Se scutură petale din tot ce-am fost odată,
Un tu şi-un eu ce-n taină credeam că-nseamnă noi,
În primăvara asta ce nu mai vrea să-mpartă
Nici înfloriri, nici visuri şi nici tristeţi la doi
Aşa a vrut să fie, nu-i căuta vreo vină,
A obosit probabil de-atâtea rătăciri
Între tăceri absurde, menite să ne ţină
La adăpostul şubred al falsei fericiri
Ce-mi pare totuşi simplu în toată întâmplarea,
Pe care fără voie încerc să o complic,
E tot pustiul ăsta şi toată depărtarea
Ce şi rămâi cu bine! mă-mpiedică să-ţi zic
Rămâne o poveste sau simplă întrebare,
Nu căutăm răspunsuri, nici nu mai are rost,
Un tu şi-un eu, rămase cumva în suspendare,
Şi-un noi ce niciodată nu cred că ar fi fost
Se scutură petale din ce-ar fi fost odată,
Le-mprăştii peste vise şi le adun în gând,
Şi totuşi mi se pare că n-a fost niciodată
Mai simplu să mă vindec la umbră de cuvânt.
Subscriu la nostalgia ce în versuri pare senină… Umbra cuvîntului vindecă cel puțin clipa în care a fost scris 🙂 Și, cu cît cuvîntul e mai frumos, cu atît, zic eu, vindecă pe mai mulți ❤
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Sper să fie vindecare pentru cei care poposesc aici şi eu nevoie!
Îţi mulţumesc mult, Issa!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Frumoasă-nșiruirea
De versuri și de gând,
Și blândă amăgirea
Tristeților curgând.
Iar dacă doi odată
Au fost și nu mai sunt,
S-o risipi, ciudată,
Tristețea din cuvânt.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Aaa, ce frumoasă completare, Mugur! Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Completare incompletă și puțin șchioapă.
Eu îți mulțumesc pentru versurile tale minunate! Ai reușit să-mi trezești amintiri, trăiri…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E atât cât ar trebui 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O clipă m-am regăsit în cuvântul tău…şi tu, şi eu şi niciodată noi! Poate şi pentru că a fi „noi” trebuie sau ar trebui să ieşim din cămaşa umanului şi să ne îmbrăcăm cu cea celestă! Doar că suntem atât de oameni şi tratăm iubirea simplu, omeneşte, dar visăm mereu la una ce-i scrisă între stele…
Tare, tare mi-a plăcut!🤗
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Excelent punctat, draga mea! Da, cred că asta e problema noastră, a tuturor, că facem asta iar şi iar…
Mă bucur tare mult că ţi-a plăcut! Îţi mulţumesc mult de tot!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Cuvântul care m-ar vindeca (cel puțin temporar) pe mine nu poate fi scris. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiecare cu propriul leac… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am glumit, evident. Nu sunt pro violențe verbale, când pot să ucid și cu vorbe alese. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am înţeles că ai glumit, Jo.
Da, ai dreptate. Când vrem să ucidem e extrem de uşor. Mai greu e să construim ceva… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce să mai construiești?! Petalele sunt deja în bătaia vântului. (vezi fotografia) 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ohoo, câte sunt de…
După petale vor fi frunze şi tot aşa, sunt încă multe de făcut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci stai si suferi in continuare. Prefer să tai răul din rădăcină și să plantez alt copac. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙄 Stai că m-ai pierdut de tot. Vorbim de lucruri diferite. Deci: ai zis de ucis, am zis că prefer să construiesc decât să ucid deşi asta e cel mai uşor. De unde ai ajuns la „prefer să sufăr în continuare”? 🙄 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acel ”după petale vor fi frunze şi tot aşa” mi-a sunat a compromis. Și știi că eu nu sunt omul compromisurilor. 🙂
ApreciazăApreciază
Nici eu.
ApreciazăApreciază
Ce frumos le mai așterni tu, Potecuță! 😊
La umbră de cuvânt orice este posibil. De la nostalgii la făurirea de noi visuri îndrăznețe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
Da, e foarte maleabilă umbra asta… 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cerșim bani, inflaționiști, trecători.
E mai frumos decât un basm prin ochii cerșetori sau hotărâți.
Amintirile se scurg ca niște lipitori, din armăsari se fac țânțari.
Și ne regăsim alții la final, mai dependenți ce se vede, mai puțin copii, dar oare cu scopuri de visători atinse?
Cumva încerc să zic asta…
Numai gânduri bune, Potecuța!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sper că nu ne pierdem scopul…
Îți mulțumesc, Silviu! Numai bine îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt frumoase versurile. Imi fuge gandul la ce-a zis dr. Seuss candva, si pentru ca nu ma descurc asa de frumos ca altii, citez: „Nu plange pentru ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat” – si vindecarea vine repede. 😊
Saptamana minunata sa iti fie, Potecuta draga! ❤️
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult că îţi plac, Diana!
Da, ar fi potrivit acest citat ca sfat pentru cine trece prin asta, dacă e cineva care citeşte şi are nevoie.
Îţi mulţumesc! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vai, ce potrivită e că uite cât de repede a trecut perioada copacilor înflorți și acuș vine perioada trandafirilor. O încântare poezia ta! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc frumos, Florina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa vindecare superbă să ne tot fie.Potecuța,ești minunat de genială !. Felicitări !!!!.Te pup 😘!
ApreciazăApreciază
Şi tu eşti o drăguţă şi îţi mulţumesc mult, mult!
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Frumoasa curgere de cuvinte. Bine ca tristetile s-au topit intr-un final cumva optimist.
Ca doar tu asa spui: ca tristetile sunt aparente. Asa sa fie, draga Potecuta!
Zile senine si aromate iti doresc cu drag! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa să ne fie tuturor, Suzana! Îţi mulţumesc tare, tare mult!
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
iti sunt versurile ploaie de primavara, Potecuta! pentru suflet…
♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa îţi sunt şi ţie cuvintele, draga mea!
Mulţumesc din suflet!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
♥️♥️♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici nu știu ce să mai scriu, am citit comentariile și e totul deja scris.
Minunate versuri. Atât. 💖
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez, Aura! Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La umbră de cuvânt
Tare ,tare frumos…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
N-ar mai fi umbră dacă n-am avea parte și de soare, atât în natură, cât și în cuvinte. Eu percep acea lumină în versurile tale și de aceea mă pot bucura și când nostalgia e profundă.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc, Petru! Tare mă bucur că ai găsit şi lumina aia! Înseamnă mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunat, nostalgic dar si un frumos joc lumini si umbre. Atmosfera mi-a adus aminte de Blaga si de ale lui „paduri ce ar putea sa fie, si niciodata nu vor fi”. Multumesc pentru versuri! ❤
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Ana!
Mulţumesc şi pentru reamintire, e minunată poezia aia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Direct in inima si in stomac! :*
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Dana!
ApreciazăApreciază
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Magnifique ! Merci !
Felicitari sincere, pentru expunerea versificata a sentimentelor si starilor… de altadata…(?) în care o magica entitate, „un tu si-un eu” încrezatori si iubitori de Dumnezeu, formam 0 (999)Noua unA faptura, de puterea Cuvântului AAAE, atemporal aliata, legata… sudata, Stânca de granit din legendarul infinit *SION*, de neânvins în spatiu-timp, de zei si dumnezeii din Olimp.
Zile magice, senine, minunate, binecuvântate, împrimavarate, cu multe bucurii, pace, sanatate, libertate, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Zi frumoasă, Iosif!
ApreciazăApreciază
Minunate versuri, dragă Potecuță! La „umbră de cuvânt” (minunat ai spus!), purtăm în suflet nostalgii, amintiri, oameni dragi, momente care au fost și care au rămas întipărite…
Îți mulțumesc mult pentru momentul de poezie! O zi cât mai frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
Așa e, Alex, le purtăm pe toate…
Îți mulțumesc tare mult!
Săptămână frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câtă trăire răsare la umbră de „cuvânt”!
Frumusețea versurilor a diluat tristețea transmisă, transformând-o într-o acceptare neumbrită de sentimente!
🌺❤
ApreciazăApreciază
Ana, mulţumesc din suflet!
Mă bucur mult că nu ai rămas cu un gust al tristeţii! Nici nu am vrut asta, nu asta îmi doream să transmit 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană