Jurnal de încă mai

Azi… da, ştim cu toţii că e luni. Încă luni. Şi încă mai. Luna, zic. Că dacă mai strănutăm de două ori, staţi, nu-i bine cu strănutat. Dacă mai căscăm de două ori, se face iunie. Dar e încă mai, mai e încă timp până vine iunie şi tot aşa. În afară de faptul că nici nu m-am bucurat bine că am scăpat de ploi şi iar se anunţă averse, nu a fost nimic spectaculos. Că ce poate fi mai spectaculos decât faptul că a început săptămâna cu soare? De aia zic.

Afară… soare, cald, frumos. Numa’ că eu-s înăuntru. Asta înseamnă că nu-s afară. Şi dacă nu-s afară, pot spune că-s în afara a ceea ce-i afară? Adică eu sunt afară, de fapt? Sau sunt pe dinafară? Mda, se poate şi aşa. Mă joc şi eu cu cele câteva cuvinte pe care le ştiu, nu râdeţi. Ce vreţi, să vă zic despre izotropi? Nu ştiu acum ce-i ăia, ştiu cuvântul. Şi azi n-am chef să par deşteaptă, aşa că nu scriu pretenţios. Scriu aşa cum îmi vine şi chestia e că fac încă trei lucruri pe lângă scris şi mă pregătesc să ies şi săptămâna trecută m-am forţat să scriu mult şi am făcut ceva scurt prin minte şi acum sunt în beznă, că-s arse circuitele şi până se repară mai durează şi ştiu că deja v-aţi enervat dar dacă mă iubiţi, mă suportaţi şi aşa, dacă nu, nu, iubire cu forţa nu mai e iubire şi eu nu forţez pe nimeni şi vreau o prăjitură din aia cu cremă şi ah, da, am făcut o prăjitură sâmbătă şi a ieşit numai cremă, fără blat, voi puteţi ca mine? Cred că nu puteţi şi asta nu e lipsă de modestie e pur şi simplu prostie, cred că mai trebuia făină şi eu nu m-am prins şi a ieşit o chestie, bună chestie, nu zic, dar cum să vrei să faci prăjitură şi la final să ai doar cremă? Am pus şi la cuptor, regulamentar, am respectat reţeta dar cred că mai trebuia făină, da.
Deci vreţi reţetă de prăjitură cu cremă şi blat dar fără blat? Nu o mai ştiu. Cred că am pus cu vreo 100 de grame de făină mai puţin şi să ştiţi că 100 de grame, deşi pare puţin, e de fapt foarte mult când vorbim de prăjitură. Şi când vorbim de altceva, dar acum era despre prăjituri. Deci nu a ieşit.
Data viitoare, pun cu 100 de grame de făină mai mult, să-mi iau revanşa. Şi va ieşi numai blat, tare blat, dar măcar voi avea sufletul împăcat că i-am dat prăjiturii blatul care i se cuvenea. Că e mai important să ai sufletul împăcat decât şi blat şi cremă la o prăjitură pe care oricum o mănânci, câte puţin, dar pe toată, şi pe urmă te plângi că şolduri şi burtă şi chestii care-ţi strică zenul şi dai vina pe prăjitură deşi ea, săraca, ce vină are că s-a pus în calea ta în drumul spre iaurtul light din frigider?

Mă gândesc… că sunt o norocoasă. Una la 1000 sau la 100000, cum se calculează şi asta cu incidenţa. Deci: voi ştiţi că eu am talentul ăla rar de a mă pierde şi-n sufragerie, da? Ştiţi, v-am mai zis. Ştiţi că eu, dacă merg de 19 de ori într-un loc, a 20-a oară ştiu să merg, clar, dar numai şi numai pe ruta pe care am mers de primele 19, da?
Ei, spuneţi voi: ce şanse sunt ca una ca mine să urce într-un taxi cu un domn care nu vorbeşte bine limba română, nu ştie adresa şi ţie nu-ţi răspund la telefon oamenii care te-ar fi putut ghida? Sunt norocoasă? Io ce v-am zis la început? Nu m-aţi crezut.
Da, măi. Iau un taxi de unde n-am mai luat până acum şi nu în direcţia aia. Şi îi zic adresa, domnul, săracu’, cere scuze într-o română puţin stâlcită şi mă roagă să-l ajut. Io 😯 ăăăă, nu ştiu. Măi, nu ştiam. Ce să-i zic? Cam în ce zonă, să-i dau un reper. Păi… na, e parc pe stânga şi în jos 😀 Asta era varianta pe care o ştiam eu, dar nu din punctul ăla. Şi pe jos. El zice o zonă, mie mi se pare că-i zonă din aia de ieşire din oraş, zic nuuuu, nu aşa departe, nu ajungem acolo, el iar cere scuze, eu sun, stăm pe loc. În final, mi se răspunde, cer detalii şi aud: spune că-i zona… şi da, fix zona la auzul căreia eu mai că m-am închinat şi am scuiptat în sân de Doamne fereşte, cum să fie acolo? Na, am cerut eu scuze, i-am zis că eu numai de acasă şi numai pe jos ştiu ajunge, el a râs, eu am râs, am ajuns cu bine şi aia e.
Vă e ruşine cu mine, aşa-i? Bine, puteţi să ziceţi că nu ne cunoaştem, eu vă înţeleg, să ştiţi.

Ascult… ASTA. Şi tac. M-am făcut destul de râs. Bine. Tac. Gata, am tăcut. Cine are un GPS de pus pe cap? Taaaac.

Foto