Să comentăm… comentarii

Aveţi chef de poveşti? Dacă da, vreau să vă întreb ceva. Am mai vrut, dar am rămas cu vrutul. Nu ştiu cum să împart discuţia, sunt două aspecte pe care aş vrea să le evidenţiez şi n-aş vrea să fie nici chiar ghiveci, mai ales că sincer, nu mă prea dau în vânt după el, prefer salata.
Vreau să vorbim despre comentarii. Despre un anumit tip de comentarii. „Fitilul” a fost aprins de un comentariu lăsat pe un grup de FB. Se glumeşte pe grupul ăla, se discută lejer. Cineva, nu persoană publică, a pus o poză cu o geantă care avea un preţ astronomic. A scris că dacă soţul ei nu vine cu aşa ceva acasă, licitează şi, cine i-o cumpără, va fi alesul. Era, evident, o glumă. Geanta aia, habar n-am ce era cu ea, costa undeva la 350 de mii de euro. Cineva a scris „se vede ce poamă eşti dacă îţi place kitsch-ul ăsta. Şi dacă aş fi eu soţul tău te-aş lăsa în secunda asta de bip bip ce eşti. Şi ăştia care îţi spun că le place ce primesc de la tine? Sau sunt toate cu fuste colorate şi de aia le place”.
Mi se pare mie sau începem să înţelegem foarte greşit nişte teorii, nişte concepte, nişte termeni şi nişte drepturi? Şi nu cumva exagerăm? Şi oare nu cumva tocmai cel care de obicei are cuţitul în mâna pe care o ţine la spate strigă cel mai tare că se simte în pericol pentru că e liber la arme albe? Şi nu cumva e trist, extrem de trist, că ni se pare suspectă normalitatea sau o atmosferă calmă în care nimeni nu înjură pe nimeni? Le iau pe rând.

Lăsăm FB-ul că acolo e clar că e o lume aparte, şi revenim pe aici. Că, din păcate, şi pe aici se mai întâmplă. Să dau un prim exemplu şi deşi nu e vorba de locul ăsta, mă leg totuşi de ceva, să mă pot face înţeleasă.
Unii dintre voi sunteţi aici de la început. Ştiţi deci cam ce scriu şi ştiţi că rar scriu despre subiecte care ar putea împărţi oamenii în tabere. La început nu scriam mai deloc aşa ceva. Tot ca acum, o ţineam printre nori şi fluturi şi doruri şi floricele. Nu spun că e bun sau frumos ce scriu, spun că nu-s texte care să fie dezbătute în tabere, să se lase cu păruială. Am spus-o şi o repet, locul ăsta e pentru altceva şi n-am pretenţii să fie numit blog. Şi tot ca acum, mă feream pe alte bloguri de discuţii aprinse, şi atunci eram aia care cerea scuze că deranjează prin comentariu. Dacă asta înseamnă că-s proastă sau prefăcută, e în regulă, să fie alţii sinceri, cer în continuare iertare dacă lovesc din greşeală pe cineva pe stradă sau calc persoana care se lipeşte de mine la o coadă şi n-o văd, aşa că nu pot fi altfel aici deşi, nu-i aşa, aici putem fi cine sau ce vrem. Dacă vrem.
Ei, s-a întâmplat să primesc mail în care mi se spunea mai pe ocolite sau mai pe faţă că „ştii, nu ştiu cum să îţi spun, dar am primit un mail de la…  că i se pare suspect că toate comentariile sunt bune, nimeni nu înjură şi crede că tu le scrii şi vreau să zic să ai grijă cu ea/el…”. Nu ştiu exact ce-a fost, nu m-am obosit să dezbat, doar mi-am amintit.
Acea persoană despre care se spunea că pune grav la îndoială veridicitatea comentariilor era activă pe blog şi nu a scris niciodată nimic de rău şi niciodată vreun comentariu nu i-a fost nici măcar în moderare. Dar se îndoia de cei care scriau la fel cum de altfel scria şi ea. Unii dintre voi eraţi şi atunci pe aici şi îmi pare rău că vă dau vestea atât de brusc, dar nu existaţi. Voi sunteţi eu, cum ar veni 😀

Bun. Să revenim la general. Mi se pare normal să existe păreri pro şi contra atunci când subiectul permite asta. Şi, dacă luăm o persoană publică, un politician, dacă vreţi, care scrie că „e o idee bună ca salariul minim pe economie să fie de mâine 800 de lei, nu?” şi toate comentariile sunt în genul „vai, Măria Voastră, era să aveţi o scamă, desigur că e o idee extraordinară, sunteţi sclipitor, vă iubim” eşti îndreptăţit să îţi pui semne de întrebare şi să ai trei variante: ori alea care-i spun ce merită, şi pe bună dreptate, sunt şterse, ori toţi sunt de la el din familie sau partid sau plătiţi, ori le scrie el.
Dar când omul care scrie e un om şi atât şi ce scrie el nu afectează pe nimeni şi ce scrie el nu e o părere despre ceva, ci e o fotografie cu un răsărit, de ce ne mirăm că nimeni nu-l împroaşcă? Şi de ce-i bănuim pe cei care spun că le place fotografia că ar fi ori „de-ai lui”, ori că-s pupincurişti?
Concret, ce-aş avea de câştigat dacă-l laud pe x că a luat un cadru excelent? Deci de ce aş spune că-mi place când mie de fapt nu-mi place? Culmea, dacă aş spune că e naşpa, aş fi crezută. Adică, dacă spui de bine eşti prefăcut sau ai tu vreun interes, nu se poate altfel, dacă eşti nasol şi jigneşti şi înjuri eşti sincer şi liber. Nu vi se pare că undeva avem o problemă?
Dar, pe de altă parte, sigur, e foarte posibil să nu ne placă acea fotografie. Şi da, avem toată libertatea din lume să o spunem. Dar…

… şi aici intru în a doua temă, cum o spunem? E musai să o spunem? Adică, să zicem că nu ne întreabă. Pune fotografia şi scrie: asta văd eu acum. Spunem: ce nasoală e, ce naşpa e, ce urât e, ce fotograf prost eşti, dacă ce vede e un răsărit? Dacă nu zicem nimic ce are? Că nu ne-o vinde.
Libertate de exprimare? Deh. Serios? Oriunde, oricum? Dacă omul îşi ia maşină şi ne spune asta, e dreptul nostru să spunem că a făcut cea mai proastă afacere din viaţa lui, că e cea mai urâtă maşină ever? Dar nu ne-a întrebat. Şi dacă ceilalţi îi urează drumuri bune şi să nu aibă niciun incident şi ce se mai urează la asta, înseamnă că ăia aşteaptă să-i plimbe şi pe ei pe gratis? Ce-i asta, dragilor?

N-am păţit nimic, nu m-a supărat nimeni, nu mi-a scris nimeni nimic, deci nu-i vorba de asta. Mi se pare însă trist că am ajuns să punem la îndoială până şi un „La mulţi ani”. „Cum naiba, măi, a fost ziua omului, toţi i-au urat şi nimeni nu l-a trimis înapoi la origini? Nu, ceva e putred aici”.
Păcat! Una e să fie toată lumea de acord cu tine când ai o părere despre ceva, alta să aprecieze toţi o melodie, mai ales când ăia toţi sunt la tine la concert tocmai pentru că ştiu cum cânţi şi le şi place asta. Vom ajunge curând să ni se pară ciudat că nimeni n-a fluierat în Biserică şi să le spunem oamenilor că-s nişte pupincurişti, că nu se exprimă liber. Halal libertate!

Foto