Vrei? Ba vrei!

Eu ştiu că sunt defectă. Am mai spus-o şi o voi mai spune. În multe situaţii, la multe capitole, punctual dar şi la modul general. Dar am o chestie pe care vreau să mi-o lămuresc cu ajutorul vostru, să-mi spuneţi voi dacă problema e la mine sau nu, într-o chestiune punctuală: vizitele şi „servitul” cu forţa. Dar înainte de a spune exact ce vreau, fac o mică paranteză legată de subiect şi vă spun că la mine-n casă e o regulă bătută-n cuie când e vorba de mâncare: nu există nicio regulă. Şi asta se aplică oricui, indiferent de. Regula aplicată şi musafirilor e aşa: fiecare mănâncă ce vrea (din ce am, ce n-am se comandă sau se rabdă) când vrea, cât vrea. Sau nu vrea. Nu contează ce am, eu dau cu tot dragul. Dar la fel accept şi refuzuri şi la fel de bine le spun că nu e absolut nicio supărare dacă nu le place. Am două variante: ori caut repede altceva, ori sunăm şi comandăm. Nu vă imaginaţi că am zilnic invitaţi la masă. Nu am. Dar se mai întâmplă să fie ori o aniversare, ori ceva, o vizită prelungită care impune şi ceva de papa. Le spun tuturor că îi rog ca nu cumva de ruşine să mănânce ceva ce nu le place. Nu mă supăr deloc şi chiar nu aş vrea să se forţeze. Prefer să fie sinceri şi să ronţăim pufuleţi decât să nu le pice bine ceva.
La băutură e şi mai clară treaba: întreb o dată pe fiecare ce vrea, dacă vrea, pe urmă scot sticlele cu ce am şi le las la îndemâna lor, fiecare să-şi pună ce vrea, când vrea. Eu nu insist. Cui îi e ruşine, aia e. Dar oricum, cum am zis, dacă vrea, se serveşte. Dacă nu, nu. Dar pe mine nu mă auziţi cu nu vrei lichior? Deloc? Hai, cum nu? Puţin, hai, aşa-i că vrei? Nţ. Aşa ceva nu fac.

Ei, problema se schimbă când merg în vizitele alea mai… de protocol, să zic. Nu vorbesc de vizitele la prietenii care mă ştiu bine. Zic de alea pe care le faci de Crăciun şi de Paşti. Ca frecvenţă, nu neaparat la astfel de sărbători. Alea la care te simţi cumva încorsetat, la care se impune o ţinută, nu stai tu cum vrei, nu faci mutre, că stai, fată, lasă că imediat mănânc, nu mai pune-n zece farfurii, dă castronul aici, că mă descurc eu, tu vrei să ai ce spăla după?
Am noroc că nu am probleme cu aproape niciun aliment deci mănânc orice, oricum, nu-s deloc fiţoasă deci aici nu există probleme. Singura chestie e că mănânc încet, dar aia e.
Eu n-aş putea spune că nu-mi place. Că nu pot. Dar, cum spuneam, nici nu am probleme. Dacă nu miroase (şi nici nu are cum, nu am păţit asta niciodată, la nimeni) mănânc şi pietre deci singura problemă ar fi să nu-mi fie foame şi să mănânc forţat.
Am însă o problemă cu băutura: nu beau. Nu, nu zic că nu beau deloc. Dar beau rar şi de obicei la chefurile cu prietenii. Sau când am musafiri dragi şi ciocnesc cu ei ceva. Nu chiar orice, că bere nu beau deloc, aia chiar deloc, ţuică-pălincă-rachiu la fel şi… nu le mai înşir.

Mno, şi merg eu într-o astfel de vizită, mă întreabă de cafea, zic că da, de suc, zic da, de mâncare nu întreabă, pune direct pe masă. Iau şi mănânc, bun, chiar bun, zic că e bun, aduce desert, mănânc, şi ăla bun, zic că e bun, întreabă de ceva dulce, cu alcool. Zic nu şi mulţumesc. Ei, nu. Cum nu? Nu, nu vreau, mulţumesc. Ba vrei, trebuie să vrei, mă supăr dacă nu vrei. Dar vă rog, nu îmi pică bine, e suficient, mulţumesc, Hai, cum nu, trebuie măcar puţin, cum să nu bei ceva, trebuie, ce-i aia, chiar mă supăr. Explic că nu vreau, că nu pot, ba vreau, ba pot, trebuie să pot.
Şi mie mi se blochează mintea. Înţeleg ospitalitatea, o apreciez, înţeleg că s-a străduit şi că vrea ca musafirii să se simtă bine. Dar dacă nu am refuzat nimic din ce a întrebat înainte şi am şi apreciat, pe bună dreptate, e jignire că refuz băutura? E motiv de supărare? De ce?
Înţeleg că poate omul se gândeşte că poate îţi e ruşine să spui că vrei şi insistă (vedeţi, io nu mă gândesc aşa cu musafirii mei, eu renunţ la primul „nu” 😀 ) dar dacă nu am refuzat cafeaua, sucul, mâncarea, mai poate fi vorba de ruşine?
Şi cum să îi explici omului mai bine de atât? Nu ar fi suficient refuzul pe motiv de „nu vreau, mulţumesc!”. Ştiu, ar fi varianta cu antibioticele. Numai că eu nu pot minţi cu asta. Mi-e frică. Puteţi râde, nu mă supăr. Orice, dar nu cu boli şi pastile. Deci pentru mine nu-i o variantă.

Voi cum procedaţi cu musafirii? Insistaţi? Dar când sunteţi musafiri şi se insistă, ce faceţi? Cedaţi sau faceţi ca mine, berbec, şi numai de-al naibii n-aţi mai gusta, şi să vreţi? 😀 😳

Foto