cum se extrag sensuri la care nici nu te-ai gândit. Sau când cineva se leagă de lucruri care nu au absolut nicio legătură cu „trăirea”. Nu e rău deloc să fie aşa. Dar când crezi că ăla e şi sensul real şi-l tragi de urechi pe celălalt pentru asta, devine puţintel ciudat.
      Ca şi cum ai scrie o reţetă complexă, ai da la miligram toate ingredientele, gradele din cuptor, detalii despre texturi, ai spune şi de unde ai luat tu ingredientele, fără să spui că e musai să fie exact, dar să semene măcar frişca, crema etc, şi ţi s-ar spune: cireşele de la Mega nu-s bune, mai bine luai de la Lidl. Rămâi aşa, fără reacţie, n-ai ce să spui. Cumva îi dai dreptate dar… serios? Pe bune? Şi ai vrea să înţelegi ce motoare-l mână-n astfel de luptă pe cel în cauză.
      Îţi mulţumesc, Suzana! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  11. Ana zice:

    Mdeci, fata draga, dupa cum sti, ca ti-am tot zis, eu cu poezeaua=baba cu mitraliera…nu se pupa, soro!
    Daaaaar…cand mai pica creierul in vrie si ii cade cu tronc cate o poezie care se aseaza pe suflet precum mierea pe felia de paine unsa cu unt…pai cine sa stea sa despice firul in patru si, mai ales, de ce?! Ca o poezie care se potriveste manusa cu momentul ala zet, se cheama ca metaforele sau metafora poeziei a mers acolo unde trebuie si a nimerit fix starea sufletului la locul potrivit. Cum sa stai, pacatele mele, sa te gandesti ca o tigara mentionata metaforic indeamna la a fuma?! Si cand domnul Pastorel scria despre haleala inseamna ca trebuie sa devina obez cine citeste? Sau cand domnul Bacovia scria despre liceu ca este cimitirul tineretii dumnealui inseamna ca liceul era in cimitir?! Nu stiu ce magnet ai la asemenea cititori…dar cand mai poezesti despre ploaie ia un paracetamol, preventiv, sa nu te doara capul…
    Te pup, Potecuto!

    Apreciat de 2 persoane

  12. condeiblog zice:

    Aici sunt de acord cu Diana. O poezie se citește în cheia sufletului. Chiar îmi place cum sună asta. Păi da, cum altfel? Poate că și sufletul ăsta se cultivă de-a lungul vremii/școlii și tresare mai abitir când poezia întrunește cerințele estetice, dar sunt, chiar sunt și poezii, care deși lasă de dorit în privința construcției, reușesc totuși să transmită emoția. Și e importantă emoția asta. Depinde desigur și de starea în care te afli tu, cel care citești. Dacă ești îndrăgostit, ori melancolic și predispus la reverii, oricum auzi deja în capul tău numai clinchet de clopoței. Invers, dacă ești uscat emotiv, nu poți gusta frumusețea cuvântului șlefuit, e imposibil. În sfârșit, mai există și puterea sugestionării. Știți că s-a făcut o cercetare în sensul ăsta și de pe o scenă s-a recitat o poezioară scrisă de un oarecine, anume pentru acest experiment. Însă poezia i-a fost atribuită unui poet consacrat. Oamenii din sală au aplaudat ca și cum le-ar fi plăcut maxim. Apoi adevărata lui poezie a fost citită în batjocură, după ce publicul a fost pregătit mai dinainte astfel: „Colegul meu Mihai Deleanu, și-a pus în gând să dea actoria pe poezie, Vă rog să ascultați versurile sale și să-l încurajați cum se cuvine în direcția nouă pe care și-a propus-o!” Reacția care a venit la sfârșit, a fost exact cea așteptată. Oamenii au aplaudat moale, cu bunăvoință, câțiva au și râs în pumni. Însă pe chestionarul primit la intrare, în care erau rugați să își exprime părerea lor sinceră în legătură cu talentul lui Mihai Deleanu la poezie, 60% au răspuns diplomatic că ar fi păcat să facă asta, pentru că e un actor prea bun (în realitate nu exista niciun actor cu numele acesta 🙂 ), 35% au răspuns că n-au auzit în viața lor o poezie mai tâmpită, și numai 5% au zis că le-a plăcut. Despre ce vorbim? Poezia poate fi un cal înaripat, din șaua căruia atingi norii cu mâna, sau poate fi un ponei care de-abia te ține. Depinde și de tine, ca cititor, să-l simți pe cal. Îi dai pinteni, sau îl lași la pas domol…
    S-a mai vorbit pe aici de analiza literară a poeziilor. Te ajută să vezi mai departe, așa cum și pictura abstractă poate fi deslușită pentru ochii profani, de către un critic de artă. Dar uneori treaba asta arată ca o autopsie în căutarea după suflet. Vezi mai bine cu ochii inimii tale, simte, și nu lua bisturiul așa de iute să faci disecții. Se spune că unii nu reușesc să vadă pădurea, de copaci. Cel mai probabil, aceștia sunt și aceia care nu pot înțelege poezia… Din cauza cuvintelor. 🙂

    Apreciat de 6 persoane

    • Câtă frumuseţe poate fi într-un comentariu! Şi cât suflet! Da, despre ăsta vorbesc.
      Sigur că de analizat o poate face oricine, chiar şi doar la nivelul clasei a V-a, limitat la „ce-a vrut să spună autorul”, cum am scris. Dar de ce să vrei asta? Sau dacă tot o faci, de ce să vrei să expui concluzia ca şi cum ar fi adevărul absolut? Mi-e greu să înţeleg. Sau îmi era până să citesc acest comentariu care m-a liniştit. Nu e „vina” textului sau a poeziei. Şi nici a celui care citeşte nu e. Depinde doar de… ce, cât şi cum înţelege „călăreţul”. 🙂
      Mulţumesc mult, mult!

      Apreciat de 2 persoane

  13. stela9 zice:

    Issabela are dreptate, poezia ta ,,sună” ca cele scrise de Păunescu, și mie îmi place Păunescu🙂 și da, ale tale sunt pline de emoție, trăită sau imaginată, nu contează, e bună.

    Apreciază

  14. Iosif zice:

    Cheia iubirii absolute, sacrificatoare, neconditionate, a pasiunii pentru Cuvântul exprimat în arte, un cod genetic, tainic, scris în noapte, care deschide o Cale (9)Noua înspre…libertate…
    Zile senine, binecuvântate cu multa pace, bucurie, dragoste si sanatate, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Drugwash zice:

    Fiecare lucru are, pentru tine, exact valoarea şi importanţa pe care eşti dispus(ă) să i le acorzi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Bine spus „pentru tine”. Că unii au tendinţa de a spune că aia şi e valoarea. Dacă doar atât pot ei, nu-i vina lucrului.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Totul e relativ. Dar e extrem de greu de înţeles cu adevărat ce înseamnă asta, în condiţiile în care ni se „oferă” cu generozitate repere artificiale şi sîntem învăţaţi încă de mici să ne orientăm exclusiv după ele.

        Aş putea explica atitudinea celor „criticaţi” de tine în articol dar am aşa o lehamite de viaţă încît nu mă pot aduna să fac o expunere coerentă şi completă, aşa că mai bine tac.

        Apreciat de 1 persoană

  16. Mereu am fost de părere că fiecare înțelege și simte atât cât poate. Până la urmă într-un text, indiferent că este poezie sau proză, contrează mesajul pe care îl transmite și emoția. Dacă citind ceva îți vibrează sufletul, ce mai contează altceva? Structura textului, tipul rimei, etc. Zic!

    Apreciat de 2 persoane

    • Şi eu zic la fel, Licurici. Şi credeam că asta e valabil la modul general. Dar văd că sunt şi excepţii şi uneori rămân fără cuvinte când realizez ce „extrag” unii din texte…
      Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciază

  17. Ecoarta zice:

    Eu citesc multă poezie! Mă fascinează construcția ei, este ceva divin în fiecare poezie! Iar eu, că la atâta mă duce capul, mă scal divin în versuri şi mă îmbat de bucurie! Nu critic, nu pentru că n-aş găsi nod în papură, ci pentru că n-am fost în pielea autorului! N-am fost muza lui, iar eu mă bucur de ceea ce am înțeles, nu de ceea ce aş fi vrut să fie sau nu! Da, am primit şi critici! Incerc să răspund cât se poate de politicos! Insă cei care critică (mă înşel!?) nu scriu poezii, ci doar „critici”!
    Mi-a plăcut ce-ai scris!🤗

    Apreciat de 1 persoană

    • Ecoarta zice:

      *mă scald”😂 şi „mă îmbăt”! La mine e „early morning” şi cred că încă visez! Ia-l ca atare sau ia-o ca atare, nu ştiu varianta corectă…🤗

      Apreciază

    • Uite că nu m-am gândit niciodată la asta cu critica. Dar e foarte interesant ce spui şi e de urmărit şi analizat dacă cei care de obicei găsesc numai defecte scriu şi ei sau doar cu asta se ocupă. Foarte interesant!
      Cred că da, asta e cumva partea pe care nu o vom putea înţelege pe deplin: pielea autorului. Că din papucii lui se vede şi se simte mereu altfel. Câteodată chiar total diferit.
      Îţi mulţumesc frumos, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Florina zice:

    Eu am început să citesc poeți noi, recunosc. Dar, cum sunt pasionată de proză, nici nu pot să zic că citesc poezie foarte des, dar e de bine… mai descopăr și eu, oameni printre versuri. Asta-mi place, să știu ceva și despre poeți înainte de a-i citi ca să-i pot înțelege.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Ideota69 zice:

    Parerea mea e ca sa stii sa citesti poezie e foarte diferit de a citi pur si simplu poezie. Nevoia de poezie s-a nascut o data cu omul, chiar inainte de scriitura, dar nu toti stim sa facem ori sa scriem poezie, cum nu toti stim sa citim ori sa interpretam poezie. Nici modul in care se „face” poezie in scoli nu ne ajuta prea mult in acest sens, mai ales pe cei care pornesc de la o conditie de dezavantaj cultural; se studiaza poetici abstracte, vietile autorilor si mai putin aproape deloc se indeamna la a reflecta pe baza textului sau chiar a scrie poezie in clasa si-apoi a discuta si a intelege aceste texte impreuna.
    Poezia caracterizeaza autorul si sentimentele acestuia in momentul scrierii ei, dar nu va fi niciodata identica celei care ajunge la cititor, pentru ca el, cititorul, o trece prin sita trairilor, a perceptiilor proprii, o face a sa. De aceea cred ca autorul de poezie trebuie sa fie un altruist, constient ca scrie pentru ceilalti, constient de faptul ca odata citita, poezia nu mai e a lui, ci a celui care o citeste, pentru ca fiecare simte diferit. Altfel va suferi foarte mult. In acelasi timp, si cititorul trebuie sa-si aminteasca ca poezia nu s-a creat singura, a fost conceputa de un altul si ca i-a fost oferita in dar, ca dincolo de versuri exista un om, si ca dincolo de cheia personala si foarte subiectiva in care cu siguranta vine citita , exista o multitudine de alti factori care influenteaza aceasta cheie si de care cititorul, mai ales cel propens la critici, nu trebuie sa uite: realitatea sociala, realitatea interioara a scriitorului, expresia poetica, conditia materiala, morala, sentimentala, fizica ecc a autorului la momentul scrierii poeziei si tot asa. Si aici, Potecuto, ca de fiecare data de altfel, imi readuci in minte un gand ce ma bantuie de mult timp, din fericire, de cele mai multe ori in mod constructiv, si anume gandul la poeziile traduse in limbi diferite. Dincolo de faptul ca intotdeauna am avut senzatia ca poezia tradusa devine mai mult opera traducatorului decat a autorului, si, recunosc ca asta e un sentiment care ma doare, dincolo de asta, insa, e un spectacol sa citesti si sa percepi senzatiile diferite pe care ti le da aceeasi poezie citita in limbi diferite!
    Iarta-ma, Potecuto, si voi cititori, ca am abuzat de spatiu in aceasta maniera egoista, dar, ca intotdeauna, mi-ai dat adanc de gandit si mult dec scris. Multumesc!

    Apreciat de 2 persoane

    • Te rog să nu mai ceri iertare când îmi oferi prin cuvinte atât de multe. Şi nu doar mie! Pentru că ai expus aici atât de multe idei foarte bune, perfecte pentru dezbătut, că nici nu aş fi îndrăznit să cer vreodată asemenea răspunsuri. Faptul că mi-ai alocat atât de mult timp îmi face o bucurie mare, mare şi îţi mulţumesc pentru asta!
      Da, cred că în primul rând de acolo, din şcoală ni se trage. Că aşa am fost învăţaţi, să disecăm mai mult biografii şi mai puţin emoţii. Şi am rămas aşa, cu ideea asta, ce-a făcut în viaţă e mai important decât tot ce-a simţit sau a scris.
      Şi da, cred că şi eu că o poezie se simte foarte diferit în funcţie de cine o citeşte.
      Hmm, cu traducerile sunt iar foarte de acord cu tine. Îmi amintesc de profesoara de engleză care ne spunea că o carte scrisă în engleză, în engleză trebuie citită. Altfel da, o traducere o poate salva sau o poate ruina.
      Îţi mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 2 persoane

  20. Marina Costa zice:

    La cum arata unele poezii de-ale mele, criticii tai ar zice (depinde de poezie): 1) ca sunt sinucigasa, 2) ca cred in sirene, iele si orice in afara de Dumnezeu si 3) ca sunt o printesa la ananghie, care cauta print salvator. Poeziile se citesc cu sufletul. Unora, sufletul le-a secat si metafora le e straina. Asta e tot. Ca sa nu mai amintim (in proza!) un celebru critic literar care nu mi-a inteles metafora si a zis ca am tradus-o dintr-o limba straina…. Mie senzatia disperarii mi s-a parut redata bine de expresia „i s-au prabusit gandurile”. Lui nu.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Poezia e emoție. O receptezi ca atare. Dar să mergi la concret… Înseamnă că tu, cel care citești, nu ai imaginație. Și atunci, poți la fel de bine citi niște rețete de bucătărie unde sunt instrucțiuni clare și măsuri exacte.
    Poezia este magie și vine de dincolo de noi. De aceea anumite combinații de cuvinte nasc imagini și trăiri pe care doar poetul le poate alcătui. Deși cu toții avem acces la același dicționar.

    Apreciat de 1 persoană

  22. Chiar m-a amuzat articolul tău.
    Păi, nu știu, zic să-i tratezi cu umor pe cei plini de sfaturi. Nu poți avea „pretenții” ca toţi utilizatorii de Facebook, de exemplu, să înțeleagă o poezie. Unii nici nu știu să scrie.🙂

    Apreciază

  23. Floare de mai zice:

    Potecuță,eu an postat mai demult o poezie pe un blog care se voia”dedicat”,pe fb,dar n-am primit decât critici privind corectitudinea virgulelor,că nu se pun la sfârșitul versului😊.Absolut nimic despre conținut,despre vreo emoție,dacă a plăcut sau nu,dacă e frumoasă sau nu.Nimic.De atunci nu mai postez decât la mine în pagină şi nu sunt publice decât pentru prieteni. Se pare că unora le e mai uşor să despice firul în patru,decât să se lase purtați de trăire,de vers.Păi sincer,eu nu mă văd,dacă de exemplu ai scrie că bei un ceai lângă foc,sugerându-ți”nu merge ceai,de ce nu bei vin”,sau să te întreb”ai sobă sau şemineu”.Sau,de-astea.Era doar un exemplu,înțelegi tu.Despre”prozaicul”unora e vorba.Poate sunt axați doar pe ştiințele exacte,la ei totul e concret,nu se duc”pe câmpii”,ca noi,ăştia cu”capul în nori”,că probabil aşa ne consideră.Frate-meu e economist,acum lucrează în It,face aplicații de telefon,chestii.El nu a considerat niciodată că poezia e vreo”scofală”,iar pe mine m-a catalogat din start drept”nebună”când a aflat că scriu versuri.Aşa că,nu poți avea pretenții de la astfel de oameni să înțeleagă.Dacă e,când mai primim astfel de comentarii ar trebui să nu le punem la suflet şi să răspundem cu”e părerea dvs”.Şi atât.Dacă se insistă să vb singuri,că eu nu m-aş mai obosi să le răspund.Am primit şi de la alții opinii ca a lui frate-meu şi m-au lăsat rece.Eu tot Scriu.Asta simt,asta fac.Restul,să cănte la altă masă😀😀.

    Apreciază

    • În primul rând, te felicit pentru atitudine! Mi se pare foarte important să nu te laşi afectată şi să îţi vezi mai departe de ceea ce faci, fără să te tulbure astfel de păreri.
      Pe de altă parte, mi-ai dat o idee despre o posibilă viitoare postare. Pentru că ai deschis cumva, în paralel, o altă discuţie care merită dezbătută pe larg. De ce sunt anumite persoane care simt nevoia de a-şi scrie părerea indiferent de? Ok, accept şi respect treaba asta cu libertatea de exprimare. Dar de ce, sub umbrela ei, unii ţin cu tot dinadinsul să facă rău, să fie vulgari, să fie chiar şi nesimţiţi, şi-mi cer iertare pentru termenul ăsta, dar asta gândesc.
      Adică, am tot citit, inclusiv la mine, prostia aia cu „scrii public deci îţi asumi”.
      Ce-mi asum, frate? Că nu aduc acuze nimănui, nu fac dezvăluiri să fiu nevoită să aduc dovezi, nu vorbesc despre viaţa nimănui în afară de a mea, uneori, când scriu despre cât de ameţită sunt sau ce mai păţesc. Deci ce-mi asum? Dreptul de mă face tu proastă doar aşa, că nu ştii alte cuvinte?
      Sunt unii care-şi arogă dreptul de a te face pilaf doar pentru că pot. De ce? Dacă nu ai nimic bun de spus, şi nu o spun în ideea de a cerşi laude, nu, chiar nu, de ce spui ceva de rău?
      Că una e să vin să vă spun: dragilor, vreau să merg la un concurs mondial, planetar, intergalactic de poezie, ce ziceţi? Şi să fiţi sinceri şi să-mi ziceţi să stau naibii liniştită că nu merită efortul şi banii cheltuiţi şi mă mai fac şi de râs acolo, alta e să scriu ceva, orice, şi să vină un nefericit din ăsta să scrie că-s o neterminată şi-o proastă doar pentru că, la un moment dat în viaţă, a avut şansa de a învăţa să folosească o tastatură. De ce? Ce simte omul ăla dincolo de ecran? Că satisfacţia asta de a face rău are un fundal, nu are cum să nu aibă.
      Astfel de oameni au impresia că fără părerea asta a lor, lumea efectiv s-ar dizolva şi cel mai trist e că lumea lor chiar s-ar dizolva. Pentru că trebuie să fie ceva foarte gol pe acolo dacă numai aşa se fac remarcaţi. Şi da, e de discutat.
      Şi apropo de ce ai spus, e normal că nu toţi oamenii sunt croiţi din acelaşi material. Eu la mate sunt praf de tot. Dar eu nu i-aş scrie niciodată cuiva care ar pune o problemă că e o mizerie şi-o prostie şi ar face bine să se apuce de croşetat că mie nu-mi place cum arată problema pusă de el. Pentru că părerea mea nu e una universală, nici nu trebuie să fie şi sunt conştientă că nu e. Ei, ei nu sunt.
      Cum spuneam, mi-ai dat temă de discuţie.
      Îţi mulţumesc mult, draga mea!

      Apreciază

      • Floare de mai zice:

        Dacă e,se poate jigni foarte uşor,am putea şi noi să facem ca ei,să ne legăm de orice ca să spunem răutăți.Numai că unii nu-s aşa.Mai bine doar citesc şi atât,nu dau nici un semn,dacă nu-mi place,că nici ipocrită nu-s,ca să laud când nu e cazul.Dar au Unii vocația asta a Răului,trebuie să existe şi o astfel de vocație.Altfel,nu înțeleg,cum pot fi aşa.Mersi că apreciezi atitudinea mea,dar chiar Scriu ce simt.Da,ştiu,poeziile mele sunt majoritatea triste,dar prin ziua în care m-am despărțit definitiv de tata şi în care am simțit că totuși mai aveam multe să îi spun iar altfel nu mai aveam cum,nu a trecut nimeni,decât eu.Aşa că,regret,dar eu la SCRIS şi la stil,oricât de trist ar fi pentru alții,nu renunț.Cui nu-i place,am scris şi pe fb,să mă şteargă din lista de”prieteni”.Oricum prefer să nu fiu”prietenă”cu oamenii care nu rezonează cu mine.Nu vreau laude,că eu nu scriu pentru ei.Eu scriu pentru că aşa am simțit să fac în ziua de care ți-am spus şi asta deşi până atunci nu scrisesem nici un vers niciodată.Şi cu bunica mea m-am certat toată viața din cauză că Scriu.Şi,tot asta am făcut.Mama nu înțelege de ce Scriu,mătuşa,sora ei,la fel,iar eu continui.Probabil asta a vrut tata,să putem comunica cumva,indiferent de Lumea în care suntem de 31 de ani.Am multe poezii scrise sub formă de mesaj de la el la mine,chiar dacă unii se miră şi consideră că-s”ciudată”.Mă afectează zero părerea lor.Doar Scriu.Cum simt,cum vreau.Atât.Pupici cu drag !

        Apreciat de 1 persoană

  24. Voi cum citiţi poeziile?
    Sicner conteaza mult starea, dar in gand le citesc cu intonotie, ca niste melodii mai lente (gen tudor gheorghe si voce de femeie – ideal doamna de la TVR Teleencicopledia)

    Apreciază

  25. Eu le citesc așa cum sunt, de cele mai multe ori, un simplu act artistic, imaginație, iubire de frumos, în rime sau fără. De scriu scriu, așa, la modul ideal, cum vin cuvintele pe moment. Adică nu chiar aș fi îndrăgostită lulea de o persoană cu ochi verzi, dacă am folosit referirea asta…
    Știu că ai înțeles perfect ce am vrut sa spun, chiar dacă nu se prea înțelege…. 😁

    Apreciază

  26. daurel zice:

    Pentru a intelege poezia trebuie să avem un simţ al poeziei. Nu stiu dacă se poate dobândi sau e din „prima dotare”…
    Felicitari pentru postare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s