Când înnebunesc poeţii

Se aud din nou ecouri
Despre-o tânără fecioară
Preschimbată-n primăvară
Şi întoarsă pe pământ,
Iar înnebunesc poeţii
Şi-şi scot sufletul pe-afară,
Să înmugurească-n versuri,
Să rodească în cuvânt

Înverzesc visuri deşarte,
Resemnate şi confuze,
Se aşază-apoi pe buze
Într-un cuib de nerostiri,
Dar pentru că nicio şoaptă
N-ar putea să le refuze,
Vor pluti prin poezie
Precum valsul a doi miri

Şi în tot vacarmul ăsta
De iubiri mărturisite,
Dar sortite să se-ntâmple
Doar prin gânduri sau poveşti,
Îmi adun dorul de tine,
Oricum nu îl pot ascunde,
Şi umblăm la braţ prin lume,
Să aflăm de ne mai eşti

Ne-nsoţesc la drum ecouri
Despre-o tânără fecioară
Preschimbată-n primăvară
Şi întoarsă pe pământ,
Iar înnebunesc poeţii,
Eu, cu sufletul pe-afară,
Fac să-nmugurească versuri
Şi să-mi vii, într-un cuvânt.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Când înnebunesc poeţii

  1. Cri zice:

    Și cât de frumos faci tu să-nmugurească versurile, Potecuță!💗

    Apreciat de 2 persoane

  2. vals de primavara superb! ♥️ dulce ciocolata sa-ti fie primavara, Potecuta, roz alb dantelata si parfumata. pupa mama! ♥️💯

    Apreciat de 2 persoane

  3. Issabela zice:

    La așa o odă, sper să ți se desfacă în flori de primăvară fiecare cuvânt scris, Potecuță 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. ina02s zice:

    Foarte frumoasa poezia chemare „Şi să-mi vii, într-un cuvânt.” Împletind și primăvara ce vine și ea, iubirea da frâu versului, așa de „nebun”. Mulțumesc! 😘❤️

    Apreciază

  5. Adriana zice:

    Superb. Frumoasa – i primavara pe Potecuta ta!

    Apreciază

  6. ecaleopi zice:

    Muțumim pentru cea mai frumoasă primăvară!

    Apreciază

  7. Daniel zice:

    Versurile astea și primăvara de afară anunță o zi bună!

    Apreciază

  8. Florina zice:

    Doar poeții înnebunesc? Ador primăvara și poeziile tale de sezon, ești incredibilă, știi asta? 🙂

    Apreciază

  9. Iosif zice:

    Fascinanta aceasta zâna
    ce peste pamânt coboara
    aratându-se-n gradina
    magica sfânta fecioara
    mult dorita si iubita… primavara.
    Un weekend magic, minunat, în dor de dragoste învesmântat, draga Potecuta !

    Apreciază

  10. Ileana zice:

    Cu asa versuri Primava e tare frumoasa!
    Felicitari si mii de multumiri pentru ODA adusa primaveri!❤️🤗
    Seara frumoasa!❤️🤗

    Apreciază

  11. tink3rbe11 zice:

    Abia aștept și eu tânăra fecioară, m-am plafonat de atâta nehotărâre…ba cald ,ba frig…

    Apreciază

  12. anasylvi zice:

    Superba poezie! Balada reintoarcerii, poetii sunt nebuni in toate anotimpurile – ma rog, poate nu toti 😀 Zile pline de farmecul sezonului si inspiratie de tot felul! ❤

    Apreciază

  13. Mai este foarte puțin și fecioara preschimbată-n primăvară se va întoarce. În așteptarea ei ai făcut să înmugurească frumoase versuri.

    Apreciază

  14. Minunata primavara pana in suflet te patrunda.

    Apreciază

  15. Diana zice:

    Potecuta, dupa ce ca nu ma pricep sa admir in cuvinte versurile am citit si mesajele! Ce-as mai putea sa scriu?! Doar atat: subscriu! 😊 Tare-i frumoasa poezia!
    Weekend frumos iti doresc! ❤️

    Apreciază

  16. Ecoarta zice:

    „…să-mi vii, într-un cuvânt”, se poate două!? Eşti genială!

    Apreciază

  17. Drugwash zice:

    … şi să mai spună cineva că nebunia e un lucru rău… Nebun să fii să nu înnebuneşti de nebunia primăverii izbucninde…

    Apreciat de 1 persoană

  18. Fie primăvara cât de capricioasă, cu astfel de versuri o vom vedea zilnic frumoasă. De aceea există poeții, iar nebunia lor e încântarea fiecăruia dintre noi.

    Apreciază

  19. Jo zice:

    M-ai înnebunit, Potecuță! Și nici măcar nu sunt poetă. 🙂 Bravo!

    Apreciază

  20. adrianport zice:

    M-am uitat mai devreme si spuneau oamenii aia de la aplicatie ca o sa ploua maine, veste ce m-a adus inapoi in februarie. Am citit poezia ta… m-am uitat din nou. Soare maine! Ce nebunie! 🙂 Multumesc!

    Apreciază

  21. Alex zice:

    Sărut mâna, dragă Potecuță, pentru această minunată poezie! Cu adevărat o odă închinată Primăverii, care a atuns deja natura cu bagheta ei magică. Tare frumos mai întocmești versurile, de ne merg la suflet. Mi-a plăcut cuum ai zis: „Eu, cu sufletul pe-afară,//Fac să-nmugurească versuri”. Chiar așa faci și ne transmiți aceti muguri de primăvară la toți cei ce citim poeziile tale.
    Numai bine, cu mult drag și o Primăvară superbă” 🙂

    Apreciază

  22. Ella zice:

    Exceptionala poezia ta! Dar tu nu stii sa scrii altfel decat de la excelent in sus!
    Te îmbratisez!
    O mica nota:
    Am avut probleme cu setarile blogului si am disparut de peste tot cateva zile, sper ca acum sa rezolvat!

    Apreciază

  23. Suzana zice:

    Oare o fi venit deja primavara? Rostirile tale cam asta vestesc!
    Pe aici aseara a plouat si a tunat, ca nu mai stiam ce anotimp o fi prin preajma! 🙂
    Ai asortat perfect cuvintele cu imaginea! Multumesc frumos pentru acest buchet!
    O duminica minunata sa ai! Cu drag!

    Apreciază

    • Aici a fulguit acum, când am ieşit din casă. Sunt babele deci suntem înţelegători. Am scris eu în urmă cu ceva timp dacă e cazul să ţinem cont de cifre-n calendare sau de ce vedem pe geam…
      Îţi mulţumesc frumos, Suzana! Să ai o săptămână frumoasă şi caldă!

      Apreciază

  24. Să înmugurești versuri mereu, că sunt frumoase, frumoase. Îți doresc o primăvară minunată!

    Apreciază

  25. Eu, cu sufletul pe-afară,
    Fac să-nmugurească versuri

    ca bine zici!!!!O primavara faina!!

    Apreciază

  26. Roximoronica zice:

    Versurile tale trebuie să fie găzduite într-o carte. Neapărat! O primăvară frumoasă, Potecuța!

    Apreciază

  27. Rândurile tale primesc în ele și emană sentimente adunate din toate anotimpurile. Efervescența verii, nostalgia toamnei, pătimirea iernii, iar acum mai ales bucuria inocentă a primăverii. Frumos îți cântă sufletul în versuri ca de fiecare dată, dragă Potecuță de dor! O primăvară cu inspirație și bucurii!

    Apreciază

  28. Diana zice:

    O încântare pentru suflet! 🤗 Ma bucur mult ca am redescoperit blogul. Ce e drept, uitasem de WordPress, uitasem ca aici, majoritatea dintre noi nu fac promovare. Ca aici oamenii scriu din suflet. Primăvara frumoasa! 🌷

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Diana! Mă bucur că ai revenit!
      Da, noi tot aici şi tot aşa, nu am ţinut pasul cu moda. 🙂
      Mă bucură mult cuvintele tale!
      Primăvară frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s