Umbre rătăcite-n ploi

Publicat pe 16/04/2021 de Poteci de dor

Ia-mă de mână să-ncercăm să fugim
Undeva unde nu e miros de pieire,
Unde-n oameni mai e încă timp de trăit,
Unde ceru-i senin, chiar de ora-i târzie

Să alegem un loc într-un colţ de pământ
Unde nu e pustiu, ca prin vieţile noastre,
Unde nu e război, nici pe străzi, nici prin gând
Şi-unde nu se întâmplă niciun fel de dezastre

Pe aici pe la noi nu mai poţi să respiri,
E un aer greoi ce te arde în piept,
Un amestec de praf, amăgiri şi striviri,
Şi-s ruine prin tot ce-a fost sfânt şi-a fost drept

Pandemia de ură ne cuprinde pe toţi
Şi ucide încet ce mai e de ucis,
Ne transformă pe rând chiar în proprii călăi
Care-şi calcă-n picioare orice urmă de vis

Lupi flămânzi şi-au găsit adăpostul în noi
Şi rânjesc aşteptând să găsească o pradă,
Am rămas nişte umbre rătăcite în ploi,
Păpuşarii ne scot zi de zi la paradă

Să plecăm aşadar cât mai e încă zi,
Noaptea muşcă pe-afară şi ne-ntoarce din drum,
Cât mai e încă timp, cât sunt gările vii,
Să n-ajungem şi noi nişte urme în scrum.

Foto

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

64 de răspunsuri la Umbre rătăcite-n ploi

  1. Issabela zice:
    16/04/2021 la 16:24

    Am ajuns să mă-ntreb dacă numai în noi înșine mai putem pleca 🙂
    Dar vreau să fiu departe de a concretiza frumoasa ta reverie ❤
    Cîntecel n-avem azi? 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  2. sticri zice:
    16/04/2021 la 16:26

    Cred ca e cea mai frumoasa (daca se poate spune asa) descriere a realitatii planetare pe care am citit-o. Am doar un mic amendament, daca-mi permiti, eu nu as vrea ca cei care vad realitatea asa cum este ea sa fuga, sa plece, sa renunte, eu mi-as dori ca acestia sa lupte, sa se ridice in picioare si sa nu le fie teama sa spuna ceea ce au de spus, chiar daca deranjeaza, chiar daca vor fi pusi la zid, chiar daca fac nota discordanta, chiar daca nu vor fi „la moda”, etc.😊
    Cui foloseste fuga? Nu se va schimba nimic prin abandon/fuga….societatea tot mizerabila o sa ramana.

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      16/04/2021 la 16:32

      Îţi mulţumesc mult, Sticri!
      Nu despre situaţia actuală e vorba. De oameni în general, de noi toţi. De cum am ajuns să ne urâm cu patos.
      Şi uite, aş vrea să vină o zi în care semenii noştri să nu mai vorbească despre cei care tac ca despre nişte laşi. Mi-e silă, de aia nu vorbesc despre asta. Nu de frică.
      Mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 5 persoane

      Răspunde
  3. Allexyanna zice:
    16/04/2021 la 16:56

    Inspiraţie de frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. Mugur zice:
    16/04/2021 la 18:03

    Cred că mi-ar plăcea să locuim mai aproape și să facem parte dintr-un cenaclu literar. Cred că ar fi interesant să discutăm acolo despre o astfel de poezie, să o întoarcem pe toate fețele, să-i „pritocim” toate înțelesurile posibile.

    Abia la sfârșit să te întrebăm: da autorul, oare ce a voit să ne transmită prin versurile sale?

    Minunate versurile!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  5. Florina zice:
    16/04/2021 la 19:06

    Așa este, ruine au rămas… 😦

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  7. Daniela Marin zice:
    16/04/2021 la 20:46

    Frumos si bun poem!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  8. Aura B. Lupu zice:
    16/04/2021 la 20:55

    Potecuță, când găsești locul ăsta, te rog, îmi spui și mie? Te rog! 😍
    Minunate umbre, felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  9. sophisticatedwords zice:
    17/04/2021 la 1:41

    “Un amestec de praf, amăgiri şi striviri”
    intitdeauna gasesc la tine ceva care ma rascoleste.
    pentru ca tu le numesti,scriindu-le, atat de bine,

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  10. racoltapetru6 zice:
    17/04/2021 la 7:16

    Să căutăm mereu a găsi acea cale și acea destinație dinăuntrul nostru. Eu o fac cu ”Occident Expresul”, tu o faci prin versuri expresive, alții prin visuri optimiste. E bine când găsim parteneri de călătorie ca tine.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  11. Jo zice:
    17/04/2021 la 9:13

    În afară de actualitatea poeziei… practic exprimi atât de frumos și sfâșietor ❤️ ceea ce simțim cu toții de luni de zile și, din păcate, nu vedem luminița de la capătul tunelului, am o singură remarcă: încearcă să nu te mai uiți la telejurnal. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      17/04/2021 la 10:02

      Îţi mulţumesc mult, Jo!
      Aş vrea să pot să nu mă uit…
      Dar din păcate, nu e vorba de asta. Da, ştirile, unele dintre ele, sunt făcute să te ţină acolo. Şi ce-l face pe om să stea acolo? Drama. Sau dulapul altora. Ne place să vedem suferinţa altuia şi ne place să-i căutăm prin sertare, să-i aflăm secretele. Şi asta se oferă pe tavă.
      Dar, să revin, nu doar la ştiri se vede mizeria şi răutarea şi ura din oameni. Se vede la orice pas. Eu aici, de exemplu, îmi găsesc refugiul. Vă citesc pe voi şi-mi iau toată energia şi speranţa că se mai poate. Dar şi pe aici am văzut reacţii în genul ăsta. Şi fug cât pot de ele. Nu le vreau pur şi simplu.
      Deci ar fi bine dacă le-am vedea numai la tv. Pe ăla îl stingi şi gata. Dar…
      E sâmbătă, e soare, e frumos, hai la o cafea! 🙂
      Mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      • Jo zice:
        17/04/2021 la 11:52

        Da, înțeleg ce vrei să spui. Și la mine la serviciu (nu lucrez in domeniul medical) se discută foarte ”doct” despre coronavirus și vaccin, cu atâta vehemență de parcă persoanele respective ar avea cel puțin un PHD în medicină. Așa îți dai seama la ce posturi TV se uită colegele. 🙂 Vrei nu vrei îți ajung la urechi toate cele. 😦 La noi nu este soare, dar invitația la cafea sună bine pe orice vreme. Mulțumesc. ❤️

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
  12. anasylvi zice:
    17/04/2021 la 9:37

    Tu reusesti sa vrajesti emotiile chiar si prin aceste versuri inspirate din teatrul de umbre care ni se infatiseaza drept realitate. E trist ca sarim unii la gatul altora atat de usor, ca atatia imbratiseaza exgerarile, ca nici ratiunea, nici sentimentele nu mai conteaza. E trist, dar nu e nou. Omenirea nu isi invata lectiile, de aceea ne blocam mereu si nu reusim sa construim o societate mai civilizata, in adevaratul sens al cuvantului. Altfel zis, ramanem blocati in distopie, cand am putea fi mult mai mult.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      17/04/2021 la 9:54

      Doamne, Ana, cât de bine, de exact şi de frumos ai exprimat ceea ce simt şi gândesc şi nu aş fi reuşit să o spun aşa!
      Îţi mulţumesc din inimă pentru cuvintele tale frumoase!
      Da, asta mă doare şi mă miră. Sunt lucruri care se întâmplă şi care nu depind de noi. Şi nu-s puţine. Unele ne trântesc la pământ. Altele ne afectează mai puţin la nivel personal. Dar a lua de piatra de jos e un gest pe care încă îl putem controla. Dacă vrem. Şi se pare că nu doar că vrem, dar ne şi uităm bine în jur să căutam piatra cea mai mare şi mai ascuţită. Nu mai acceptăm păreri diferite, avem colecţie de etichete pe care le lipim fără ruşine pe fruntea oricui îndrăzneşte să spună ce gândeşte. Dacă nu gândeşte ca noi, îl transformăm în duşman şi îl facem bucăţi. E foarte trist că ne pierdem stropul de omenie care încă pâlpâie timid în noi…
      Mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
  13. Iosif zice:
    17/04/2021 la 9:53

    Minunate gânduri izvorâte din Sufletul Omului frumos !
    Asteapta-Ma la miezul noptii, când cerul e senin lipsit de nori. la casa de pe stânca-n fata portii, cu-a tale minunate, dragi surori. Caci am sa vin fara zabava, cu slujitorii Mei cei devotati, am sa va iau cu Mine-n slava, daca aveti lumina si vegheati. Eu vin pe norii necredintei lumii, iar stelele si luna se ascund, de zgomotul si urletul furtunii, de fulgerul si tunetul profund. Eu vin sa Îmi rapesc mireasa, ce Ma asteapta de milenii suspinând, s-o duc la Tatal Meu acasa, s-o fac regina-n cer si pe pamânt. Sa-mparatim etern în fericire, sa fim cu Tatal una-n Spirit Sfânt, tu gingasa Mireasa si Eu Mire, sa Fim în cer la fel ca pe pamânt.
    Un weekend minunat, binecuvântat, cu bucurie, pace, dragoste adevarata si Lumina învesmântat, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  14. Diana zice:
    17/04/2021 la 12:22

    Cei doi lupi din noi – unul alb si unul negru – se lupta sa puna stapanire pe sufletul nostru (legenda a nativilor americani); va castiga lupul pe care il hranim mai mult: cel alb – al puritatii – sau cel negru, al urii.
    In viata (inca) nu e pustiu, dar chiar de ar fi n-as fugi prea departe; m-as ascunde in mine un timp, sa-mi vindec ranile, si-as trai mai departe in aceasta lume plina de ingeri si demoni. 😊
    E tare frumos poemul tau. ❤️
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  15. Popa Victoria zice:
    17/04/2021 la 17:16

    Că ne găsim într-o situație deplorabilă, asta este Mi-a plăcut răspunsul lui Dan Puric fiind întrebat de Oana Zamfir pe acest subiect. Ce să facem. Am mai trecut prin așa ceva și o să mai trecem , dar poporul român , de fiecare dată a învins greutățile în toată istoria lui zbuciumată și nu se va da bătut nici acum , cam în felul acesta a răspuns el.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  16. silviubogan zice:
    17/04/2021 la 21:04

    Poezia este minunată! Îți mulțumesc pentru că ai pus-o aici și pentru mine! O seară plăcută, Potecuța!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  17. Suzana zice:
    17/04/2021 la 23:50

    Cred ca Diana a spus o idee importanta: cumva devenim ceea ce hranim mai vartos!
    Iar poezia este minunata si parca radiografiaza realitatea inconjuratoare!
    Multumesc, draga Potecuta!
    Noapte buna si o duminica placuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  18. Cri zice:
    18/04/2021 la 11:42

    Mental, am plecat, dragă Potecuță, demult… Și, uneori, m-am refugiat în câte o poezie de-a ta. 🙂 Cât de frumos ai surprins trista realitate! Dar poate că vom alege conștient să o tot facem un pic mai frumoasă, cotidian, prin miracolele strecurate în cuvintele scrise, citite, spuse, împărtășite. 🙂 Mie deja îmi e mult mai bine după ce te-am citit, acum! ❤❤

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  19. Pingback: Terapie poetică | adropofinspiration

  20. Zina zice:
    19/04/2021 la 17:09

    Superbă!
    Când găsiți colțul acela de lume, anunțați-mă și pe mine, vă rog!

    Săptămână excelentă, dragă Potecuță! ♥

    Apreciază

    Răspunde
  21. Mishuk zice:
    20/04/2021 la 13:07

    câteodată-ți fur… inspirația. vis-a-vis de ce mi-ai zis tu mie 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  22. Alex zice:
    21/04/2021 la 10:27

    Minunată poezie, dragă Potecuță! Așa de bine ai ilustrat în versuri lumea de azi, cu „pandemia de ură”, cu „păpușarii” acestei lumi, cu aerul apăsător ce ne arde în piept, cu lupii flămânzi ce și-au găsit sălașul în noi… Atât de trist și atât de adevărat! Și ne întrebăm, pe bună dreptate: oare când s-au stricat toate atât de tare? Parcă nu așa știam lumea asta! Sau… poate nu am băgat noi de seamă că de fapt așa era mai demult?
    E visul fiecăruia de a găsi acel refugiu minunat, „undeva unde nu e miros de pieire”… Un loc al liniștii, al armoniei, al iubirii dintre oameni…
    Îți mulțumesc din suflet pentru acest minunat moment de poezie! Să ai o zi cât mai bună! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      21/04/2021 la 11:23

      Nu ştiu de ce am devenit atât de răi sau, cum spuneai, de ce nu am văzut până acum asta.
      Mai bine să nu ne mai gândim la asta şi să ne bucurăm de acele locuri pe care le avem fiecare şi din care ne putem culege speranţa şi bucuria şi încrederea!
      Îţi mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, Alex!
      Zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  23. Gia Macoveanu zice:
    21/04/2021 la 13:17

    Oameni in care mai e timp de trăit.. ce frumos ai zis

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  24. silviubogan zice:
    24/04/2021 la 19:37

    Atât de mult strigă cugetu-n mine că mă întreb de ce toate-n jur îmi tac.
    Atât de mult-autonvinovățire, că mă cred că n-am suflet, că-s drac.
    Aștept răspuns cu suflet la gură că mă simt cu el pe-arătură.
    Cum scap de libertate că mi s-a urât de-atâta din imn!
    Știu că nu-s patriot zicând asta, dar mă umple de venin!

    Am simțit să revin pe blogul tău cu aceste versuri. Un răspuns m-ar ajuta căci iar trec printr-o perioadă dificilă.

    Numai gânduri bune!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s