Gânduri prin fumul de ţigară VI

Cine să trăiască, cine să trăiască… îmi răsună şi acum, după aproape 50 de ani, câţi au trecut de atunci, din ziua pe care nu o pot uita. Glasurile vesele şi mirate, de copii care nu erau obişnuiţi cu aniversările, mi-au însoţit de atunci fiecare zi de naştere. A fost prima şi ultima zi în care am crezut că sunt fericit. În altele chiar am fost, iar în altele doar mi s-a părut că sunt. Dar în ziua aia, am crezut asta în sufletul meu de copil, din zori şi până noaptea târziu, când am adormit plângând de atâta fericire. Am înţeles mult mai târziu că dintre toţi oamenii care se prefac că te iubesc şi că le pasă rămân în final atât de puţini, încât nici măcar un joc de cărţi nu e posibil. În cele mai multe cazuri, rămâi doar cu tine. Am înţeles deci că în ziua aia doar am crezut. Dar la anii mei mici, a fost cea mai frumoasă dintre toate.

S-au strâns copiii de pe stradă, mama ne-a făcut plăcinte şi gogoşi şi tot ea i-a învăţat să cânte „La mulţi ani”. Roiau toţi în jurul meu şi m-am simţit important deşi nu înţelegeam prea multe din tot ce se întâmpla. Dar cumva, ei au simţit că e o zi specială şi m-au lăsat să fiu cel mai bun jucător de fotbal al zilei. Portarul, rol jucat de băiatul vecinilor, se ferea din calea mingii care intra cu mare uşurinţă în poarta improvizată între cei doi pruni din curtea casei noastre.
Tata a scos un briceag din geanta lui maro, din piele, geantă fără de care imaginea lui nu poate exista în mintea mea, şi mi-a spus: ia-l, eşti bărbat de-acum. L-am luat. Şi aşa m-am şi simţit. Nu ştiu nici acum, după atât de mult timp, dacă era special pentru mine sau îl avea pe-acolo şi i-a fost la îndemână. Şi nici nu vreau, îmi face bine să nu ştiu. Şi nici nu mai poate conta.

A doua zi, încercând să fiu bărbat, am vrut să-mi cioplesc o sabie şi l-am rupt. M-a bătut tata şi atunci am înţeles că niciun cadou nu-ţi aparţine. Şi am început să le urăsc. Sau să-mi fie frică să mai primesc ceva. De atunci, singura dorinţă în zilele mele de naştere era să fiu lăsat în pace.
Copiii au uitat încă de a doua zi şi uneori uita până şi tata. Chiar şi eu am făcut, an după an, eforturi să uit. Mama a fost singura care, în zorii zilelor mele de naştere, mă pupa pe frunte cât încă mă făceam că dorm şi-mi şoptea: să-mi trăieşti, băiatul mamei!

Odată cu anii, La mulţi ani-ul s-a redus la dă şi tu „o sută” de ziua ta. Şi dădeam. Până uitau ei ce sărbătorim şi până uitam eu că nu mai am nimic de sărbătorit. Şi a ajuns să nu mai conteze. Nici asta.
Azi, aud ca prin vis doar glasul mamei care-mi spune, ca şi cum s-ar ruga, să-i trăiesc. Şi multe glasuri de copii care cântă cine să trăiască, cine să trăiască
Chiar aşa, cine?

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

73 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară VI

  1. Issabela zice:

    Mi-a plăcut mult întorsătura cu briceagul, poți construi pe ea o mulțime… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Drugwash zice:

    Puţin cîte puţin îmi scrii memoriile…

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu mă bucur că e așa.
      Dar faptul că e veridic îmi dă curaj. Îți mulțumesc, Dragoș!

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        Sincer, nici eu nu mă bucur de ce-am trăit, da’ acu’ ce să fac? Ce-o fo’ o fo’. Bine, nu a fost totul tras la indigo, ci doar situaţii, conjuncturi asemănătoare unde anumite amănunte diferă. Însă efectele lecturii capitolului sînt la fel de dure şi pătrunzătoare precum amintirile trăirilor din acele clipe de demult. Bine că în cazul tău e vorba doar de imaginaţie, altfel m-aş fi întristat şi mai mult.

        Apreciat de 2 persoane

        • Of, nu, chiar nu. Nu vreau și nu e cazul să intru în detalii, nu ar fi drept nici pentru personajul meu, nici pentru cei care, iată, ori cumva se regăsesc, ori știu pe cineva care.
          Dar nu. Am avut o copilărie fericită, cu amândoi lângă mine, ca părinți, nu doar de decor. Și nu numai în asta a stat fericirea.
          Mulțumesc pentru gândul sincer!

          Apreciat de 3 persoane

  3. Cri zice:

    Ce mult mi-a plăcut descrierea acelui moment cu… „să-mi trăieşti, băiatul mamei!” 🙂
    Foarte, foarte frumos a fost și acest capitol, Potecuță! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  4. Diana zice:

    Ooof! Aici ai scris o poveste nascuta din imaginatie dar – de fapt – ai scris povestea multor oameni care… Atat de simplu si de frumos ai scris! Imi place tare mult!
    M-a emotionat foarte tare acest fragment – poate pentru ca am cunoscut o multime de copii care nu stiu ce inseamna sa-si „serbeze ziua”? N-am idee si nu conteaza. Conteaza impresia pe care au lasat-o randurile tale in sufletul meu: o mare tristete (desi nu stiu daca „tristete” e cuvantul potrivit)

    Zile senine iti doresc, Potecuta! ❤️

    Apreciat de 2 persoane

    • Diana, sunt copleșită. Mai întâi Dragoș, apoi tu… mă crezi că nu am trăit niciodată un asemenea episod? Și nici nu mi-au povestit alții? Și nici cu oameni așa, pierduți.
      Scriu din imaginație și dacă mă pot apropia de realitate… înseamnă mult!
      Îți mulțumesc mult!
      Să ai o seară frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Te cred. Prin natura ocupatiei la un moment dat am cunoscut multi oameni cu destine frante (violenta, saracie, boala…), dar nu as putea scrie cum scrii tu.
        Dupa numai trei ani am fost nevoita sa renunt – nu simteam ca pot fi utila si devenisem „un butoi cu lacrimi”… Numai gandul ca ma intorc acasa, unde aveam tot ce-mi trebuia, unde eram iubita, lasandu-i pe ei in casutele lor ca frigiderele, iarna, ma facea sa plang. Inca evit sa ma gandesc serios la acei trei ani, dar trebuie sa „infrunt”, la un moment dat, realitatea acelor ani. 😊
        Si eu iti multumesc, Potecuta!

        Apreciat de 1 persoană

        • Of, Diana. Te cred.
          Eu n-aş putea. Ca şi tine, aş duce acasă tot bagajul ăla emoţional şi m-ar afecta în timp.
          Sper să reuşeşti să înfrunţi asta, atunci când vei fi pregătită să o faci, să scapi cumva de povară. E dureros, ştiu. Dar trebuie să te împaci cumva cu anii ăia.
          Te îmbrăţişez!

          Apreciat de 1 persoană

  5. Florina zice:

    Am văzut un film anul acesta, turcesc, am plâns după ce s-a terminat 20 de minute încontinuu. Ți-l voi recomanda sau scriu pe blog despre el. Da, uenori așa e, ne trezim cu atât de puțini oameni sinceri prin preajmă… Dar să nu pierdem speranța, să-i apreciem pe cei pe care încă-i avem… și cei pentur care încă mai contăm…

    Apreciază

  6. ♥️ ah, m-ai facut sa plang! te iubesc, Potecuta! ce frumos stii tu sa scrii…

    Apreciază

  7. tink3rbe11 zice:

    Întotdeauna, indiferent de valurile vieții,glasul ,gestul unei mame ,răzbate până în cel mai adânc ungher.
    Intensitatea puternică a amintirii ,a mai mâzgălit un puls pe electrocardiograma poveștii de viață a eroului nostru.
    Chiar dacă briceagul s-a rupt ,amintirea lui a rămas. Că deh,ăsta era rolul taților, a educa copilul când nu mai era de competența mamei.
    Contrar stării negativiste ,amintirile sunt totuși semne bune,chiar dacă ele sunt singurele care umplu mintea și spațiul.
    Mă bucur că ai mai încercat…chiar dacă spui că inspirația s-a dus…dacă revine precum amintirile…tot e bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • Îmi place să cred că a revenit.
      Nu e ușor deloc. Nu am trăit așa ceva nici măcar de la distanță așa că nu mă pot transpune cu usurință. Dar las personajul să vorbească și sper să se mai lase scris 🙂
      Îți mulțumesc!

      Apreciază

  8. Iosif zice:

    Se pare ca “fumul de tigara” si cafeaua dulce-amara, ti-a fost o muza perfecta în aceasta superba nuvela a evolutiei omului din bar, care-si deapana melancolic filmul vietii desarte, în care doar mama îi mai pastra în gând si-n inima data aniversarii singurei zile din an în care i s-a cântat “la multi ani”, însa omul fiind mult prea mic atunci sa înteleaga evenimentul, acum la peste 50 de ani traieste singuratic, doar cu amintirile trecutului învaluit în nori de fum… Merci, pentru superba lectura !
    LA MULTI ANI, draga Potecuta !

    Apreciază

    • Mulțumesc și eu, Iosif!
      Da, cam așa se întâmplă…
      Mulțumesc mult! Și ție, numai bine!

      Apreciază

      • Iosif zice:

        P.S. As zice ca, adevarata Zi de nastere, nu începe la venirea în aceasta dimensiune a perceptiei obiectiv-pragmatice, ci la (re)nasterea constient-responsabila, din apa si Duh, mentionata si explicata de Hristos lui Nicodim, singura Cale de eliberare din lanturile “Matrixului” programului genetic pacatos, defectuos, mostenit de la primul Om (facut de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lor) “Adam&Eva”.https://biblia.resursecrestine.ro/ioan/3

        Apreciază

  9. sticri zice:

    Eu zic ceva, nu stiu sigur dar spun ca faptul ca este ziua ta azi sau a fost, te-a impins subliminal sa asterni aceste randuri.
    LA MULTI ANI!
    PS: Sa ma scuzi daca gresesc, dar asa simt

    Apreciază

    • A fost ieri, Sticri.
      Da, răspunzând unor mesaje și felicitându-mă că acum mai mulți ani am oprit pe fb treaba aia cu ziua de naștere, fiind deci sigură că toate urările au venit sincer.
      Dar atât. Altă legătură nu există. Aia a fost scânteia și de acolo a fost doar imaginație.
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Mugur zice:

    Au fost ani, puțini, în care a venit câte cineva la mine, să-mi facă o urare și să guste o prăjitură. Au fost și ani în care parcă doar eu îmi mai aminteam că, în ziua… s-a născut un prunc. Nu sunt resentimente rămase în urmă, așa că viața a mers mai departe.
    Mă bucur că pentru tine, cele scrise în acest fragment sunt doar închipuiri.
    La mulți ani!

    Apreciază

  11. Ideota69 zice:

    Ultimele randuri sunt impresionante! De fapt toate, dar ultimele m-au patruns pana in adancurile sufletului… Multumesc, Potecuto! Si… La multi ani!

    Apreciază

  12. Ar fi cazul să analizez și eu dacă tocmai din această cauză nu-mi place să sărbătoresc zilele de naștere. Poate dacă aș aduna toți prietenii adevărați de departe, ar ajunge de un joc de cărți… în doi.

    Apreciază

    • Cum i-am spus lui Sticri, cel mai puternic când am scris asta a fost gândul la anii-n care nu răzbeam să răspund unor urări venite pe fb de la oameni cu care nu vorbeam deloc şi care, nu bag mâna-n foc că m-ar cunoaşte bine. Oameni care-ţi scriu la repezeală şi în secunda următoare uită că exişti.
      Şi mă gândeam: oare chiar contează că primeşti urări de la 100 de oameni şi dintre ei sunt doar doi care chiar ştiu că e ziua ta?
      Şi cred că şi-n viaţa de dincolo de FB e cam la fel. Sigur, sigur, contează şi te bucură mult. Dar e mai important să simţi cu adevărat urarea. Că a aflat omul în ziua aia de la alţii sau că ştia el, contează mai puţin. Dar contează gândul lui.
      Deci până la urmă prietenia nu stă în asta. Că ştii cum se spune, dacă chemi oamenii la mâncat şi băut, ai casa plină. Dar ia cheamă-i la zugrăvit să vezi câţi sunt bolnavi sau au brusc probleme 😀
      Mulţumesc, Petru!

      Apreciază

  13. anasylvi zice:

    Ce sa zic, fain text. Au fost momente in care nu am avut cu cine sa sarbatoresc, am sarbatorit eu si cu mine. Daca am oameni putini, dar buni in preajma pentru mine e excelent, nu am simtit nevoia de multimi care sa-mi ureze una si alta, cel putin nu la maturitate. Cand eram copil visam si eu la petreceri, dar n-a tinut prea mult. Imi amintesc de un prieten care era singur de ziua lui, m-am dus sa il vizitez la camin si l-am gasit imbracat elegant, cu costum si cravata, chiar daca credea ca nu vine nimeni. Recunosc ca m-a impresionat si am invata o lectie, de fapt mi-am reamintit-o atunci.

    Apreciază

    • Depinde de la caz la caz. Sunt copii care nici nu ştiu când e ziua lor. Asta nu are cum să nu doară la maturitate. Aşa cum doare şi când telefonul tace întreaga zi.
      Nu există o regulă. nici mie nu-mi place fastul la aniversări. Asta nu înseamnă că tuturor le e bine dacă nimeni nu-i sună de ziua lor.
      Şi ce spui tu cu acel amic mie mi se pare extrem de trist. Da, putem învăţa multe de acolo, aşa cum, dincolo de râs, învăţăm de la Mr. Bean care-şi trimitea singur felicitări. Dar e acolo o durere pe care nu vreau s-o cunosc.

      Apreciat de 2 persoane

      • anasylvi zice:

        Da, asa e, multora nu le e bine. Sincer, cele mai multe urari le-am primit de cand cu facebook-ul si nu, nu ma deranjeaza ca sunt si oameni cu care am foarte putine tangente care imi spun la multi ani astfel. In schimb, in afara de cativa, alesi pe spranceana, nu imi place sa fiu sunata. Un sms ajunge, e foarte apreciat, chiar nu vreau sa imi petrec ziua de nastere palavragind la telefon.

        Apreciat de 1 persoană

        • De deranjat nici pe mine nu m-a deranjat. Dar, aşa cum tu ai acei aleşi pe sprânceană care sună, şi eu am ales să închid acel anunţ pe FB. Pentru că prefer să îmi petrec timpul vorbind cu cei care chiar sunt alături de mine într-un fel sau altul tot timpul anului, nu să stau să butonez, răspunzând unor automatisme. Pentru că varianta aia cu scris a doua zi acel foarte sec „mulţumesc tuturor celor care…” pentru mine nu există. Aşa cum aici răspund tuturor, aşa făceam şi acolo. Până când am realizat că e extrem de fals totul. S-au strecurat persoane, nu ştiu cum, care habar n-am cine sunt şi nici ele nu ştiu cine sunt eu. Nu like, nu comentariu, nu nimic. Şi brusc, că le spunea FB-ul, scriau LMA. Ei, nu. Nu sunt genul care se împăunează cu numere. Vreau oameni lângă mine, ca şi aici. Nu mă coafează să am 3000 de unici pe zi. Mi-e bine cu puţini, dar cu care am un dialog, nu avem relaţie bazată pe likeuri.
          şi, cum spui tu, prefer să-mi petrec ziua cu astfel de oameni şi cu mine, nu cu clişee.

          Apreciat de 1 persoană

          • anasylvi zice:

            Clar, sunt foarte de acord ca nu ma incanta nici pe mine interactiunile de fatada. Ziceam doar ca nu ma deranjeaza parte asta cu lamulteanul. M-am trezit si eu uneori spunand LMA unor cetateni din lista cu care nu aveam relatii de prietenie apropiata, pur si simplu dintr-un vibe, o dorinta de a-i ura acelui om ceva frumos de ziua lui. Au fost momente. Stiu insa ca, de cele mai multe ori, e doar un gest automat. Cat despre blog, da, prefer si eu cititori interesati de ceea ce scriu, e normal. E ziua ta azi? Daca a fost, te rog sa ma ierti si sa accepti un La multi ani din acela intarziat si bleg, dar cu totul si cu totul sincer. ❤

            Apreciază

  14. Jo zice:

    Cred că mai rău decât să fii singur de ziua ta este să-ți dorești să nu fii singur. Spre norocul meu, nu fac parte din categoria asta. Iau din viață ce mi se oferă, fără amintirea torturilor pe care le făcea mama sau ale florilor pe care mi le dăruia tata, cu un zâmbet larg.

    Apreciază

    • Evident, Jo! Numai că, vezi, nu poate exista o regulă despre ce e bine şi ce nu când e vorba de o durere sau alta. Sunt oameni care nu suportă singurătatea, sunt oameni care duc cu ei dureri pe care noi nu avem cum să le înţelegem. Şi ce bine că nu putem!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Marina Costa zice:

    La multi ani, cu sanatate si bucurii, surioara de zodie! Behaim multe pe bloguri – si Oana Crampeie de suflet e tot berbeaca.

    Apreciază

  16. ina02s zice:

    Un La multi ani! Potecuta, cu sanatate, intarziatttttt, dar sincer!
    Ce poveste stranie ai scris! Ca-i veridica, E, ca ti-au spus oamenii, deci E bine scrisa. Ca-i trista, E, ca te face lacrimogen. Ca suntem formali, ni se intampla, dar sa nu fim suspectati de intentii rele. Unii se ratacesc, altii uita, alti sunt si nepasatori. Asta E!
    Mi-a placut mult finalul, plin de emotie ”Azi, aud ca prin vis doar glasul mamei care-mi spune, ca şi cum s-ar ruga, să-i trăiesc”.

    Multumesc Potecuta! Te imbratisez cu drag! Pupiciii:)

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult de tot, Ina!
      Hm. De ce e stranie? E-n ton cu tot ce-am scris până acum la omul din cârciumă. Sunt gândurile lui. E tristă, că nu puteam face altfel. Aşa a fost el de la început, nu transform personajul, îmi e prea drag aşa şi ar semăna cu ceva foarte kitsch dacă l-aş face brusc din telenovelă. Încerc să-i păstrez linia. Încer. Nu ştiu dacă şi pot 😀
      Eu îţi mulţumesc ţie mult! Te îmbrăţişez!

      Apreciază

  17. Floare de mai zice:

    Potecuță,eu aniversări cu copii,prieteni,n-am avut niciodată,cei din clasa mea de la generală nu mă băgau în seamă,că nu eram”de nasul lor”,ei erau mai înstăriți ca mine,aveau blugi,haine,”de la turci”,că aşa era în 1990.Ăsta era argumentul lor,”nu eşti tu de”rangul nostru”.Toată viața doar ai mei mi-au spus La mulți ani,iar când am împlinit 10 ani au venit şi unchiul,mătuşa,verişoara mea plus nişte prieteni de familie,doar eu nu eram cu sufletul unde trebuia,pentru că în acel 14 august 1990,tocmai TATA nu mai era lângă mine.Plecase în aprilie,iar aceea era prima”aniversare”fără el.Eu mă uitam în jur,nu era,iar în capul meu era doar”Azi e ziua mea,tu de ce nu eşti ?”.Am primit cadouri,felicitări,urări,doar că….au trecut pe lângă mine toate,nu simțeam să mă bucur….Şi aşa a fost mereu,de atunci,plus că,după ce în 2002 mi-am petrecut ziua complet singură,că fratele meu era la serviciu iar mana cu bunica în spital,în 2003 bunica mea a murit,pe 14 august,în ziua în care eu împlineam 23 de ani.De atunci ziua mea e una de doliu,de parcă nu aş fi simțit eu doliul de după tata….😢😢😢.Cam asta e la mine cu ziua de naştere.Iar povestea ta….aproape că m-a făcut să plâng.Te pup tare !!!!❤❤

    Apreciază

    • Îmi pare rău, draga mea! Nu e uşor să asociezi pierderea cuiva atât de drag cu ziua de naştere. Dar cumva, fiecare zi, fiecare an e un dar. Şi chiar dacă nu sărbătorim prin petreceri, măcar să-i mulţumim Domnului sau cui vrem şi simţim noi pentru acel an în plus. Că mulţi ar mai vrea şi numai câteva minute-n plus.
      Te îmbrăţişez!

      Apreciază

      • Floare de mai zice:

        Potecuță,şi eu aş fi vrut nişte aniversări în plus pentru tata,mai ales acum 10 zile când ar fi fost ziua lui….De la 41 la 72 de ani ar mai fi fost multe…Au avut însă Unii”grijă”să nu mai aibă parte de ele…😢😢

        Apreciază

  18. Suzana zice:

    Ma intreb oare cati oameni isi pliaza amintirile pe aceste ganduri. Posibil sa fie multi!
    Multumesc pentru poveste ta , draga Potecuta!
    Seara frumoasa si… La Multi Ani bucurosi si sanatosi! ❤

    Apreciază

  19. In fuga dar cu mare drag o imbratisare si un gand tarziu de la multi ani, Potecut!

    Apreciază

  20. De ce mă faci tu să mă-ntristez, Potecuță dragă, după uimirea și bucuria pe care mi le-au adus ”tăcerile” de mai înainte?!?
    Am rămas oftând, așa, din adâncuri, la sfârșitul povestirii tale și, cu toate astea, tot mai aștept continuarea… 🙂

    Apreciază

  21. adrianport zice:

    Sa stii ca aici nu e ca pe Facebook. Intai am citit textul, frumos ca de obicei, ceea ce m-a facut sa am o oarece banuiala… A fost ca si cand as fi mancat tort inainte sa cant „Cine sa traiasca…”. Dar e bine si mai tarziu, ca-i din suflet! La multi ani!

    Apreciază

    • Nu există nimic din FB aici, tocmai de aia aici mă simt acasă şi pe FB intru cât să mai postez câte o poezie veche şi să răspund comentariilor dacă şi când apar. Dar nu, nu e ca acolo.
      Mulţumesc tare mult, Adrian!

      Apreciat de 1 persoană

  22. ce ma bucur ca ai mai facut o parte a povestii…

    PS departe de subiect, dar mi-ai facut pofta de plăcinte şi gogoşi

    Apreciază

  23. Mărgeluţa zice:

    Uaa, mi s-a pus un nod în gat și m-a inundat tristețea…sau poate e altceva, ca ce simt acum e mult mai apăsător. Întotdeauna m-am întrebat de ce unii nu-și suporta ziua de naștere, și nu doar ca nu și-o sărbătoresc, ba mai mult, nici nu vor sa și-o amintească. Majoritatea în jurul meu asa sunt, pe când eu sunt exact opusul. E singura zi din an care este a mea și despre mine și-mi arat recunoștința ca am mai trăit un an, sărbătorind-ma. 😁

    Apreciază

    • Şi eu sunt ca tine. Nu e musai să fie cu chef, anul ăsta n-a fost deloc, dar nici nu-s din categoria celor care nu şi-o suportă. Înţeleg că nu te bucuri că îmbătrâneşti, dar zic şi eu cum spui tu, că şansa de a avea un an în plus nu e de aruncat şi alţii ar cam vrea asta dar…
      Aşa că da, eu mă bucur tare în fiecare an şi nu numai 🙂

      Apreciază

  24. Mărgeluţa zice:

    Si un lamultiani întârziat! Sănătate și multa inspirație, Potecuta draga! ❤️

    Apreciază

  25. M-a impresionat amintirea asta din copilărie. Și faptul că a luat bătaie pentru că a stricat un „cadou”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s