Scurt pe doi

Sau pe trei, încă nu m-am hotărât, am timp până la final să mă gândesc dacă am trei sau rămân la două. Chestii, despre chestii vorbesc. Nu ştiu cum să le numesc altfel, eu m-am amuzat tare. Şi vreau să rămână aşa, nu-mi stric zenul cu nimic, am mâncat o brânzoaică aproape fierbinte, făcută-n casă, un deliciu pentru papile şi delir pentru calorii, iuhuu. Mda, am mărturisit deja în alte case, ieri am zis că ţin dietă şi am încheiat ziua cu ciocolată. Ce poate fi mai presus de asta? A fost fabulos. Ştiţi că eu râdeam cu poftă de tipele alea din reclamele la ciocolată care, după sunete şi mimică, dădeau impresia că… cum să zic eu, că na, păţesc ceva ce noi nu vedem? Mda, râdeam tare de ele şi mi se păreau mai mult decât penibile. 😳 Ei, aseară n-am mai râs de ele.
N-am ţinut diete în viaţa mea, dar am înţeles că şi numai gândul la dietă te face să intri în panică şi creierelul apasă toate butoanele de urgenţă, intră pe avarii, te face să vezi pui la rotisor în loc de peşte pe televizor, din astea. Aşa am păţit ieri. Toată ziua am mâncat fructe şi ceva puţin şi aseară, că seara nu e zi şi eu ziua am zis că nu mănânc, am zis către creierul meu: hai, fra’, am glumit! şi am luat o bucăţică de ciucalată.  Una mai măricică, aşa. Bine, două. Şi el s-a tăvălit în adulaţie şi na, am înţeles că fetele alea nu păţeau nimic din ce nu vedeam noi, era pur şi simplu ceva dincolo de orice concept psihologic şi, mai ales, filosofic. A fost psihedelic. Vedeţi câte cuvinte ştiu? De la brânzoaică e, nu că-s eu deşteaptă. 😀

Cu ce să-ncep? Bine, cu aia care mă face de râs, m-am hotărât să vă spun, să scap de grijă. Dragilor, eu, la Jo, am citit despre multe filme faine. Mi-am propus să văd multe, dar la cât timp am, cred că până în 2025 reuşesc să văd ce-am notat până acum. Şi pentru că duminicile-s pentru filme, somn, citit, somn, cel puţin în perioada asta, am purces la căutat filme. Caut pe HBO Go şi Netflix, pe astea mă învârt şi, de multe ori, adorm înainte să găsesc un film.
Mi-a sărit în ochi un titlu pe care chiar îmi doream să-l găsesc: The Father. M-am aşezat comod în pat, am dat play şi am aşteptat. Filmul a început cu o înmormântare şi cu un el care, în capul meu, ar fi fost personajul principal, dar care nu era cine credeam eu. Mno, nu-i bai, stai că e cu chestie, cu întoarcere-n timp, din astea, vine imediat şi ce trebuie, mi-am zis. Acel imediat n-a venit nici după 20 de minute, timp în care ar fi fost normal să apară măcar unul dintre actorii despre care ştiam eu că joacă-n film sau, dacă nu, măcar acţiunea să semene cu ce ştiam. Nţ, nimic din toate astea. Am realizat brusc că singura legătură cu filmul despre care a scris Jo e titlul aşa că am ieşit repede, să nu se prindă aplicaţia că-s tută şi am căutat alt film.
Să vă zic? Bine, e a doua oară când o păţesc. Oare titlurile astea nu-s şi ele cu exclusivitate, măcar pentru din ăştia ca mine? Cum să fie două sau mai multe filme cu acelaşi titlu?
Data trecută m-am uitat la tot filmul şi nu m-am prins că nu-i ce caut. Pe ăla l-a lăudat cineva care n-ar fi lăudat aşa ceva niciodată. Dar eu nu ştiam nimic despre film, cine l-a lăudat a spus că-i genial, că e musai de văzut. Şi genericul curgea, şi eu eram cu mintea-n trei zări: ce pisici o fi văzut la filmul ăsta? Genial nu a fost nici pe departe deşi a fost cu un actor tare frumuşăl. Na, măcar atât. Şi când am căutat pe google, am aflat că mai e un film cu acelaşi titlu. Mno. Nu insistaţi, despre ăsta chiar nu vă zic 😀

În fine, n-am zis la nimeni nimic, nici nu zic, că mă fac de râs. Am ieşit pe vârfuri şi am dat peste alt film care mi-a atras atenţia. „5 minute” se numeşte, pleacă de la fapte reale şi ştiam ce s-a întâmplat la evenimentul de la care pleacă povestea, chiar am vrut să-l văd, mai ales că-i românesc. Acum nu vă zic despre film, vă zic ce m-a distrat. Am văzut filmul pe Netflix, la TV. Nu am căutat nimic pe telefon despre film, nici despre actorii din film, practic ieri abia dacă mi-am atins telefonul, mi-am luat pauză de la el. Actorul principal în film e Mihai Călin. Pe cine credeţi voi că mi-a recomandat azi FB-ul la prieteni? Exact, pe Mihai Călin. Magieee! Cum a făcut? Ştiţi, sugestiile alea bazate pe… ei ştiu pe ce.
M-am distrat. Nu, nu i-am cerut prietenia, mi-e ruşine. Ce să-i spun? Domnule Mihai Călin, FB-ul meu ştie că eu ieri m-am uitat la filmul în care jucaţi dumneavoastră, deşi nu m-am uitat pe telefon, dar ce mai contează, poate vrea să vă lase şi părerea lui, în locul meu… 😀
Bine, vă zic: mi-a plăcut filmul mult. Na, nu e recomandare, doar vă zic.

Şi-ncă una şi gata. Se sună la una dintre companiile astea care ne dau tuturor curent, căldură sau cablu, nu contează, chiar nu vreau să-i fac de râs cu nume, nu am motive, dar iar m-am amuzat. Era vorba de o simplă întrebare, una care nu presupunea divulgarea de date personale. Era pur şi simplu ceva foarte general: aveţi în această perioadă echipe care vin din uşă-n uşă pentru contracte? Şi dacă deja am, mai trebuie să semnez ceva, se fac actualizări? Nu era pentru mine întrebarea.
Se sună, se răspunde, vocea care a sunat nu avea sexul potrivit aşa că i se spune că numai şi numai titularului de contract i se poate răspunde. Doamnă, am toate datele, am nume, am numărul de client, am datele din buletin şi vreau să ştiu doar atât. Ne pare rău, la revedere. Booon. Să zicem că au presupus că poţi avea acele date cu număr de contract de pe factura pe care ai furat-o din poştă, nu? Ok. Dar nu s-a cerut nimic legat de contract, nici consum, nici nimic. Doar să se ştie dacă e cazul de făcut ceva dacă echipa a plecat cum a venit. Mno bine, apreciem că ţineţi la clienţi, că nu daţi oricui răspunsuri care oricum nu ţin de clienţi neaparat. Aplauze, vă rog!
Eh, dar nu găsim noi portiţe şi nu suntem mai deştepţi decât regulile lor? Că nu cea care a răspuns e de vină, doamna şi-a făcut treaba, n-are voie, nu spune.
Am intrat pe sitelul lor, am dat click pe căsuţa de chat, am aşteptat să mă preia un operator, bună ziua, bună ziua, cu ce vă putem ajuta, cu asta, aveţi număr de client, am, ăsta e, ok, perfect, care e problema, asta, ok, e totul bine, contractul e bun, nu mai trebuie nimic, da, avem echipe, dar nu mai aveţi nevoie de contract semnat, vă mulţumesc, o zi bună, o zi bună, la revedere.
Mno, vă întreb: care-i diferenţa? Adică pe chat nu puteam fi una care a furat factura? Unde-i siguranţa aia? Că număr de client era şi când s-a sunat.
Cum a făcut? Magieee! 😉

Gata. La mulţi ani tuturor!

Foto

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

110 răspunsuri la Scurt pe doi

  1. sticri zice:

    La multi ani!
    PS: Mie mi-a ramas gandul tot articolul numai la ciocolata, ce branzoaica, ce filme…..nu-mi trebuie nimic daca am ciocolata😊

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ileana zice:

    Bună seara și un La mulți ani ! 🕊️🤗🌷🌷🌷
    Nici eu nu mă pot apuca de o dietă, filme… ioc 😅, muncă, nepot, curățenie, blog și puțin somn. Timp limitat! 😅
    Dacă ai email trecut la calculator, e posibil 😉, iar cu iregul e grea treaba draga mea 🙂, abia aștept să ajung acasă. Mesaje, plicuri la cutia [poștală și când se duce cineva în locul meu să întrebe ce și cum, răspunsul vine … Cum ….că…. Calculatorul trimite 😅 , dacă și calculatorul trimite facturi la poștă, am evoluat, nu glumă 😅
    Acum, merg să-mi servesc puțină ciocolată, mi-ai făcut poftă și… să nu care cumva să plătesc ceva… 😉🙂
    Seară frumoasă 🤗❤️🌷🌷🌷

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu era legat de calculator nimic. Dar se pare că a fost potriveală 😀
      Da? Păi îmi trimit calculatorul şi la piaţă dacă e aşa 😀 😀
      Te pup, draga mea! La mulţi ani şi seară frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Ileana zice:

        Eu, dacă caut ceva pe net în telefon și apoi când deschid laptop, îmi arată adresele unde am făcut plimbări 🙂, asta, deoarece, am același email trecut la Google.
        Vise frumoase 🤗❤️

        Apreciat de 1 persoană

        • Da, aşa e logic. Nu zic că-i şi normal. Dar se face automat legătura. Eu am dezactivată treaba aia cu location. Oricum, şi cu aia dezactivată, dacă vor să ştie unde sunt, e uşor de depistat. Numai că nu sunt parte din cercul lor de interes. Şi am văzut, când Doamne fereşte chiar e nevoie, nu-s în stare să depisteze un telefon aşa că măcar scap de reclame aiurea şi o dezactivez.
          Zi frumoasă, draga mea!

          Apreciază

  3. silviubogan zice:

    La Mulți Ani, Potecuța. Îți doresc sănătate și împliniri!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Issabela zice:

    De-aia m-am dat eu pe seriale de la un timp… Mă obosea prea mult alesul unui film 😀 Așa, am și-un televizor nou, cu o telecomandă care m-a jignit inițial prin simplitatea ei, că are un buton mare, roșu, pe care scrie „netflix”. Dar, în cele din urmă, e perfect, apăs pe el și se duce direct unde trebuie, apoi pe „continuă vizionarea”… Fericire curată, măcar aici nu-i niciun neprevăzut 😀

    Apreciat de 1 persoană

  5. Drugwash zice:

    Cum să fie două sau mai multe filme cu acelaşi titlu?

    Oi, biata de tine, ce şoc vei avea: există nu numai cîte două, dar chiar trei, patru, cinci etc. versiuni cu exact acelaşi titlu; majoritatea fiindcă sînt remake-uri, altele fiindcă sînt de la cu totul alţi producători care naiba ştie ce motive au să copieze titlurile. Vrei exemple?
    A star is born. Are versiuni din 1934, 1957, 1976 şi 2018 (pînă acum). Pe care vrei să o vizionezi şi care îţi va fi, de fapt, difuzată?
    Sau uite altul, unde e şi mai cu schepsis: Just the way you are. E o versiune din 1984 (pe care n-o găsesc de descărcat sub nici o formă!) şi mai sînt două, ambele din 2015 (!!!), numai că una e hamericană de la Hallmark iar alta filipineză. Pe care o vrei dintre ultimele, că ambele-s din acelaşi an?! Pînă şi la descărcare din P2P îţi poţi lua ţeapă dacă nu se oferă decît titlul şi anul.
    Cred că la mijloc e şi o mare măgărie a canalelor ăstora dacă nu spun exact anul producţiei şi alte detalii ca să ştii exact la ce te uiţi. Da’ dacă nu eşti tu atent(ă) la detalii atunci shame on you. 😉

    Despre dialogurile (ne)abonat – firmă nu mă porni, că mă dezbrac de caracter. A trebuit să stau şapte (!!!) minute într-un „dialog” butonat cu un robot ca pînă la urmă să ajung tot la un operator uman cu care am rezolvat în două minute. Sînt tare curios cît o să mă coste apelul ăla de la RDS la Telekom unde nu trebuia decît să spun: „bă, nu mai merge telefonul la abonatul X numărul Y, nu e din aparat – s-a verificat cu altul – mergeţi şi verificaţi linia”. C-am încercat să anunţ şi pe site-ul Telekom înainte de asta, dar opţiunile de acolo sînt imposibile – probabil tot un robot a creat scenariul, indiferent dacă a fost unul software sau în carne, oase şi deloc creier.

    Pff, uite cum mi se urcă piticii la cutiuţa cu artificii. Hai, ia mai bine un lamulţean de ziua lu’ opt şi să fii iubită cînd, unde, cît şi de către cine vrei! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Hai, măi Dragoș, serios, nu cred că trebuie avertisment cu !!!ironie!!!, cr naiba. Nu în cazul tău, știu eu sigur 😉
      Pe aplicații scrie anul, pe unele și un scurt rezumat. Ăsta pe care l-am văzut eu nu are nimic, dar nimic de-a face cu cel pe care am vrut să îl văd. Că așa, am văzut trei versiuni după aceeași carte, același titlu. Dar astea erau total diferite. Nasol, bine că m-am prins la timp, nu ca la celălalt. Cel puțin, despre ăla nu știam decât titlul, am o scuză.
      Da, la roboți trebuie răbdare, știu. Azi a mers repede, mă și mir.
      Îți mulțumesc tare mult!

      Apreciat de 3 persoane

      • Drugwash zice:

        Păi asta era cu urme fine de _|_ la adresa eventualilor ţepari care omit detalii pentru a induce în eroare clientul plătitor.
        Cam ca la lista de ingrediente a ciocolatei cu alune: „cacao, unt de cacao, bla-bla-bla, nuci, migdale. Poate conţine urme de alune”. Băi, dacă scrie în listă ‘alune’ atunci e cu alune, nu…? Dacă titlul e (cam) la fel atunci ăla e filmul. 🙄

        Roboţii ăştia au fost inventaţi ca să-ţi ia banii şi, ca bonus, să te enerveze la maximum. S-a trezit maică-mea acu’ vreun an cu o factură de 150 RON la Telekom şi ne-am făcut de rîs reclamînd la ghişeu cînd din lista de convorbiri a reieşit că sunase la nu-ştiu-ce număr scurt de informaţii şi a ţinut-o de „vorbă” un robot. Nu mai zic şi altele, că deja-s ăia mici cu chibritele aprinse pe lîngă artificii. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        • Eu ieri am discutat pe chat, ăla e gratis. Dar da, dacă sunam, pe fix, era tariful standard. Acum depinde de companie. La Orange ştiu că-i taxabil şi nu mai sun la ei, nici n-am de ce, abonament la telefon îmi voi face când voi pleca în primul concediu pe Venus. Până atunci, nici nu vreau să aud de aşa ceva. Aşa că nu mai am de ce să-i sun.
          Auch! Nasol cu chestia aia. Şi na, nici nu aveai ce le face, practic ea a sunat, cu asta dau în cap oricui. Şi la cât dă din gură robotul ăla, şi să zică faptul că nu e gratuit apelul, tot nu-l înţelegi.

          Apreciat de 2 persoane

          • Drugwash zice:

            Nu ştiu dacă Telekom au chat, tot ce am găsit apropiat era un formular „tip” unde prima întrebare era dacă eşti abonatul lor sau nu, de unde restul de opţiuni erau prost potrivite. Şi nici nu cred că ar fi acceptat pe chat o reclamaţie de deranjamente.
            Crede-mă că ultimul lucru pe care l-aş vrea e să am discuţii cu de-alde ăştia care citesc răspunsurile standard din formularele afişate pe ecrane, nu gîndesc cu mintea lor. Cînd apare o situaţie din zona gri în mintea lor e vid complet. Da’ acu’ a trebuit s-o fac pentru maică-mea, fiindcă ştiam că defectul nu e în casă ci pe linie. Şi, culmea, la cîteva zile m-au sunat ăştia înapoi pe mine ca să le povestesc… nu ştiu… dacă sînt satisfăcut de rezolvarea reclamaţiei sau ceva şi cereau să vorbească cu titularul contractului. „Păi de ce n-ai sunat, cucoană, pe numărul care a avut probleme, că acolo găseşti titularul, nu la mine pe mobil într-o altă reţea!?”, întreb. A, da, bine, ne scuzaţi, bună ziua.”, zice şi închide. Trebuie să-i învăţ eu logică pe timpul şi nervii mei? Nu, probabil aşa scria în formular: „sună-l pe reclamant, nu pe beneficiarul lucrării”. Tembeli!

            Asta cu roboţii e furt legal pe faţă. Sigur, şi pe vremuri erau taxate separat apelurile la informaţii, deranjamente sau ‘ora exactă’ (care erau? parcă 021, 031 şi 058 sau ceva) dar sub nici o formă nu se percepeau asemenea tarife exagerate. În vreme ce acum noi, de bunăvoie, oferim tuturor – mai ales agenţiilor din trei litere din toată lumea – absolut toate informaţiile noastre private, pe gratis, pentru ca pe baza lor ei să ne taxeze iar şi iar cu fiecare ocazie, mai ales cînd la rîndul nostru avem nevoie de vreo informaţie simplă.

            Apreciază

            • Nu ştiu ce e acolo. E absurd, da. Dar, cum spuneam, la Orange se spune când suni că e taxabil şi spun şi cât costă minutul. Când am auzit prima dată, că era gratis înainte, am închis şi am intrat pe chat. Nu toate au chat, dar la Orange, după ce am bifat „zona” în care vreau să lămuresc ceva, am vorbit cu un om, nu cu un robot. Deci depinde.
              Na, în fine, sunt multe. Aici, în postare, nu de Orange vorbeam. Şi mă bucur că am fost mai deşteaptă decât ei 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Mda, unii-s mai puţin tembeli şi hoţi decît alţii. Nu cu mult însă. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

  6. Ella zice:

    Vai cata dreptate ai cand scrii despre dieta … chiar toti sensorii, alarmele si chiar porii de pe fata te anunta ca trebuie sa mananci … „Cum nu-ti este foame?” Ba da, îti este dar nu recunosti! O data a trebuit sa nu mananc de seara pana pe la 11 dimineata pentru niste analize … am zis ca lesin, desii in mod normal nu am nici-o problema sa nu mananc atunci cand nu mi se impune sa nu mananc!!!!
    Mie imi tine cu dieta vara … chiar este ok sa mananc numai legume si fructe, dar iarna …. tragedie!
    Ma crezi daca iti spun ca pe mine ciocolata ma lasat „rece” întotdeauna? In schimb prajiturile cu frisca … sunt o bunatate! Si branzoaicele … mai ai? Imi fac rezervare la avion si vin! 🤣
    La Multi ani! 🌷🌷🌷
    Sa fii iubita si respectata …. întotdeauna! Te îmbratisez!

    Apreciază

    • Ella, mă crezi că din copilărie, erau săptămâni întregi în care nu mă atingeam de ciocolată deși era sub nasul meu tot timpul? Și acum la fel. Dar ia spune că nu e voie, să vezi cum fac 😀
      Rezist la frișcă. La astea cu brânză nu prea 😳
      La mulți ani, draga mea! Te pup și eu și te aștept la aeroport cu un platou întreg 😉

      Apreciază

  7. Ideota69 zice:

    Potecuto, m-ai facut sa rad! Si cu dieta, si cu ciocolata…. Tu aduci in discutie toate intrebarile noastre cotidiane, fata! In orice caz, eu cred ca dieta e ca legile, facuta sa le incalci ca sa platesti amenda, cu cat iti impui s-o urmaresti cu atat mai mult te apuca poftele si fugi la cumparat…tot o chestie, dar pe invers! Dar tu sa nu uiti ca noi suntem intelese: de maine! ca azi mai am vreo 5 sarmale, lasagna purtata de prin sat si tort ca doar e ziua noastra!

    Apreciază

    • Am comandat paste, ce fac? Îl scot afară pe ghietu om care vine cu mâncarea? Nu se face. Da, de mâine. Mâinele nostru sau alegem un mâine pe alt continent? 🙄
      Te pup și îți mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Ideota69 zice:

        Mainele nostru evident, ca e acela pe care-l vrem noi, cand il vrem noi, si.apoi da, e interzis sa fii nepolitcoasa cu omu’ cu mancarea! Ah, sa nu uit, continentul nu e important…

        Apreciază

        • Aşa am făcut! A venit băiatul, i-am deschis, l-am salutat protocolar, i-am mulţumit respectuos, ba cred că am făcut şi o plecăciune, că m-am aplecat la cuier, la geantă, că a uitat POS-ul în maşină şi la şapcă nu puteam plăti.
          Şi după ce-a plecat, ce era să fac? Face omul efort să vină cu pastele calde, să urce-n lift şi eu să nu mănânc?
          Deci inventăm un continent unde mâine e peste trei luni, bine? 😀

          Apreciat de 1 persoană

  8. Florina zice:

    Eu îți mulțumesc de recomandare, mă uit cât de curând la film, am văzut că-i super bine cotat și-n plus, îmi place tema. Primăvară frumoasă și la cât mai multe năzbâtii că umorul tău e autentic și adorabil 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. hahaha, Potecuță, am intrat și eu pe chat și am vorbit cu operatorul de la o companie de telefonie mobila din Uk si m-am dat drept sotul meu. clar, in mediul online poti fi oricine! pup, pupic, scurt pe doi! 💯♥️😂

    Apreciază

  10. tink3rbe11 zice:

    Ciucalata seara dă energie,deci nu e bună!
    Cât despre filme și titluri…eu nu am înțeles nici până la anii ăștia toți care îi am,cum se traduc ! De cele mai multe ori, titlul filmului cu traducerea …cam nu dau la fel…Cât despre titlu și conținut…e ca și filmele fără esență. Sigur te-ai uitat și nu ai înțeles absolut nimic!
    Pe chat cu eon…e ca pe oricare chat ,sau vorbitul la telefon cu Orange…etc.
    Ce e face 2 face…mai merge! Restul e…cum să îi zic…precum orele online….vax!
    La mulți ani să fim mereu faine!

    Apreciază

    • E bun ce am poftă și când e și interzis acel ceva… devine delicios 😀
      Face to face? O fi mai bine, mai sigur, dar nu mai am nervi de drumuri și stat la cozi pentru o întrebare atât de simplă, ca cea de azi, de aia am ales varianta asta. Și la ghișeu oricum nu puteam, pentru cine am întrebat stă în alt oraș, alt județ 😀
      La mulți ani și ție și îți mulțumesc mult! Așa să fim! 😉

      Apreciază

  11. Suzana zice:

    Genial scris! Acum, ce sa zic, ca imi plac si branzoiacele si ciocolata. Mai bine nu cumpar, ca e jale! 🙂 Netflix pentru mine e SF, ca televizorul meu este mai vechiut si nu are vreo legatura cu netul.
    Cred ca ti-am mai spus. Nu prea mai suport vizionarile. Asa ca nu ma agit pe asfel de subiecte si nici nu pot sustine o conversatie pe tema. Cat priveste un dialog cu vreo entitate din alea care ne iau bani pe serviciile lor , ma lasa nervii cand ascult benzile alea cu muzici imposibile si din cand in cand se interpune o voce suava care imi spune ca nu e nici un operator disponibil, dar sa am rabdare, a nu-mi pierd randul… 😦
    Potecuta draga, am vrut sa-ti spun doar La Multi Ani de ziua noastra! Zile frumoase pline de bucurii, branzoaice, ciocolata si ce mai vrei tu! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, Suzana!
      Stai liniştită, nu sunt deloc la curent cu noutăţile, cu serialele astea la modă, nu am văzut nimic, mă crezi că habar n-am despre Stăpânul inelelor, Urzeala tronurilor şi alte alea?
      La HBOGo mi-am făcut abonament pentru că am vrut atunci să văd o mini serie „Prietena mea genială” şi am rămas cu abonementul. Măcar ăsta e ieftin, nu ca Netflix. La Netflix nu plătesc, am parola de la un copchil pe care l-am corupt 😀
      Oricum, la un film la două săptămâni sau la o săptămână sau, când plec în weekend, la mai mult de atât, nu merită deloc să plătesc. Deci nu-s nici eu în temă aşa că uite că avem subiect comun de discuţie 😀 😀
      La mulţi, mulţi ani şi ţie şi numai bucurii şi împliniri!
      Gata, am scăpat de brânzoaică, am mâncat-o, nu mai am griji 😀

      Apreciat de 1 persoană

  12. condeiblog zice:

    La mulți ani ! ❤

    Apreciază

  13. Camelia zice:

    Dieta?!?!?!ce sa zic…de maine…..stii tu!🤐🤐😜De cand ma chinui sa scap de niste kilograme….dar…nțțț…se tin bine de mine.Asa ca le las in pace…..nu le mai deranjez.Asa cum nici nu mai deranjez vreun operator telefonic.Se pare chiar daca sunt sotia legitima a sotului meu nu am dreptul sa mi se ofere anumite informatii.Ce sa zic….ei si cu regulile lor.
    La multi ani draga Potecuta!🌻🌻🌻🌹🌹🌹

    Apreciază

    • Adevărul e că şi eu încep să convieţuiesc în armonie deplină cu alea 3-4 kile care s-au lipit de mine în 7 luni de stat acasă anul trecut, în plină pandemie. Pe alea le vreau jos, dar ele se pare că au altă părere. Na, treaba lor, ce să mai zic? 😀
      La mulţi ani şi ţie şi îţi mulţumesc!

      Apreciază

  14. Amalia zice:

    Cred că trebuie să ne păcălim creierul. Să ținem dieta incognito. 🙂

    Apreciază

  15. Diana zice:

    Multumesc! La multi ani si tie! ❤️
    M-am distrat citind, nu ma distreaza incurcaturile, dar si acelea sunt hazlii, mai ales cand se rezolva cu bine, intr-un final.
    Ciocolata e la ordinea zilei in cazul meu si sunt zile in care atunci cand pap o bucata incep sa dau ochii peste cap de placere. Branzoaica cea calda cu branza… o stea cu mine la noapte! Si habar n-am unde as putea gasi, in apropiere, sa cumpar! M-oi descurca. 😊
    Cu filmele n-am patit ceva asemanator, dar in adolescenta am vrut sa mergem la „Masina timpului” si am ajuns la… „Intoarcerea lui Hordubal”! Rulau doua filme, la ore diferite, dar cine sa se uite pe program cu atentie?! Ne miram de ce sunt in sala doar cativa oameni… Cand a inceput filmul am inteles! :))

    Apreciază

    • Mulţumesc, Diana!
      Şi eu mă amuz tare de astea. Până la urmă, eu eram acasă, în pat, nu am făcut niciun efort. Mai greu a fost în cazul de care ai zis, că aţi mers la filmul greşit. Eu am rezolvat din două apăsări de buton 😀
      Deci mă înţelegi cu ciocolata. Ştiam că vei fi de partea mea
      Zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  16. anasylvi zice:

    Nu le am cu dietele, nu-mi prieste sa mananc numai fructe (poate doar din cele de mare 😀 ) Cu filmele am grija sa vad intai un trailer, dar se intampla sa le incurci. Bine ca mi-ai amintit sa sun si eu la compania de electricitate. 🙂

    Apreciază

    • Nici eu, Ana. Habar nu am şi nici nu sunt organizată şi nu aş putea azi numai aia, mâine numai ailaltă sau, şi mai rău, să cântăresc sau să calculez calorii. Vezi de treabă, asta-i pentru ingineri, nu pentru mine 😀
      Cu ăla pe care l-am văzut tot, nu mă ajuta trailerul. Cine a zis de el a zis că-i bestial. Şi cum aveam încredere în gusturile persoanei, ştiu că-i genul care alege atent ce citeşte, ce vede, am dat play direct. Şi mi se părea că ceva nu-i chiar ok, dar na, am zis că voi avea revelaţia la final. Şi am avut-o: nu m-am uitat la filmul corect.
      Cu ăsta cu The Father, ştiam despre ce e, nu aveam nevoie de trailer. Aşa m-am prins că nu-i ăla. Că nici actori, nici poveste, nici nimic.

      Apreciat de 1 persoană

  17. Îmi cer scuze că am întârziat cu o zi, dar țin neapărat să-ți urez La mulți ani! Să fii iubită și mereu iubitoare, Potecuță!

    Apreciază

  18. La mulți ani din nou!
    5 minute sa fie atunci ..
    Întrebare : o bucățică mai mare cam cât toată ciocolata?

    Apreciază

  19. Jo zice:

    Apropo de factură, n-ai primit informații la telefon pentru că n-ai o voce de incredere. 😀 Cât despre The Father, tocmai voiam să te întreb unde l-ai văzut că nici eu nu reușesc să dau de el. Deci de aceea nu se găsește. S-au încurcat ăștia cu piratările în titluri. Pfft! 🙂

    Apreciază

    • Oare ce voce ar trebui să am? Și ce înseamnă de încredere? 🙄
      Mda, de aia nu l-ai găsit 😀

      Apreciază

      • Jo zice:

        Nu știu. Nu sunt operator telefonic. 🙂 Oricum îmi place de tine. Te-au dat afară pe ușă, ai intrat pe fereastră. 🙂

        Apreciază

        • Nu aş avea o problemă să-mi spună cineva că nu am vocea potrivită. Dar de data asta, fără să fug de realitate, aşa cum am scris în postare, nu vocea era de vină ci sexul persoanei care a sunat. Că cel cu contractul are un sex, vocea avea alt sex.
          Păi na, am vrut să-mi demonstrez că-s mai tare decât măsurile lor de siguranţă. Dacă l-a telefon s-au prins, pe chat n-aveau cum şi am vrut să văd cum se asigură ei că nu e altcineva. A fost şi nu s-au prins. Ţeapă.

          Apreciază

          • Jo zice:

            Ce spui tu sună a discriminare. Chemați poliția LGBTQ+. Că dacă eu am buletin de bărbat, dar am decis că sunt femeie și am vocea efeminată ce treabă au ei să nu-mi dea informațiile pe care le solicit!!!! 😀 Glumesc, firește. Am tot respectul pentru LGBTQ+ Treaba lor! Nu critic pe nimeni. Dar ai fi putut s-o pui puțin pe jar pe tipa de la telefon. 🙂

            Apreciază

  20. ina02s zice:

    La multi ani, iar, pentru ziua de ieri Potecuță și pentru azi, cu mucenicii, pentru barbati, cu 44 de pahare.
    Mi-au plăcut ispitele tale, mai ales brânzoaica, renunț la ciocolata. Până mă apucă amocul și vreau dulce concentrat. 😁 Despre filme, mă cam depășesc. Dar m-au amuzat magiile ce ți-au reușit. O zi frumoasă și veselă! 😘❤️

    Apreciază

  21. Tare-ți mulțumesc pentru că mi-ai înveselit ziua! Pentru ”La mulți ani!”-uri e cam târziu, dar îți doresc să ai în fiecare zi momente magice, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  22. condeiblog zice:

    De-ai ști!… În perioada asta am fost cam aglomerat. Sau obosit, nu știu bine. De fapt și-și! Deci n-am mai scris nimic. Cam de multișor… Dar era o zi importantă, în care țineam să spun locul pe care îl aveți în sufletul meu. O urare fără conținut și mai ales fără de adresă, gen: „La mulți ani tuturor femeilor!” mi-a trecut prin minte, recunosc. 🙂 Și mă jenez de asta. Blogul nu e Facebook. Scrii, sau nu mai scrii. Nu faci numai act de prezență, de dragul socializării. E drept că s-a întâmplat și asta cu unele dintre persoane, am depășit cadrul, dar eu le numesc prietenii adevărate și nu doar amiciții virtuale. Astfel că am ales un text mic, că atât m-au ținut balamalele la timpul ăla, și l-am trimis pe rând, acelor câtorva persoane dragi… Mai sunt și altele, trebuie să spun. Nu mi-au venit atunci în minte, iar acum este prea târziu. Eu nutresc oricum gânduri bune, întotdeauna nu numai la ocazii speciale, așa că le rog să mă ierte! Era ceasul când altă lume se deștepta. Mă dureau ochii și aveam o oboseală din aceea care îi face pe copii să plângă. Dar mă perpeleam pentru că simțeam că ceva nu e totuși în regulă. Și deodată mi-am dat seama: „Am uitat-o pe Potecuța!” 🙂 Da, recunosc spășit…te uitasem și pe tine! 😦 Și m-am sculat și am încercat să te găsesc și nu știu cum, când doar tu ești nucleul blogosferei, dar nu reușeam să te găsesc. Ioc și pace bună! S-a oprit energia din notped, n-aveam cablul la îndemână… nervi, ceață pe creieri, gata! s-a terminat. M-am culcat vinovat, dar cu gândul la tine. Se întâmpla în zorii zilei de 08, când aș fi vrut să apar cu ghioceii în prag. Asta e frumusețea în fond, că tu, cavalerul lui pește, poți să dormi bubă, dar te prezinți frumos prin avatarul tău virtual, cu urări proaspete ca roua 🙂 N-a fost să se petreacă după gândul meu, dar fie și mai târziu decât niciodată. Îți mulțumesc eu până la urmă, că mi-ai dat ocazia măcar și în ceasul al unsprezecelea, să exprim în două vorbe (atunci, că acum… 🙂 ) aprecierea mea. Față de tine ca om, ca artist, ca femeie până la urmă, pentru că despre asta e vorba când feliciți de 8 martie.

    Apreciază

    • Mărturisirea asta este una dintre cele mai frumoase urări şi nu ştiu cum aş putea mulţumi. Aşa cum am mai spus, sunt o răsfăţată pentru că toată luna luna asta este ziua mea. Dacă intru în poveşti, şi de ce n-aş intra, unde e valabilă petrecerea de trei zile şi o aplic şi aici cu trei zile înainte şi trei zile după, se face aproape o lună-ntreagă în care urările nu-s nici prea devreme, nici târziu 🙂
      Mulţumesc din toată inima! Mă bucur să ştiu că sunteţi bine şi vă asigur că e valabilă şi reciproca! Numai şi numai bine vă doresc!

      Apreciază

  23. Fabiola Ion zice:

    Inteligența artificială e peste tot. Eu de mult m-am resemnat că orice caut, vorbesc, vizionez sau doar sugerez, în secunda doi deja e ca „recomandare” pe fb. Google, whatsapp, youtube sunt frați de sânge cu fb, știu tot unul despre altul. Ce nu-mi place e că a devenit prea agresivă. Ca o glumă sau experiment, am căutat vibratoare și dopuri anale și am intrat și pe pornhub așea, de-a naibii ce sunt, să văd ce spanac îmi mai „recomandă” dragul de fb. Al naibii, nimic n-a vrut. Nimica, nimicuța. A devenit subit rușinos. A leșinat sau ceva de gen. Cât despre cealaltă experiență sigur, sigur doamna nu și-a băut cafeaua. Ai iertat-o deja, cred. 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s