A mai scris câteva astfel de îndemnuri pentru zâmbet, pentru poftă de viaţă, pentru bucuria clipei. Scurte şi însoţite mereu de acel semn universal al zâmbetului. A mai găsit câte un mesaj, la fel de scurt, sub mesajul lui, un ok sau cel mult un super, despre care nici nu ştia ce să creadă, nici nu-şi dorea să depună eforturi pentru a înţelege. Dar cumva jocul ăsta a început să-i placă şi îşi dorea să treacă la un alt nivel. Să vadă ce reacţii ar fi putut stârni un mesaj ambalat în poezie sau în câteva fraze. Inspirat de ploaie, a scris o singură strofă şi s-a grăbit să coboare să o pună la locul deja cunoscut. Şi-a luat singur de data asta celelalte mesaje rămase acolo, semn că ori nu le-a mai dorit nimeni, ori nu au mai încurcat pe nimeni, şi a aşezat coala în rama din lemn, atent la orice zgomot. Nu-şi dorea să fie prins în fapt, misterul îi făcea bine şi chiar îi dădea mai mult curaj. Altfel n-ar fi îndrăznit să-şi lase gândurile aşa, la îndemâna tuturor. A semnat totuşi, în colţul drept, cu un X, râzând de cât de bine s-a ştiut ascunde. Dacă vrei să fii anonim, n-ai voie decât aşa, şi-a zis. X-ul e perfect pentru asta, să fie clar că sunt un necunoscut.
Ploaia aceasta îmi pare
Că-i scară ce duce la cer,
Urc trepte şi astfel dispare
Şi teama că visele pier.
Fără să-şi dea seama, încolţise în el dorinţa de a afla cumva ce cred, ce gândesc, ce simt oamenii atunci când îi citesc mesajele. Nici nu mai ştia care dorinţă era mai mare: să-i facă să zâmbească sau să-i vadă zâmbind. Îşi căuta fel şi fel de motive pentru a ieşi din casă, curios fiind dacă nu cumva a apărut o replică, un semn, orice. Stătea mai mult în faţa cutiei poştale, spera să prindă pe cineva intrând în bloc sau ieşind din lift, să le surprindă reacţia. Şi curiozitatea asta a lui, tot fără să ştie, creştea direct proporţional cu a celorlaţi. Tot curiozitatea l-a făcut să revină în faţa strofei lui, să vadă dacă cei care îi mai lăsau câte un semn că au trecut pe acolo au citit deja. Cineva, în joacă poate, a pus un O lângă x-ul lui. Nu ştia dacă e litera o sau e un 0, ca la acel joc mult prea bine ştiut de toţi, dar nu a contat. A hotărât pe loc că aşa va semna tot ce va lăsa acolo: XO.
În bloc începuse să ardă mocnit un foc al invidiei, al curiozităţii, al suspiciunii şi al neliniştii. Circulau deja, de la a doua strofă de dragoste, zvonuri despre cine ar putea fi destinatara lor. Pentru că, nu-i aşa, dacă nu există un destinatar, de ce şi-ar pierde cineva timpul cu asta? Cum e posibil să scrie cineva poezii despre iubire dacă nu vrea să-i transmită cuiva un mesaj prin ele? Nu, lumea nu putea accepta ideea aia demodată cu emoţie şi simţire, cu muze şi bucuria simplă a cuvântului. Avea nevoie de un element care să coboare până şi poezia în firescul şi uneori urâtul zilei lor. Pentru lume, e mai uşor să dea jos ceva-ul pe care nu-l pot atinge şi apoi să-l calce-n picioare, decât să facă efortul de a se ridica pe vârfuri.
Unora nu le păsa deloc de aceste evenimente apărute peste noapte în jurul lor. Uneori nici nu vedeau mesajele, prea grăbiţi sau obosiţi fiind după o zi la fel de grăbită. Alţii citeau, se amuzau, oftau sau zâmbeau şi îşi vedeau apoi de treabă, fără să se mai gândească la asta. Dar alţii nu puteau lăsa asta să treacă neobservată. Şi nu erau de judecat. Pur şi simplu le era imposibil să extragă de acolo esenţialul. Sau nu pe cel sănătos şi bun care poate le-ar fi făcut mult mai mult bine decât nimicul cu care-şi umpleau ziua.
Existau şi câteva, puţine, doamne care în sinea lor se alintau că poate, cine ştie, au un admirator secret. Zâmbeau mai des şi mai senin la gândul ăsta. Dar n-ar fi avut curajul să o recunoască în faţa nimănui. Ba chiar şi de sine se fereau, parcă ruşinându-se că au putut avea un asemenea gând total nepotrivit vârstei şi statutului lor.
Studentele au fost primele eliminate din cercul suspecţilor, erau tinere şi fără obligaţii, nu prezentau interes, ar fi fost prea simplu să fie vorba despre ele. Le-au eliminat apoi, pe rând, pe cele rămase singure în urma unui divorţ sau al unei plecări definitive, ca şi cum exista o lege nescrisă care le obliga la singurătate pe viaţă pe cele aflate în aceste situaţii, apoi s-au eliminat pe ele, din oficiu.
Singura rămasă şi principala suspectă încă de la început a fost doamna Matei pe care oricum nu o prea puteau înghiţi pentru simplul motiv că nu aveau ce să-i reproşeze şi ăsta, în mentalul colectiv, este primul semn al faptului că se ascunde ceva. Ceva grav şi chiar periculos. Avea un băiat la liceu, cuminte şi politicos, care nu uita niciodată să salute şi să le întrebe de sănătate pe vecinele care stăteau pe banca din faţa blocului, soţul făcea la fel când se întorcea cu braţele pline de plase de la cumpărături. Şi ea, doamna Matei, se oprea să le întrebe ce le mai doare, ce nevoi mai au, în calitatea ei de medic. Dar mai mult decât atât, în calitatea ei de om.
Au observat ele că parcă de ceva vreme se îmbracă mai altfel, parcă a şi slăbit, parcă s-a şi vopsit, parcă umblă mai înţepat. E clar, şi-au spus în cor reprezentantele moralităţii, are un amant, nenorocita. Nu i-ar fi ruşine! La vârsta ei?
În scurt timp, bârfa a ajuns la urechile multor locatari, ba chiar şi la urechile domnului Vlădescu, într-o seară în care, din nou împins de curiozitate, s-a prefăcut că-şi schimbă lăcăţelul cutiei poştale, în timp ce vâna o reacţie a cuiva care va citi noua lui poezie.
A venit o vecină şi, fără să citească, l-a abordat ca şi cum urma să-i spună cel mai mare secret al omenirii: ştiţi pentru cine e? Pentru doamna de la 9, doctoriţa. Ce femeie şi aia, cu soţ şi băiat aproape de însurat îi arde de prostii în văzul tuturor. Şi se mai şi dă mare doamnă. Păi asta-i femeie, domnule?
A simţit că-i fuge pământul de sub picioare în timp ce îl sufoca şi râsul, a fost o reacţie pe care efectiv nu ştia cum s-o gestioneze, erau stări contradictorii care i-au blocat mintea. N-a putut decât să întrebe: cine? Doamna Matei, doar v-am zis, i-a răspuns vecina ţâfnoasă. Nu, nu, cine-i scrie, asta am vrut să întreb, s-a trezit el vorbind.
A regretat imediat după ce a lăsat întrebarea suspendată-n aer. Şi avea să regrete şi după asta.
Se pare că această întrebare a aprins fitilul care i-a adus pe toţi într-o cursă nebună de-a şoarecele şi pisica. Brusc, a dispărut interesul pentru ţinutele doamnei Matei şi pentru păcatul pe care şi-au imaginat ele că l-ar fi comis, ăla de a fi destinatara unor poezii nevinovate, şi toată atenţia s-a întreptat spre marele vinovat, cel care lasă acele mesaje.
Va urma. Mâine, ultima parte.
Eu ti-am zis ca domnul Xo e putin cam prea subtil pt cei de pe acolo. Daca incerca si el drumul batatorit de partidele politice si anume, o faina, un ulei, niste mici, sa vezi ce succes avea la „duamnele” si la „duomnii” din asociatie….😂😂😂
Astept continuarea….😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Na, unii preferă să rămână aşa, în ciuda pierderii simpatiei. 😉 Ştiu ce zic.
Mulţumesc, Sticri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Indraznesc sa.zic ca Xo e o varianta masculina a Potecutei sau macar pe ici pe colo imprumuta din calitatile Potecutei.
Gresesc?
😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La întrebarea asta nu eu trebuie să răspund, Sticri. 😉
ApreciazăApreciază
Pai ai raspuns deja….😂😂😂
ApreciazăApreciază
Da? Cum?
ApreciazăApreciază
Ai raspuns subtil, precum domnul XO.😊
ApreciazăApreciază
Ah, asta era. Na, acum dacă ăsta e motiv să fiu asociată cu el, ce să mai zic, n-am ce. Asemănarea mă onorează şi-ţi mulţumesc.. În rest… faţă de ce-a făcut poezia lui, textul ăsta e mic copil 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Astept continuarea …..
ApreciazăApreciază
Şi eu 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Copios, Potecuță 😀 și tu, Sticri, mai vorbeai de iubirea necondiționată, care nu există cît sîntem oameni, condiționați de capacitatea creierului din dotare.
Potecuță, să mă ierți că am rîs, te rog, dar e ceva timp de cînd nu mai cred că „se merită” gesturile drăguțe așa, în general, pentru omenire. Mai degrabă personalizate și securizate de reciprocități 🙂
Aștept cu același interes și finalul. Sper să nu se mute…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poate fără să vreau am scos în evidență aspectul ăsta. Înseamnă că e pe undeva prin subconștientul meu, nu știu 🙂
Mulțumesc, Issa!
Facem cumva să nu se mute 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙏🏾❤❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai uleiul, faina si orezul pt unii inseamna un fel de iubire neconditionata deoarece e data la tot poporul care voteaza….😊😊😊, chiar daca e data din banii lor…😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bietul domn XO, ce gând bun l-a animat și, până la urmă, ce-a ieșit! Râsu-plânsu… Cum e-n viață, de obicei… Tare mult îmi place povestea asta, Potecuță, și de-abia aștept și eu să văd ce va mai urma. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excelent ai punctat, Cristina: ca în viaţă…
Da, despre asta e vorba.
Mă străduiesc să scriu ultima parte, ţine-mi pumnii 😀
Te pup!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu stiu daca se poate interpreta asa, dar eu cred ca aceste idei sunt o prezentare a modului cum functioneaza mintile oamenilor, doar pe reactii la stimuli. Cum am mai zis, chiar daca ideile nu imi apartin insa le consider corecte, majoritatea oamenilor doar reactioneaza. ceea ce este infinit trist.
Aproape ca imi imaginez urmarea, insa gandirea minoritara poate ca merita un castig de cauza, chiar si la un ps. sau intr-o postare suplimentara… 🙂
Seara frumoasa, draga Potecuta! Felicitari pentru postare! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că poate fi interpretat şi aşa, Suzana. Recunosc, nu m-am gândit atât de profund dar, ca de multe alte ori, tu ai adus un plus prin felul în care ai decodat mesajul meu şi îţi mulţumesc mult pentru asta!
Da, ai dreptate, ar merita să câştige gândirea aia. Nu promit că o voi face aici, la final, dar te asigur că aia contează mult! 😉
Să ai o zi bună şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Abia aștept urmarea! Dacă nu a reușit să le mlădieze mentalul colectiv nici cu o poezie care se angaja să îi urce pe stropi de ploaie în scară către cer, ce le va mai putea oare spune de aici înainte?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc tare mult!
Va avea ceva de spus. Vedem azi 😀
ApreciazăApreciază
Citește asta după ce publici ultima parte. Să nu citești acum. Nu vreau să-l influențez pe Mr. XO. Da, Potecuță? Nu citești acum ce urmează. Ne-am înțeles, da? 🙂 Asta urmează în viziunea mea: Aaah, m-am prins! Mesajul lui Mr. XO către vecini a început cu 🙂 și se va sfârși cu 😦
ApreciazăApreciază
Am publicat ultima parte şi am citit acum mesajul. Cam pe acolo, da, ai intuit bine 😀
ApreciazăApreciază
stii ca imi place sa te citesc, nu? Chiar daca o fac uneori asa, cu hei-rup, ca nu mai reusesc sa tin pasul cu toate. Dar iti trimit un zambet special pentru tine si maine aici sunt sa vad cum se descurca onorabilul domn Vladescu.
Si da, si mie imi pare ca domnul XO iti seamana.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştiu. Şi vreau să cred că şi tu ştii că e reciproc 😉
Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ar fi avut facebook…dar cred că acțiunea se petrece (ptiu, drace! Ca la şcoală…😣) înainte de epoca „feisbucistă”, că nu-l simt deloc un ignorant…dar ‘om vedea cu ce surprize vii mâine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-am rătăcit bine de tot…
ApreciazăApreciază
Nu ştiu dacă are. Dar sigur se petrece în zilele noastre sau măcar după apariţia celebrului 🙂 în loc de … orice.
Faptul că îşi lasă gândurile acolo nu e semn că n-ar avea unde. Sau poate că tot blocul e un facebook. Sau un blog. 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De avut are, dar nu cred că-l foloseşte!
Ceea ce tu ai scris, absolut magistral, este o secvență autentică/ specifică facebook-ului! Prin urmare, el, FB-ul, a existat de când e lumea, doar că în varianta orală şi locală. Acum s-a extins…
ApreciazăApreciază
Şi Facebookul e despre oameni. Şi unde-s oameni…
Mulţumesc mult, draga mea! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Mărturisesc că nu mă așteptam la o reacție atât de neplăcută din partea locatarilor. Mai că îmi vine să încerc a realiza acest experiment pe scara mea, doar că nu suntem decât patru vecini, deci n-ar avea relevanță. Însă poți să o faci chiar tu, Potecuță, dacă nu cumva povestea e inspirată din realitate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc frumos, Petru!
Ai dreptate, nu ar avea farmec mai ales că sigur vecinii tăi ar şti din prima că tu ai scris.
Nu ştiu dacă vreau să încerc. Sau stai… 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și mie mi-a trecut prin cap să fac un experiment. 🙂 Din păcate avem cameră video cu vedere la avizier, așa că anonimatul iese din discuție.
ApreciazăApreciază
Jo, poţi pune unde nu bate camera 😀
ApreciazăApreciază
Unde nu bate camera nu se aventurează nimeni. Ai innebunit?! Vrei să-mi dea cineva în cap????!! 😀 Glumesc, Potecuță. ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rectific: Vrei să-mi dea cineva cu tigaia in cap?!!! 😀 Sunt pe val azi. 😀
ApreciazăApreciază
😀 😀
Ai dreptate, e periculos, renunţăm la idee!
ApreciazăApreciază
Deci mâine apare tigaia in scenă. 🙂 Ai surprins atât de bine dinamica relațiilor de la bloc, încât mi-e aproape rău. Imi doresc mult ca într-o viață viitoare să nu mai stau la bloc, ci pe o peninsulă cvasi-pustie.
ApreciazăApreciază
Mâine e azi şi încă n-am tigaie 😀 😀
Of, Jo… mulţumesc mult!
Hai să inventăm o astfel de insulă. Fiecare cu a ei, nu îţi voi invada spaţiu 😀
ApreciazăApreciază
Peninsulă! Sau măcar o insulă la distanță îndeajuns de mică pentru a o putea parcurge inot. Și să nu fie nici rechini în zonă… Prea complicat! Peninsulă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu ştiu să înot aşa că… na, mai bine peninsulă, da 😀
ApreciazăApreciază
Ai văzut ce gândire analitică am? Inițial scrisesem ”insulă pustie”, dar m-am corectat instantaneu din motive de logistică. 😀 Om mai practic ca mine nu găsești. Eu zic să te muți aproape de mine pe peninsula aia. Nu găsești pe toate drumurile oameni practici. 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu am simţit că ar fi bine să fiu aproape de tine. Deci aşa fac!
ApreciazăApreciază
High five, neighbor! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E fix asa. Sunt curioasa ce incheiere are povestea. Cred ca, daca m-as apuca sa fac ceva in stilul domnului Vladescu, as fi printre principalii suspecti. Vecinii vor cauta pe cei mai ciudati sau excentrici, iar lista nu e lunga. 😀
ApreciazăApreciază
Ah, deci ai fi vizată. Nope, în cazul ăsta nu poţi. Numai cumva camuflată 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Masca, ochelari de soare si peruca. Sau masca SI masca lui Zorro. Dar ma tem ca as incepe sa desenez Z-uri. X-uri. Suna a rapoarte contabile. 😀
ApreciazăApreciază
Hahahaha, sună bine, să ştii 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Domnul V. pare a fi în antiteză cu personajul învăluit în fum de țigară. E fain să ai, așa, o sete de viață, o înclinație spre vesel și bun și haios. Păcat că unii reușesc să facă din țânțar armăsar și din cel mai nevinovat lucru o adevărată conspirație murdară. 🙂
ApreciazăApreciază
Oooo, ce tare mă bucură că i-ai comparat! Aşa e, sunt foarte diferiţi. Omul din cârciumă analizează lumea din alt unghi. Aceeaşi lume, de fapt…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-a dus gândul la un proverb : ” unde dai, și unde crapă!”.
Da , sigur avem nevoie de mulți, nenumărați XO !
ApreciazăApreciază
Of… dacă aş fi ştiut asta înainte…
Acum scriu finalul 🙂
Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ce imi place ca le-ai dat nume romanesti…
sa vedem cum reactioneaza si doamna Matei ( ma rog sper sa mai vad o continuare macar… imi aduc aminte cum asteptam continuarile de la ..”fum de tigara”..
ApreciazăApreciază
E gata, Gia. Pun poza imediat şi public. 😉
Mulţumesc mult că eşti aproape şi de povestea asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tocmai am vazut ca a aparut ultima parte. Ce bine ca n-am vazut direct din blogroll! 😊
*
E de rau daca m-am amuzat?! La poezii nu ma asteptam – ma gandeam ca va ajunge sa-si dea el viata peste cap, dar nu scriind poezii si iscand „scandaluri”. Sarmana doamna M.!
Oooof! Nu mai am rabdare! Fug la ultima parte!
❤️
ApreciazăApreciază
Vezi, Diana, şi cu poezii îţi poţi da viaţa peste cap 😀 😀
Şi nu e deloc de rău, cum să fie? Ştii doar cât mă bucur când ne amuzăm împreună de câte ceva, orice 😉
Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău că s-a ajuns la așa ceva, de la o poezie faină și-un îndemn atât de frumos. Mi-a pierit zâmbetul larg. 😶
ApreciazăApreciază
Aşa cum se întâmplă cu multe altele, poate la fel de frumoase.
Dar nu avem voie să renunţăm la zâmbet! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană