Cărţile, acest monstru care ne fură inocenţa

Vreau să vă întreb ceva. Iar. Ce să fac şi eu? Dau frâu liber curiozităţii şi dilemelor. Au mai fost tratate subiectele astea, dintr-un anumit unghi, chiar zilele trecute am citit pe două sau trei dintre blogurile voastre, s-a scris la subiect şi foarte bine, s-a comentat la fel de bine, aşa că eu voi pleca de la un exemplu concret şi, eventual, putem discuta la modul general, dar păstrând proporţiile, adică traiectoria. Nu de alta, dar altfel ar fi greu de discutat, fiind un subiect foarte vast şi cu o mulţime de ramificaţii.
Despre cărţi e vorba, generic vorbind. Se publică prea mult? Prea prost, în unele cazuri? E rău că e aşa? Şi cine e de vină? Autorul, că şi-a permis să scrie o astfel de carte? Editura? Sau cei care o cumpără, încurajându-l pe autor să mai publice şi pe alţii să îi urmeze exemplul? Dar de ce trebuie să căutăm vinovaţii? Unde e răul şi de ce trebuie găsit un rău în asta?
Să ne imaginăm o librărie, una foarte mare. Gata, nu a fost greu de imaginat, nu cred că e cineva care să nu fi intrat măcar o dată într-una. Acum, să ne imaginăm un supermarket. Sunt în acel supermarket sute de mii de produse alimentare. Mergem cu intenţia de a cumpăra un kil de mere şi punem în coş ciocolată, chipsuri, sticksuri, foietaje, creme, bomboane şi pe urmă arătăm cu degetul spre producători că alea îngraşă şi nu-s sănătoase şi strigăm să fie scoşi din magazine, să le fie închise firmele şi ei să fie închişi?
Sau vorbim despre moralitate că, ce să vezi, mergem cu copilul de mână şi nu e bine să vadă ciocolată, că îi face rău asta, că ciocolata îi strică dinţii şi dacă vede ne cere şi dacă cere noi îi dăm şi uite aşa nenorociţii ăia ne strică nouă copiii deci să fie interzise produsele astea din orice supermarket?

Vi se pare ciudat să se întâmple asta? Dacă da, care e diferenţa dintre a strica un trup şi a strica o minte sau un suflet? Şi dacă asta cu interzisul produselor care ne pot face rău pentru că noi singuri nu putem ocoli standul ăla şi ne purtăm ca şi cum cineva ne-ar obliga să le mâncăm e ciudată, de ce nu e ciudată şi asta cu „interziceţi cărţile alea că ne strică”?
Bun, e drept, există cărţi pe care eu nu le-aş citi. Asta nu înseamnă nimic, am zis-o doar aşa. Dar de aici şi până la a spune că o carte, oricare ar fi ea, ar putea face rău, mi se pare cam mult. Şi vă dau acum exemplul care m-a făcut să scriu asta.

Nu ştiu câţi dintre voi îl ştiţi pe Mihai Bendeac. Nu aţi pierdut nimic, ideea era că am zis că vorbim pe exemplu concret. Băiatul ăsta e actor, nu l-am văzut la teatru, dar ştiu că asta e, şi apare pe la TV prin diverse. Că e enervant sau nu, nebun sau nu, talentat sau nu etc. nu contează absolut deloc în discuţia noastră. Omul ăsta a adunat nişte amintiri şi a scos o carte în care îi povesteşte mamei lui episoade din viaţă şi cred că mama lui îi spune din punctul ei de vedere cum a văzut acea întâmplare. Cred. Nu am cartea, n-am citit-o, nu o voi citi. De ce? Pentru că nu sunt curioasă.
Mi-a apărut pe FB reclama acestei cărţi şi mi-a sărit în ochi un comentariu în genul: „este incredibil că se vinde o aşa carte! Mă gândesc cu groază cam ce învaţă un copil din asta. Păi să vină copilul meu la mine să îmi spună ce i-ai spus tu mamei tale, în fragmentul ăla pe care l-am citit pe net… ce învaţă copiii dacă ajung la cartea asta?” şi tot aşa. Ideea asta era, că dacă un copil o citeşte poate fi influenţat să facă la fel.

Întrebarea mea e în primul rând: cine e responsabil să ne educe nouă copiii?
A doua întrebare: niciodată, nimeni de aici nu a „şutit” din biblioteca părinţilor sau a prietenilor vreo carte nepotrivită vârstei lor? Vreo Sandra Brown, ceva? Nu, nimeni nimic? Şi? Cei care totuşi aţi făcut ca mine aţi păţit ceva? Ce rău v-a făcut cartea aia?
Şi dacă, nu ştiu, poate cineva a încercat totuşi, nu dintre voi, zic la modul general, trebuia pusă la zid Sandra Brown sau editura?

Am înţeles revolta multor părinţi legată de desenele animate pline de violenţă sau limbaj nepotrivit. Şi pe aia legată de manuale. Şi pe aia legată de nu ştiu ce caiete speciale pline de greşeli şi prostii.
Dar cu cărţile destinate adulţilor sau mă rog, nu cele pentru copii, că nu vorbim acum de literatură erotică, care e problema?
Ce facem? Eliminăm absolut orice potenţial pericol pentru copii? Păi nu se poate. Şi nu ar fi sănătos, cred. Nu putem interzice toate prizele din lumea asta şi nu putem aresta toţi producătorii de prize. Zic eu, e mai sigur să ne învăţăm copiii că la priză există un pericol, să le explicăm pe limba lor că nu e deloc bine să bage un cui în priză.
Nu cumva ne subestimăm copiii crezând că îi poate tâmpi orice adiere de vânt? Dar educaţia noastră nu mai contează? Adică noi i-am educat perfect şi la 14 ani citesc cartea lui Bendeac şi gata, se prostesc? Doamne!
Nu îi iau apărarea lui Bendeac şi nici cărţii lui. Despre asta am spus, că acel comentariu m-a îngrozit. Făcând aluzie la cenzura „de pe vremea aia”, aş spune că din păcate, atunci nu s-au cenzurat cărţile de slabă calitate. Din contră, cenzura vremii a fost despre altceva.

Bun. Că se publică orice, nu zic nu. Aşa e. Ce nu pricep eu: unde e răul ăsta care ne pândeşte la colţ să ne tâmpească? Nu au fost arse cărţile alea deştepte şi frumoase şi bune. Şi sigur, noi, adulţii, le avem în bibliotecă, nu? Mă gândesc că doamna aia are toţi clasicii frumos aşezaţi, are ce-i da copilului să citească, nu va trebui bietul copil să citească din lipsă de altceva tocmai cartea asta. Şi pentru că a fost educat aşa, nici nu va fi interesat.
De ce nu avem loc de cărţi şi de ce înfierăm atât de mult? Cine ne obligă să le citim?
Da, am şi zis. Se publică absolut orice. Dar ăsta e răul nostru cel mai mare? Bine, dincolo de salvaţi pădurea şi balenele, asta e altă discuţie.
Că se vinde o astfel de carte în sute de mii de exemplare? Da, chiar aşa se vinde. Tot autorul e de vină că poporul ăsta are sute de mii de oameni care sunt curioşi de viaţa lui?
Ok, să-l împuşcăm şi gata. Ne deşteptăm brusc şi avem iar cultură la fiecare masă, în loc de peşte?
Oare nu-i mai mare bucuria când vine copilul şi deşi are mii de posibile alegeri, felul lui de-a fi şi educaţia îl fac să aleagă un Jules Verne în loc de Bendeac? Şi nu, n-ar fi meritul lui Jules Verne aici 😉

Foto