Scurt pe doi

Sau pe trei, încă nu m-am hotărât, am timp până la final să mă gândesc dacă am trei sau rămân la două. Chestii, despre chestii vorbesc. Nu ştiu cum să le numesc altfel, eu m-am amuzat tare. Şi vreau să rămână aşa, nu-mi stric zenul cu nimic, am mâncat o brânzoaică aproape fierbinte, făcută-n casă, un deliciu pentru papile şi delir pentru calorii, iuhuu. Mda, am mărturisit deja în alte case, ieri am zis că ţin dietă şi am încheiat ziua cu ciocolată. Ce poate fi mai presus de asta? A fost fabulos. Ştiţi că eu râdeam cu poftă de tipele alea din reclamele la ciocolată care, după sunete şi mimică, dădeau impresia că… cum să zic eu, că na, păţesc ceva ce noi nu vedem? Mda, râdeam tare de ele şi mi se păreau mai mult decât penibile. 😳 Ei, aseară n-am mai râs de ele.
N-am ţinut diete în viaţa mea, dar am înţeles că şi numai gândul la dietă te face să intri în panică şi creierelul apasă toate butoanele de urgenţă, intră pe avarii, te face să vezi pui la rotisor în loc de peşte pe televizor, din astea. Aşa am păţit ieri. Toată ziua am mâncat fructe şi ceva puţin şi aseară, că seara nu e zi şi eu ziua am zis că nu mănânc, am zis către creierul meu: hai, fra’, am glumit! şi am luat o bucăţică de ciucalată.  Una mai măricică, aşa. Bine, două. Şi el s-a tăvălit în adulaţie şi na, am înţeles că fetele alea nu păţeau nimic din ce nu vedeam noi, era pur şi simplu ceva dincolo de orice concept psihologic şi, mai ales, filosofic. A fost psihedelic. Vedeţi câte cuvinte ştiu? De la brânzoaică e, nu că-s eu deşteaptă. 😀

Cu ce să-ncep? Bine, cu aia care mă face de râs, m-am hotărât să vă spun, să scap de grijă. Dragilor, eu, la Jo, am citit despre multe filme faine. Mi-am propus să văd multe, dar la cât timp am, cred că până în 2025 reuşesc să văd ce-am notat până acum. Şi pentru că duminicile-s pentru filme, somn, citit, somn, cel puţin în perioada asta, am purces la căutat filme. Caut pe HBO Go şi Netflix, pe astea mă învârt şi, de multe ori, adorm înainte să găsesc un film.
Mi-a sărit în ochi un titlu pe care chiar îmi doream să-l găsesc: The Father. M-am aşezat comod în pat, am dat play şi am aşteptat. Filmul a început cu o înmormântare şi cu un el care, în capul meu, ar fi fost personajul principal, dar care nu era cine credeam eu. Mno, nu-i bai, stai că e cu chestie, cu întoarcere-n timp, din astea, vine imediat şi ce trebuie, mi-am zis. Acel imediat n-a venit nici după 20 de minute, timp în care ar fi fost normal să apară măcar unul dintre actorii despre care ştiam eu că joacă-n film sau, dacă nu, măcar acţiunea să semene cu ce ştiam. Nţ, nimic din toate astea. Am realizat brusc că singura legătură cu filmul despre care a scris Jo e titlul aşa că am ieşit repede, să nu se prindă aplicaţia că-s tută şi am căutat alt film.
Să vă zic? Bine, e a doua oară când o păţesc. Oare titlurile astea nu-s şi ele cu exclusivitate, măcar pentru din ăştia ca mine? Cum să fie două sau mai multe filme cu acelaşi titlu?
Data trecută m-am uitat la tot filmul şi nu m-am prins că nu-i ce caut. Pe ăla l-a lăudat cineva care n-ar fi lăudat aşa ceva niciodată. Dar eu nu ştiam nimic despre film, cine l-a lăudat a spus că-i genial, că e musai de văzut. Şi genericul curgea, şi eu eram cu mintea-n trei zări: ce pisici o fi văzut la filmul ăsta? Genial nu a fost nici pe departe deşi a fost cu un actor tare frumuşăl. Na, măcar atât. Şi când am căutat pe google, am aflat că mai e un film cu acelaşi titlu. Mno. Nu insistaţi, despre ăsta chiar nu vă zic 😀

În fine, n-am zis la nimeni nimic, nici nu zic, că mă fac de râs. Am ieşit pe vârfuri şi am dat peste alt film care mi-a atras atenţia. „5 minute” se numeşte, pleacă de la fapte reale şi ştiam ce s-a întâmplat la evenimentul de la care pleacă povestea, chiar am vrut să-l văd, mai ales că-i românesc. Acum nu vă zic despre film, vă zic ce m-a distrat. Am văzut filmul pe Netflix, la TV. Nu am căutat nimic pe telefon despre film, nici despre actorii din film, practic ieri abia dacă mi-am atins telefonul, mi-am luat pauză de la el. Actorul principal în film e Mihai Călin. Pe cine credeţi voi că mi-a recomandat azi FB-ul la prieteni? Exact, pe Mihai Călin. Magieee! Cum a făcut? Ştiţi, sugestiile alea bazate pe… ei ştiu pe ce.
M-am distrat. Nu, nu i-am cerut prietenia, mi-e ruşine. Ce să-i spun? Domnule Mihai Călin, FB-ul meu ştie că eu ieri m-am uitat la filmul în care jucaţi dumneavoastră, deşi nu m-am uitat pe telefon, dar ce mai contează, poate vrea să vă lase şi părerea lui, în locul meu… 😀
Bine, vă zic: mi-a plăcut filmul mult. Na, nu e recomandare, doar vă zic.

Şi-ncă una şi gata. Se sună la una dintre companiile astea care ne dau tuturor curent, căldură sau cablu, nu contează, chiar nu vreau să-i fac de râs cu nume, nu am motive, dar iar m-am amuzat. Era vorba de o simplă întrebare, una care nu presupunea divulgarea de date personale. Era pur şi simplu ceva foarte general: aveţi în această perioadă echipe care vin din uşă-n uşă pentru contracte? Şi dacă deja am, mai trebuie să semnez ceva, se fac actualizări? Nu era pentru mine întrebarea.
Se sună, se răspunde, vocea care a sunat nu avea sexul potrivit aşa că i se spune că numai şi numai titularului de contract i se poate răspunde. Doamnă, am toate datele, am nume, am numărul de client, am datele din buletin şi vreau să ştiu doar atât. Ne pare rău, la revedere. Booon. Să zicem că au presupus că poţi avea acele date cu număr de contract de pe factura pe care ai furat-o din poştă, nu? Ok. Dar nu s-a cerut nimic legat de contract, nici consum, nici nimic. Doar să se ştie dacă e cazul de făcut ceva dacă echipa a plecat cum a venit. Mno bine, apreciem că ţineţi la clienţi, că nu daţi oricui răspunsuri care oricum nu ţin de clienţi neaparat. Aplauze, vă rog!
Eh, dar nu găsim noi portiţe şi nu suntem mai deştepţi decât regulile lor? Că nu cea care a răspuns e de vină, doamna şi-a făcut treaba, n-are voie, nu spune.
Am intrat pe sitelul lor, am dat click pe căsuţa de chat, am aşteptat să mă preia un operator, bună ziua, bună ziua, cu ce vă putem ajuta, cu asta, aveţi număr de client, am, ăsta e, ok, perfect, care e problema, asta, ok, e totul bine, contractul e bun, nu mai trebuie nimic, da, avem echipe, dar nu mai aveţi nevoie de contract semnat, vă mulţumesc, o zi bună, o zi bună, la revedere.
Mno, vă întreb: care-i diferenţa? Adică pe chat nu puteam fi una care a furat factura? Unde-i siguranţa aia? Că număr de client era şi când s-a sunat.
Cum a făcut? Magieee! 😉

Gata. La mulţi ani tuturor!

Foto

Publicitate