Despre sondaj, pe lung. Pe foarte lung.

Dragii mei, nu pot să încep altfel decât prin a vă mulţumi cu tot sufletul! V-am spus în postarea trecută că fac acel sondaj doar pentru mine, că nu are miză şi că ar putea fi vorba de un simplu pitic din capul meu şi, cu toate astea, aţi tratat totul cu seriorizate şi mi-aţi făcut pe plac şi aţi răspuns. Ştiu că toţi aţi fost foarte sinceri şi apreciez asta mai mult decât v-aş putea spune. Mi-e teamă să nu pară forţat, deşi nu ar fi, dacă aş scrie fraze mai complicate prin care să vă mulţumesc, aşa că vă spun simplu.
De asemenea, am fost uimită şi tare, tare fericită că am primit comentarii şi de la persoane care de obicei nu comentează şi asta chiar a fost o surpriză frumoasă. Şi eu citesc bloguri pe care nu las semne aşa că ştiu şi înţeleg. Dar faptul că sunt pe aici cumva în umbră şi acum, că am cerut ceva, nu au mai stat deoparte şi mi-au lăsat câteva cuvinte chiar m-a impresionat. Vouă, dragilor, vă mulţumesc de două ori! Vă ştiţi voi! 😉
Aşa cum am scris în postare, nici acum nu sunt sigură că voi fi în stare să vă spun exact ce-am vrut. Dar reacţiile voastre mă obligă să încerc măcar să vă lămuresc, că prea darnici aţi fost cu mine şi chiar nu pot lăsa lucrurile în coadă de peşte. Vă rog să consideraţi în continuare că e o discuţie între prieteni, una în care ne spunem părerea şi atât. Că eu am vrut doar să-mi fac puţină lumină-n gânduri. Şi să mă trag de mânecă, să stau să judec de trei ori şi să vorbesc o dată 🙂

Unii dintre voi aţi luat în calcul varianta, alţii aproape că m-aţi făcut să spun tot, că altfel discuţia se ducea unde nu era cazul (Dragoş, stai jos 😛 😀 ), alții m-aţi forţat puţin să creionez contextul şi mi-aţi cerut detalii, cum că ar depinde de diverşi factori, şi aveţi dreptate, depinde de nenumărate situaţii. Numai că, vedeţi voi, pentru a putea obţine o reacţie ca una posibilă în realitate, nu trebuie să ştii nimic. Pentru că atunci, când se întâmplă, nu ştii. Vine înspre tine un om şi atât. Nu ştii că e american sau francez, că are sau nu o problemă. Dacă aş fi spus detaliile, evident, toată lumea ar fi reacţionat la fel. Dar eu nu asta am vrut, asta nu m-ar fi ajutat.
Unii aţi spus că aţi fugi, că aţi răspunde la fel, că ar fi posibil să-l pocniţi puţin, că aţi sta să întrebaţi de ce face asta sau că aţi pleca pur şi simplu. Oameni diferiţi, reacţii diferite, aşa cum e normal să fie.
Ştiu că e greu să ne imaginăm într-o situaţie sau alta. Am vorbit, în altă postare despre reacţii, că la cutremur suntem aşi toţi la teorie. Dar, dacă Doamne fereşte suntem treziţi în toiul nopţii cu toate căzând peste noi, câţi am mai avea reacţiile alea bune şi nu am fugi la lift deşi, da, ştim toţi că ăla e ultimul lucru pe care trebuie să-l facem? De aia nu am insistat pe ce aţi face ci pe ce aţi crede, care ar fi primul gând.
Şi repet, apreciez enorm că aţi intrat în jocul ăsta al imaginaţiei şi m-aţi ajutat să mă lămuresc!
Răspunsul meu, cum am spus, nu mai contează, eu ştiu detaliile şi nu ar fi corect, dar vă garantez că m-am regăsit în multe răspunsuri ale voastre şi vă promit că voi fi cât pot eu de sinceră imediat, când vă spun despre o reacţie a mea care m-a şi făcut să fac sondajul.

Mai facem repede un exerciţiu de imaginaţie şi de data asta vă rog să răspundeţi numai pentru voi, nu întind coarda să vă cer să răspundeţi aici: să zicem că vedeţi la tv, pe net, auziţi, citiţi că: „O persoană cu sindromul Tourette a fost agresată de un bărbat pentru că l-a înjurat pe stradă”. Vă zburliţi puţin? Vă vine să ziceţi că „vai, nu se poate, în ce lume trăim, ce om ar putea face asta etc?”. Răspunsul meu e da. Dacă şi al vostru e la fel, vă spun doar că oricare dintre noi ar fi putut fi acel am agresiv. Atenţie!! Sub nicio formă nu caut scuze în caz de abuz. Nu vorbim de bătaie, da? Şi nu agreez nici altă formă de abuz, vă rog mult să nu interpretaţi, eu chiar am vrut să vedem lucrurile clar şi am reuşit cu ajutorul vostru, deci nu de eventuale scuze e vorba.

V-am promis că voi fi sinceră şi-mi torn cenuşă-n cap: mie mi-a venit şi chiar am zis şi încă mai mult de atât. Nu m-a auzit nimeni dar contează ce-am gândit.
Cu ocazia asta le răspund şi celor care ar putea spune: apăi stai, că nu se poate ca o persoană cu sindromul ăsta să nu arate asta şi să nu-ţi dai seama. Ba se poate şi vă rog să vă amintiţi ce-am scris ieri şi am insistat şi prin comentarii că e important: e pe stradă, adică nu staţi cu el în compartiment de tren şi după o oră vă întreabă ceva. Pe stradă sunteţi cu gândurile voastre, vorbiţi cu cineva, nu vedeţi oamenii din jur, nu staţi să-i analizaţi. E chestie de câteva secunde.
Şi doi, serios acum, câţi dintre noi am recunoaşte rapid sindromul ăsta? Fără să-mi spuneţi că-s cinică, la prima vedere eventual vedem un om care face gesturi ciudăţele. Asta vedem noi, cei care nu cunoaştem simptomele.
Şi trei, îl urmăresc pe omul ăsta, nici nu contează care, am zis ieri, nu mai zic şi aici, de vreo lună. Credeţi-mă, nu se preface. Şi umblă prin Braşov, prin capitală, pe la Miercurea Ciuc şi prin alte oraşe deci oricând, oricine se poate întâlni cu el. Şi nu e singurul.

Am văzut, pe net, cazuri extrem de grave, cu oameni care-şi fac rău lor şi celor din jur. Aşa cum am văzut un tip în Anglia care avea un tic la câteva minute. Şi nu mă afund în detalii, eu spun doar ce-am văzut din afară deci nu mă pot duce mult în subiect.
Băiatul ăsta nu are nevoie de asistenţă, nu e violent. Problema e că are şi Coprolalia şi asta da, e mai rară. Ei, el o are şi se plimbă pe stradă deci e verosimilă o întâlnire, da? Mulţumesc 😀
Bun. Cum spuneam, îl urmăresc, face live-uri pe youtube şi face foarte bine, cumva e o încercare de conştientizare şi acceptare.
Sunt momente în care spune două trei fraze fără să aibă niciun fel de tic. Mai mult de atât nu se poate. Dar în alea trei fraze poate să vă întrebe unde-i gara. Însă, până să-i răspundeţi, nu prea se mai poate să nu intervină un tic şi o înjurătură.

Am văzut un filmuleţ în care el făcea live din gară, mergea spre bunica lui. Şi dacă de obicei mă distrez tare, pentru că el e atât de mişto încât face mişto de „tauretul lui”, cum spune el, mai ales când spune prostioare completând frazele (explică foarte bine ce se întâmplă cu el, spune exact ce simte şi cum îi vin replicile şi cum nu pot fi oprite sau controlate) încât n-ai cum altfel. Nu râd de el, sper că aţi înţeles.
Dar în ăsta, în gară fiind, l-am văzut foarte jenat şi a spus că în dreapta lui sunt nişte oameni care se holbează şi râd într-una de el. Şi după nodul din gât care mi-a adus lacrimi în ochi, ce-a fost în gândul meu, la gura mea, nu vreţi să ştiţi. La adresa ălora care râdeau.
Sigur, nu, nu era de râs, orice-ar fi. Dar după ce-am judecat foarte aspru, am tras aer în piept şi-am zis: măi fato, ia mai respiră o dată. Înainte să-l vezi pe băiatul ăsta, ce ştiai despre asta? Ăăăă, teorie. Bun. Şi dacă venea băiatul ăsta la tine, te întreba unde-i gara şi îi spuneai în dreapta şi el spunea: săru’mâna, o sugi!” tu cam ce făceai? Ăăăă… şi am tăcut.

Şi v-am întrebat pe voi. Şi puţini aţi spus că v-aţi gândi că poate are o problemă. Ca şi mine, de altfel. Şi poate noi, toţi ceilalţi, am fi azi breaking news, prezentaţi ca nişte bipezi fără suflet care au fugit şi nu au ajutat un om cu probleme sau, mai rău, l-au înjurat. Şi milioane de oameni de acasă ar zice că vaaai, ce animale! Şi n-ar greşi. Dar diferenţa dintre ei şi noi ar fi că ei ştiu. Noi, atunci, pe loc, nu avem de unde să ştim, aşa cum nici voi, ieri, nu aţi ştiut. Şi sper că acum aţi înţeles de ce nu am putut spune tot. Dacă începeam cu „un om cu tourette vine la voi, vă întreabă ceva şi vă înjură…” ce rost ar mai fi avut sondajul?
Nu spun sub nicio formă, subliniez, că sunt scuzabile reacţiile dure faţă de o persoană cu probleme. Dar vine partea cealaltă: dacă nu toţi cei care reacţionează-s chiar nişte animale? M-ai înjurat, te înjur, că sunt mai impulsiv din fire, ar spune omul. Dar dacă omul ăsta ar şti, sigur că s-ar comporta altfel.
Ei, cum facem să ştim? Nu doar despre asta, despre multe altele. Că nu putem spune că-i vorba de educaţie aici. Aşa cum ieri, mulţi aţi spus că aţi fugi… etc şi suntem toţi oameni care-am trecut prin şcoli, aşa se poate întâmpla şi pe stradă. Cu oricine. Şi bietul om să rămână dezorientat fără să reprezinte un pericol. Sau tocmai în educaţie e cheia? Ce să facem? Prezentăm în şcoli filmuleţe cu ei? El a povestit că a debudat boala pe la 6 ani şi profesorii credeau că se preface şi a avut grave probleme cu ei din cauza asta. Le arătăm copiilor astfel de cazuri, să ştie că există?
E clar că nu putem acum să-i pupăm pe toţi cei care ne înjură, presupunând că ar avea o problemă, nici asta nu e soluţia.

Nu vreau să rezolv nimic cu asta. Am vrut doar să vedem că uneori ceea ce pare de pus la zid e foarte posibil să nu fie chiar aşa. Uneori. Poate în chestiuni foarte importante. Există întotdeauna o victimă şi un abuzator. Niciodată nu căutăm scuze abuzatorului, nu despre violenţă vorbesc, acolo nu discut. Dar uite că abuzatori, într-o formă sau alta, am fi putut fi şi noi, făcând un rău cu totul şi cu totul neintenţionat. Dar aspru sancţionat de societate. Cum e şi normal. Dar…?

Mulţumesc încă o dată!

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

106 răspunsuri la Despre sondaj, pe lung. Pe foarte lung.

  1. 🤗 Draga mea Potecuta, lasand la o parte alea doua sute si ceva comentarii, articolul tau, aptitudinile tale de mediatoare de reallity shows alea de pe netflix, am crezut, si la inceput si dupa, si eram convinsa ca iar e cu bataie de cap, cu logica, cu whiskey, cu gheata, cu ce mai era.
    am zis ca s-a pus iar Potecuta pe sotii! nu ca nu mi-ar placea. 🤗
    hai pupici Potecuta, multumim si pentru articolul de azi!
    azi am tras o sperietura ca a venit politia din Liverpool la usa sa ma verifice daca stau in carantina! 😂 al naibii o mai cautau pe doamna Lulia. auzi la ei, Lulia! hai pupic, nici la paine nu ma duc. 😂

    Apreciat de 3 persoane

  2. Cri zice:

    E un serial, Chicago Med se cheamă și din acesta am aflat pentru prima oară despre sindromul Tourette, însă, citindu-ți articolul dinainte, Potecuță, nu mi-a revenit în minte afecțiunea, ci doar mi-am creionat în gând diverse personalități agresive verbal, printre care și cea a fostului meu coleg, despre care-ți scriam că așa vorbea el, dar nefiind bolnav… cred. Da, e important să ne amintim, înainte de a judeca pe cineva, că e posibil să ne și înșelăm în privința sa, ori că am fi putut fi noi înșine în pielea lui, în anumite circumstanțe. Cum spuneai și tu, chiar și noi pe noi ne surprindem uneori… Te pup!!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Florin zice:

    Reacțiile de moment ale oamenilor sunt greu de prezis, mai ales în situația descrisă. Vă pun și eu o problemă legată nu de un moment, ci de o acumulare de lungă durată:
    Criminalul (nu bag mâna în foc pentru această afirmație fiindcă a tras și poliția aiurea, cosciugul sigilat, …) de la Onești s-a considerat nedreptățit el și familia lui timp de 10 ani. A încercat în fel și chip să clarifice (de fapt să recupereze) dar s-a lovit permanent de un zid opac. Cunosc personal zidul de care s-a lovit permanent.
    Sunteți siguri că în situație limită, nu ați fi în stare de gesturi nebunești? Parafrazez – cine n-ar greși, să ridice piatra.

    Apreciat de 4 persoane

    • Pfu, aici chiar mi-e imposibil să spun. Știi, el avea antecedente, un trecut cu episoade violente.
      Nu aș compara cazurile, mai ales că eu nu am dat un verdict aici, din contră. Am acceptat că și eu pot fi în locul celor care fug.
      Dar chiar în locul unui om care a ucis două persoane, nu mă pot pune.

      Apreciat de 3 persoane

      • Florin zice:

        Eu nu pot fi sigur că „a ucis”. Cred că și gloanțele de cauciuc, trase de la doi metri, într-o încăpere, pot ucide. Oricum, ce s-a întâmplat acolo se demonstrează doar cu mărturia chiar a acelora care ar putea fi vinovați, cu certificate medico-legale. IML a fost implicat în multe scandaluri de mușamalizare în anii ’90. Sunt multe îndoieli.
        Eu n-am întrebat dacă ați ucide unul sau doi oameni, ci dacă ați fi în stare să comiteți o nebunie.

        Apreciat de 1 persoană

    • sticri zice:

      Salut Florin! Cu permisiunea Potecutei o sa ma bag si eu in discutie (mi-a zis mama ca nu e frumos dar eu nu o ascult..😂😂).
      La Onesti vinovatii ar trebui cautati la cei care au coordonat actiunea. Cum sa-i pui sa traga cu gloante de cauciuc..😂😂 pe militieni?
      Eu am alta nelamurire, criminalul avea peste 60 ani si a legat cu mainile la spate un tip de 30+ si unul de 50+. Tu stateai sa te lege ala?
      Eu am invata o chestiune ” de cartier” in sensul ca uneori trebuie sa te lasi ghidat de fraza „mai bine sa planga mama lui decat mama mea” – fraza asta o stiu din liceu de la profesorul de sport care ne preda tehnici de autoaparare, evident ca le puteai folosi si ofensiv…

      Apreciat de 2 persoane

  4. Drugwash zice:

    Jos nu stau că-i rece, da’ şed pe scaun. Îi bine aşe? 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Unde vrei tu, numa șăzi, că nu te scot la tablă, ai scăpat de data asta 😀

      Apreciat de 3 persoane

      • Drugwash zice:

        Cuminţel mi-s, to’a’rşa. 😀

        Apreciat de 4 persoane

        • sticri zice:

          N-ai amortit tot stand pe scaunel? 😊

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Nah, e comfortabil, cu burete. 🙂

            Mă cultiv citind din mail comentariile. Văd puncte de vedere, înţeleg raţionamente… Şi te văd pe tine cum te dai mare – la propriu şi la figurat – uitînd că David l-a învins pe Goliat. 😉

            Ai spus deja cam ceea ce încercasem eu să spun deja în articolul trecut în legătură cu probabilităţile, şi s-a cam epuizat subiectul. Nu ştiu cu ce-aş mai putea interveni ca să fie inedit. Şi-apoi am promis să fiu cuminte, nu? 🙂

            Apreciat de 2 persoane

            • sticri zice:

              Asa este, ai fost „asa NU”, acum trebuie sa stai cuminte.
              Chiar daca David l-a invins pe Goliat, lui Goliat nu i-a fost frica, pana in ultima clipa a crezut ca o sa castige.

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              E şi ăsta un punct de vedere. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Ooooo, aici intervin!
              Cine, ce? Sticri, de ce a fost „așa nu”? Așa nu în ce sens?
              Aici cine jignește alt musafir absolut aiurea e așa nu deci nu e cazul. Sau dacă mă înjură doar pentru că scriu. Cam atât, în rest vă descurcați și dacă vă certați. Deci nimeni nu a fost așa nu. Dacă voi între voi ați avut ceva, nu mă bag, arbitrez doar 😀
              Dragoș, am zis că nu te scot la tablă, asta nu înseamnă că nu poți vorbi cu colegii de bancă.
              Io sper că din acel „stai jos” nu ai înțeles că să taci. Pân’ aci! 😀
              Și să nu începeți iar cu mâncare, că vă scot în grădină 😛 😀

              Apreciat de 2 persoane

            • sticri zice:

              Eu intelesesem ca te deranjase ceva si de asta glumeam pe tema asta cu el si-l intrebasem de statul pe scaunel, etc.

              Apreciat de 2 persoane

            • În postare, când am scris aia cu forțatul, a fost fix cu gândul la el, că puțin a lipsit să îi spun contextul de tot. El avea dreptate dar mă enervam eu, că și eu aveam în cazul pe care nu îl puteam spune. De aia l-am amintit în paranteze, că restul a fost la general, aia a fost pentru el.
              Pfuuu, îl citesc pe Dragoș de dinainte de 2013, cred, și el pe mine tot de atunci. Ne-am contrazis, am ținut fiecare la părerea lui de n ori de atunci, dar niciodată nu m-a deranjat cu nimic. Așa cum nici voi nu mă puteți deranja cu ceva.
              Dar cu cei pe care îi știu de atâția ani de aici e ca o prietenie (ok, forțat termen, dacă vrei) în care știi că x e pasionat de fotbal și îl lași la meci și tu ieși cu ceilalți în balcon și x știe că habar n-ai de chimie și nu te pune în situații penibile să te facă râs de față cu alții. Cam așa e și aici. Deci nu, Dragoș nu mă poate deranja. Sau dacă e, apăi io nu tac, lui îi zic, că știu că o pot face. 🙂

              Apreciat de 4 persoane

            • sticri zice:

              Ok, inseamna ca am inteles eu eronat anumite chestiuni

              Apreciază

            • Pe aci e cu relaxare, Sticri. Ai văzut că țip numai când aud de hamsii și pește. În rest, e cu voie bună, orice-ar fi.
              Nu îți face griji, e ok că ai spus și am lămurit! 😉

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              No, şezi blîndă că nu-i bai. Nimeni n-a jignit pe nimeni, nimeni nu se ceartă cu nimeni – totul e în regulă. 🙂 Pur şi simplu azi mă simt mai puţin vorbăreţ, atîta tot. Şi-apoi nu strică să mai şi ascult ce spun alţii. 😉

              Apreciat de 2 persoane

            • Atunci e ok, stau liniștită. Vă las cheile, merg la somn, faceți cum vreți, ce vreți. 🙂

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Probabil am să te urmez cît de curînd. În patul meu propriu, desigur. 😀

              Somn pufos! 😉

              Apreciat de 1 persoană

  5. Eu sunt mai răuță cu oamenii cu diferite afecțiuni. Asta pentru că și eu am ”slavă cerului!” și nu am cum să-i supăr. Și dacă-i supăr…pagubă-n ciuperci! Tourette este o afecțiune neurologică. Da, unii pot să aibă afecțiuni grave, dar cei ce se plimbă singuri printre noi, sunt sigură că au și discernământ. Fiind conștienți de ceea ce li se întâmplă ar putea singuri să se educe. Dacă în jurul lor nu ar folosi nimeni înjurături, nu ar ava de unde să învețe astfel de expresii. Desigur că înjură pentru că le place să repete înjurături. Astfel de expresii îi amuză și din dorința de a fi acceptați, caută grupurile care se amuză pe aceste afecțiuni. Da, depinde de educație. Ei repetă expresiile pe care le folosesc cel mai des. Dacă ar folosi ”te iubesc” mai mult decât ”mi-o sugi” ar spune ”te iubesc” tot la trei cuvinte. Sigur, că unii ar fugi mâncând pământul și scuipând în sân și la auzul ”teiubescului” de teamă că nu se va mai putea descotorosi de el. Eu n-aș fugi că nu pot, dar i-aș sugera să repete mai des ”iartă-mă” sau ”scuză-mă”. În felul acesta nu ar stârni nici râsul celor din jur.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    Cred că mulți, dacă nu toți avem războaiele noastre interioare. Știi, ieri după ce ți-am spus fix primul lucru ce mi-a venit în minte mi-am amintit de sindromul Tourette, dar am zis că poate nu e… m-am bazat pe instinct. Dar, uite din nou, cum ne înșală instinctul.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Issabela zice:

    Trăim într-o societate prea imperfectă, de la care eu personal nu mai am pretenții – scapă cine poate. M-aș fi bucurat că am scăpat doar cu o înjurătură, fără s-o mai aprofundez.
    Dar, involuntar, întotdeauna mi se va chirci și sufletul, și stomacul la auzul acesteia. Nu știu ce sindrom o fi și al meu 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. ina02s zice:

    Greu de aruncat cu piatra. La o boală nu m-am gândit. Oricum m-ar speria, deci m-aș îndepărta. Bietul băiat! Precis nu vrea milă nimănui, dar nici râsete sau zâmbete malițioase. O sa fiu mai atenta! Mulțam Potecuță! 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  9. sticri zice:

    Eu cred ca probabilitatea statistica ca pe strada sa intalnesc pe cineva suferind de Tourette este extrem de mica, chiar neglijabila. Totusi probabilitatea sa intalnesc pe strada oameni „normali” dar needucati e mult mai mare. Uite, o s-o spun eu, cati dintre voi nu ati trecut pe celalalt trotuar cand vedeati ca se apropie de voi o gasca de tigani si tiganci galagiosi?
    Astept sa fiu facut rasist..😂😂

    Apreciat de 2 persoane

  10. Diana zice:

    Hm. Atunci cand se intampla in astfel de situatii (cu oameni care au unele afectiuni, cum ar fi sindromul T) se intampla cu detalii, daca privesti omul, deci sunt foarte mari sansele ca cei injurati sa stie ca au de a face cu cineva care are probleme si sa nu reactioneze violent (verbal, si cu atat mai putin fizic). Cei cu acest sindrom sunt, cumva, „precipitati”, in mimica, in gesturi (au „o mie” de ticuri „maruntele” care nu pot scapa atentiei) – iti dai seama (aproape imediat) ca ceva nu-i ok cu ei. S-ar distra multi, probabil, dar foarte putini, cred, ar reactiona brutal in astfel de situatii.
    Noapte buna, Potecuta! ❤️

    Apreciază

    • Diana, urmăresc acest băiat de o lună, în fiecare zi. Are filmulețe în care vorbește zeci de secunde fără nimic. Nu toți sunt așa. Dar el poate. Nu tot timpul și nu des, ba chiar relativ rar. Dar poate. În alea 10 secunde cât tu te uiți după o floare pe stradă, apare în fața ta de nicăieri, întreabă fără să miște și înjură. E foarte posibilă asta.
      Sigur, ce spui tu e adevărat. Dar nici așa nu ar ști toți să identifice corect ticurile.
      Mulțumesc, să ai o noapte liniștită!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Nu trebuie sa identifice ticurile, ci sa-si dea seama ca ceva nu e ok. Cel despre care scrii (pe care nu-l stiu) filmeaza, e concentrat pe „ceva”, dar ticurile se „accentueaza” in contact cu altii, cu vreo emotie… nu stiu cum sa explic. Am avut in bloc un baiat cu acest sindrom (abia cand a ajuns la liceu a inceput sa se comporte si mai ciudat decat in copilarie), si era destul de ok in „ceata”, dar cand intervenea un „element” necunoscut parca se scurtcircuita: clipea des, dadea din umeri, avea niste miscari de cap de parca incerca sa-si suceasca gatul, vorbea extrem de repede la un moment dat, arunca cate o „ma-tii” (si multe altele in fractiuni de secunda). Modul in care clipeste, un fel de rictusuri ale gurii, incretiri ale nasului sunt, cred, cele mai vizibile semne ca ceva nu e ok (nici nu trebuie sa stim cum se numeste afectiunea).
        Multumesc, la fel. 😊

        Apreciat de 1 persoană

        • Da, Diana. Dar tu ai avut acel caz. Cine nu știe, nici nu are șanse să se prindă în secundele alea.
          Ai văzut cât de puțină lume a spus că poate fi Tourette? Fix așa e și pe stradă. Trece pe lângă oameni și zice cuvinte cu p. Auzi frânturi. Nu poți identifica așa, din prima.
          De aia am făcut acel exercițiu. Și am tras concluzia de care aveam nevoie.

          Apreciat de 1 persoană

          • Diana zice:

            Am insistat cu „amanunte” pentru ca postarea ta mi se pare importanta, pentru ca este despre oameni care ies din tipare fara a urmari acest lucru si imi place sa cred ca tot mai multi vor intelege ca sunt pe lume si oameni care sunt „altfel” si, inainte de a „ridica piatra”, trebuie sa gandim – in fractiuni de secunda. Stiu… nu toti pot gandi in fractiuni de secunda (in sensul de a fi „pe faza” instant) dar – extrapoland – fractiunea de secunda poate face diferenta intre bine si rau, intre viata si moarte s.a.m.d.. Hm. Imi suna cam melodramatic ce-am scris… 😊 dar asa mi-a dat prin gand.

            Apreciat de 2 persoane

            • Nuuu, deloc nu e melodramatic, ba chiar e foarte important tot ce spui și da, subscriu! Da, e nevoie să se știe, mai ales că uite, tu ai cunoscut un caz.
              Contează mult comentariul tău, draga mea!
              Dar eu zic că e nevoie și de ceva educație sau nu știu ce. Că știm prea puține și putem reacționa total nepotrivit deși fără să fim pe deplin vinovați.

              Apreciat de 2 persoane

  11. Nu, nu ti-am raspuns la sondaj. In ultima vreme, dialogurile mele matinale se limiteaza la un buna dimineata, o gura de cafea si un ridicat din umeri la reprosul, deja intrat in cotidian, iar pleci fara sa mananci nimic.
    Nici acum nu am timp, trebuie sa scriu raportul de garda si sa fug la cabinet, dar iti spun ca daca as fi raspuns, as fi spus ca i-as fi raspuns omului la intrebarei si as fi trecut mai departe, chiar daca m-ar fi deranjat limbajul. Ca m-as fi gandit la Tourette? In nici un caz. Am vazut atat de multe tipuri de oameni cu un limbaj impisibil de reprodus, incat o afectiune pur medicala ar fii fost una dintre ultimele mele optiuni.
    Gata, fug, raportul ala nu se scrie singur☺️

    Apreciază

  12. Nu mi-a fost dat să întâlnesc vreo persoană cu sindromul Tourette și nici nu cred că mai am șanse. Dar am văzut câteva filme din care am putut înțelege prin ce trec și cum ar trebui să reacționăm dacă știm despre ce e vorba (unul era cu Edward Norton, într-un rol foarte bine jucat). Dar când suntem luați prin surprindere, reacțiile noastre pot scăpa de sub control, după cum ai spus și tu.

    Apreciază

  13. Iosif zice:

    Un silence qui crie !
    Melodie

    Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Citind raspunsurile, m-am gandit la un lucru: ce oameni linisiti si empatici sunt aici, nu ca mine, care fie ma reped la bietul om, fie ma ia rasul. Daca as sti ca are Tourette sau altceva de nu se poate controla, probabil i-as zice doar un Hai sa traiesti! sau ceva de genul. Nu cred ca mi-ar fi trecut asta prin cap, mai ales daca respectivul era barbat. Acum imi dau seama ca suna (si poate chiar e) discriminatoriu, dar cred ca daca persoana in cauza ar fi fost femeie, as fi presupus mult mai rapid ca are vreo problema de gen. Probabil nu e corect, dar m-ai intrebat de prime reactii.

    Apreciază

  15. Jo zice:

    Exact asta-i ideea! Trebuie să educăm populația. Asta face un film ca Motherless Brooklyn… sau Joker – cu Joaquin Phoenix (boala era alta, dar ideea este aceeași). Asta fac filmulețele tânărului în cauză. Asta face articolul tău. Mulțumim. Este de-a dreptul trist că niște cadre didactice nu și-au dat seama despre ce-i vorba și că nu l-au tratat cu compasiune pe bietul copil.

    Apreciat de 1 persoană

    • Uf, da, aici e o mare, mare problemă. Copiii ca el, şi nu doar ca el, ar trebui integraţi şi în mâna dascălilor stă o mare parte a acestui aspect. De câte cazuri de copii cu autism nu ai auzit, cazutri în care erau consideraţi obraznici şi părinţilor le era sugerat să-i ducă la şcoli speciale? Sau de părinţi ai altor copii care spuneau că acel copil deranjează orele?
      E nevoie de o mai mare conştientizare şi uite că sunt oameni care se prezintă fix aşa cum sunt, încercând astfel să se ajute pe ei şi pe alţii ca ei.
      Mulţumesc frumos, Jo!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Ella zice:

    Apropo de „exerciţiu de imaginaţie”…
    Aveam 1 an si ceva de Olanda, bâjbâiam inca in „dutch” … si ma intalnesc pe strada cu un brbat de statura mica, deci nu asa de fioros, care dupa ce ma depaseste incepe sa strige dupa mine … Prima data am inlemnit, am inteles cateva cuvinte din ce spunea si erau destul de desucheate!
    Ma rog, ma lamurit vecina mea … omul avea sindromul Tourette, dar nu era agresif absolut de loc! Saracul, mai avea el si alte hibe … un pic inapoiat mintal ceea ce facea boala si mai grea!
    Deci … Niciodata nu stii cu cine vorbesti!
    Zi placuta draga mea!

    Apreciat de 1 persoană

    • Perfect exemplul tău! Deci e foarte posibil ca persoana pe care o considerăm un pericol să fie departe de aşa ceva. Dar asta nu ne incriminează nici pe noi, cei care ne speriem pe moment sau încercăm să evităm o interacţiune. Cred că e normală şi reacţia noastră.
      Mulţumesc, Ella! Te pup!

      Apreciază

  17. condeiblog zice:

    M-am dus după fentă și la Tourette nu m-am gândit atunci, recunosc. Eram și grăbit, dar oricum nu puteam vedea de ceața pe care ai avut grijă să o așterni când ai descris întâmplarea 🙂 Ei bine, trebuie să spun că în cazul acesta se schimbă treaba. Păi da, că dacă nu e noapte beznă îi vezi și ticurile care însoțesc incontinența lui verbală. Ori dacă înțelegi în clipa doi ce se întâmplă n-ai cum să te superi, chiar n-ai cum. Nici să te sperii n-ai de ce.

    Apreciat de 1 persoană

    • Condei, ceaţă poate fi şi în situaţia de pe stradă.
      Hai să zic: băiatul ăsta mergea cu un prieten pe stradă, în Piaţa din Braşov parcă erau. Făcea live pe youtube, că aşa face, practic să înţelegem cum e viaţa unui om cu un astfel de sindrom. Vorbea despre diverse şi râdea. Au trecut pe lângă doi băieţi, el a înjurat şi s-a oprit filmarea. A revenit şi a explicat că cei doi s-au revoltat şi s-au luat după ei. Au explicat, au lămurit, cei doi au înţeles.
      Deci am exagerat? E sau nu posibilă o astfel de întâmplare?
      Şi, cum am zis, eu de exemplu nu văd toţi oamenii care vin pe stradă spre mine, care trec. Poate mă uit la o vitrină, el apare lângă, nu apuc să văd mişcările necontrolate, mă întreabă şi înjură.
      Eu am recunoscut că nu m-aş fi gândit la varianta cu sindronul ăsta înainte să-l urmăresc pe băiatul ăsta.
      Şi faptul că mulţi dintre cei care au răspuns n-au spus de varianta asta mă face să cred că nu sunt singura.
      evident că acum, că ştim, e cu totul şi cu totul altă treabă. Dar când nu ştim, ne scapă asta.

      Apreciat de 1 persoană

      • condeiblog zice:

        O, desigur! Admit că poți fi luat prin surprindere. Mă gândesc iarăși că vor fi destul de mulți care nici să nu fi auzit vreodată despre acest sindrom. Păi nu? Oameni și ei… Ori ignoranții nu au nevoie la rândul lor de puțină înțelegere? Eu zic că da. Ce te faci însă cu neînțelegerea lor!… 🙂

        Apreciază

  18. Contextul schimba totul… dar când ești scos din rutina sau gândurile tale pe strada, nu ai timp sa analizezi lucrurile și sa acționezi repede corect

    Apreciază

  19. silviubogan zice:

    Eu am înțeles următoarele idei pentru mine:

    – eu nu-mi pot anticipa complet experiențele
    – violența verbală duce la violență fizică
    – un om gen pachet de nervi și un om obișnuit cu nepăsarea față de propriile cuvinte se întâlnesc
    – cele două roluri se pot interschimba („fie roata și pătrată, tot se-nvârte ea odată”)

    Felicitări pentru experiment. 🙂

    Doresc întregii familii o duminică frumoasă!

    Apreciază

  20. printrecuvinte01 zice:

    Cred că îl știu pe tip (de pe net), eu am crezut ca face mișto că nu prea înțelegeam de ce nu zice s-o altceva în afara de înjurături și cuvinte obscene. Recunosc, mi s-a părut ciudat, dar mno, fiecare știe ce e în mintea lui și ce probleme are, așa că nu mai judec. E o tanti pe la blocurile din jurul meu, care merge pe strada și dacă vede un om vorbește cu el, asa din senin, în general spune lucruri fără sens sau înjură. Mi s-a întâmplat și mie să îmi spună ceva, dar am văzut-o ca nu e în lumea asta, așa că am continuat să merg, fără să o bag în seamă. Nu știu dacă am făcut bine sau nu, dar tind să cred că am ales corect.
    La tourette nu prea înțeleg de ce fix cuvintele alea le repetă, de ce nu zice diverse animale gen. Sau flori, sau altceva.

    Apreciat de 1 persoană

    • Băiatul ăsta de pe net are şi Coprolalia, este o afecţiune legată de Tourette care înseamnă repetarea cuvintelor obscene. Nu pot fi controlate decât foarte greu. El explică faptul că e ca şi cum vrei să opreşti un strănut. Reuşeşti uneori foarte greu, dar simţi o presiune enormă-n cap. Alteori pur şi simplu nu ai cum să opreşti asta. Şi spune că dacă face totuşi eforturi să oprească un tic din ăsta, i se agravează pe urmă şi face şi mai rău.
      Şi nu poate alege el ce cuvinte repetă. Pur şi simplu nu se poate.

      Apreciază

  21. Am înțeles acum. Eu nu mi-aș putea da seama ce suferință are. L-aș socoti dus cu pluta.

    Apreciază

    • Cred că nu eşti singura, Constanţa. Dar asta doar pentru că sunt mai puţine cazuri de oameni cu un astfel de sindrom şi cum creierul nostru preferă scurtăturile, alege ce ştie. Nu e de condamnat un om care crede asta. Şi eu aş fi crezut la fel. Acum însă, cumva cred că aş analiza puţin înainte. Cred, acum la cald. În faţa faptului împlinit, nu ştiu cum şi ce aş face.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s